Netedu Adrian

Demografie şi sociologia populaţiilor. Elemente teoretice şi practice

 Adrian Netedu este conf. dr. la Catedra de Sociologie şi Asistenţă Socială
din cadru Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social Politice, Universitatea „Alexandru
Ioan Cuza” Iaşi. Disciplinele de interes sunt TIC, analiza datelor sociale, teorii
sociologice contemporane, demografie, sociologie urbană. A participat la nume-
roase manifestări ştiinţifice în ţară şi în străinătate. În ultimii 10 ani a coordonat
diverse cercetări sociologice de teren, cantitative sau calitative. A fost membru în
proiecte de cercetare la nivel naţional şi internaţional. A publicat mai multe
volume, articole şi capitole de cărţi în ţară şi în străinătate.

Referenți:
Prof. Dr. Claudiu Coman
Conf. Dr. Romeo Asiminei

Redactor: Tamara Botez

Tehnoredactor: Florentina Crucerescu
Coperta: Manuela Oboroceanu

ISBN 978-606-714-250-1

© 2016, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”

700109 – Iaşi, str. Pinului, nr. 1A, tel./fax: (0232) 314947
http:// www.editura.uaic.ro e-mail: editura@uaic.ro

2
 Netedu Adrian

Demografie şi sociologia populaţiilor.

Elemente teoretice şi practice

Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi

2016
CIP

4
Cuprins
I. Ce este demografia. De ce studiem populaţiile umane ............................... 8
II. Demografia şi sociologia populaţiilor ..................................................... 10
III. Repere istorice privind măsurarea și teoretizarea populaţiilor............... 11
III.1. Tradiţiile demografiei în România .................................................. 17
IV. Surse de date în demografiei.................................................................. 18
IV.1. Recensământul populaţiei................................................................ 18
IV.1.1. Categorii de populaţii înregistrate la recensământ .................. 24
IV.1.2. Populaţia stabilă şi populaţia legală ....................................... 25
IV.1.3. Studiu de caz nr 1: recensământul 2002 ................................... 28
IV.1.4. Studiu de caz nr 2. Recensământul din 2011 ............................. 31
IV. 2. Statistica stării civile şi a migraţiilor .............................................. 34
IV.3. Registrele populaţiei ........................................................................ 35
IV.4. Anchete şi monografii demografice ................................................ 36
V. Caracteristicile şi structurarea populaţiei ................................................ 39
V.1. Perspectiva sistemică asupra populaţiei ............................................ 39
V.2. Numărul populaţiei ........................................................................... 40
V.2.1.Numărul populaţiei mondiale .................................................... 41
V.3. Densitatea populaţiei ........................................................................ 42
V.4. Rata de creştere a populaţiei ............................................................. 43
V.6. Structura populaţiei după vârste ....................................................... 50
V. 6. 1. Piramida vârstelor ................................................................... 50
VI. Îmbătrânirea demografică ...................................................................... 58
VII. Structura pe medii de rezidenţă ............................................................ 64
VIII. Elemente de demografie etnică ........................................................... 66
Noţiuni de bază ale analizei demografice .................................................... 69
X. Analiza mortalităţii ................................................................................. 73
X.1. Analiza longitudinală a mortalităţii prin diagrama Lexis ................ 80
X.2. Tabela de mortalitate ........................................................................ 83
X.3 Consideraţii privind mortalitatea populaţiei ...................................... 92
X.4. Mortalitate infantilă .......................................................................... 94
XI. Analiza natalităţii şi fertilităţii ............................................................. 102
XI.1. Analiza transversală a fertilităţii.................................................... 103
XI.2. Analiza longitudinală a fertilităţii.................................................. 112
XI. 3. Consideraţii privind fertilitatea .................................................... 113
XII. Analiza nupţialităţii şi divorţialităţii................................................... 118
5
XIII. Analiza “tranziţiei demografice” ...................................................... 124
XIV. Migraţia din perspectivă demografică .............................................. 130
XV. Proiectarea demografică ..................................................................... 135
XVI. Bibliografie ....................................................................................... 138

6
7
I. Ce este demografia. De ce studiem populaţiile umane

Există numeroase definiţii pentru termenul de demografie şi tocmai de

aceea este dificilă o trecere în revistă a acestora. V. Trebici (1975) face o
cuprinzătoare prezentare a noţiunii nu înainte de a desemna precursorii. Primul
care a folosit termenul de demografie încă din anul 1855 a fost francezul A.
Guillard pentru care “demografia descrie masele cu ajutorul numerelor” ]n timp ce
pentru un alt demograf francez -E. Levasseur - “demografia este aplicarea
metodelor statistice la studiul populaţiilor sau, mai general, al colectivităţilor
umane”. Istoric vorbind, termenul de demografie s-a impus după o lungă perioadă
de dominare a altor noţiuni în ce priveşte studiul populaţiilor: statistică, fizică
socială sau teoria populaţiilor. Dacă se porneşte de la o analiză etimologică atunci
se constată asocierea celor doi termeni din limba greacă: demos (popor) şi grafos (a
descrie), de unde şi ideea că demografia reprezintă descrierea populaţiei. Cât
priveşte statutul demografiei, H. Pirenne (1939) considera că demografia este
probabil "cea mai importantă ştiinţă socială" (apud A. Armengaud, 1966). Din
perspectivă academică demografia este o ştiinţă şi se bucură de o serie de
caracteristici: are un obiect de studiu bine precizat, a ajuns la teorii şi legi proprii şi
dispune de instrumente de analiză specifice. Mai dificilă este identificarea unei
specializări universitare care să revendice în mod exhaustiv studierea demografiei.
Astfel demografia este obiect de studiu atât la specializări economice cât şi la
specializări din ştiinţele sociale (sociologie, asistenţă socială, resurse umane etc.),
fiind practic o disciplină de graniţă.
Importanţa studierii populaţiilor s-a văzut de-a lungul istoriei iar analizele
aprofundate au crescut în importanţă odată cu perfecţionarea modalităților de
culegere a datelor. Motivele pentru care trebuie să studiem populaţiile umane sunt
diverse. Astfel, P. Cox (1976), în introducerea la volumul Demography identifica
unele dintre acestea: în primul rând demografia ca ştiinţă poate avea propriile teorii
care trebuie să fie testate; în al doilea rând, din perspectivă practică, spune P. Cox,
este important să studiem creşterea populaţiei pentru a previziona cantităţile de
bunuri de bază (alimente, îmbrăcăminte, locuinţe etc.), pentru a face anumite
ajustări specifice "aritmeticii politice" (alegeri, colectarea taxelor, planificarea
industrială şi economică, servicii sociale, sănătatea publică, asigurarea legalităţii şi
ordinii etc.). Datele din studiul populaţiei se pot dovedi esenţiale pentru
dimensionarea educaţiei, a îngrijirii copiilor, a pensiilor. Pe lângă acestea există
dimensiunea previzională a diverse politici publice care intră în răspunderea
guvernelor. Această enumerare poate continua însă un lucru este cert: tematicile de
studiu s-au diversificat continuu fie din considerente teoretice fie din considerente
practice.
8
 Pentru a deduce importanţa studiilor demografice vom prezenta câteva
evenimente specifice alese aleator. Să amintim de exemplu de Conferința
Mondială a Populației, care a avut loc la București în 19741 sub auspiciile ONU şi
a cărei temă principală de analiză a fost suprapopularea specifică lumii a treia şi
consecinţele acesteia în ce priveşte nivelul de trai, educaţia şi sănătatea.
Dacă ne oprim la Conferinţa europeană asupra populaţiei2 desfăşurată la
Liverpool în 2006 iată câteva din temele puse în discuţie: trendurile fertilităţii în
Europa Centrală şi de Est, disoluţia maritală, sănătatea reproducerii şi avortul,
mortalitatea migranţilor, pensionarea şi migraţia vârstnicilor etc.
În sfârşit, un alt exemplu referitor la ţara noastră l-a reprezentat redactarea
unui volum cu titlul Cartea verde a populaţiei (2006) care a prezentat pe larg
"starea naţiunii" în ce priveşte scăderea natalităţii şi îmbătrânirea populaţiei,
migraţia şi consecinţele ei, implicaţii ale schimbărilor de structură a populaţiei
României în domeniul social, al sistemului de sănătate, al sistemului de educaţie.
Specialiştii reuniţi pentru redactarea acestui document au ţinut în final să explice
"ce se poate face" din perspectivă demografică datorită numeroaselor riscuri la
care este expusă ţara noastră.
Am apelat la aceste exemplificări pentru a oferi o imagine asupra
preocupărilor în ce priveşte studiul populaţiilor de unde şi importanţa demografiei
ca ştiinţă. Un punct de vedere foarte aplicat îl reprezintă opiniile demografilor
înşişi. Ce cred demografii despre demografie ca ştiinţă socială sau ca disciplină
universitară? M. Loriaux şi T. Vichnevskaia (2006) au interogat 636 de demografi
din întreaga lume printr-un chestionar on-line. Una din întrebări s-a referit la
identificarea acelor fenomene societale care vor influenţa în mod direct cercetarea
demografică. Acestea au fost în ordinea descrescătoare a frecvenţelor: creşterea
rapidă a populaţiei în ţările în curs de dezvoltare, îmbătrânirea populaţiei, fertilitate
scăzută în ţările dezvoltate, creşterea rolului femeilor, extinderea migraţiei
internaţionale, scăderea fertilităţii în ţările în curs de dezvoltare, rapiditatea
schimbărilor demografice, creşterea speranţei de viaţă la vârste înaintate, aria de
răspândire a metodelor moderne de contracepţie şi epidemia HIV-SIDA. Aceste
teme dar şi altele pot fi o mică ilustrare asupra evoluţiilor socio-demografice care
constituie tot atâtea teme de dezbateri în forurile mondiale (ONU, OMS etc.) care
privesc omenirea în ansamblul ei.

1
A se vedea amănunte în C. Stanciu. Conferința Mondială a Populației, București 1974.
Semnificații politice. în rev. Polis, nr. 3(5) 2014
2
A se vedea la adresa http://epc2006.princeton.edu/topics, accesată pe 27.02.2016
9
II. Demografia şi sociologia populaţiilor

După cum bine observa P. Cox (1976) există diverse căi de abordare a
populaţiilor care sunt dominate de două tendinţe. Într-un prim caz sunt
preponderente aserţiunile general-filosofice, teoretice iar în al doilea caz accentul
cade pe analiza statistică sau pe un aparat matematic foarte elaborat. V. Trebici
(1999; 24) amintea la rândul lui de aceste două direcţii sub numele consacrate de
studiul populaţiei (care ar desemna demografia în sens larg) şi analiza demografică
(referitoare la partea strict statistică a acestei ştiinţe). Acelaşi autor (1979; 20)
considera că prima direcţie ar putea să fie denumită chiar sociologie a populaţiilor
pe când cea de a doua s-ar putea numi demografie formală (pură). Cele două
direcţii au fost de altfel rezumate în mod sugestiv de către W. Petersen (1975;
apud. V. Trebici, ibidem):
-demografia formală (se ocupă cu culegerea, compararea, analiza statistică,
prezentarea datelor despre populaţie)
-analiza populaţiei (se ocupă cu studiul sistematic al tendinţelor şi
fenomenelor demografice în raport cu contextul lor social).
Aceste două direcţii teoretice rezumă de fapt adevărate şcoli de gândire
demografică. Deşi unii autori au încercat să vadă o barieră între cele două direcţii
trebuie spus că în realitate ele sunt complementare: orice analiză cauzală sau
calitativă privind influenţă factorilor demografici asupra celor sociali sau
economici trebuie să se bazeze pe rezultatele studiilor şi analizelor cantitative. Cu
alte cuvinte demografia ar cuprinde două ramuri complementare: una calitativă şi
cealaltă, cantitativă, dar care în realitate nu pot fi privite separat. Ca o justificare a
îmbinării celor două direcţii să revenim în final la definiţiile demografiei. Astfel,
după V. Trebici (1979; 24-25) demografia este “ştiinţa socială care studiază
populaţiile umane, mărimea şi repartizarea teritorială a acestora, structurile
acestora după caracteristici demografice şi socio-economice, evoluţia lor, factorii
care le determină (fertilitatea, mortalitatea, migraţia), actorii socio-economici care
determină evoluţia populaţiei, pentru a pune în lumină regularităţile după care se
produc fenomenele demografice. In acest scop demografia foloseşte cu precădere
metodele cantitative (statistice, matematice, modele).” La rândul lui, T. Rotariu
(2002; 14) consideră demografia ca fiind o "ştiinţă socială care are ca obiect studiul
populaţiilor umane privite din perspectiva dimensiunii lor numerice şi a
schimbărilor de volum".

10
III. Repere istorice privind măsurarea și teoretizarea populaţiilor

Intenţia de a măsura (număra) populaţia umană se pierde în negura

timpurilor. Scopul măsurării se referea în vechime în mod direct la aflarea
potenţialului de război prin resursa umană disponibilă, cuantificarea anumitor
mijloace materiale, identificarea nevoilor de hrană etc. În Babilon s-a consemnat
primul recensământ al populaţiei în jurul anului 3800 iar piese de argilă cu astfel de
însemnări se pot regăsi şi astăzi în muzee. La rândul lor chinezii au redactat in
antichitate Cartea istoriei (Shu-King) care acoperă o perioadă extinsă din 2357
până în anul 627 î. H. In aceste scrieri istorice se pot găsi numeroase statistici
privind agricultura sau comerţul din acele perioade. Un recensământ descris în
amănunt îl regăsim în Vechiul Testament ( în Numeri, Numărătoarea israeliţilor).
În textele sacre Domnul a vorbit cu Moise astfel: "Număraţi toată obştea fiilor lui
Israel după seminţiile lor, după familiile lor şi după numele lor, om cu om. Tot
bărbatul de la douăzeci de ani în sus, tot cel ce poate ieşi la oaste în Israel, să se
numere de tine şi de Aaron şi să se rânduiască în tabăra lui. Dar cu voi să mai fie
din fiecare seminţie câte un om, care e cel mai de seamă în neamul său" (Numeri,
1, 1-3). Observăm aceeaşi intenţie de a cuantifica pe cei care pot lupta şi care au
fost număraţi după seminţii.
În secolul 6 î. H. se instituie în imperiul roman census-ul (recensământul),
fiecare cetăţean fiind obligat, odată la cinci ani, să-şi declare numele, vârsta,
familia, bunurile de orice fel, fiind forţat să se întoarcă la locul de naştere pentru
astfel de declaraţii. Scopul principal era de a identifica bărbaţii cu vârsta aptă
pentru a fi înrolaţi dar şi pentru a avea o bază reală de impozitare.
Începând cu anul 150 d. H. declararea naşterilor devenise obligatorie
(practic se consemnau primele informaţii privind mişcarea naturală a populaţiei).
Respectând regulile census-ului roman astfel de investigaţii au continuat în Evul
Mediu ajungându-se la descrieri foarte minuţioase ale resurselor umane şi
materiale din acea epocă.
În paralel cu aceste prime semne privind necesitatea măsurării populaţiilor
au apărut și teoriile sau doctrinele despre populaţie. Respectivele doctrine au fost
nu de puţine ori subiect al unor volume ample de specialitate3. Vom exemplifica în
acest capitol o serie de doctrine considerate cele mai importante enumerate şi de
către A. Vidal (1994).

3
De exemplu Roussel A. (1980). Histoire des doctrines démographiques illustrée par les
textes, Paris: Ed. Nathan; Vidal A. (1994). La pensée démographique, Presse univ. de
Grenoble etc.
11
 Din antichitatea greacă autoarea aminteşte de doctrinele ilustrate de către
doi mari filosofi: Platon (în Republica, Legile) şi Aristotel (Politica). Platon era
preocupat de cetatea ideală (mai întâi la nivel filosofic/conceptual în Republica,
apoi la nivel aplicat în Legile): structurarea acesteia în cele trei clase (producători,
gardieni, conducători) şi volumul constant al populaţiei de 5040 de locuitori,
număr ales de Platon datorită numărului mare de divizori!4. Y.Charbit (2002)
aminteşte de faptul că cetatea în viziunea lui Platon era o utopie care impunea o
populaţie staţionară. Pentru îndeplinirea acestui deziderat Platon sugera măsuri
pentru a menţine populaţia sub control: restrângerea naşterilor, controlul
măritişului fetelor, redistribuirea băieţilor către familiile fără copii etc. Platon
recomanda chiar vârstele propice căsătoriilor: 16-20 de ani pentru femei, 30-35 ani
pentru bărbaţi, însă cum numărul bărbaţilor era inferior celui al tinerelor fete ar fi
rămas şi destule fete nemăritate. Bărbaţii care nu erau însuraţi după 35 de ani
trebuiau să plătească o amendă.
Cât priveşte pe Aristotel, în cartea lui, Politica (2001; 39-40), acesta
polemiza cu Hippodamos cel ce a iniţiat împărţirea geometrică a oraşelor şi care ar
fi schiţat caracteristicile cetăţii ideale: o populaţie de 10 000 de locuitori, trei clase
ocupaţionale (meşteşugari, agricultori, armată), trei tipuri de teritorii (sacru, public
şi privat), tribunal suprem al bătrânilor, trei tipuri de legi (după cele trei speţe:
insultă, vătămare, crimă). Aristotel critică aceste idei considerând, că nu este
posibilă divizarea cetăţenilor asigurându-se în acelaşi timp participarea tuturor la
diriguirea cetăţii: Stagiritul ajunge să constate în final superioritatea celor care
deţin arme5. Trebuie însă limitat numărul locuitorilor? Aristotel era de aceeaşi
părere cu Platon, deoarece o cetate trebuia să cuprindă un număr viabil de persoane
până la pragul în care viaţa devine dificilă sau imposibilă. De altfel precizările lui
Aristotel sunt fără echivoc: "Relativ la expunerea (aici cu sensul de abandon) sau
întreţinerea copiilor după naştere, o lege trebuie să prevadă că nici un copil diform
nu trebuie crescut; în cazul unui mare număr de copii, dacă rânduiala moravurilor o
împiedică, atunci să nu fie expus (abandonat) nici un nou născut; de fapt trebuie să
fi fost fixată limita naşterilor. Iar dacă se nasc copii în urma unirilor peste limită,
trebuie provocat avortul înainte ca fiinţa să prindă simţire şi viaţă"(2001;196). În ce
priveşte procrearea, Aristotel recomanda ca vârstă maximă să fie "patru sau cinci
ani peste 50" limită după care copiii oricum sunt imperfecţi iar "legiuitorul trebuie
să vegheze la optima dezvoltare a corpului celor ce trebuie crescuţi" (2001;194).
Creşterea populaţiei trebuia să ţină cont de mijloacele de subzistenţă: "s-ar putea
presupune că trebuie pusă o limită procreării mai degrabă decât averii, astfel încât
naşterile să nu depăşească un anumit număr."(2001; 35). Aristotel respinge însă
4
Este vorba de cei 59 de divizori ai numărului 5040; a se vedea în vol. Platon (1995).
Legile. Bucureşti: Ed. IRI, p. 154. Platon considera că "legiuitorul e dator să cunoască
proprietăţile numerelor "!
5
Pentru o detaliere a polemicii respective a se vedea Zoe Petre (2000). Cetatea greacă.
Bucureşti:Ed. Nemira, pp. 131-138.
12
alte idei platoniciene. De exemplu ideea ca femeile să fie comune pentru toţi sau
ideea transferului nou-născuţilor între cele trei categorii de cetăţeni stabilite de
către Platon.
Ca o concluzie observăm că populaţia staţionară poate implica infanticidul,
pe care, atât Platon cât şi Aristotel l-au acceptat. Th. Malthus (1992; 106-110)
explică pe larg toate măsurile antinataliste pe care le puteau lua vechii greci pentru
a menţine populaţia constantă explicând faptul că obstacolele împotriva creşterii
populaţiei îşi aveau rădăcinile în însuşi modul de distribuire al terenurilor agricole
dar şi în posibilităţile limitate de a constitui noi colonii. Rezumând, Th. Malthus
consideră că Platon "a văzut perfect tendinţa populaţiei de a creşte peste mijloacele
de subzistenţă" însă soluţiile alese pentru a împiedica această creştere "erau
groaznice".
Trecând la Roma antică amintim de legile populaţioniste ale imperiului
roman. Aceste legi urmăreau protejarea căsătoriilor, erau contra adulterului dar și
al celibatului. Aceste legi aveau în vedere reglarea declinului populaţiei care se
confrunta cu numeroase epidemii sau calamităţi naturale. Din păcate o fiscalitate
foarte mare descuraja creșterea natalităţii.
Evul mediu a schimbat radical viziunea despre lume mai ales în ce privește
dimensiunea religioasă a existenţei. Marii gânditori religioși ai acelor timpuri au
reluat îndemnurile biblice de populare a lumii în condiţiile unei morale sui generis
impusă de canoane religioase. După A. Vidal perioadele următoare - Renașterea și
Reforma - au fost dominate de un „mercantilism populaţionist” prin intermediul
căruia puterea oricărui stat era constituită și dintr-o perspectivă demografică. În
acea perioadă extinderea producţiei agricole a dus la o creştere a populaţiei mai
ales în secolele XI-XIII. De altfel această creştere era văzută ca un câştig pentru
conducători. Această creştere nu trebuia să fie totuşi în exces deoarece puteau
apărea sărăcia, bolile, foametea.
Perioada imediat următoare până în sec. XVIII a fost dominată de teoriile
unor economiști importanţi ai acelor vremuri (Cantillon, Mirabeau, Quesnay, A.
Smith) care prevestesc în mare parte viitoarea teorie a lui Th. Malthus. Economiștii
epocii încep să analizeze critic legătura dintre dezvoltarea economică și cea a
populaţiei.

13
 *
Fig. 1 Prima ediţie a lucrării lui J.
Din perspectiva măsurărilor
Graunt
demografice s-au înregistrat progrese
remarcabile mai ales în perioada
aritmeticii politice când s-au impus o serie
de cercetători precum John Graunt (1620-
1674) iniţiatorul analizei demografice,
William Petty (1623-1687) întemeietorul
economiei politice moderne şi al şcolii
aritmeticii politice, Edmund Halley (1656-
1742) cu contribuţii în estimări asupra
populaţiilor. J. Graunt a elaborat în 1662
celebra lucrare “Natural and political
observations upon the bills of
mortality chiefly with reference to the government, religion, trade, growth, air,
deseases etc. of the City of London”. In această lucrare autorul pune bazele
analizei demografice plecând de la tabelele de mortalitate extinzând concluziile şi
la raporturile dintre sexe, fertilitate, migraţie, cauzele de deces etc. cu scopul de a
face comparaţii utile în ce priveşte raporturile oraşului Londra cu celelalte regiuni
engleze.
La rândul lui, W. Petty a preluat şi perfecţionat rezultatele analizelor lui
Graunt iar E. Halley este recunoscut astăzi ca primul creator al unei tabele de
mortalitate complete. Să amintim de aportul statisticienilor și matematicienilor din
epocă - contribuţii având L. Euler, J. P. Süssmilch etc.
La sfârșitul sec. XVIII se impune în gândirea demografică mondială Th. R.
Malthus prin lucrarea deja celebră “Eseu asupra principiului populaţiei” (prima
ediţie în 1798; trad. în lb. română în 1992). Acest important demograf şi economist
a enunţat pentru prima dată o teorie demo-economică precum şi un prim proiect de
politică socială. Pentru Malthus creşterea populaţiei şi creşterea economică sunt
doi factori puternic dependenţi unul de celălalt condiţionându-se reciproc.
Principalele idei ale lui Th. Malthus le regăsim şi în ediţia românească a
operei citate (1992; 10) :
-numărul populaţiei este în mod necesar limitat de mijloacele de
subzistenţă
-numărul populaţiei creşte în mod invariabil atunci când mijloacele de
subzistenţă cresc excepţia cazului când această creştere este stopată de o serie de
obstacole
-obstacolele în calea creşterii populaţiei se reduc în esenţă la reţinere
morală, viciu şi suferinţă. Ca tipologie ele se clasifică în două categorii:

14
 a. obstacole preventive (reţinere morală)
b. obstacole pozitive (sau represive) care sunt independente de
voinţele individuale (lipsa hranei, boli, epidemii etc.)
-populaţia creşte în progresie geometrică în timp ce mijloacele de
subzistenţă cresc doar în progresie aritmetică,
-numărul populaţiei se dublează odată la 25 de ani.
Th. Malthus recomanda reţinerea morală (celibat, întârzierea căsătoriilor,
abstinenţă sexuală) dacă nu există mijloacele pentru creşterea copiilor. Cât priveşte
argumentarea lui Th. Malthus are la bază "istoria comparată a societăţilor umane"
(Kreager, 2014). Th. Malthus a polemizat cu o serie de gânditori contemporani
precum Godwin sau Condorcet. Godwin susţinea în lucrarea An enquiry
concerning political justice (1793) că "miriade de secole de creştere a populaţiei
pot trece iar pământul va găsi resurse pentru susţinerea tuturor". Godwin
recomanda întoarcerea oamenilor la natură şi sentimente umane iar familiile pot
avea fiecare câte 10 copii. La rândul lui, Condorcet susţinea în celebra Esquisse
d’un tableau historique des progrès de l’esprit humain (1795) că rasa umană este
capabilă de un progres nelimitat de unde şi ideea imortalităţii umane. Th. Malthus
a criticat aceste poziţii în încercarea de a-şi impune propria teorie6.
Apariţia teoriei malthusiene a divizat pe mulţi dintre savanţii epocii în
două tabere: malthusieni şi anti-malthusieni pentru ca mai apoi critica să fie
susţinută de utopişti şi socialişti. Dintre malthusieni amintim pe J. Bentham care
preciza că "Populația nu este limitată de dorința de a avea acte sexuale ci de
mijloacele de subzistență". De asemenea J. Bentham era pe aceleaşi poziţii cu Th.
Malthus în ce priveşte legile de ajutorare a săracilor în sensul insuficienţei
resurselor pentru ajutorarea tuturor. Cât priveşte pe J. S. Mill acesta a mers mai
departe în ce priveşte stoparea populaţiei prin contracepţie, punct în care se
diferenţia de Th. Malthus7. Stuart Mill ajunge şi el la concluzii apropiate cu cele
ale lui Th. Malthus cu anumite nuanţe. Alţi malthusieni au fost D. Ricardo şi Jean
Baptiste Say. D. Ricardo în opera lui On the principles of Political economy and
Taxation (1817) atrage atenţia asupra consecinţelor creşterii populaţiei: va fi
nevoie de cultivarea de suprafeţe suplimentare care nu sunt foarte productive, fapt
care va creşte rentele funciare însă va scădea profitul din moment ce investiţiile din
acele terenuri vor fi mai mari. Profitul reinvestit va duce tot la creşterea rentelor, de
unde şi riscurile pauperizării. La rândul lui, Jean Baptiste Say în Traité d’Économie
Politique8 (1803) se ocupa de problema populaţiei ca şi subiect de economie
politică. Say notează- în linia lui Malthus- că "în ciuda capacităţii de previziune a
omului, a constrângerilor pe care raţiunea, legile sau moravurile le impun, este

6
După W. Petersen (1971) demersul lui Godwin era mai degrabă reacţionar în timp ce al
lui Malthus era progresist!
7
Pentru o prezentare pe larg privind pe cei trei gânditori a se vedea M. Queen (2008).
8
Accesibil la adresa www.institutcoppet.org!
15
evident că înmulţirea oamenilor nu va fi întotdeauna exact cât permit mijloacele de
existenţă, ci ceva peste".
Critica teoriei malthusiene s-a accentuat odată cu aportul anti-
malthusienilor dar şi al utopiştilor şi socialiştilor Fourier, Prudhon, Marx. Karl
Marx a fost un critic acerb a operei lui Th. Malthus însă trimiterile la opera
acestuia din Capitalul (1867) sunt în general fără suport ştiinţific (T. Rotariu, 2003;
38). Într-o astfel de trimitere, Marx consideră că Malthus, un admirator al claselor
guvernante, nu vroia să facă legătura dintre suprapopulare şi legile inerente ale
capitalismului. În alt loc Marx considera că principiul populaţiei a fost elaborat
doar pentru clasa dominată.
În final să amintim şi de neo-malthusieni care continuă linia maestrului
însă cu alte propuneri: controlul fertilităţii prin diverse mijloace (criticat în
continuare de adversarii ideologici ca fiind îndreptat împotriva proletariatului). Nu
este un secret însă faptul că creşterea populaţiei îi afectează în primul rând pe cei
expuşi la sărăcie.
*
Revenind la tehnicile măsurării populaţiilor să amintim că acestea s-au
intersectat în mod inevitabil cu cercetările generale de statistică. De altfel, termenul
de statistică (1787) a fost anterior impus celui de demografie (1855).
După anul 1800 se constată o puternică diversificare a instrumentelor
folosite de către demografi aportul cel mai important venind tot de la statisticieni
sau de la matematicieni. În această perioadă pe care o putem numi cantitativistă s-a
impus Adolphe Quételet cu contribuţii privind organizarea şi aplicarea
recensămintelor (a coordonat primul recensământ din Belgia), impunerea legii
numerelor mari şi a probabilităţilor ca fundamente ale cercetărilor inferenţiale;
Wilhelm Lexis, creatorul celebrei diagrame Lexis cu ajutorul căreia se pot analiza
datele demografice din perspectivă transversală dar şi longitudinală; matematicienii
B. Gompertz, F. Galton, K. Pearson, Laplace, G. U. Yule etc., care au introdus
diverse modele matematice de analiză. In această perioadă trebuie menţionat că s-
au conturat adevărate şcoli de gândire: italiană, nordică, franceză etc. fiecare având
contribuţii importante la desemnarea demografiei ca ştiinţă de sine stătătoare. Cei
interesaţi pot afla şi alte amănunte din V. Trebici (1975; 23-38).
In sfârşit putem aminti şi de perioada modernă (contemporană) a
demografiei care coincide cu impunerea unor autori precum A. Sauvy, A. J. Lotka,
A. Landry, A. J. Coale, F. Notestein etc. care au dus mai departe analizele
demografice plecând de la diverse modele matematice sau pur teoretice, propunând
de asemenea o serie de termeni importanţi în analizele demografice: revoluţie
demografică, populaţii stabile, tranziţie demografică etc. Această perioadă coincide
şi cu dezvoltarea procedeelor moderne de culegere şi prelucrare a datelor şi
impunerea unor metode specific demografice pentru promovarea anumitor politici
demografice de către factorii de conducere la nivel guvernamental.

16
III.1. Tradiţiile demografiei în România

În anul 1849 Nicolae Şuţu publica lucrarea “Notions statistiques sur la

Moldavie” care poate fi considerată prima lucrare cu caracter demografic apărută
pe teritoriul ţării noastre. Începând cu mijlocul secolului XIX creşte interesul
pentru recensăminte după modelul primului recensământ ştiinţific modern efectuat
în Belgia (1846) care a reunit trei serii de date: despre populaţie, despre agricultură
şi despre industrie. În ţara noastră Dionisie Pop Marţian a organizat recensământul
populaţiei din Ţara Românească în anii 1859-1860. Exact în aceeaşi perioadă, Ion
Ionescu de la Brazi coordona recensământul în Moldova după care a şi publicat
lucrarea “Povăţuiri pentru catagrafia Moldovei, precedate de oarecare elemente de
statistică”.
Munca de recenzare este reluată în anul 1912 sub coordonarea dr. Leonida
Colescu, acelaşi care a publicat în anul 1944 datele recensământului din 1899.
Acest cercetător se remarcă prin analizele consacrate legăturii dintre factorii
economici şi fenomenele demografice şi prin ancheta industrială efectuată în anul
1902. Recensământul din 1930 (coordonat de către D. Gusti) a cuprins şi
inventarierea întreprinderilor din întreaga ţară. El a fost urmat în 1941 de
Recensământul agricol, primul de acest gen realizat în ţara noastră şi care a fost
utilizat în reforma agrară din 1945. Recensămintele populaţiei s-au efectuat şi în
anii 1948, 1956, 1966, 1977, 1992, 2002, 2011.
O analiză a evoluţiei demografiei româneşti după 1948 a fost făcută de
către V. Trebici (1999; 9-31). Astfel, marele demograf român, atrage atenţia asupra
ideologizării interpretărilor recensămintelor din perioada comunistă. De asemenea
acesta consemnează principalii autori cu contribuţii în demografia românească de
astăzi: A. Golopenţia, D.C. Georgescu, dr. S. Manuilă, G. Retegan, V. Gheţău
(director al Centrului de Cercetări Demografice al Academiei), I. Hristache, D.
Sandu, V. Sora, C. Mihăescu, M. Ţarcă, Al. Bărbat etc. La aceştia adăugăm pe T.
Rotariu, C. Mureşan şi C. Zamfir. Vom reveni la aceşti autori în diverse capitole
ale cursului de faţă. Să mai amintim de Centrul de studiere a populaţiei de la
Universitatea Babeș Bolyai coordonat de prof. dr. T. Rotariu, cu numeroase apariţii
editoriale dar şi manifestări ştiinţifice de profil (amintim şi alţi autori importanţi
consacraţi de acest centru: M. Hărăguș, V. Vereș, E. Mezei, P. T. Hărăguș, S.P.
Bolovan, I. Bolovan, C. Pădurean).

17
IV. Surse de date în demografiei

Datele culese pentru analize demografice sunt de două tipuri: cele culese la un
moment dat (cum ar fi în cazul recensământului) şi cele culese prin înregistrare
continuă (cum ar fi cazul naşterilor, căsătoriilor sau deceselor). Aceste două
direcţii sunt rezumate altfel de către A. Sauvy (1984; 7):
-măsurări statice (care consemnează datele unei populaţii la un moment
dat, structura acesteia, repartiţiile după vârstă, sex, profesii etc.)
-măsurări dinamice/cinematice (consemnarea naşterilor, deceselor,
migraţiei, date din anchete longitudinale etc.)
Toate strategiile de culegere a datelor se subsumează unor surse de informaţii deja
consacrate în demografie. Sursele de date demografice sunt:
a. recensământul populaţiei
b. statistica stării civile şi a migraţiilor
c. registrele de populaţie
d. anchetele demografice.
Acestea vor fi detaliate în capitolele următoare.

IV.1. Recensământul populaţiei

Recensământul reprezintă o înregistrare totală (exhaustivă) a populaţiei (şi

după caz a locuinţelor, a bunurilor etc.) de pe un anumit teritoriu. Dacă respectivul
teritoriu este unul naţional atunci este vorba de un recensământ general iar dacă
acel teritoriu este mai mic şi strict delimitat atunci este vorba de un recensământ
parţial. Indiferent de forma sa, recensământul implică costuri importante9, motiv
pentru care el se organizează la intervale temporale mari de 7-10 ani. În România
recensămintele organizate până astăzi au fost următoarele10:

 Recensământul din 1859-1860 (desfăşurat în paralel în Moldova prin

Direcția de Statistică a Moldovei condusă de Ion Ionescu de la Brad şi în Ţara
Românească prin Serviciului Statistic Central condus de Dionisie Pop Marţian).
 Recensământul general al populaţiei României din 1899 (primul
coordonat de Leonida Colescu, cel ce a condus Direcţia Statisticii Generale)

9
De exemplu cf. HG 1502/2009, pentru recensământul din 2011 se preciza suma
necesară: 192.624 mii lei!
10
Lista este preluată după site-ul http://www.recensamantromania.ro, accesat 06.02.2016;
un istoric al recensămintelor putem găsi la adresa http://www.amosnews.ro.
18
 Recensământul general al populaţiei din 1912 (coordonat de Leonida
Colescu; a oferit informaţii utile în perioada de dinaintea primului război mondial)
 Recensământul general al populaţiei din 1930 (primul care cuprindea
România reunită, considerat o realizare ştiinţifică de excepţie; a cuprins şi
inventarierea întreprinderilor din întreaga ţară).
 Recensământul general al populaţiei din 1941 (de mare importanţă în
contextul războiului mondial; a conţinut în premieră şi date despre agricultură )
 Recensământul agricol şi al populaţiei din ianuarie 1948 (primul realizat
de conducerea comunistă a ţării)
 Recensământul populaţiei din februarie 1956
 Recensământul populaţiei şi locuinţelor din martie 1966
 Recensământul populaţiei şi al locuinţelor din ianuarie 1977
 Recensământul populaţiei şi locuinţelor din ianuarie 1992
 Recensământul populaţiei şi al locuinţelor din 2002
 Recensământul populaţiei şi al locuinţelor din 2011

De altfel, de pe acelaşi site aflăm şi de recensăminte specifice pe arii

restrânse sau pe anumite populaţii ţintă: Recensământul din Transilvania (1857),
Recensământul copiilor în vârstă şcolară din comunele rurale şi urbane (1894),
Microrecensământul copiilor protejaţi din România (2002) etc.
Ne vom referi acum la trăsăturile importante ale oricărui recensământ
modern efectuat în România însă cu exemplificări pe ultimele trei recensăminte
aşa cum putem vedea în Tabelul 1.
La acestea trebuie adăugate şi alte caracteristici comune tuturor
recensămintelor citate:
 Se stabileşte prin lege un organism coordonator al recensământului:
Comisia Centrală pentru Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor.
 unitatea de observare este gospodăria iar unitatea de înregistrare este
persoana.
In anchetele de tip recensământ se cere identificarea precisă a
gospodăriilor. Conform Manualului personalului de recensământ (2001)
gospodăria este “grupul de două sau mai multe persoane care locuiesc împreună în
mod obişnuit, având în general legături de rudenie şi care se gospodăresc în
comun”. Se deduce de aici că o locuinţă poate cuprinde una sau mai multe
gospodării tot aşa cum pot exista şi gospodării cu o singură persoană.
 datele obţinute sunt confidenţiale.
 datele sunt înscrise la domiciliul subiecţilor în formulare speciale.

19
Tabel 1. Informaţii privind organizarea recensămintelor în România
Caracteristica Recensământ 1992 Recensământ 2002 Recensământ 2011
recensământului
este organizat prin Hotărârea Guvernului Hotărârea Guvernului Hotărârea
iniţiativă României Nr. 1079 României nr. 680 din Guvernului nr.
guvernamentală din 8 octombrie 1990 2001 şi HG 504/2001 1502/2009 urmată
de alte hotărâri şi
legi; la acestea s-
au adăugat
recomandările
Eurostat
Conţine referinţe Au fost cuprinşi toţi Au fost excluşi cetăţenii Aceleaşi reguli ca
specifice privind la cetăţenii români cu români plecaţi în în 2002
populaţia recenzată domiciliul în ţară străinătate pentru o
indiferent dacă aceştia perioadă neîntreruptă
erau la data mai mare de un an,
recensământului în ţară adică 178 500 persoane
sau în străinătate. La şi au fost incluse
aceştia s-au adăugat şi persoanele străine care
persoanele care nu aveau stabilit în
aveau cetăţenie română România domiciliul de
dar care aveau peste un an, adică 24.000
reşedinţa permanentă mii de persoane.
sau temporară în
România.
Moment de referinţă Ora 0 din 7 ianuarie, Ora 0 din 18 martie 2002 Ora 0 din 20
1992 Octombrie 2011
Perioada de 7-14 ianuarie 1992 18-27 martie 2002 20-31 octombrie
înregistrare 2011

De exemplu la recensământul din 2002 s-au folosit mai multe tipuri de

formulare:
-formulare de înregistrare (formular PL pentru persoane şi locuinţe,
formular PC pentru persoane din unităţi de locuit în comun, formular PH pentru
persoane din unităţi de locuit de tip hotel etc.)
-formulare de centralizare (formular CL –centralizator al clădirilor şi
locuinţelor, formular CP-centralizator al populaţiei din sectorul de recensământ
etc.)
-formulare auxiliare (formular B-borderou general al recenzorului,
formular PR-fişa personalului de recensământ).
La recensământul din 2011 au fost folosite următoarele formulare:
-formulare de înregistrare (formular P-înregistrare persoane, G-înregistrare
gospodărie; LC – Locuinţă, clădire; formular M – Persoane de 15 ani şi peste,
plecate în străinătate; formular PPI-persoane plecate în străinătate pe perioadă

20
îndelungată; formular SC – Spaţii colective de locuit de tip hotel sau cămin şi
persoanele din cadrul lor; formular TP pentru spaţii colective de locuit, persoane
temporar prezente). La acestea se adăugau formulare de centralizare şi formulare
auxiliare.
Obs 1. De ce este important momentul de referinţă al recensământului?
Acest moment condiţionează înregistrările recenzorilor. De exemplu pentru
recensământul din 2011 operatorii erau obligaţi să înregistreze un copil născut
înainte de ora “0“ din ziua de 20 octombrie 2011 dar şi o persoană decedată după
ora “0“ din ziua de 20 octombrie 2011 (acea persoană era în viaţă la momentul de
referinţă). În schimb, nu s-au înregistrat copiii născuţi după ora “0“ şi nici o
persoană decedată înainte de ora “0“ din aceeaşi zi limită (20 oct. 2011). De
asemenea se înregistrau locuinţele şi clădirile a căror demolare a început după
momentul de referinţă.
Obs 2. Pe lângă problema confidenţialităţii11 s-a convenit şi asupra
obligativităţii declarării datelor pentru recenzori deşi se ştie că un număr de
procente din populaţia totală, din diverse motive, au rămas nerecenzate. La ultimul
recensământ această cifră a fost estimată la 2,8%! Cu toate acestea toate persoanele
erau obligate prin lege să ofere date iar refuzul reprezenta o contravenţie şi se
sancţiona conform legii!
Dacă ne oprim la ultimul recensământ, referitor la o persoană oarecare, în
urma aplicării chestionarelor, datele obţinute se refereau la: domiciliul actual,
numele şi prenumele cu iniţiala tatălui, CNP, dacă persoana este fără adăpost, sex,
locul şi data naşterii, starea civilă, anul căsătoriei pentru femeile căsătorite, situaţia
la momentul recenzării (prezentă sau temporar absentă), de câte luni a plecat
persoana (dacă este cazul), numărul de copii născuţi vii, cetăţenia, etnia, limba
maternă, religia, nivelul de instruire, statutul pe piaţa muncii al persoanei, timpul
de lucru în perioada recensământului, statutul profesional (salariat, patron, lucrător
pe cont propriu, membru al unei asociaţii, lucrător în propria gospodărie sau altă
situaţie), locul de muncă, sectorul de muncă, situaţia şomajului (dacă este cazul),
eventuale dificultăţi pe care persoana le are în desfășurarea activităţilor (dificultăţi
de vedere, de auz, motorii, de memorare, de îngrijire proprie, de comunicare) şi
dacă beneficiază de ajutorul unei alte persoane.
În ceea ce priveşte locuinţele, la ultimul recensământ, s-au cerut
următoarele informaţii: numărul de gospodării, numărul persoanelor din locuinţă,
tipul locuinţei, statutul şi situaţia ocupării, poziţia locuinţei, niveluri, forma de
proprietate, camere de locuit. În chestionare se cereau apoi informaţii amănunţite
despre bucătărie, baie, toalete, alimentarea cu apă (caldă), canalizare, curent
electric şi aer condiţionat, încălzirea locuinţei, tipul de tâmplărie a ferestrelor,

11
Datele de recensământ sunt destinate doar prelucrării statistice şi nu pentru a identifica
plătitorii de impozite sau diverse amănunte privind locuinţele celor interogaţi! În acelaşi
sens se cere şi CNP ul persoanelor, etnia, religia şi limba maternă!
21
reabilitarea termică etc. O serie din aceşti itemi au ridicat unele suspiciuni din
partea respondenţilor deşi s-a accentuat scopul exclusiv statistic ale unor astfel de
date.
Pentru a exemplifica vom reproduce un fragment dintr-un formular de tip
G (gospodărie):

Fig. 2. Tip de formular de recensământ

FORMULAR G

Judeţul……………………………………………… [Numărul mapei……………………………

Municipiul/Oraşul/Comuna………………………… Numărul formularului din mapă……………..
Localitatea componentă/Satul………………… Numărul formularului G din mapă……………
Str……………………………………Nr………… Numărul persoanelor din gospodărie…………
Bl…….Sc………..Et…………Ap………….Sector Numărul persoanelor plecate pe o perioadă
îndelungată...
Numărul persoanelor temporar prezente..........
Numarul formularelor M din gospodărie.................
Confidenţialitatea datelor
Toate informaţiile din acest formular sunt strict
confidenţiale şi vor fi utilizate numai în scop statistic.
Obligativitatea furnizării datelor
Toate persoanele sunt obligate să furnizeze date cf. art. 2 Titlul sub care gospodăria ocupă locuinţa
din OG 36/2007 privind efectuarea Recensamintului Gospodăria ocupă locuinţa în calitate de:
populaţiei şi locuinţelor din 2011.Refuzul de a furniza
aceste date este considerat contravenţie şi se sancţionează 1  Proprietar
cf. art. 21 din HG 1502/2009 privind organizarea şi 2  Chiriaş
desfaşurarea Recensamântului populaţiei şi locuinţelor 3  Altă situaţie
din 2011.

LISTA
LISTA PERSOANELOR
PERSOANELOR DIN GOSPODARIE
DIN GOSPODARIE
(prezente
(prezente şi temporar
şi temporar absente, absente, plecate
plecate pentru pentru
o perioadă o perioadă
mai mică de 12 luni) mai mică de 12 luni)
Nr. Nume si prenume Gradul de rudenie cu capul gospodăriei Numărul de ordine
Crt la care sunt
înregistraţi
Partener/Partene

Nepot/Nepoată

Nepot/Nepoata
Cumnat/Cumnata

Socru/Soacră
Ginere/Noră

Tată/Mamă
gospodăriei

Sotul/Sotia
Frate/Soră

Neînrudit
Altă rudă
Fiu/Fiica
Sot/Sotie

Mama
Capul

Tatal
ra

1 O O O O O O O O O O O O O O O O
2 O O O O O O O O O O O O O O O O
3 O O O O O O O O O O O O O O O O

22
 O problemă deosebită este legată de calitatea datelor culese. În acest scop
United Nations Economic Commission for Europe (2006) sublinia importanţa
acurateţei datelor culese impunând un model de verificare. Astfel calitatea datelor
trebuie să respecte şase dimensiuni: relevanța (reflectă gradul în care datele se
potrivesc nevoilor utilizatorilor), acurateţea (gradul în care informația descrie
corect fenomenele măsurate), promptitudinea (se referă la intervalul dintre
momentul de referinţă şi data la care informațiile devin disponibile; poate intra în
conflict cu relevanţa şi acurateţea), accesibilitatea (uşurinţa cu care sunt obţinute
datele statistice), interpretabilitatea datelor (accesul la informaţii suplimentare
necesare interpretărilor statistice: concepte, definiţii, variabile, metodologii de
culegere a datelor etc.), coerenţa (gradul în care datele de recensământ pot fi
conexate cu alte informaţii statistice obţinute de-a lungul timpului; este facilitată de
standardizarea termenilor folosiţi în analiza datelor).

Aplicaţie. Plecând de la un text emblematic al Recensământului Populaţiei

din 1930 (a se vedea mai jos) scrieţi un eseu privind utilitatea recensământului:

Fig. 3. Comunicat de presă 1930

Completaţi informaţiile cu cele din capitolul "Populaţia României", în vol.

I, Enciclopedia României (1938).[ autori S. Manuilă, M. Georgescu]!

Aplicație. Accesați biblioteca de sociologie Sociolbuc de pe site-ul Facultăţii de

Sociologie a Universităţii Bucureşti. Identificaţi paginile scrise de către A.
Golopenţia despre Recensământul Agricol din 1948. Scrieţi un eseu plecând de la
acel text!

23
IV.1.1. Categorii de populaţii înregistrate la recensământ

Pe lângă populaţia stabilă, de obicei prezentă la domiciliile respective

există şi alte categorii de populaţie aflate în tranzit. Tocmai de aceea se cere o
atentă înregistrare a tuturor celor aflaţi în această situaţie. După V. Sora, I.
Hristache, C. Mihăescu (1996; 38-40) se disting următoarele categorii de populaţie
înregistrate la o eventuală recenzare:
-populaţia stabilă (care are domiciliu stabil în localitatea recenzată,
locuieşte permanent la o adresă anume).
-populaţia prezentă (care se află în clădiri de locuit la data recenzării).
-populaţie temporar prezentă (care la data recensământului se află în
clădirile recenzate însă domiciliul stabil este în altă localitate)
-populaţie absentă temporar (care lipseşte de la domiciliu şi nu este
plecată din ţară de mai mult de 12 luni de zile).
Demografii avansează şi o formulă de calcul sugestivă:
Pst = Pp - Pt + At, formulă în care
Pst= Efectivul populaţiei stabile
Pp =Efectivul populaţiei prezente
Pt = Efectivul populaţiei prezente temporar
At = efectivul populaţiei absente temporar.

***
Aplicaţia 1: Plecăm de la momentul de referinţă pentru recensământul din 2011 şi
anume ora 0 din 20 octombrie 2011. Presupunem că interogarea subiecţilor în
cadrul recensământului are loc pe 24 octombrie. Cum s-au făcut înregistrările în
următoarele cazuri:
-o locuinţă dată în folosinţă pe 17 octombrie.
-o locuinţă demolată pe data de 22 octombrie
-un copil născut pe data de 19 octombrie
-un copil născut pe data de 23 octombrie
-o persoană decedată pe data de 21 octombrie
-o persoană decedată pe data de 18 octombrie.

Aplicaţia 2: Presupunem că în mun. Iaşi autorităţile urmăresc îmbunătăţirea

transportului local. S-a constatat că populaţia stabilă se cifra la 290.422 persoane,
populaţia prezentă temporar (în cea mai mare parte studenţi) se cifra la 30.500
persoane iar populaţia absentă temporar se cifra la 15.250 de persoane. Care este
efectivul populaţiei prezente care trebuie luată în calcul pentru dimensionarea
transportului local?

24
Aplicaţie 3: Lecturaţi volumul Recensământul din 1857. Transilvania (coord. T.
Rotariu), Ed. Staff, Cluj-Napoca, 1996. Încercaţi să faceţi un comentariu propriu
referitor la datele incluse în acel volum. Căutaţi şi alte date mai recente şi faceţi o
analiză comparativă.

Aplicaţia 4. Căutaţi pe Internet publicaţia Conference of European Statisticians

Recommendations for the 2010 Censuses of Population and Housing editată de
către United Nations Economic Commission for Europe în 2006. Identificaţi
recomandările propuse pentru recenzarea următoarelor categorii de populaţii:
studenţii plecaţi la studii în străinătate, persoane aflate în situaţie de ilegalitate,
bătrânii din cămine pentru vârsta a treia, copiii care locuiesc alternativ cu părinţii
divorţaţi, persoane plecate de jumătate de an în străinătate.

IV.1.2. Populaţia stabilă şi populaţia legală

În ultimii ani în România au apărut polemici diverse în legătură cu

numărul persoanelor cu drept de vot şi în ce măsură există incongruenţe în ceea ce
priveşte dimensionarea ştiinţifică a populaţiei. Într-un material postat pe site-ul
www.cursdeguvernare.ro12 se prezenta drept un paradox că deşi populaţia numărată
la recensământul din 2011 (în date provizorii) a scăzut până la 19,04 milioane,
numărul de votanţi a crescut la 18,31 milioane. Din datele oficiale se observa că pe
teritoriul României erau 15,8 mil. de persoane cu drept de vot la care se adăugau
37.000 de străini cu drept de vot (care aveau domiciliu în ţara noastră de peste un
an de zile). La aceste aproximări autorii au adăugat şi dificultăţile din teren la
aplicarea chestionarelor de recensământ considerându-se că aproximativ 1 milion
de persoane nu au fost recenzate.
Toate aceste dispute au avut loc în cadrul evenimentelor din anul 2012 care
au consemnat un referendum pentru revocarea preşedintelui României. Revocarea
se putea face doar cu jumătate plus unul din numărul alegătorilor înscrişi însă nu s-
au prezentat la vot decât 46,13% dintre aceştia. Polemicile au continuat însă fie şi
după intervenţia instituţiilor statului. Astfel, într-un comunicat13 al Comisiei
Centrale pentru Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor se preciza că "Dreptul
la vot trebuie să fie asigurat tuturor cetăţenilor români în vârstă de 18 ani împliniţi

12
A se vedea articolul R. Diaconu, G. Grosu, "Populaţia scade, electoratul creşte. Am
coborât la 19,04 milioane de locuitori, am urcat la 18,31 milioane de votanţi", postat la
9.06.2012, accesat 10.02.2016
13
A se vedea pe http://www.recensamantromania.ro/presa/comunicate-de-presa, Informare
privind stadiul şiactivităţile viitoare de finalizare a rezultatelor RPL2011, accesat
08.02.2016
25
până în ziua alegerilor, indiferent dacă aceştia au sau nu reşedinţa principală pe
teritoriul ţării la data alegerilor". Prin această precizare se întrevede diferenţa dintre
populaţia stabilă (compusă din persoane care locuiesc de cel puţin 12 luni sau
intenţionează să locuiască cel puţin 12 luni într-o localitate anume) şi populaţia
legală (provine din Registrului Naţional de Evidenţă a Populaţiei şi reprezintă toţi
cetăţenii români cu drept de vot indiferent dacă şi-au stabilit reşedinţa înafara ţării
fiind plecaţi pentru o perioadă mai mare de 12 luni de zile; la aceştia se adaugă
persoanele străine stabilite în România de mai mult de 12 luni calendaristice). În
concluzie sursele de date sunt diferite iar populaţia legală este mult mai mare decât
populaţia stabilă mai ales după ce fluxurile migratorii au sporit cantitativ. Aceste
diferenţe se pot vedea din următorul tabel:

Tabel 2. Populaţia stabilă vs. populaţia cu drept de vot

An calendaristic Populaţia stabilă cf. INS Populaţia legală (mil.)
(mil.)
1992 23.2 16.38
1996 22.5 17.21
2000 22.4 17.69
2004 21.5 18.45
2008 20.6 18.46
2012 20.1 18.31
2016 19.4 18.27

Polemicile legate de populaţia cu drept de vot sunt o constantă a

dezbaterilor publice. M. Kivu (2012), referindu-se la mun. Bucureşti atrăgea
atenţia asupra unor date diferite de numărare din partea Institutului Naţional de
Statistică (INS) şi al Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea
Bazelor de Date (DEPABD) din M. A. I. Astfel dintr-un comunicat al DEPABD
din martie 2012 se preciza că numărul persoanelor cu drept de vot în Capitală erau
de 1.812.086 persoane. Numai că la alegerile din 2008 persoanele înscrise în listele
electorale erau 1.785.667 alegători ceea ce denotă o creştere a populaţiei între cei
doi ani. M. Kivu excludea această posibilitate în situaţia unui spor natural negativ,
spor migrator negativ şi al intrărilor în sistem date de persoanele care au împlinit
18 ani în perioada 1990-1993, ani de declin demografic. Pe de altă parte
recensământul din 2011 consfinţea că populaţia stabilă din Bucureşti era de
1.677.985 persoane (din care doar aproximativ 85% sunt cu drept de vot!).
Diferenţele dintre estimări ajungeau şi la 25% ceea ce ridică semne de întrebare
importante dacă ne referim la întreg teritoriul ţării.

26
 Problematica populaţiei legale a fost amplu analizată de către renumitul
demograf român V. Gheţău (2012). Acesta a demonstrat că la votul din anul 2012
deşi s-a vorbit de ani buni de o scădere a populaţiei totuşi sub-populaţia cu drept de
vot era în creştere. Situaţia a fost sintetizată de autor în tabelul următor:

Tabel 3.Evoluţia populaţiei cu drept de vot în perioada 2002-2012

Sursa: V. Gheţău (2012)

Cum natalitatea a început să scadă accentuat după 1990 (odată cu

liberalizarea avorturilor) se poate vedea din tabel că generaţiile 1991-1994 au
contingente în scădere. Cei născuţi între 1984 şi 1990 provin din generaţii
semnificativ mai mari astfel că "intrările" în sistem au fost totuşi mari în timp ce
numărul deceselor a rămas relativ constant. Din ultima coloană observăm că în
perioada 2002-2009 populaţia de 18 ani şi peste a avut un stoc pozitiv însă acesta
s-a pierdut începând cu anul 2010. În sfârşit, după cum se vede în ultimul rând din
tabel autorul trage concluzia că în perioada 2002-2012 populaţia de 18 ani şi peste
a crescut cu 539 000 de persoane. În totului tot la alegerile din 2012 s-a ajuns ca
populaţia cu drept de vot să numere 18,3 milioane. Tendinţa, pe termen mediu şi
lung este însă extrem de nefavorabilă, populaţia de 18 ani şi peste scăzând
semnificativ.
Încercând o concluzie privind populaţia legală cu siguranţă există
discrepanţe în coroborarea datelor legate de populaţia stabilă şi populaţia emigrată.
Reamintim că în statisticile naţionale sunt considerate emigrate persoanele care şi-
au schimbat şi cetăţenia şi tocmai de aceea numărul celor care părăsesc România
este subestimat. În consecinţă populaţia legală este supraestimată. În încheiere să

27
amintim de un recent comunicat al Evidenţei populaţiei14 (din luna mai 2016)
conform căruia 1.563 de persoane de peste 100 de ani au fost scoase din bazele de
date deoarece erau decedate (fiind totuşi înregistrate!). De asemenea se făceau
verificări pentru alte 1.014 persoane aflate în aceeaşi speţă. Un caz special îl
reprezintă "persoanele care fac solicitări de schimbare a reşedinţei" în perioada pre-
electorală. Din acest exemplu sesizăm erorile din sistem de data aceasta cu impact
asupra populaţiei cu drept de vot!

Aplicaţie: Urmăriţi datele furnizate de către instituţiile statului la alegerile din

cursul anului 2016. Comparaţi diverse surse şi trageţi concluziile care se impun.
Urmăriţi şi datele referitoare la votul electronic sau prin corespondenţă. Faceţi un
raport sintetic despre ceea ce aţi observat.

IV.1.3. Studiu de caz nr 1: recensământul 200215

După publicarea rezultatelor acestui recensământ, populaţia României a

scăzut în 10 ani cu aproximativ un milion de persoane ( de la o populaţie de
22.810.035 de persoane înregistrate în 1992 la cele 21.698.181 înregistrate în
2002) mai precis cu 1.111.954 de persoane. Să precizăm că la recensământul din
1992 au fost incluşi cetăţeni români şi străini cu domiciliul în România chiar dacă
unii erau plecaţi din ţară. În 2002 au fost excluşi cetăţenii români plecaţi din ţară de
mai bine de un an de zile, adică un număr de 178.500 de persoane şi au fost incluşi
cetăţeni străini care aveau reşedinţa în România de mai bine de un an (aceştia fiind
în număr de 24.000). Dacă s-ar fi respectat metodologia anterioară populaţia din
2002 ar fi fost de 21.852.600 de persoane. Dacă din această cifră scădem pe cele
178.500 de persoane şi le adunăm pe celelalte 24.000 atunci obţinem cifra
populaţiei înregistrată oficial în recensământul din 2002.
Scăderea populaţiei cu un milion de persoane este foarte mare dacă avem
în vedere, de exemplu recensămintele trecute. Iată care a fost evoluţia cifrelor
începând cu 1930 cum vedem în Tabelul 4:

14
A se vedea articolul "Actualizarea datelor la Evidenţa Populaţiei: Peste 1.500 de
persoane cu varsta de peste 100 de ani figurau in sistem, desi erau decedate", pe
www.hotnews.ro, accesat pe 22.05.2016
15
Fragmente din acest subcapitol sunt preluate din articolul autorului (2008). The
Demographical Aspects of Migration. Analele Universităţii “Al.I.Cuza”, seria Sociologie-
Asistenţă Socială, Iaşi: Ed. Universităţii "Al. I. Cuza", , vol. 1, nr. 1 precum şi din articolul
autorului (2004). Census 2002. Reasons to worry?. în Caiete sociologice. Revistă a
Institutului Social Român, nr. 2.
28
Tabel 4. Evoluţia populaţiei la recensăminte
Anul recensământului Populaţia Creşterea procentuală faţă de
recensământul precedent
1930 14.280.729 -
1948 15.872.624 112%
1956 17.489.450 111%
1966 19.103.163 110%
1977 21.559.910 113%
1992 22.810.035 106%
2002 21.698.181 96%

Se observă din acest tabel cel puţin două lucruri: în primul rând populaţia
României nu a scăzut nici în perioada marcată de al doilea război mondial iar în al
doilea rând se observă că populaţia actuală este practic la nivelul anului 1977.
Cauzele principale ale scăderii populaţiei stabile au fost identificate deja de
către demografi şi nu numai: sporul natural negativ şi emigraţia. De altfel în anul
2002 rata brută a natalităţii era de 9,3‰ faţă de 11.9‰ rata brută a mortalităţii de
unde şi sporul natural negativ.
Cea de a doua cauză a scăderii populaţiei era migraţia externă chiar dacă
cifrele statistice nu sunt întotdeauna foarte precise. Fluxurile migratorii cele mai
mari s-au înregistrat imediat după 1990 dar au scăzut apoi în intensitate: de la peste
44.000 în 1991 la sub 15.000 în anul 2000. Nu existau însă date certe privind
situaţia migranţilor sau/şi a migraţiei ilegale, mai ales după deschiderea graniţelor
către Europa occidentală. La nivelul anului 2003, în urma unui sondaj CURS, s-a
constatat că peste 900.000 de oameni se aflau în luna aprilie la muncă în străinătate
legal sau ilegal. De altfel, directorul CURS, Sebastian Lăzăroiu declara (în ziarul
Ziua, 13.07.2003) că 12% dintre gospodăriile din Romania aveau în luna aprilie
2003 cel puţin un membru plecat la muncă în străinătate. În aceste condiţii o parte
a soldului negativ de la recensământ ar rezulta din cauza neînregistrării celor care
lucrează la negru în străinătate!
O caracteristică importantă, observată din datele recensământului este dată
de raportul urban/rural. Faţă de 1992 populaţia rurală a crescut de la 45,7% la
47,3% iar judeţele cu creşterile cele mai mari au fost Iaşi, Constanţa şi Bacău (cu
cifre variind între 8,6 şi 4,1%). Semnificaţia acestei creşteri este cu totul specială
dacă o raportăm la necesitatea integrării României în UE. Astfel, una din cerinţe
era aceea de a avea o populaţie ocupată în agricultură în jurul a 10% (deşi unii
oameni politici declarau că UE nu impune condiţii României). Într-o intervenţie
din 24.06.02 subsecretarul de stat V. Steriu declara că „populaţia ocupată în
agricultură în 2001 a reprezentat 40,9 % din forţa totală de muncă activă, faţă de
38% în anul 1999, creşterea datorându-se restructurărilor şi disponibilizărilor din

29
unele sectoare industriale, agricultura jucând rolul de absorbant al forţei de muncă
eliberate”16.
Peste un an de zile, în 2003, Recensământul agricol avansa cifra de 28,3%
din forţa de muncă ocupată în acest sector. De această dată la nivel oficial se
considera că sunt create premisele pentru ca în 2004 ţara noastră să aibă un procent
de 14% din populaţia ocupată în agricultură. Toate aceste cifre erau contrazise de
INS dar şi de datele luate în considerare chiar de UE, date care se opreau la 44%.
Din datele Recensământului 2002 reducerea forţei de muncă ocupate în agricultură
era puţin probabilă, pe fondul creşterii populaţiei rurale.
A. Camara, fostul preşedinte al INS, declara că creşterea populaţiei rurale
s-ar datora migrării către zonele peri-urbane a unei anumite pături privilegiate care
şi-a construit vile sau alte case în zone recunoscute ca fiind rurale.
Creşterea populaţiei rurale era certificată şi de alte date: creşterea
numărului de gospodării cu peste 88.000 faţă de recensământul anterior precum şi
a locuinţelor cu peste 260.000! Această creştere în cifre absolute rămânea
problematică în condiţiile în care doar 15,1% din locuinţele rurale aveau alimentare
cu apă, doar 12,9% aveau canalizare, 13,4% aveau baie şi doar 2% încălzire prin
termoficare.
Alte date interesante oferite de către Recensământ se refereau la
minorităţile din Romania (etnice sau religioase). După consemnarea declaraţiilor
libere, ca şi la recensământul precedent 89,5% dintre cetăţeni s-au declarat români,
6,6% maghiari, 2,5% romi, 0,3% germani, 0,3% ucraineni etc. Se impun două
observaţii:
-scăderea importantă a populaţiei maghiare cu aproape 200.000 de
persoane faţă de 1992
-consemnarea unui număr de 535.250 de romi (autodeclaraţi).
Se impun aici câteva observaţii. Astfel reducerea populaţiei maghiare era
probabil legată de circulaţiei forţei de muncă în ţările vecine. De altfel deputatul
UDMR R. Raduly declara în ziarul Adevărul, 23 iulie, 2003 că „200.000 de
maghiari din Romania au optat deja pentru vagoanele ungureşti ori pentru cele
europene” referindu-se direct la cei plecaţi să muncească înafara graniţelor.
Cât priveşte numărul cetăţenilor de etnie rroma, acesta continua să fie o
necunoscută. La recensământul din 2002 nu s-a procedat la identificarea romilor
de către operatori ci la autoidentificare. Tocmai de aceea au putut apare
neconcordanţe. Să amintim doar de cercetările ICCV din 1998 şi publicate în 2002
conform cărora numărul romilor era estimat la 1.515.000 de persoane. Acelaşi
institut estima numărul romilor la nivelul anului 1992 undeva la 1 milion de
persoane (deşi la recensământul din acelaşi an nu erau înregistrați decât 409.723!).
La rândul lor anumite organizaţii avansau cifre cuprinse între 2,5 şi 3
milioane, cifre considerate exagerate. Necunoaşterea unei cifre exacte lasă astfel

16
Intervenţie de pe www.guv.ro, accesată pe 28.06.2002
30
loc la interpretări şi aproximări cu consecinţe importante în cazul gestionării unor
programe sau politici sociale adresate acestei etnii.
Şi în cazul grupărilor religioase se constatau anumite diferenţe faţă de
recensământul anterior: astfel dacă ortodocşii rămâneau 86,5%, penticostalii
înregistrau un plus de 110.000 persoane iar baptiştii şi adventiştii câte 20.000
persoane în plus. Au scăzut însă numeric romano-catolicii, greco-catolicii etc.

IV.1.4. Studiu de caz nr 2. Recensământul din 201117

După cum se ştie în 2011 s-a instituit un cadru legal şi metodologic valabil
la nivelul întregii Uniuni Europene pentru o coroborare foarte bună a datelor
statistice.18 Această metodologie a permis o structură comună a instrumentelor de
lucru lăsând însă la îndemâna ţărilor din UE alegerea acelor metode considerate
cele mai adecvate pentru culegerea datelor (fie prin tradiţie fie prin evaluarea
capacităţii administrative de organizare).
Rezultatele provizorii ale recensământului se înscriu în evaluările deja
consemnate ale demografilor şi sociologilor români19 care prevedeau o scădere a
populaţiei ţării noastre plecând de la evaluările privind sporul natural negativ şi
propensiunea pentru migraţie circulatorie sau definitivă a românilor.
Tipurile de populaţie consemnate în primele date parţiale au fost următoarele:

Tip populaţie Categorii Efective:

Populaţie înregistrată din care: 20254866
Persoane prezente 18384049
-Populaţie stabilă din care:
Persoane temporar absente 658887
-Persoane plecate pe o perioadă - 910.264
îndelungată (peste 12 luni)
-Persoane temporar prezente - 301.666

Rezultatele provizorii confirmau o lipsă de peste 2,6 milioane de persoane

faţă de recensământul 2002 şi încă din această fază a culegerii de date INS a

17
Acest sub-capitol este o sinteză a articolului autorului (2012): The Measurement of
Population and Sources of Error. European Journal of Science and Theology, Vol. 8, nr. 3.
18
A se vedea EUROSTAT (2011). EU legislation on the 2011 Population and Housing
Censuses. Explanatory Notes. European Union.
19
A se vedea de exemplu V. Gheţău (2004). Declinul demografic al României: ce
perspective?. în rev. Sociologie românească, vol. II, nr. 2; T. Rotariu (2010), Studii
demografice, Iaşi: Ed. Polirom, pp. 215-232; M. Preda (coord.) (2009). Riscuri si inechităţi
sociale in România. Iaşi: Ed. Polirom; CNPD (2006). Cartea verde a populaţiei. Bucureşti
etc.
31
precizat într-un comunicat de presă 20 faptul că „Procentajul locuinţelor în care nu
s-a putut realiza recenzarea reprezintă 2,8% din totalul locuinţelor, adică circa 1
milion de persoane (cuprinzând populaţia plecată în străinătate - întreaga familie -
pentru care nu a avut cine să îi declare în ţară; populaţia necontactată)”. Aceste
precizări au fost confirmate şi de un sondaj de opinie a IRES efectuat in perioada
31 oct-1 noiembrie 2011.21 Acest sondaj a fost realizat prin metoda CATI pe un
eşantion de 1469 de persoane cu vârsta de peste 18 ani şi cu o eroare maximă
admisă de ±2.6%. Conform acestui sondaj 27% din respondenţi considerau că
recensământul este destul de inutil sau chiar inutil. Chestionaţi daca au fost vizitaţi
de un recenzor răspunsurile au fost conform graficului următor:

Fig.4 Răspunsuri privind recenzarea

Sursa: IRES, Raport de cercetare, http://www.ires.com.ro, accesat

19.02.2012

Având în vedere marja de eroare considerăm că evaluarea IRES este

concordantă cu datele comunicate de INS. Cu toate acestea considerăm că analiza
rezultatelor trebuie coroborată cu analiza celorlalte surse de eroare care s-au
manifestat activ pe toată perioada desfăşurării recensământului.
În articolul nostru din 2012 am enumerat ceea ce am considerat că au fost
surse suplimentare de eroare:
a. Expunere mediatică negativă (multe articole în mass media mai degrabă
critice şi cu conotaţii politice)22.

20
INS, Comunicat de presă privind rezultatele provizorii ale Recensămantului Populaţiei şi
Locuinţelor – 2011, februarie, 2012, accesibil pe site-ul www.insse.ro
21
IRES, Atitudini și percepții ale populației față de Recesământul 2011, noembrie 2011,
vezibil pe site-ul http://www.ires.com.ro.
22
Pe lângă diverse articole din ziarele on-line am consemnat chiar şi un site Internet cu
numele http://antirecensamant2011.wordpress.com, accesat la 19.02.2012
32
 b. Modalitatea de culegere a datelor (folosirea metodei clasice cu operatori
de teren s-a dovedit vulnerabilă). Spre deosebire de România alte ţări au recurs la
alte metode. Conform RFI România iată care au fost acele metode23:
- statistici oficiale (Austria, Belgia, Danemarca, Slovenia, Suedia).
- statistici coroborate cu interviuri realizate în teren (Franţa, Germania,
Olanda, Spania)
- prioritizarea completării on-line a formularelor (Bulgaria, Estonia,
Ungaria, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Polonia, Portugalia, Marea
Britanie şi Slovacia).
- distribuirea la domiciliu a formularelor şi culegerea acestora după două
săptămâni (Cehia, Malta)
- completarea formularelor pe laptop (Cipru).
Toate metodele enumerate pot reduce considerabil costurile. Pentru România
cercetarea de teren a avut nevoie de 120.000 de persoane24! Din păcate o serie de
recenzori s-au retras din cercetare nemulţumiţi de remuneraţie. Nu există garanţia
că toţi operatorii s-au achitat în mod just de sarcinile culegerii de date.
c. Declaraţii obligatorii versus declaraţii opţionale (respondenţii au opus
rezistenţă în a declara unele date).
Astfel o polemică aprinsă a fost declanşată de declararea CNP-ului. Din
start s-a precizat că menţionarea CNP-ului era obligatorie atât din raţiuni
informatice cât şi statistice pentru a controla dubla înregistrare. După doar trei zile
de la debutul cercetării purtătorul de cuvânt al INS a declarat că CNP ul nu este
obligatoriu să fie dezvăluit. În final autorităţile au revenit, CNP-ul a redevenit
obligatoriu, purtătorul de cuvânt a fost demis iar recenzorii au trebuit sa revină
pentru a recupera CNP-urile nedeclarate. Din cele relatate de specialişti acele CNP-
uri lipsă din bazele de date trebuiau recuperate prin apelarea la bazele de date din
evidenţa populaţiei. S-a pierdut însă un timp preţios în economia cercetării de
teren.
d. Presiunile politice
În mod cu totul neaşteptat recensământul a devenit subiect de confruntări
politice. Numeroase talk show-uri televizate au dezbătut până târziu în noapte
aspectele în genere colaterale ale recensământului. Populaţia nu avea în acest caz
decât soluţia de a urma cumva ceea ce liderii politici preferaţi îi îndrumă. A revenit
rolul opoziţiei politice să critice din toate direcţiile, uneori îndreptăţit, o
întreprindere statistică fundamentală care ne privea pe toţi în consecinţe. O serie de
lideri politici ai coaliţiei USL au criticat public recensământul25.

23
A. Pietroşel (2011). Cum s-a derulat recensământul în Europa. Emisiune la RFI
România, 7 noe.
24
Amănunte despre recensământ pe site-ul oficial http://www.recensamantromania.ro!
25
A se vedea articolul "Ponta despre recensământ: Să dai recenzorului CNP-ul este ilegal",
postat pe site-ul www.romanialiberă.ro la data de 1 noiembrie 2011, accesat la data de
33
 e. Organizarea iniţială a cercetării (se impunea o mai largă popularizare;
campanii de informare extinse precum şi corectarea neajunsurilor consemnate cu
ocazia recensământului de probă din 9-16 mai 2011).
Sursele de eroare enumerate au întârziat apariţia rezultatelor finale care au fost în
sfârşit disponibile în anul 2013.

IV. 2. Statistica stării civile şi a migraţiilor

Statistica stării civile este centrată pe mişcarea naturală a populaţiei cu alte cuvinte
pe consemnarea naşterilor (copii născuţi morţi sau vii) şi a deceselor. La acestea se
mai adaugă căsătoriile şi divorţurile. T. Rotariu (2003; 24-27) atrage atenţia asupra
numeroaselor dificultăţi de înregistrare a acestor evenimente demografice mai ales
în rândul populaţiilor marginalizate: există de exemplu persoane fără certificate de
naştere iar la acestea se adaugă persoanele fără acte sau cu actele expirate. Cât
priveşte căsătoriile se pune problema dacă toate acestea sunt şi recunoscute sau
declarate ca atare. Evoluţia mariajului spre uniunile libere sau concubinaj poate fi
un obstacol în înregistrarea corectă şi exhaustivă a acestor evenimente
demografice. Divorţurile pot constitui o statistică separată din moment ce sunt
declarate doar la tribunale, separat de naşteri, decese şi căsătorii care sunt
înregistrate în registrele administraţiei locale. Acelaşi autor T. Rotariu (Ibidem)
face o listă a dificultăţilor de numărare în ce priveşte migraţia. Pentru înregistrarea
la recensământ aceste fluctuaţii sunt clar delimitate cel puţin pentru migraţia
definitivă, fenomenul migraţionist este însă mult mai complex din moment ce
identificăm dificultăţi de cuantificare date de migraţia circulatorie, migraţia
ilegală, migraţia în alte scopuri decât munca, migraţia internă etc. Majoritatea
studiilor de după Revoluţie au indicat aceste probleme si chiar faptul că sute de mii
de persoane "scapă" analizei.
O sursă foarte bună de date este reprezentată de Sistemul naţional
informatic pentru evidenţa populaţiei (SNIEP) care se află în grija Inspectoratelor
de Poliţie şi care este reglementat prin Legea nr. 105/1996 - privind evidenţa
populaţiei şi cartea de identitate (la care se adaugă alte modificări şi completări
ulterioare). In cadrul SNIEP fiecărui cetăţean îi corespunde un cod numeric.
Serviciul de evidenţă a persoanelor s-a înfiinţat în anul 1949. Ca o continuare, în
anul 1990 s-a înfiinţat Registrul National de Evidenţă a Persoanelor ca parte a
Sistemului National Informatic de Evidenţă a Populaţiei.

19.02.2012; A se vedea adresa http://nastase.wordpress.com/2011/10/20/recensamantul-

cnp-ul-si-furtul-identitatii/, accesată pe 19.02.2011
34
 Registrul National de Evidenţă a Persoanelor (RNEP) reprezintă
"ansamblul datelor cu caracter personal ale cetăţenilor români rezultate în urma
procesării automate, într-o concepţie unitară, în scopul cunoaşterii numărului,
structurii şi mişcării populaţiei pe teritoriul ţării"26. Pe baza RNEP, Direcţia de
Evidenţă a Populaţiei şi de Administrare a Bazelor de Date (DEPABD) alcătuieşte
în diverse momente listele electorale permanente care cuprind totalul populaţiei
legale.

IV.3. Registrele populaţiei

Registre complete privind populaţia sunt dificil de gestionat. În Europa

doar câteva ţări utilizează în mod exhaustiv aceste registre după cum se observă
din Fig.5: Austria, Danemarca, Norvegia, Suedia şi Finlanda folosesc curent astfel
de registre. Pentru a le avea este nevoie de eforturi considerabile pe perioade
îndelungate de timp. V. Trebici (1979) amintea de faptul că un prim registru a fost
iniţiat în Suedia în anul 1749. Astăzi un ajutor foarte bun poate fi suportul
electronic, reţelele de calculatoare etc. care ar putea înregistra continuu momentele
semnificative d.p.d.v. demografic ale oricărei persoane având totuşi un punct de
plecare o numărare exhaustivă de tip recensământ. Nu ştim dacă recentul
recensământ din 2011 efectuat la nivel european poate fi un început. Daca prin
acest recensământ s-au putut fixa foarte riguros fluxurile de populaţie care au
migrat în toată Europa, migraţia poate genera erori importante în constituirea unor
registre de populaţie deşi se pot include întrebări retrospective în cadrul
recensămintelor. O înlesnire poate veni de la faptul că orice persoană trebuie să
aibă un cod unic (CNP) şi atunci ar putea fi urmărite anumite caracteristici mai
uşor (de exemplu migraţia internă).

26
A se vedea pe site-ul http://depabd.mai.gov.ro.
35
 Fig. 5 Modalităţi de culegere a datelor la recensământ

Sursa: Population et Sociétés, Recensământ clasic

mai, 2010) Registre ale populaţiei
Legendă: Registre şi alte surse
Recensământ "rotit"

Se observă de asemenea şi faptul că majoritatea ţărilor occidentale folosesc

aceste registre însă combinate şi cu alte tehnici de culegere a datelor.

IV.4. Anchete şi monografii demografice

Recensământul este o cercetare costisitoare, organizată la intervale mari de

timp (în medie 10 ani). Uneori se impune însă organizarea unor cercetări mai
restrânse pe anumite zone geografice bine delimitate. De asemenea se poate cerceta
doar un anumit fenomen demografic specific unei localităţi oarecare. În acest caz
avem de a face cu anchete de tip demografic. Modul de organizare şi desfăşurare a
anchetelor de tip demografic nu diferă în mod esenţial de anchetele sociologice,

36
principalele etape sau principii de organizare fiind apropiate. Scopul unor astfel de
cercetări este imediat: punerea în evidență a inter-relaţionării complexe dintre
diferite fenomene socio-economice şi anumite evenimente sau fenomene
demografice. De exemplu studiind migraţia internă pot fi puse în analiză o serie de
variabile cauzale: gradul de atractivitate a unor zone industriale, propensiunea
pentru emigrare, mărimea familiei, un anumit model sau comportament nupţial,
nivelul de instrucţie etc. Se dovedeşte astfel că o bună parte din aceste analize nu
pot rezulta din simpla lectură a unor date de tip recensământ.
Monografia demografică are o structură mai complexă decât ancheta
demografică prin faptul că se doreşte o cercetare exhaustiv privind un fenomen
demografic sau o populaţie bine delimitat în spaţiu şi timp.
Luând un exemplu ales aleator - Studi Monografici sulla Populazione
Abruzzese (2001) - să detaliem capitolele pe care autorii le-au considerat necesare
în analiza demografică a populaţiei din regiunea Abruzzo: evoluţii recente şi
aspecte structurale (populaţia Abruzzo în context naţional, aspecte ale dinamicii si
structurii populaţiei regionale), îmbătrânirea populaţiei şi sistemul de pensii din
Abruzzo, trăsături ale migraţiei în regiune (cauzele emigrării, istoria emigrării,
remitenţele migranţilor, cazul remigraţiei etc.), trăsături ale imigraţiei în regiune.
Monografia respectivă se dovedeşte o bună prezentare a regiunii, o adevărată carte
de vizită pentru oricine doreşte să se informeze temeinic despre situaţia socio-
demografică a respectivei zone.
În România există o lungă tradiţie a studiilor monografice începută cu
lucrările lui Ion Ionescu de la Brad 27 care a fost profesor de studii agricole la
Academia Mihăileană din Iaşi începând cu anul 1840. Ajuns important funcţionar
la Constantinopol savantul român revine în Dobrogea, prilej cu care a scris lucrarea
Excursion agricole dans la plaine de la Dobroudja şi publicată în 1850 în Journal
de Constantinople. Monografiile zonale scrise de Ion Ionescu de la Brad au privit
judeţele Dorohoi, Mehedinţi şi Putna şi conţineau date statistice28 şi demografice29.
Există numeroase alte cercetări strâns legate de demografie. După 1992 au avut loc
în România, sub coordonarea Institutului Naţional de Statistică (INS) o serie de
anchete din care vom aminti doar cele care au privit gospodăriile populaţiei. Pe
baza rezultatelor la recensământul din 1992 s-a construit o bază de sondaj, de fapt
un eşantion multifuncţional de zone teritoriale (EMZOT) care a cuprins în anul

27
A se vedea Costea St.et alii (2005). Istoria sociologiei româneşti. Bucuresti: Ed. Fund.
Romania de mâine, pp. 81-89
28
Amintim şi de lucrarea intitulată „Povăţuiri pentru catagrafia Moldovei, precedate de
oarecare elemente de statistică şi publicate de Direcţia Centrală de Statistică din Ministerul
Interior al Moldovei” (Iaşi, 1850) care conţinea un adevărat tratat de statistică.
29
Pe larg despre activitatea lui Ion Ionescu de la Brad şi în articolul Tabără N. et alii
(2014). Ion Ionescu de la Brad – precursor al economiei agrare, statisticii şi contabilităţii. în
Revista Română de Statistică - Supliment, nr. 9.

37
2000 un număr de 127.000 locuinţe. Pe baza acestui eşantion au fost efectuate mai
multe anchete:
-ancheta integrată în gospodării din 1994-2000 (care a urmărit variabile
precum veniturile, cheltuielile, înzestrarea cu bunuri, educaţia, sănătatea, ocuparea
şi şomajul)
-ancheta asupra forţei de muncă în gospodării aplicat începând cu 1993
(care a urmărit evaluarea populaţiei active, ocuparea şi şomajul).
-ancheta bugetelor de familie realizat în anul 2000 (interesat de structura
gospodăriilor, sursele de formare a veniturilor, destinaţia cheltuielilor, consumul
alimentar, nealimentar şi de servicii).
-ancheta condiţiilor de viață realizat în anul 2000 (a urmărit condiţiile
locuirii, condiţiile de muncă, starea de sănătate, siguranţa vieţii, înzestrarea
gospodăriilor etc.).
Toate aceste anchete precum şi altele au urmărit şi estimarea sărăciei din
România, estimarea nivelului de trai, estimarea coşului de consum etc. Desfășurate
pe eşantioane foarte mari, reprezentative, ele sunt instrumente foarte utile pentru
cercetări socio-economice de ansamblu.

38
V. Caracteristicile şi structurarea populaţiei
V.1. Perspectiva sistemică asupra populaţiei

Această perspectivă este inspirată de teoria sistemelor dezvoltată în secolul

trecut de către Ludwig von Bertalanffy (1968). După acest autor sistemul este "un
complex de elemente în interacţiune" şi poate fi direct observabil sau doar
conceptual. Teoria generală a sistemelor poate fi aplicată şi populaţiei cu
precizarea că putem folosi două paradigme: populaţia ca sistem deschis sau ca
sistem închis. După V. Trebici (1979; 16-17) populaţia ca sistem demografic închis
poate fi reprezentat astfel:

F M

PFVF
15-49

În această figură pot fi identificate subpopulaţiile feminină (F) şi masculină

D D
(M). Intrările în sistem sunt date de naşteri (N) acestea fiind generate de către
populaţia feminină de vârstă fertilă (PFVF) cu vârste cuprinse între 15 şi 49 de ani.
Ieşirile din sistem sunt reprezentate de decese.

Sistem demografic deschis poate fi reprezentat astfel:

N D
POPULATIA
I PP E

39
 Observăm intrările în sistem naşterile (N) şi imigrările (I) precum şi ieşirile
din sistem reprezentate de decese (D) şi emigrări (E).
Aceste două modele pot fi completate fără îndoială însă structurile
prezentate sunt elocvente în ce priveşte principalele evenimente.

V.2. Numărul populaţiei

Numărul populaţiei reprezintă totalitatea persoanelor care trăiesc pe un

teritoriu bine precizat (ţară, regiune, judeţ etc.) şi la un anumit moment de referinţă
(la recensământ; 1 ianuarie; 1 iulie etc.) . V. Sora et al. (1996; 66) ţin să facem
distincţia între numărul înregistrat al populaţiei (consemnat cu ocazia
recensământului) şi numărul calculat al populaţiei (efectuat între recensăminte
obţinut prin diferite operaţii matematice plecând de la numărul înregistrat). La
rândul lui numărul calculat este de două feluri:
-numărul estimat al populaţiei (stabilit pentru o perioadă trecută sau
prezentă) şi
-numărul proiectat al populaţiei (stabilit pentru o perioadă viitoare).
Pentru numărul estimat se procedează, de exemplu, prin adăugarea
sporului natural (diferenţa dintre numărul de născuţi şi numărul de decedaţi) la
numărul populaţiei de la un moment anterior. In general se foloseşte şi numărul
mediu al populaţiei care se calculează ca medie aritmetică a mai multor măsurători,
ca medie geometrică sau în alte moduri echivalente. De obicei numărul populaţiei
consemnat la 1 iulie este considerat numărul mediu anual al populaţiei. Pentru a
sugera şi formulele matematice aferente putem spune că pentru a calcula populaţia
medie se poate apela la:
a-media aritmetică calculată între două măsurători (recomandată când
volumul populaţiei are o evoluţie liniară) :
P0  P1
P
2
b-media geometrică (recomandată când volumul populaţiei are o evoluţie
exponenţială) :
P  n P1  P2  .....Pn

Valoarea mediei geometrice este mai mică decât a mediei aritmetice deşi
foarte apropiată; este utilă în măsurări care privesc ratele de creştere a populaţiei.
P1.....Pn sunt măsurători la intervale diferite.
c-Media cronologică:

40
 t1 t t t t
P1   P2  1 2  P3  2 3  ............  Pn  t n 1
P 2 2 2
t1  t 2  t 3  ..........  t n 1

În ultima formulă P1, P2…………Pn reprezintă numărul populaţiei măsurat

după perioadele de timp t1, t2……..tn-1. (egale sau nu între ele). Dacă de exemplu
am numărat populaţia pe data de 21 februarie atunci P1 este numărul populaţiei la
1 ianuarie multiplicat cu t1/2=52/2=26 de zile. Această perioadă este cea trecută de
la începutul anului între două măsurători ale populaţiei 1 ianuarie şi 21 februarie.
Numărul populaţiei poate fi estimat şi prin formula următoare: P1 + (N – D) + (I –
E) = P2. În fapt această ecuaţie se mai numeşte balanţa populaţiei (a se vedea şi P.
Barthelemy et al., 2008; 11)
În această formulă P1 şi P2 reprezintă volumul (stocul) de populaţie de la 1
ianuarie din anii A1 şi A2. La acestea se adaugă sporul natural (naşteri-decese) şi
sporul migrator [imigrări (la intrare) - emigrări (la ieşire)]. Pe baza formulei se pot
face diverse estimări: de exemplu se poate calcula sporul migrator dacă avem toate
celelalte date chiar dacă valorile efective pentru I şi E nu sunt cunoscute. Există şi
situaţia extremă a unor populaţii închise caz în care nu există migraţie deci formula
de mai sus trebuie revizuită: P1 + (N – D) = P2. Cu alte cuvinte formula iniţială se
referă la populaţii deschise în care intrările sunt date de naşteri şi imigrări iar
ieşirile sunt date de decese şi emigrări.

V.2.1.Numărul populaţiei mondiale

Populaţia mondială a avut o evoluţie explozivă după anul l900, explicaţia
fiind avansul în dezvoltarea socio-economică generală, creşterea nivelului de trai şi
mai ales creşterea calităţii asistenţei medicale. Evoluţia cantitativă se poate vedea
în graficul următor:

Fig.6. Evoluţia populaţiei mondiale

Sursa: grafic al autorului cu date ale O.N.U.

41
 Evoluţia populaţiei lumii a ridicat numeroase discuţii polemice fie că
vorbim de partizanii populaţionismului fie de cei ai controlului populaţiei
(malthusieni). De asemenea s-a creat o anumită emoţie la depăşirea fiecărui prag
important (5 miliarde, 6 miliarde etc.). J. Klatzmann (1992; 47-48) atrăgea atenţia
asupra relativităţii acestor date. De exemplu ONU stabilea că 11 iulie 1987 a fost
data de naştere a persoanei cu numărul 5 miliarde. Totuşi, constata autorul, cum
putem stabili respectiva persoană la un ritm de 400 000 de naşteri pe an deci 4,5
naşteri pe secundă? Pentru precizie ar fi trebuit contabilizate naşterile şi decesele
cu o viteză excepţională! Pe de altă parte există destule zone/ţări în care
numărătoarea populaţiei este destul de incertă. J. Klatzmann considera optimistă o
eroare la măsurarea populaţiei de ±2% deci în realitate ar putea fi un decalaj de 200
milioane de persoane între estimări! A stabili cu exactitate populaţia globului sau
dintr-un teritoriu naţional30 rămâne o provocare deschisă.
Creşterea populaţiei mondiale provoacă în continuare vii polemici.
Numeroase volume apărute la finalul secolului trecut atrăgeau atenţia asupra
consecinţelor negative prin suprapopulare. Toată această creştere a devenit rapid
ceea ce s-a numit bomba demografică. Recent, doi reputaţi demografi au re-
analizat aceste aspecte (Charbit Y., Gaimard M.; 2014) plecând de la disputa dintre
malthusieni (mesageri ai ţărilor dezvoltate) şi anti-malthusieni (cei ce consideră că
creşterea demografică va atrage după sine şi dezvoltarea economico-socială).
Creşterea populaţiei, spun cei doi autori, trebuie judecată contextual şi un neapărat
după modele teoretice care se doresc universale (a se vedea tranziţia demografică).

V.3. Densitatea populaţiei

Numărul populaţiei este o mărime care ajută la calcularea densităţii

populaţiei. Există mai multe tipuri de densitate folosite în analiza demografică (V.
Trebici, 1975, pp. 121-122). Cea mai des întâlnită este cea care reprezintă numărul
de locuitori pe km2. Formula de calcul este următoarea:

30
Pentru regimurile totalitare cifra absolută a populaţiei poate deveni un pretext
propagandistic cu bătaie lungă pentru politicile demografice. De exemplu în filmul
documentar „Născuţi la comandă – Decreţeii” (realizator Florin Iepan) se prezintă pe larg
cum s-a hotărât cine este cetăţeanul român cu numărul 20 de milioane. Aparent a fost o
tragere la sorţi din 1000 de nou născuţi în anul 1969. Cu toate acestea alegerea s-a făcut
după criterii propagandistice.

42
 În formula respectivă P este numărul populaţiei iar S suprafaţa unui anumit
teritoriu în km2. V. Trebici adaugă şi densitatea fiziologică (un raport între numărul
populaţiei şi suprafaţa cultivabilă în hectare), densitatea agricolă (ca raport între
populaţia agricolă şi suprafaţă cultivabilă în hectare), densitatea economică (raport
între numărul locuitorilor*cantitatea de necesităţi pe locuitor şi suprafaţa în
Km2*cantitatea de resurse produse pe Km2). Seria indicilor legaţi de raportul
populaţie-teritoriu este însă mult mai cuprinzătoare şi au fost descrişi pe larg de
către Biraben şi Dunourvau (1974, apud V. Trebici) în intenţia de a măsura
concentrarea populaţiei, spaţialitatea locuitorilor şi a locuirii din diverse areale
geografice, densitatea locuinţelor pe unitatea de suprafaţă, repartiţia habitatului
rural, indici centrografici. Măsurarea densităţii din perspectivă demografică se
deschide spre geografie, ecologie umană, economie etc.
In Romania densitatea populaţiei la nivel naţional este de 84,4 loc/km² cea
mai mare o întâlnim în Bucureşti (8518 loc/km2), Ilfov (246 loc/km2), Prahova
(162 loc/km2), iar cea mai mică în Tulcea (25 loc/km2), Caraş-Severin (35
loc/km2), Harghita (47 loc/km2).

V.4. Rata de creştere a populaţiei

Această rată are o formă algebrică simplă (V. Trebici, 1975; 295):

Formulă în care ΔP=Pt+1-Pt reprezintă creşterea (sporul) populaţiei între

momentul t şi t+1. Să vedem cum a evoluat această rată pentru populaţia stabilă a
ţării noastre începând cu 1.01.2013 (20020074 persoane), 1.01. 2014 (19947311
persoane) până în 1.01.2015 (1987064731). Pentru aceste date calculele sunt după
cum urmează:

Cele două rate arată tendinţa de descreştere a populaţiei stabile din România.
La formula de mai sus adăugăm rata creşterii naturale în care diferenţa
calculată se referă la naşteri şi decese raportate la populaţia medie:

31
Date cf. INS, accesat 16.04.2016
43
De exemplu pentru România anul 2014 rata creşterii naturale a fost următoarea:

Cifra negativă confirmă sporul natural negativ, numărul deceselor fiind

mai mare decât numărul naşterilor.
Demografii au fost interesaţi de rafinarea acestor calcule mai ales când se
discută de perioade mai mari de timp sau de modul cum evoluează populaţiile. G.
Wunsch et al. (2006; 18) atrag atenţia că populaţiile pot avea evoluţii diferite de
creştere: aritmetică, exponenţială sau logistică. Dacă Th. Malthus a argumentat că
populaţia creşte în progresie geometrica (exponenţială) în timp ce mijloacele de
subzistenţă cresc în progresie aritmetică, tot el a prognozat dublarea populaţiei
odată la 25 de ani. Malthus exemplifica cu câteva populaţii din America pentru a-şi
argumenta ideea. Alţi autori au considerat că modelul logistic este mai apropiat de
evoluţia populaţiilor, model care a fost fundamentat încă de la începutul secolului
XIX de către belgianul Pierre-François Verhulst. Formulele de bază în cazurile
respective sunt cele din tabelul următor:

Tabel 5. Variante de calcul a creşterii populaţiei

Tip de creştere Formula de calcul a ratei medii Formula de calcul
anuale de creştere pentru perioada de
timp în care populaţia
se dublează
Creştere geometrică Pn
(1+r) = n (în care P n este
P0 de unde sa va extrage r
populaţia după un număr n de ani faţă prin logaritmare
de situaţia iniţială cu mărimea P0).
Creştere exponenţială unde r este rata de
creştere, n=numărul perioadelor
r este rata de creştere, h
este perioada de timp în
ani de zile. Prin
logaritmare se obţine :
h=ln2/r.
Creştere logistică

Populaţia tinde la o
În care x sunt valorile timpului, K populaţie staţionară
asimptotă superioară, a şi b constante
Sursa: V. Trebici (1975) şi G. Wunsch et al. (2006)

44
 Dacă folosim formula de la creşterea exponenţială de exemplu datele
pentru dublarea populaţiei plecând de la această formulă pot fi calculate foarte
uşor. De exemplu la o rată anuală de 0.01 timpul necesar dublării populaţiei este de
69 de ani. V. Şora et. al. (1987, 18) folosesc într-un exemplu formula de la
creşterea geometrică:

Pentru a exemplifica să luăm un exemplu privind Franţa. Dintr-un recent

Buletin al Băncii mondiale32 aflăm că în perioada 2011-2015 Franţa a avut o rată
medie de creştere a populaţiei de 0.4%. Trebuie sa determinăm anul în care
populaţia Franţei se va dubla dacă se va menţine actuala rată de creştere din 2015.
Prin logaritmare se ajunge la ecuaţia n=log2/log (1+0.004)= 0.3010/ 0.0017=177.
Dublarea populaţiei va avea loc în anul 2192. Folosind formula de la creşterea
exponenţială obţinem 174 ani.

Obs 1: În formula de mai sus nu apare mărimea populaţiei, deci dublarea acesteia
nu depinde de mărimea ei!

Obs 2: V. Trebici (2009; 132) atrage atenţia că aceste modele de creştere sunt
relativ echivalente, nici unul nefiind superior altuia. Utilitatea lor este punctuală
pentru că sunt valabile doar pentru anumite perioade şi pentru anumite populaţii
concrete.

Obs. 3: Ratele de creştere a populaţiei la nivel european pentru perioada 2015-

2016 le putem vedea în Fig. 6. După cum se observă, România face parte dintr-un
grup compact cu rata negativă de creştere care reuneşte ţările din fostul lagăr
socialist la care se adaugă Germania şi Grecia.

Aplicaţie:În judeţul Iaşi evoluţia populaţiei stabile între anii 2012 şi 2015
a evoluat după cum urmează:

An Populaţie
2012 772979
2013 775165
2014 780948
2015 786596

32
A se vedea la adresa http://donnees.banquemondiale.org/indicateur/SP.POP.GROW,
accesată 17.05.2016
45
 a). Calculaţi rata medie anuală de creştere!
b). În ce an se va dubla populaţia jud. Iaşi dacă o rată medie anuală de
0,9% s-ar menţine începând cu anul 2015!

Obs.: calculul în Excel al radicalului de ordin 3 se poate face prin intermediul

funcţiei Power şi se ia puterea =1/3!

Fig. 6. Ratele de creştere a populaţiei 2015-2016, Europa

Sursa: grafic al autorului cu date de pe www.census.gov

46
47
V.5. Structura populaţiei după sex

O structură importantă a populaţiei este aceea după sex rezultând două

subpopulaţii: masculină şi feminină. Analiza proporţiilor acestor subpopulaţii este
foarte utilă în orice politici publice cu puncte de plecare în feminizarea sau
masculinizarea unei populaţii. De asemenea se pot face analize distincte după cele
două sexe, de unde si ideea de balanţă între cele două sexe dar şi deosebirile
specifice legate de mortalitate, nupţialitate, migraţie etc. De asemenea, structura
după sexe combinată cu structura după vârste poate genera analiza consacrată a
piramidei vârstelor.
Formulele uzuale în analiza demografică semnifică proporţiile populaţiilor
pe genuri din populaţia totală:

f m
gm   100 gf   100
P P

unde f şi m sunt populaţiile feminină şi masculină raportate la

populaţia totală (medie). Se pot calcula de asemenea rapoartele de
feminitate/masculinitate:
m f
rm   100 rf   100
f m

Exemplu: să calculăm aceste valori pentru populaţia din Romania la recensământul

din 2011:

10333064 9788577
gf   100  51,4% gm   100  48,6%
20121641 20121641

10333064
rf   100  105,5%
9788577

9788577
rm   100  94,7%
103334064

48
 Aceste calcule arată o anumită superioritate cantitativă a femeilor, dar
trebuie spus că există o serie de variaţii ale acestor valori. Intr-adevăr, dacă la
naştere proporţia sexelor este favorabilă celor de sex masculin (în genere se nasc
105 băieţi la 100 fete!) iar în perioada de vârste cuprinse dintre 20-50 de ani
proporţiile se egalizează semnificativ, la vârste înaintate proporţia femeilor poate fi
de 2 până la 4 femei la un bărbat! Aceste variaţii se datorează în primul rând
fenomenului de supramortalitate masculină care intervine datorită diferenţelor de
condiţii de muncă, gradului de expunere a organismului etc. Se impune aşadar
faptul că analiza repartiţiei după sexe a populaţiei trebuie combinată cu analiza
după vârste, după medii de domiciliu etc. Unii autori (V. Sora, I. Hristache, C.
Mihăescu; 1996) atrag atenţia că:
-diferența ponderilor depinde de specificul economic al unor
regiuni (judeţe)
-analiza diferenţelor după sexe, corelată cu analiza pe categorii de
vârstă poate fi utilă în planificarea activităţilor educaţionale, de repartizare a forţei
de muncă, de ocrotire a sănătăţii etc.
-trebuie analizate diferenţele de ponderi care apar din schimbările
structurale ce afectează economia naţională (disponibilizări colective, remigrarea
din urban în rural etc.).
In România proporţia dominantă a persoanelor de sex feminin se menţine
în toate judeţele cu o singură excepţie (jud. Vaslui). Cele mai mari diferenţe se
înregistrează în mun. Bucureşti, jud. Timiş şi jud. Cluj după cum vedem în tabelul
următor:

Tabel 6.Primele şi ultimele şase judeţe după raportul Feminin/Masculin

Femini Mascul
Județ Feminin Masculin Dif. % Județ Dif. %
n in
București 1124309 981835 114.51% Botoșani 229668 226305 101.49%
Timiș 384695 358191 107.40% Suceava 374323 369322 101.35%
Bistrita-
Cluj
373390 348565 107.12% Nasaud 165538 163650 101.15%
Dolj 360830 339287 106.35% Iași 460920 458129 100.61%
Prahova 416759 392293 106.24% Tulcea 122397 121852 100.45%
Brașov 324903 305904 106.21% Vaslui 237303 242512 97.85%
Sursa de date INSSE, pentru 01.12. 2016

49
V.6. Structura populaţiei după vârste

Repartizarea populaţiei după variabila vârstă pleacă de la considerarea

convieţuirii în orice moment a 100 de generaţii (se ia în calcul de obicei perioada
de 0-100 de ani pentru viaţa unei persoane). Analiza după generaţii este deosebit de
importantă atunci când se studiază diferite fenomene demografice. De exemplu
atunci când se previzionează o scădere a populaţiei se are în vedere că naşterile au
fost diminuate cu 20-40 de ani în urmă. Structurarea populaţiei după vârstă poate
păstra diferite criterii: pe ani împliniţi (sau vârsta la ultima aniversare), pe intervale
de câte 5 ani, pe grupe de vârstă organizate după anumite criterii. Se cunosc de
exemplu cele mai uzuale categorii folosite în diverse analize statistice:

0-14 , populaţia tânără 0-19 ani, populaţia tânără

15-59, populaţia adultă 20-64 ani, populaţia adultă
60 de ani şi peste, populaţia vârstnică. 65 de ani şi peste, populaţia vârstnică.

In cadrul acestor categorii de populaţie pot fi identificate şi alte

subcategorii. De exemplu pentru populaţia tânără putem stabili clasele formate
după vârstele 0-6 ani, 7-19 ani deoarece interesează efectivele preşcolare şi şcolare.
La fel ponderea celor în vârstă de peste 65 de ani contează în orice politică de
asistenţă medico-socială din orice ţară.

V. 6. 1. Piramida vârstelor
Combinarea a două structuri, după sex şi după vârstă, poate genera o altă
analiză utilă după un grafic specific numit piramida vârstelor. Este vorba de
reunirea în aceleaşi axe de coordonate a două histograme, câte una pentru fiecare
sex, aria de cuprindere fiind pentru toate cele 100 de generaţii. Iată de exemplu
cum arată piramida vârstelor pentru România din datele recensământului 2011 aşa
cum vedem în Fig. 7:

50
Fig. 7. Piramida vârstelor (România 2011)

Sursa datelor: http://www.recensamantromania.ro, accesat 20.01.2016

Variaţiile pe care le observăm constituie “istoria” unei populaţii (V. Trebici, 1975;
135). Astfel, din graficul de mai înainte deducem foarte uşor:
 surplusul naşterilor copiilor de sex masculin
 reculul naşterilor din anii’50 (în urma liberalizării avorturilor) şi explozia
naşterilor din anii ’70 în urma politicilor pro-nataliste din perioada
comunistă
 predominarea femeilor cu vârste de peste 60 de ani
 categoriile de 40-44 de ani (de fapt persoanele cu aceste vârste în anul
2011) care sunt cele mai numeroase şi care constituie persoane născute în
perioada 1967-1971 care corespunde copiilor născuţi după legiferarea
decretului comunist (770/1966) care interzicea avorturile. Este generaţia
numită a "decreţeilor".
 forma piramidei: baza îngustată şi vârful mare denotă o populaţie în curs
de îmbătrânire.
 Spre vârful piramidei nu mai apar în mod pregnant cei dispăruţi în ultima
conflagraţia mondială (numiţi şi generaţia pierdută de F. Heran, 2014)

51
 Aceeaşi piramidă reprezentată în alt mod ne poate arăta diferenţele dintre
cele două subpopulaţii:

Fig. 8. Distribuţia populaţiei României pe sexe şi categorii de vârstă

Sursa datelor: http://www.recensamantromania.ro, accesat 20.01.2016

În acest grafic deducem mai uşor faptul că bărbaţii sunt mai mulţi decât
femeile până la vârstele de 45-49 de ani. Începând cu 50 de ani fenomenul
supramortalităţii masculine se accentuează. La vârstele de 85 de ani şi peste
raportul este de 2 femei la un bărbat.
O problemă deosebită a unor reprezentări grafice tip piramida vârstelor
este dată de erorile de culegere a datelor care sunt uneori detectabile direct din
grafic. G. Caselli şi J. Vallin (2006; 27) atrag atenţia asupra unor astfel de erori,
generate de exemplu de fenomenul acumulării vârstelor în jurul valorilor cu
terminaţia în numerele 0 sau 5. Alte surse de eroare sunt: colectarea dificilă a
datelor, necunoaşterea vârstei de către respondent, anul de organizare al
recensămintelor, declaraţii trunchiate despre vârsta pe care o au unele persoane
căsătorite, copiii consideraţi că au vârsta de 1 an deşi nu l-au împlinit, identificarea
dificilă a persoanelor foarte în vârstă care trăiesc singure etc. De asemenea o serie
de evenimente se pot vedea pe respectivele piramide: perioadele de foamete când
au murit milioane de oameni şi a avut loc şi un recul al naşterilor, marile
conflagraţii mondiale, un eventual genocid îndreptat împotriva unor populaţii
întregi, migraţiile în masă în anumite perioade etc.
O analiză importantă priveşte intrările în sistem prin baza piramidei. Încă
din secolul trecut J. P. Susmichl (1707–1767) a observat că la 105 băieţi nou
născuţi corespund 100 de fete, acest raport fiind unul din puţinele care este relativ
constant pentru toate populaţiile lumii. O serie de demografi au studiat în detaliu
problematica raporturilor dintre sexe la intrarea în piramida vârstelor. Brian É.,
Jaisson, M. (2007) au acordat un întreg volum acestei problematici studiind-o din
mai multe perspective: teologică, matematică, biologică, sociologică. Legat de
aceste analize se pune întrebarea: în ce măsură raportul pe sexe la naştere poate fi
modificat în situaţiile în care sexul noului născut poate fi ales din avans; ce se

52
întâmplă în ţările în care se practică infanticidul etc. Dacă unele studii demografice
consideră puţin importante aceste fenomene nu este mai puţin adevărat că în multe
societăţi numărul de bărbaţi şi femei este puternic asimetric în detrimentul unora
sau altora. Un exemplu ar fi situaţia din India. P.Ghosh (2012) atrage atenţia într-
un articol că autorităţile indiene arestează întreaga familie dacă fac presiuni pentru
ca o femeie însărcinată să avorteze fetusul de gen feminin. Erau ameninţaţi la fel
medicii care fac analize cu ultrasunete pentru a depista sexul fetusului. În ultimii
zece ani se consideră că au avut loc peste 8 milioane de astfel de avorturi în India33.
Fenomenul nu este întâlnit doar în India ci şi în alte zone ale lumii: sudul
Asiei, Balcanii de vest sau Caucazul de sud. În aceste zone apare ceea ce s-a numit
"masculinizarea naşterilor" (C. Z. Guilmoto, G. Duthé, 2013) fenomen care se
reflectă într-un dezechilibru privind raportul clasic de 105 băieţi la 100 de fete la
naştere. În zonele amintite s-a constatat că la naştere în anul 2010 au fost raportaţi
117.8 băieţi (în China), 111.2 (în Vietnam), 110.5 (în India), 116.8 (în
Azerbaïdjan), 114.8 (în Armenia) etc. Analiştii au observat că acest fenomen se
repetă în comunităţile imigrante în Occident provenite din aceste ţări. Chiar dacă
cifrele sunt în scădere totuşi se remarcă rezistenţa în timp a unor cutume şi trăsături
ale culturilor de plecare bazate pe tradiţiile patriliniare şi patrilocale (care se referă
la perpetuarea descendenţei masculine!). Autorii citaţi consideră că trebuie luate
măsuri la nivel global în primul rând de ordin etic, pentru a limita utilizarea
ecografiilor destinate a depista sexul fetușilor şi în consecinţă a limita avortul
selectiv. Fenomenul poate avea consecinţe demografice dramatice având în vedere
că toate ţările enumerate (mai puţin India) se confruntă şi cu o scădere
semnificativă a fertilităţii. În încheiere prezentăm piramida vârstelor pentru
Bahrein în anul 2016:

Sursa: www.census.gov

33
Există şi concepţia că băieţii pot avea grijă de cei în vârstă în timp ce fetele vor pleca din
propriile familii pentru a îngriji alţi vârstnici!
53
Se observă puternicul dezechilibru între sexe cu consecinţe demografice dificil de
aproximat. O simulare a aceleiaşi populaţie pentru anul 2050 ne arată un
dezechilibru asemănător însă cu scăderea populaţiei feminine.

In general piramida vârstelor are următoarele forme după G. Sundbarg (a

se vedea pe larg în V. Sora et al., 1996; 95-96):

Fig. 9. Forme ale piramidei vârstelor

100

65

20

1. 2. 3. 4.
1. Forma de triunghi -caracterizează o populaţie tânără din punct de vedere
demografic (baza este largă) însă cu o mortalitate ridicată (segmentul celor cu
vârste după 65 de ani este redus). Această piramidă corespunde unor ţări slab
dezvoltate economic. Un exemplu cazul Albaniei în 1990:

Sursa: www.census.gov

54
2. Forma circumflexă - caracterizează o populaţie tânără din punct de vedere
demografic, cu un nivel scăzut al nivelului de trai. Curbura bruscă de la baza
piramidei sugerează o mortalitate infantilă ridicată.

Sursa: www.census.gov

3. Piramidă în formă de urnă (sau amforă) caracterizează o populaţie care este în

curs de îmbătrânire demografică. Se observă o îngustare progresivă a bazei
piramidei şi o creştere a ponderii populaţiei adulte.

Un exemplu este previzionarea populaţiei României în anul 2025.

Sursa: www.census.gov

4. Piramida în formă de căpiţă caracterizează o populaţie îmbătrânită

demografic. Este cazul ţărilor dezvoltate din punct de vedere economic. Echilibrul
55
dintre naşteri şi decese duce la creşterea masivă a persoanelor de peste 60 de ani.
Exemplu alăturat: previziune privind populaţia Germaniei pentru anul 2050.

Sursa: www.census.gov
Obs: V. Trebici aminteşte şi forma de treflă care caracterizează o populaţie
care este în plin proces de reântinerire: un exemplu populaţia Franţei după al doilea
război mondial. A se vedea V. Trebici (1975; 139). Forma acesteia ar fi după cum
urmează:
100
65

20

Aplicaţie: În tabelul următor sunt consemnate persoanele care la data

recensământului 2011 nu erau căsătorite după categorii de vârstă şi sexe. Încercaţi
să trasaţi piramida vârstelor pentru aceste persoane şi faceţi o comparaţie plecând
de la acest grafic.

Masculin Feminin
20 - 24 653661 487724
56
 25 - 29 447311 259969
30 - 34 297038 163332
35 - 39 199902 110729
40 - 44 162662 94257
45 - 49 80295 43648
50 - 54 79788 42742
55 - 59 63410 39659
60 - 64 36233 28743
65 - 69 18269 17756
70 - 74 12926 15800
75 - 79 7454 12230
80 - 84 3874 8621
85 ani 1966 5654
Sursa: www.insse.ro

Aplicaţie. În figura următoare este reprezentată piramida vârstelor din România

(1930)

Sursa: S. Manuilă, M. Georgescu (1938)

Încercați să scrieţi un mic eseu plecând de la forma acestei piramide având

în vedere şi contextul socio-economic al perioadei istorice respective!

57
VI. Îmbătrânirea demografică

Dincolo de îmbătrânirea individuală în demografie se analizează cu

preponderenţă îmbătrânirea demografică a populaţiei, proces complex care
desemnează creşterea proporţiei populaţiei vârstnice în populaţia totală. Populaţia
vârstnică este considerată cea de 60 sau 65 de ani şi peste, procesul fiind mai
accentuat astăzi în societăţile dezvoltate din punct de vedere economic.
Îmbătrânirea populaţiei este direct vizibilă în piramida vârstelor: partea superioară
tinde să fie din ce în ce mai voluminoasă, semn al creşterii duratei vieţii dar şi al
creşterii dependenţei acestei categorii de celelalte categorii (în principal de
populaţia activă). Proporţia de vârstnici este dependentă de structura pe categorii
de vârstă: dacă o populaţie este în curs de întinerire va creşte proporţia celor cu
vârste de 0-14 ani şi va scădea proporţia celor de vârsta a III A.
După cum am spus limita de jos a acestei categorii este fie 60 fie 65 de ani
în funcţie de analizele cerute. De exemplu, dacă vorbim de vârsta medie la
pensionare, este mai indicat să ne referim la vârsta de 60 de ani şi nu la cea de 65
de ani. Pentru prima limită situaţia categoriilor de vârstă din Romania se prezintă
astfel:

Tabel 7. Repartiţia pe categorii de vârstă

Anul Grupa 0-14 ani Grupa 15-59 ani Grupa 60 ani si peste
1990 23,5% 60,9% 15,6%
1992 22,8% 60,9% 16,3%
1995 20,3% 62,3% 17,4%
2001 17,7% 63,4% 18,9%
2002 17,6% 63% 19,3%
2005 15,6% 65,1% 19,3%
2011 15,9% 61,8% 22,3%
2015 15,5% 60,8% 23,7%
Sursa: www.insse.ro, 22.04.2016

Se observă o creştere semnificativă a categoriei de vârstă de peste 60 de

ani pe fondul diminuării celor din prima grupă de vârstă (cifra aceasta poate da o
imagine despre întinerirea populaţiei!). Cu alte cuvinte o creştere a proporţiei
populaţiei vârstnice este însoţită de o scădere a fertilităţii populaţiei. Spre
comparaţie proporţiile pe grupe de vârste în anul 1930 cu ocazia respectivului
recensământ: 46,4% din populaţie avea vârsta de până în 19 ani! Alte statistici se
opresc la segmentul de 65 de ani şi peste, ca proporţie din populaţie. Iată situaţia
datelor la nivel european:

58
Tabel 8. Proporţia populaţiei de 65 de ani şi peste în total populaţie în Europa (2014)
Poziția Tara 65+% Poziția Tara 65+% Poziția Tara 65+%
1 Italia 21.4 12 Austria 18.3 23 Olanda 17.3
2 Germania 20.8 13 Danemarca 18.2 24 Romania 16.5
3 Grecia 20.5 14 Spania 18.1 25 Norvegia 15.9
4 Portugalia 19.9 15 Franţa 18.0 26 Liechtenstein 15.5
5 Bulgaria 19.6 16 Malta 17.9 27 Polonia 14.9
6 Finlanda 19.4 17 Belgia 17.8 28 Luxemburg 14.1
7 Suedia 19.4 18 Elveția 17.6 29 Cipru 13.9
8 Letonia 19.1 19 Ungaria 17.5 30 Slovacia 13.5
9 Estonia 18.4 20 Slovenia 17.5 31 Islanda 13.2
10 Croația 18.4 21 M. Britanie 17.5 32 Irlanda 12.6
11 Lituania 18.4 22 Cehia 17.4
Sursa de date: Eurostat
Din perspectivă socială procesul general de îmbătrânire a populaţiei este
deosebit de complex şi a constituit nu o dată subiect de analiză sociologică (H.
Puwak, 1995; S. M. Rădulescu, 1994), de analiză din perspectiva asistenţei sociale
(D. Girleanu-Soitu, 2006) sau demografică (coord. C. Mureşan, 2012). Din ultima
categorie amintim şi pe V. Sora et al. (1996; 97-99) care enumeră o serie de
consecinţe ale acestui proces:
-frânarea creşterii nivelului de trai (datorită dependenţei persoanelor
inactive faţă de cele active)
-influențarea productivităţii prin îmbătrânirea forţei de muncă (de exemplu
în agricultură)
-reorientarea forţei de muncă
-reorientarea consumului, a aprovizionării cu produse diverse
-creşterea fondului de pensii
-restructurarea cheltuielilor din bugetul de stat
-sporirea cheltuielilor pentru asistenţă sanitară etc.
Aceste consecinţe sunt cu atât mai complexe cu cât expunerea la sărăcie a
persoanelor de vârsta a III-a este mai mare. De altfel, dintr-un studiu recent (C. M.
Teşliuc, L. Pop, E.D. Teşliuc, 2001; 39-41) rezultă că, în Romania, 39% dintre
familiile al căror cap este salariat şi 26% cu capul de familie pensionar erau
considerate sărace. În general vulnerabilitatea la sărăcie este mult mai crescută în
mediul rural deoarece contează tipul de pensie, nivelul studiilor etc., chiar dacă
proprietatea asupra pământului poate fi un factor atenuator. Pe de altă parte,
contează proporţia populaţiei inactive care generează o puternică presiune
economică şi socială asupra populaţiei active (mai precis asupra populaţiei active
ocupate). Astfel numărul mediu al pensionarilor din România, în ultimul trimestru
din 2015 a fost de 5289 mii de persoane iar raportul dintre numărul mediu de
pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaților prezintă variații în profil
teritorial: de la 5 pensionari la 10 salariați în Municipiul Bucureşti la 17 la 10 în
59
județul Giurgiu34. Aceste cifre amintesc de un indice important în analiza
demografică, indicele de dependenţă, calculat după cum urmează:

Această formulă se referă la raportul între bătrâni/vârstnici şi populaţia cu vârsta de

muncă (15-59 ani). Evoluţia acestui raport a fost următoarea:

Tabel 9. Dependenţa populației inactive faţă de populaţia activă

0-14 ani 14-59 ani 60+ Rd
2002 3816378 13661773 4197624 587
2003 3788377 13603161 4182827 586
2004 3754015 13538839 4158991 584
2005 3664562 13428053 4227058 588
2006 3582971 13316384 4294394 592
2007 3472434 13082838 4327708 596
2008 3297039 12784929 4455880 606
2009 3214000 12628159 4525278 613
2010 3201789 12537426 4507583 615
2011 3190889 12457716 4499052 617
2012 3162246 12367841 4530095 622
2013 3117429 12273031 4595354 628
2014 3088469 12159133 4665591 638
Sursa: www.insse.ro
Observăm că valoarea Rd creşte constant în această perioadă. De exemplu
în 2014 la 1000 de persoane apte de muncă revin 638 de persoane inactive (tineri şi
bătrâni). Dependenţa este cu atât mai mare cu cât proporţia populaţiei active
neocupate este mai mare.
Un alt indice important îl reprezintă indicele îmbătrânirii demografice care
reprezintă raportul dintre populaţia de peste 65 de ani şi cea cu vârstele cuprinse
între 0 şi 14 ani. Iată cum a evoluat acest raport în ultimii ani:

34
Comunicat I.N.S. din 14.03.2016
60
 Tabel 10. Evoluţia raporturilor P65+/P0-14
P65+/P0-14 ani P65+/P0-14 ani P65+/P0-14 ani
(Urban) (Rural) (Total)
2002 0.660 0.929 0.800
2003 0.666 0.932 0.804
2004 0.673 0.937 0.808
2005 0.717 0.966 0.842
2006 0.757 0.993 0.875
2007 0.798 1.017 0.908
2008 0.894 1.069 0.984
2009 0.944 1.097 1.023
2010 0.939 1.096 1.020
2011 0.939 1.093 1.018
2012 0.951 1.101 1.028
2013 0.976 1.124 1.052
2014 1.007 1.153 1.081
Sursa: www.insse.ro
Din tabelul de mai sus observăm continua tendinţă de îmbătrânire a
populaţiei în general cu un accent pe mediul rural: valorile supraunitare din tabel
dovedesc faptul că populaţia vârstnică depăşeşte proporţia populaţiei tinere iar
tendinţa este fermă. Evident că situaţia nu este specifică doar ţării noastre ci este un
fenomen la scară globală legat foarte strâns de nivelul dezvoltării economice, al
evoluţiei fertilităţii etc.
Toate aceste precizări confirmă preocupările la nivel global privind
îmbătrânirea populaţiei. O simplă căutare pe Internet poate da informaţii despre
diverse publicaţii sau conferinţe, dezbateri etc., organizate în toată lumea pe
această temă, semn că îmbătrânirea este globală iar mai devreme sau mai târziu
orice societate se va confrunta cu acest proces. Tocmai de aceea există programe şi
politici mondiale privind consecinţele îmbătrânirii. D. T. Gârleanu-Soitu (2005)
face o trecere în revistă a acestor iniţiative globale. Să amintim de exemplu de
Conferinţa care a avut loc la Madrid în anul 2002 sub egida ONU35. Cu această
ocazie a fost emis un comunicat intitulat Political Declaration and Madrid
International Plan of Action on Ageing. Se recomandau o serie de direcţii de
acţiune, de la implicarea persoanelor vârstnice în societate până la eradicarea
sărăciei acestora sau accesul lor la cunoaştere. Un punct deosebit de important din
respectivul document s-a referit la solidaritatea intergeneraţională care reprezintă
esenţa coeziunii sociale şi acceptarea faptului că toate sistemele de pensii, asigurări

35
Este vorba de Second World Assembly on Ageing, Madrid, 8-12 aprilie 2002
61
sociale, politicile de sănătate sau de îngrijire sunt cu necesitate supuse ajustărilor
permanente, acceptate la nivel societal. Acest cadru de dezbateri impunea o viziune
optimistă asupra perspectivei îmbătrânirii populaţiei în condiţiile în care foarte
mulţi autori sau lideri de opinie preferă să preia un ton foarte pesimist.
De altfel T. Rotariu (2006) aducea o serie de contra-argumente la această
viziune negativă privind îmbătrânirea populaţiei:
-deşi există o corelaţie între dezvoltarea economică şi nivelul îmbătrânirii
populaţiei nu există o criză generată de această situaţie;
-deşi sistemul de pensii pare a fi ameninţat se pot implementa măsuri
reparatorii (ridicarea vârstei de pensionare, sporirea ratei de ocupare, creşterea
contribuţiei celor activi etc.)
-deşi se preconizează o creştere a cheltuielilor pentru sănătate trebuie
amintit că odată cu creşterea speranţei de viaţă nu creşte în mod automat perioada
de viaţă a persoanelor deja bolnave: la fel de bine poate creşte şi perioada vieţii
sănătoase de după 60/65 de ani. T.Rotariu atrage atenţia că deşi cheltuielile cu
sănătatea pentru cei de vârsta a treia cresc, nu trebuie abordat un ton alarmist
deoarece se pot găsi acele reglaje astfel încât să nu apară costuri mari pentru
întreaga populaţie. Acelaşi autor subliniază că nu trebuie să confundăm
îmbătrânirea populaţiei cu îmbătrânirea vârstnicilor şi nici cu declinul
demografic!
În acest context nu putem spune că observaţiile de mai înainte ale lui V.
Sora et al. (1996) nu sunt valabile, dar fac trimitere în subsidiar la o conducere
societală raţională cu politici demografice coerente. La polul opus, o viziune
funcţionalistă, biologizantă asupra societăţii întregi este contraproductivă (a crede
că societatea e un organism care urmează biologicul oricărei fiinţe umane deci şi
degenerescenţa finală!).
Pe de altă parte persoanele de vârsta a III nu pot fi considerate în bloc ca
fiind dependente de restul societăţii. Se cere o analiză atentă după diverse
categorii: adulţii vârstnici (cu vârsta de peste 55 de ani), vârstnicii (cu vârsta de
peste 65 de ani), vârstnicii foarte bătrâni (cu vârsta peste 85 de ani). De fapt la
toate categoriile de vârstă de după 55 de ani există un număr mare de persoane care
continuă să desfăşoare o muncă plătită. Iată o astfel de situaţie (cf. M. Hărăguş,
2012; 36):

Tabel 11. Persoane pensionate care au desfăşurat o muncă plătită în săptămâna

anterioară anchetei Generaţii şi Gen (România, 2005)
Total Bărbaţi Femei
55-64 ani 12.5% 12% 12.8%
65-74 ani 14.2% 17.6% 11.2%
75+ 9.8% 12.9% 7%
Total 12.8% 14.8% 11.2%
Sursa: Ancheta Generaţii şi gen (2005)

62
 Aceste date demonstrează că 12.8% dintre vârstnici sunt activi, cifrele cele
mai mari fiind pentru categoria 65-74 de ani! M. Hărăguş citează şi o cercetare
efectuată la nivel european intitulată Population Policy Acceptance, cercetare
privind opiniile celor interogaţi despre evaluarea diverselor schimbări care au loc
la nivel de populaţie (Dobritz et al., 2005). Conform respectivei cercetări 59%
dintre cei chestionaţi din România considerau îmbătrânirea populaţiei un lucru
negativ sau foarte negativ același lucru declarându-l 70% din respondenţii din
Cehia, Germania, Estonia, Polonia şi Lituania. Aceleaşi rezultate pot fi găsite şi
într-un raport al Comisiei Europene (2006). Deşi consideră că îmbătrânirea este o
problemă, totuşi marea majoritate consideră că experienţa vârstnicilor este utilă
societăţii în timp ce o minoritate consideră că bătrânii consumă resursele acesteia.
Toate polemicile citate amintesc din nou de principiul solidarităţii
intergeneraţionale care rămâne general acceptat în orice societate. În definitiv
tânăra generaţie are o obligaţie firească de a sprijini pe cei în vârstă din moment ce
multe realizări se datorează chiar celor din urmă! Apoi, există o economie a
transferurilor între generaţii dincolo de măsurile luate de stat, acel stat care
"trebuie să vegheze ca generaţiile succesive să fie reciproc creditoare şi datoare
unele altora" (P. Barthelemy et alii, 2008; 266).

Aplicaţie: Lecturaţi volumul scris de S. M. Rădulescu, Sociologia vârstelor, Ed.

Hyperion XXI, Bucureşti, 1994. Evidenţiaţi principalele idei în ce priveşte analiza
sociologică a vârstei a III-a. Care ar fi caracteristicile acestei categorii de vârstă în
contextul socio-economic românesc actual?

Aplicaţie: Lecturaţi capitolul privind îmbătrânirea populaţiei din vol. V. Sora et.
al, Analiză statistico-demografică (2003; 187-192). Descărcaţi apoi de pe Internet
articolul semnat de G. Calot, J.-P. Sardon (1999). Les facteurs du vieillissement
démographique. Population, Vol. 54 No.3. Scrieţi o recenzie scurtă a acestui
articol cu accent pe noii indicatori propuşi de către autori.

63
VII. Structura pe medii de rezidenţă

Mediile de rezidenţă desemnează repartiţia rural/urbană a populaţiei. În

general se constată pretutindeni în lume o creştere a proporţiei populaţiei care
trăieşte în mediul urban, urmare în primul rând a industrializării şi procesului de
urbanizare în sine. Aceste procese duc inevitabil la o creştere a calităţii vieţii, a
accesului la diverse facilităţi sau la asistenţă medico-sanitară de calitate etc. Iată
evoluţia cifrelor respective pentru Romania la datele recensămintelor naţionale
moderne:

Tabel 12. Populaţia urbană vs. Populaţia rurală în România la recensăminte

Anul Populaţie Populaţie
recensământului urbană % rurală %
1930 21,4% 78,6%
1948 23,4% 76,6%
1956 31,3% 68,7%
1966 38,2% 61,8%
1977 47,5% 52,5%
1992 54,3% 45,7%
2002 52,7% 47,3%
2011 54,0% 46,0%
Sursa: www.insse.ro
O primă constatare este raportul urban-rural din anii '30 când România era
o ţară preponderent rurală. Din acest tabel deducem accelerarea ritmului de creştere
a populaţiei urbane în perioada de după 1948 ca o reflectare a masivei
industrializări practicate de fostul regim comunist. Se observă de asemenea
continua scădere a ponderii populaţiei rurale cu menţiunea că doar la
recensământul din 2002 se observă o creştere a acesteia, în condiţiile în care unele
state occidentale sau dacă nu, regiuni extinse din Europa vestică, consideră
procesul de urbanizare ca fiind încheiat.
Evoluţia populaţiei urbane a fost diferită pentru judeţele României. De
exemplu în Tabelul 13 se observă cum au evoluat proporţiile populaţiei urbane în
câteva judeţe începând cu recensământul din anul 1948. Am selectat doar primele
şi ultimele cinci judeţe din cele din 1948. Anul 1992 se dovedeşte a fi un an de vârf
în ce priveşte proporţia populaţiei urbane pentru că aceasta începe apoi să se
diminueze la următoarele două recensăminte. Explicaţia acestui fenomen se
dovedeşte a fi complexă: pe de o parte după 1990 apare un fenomen de remigrare
din urban în rural, urmat fiind de o creştere a investiţiilor imobiliare în zone
periurbane sau rurale din apropierea marilor oraşe; pe de altă parte există un trend
64
de redescoperire a "ruralului" fie din considerente ecologice, fie din considerente
turistice sau agroturistice.

Tabel 13. Evoluţia populaţiei urbane în România

An recensământ:

Judeţ 1948 1956 1966 1977 1992 2002 2011

GORJ 6,3% 12,4% 22,6% 28,3% 42,5% 42,0% 45,2%
SALAJ 7,5% 12,2% 19,3% 24,1% 40,1% 39,6% 39,3%
BISTRITA-
NASAUD 8,4% 14,0% 18,5% 23,8% 37,3% 36,2% 36,7%
GIURGIU 9,6% 10,0% 12,2% 15,7% 29,7% 29,7% 29,2%
IALOMITA 9,8% 13,0% 16,6% 27,1% 40,8% 39,0% 43,9%
………………… ….... …… …… ……… ……… …… …..
GALATI 29,5% 30,1% 37,9% 49,2% 60,0% 56,8% 54,7%
BRASOV 31,5% 60,3% 67,8% 69,1% 76,2% 74,0% 72,3%
CLUJ 32,7% 41,6% 49,9% 55,7% 67,4% 67,3% 66,3%
CONSTANTA 34,6% 39,4% 50,3% 61,6% 73,5% 70,2% 68,8%
BRAILA 35,2% 34,9% 41,2% 52,7% 65,7% 64,1% 62,5%
Sursa: www.insse.ro
Simpla analiză a acestor date rămâne doar descriptivă de unde şi
necesitatea de a le îmbina şi cu alte criterii. De exemplu se poate analiza repartiţia
sexelor pe cele două medii. De asemenea poate fi extinsă această analiză în profil
teritorial incluzând densitatea populaţiei dar şi alte variabile sociale, economice,
geografice etc.
O altă analiză pleacă de la structurarea populaţiei pe medii rural/urban
combinată cu valorile înregistrate pe judeţe/regiuni (sau provincii istorice) dar şi
prin clasificarea grupală (cluster) a tuturor localităţilor rurale sau urbane în funcţie
de mărimea acestora. Toate aceste date sunt extrem de utile în orice cercetări
efectuate pe eşantioane reprezentative la nivel naţional, atunci când procedeele de
stratificare trebuie să ţină cont de aceste cifre, de obicei recurgându-se la datele din
recensăminte36.

36
A se vedea de exemplu Sandu D. (1992). Statistica în ştiinţele sociale. Universitatea
Bucureşti.
65
VIII. Elemente de demografie etnică

Structura populaţiei după etniile conlocuitoare pe un anumit teritoriu este

în continuare o problemă importantă cu toate că etnia este consemnată prin
autodeclarare. Cu alte cuvinte operatorul de recensământ va trece în formulare doar
cele declarate de respondent prin autoidentificare. Există situaţii în care persoanele
recenzate să dea informaţii neconforme cu realitatea de unde şi o anumită marja de
eroare în astfel de măsurări. Tocmai de aceea o serie de demografi impun ceea ce
s-a numit demografia etnică cu scopul de a controla astfel de erori nu însă fără alte
completări din sociologie, antropologie sau etnografie. De altfel Rallu J-L., Piché
V., Simon P. (2006) spun că relaţia dintre demografie şi etnicitate rămâne ambiguă.
Autorii amintesc de specificul studierii etnicităţii după trei direcţii importante:
etnicitatea ca marcă socială cu aceeași semnificaţie ca şi clasa socială sau sexul;
etnicitatea ca un construct social şi istoric şi în sfârşit etnicitatea ca model de
cercetare empirică aprofundată. Toate aceste direcţii vin să confirme aportul
demografilor la ceea ce autorii numesc "statistica etnică" în condiţiile în care -
metodologic - "grupul etnic este o variabilă dependentă care variază după
variabilele demografice" (p. 532). Pentru demografia etnică importantă rămâne
metoda de culegere a datelor: dacă ne oprim doar la auto-identificare vor apare cu
siguranţă erori. Tocmai de aceea se pot aplica în teren instrumente prin care
operatorul de interviu să identifice etnia după un grup de caracteristici sau să fie
folosite surse documentare, acte oficiale etc. Inevitabil toate tehnicile de culegere a
datelor pot ridica probleme politice sau etice mai ales în cazul în care se pune
problema evaluării unor teritorii multiculturale sau a unor minorităţi relativ închise
prin evitarea unor categorizări biologizante.

*
Dacă ne referim la ultimele recensăminte după etniile auto-declarate
situaţia din România este prezentată în Tabelul 14. Din acest tabel observăm
scăderi semnificative după unele etnii (maghiari, germani, evrei etc.) dar şi creşteri
mari (rromi). De altfel în cazul rromilor populaţia auto-declarată crescuse deja cu
80% în 1992 faţă de recensământul din 1977. Cauza principală a acestei creşteri o
reprezintă o rată brută de fertilitate net superioară celorlalte etnii. După cum am
mai observat numărul rromilor rămâne o cifră aproximativă. C. Zamfir, E. Zamfir
(1993; p. 202) estimau numărul de rromi în 1992 la peste un milion de persoane în
timp ce unele organizaţii de rromi estimau că această etnie reprezintă 10% din
populaţia ţării.

66
 O dificultate în plus o vedem în tabelul 14 unde se observă că la
recensământul din 2011 a existat o proporţie foarte mare din cei despre care nu
sunt informaţii legate de etnie (peste un milion de persoane).

Tabel 14. Minorităţile etnice în România

Anul recensământului
1992 2002 2011
Romani 20408542 19399597 16792868
Maghiari 1624959 1431807 1227623
Rromi 401087 535140 621573
Ucraineni 65472 61098 50920
Germani 119462 59764 36042
Ruși-lipoveni 38606 35791 23487
Turci 29832 32098 27698
Tătari 24596 23935 20282
Sârbi, croați, sloveni 33769 29570 23484
Slovaci 19594 17226 13654
Bulgari 9851 8025 7336
Greci 3940 6472 3668
Evrei 8955 5785 3271
Cehi 5797 3941 2477
Polonezi 4235 3559 2543
Italieni --- 3288 3203
Chinezi --- 2243 2017
Armeni 1957 1780 1361
Ceangăi --- 1266 1536
Macedoneni --- --- 1264
Alta etnie 8618 16850 18524
Nedeclarat 766 1941 1236810
Sursa: www.recensaminte.ro

Revenind la dificultăţile de culegere a datelor amintim de aportul adus de

Institutul pentru studierea problemelor minorităţilor naţionale (ISPMN) care a
construit o serie de hărţi etnice37. Iată un exemplu de generare a hărţii pentru

37
A se vedea la adresa http://www.ispmn.gov.ro/maps.

67
populația roma din jud. Iaşi pentru anul 2002 unde se identifică proporţia în care
datele de recensământ se suprapun peste harta lingvistică, bazată pe declararea
limbii materne (în Fig. 10). Pe baza unor astfel de analize se pot aduce corecţii
datelor obţinute prin auto-identificare.

Fig.10 Suprapunerea dintre datele de recensământ şi harta lingvistică (2002)

Sursa: www.ispmn.ro

Într-o astfel de hartă se poate vedea cum se suprapun cele două ipoteze de
cercetare privind recenzarea populaţiei vs. comunităţile lingvistice.
Revenind la problematica proiectelor să amintim de o recentă iniţiativă a
Ministerului Educaţiei conform căreia se urmăreşte integrarea copiilor romi într-un
sistem educativ nondiscriminatoriu38. Se amintea cu această ocazie de existenţa a
peste 600 de şcoli în care există o proporţie semnificativă de elevi romi, şcoli care
nu au apă, canalizare etc. Toate aceste date confirmă necesitatea unei analize
"etnice" în anumite cazuri punctuale sau proiecte de reformă socială.

Cercetările centrate pe etnie au dezvoltat deja metodologii şi instrumente

valoroase mai ales dacă ne referim la aplicarea acestora în domenii precum

38
A se vedea emisiunea dedicată acestui fapt pe site www.digi24.ro, accesat la 02.06.2016
68
epidemiologia sau sănătatea publică (C. Rughiniş, 2012; 44) deşi există destule
voci critice în ce priveşte utilizarea etniei ca predictor sau variabilă de control. Cu
toate acestea astfel de cercetări pot fi extrem de utile în măsura în care etniile sunt
înţelese ca grupuri de relaţii de rudenie şi/sau prietenie, cu o identitate culturală
precisă demarcând anumite graniţe sociale (Ibidem; 46-47). În contextul acestor
cercetări sociologice demografia etnică poate fi foarte utilă: se pot extinde
cercetările de la situaţia de auto-identificare la hetero-identificare dar nu numai.
Informaţiile provenind din seriile de date din cadrul recensământului, anchetele
privind bugetele de familie etc. pot fi folosite în cercetări sociale ample în vederea
implementării de politici publice diverse, studierea migraţiei, impunerea unor
politici antidiscriminare.
Un subiect important este legat de comunităţile româneşti care locuiesc în
ţările vecine şi pe care ar trebui să le regăsim în recensămintele din aceste ţări.
Faptul de a nu declara propria etnie poate fi un simbol al fricii de repercusiuni sau
al unor încercări vădite de "relativizare" a naţionalităţii/etniei. De exemplu la
ultimul recensământ din Serbia o parte din români s-au declarat vlahi (vorbitori de
limba română) sau sârbi. Aşa s-a ajuns ca vlahii să fie peste 30 de mii în Valea
Timocului iar românii aproximativ 2500 de români.
Grupurile etnice sunt şi obiect de studiu pentru demografia istorică.

Noţiuni de bază ale analizei demografice

Demografia foloseşte o serie de termeni specifici precum şi un număr

important de tehnici specifice dar şi de tehnici folosite în statistică în general. Nu
vom putea trece în revistă toţi aceşti termeni ci vom enumera doar pe cei mai
importanţi.
Din început trebuie să precizăm că în demografie se face distincţia între
eveniment şi fenomen demografic (cel de al doilea termen fiind de fapt
generalizarea celui dintâi). Iată cum ar arăta legătura dintre cele două noţiuni după
T. Rotariu (2003; 16):

Eveniment demografic Fenomen demografic

Naştere Natalitate (fertilitate)
Deces Mortalitate
Imigrare Imigraţie
Emigrare Emigraţie
Căsătorie Nupţialitate
Divorţ Divorţialitate

Din tabelul de mai sus deducem că evenimentul demografic este “un caz”
în timp ce fenomenul demografic este o generalizare, “o masă” de evenimente care

69
urmează să fie supusă analizei. Legat de aceşti termeni T. Rotariu aminteşte de
noţiunile de variabile demografice (de exemplu sex, vârstă), structură demografică
(sau distribuţia unor valori după o anumită variabilă demografică), proces
demografic (desemnează evoluţia temporală a unor indicatori şi structuri ale
populaţiei; un exemplu deja prezentat : procesul de îmbătrânire demografică)
precum şi noţiunea de evoluţie demografică (urmăreşte fenomene sau structuri
demografice care s-au petrecut deja sau se vor petrece). Revenind la tabelul de mai
sus trebuie spus că evenimentele cele mai importante sunt naşterea şi decesul
celelalte evenimente fiind luate în discuţie în măsura în care le influenţează pe
acestea două.
Posibilitatea (probabilitatea) ca o persoană oarecare să sufere un anumit
eveniment din cele enumerate se numeşte risc, în fiecare caz existând populaţii
diferite expuse la risc. Putem specifica aceste diferenţe în tabelul următor (V.
Trebici, 1975; 171):

Evenimentul Populaţia supusă riscului

Naştere Subpopulaţia femeilor de vârstă fertilă
Deces Întreaga populaţie
Căsătorie Populaţia nupţiabilă
Divorţ Populaţia căsătorită

Persoanele care, indiferent de sex, au suferit într-o anumită perioadă de

timp (de exemplu un an de zile) acelaşi eveniment demografic alcătuiesc o
cohortă. Dacă această cohortă se referă la naşterea unor indivizi în acelaşi interval
de timp atunci se vorbeşte de o generaţie iar dacă se referă la căsătoriile dintr-o
aceeaşi perioadă se vorbeşte de promoţie. Se folosesc în analize şi cohortele fictive
constituite doar în scop de analiză demografică.
Trecând la principalele expresii matematice folosite în demografie vom
enumera câteva dintre acestea (mai pe larg a se vedea în V. Trebici, 1975):
-raport (exprimat de obicei în procente; ex: raport de masculinitate)
-proporţie (parte dintr-un întreg)
-indicator (cea mai simplă caracteristică numerică direct observabilă a unei
categorii economice, sociale etc.)
-indice (raport între mărimea unui indicator la momentul t şi la un moment
iniţial, de referinţă)
-rată (indicator statistic care măsoară frecvenţa relativă a unui eveniment în
raport cu o populaţie dată.); se disting rata generală sau rata brută (pentru o
populaţie întreagă) şi rate specifice (pentru subpopulaţii); de cele mai multe ori se
face raportarea la 1000 de cazuri; se disting rate de moment (în analize
transversale) şi rate generaţionale (în analize longitudinale)
-probabilitate (frecvenţa relativă a uni eveniment).

70
 -mărimile medii (în funcţie de analizele demografice sunt folosite mărimile
tendinţei centrale: media aritmetică, mediana şi módul sau dominanta); de exemplu
o vârstă mediană mai mare confirmă procesul îmbătrânirii demografice.
Din cele spuse până acum deducem că analizele demografice pot avea o
dublă miză: analiza unor fenomene demografice dintr-o perioadă finită, bine
determinată (de exemplu un an) şi analiza evoluţiei în timp a unui fenomen (pe
generaţii). Primul tip de analiză poartă numele de analiză transversală iar cel de al
doilea se numeşte analiză longitudinală. Cele două tipuri de analiză sunt folosite
concomitent într-un instrument specific analizelor demografice: diagrama Lexis.
Această diagramă a fost concepută ca o “reţea demografică” plasată într-un sistem
de axe de coordonate care permite vizualizarea concomitentă a vârstelor, a
momentelor înregistrării, a generaţiilor. Iată cum arată schematic această diagramă:
Fig.11 Diagrama Lexis

In această diagramă culoarele orizontale sunt culoarele vârstelor

(corespunzătoare la 1,2,3…ani de viaţă), cele verticale reprezintă anii de naștere (şi
ai observării demografice) iar cele oblice sunt culoarele generaţiilor. Pe acest grafic
se pot insera diverse cifre date de măsurătorile cantitative după care se pot comenta
rezultatele. Vom reveni cu un exemplu atunci când vom discuta problematica
mortalităţii.

71
Aplicaţie: Lecturaţi Mica enciclopedie de demografie (V. Trebici, 1975) pentru a
vă obişnui cu termenii folosiţi în această ştiinţă! Faceţi o listă cu termenii cei mai
uzuali care să completeze cele relatate în acest volum!

72
X. Analiza mortalităţii

Aparent inexplicabil, orice analiză fundamentală în demografie începe prin

analiza mortalităţii existând totuşi destule argumente în acest sens. T. Rotariu
(2003; 53-54) enumeră câteva din aceste argumente din care deducem că decesul
afectează orice persoană, este unic şi nerepetabil (spre deosebire de alte
evenimente demografice) iar mortalitatea în genere este un fenomen relativ stabil
dacă ne referim la ambele caracteristici care o definesc: biologică şi socială. Toate
aceste trăsături fac ca analiza statistică să fie mai simplu de abordat. Pe de altă
parte se va vedea că multe alte noţiuni din demografie sunt legate în mod direct de
mortalitate. De exemplu speranţa de viaţă la naştere se calculează în mod direct din
formulele ce definesc mortalitatea.
Dacă recurgem la definiţii, atunci prin deces înţelegem “încetarea
definitivă a funcţiilor vitale ale organismului” iar prin mortalitate înţelegem
“intensitatea evenimentului demografic deces în cadrul unei populaţii” sau “masa
deceselor din cadrul unei populaţii, care au avut loc într-o anumită perioadă de
timp”. Expresia numerică a acestei definiţii rezidă în rata generală de mortalitate
(sau rata brută de mortalitate) calculată cu formula:
M
mg   1000
P
În această formulă M reprezintă totalitatea persoanelor decedate într-o anumită
perioadă iar P este populaţia medie (care se calculează după principiile subliniate
mai înainte fie ca populaţia de la data de 1 iulie fie ca o medie cronologică după
măsurători la diferite momente în timp etc.). De exemplu să calculăm această rată
pentru ţara noastră în anul 2014:
254791
mg 2014   1000  12.7 ‰
19947311
ceea ce s-ar putea citi că pe parcursul acelui an s-au înregistrat aproximativ
13 decese la o mie de locuitori. În general această rată pentru Romania a avut
următoarea evoluţie: 19,3‰ (în anul 1930); 9,7‰ (în anul 1950); 10,4‰ (în 1980)
sau 12‰ (în 1995). Aceste date sunt foarte utile atunci când se calculează prin
metode statistice prognozele asupra populaţiei sau când se fac anumite studii
comparative. De exemplu la nivel european valorile cele mai mari ale mortalităţii
se înregistrează în Bulgaria şi Ucraina (fiecare cu 15‰). Urmează Serbia, Letonia,
Lituania (14‰). Toate aceste cifre pot da o imagine asupra nivelului de trai dar şi
a incidenţei mortalităţii după anumite cauze specifice. De asemenea o rată înaltă a
mortalităţii face ca în ţara noastră creşterea populaţiei să fie negativă (mor mai
mulţi oameni decât se nasc!). Evident că o analiză aprofundată trebuie să includă

73
studiul ratei mortalităţii pe cauze de deces, pe categorii de vârstă, pe medii
(rural/urban), pe diverse unităţi teritoriale sau pe categorii socio-profesionale.
Dintre acestea cea mai importantă este structura pe vârste care poate avea o
influenţă decisivă mai ales când comparăm sub-populaţii cărora le sunt impuse
condiţii socio-economice relativ asemănătoare.
*
Pentru început este util să observăm evoluţia ratei mortalităţii în România
începând cu debutul secolului XX. Graficul următor conţine aceste informaţii:

Tabel 15. Evoluţia ratelor natalităţii şi mortalităţii în România

Natalitate Mortalitate
(născuți la (decedați la Excedent
1000 pers.) 1000 persoane) natural
1888-1890 40.5 28.7 11.8
1891-1895 41 31 10
1896-1900 40.2 27.4 12.8
1901-1905 39,2 25,5 13.7
1906-1910 40,3 26 14.3
1911-1915 42,1 24,4 17.7
1916-1919 _ _ _
1920-1994 37.6 24 13.6
1925-1929 35.4 21.6 13.8
1930-1934 32.9 19.8 13.1
1935-1940 29.3 19.1 10.2
1941-1945 _ _ _
1946-1950 25.2 16.5 8.7
1951-1955 24.8 11.4 13.4
1956-1960 21.6 9.6 12
1961-1965 15.8 8.6 7.2
1966-1970 22.6 9.3 13.3
1971-1975 19.3 9.4 9.9
1976-1980 18.9 9.8 9,1
1985 15 10 5
1990 13.6 11.6 2
1995 10.3 11.8 -1.5
2000 10.3 11.2 -0.9
2005 9.8 11.6 -1.8
2010 9.4 11.5 -2.1
2014 8.8 11.4 -2.6
Sursa: V. Trebici (1996;44) şi www.insse.com

74
 Tabelul include şi ratele brute ale natalităţii pentru a se putea pune în
evidenţă excedentul natural (sau sporul natural ca diferenţă între cele două rate).
Analizând ratele de mortalitate V. Trebici atrage atenţia asupra tranziţiei
mortalităţii: trecerea de la valorile mari ale ratelor la valori reduse, într-o proces
care a fost continuu începând cu secolul XX. În ultimii ani rata mortalităţii s-a
stabilizat însă la valori superioare ratelor natalităţii de unde şi excedentul negativ.
Rata mortalităţii creşte odată cu vârsta şi este considerată minimă pentru perioada
10-14 ani. Viteza de creştere a ratei poate fi un indicator mai ales în perspectivă
comparativă.

Fig. 12 Ratele de mortalitate pe categorii de vârstă în România (2014)

Sursa: www.insse.ro
Obs. Rata generală de mortalitate trebuie să fie coroborată şi cu alte date
statistice deoarece interpretarea demografică poate fi uneori înşelătoare. R. Pressat
(1974; 20) dă un astfel de exemplu: în două departamente din Franţa deşi speranţa
de viaţă la naştere era de cca. 69,1 ani (deci locuitorii erau la fel de bătrâni) totuşi
rata brută de mortalitate era de 16,6‰ şi respectiv 13,3‰ în cel de-al doilea
departament. Acest fapt era dat de structura populaţiei: proporţia populaţiei
vârstnice era mai numeroasă în primul departament. De asemenea mortalitatea
poate fi influenţată şi de emigraţie (o serie de decese nu mai sunt înregistrate).
Foarte utilă este şi analiza după rate specifice de mortalitate, mai precis
după structura pe sexe sau pe categorii de vârstă. Formula generală este derivată
din rata generală:

75
 Mi
mi   1000
Pi
De exemplu Mi poate fi numărul de decedaţi de sex masculin sau numărul de
decedaţi pentru persoanele din segmentul de vârstă 65-70 de ani (se înţelege că Pi
va reprezenta populaţia de sex masculin sau populaţia cu respectivele categorii de
vârstă). Din această formulă se poate deduce că anumite segmente ale populaţiei au
o contribuţie specifică la rata generală de mortalitate. Dacă ne referim la aportul
celor două subpopulaţii (masculină şi feminină) la formarea ratei generale de
mortalitate atunci se impune formula următoare (V. Sora et al., 1996; 160):

Formulă în care mm şi mf sunt ratele specifice pe sexe multiplicate cu

ponderile respectivelor subpopulaţii în populaţia totală (Km ,Kf). Să urmăm un
exemplu de calcul după modelul lui V. Sora et al. (1996). Punctul de plecare îl
reprezintă tabelul următor pentru România în anul 2013 :

Tabel 16. Analiză privind mortalitatea

Sex Efectivul populaţiei Nr. decese Rata mortalităţii
Abs. % Abs. %
Masculin 9754851 48.8 130579 52.2 13.3‰
Feminin 10230963 51.2 119325 47.8 11.6‰
Total 19985814 100 249904 100 12.42‰
Sursa: www.insse.com
=13.3*0.488+11.6*0.512=6.49+5.93= 12.42‰

Se observă la final care este contribuţia fiecărei rate specifice la rata generală!
În modelul citat se calculează şi indicele supramortalităţii masculine (care este
supraunitar):

O altă problematică importantă este mortalitatea după cauze de deces. În

acest punct ni se pare relevantă o comparaţie la nivel european. Astfel conform
Eurostat distribuţia pe cauze de deces a fost următoarea:

76
Tabel 17. Cauze de deces în UE, 2012
Total (la 100 000 locuitori) Femei
Can
Can-
Boli Can- Boli Boli Acci Can cer Can
Aparat Can- cer Sinu
de cer respira sist. dente cer col cer
circulator cer pla- cidere
inima colon torii nerv. rutiere san ute uter
mani
rin
EU-28 393,6 136,8 266,9 55,4 31,9 82,9 37,5 6,3 11,9 33,3 4,1 6,5
Belgia 308,6 82,4 260,0 60,9 29,0 111,2 51,9 7,6 18,7 39,0 3,1 6,0
Bulgaria 1 168 223,5 248,7 47,2 35,7 61,8 17,5 7,9 12,1 33,6 9,5 9,0
Rep. Ceha 704,2 359,9 298,3 58,2 41,5 72,7 29,7 8,2 16,0 31,4 6,7 8,8
Danemarca 286,8 94,9 315,4 75,3 39,3 124,4 40,2 3,6 12,2 41,0 3,5 6,1
Germania 404,1 148,0 253,3 50,9 29,7 69,4 27,9 4,9 11,5 36,1 3,4 5,0
Estonia 745,4 363,0 291,9 53,9 33,8 37,1 22,0 6,7 18,3 34,5 9,7 6,1
Irlanda 351,2 173,7 287,4 60,1 33,6 134,1 48,7 3,8 12,2 39,9 4,8 6,4
Grecia 448,3 103,3 247,3 59,6 22,3 102,4 16,8 10,1 4,4 31,9 2,6 5,4
Spania 271,0 76,8 242,7 49,8 35,3 105,4 48,3 4,5 7,4 25,0 2,7 6,0
Franta 223,0 55,7 252,8 50,1 28,2 54,8 52,8 6,3 16,9 33,2 2,4 7,3
Croația 691,1 317,3 336,5 66,2 50,4 57,5 22,4 10,3 18,2 43,2 4,5 10,2
Italia 343,6 112,2 258,1 51,7 29,1 64,6 37,1 6,4 6,7 32,5 1,2 6,7
Cipru 402,2 115,9 205,7 39,9 20,9 89,6 36,3 7,5 3,8 30,6 2,0 6,3
Letonia 920,7 480,8 305,3 49,0 40,7 36,7 15,1 10,2 21,9 32,4 10,8 12,6
Lituania 900,6 592,0 278,1 47,0 31,9 45,0 18,1 12,9 30,7 31,0 11,6 7,2
Luxemburg 332,8 83,3 266,9 57,3 29,9 75,6 43,7 6,5 10,6 33,7 2,2 4,7
Ungaria 779,4 400,1 361,1 93,0 56,9 78,8 20,9 8,4 24,1 38,2 7,9 7,8
Malta 519,4 300,0 254,9 49,4 34,8 95,6 17,4 3,1 6,4 38,0 3,2 8,9
Olanda 288,6 71,4 297,5 69,4 37,4 108,7 41,0 4,7 10,7 38,6 2,6 5,6
Austria 450,2 197,9 255,5 46,1 27,3 51,8 34,7 7,1 15,2 32,8 3,3 6,4
Polonia 652,4 157,8 300,0 69,7 36,9 71,7 19,0 11,3 16,7 29,6 8,7 7,5
Portugalia 323,7 67,8 244,6 34,9 36,3 138,7 32,6 6,9 10,0 29,1 3,6 6,6
Romania 1 039,2 345,3 268,5 53,1 32,9 81,1 19,9 12,8 12,7 30,5 15,6 6,0
Slovenia 462,4 118,5 305,5 57,2 40,9 86,2 18,8 8,0 21,5 35,4 3,8 8,1
Slovacia 712,2 427,6 319,6 52,8 51,6 87,8 40,3 8,9 11,1 36,7 8,9 11,6
Finlanda 411,9 225,1 223,7 40,8 23,1 39,8 136,6 5,4 16,1 29,4 1,8 6,2
Suedia 371,4 149,9 239,4 39,0 29,1 66,0 43,1 3,4 12,4 28,7 2,5 6,5
UK 284,6 130,5 286,3 63,1 29,2 141,6 42,7 2,8 7,2 36,7 2,9 6,6
Liechten
325,8 119,6 191,4 21,5 17,2 40,4 48,8 2,7 9,6 28,4 5,4 :
stein
Norvegia 311,7 116,2 259,5 53,1 39,0 103,4 41,8 4,0 10,6 27,2 3 6,5
Elveția 303,9 112,2 225,2 42,4 23,8 54,5 47,9 4,5 13,2 32,7 2,2 5,0
Serbia 1 028,2 177,2 301,5 68,5 39,4 82,7 28,0 9,3 17,3 42,9 11,8 8,0
Turcia 340,4 104,9 175,5 53,0 15,3 89,1 36,2 6,7 2,1 12,1 1,7 3,5
Sursa: Eurostat, accesat 25.04.2016
77
 Legat de aceste statistici la nivel european doresc să amintesc şi de un
alarmant comunicat de presă al Eurostat (2016) conform căruia în UE în 2013
peste un milion de persoane au decedat din cauza unui infarct sau a unui accident
vascular. O analiză comparativă pentru anii 2000/2013 este util a fi menţionată şi
aici:

Tabel 18. Tipuri de cauze de deces

Ţara Deces din atac de cord Decese accidente vasculare
(procente din total decese) (procente din total decese)
2000 2013 2000 2013
UE 16.6% 12.9% 11.5% 8.7%
Lituania 32.4% 36.7% 12.6% 14.3%
Estonia 32.3% 23% 15.8% 7.9%
Slovacia 29.8% 27.9% 8.9% 9.8%
................... ................. .............. ................ ..................
România 21.3% 20.1% 20.3% 18.7%
................... .................. ............... ............... ...............
Spania 10.9% 8.6% 10.2% 7.1%
Portugalia 8.5% 6.5% 19.8% 11.5%
Franța 8.3% 6% 7.2% 5.7%
Sursa: Eurostat (2016)

Observăm în acest tabel poziţia României care îşi dispută

locul întâi în Europa în ce priveşte bolile aparatului circulator. Incidenţa
morţii în acest caz este de aproape cinci ori mai mare ca în Franţa şi aproape
de două ori mai mare ca în Polonia. Surprinde în mod neplăcut şi situarea în
topul ţărilor cu decese din accidente auto sau cancerul de col uterin. La
bolile de inimă România depăşeşte aproape de trei ori media europeană. În
cel de al doilea tabel observăm scăderea generală a procentelor din 2013
faţă de anul 2000, cu unele excepţii. Scăderile au loc şi în ţara noastră însă
într-un ritm foarte lent. În acest sens, din perspectiva câştigurilor medicinii
moderne se pot trage o serie de concluzii critice. Astfel T. Rotariu (2000)
observa că într-o perioadă de 30 de ani, de la începutul anilor '70 România
nu a mai progresat în ce priveşte creşterea speranţei de viaţă fapt legat şi de
o stagnare a calităţii actului medical.
O prezentare mai detaliată a cauzelor de deces pentru anul 2014 în
România o putem vizualiza în graficul următor:

78
Fig. 13 Frecvenţe absolute după cauze de deces şi sexe

Sursa: www.insse.ro
Şi această statistică poate fi pe larg comentată. Nu insistăm decât pe
cazurile de tuberculoză deoarece România are un procent foarte ridicat comparativ
cu Europa în general. Din datele OMS pentru anul 2014 ţara noastră avea o rată
5.5/100 000 locuitori decese din cauza tuberculozei. Majoritatea ţărilor europene
au fost înregistrate însă cu valori foarte reduse: Franţa (0.6), Germania (0.4),
Austria (0.7). În fostele ţări comuniste sau în Balcani cifrele cresc: Polonia (1.4),
Bulgaria (2.1), Bosnia (3.8). La graniţa cu România valorile cresc foarte mult: Rep.
Moldova (7.8) iar în Ucraina (13.0).

Obs 1: Conform unui ultim comunicat al Eurostat (2016) - România este pe primul
loc la decese premature cu o cotă de 49,4%! Cu alte cuvinte, având în vedere
nivelul cunoştinţelor medicale actuale si tehnologiile avute la îndemână, aproape
jumătate din decesele din România sunt premature!

Obs2: Analizele pe cauze de deces sunt expuse anumitor erori. De exemplu o

persoană poate deceda din două cauze concomitente însă raportată este doar una
dintre ele! În alte situaţii diagnosticele sunt distorsionate sau ascunse! Tocmai de
aceea se cere consemnarea ultimei cauze de deces!

79
X.1. Analiza longitudinală a mortalităţii prin diagrama Lexis

Folosirea diagramei în acest caz este facilă, impunând doar consemnarea

anumitor valori cantitative şi apoi analiza acestora. Pentru a înţelege modul de
lucru vom lua un exemplu simplu pe baza unor date numerice ipotetice.

Fig. 14. Colectivităţi de decedaţi în diagrama Lexis

In această diagramă Lexis am reprezentat masa deceselor dintr-o populaţie

ipotetică (pentru simplificarea raţionamentelor). Toate aceste date pot lua diferite
forme după cum urmează:
A. colectivitate de decedaţi de gradul I - reprezintă masa deceselor
persoanelor care fac parte din aceeaşi generaţie (născuţi în anul 2005), au
împlinit o vârstă anumită (3 ani) iar decesele au survenit în doi ani
calendaristici (2008 şi 2009). În total au fost 256 de decedaţi, 123 în anul
2008 iar restul în 2009.
B. Colectivitate de decedaţi de gradul II- reprezintă masa deceselor
persoanelor care fac parte din aceeaşi generaţie (născuţi în 2005), au
împlinit fie 4 ani fie 5 ani şi au decedat în acelaşi an (2010). În total au
fost 187 de decedaţi, 84 din cei cu vârsta de 4 ani restul cu vârsta de 5 ani
împliniţi.
C. Colectivitate de decedaţi de gradul III -reprezintă masa deceselor
persoanelor care fac parte din două generaţii (2005 şi 2006) au împlinit o
vârstă anumită (1 an) iar decesele au survenit într-un singur an
calendaristic. În total au fost 390 de decedaţi, 185 provenind din generaţia
2005.
D-E. Linia vieţii pentru un copil care a trăit în perioada 1.08.2007 şi 1.01.2010.

80
 *
Tipurile A, B, C se mai numesc colectivităţi principale în timp ce
subdiviziunile din cadrul lor se numesc elementare. Pe culoarele oblice distingem
generaţiile, pe cele orizontale vârstele în ani împliniţi iar pe cele verticale anii
calendaristici dar şi momentele observării (de-a lungul respectivilor ani
calendaristici). În căsuţele diagramei Lexis se pot trece şi efectivele de
supravieţuitori (se vor folosi doar segmentele verticale şi cele orizontale). Iată un
exemplu (după un model al lui T. Rotariu, 2003; 60-62):

65900 Generaţia 1946

73200
68000

(550) (500)
57 F 66450 D 73700
C

(550) (620)
Generaţia 1947
70000

74320

80900
(530) (560)

56 74850 81460
A B
(650) (540)
75500

82000

55
2002 2003

În diagrama de mai sus se pot identifica figurile geometrice după tipul de

colectivităţi reprezentate:

ABCD-colectivitate de gradul I ( persoane cu vârsta de 56 ani, din

generaţia 1946, decedate în anii 2002 şi 2003: în total 1150 persoane). Din 74580
de persoane au supravieţuit 73700. Rata generală a mortalităţii este :

M 1150
gm   1000   1000  15,4 ‰
p 74850  73700
2
BDEC- colectivitate de gradul II (persoane din generaţia 1947 cu vârste de
56 şi 57 de ani decedate în anul 2003, adică un total de 1120 de persoane; se
observă că 1120 = 620+500 = 74320-73200). În acest caz rata mortalităţii este:

81
 M 1120
gm   1000   1000  15,18 ‰
p 74320  73200
2

ABDF -colectivitate de gradul III (persoane din generaţiile 1945 şi 1946 cu vârsta
de 56 de ani împliniţi şi care au decedat în 2002 adică un total de 1080 persoane).
După calcule simple obţinem şi în acest caz gm=15,2‰ sau altfel spus 15,2 decese
în medie la 1000 de supravieţuitori.

Obs1. În figura de mai sus observăm o serie de valori pe axele orizontale

(care reprezintă masa de supravieţuitori cu o anumită vârstă deja împlinită) dar şi
pe axele verticale (care reprezintă masa de supravieţuitori la 1 ianuarie a anului
viitor).
Obs2. În paralel cu rata generală de mortalitate se introduce şi
probabilitatea de deces care se obţine prin raportul dintre masa decedaţilor şi
populaţia iniţială de supravieţuitori. Va rezulta probabilitatea ca un individ cu o
anumită vârstă să decedeze înaintea aniversării viitoare. De exemplu pentru primul
caz probabilitatea de deces (q) a unui individ este următoarea: q = 1150/74850
=15,3‰ ceea ce semnifică şansele ca acea persoană să decedeze înainte de a
împlini 57 de ani.
Obs 3. Un calcul foarte util analizelor statistice îl reprezintă calculul
mărimilor tendinţei centrale: media aritmetică, mediana şi modul (sau dominanta).
Iată un exemplu plecând de la următoarele date care reprezintă frecvenţele absolute
ale mortalităţii după sexe în România anului 2014:

Intervale de Intervale de
vârstă Masculin Feminin vârstă Masculin Feminin
0- 4 ani 1130 795 45-49 ani 4505 1757
5- 9 ani 113 85 50-54 ani 6092 2471
10-14 ani 155 77 55- 59 ani 4505 1757
15-19 ani 308 131 60-64 ani 14193 6769
20-24 ani 527 183 65-69 ani 13626 7847
25-29 ani 760 309 70-74 ani 15486 11751
30-34 ani 938 364 75-79 ani 20319 20836
35-39 ani 1592 692 80-84 ani 19290 26143
85 ani si
40-44 ani
2852 1084 peste 19741 35579
Sursa:www.insse.com

82
Cele trei mărimi ale tendinţei centrale sunt xm 
x fi i
=69,1 ani;
f i

x f  75,7%
U me   f ia
Mem  x0  d =72 ani Me f  =82 ani
fm
1
Mom  x0  d =77 ani Mo f  =87 ani
1   2

Aceste mărimi şi formule pot fi detaliate după orice manual de statistică

descriptivă [de ex. în T. Rotariu (1999; 42-49)] cu precizarea că Me (mediana)
reprezintă valoarea care împarte o serie statistică în două părţi egale cu condiţia ca
seria să fi fost ordonată crescător sau descrescător iar Mo (módul sau dominanta)
reprezintă cea mai des întâlnită valoare dintr-o serie statistică. Pentru toate valorile
calculate am luat în considerarea mijloacele intervalelor de vârstă ceea ce, deşi e
corect din perspectivă statistică, poate introduce o serie de erori deoarece se pleacă
de la presupunerea că masa de decedaţi se distribuie uniform după fiecare interval
de vârstă. Tocmai de aceea valorile calculate trebuie interpretate cu prudenţă.
Luate aceste precauţii putem spune că media vârstei de deces pentru populaţia
masculină este de 69 de ani, mediana vârstei de deces este de 72 de ani (jumătate
din decedaţi au avut vârsta maximă de 72 de ani) iar Módul este de 77 de ani (cea
mai des întâlnită vârstă de deces)! Această vârstă aparţine intervalului 74-79 de
ani care are alăturat frecvenţa cea mai mare!

X.2. Tabela de mortalitate

Din necesitatea aprofundării analizei longitudinale sau transversale se

poate construi tabela de mortalitate care urmăreşte în principal evoluţia unei
generaţii de la naştere până la deces (deci pe o durată generalizată de 100 de ani).
Tabela conţine mai multe coloane:
Vx- coloana vârstelor
Sx - seria supraviţuitorilor
d (x, x+1) - masa de decedaţi în intervalul de timp (x,x+1)
qx -probabilitatea de deces între aniversările x şi x+1

83
 Vom detalia o astfel de tabelă preluând exemplul lui R. Pressat (1974;31 şi
urm.): este vorba de un număr de 100 000 de femei care făceau parte din generaţia
1820. Tabelul arată în felul următor:

Tabel 19. Tabelă de mortalitate

Vx Sx d (x,x+1) qx
0 100000 15270 152,7
1 84730 5253 62
2 79477 2941 37
3 76536 1929 25,2
4 74607 1440 19,3
5 73167 1096 15
..... ........... ........... ...........

95 200 67 335
96 133 47 353
97 86 31 360
98 55 21 382
99 34 14 412
100 20 - -
Sursa: R. Presat (1974)
Datele din tabel se calculează după cum urmează:
-Seria deceselor este d(0,1)=15270,
d(1,2)=5253,
d(2,3)=2941,
d (3,4)=1929,
d (4,5)=1440,
d (5,6)=1096
......................
d (95,96)=67,
d (96,97)=47,
d (97,98)=31,
d (98,99)=21,
d (99,100)=14.

-Seria supravieţuitorilor Sx se formează prin scăderi succesive după

cum urmează:
S0=100.000,
S1 =100.000-15270=84 730,
S2=84730-5253=79477

84
 ...........................
S97=133-47=86,
S98=86-31=55,
S99=55-21=34,
S100=34-14=20.

-Seria probabilităţilor de deces care se calculează cu formula:

Obţinem: q0=d(0,1)/S0=15270/100000=157,7‰
q1=d(1,2)/S1=5253/84730=62‰
q2=d(2,3)/S1=2941/79477=37‰
..............................................................
q97=d(97,98)/S97=31/86=360‰
q98=d(98,99)/S98=21/55=382‰
q99=d(99,100)/S99=34/14=412‰

Obs. 1. Probabilitatea de deces este riscul la care e supusă o persoană cu vârsta x

ani de a deceda înainte de a împlini vârsta x+1 ani. De exemplu pentru persoanele
cu vârsta de 99 de ani sunt 412‰ şanse (aproape o şansă din două) să decedeze
înainte de a împlini 100 de ani!

Obs. 2. Valoarea medie a seriei d(x, x+1) se mai numeşte viaţă medie sau
speranţă de viaţă la naştere (e0) a cărei formulă finală este:
S1  S 2  S 3  ........
e0  0,5 
S0

S x 1  S x 1  .......
Pentru o anumită vârstă (x): e0x= 0,5 
Sx

Speranţa de viaţă reprezintă numărul mediu de ani pe care îi mai are de trăit în
medie o persoană începând cu un anumit moment. Însă această valoare este o
estimare deoarece după modul de calcul speranţa de viaţă se constituie pentru o
generaţie fictivă supusă condiţiilor mortalităţii actuale. Aşadar în orice estimare
trebuie ţinut cont şi de evoluţia viitoare a mortalităţii.

Obs. 3. În conformitate cu formulele enumerate mai înainte se pot calcula valoarea

mediană (sau viaţa mediană/viaţa probabilă) precum valoarea modală (sau vârsta

85
modală la deces). Viaţa mediană are o interpretare sui generis: vârsta probabilă pe
care o poate atinge o persoană ca fiind o şansă din două!

O formă extinsă a tabelei de mortalitate o regăsim în multe alte volume de

specialitate. Astfel V. Sora et al. (1996) utilizează un tabel cu mai multe intrări
după cum urmează:

Vx Sx D (x,x+1)= qx= px= Sx = Tx e0x

Sx-Sx+1 D (x,x+1)/Sx 1- qx
(Sx+Sx+1)/2

În acest tabel au fost adăugate următoarele coloane:

- px - probabilitatea de supravieţuire (calculată ca diferenţă până la 1)

De exemplu pentru o probabilitate de deces din tabelul anterior q x=62‰ =0.062
putem calcula px= 1-0.062= 0.038= 38‰.
- S x - numărul de ani trăiţi între aniversările x, x+1 (reprezintă o medie a
valorilor Sx şi Sx+1).
- Tx - numărul cumulat al anilor trăiţi
- e0- speranţa de viaţă.
Iată un exemplu al unui astfel de tabel extins prin exemplificarea analizei unei
populaţii fictive de 10 000 de persoane, toate alcătuind o generaţie născută în anul
1910:

Tabel 20. Exemplu tabelă de mortalitate

Vx Sx D qx= px= Sx = Tx e0x
(x,x+1)= D 1- qx
(Sx+Sx+1)/2
Sx-Sx+1 (x,x+1)/Sx
0 10.000 150 0,015 0,985 9925 100534 68,5
1 9850 90 0,009 0,991 9805 80729 72,3
2 9760 70 0,007 0,993 9725 70554 …..
3 9690 30 0,003 0,997 ………. ……… ……
… ………... ……… ……….. …….. ……… ……. ……
99 5 3 0,6 0,4 3,5 4,5 0,9
100 2 2 1 0 1 1 0,5

R. Pressat (1974; 38) adaugă şi formula următoare pentru a defini

probabilitatea pe care o au persoanele care au împlinit vârsta de x ani să atingă
vârsta de x+a ani:

86
 Complementar se poate introduce şi formula probabilităţii de deces pentru
vârsta de x+a ani:

***
Se observă că calculul speranţei de viaţă39 este strâns legat de
problematica mortalităţii! Ea reprezintă numărul mediu de ani pe care îl are de trăit
un nou născut dintr-o anumită cohortă. De asemenea se poate calcula şi speranţa
de viaţă a unei persoane dacă a împlinit o anumită vârstă. Aceste calcule sunt
importante dacă ne referim de exemplu la speranţa de viaţă a persoanelor de vârsta
a treia începând cu momentul pensionării în vederea estimării costurilor unor
politici publice în domeniul pensiilor sau asigurărilor sociale. De exemplu, în
statisticile europene referitoare la speranţa de viaţă la vârsta de 65 de ani putem
observa estimările cu diferenţele pe sexe:

Fig 15. Speranţa de viaţă la 65 de ani în ţările europene pe sexe (2013)

Sursa: Eurostat
În acest grafic se pot vedea numărul mediu de ani de viaţă estimaţi pentru
sexele masculin şi feminin după împlinirea vârstei de 65 de ani. Pentru România
observăm valorile de aproape 15 ani (masculin) şi cca. 18 ani (feminin). Sunt
aceste estimări precise?
V. Gheţău (2010) atrage atenţia asupra dificultăţilor în ce priveşte
estimarea speranţei de viaţă pentru pensionari40 în condiţiile în care datele oficiale

39
O noţiune sinonimă este durata medie de viaţă!
40
Este vorba de persoanele pensionate în anul 2009!
87
ale decedaţilor pe categorii de vârstă sunt insuficiente. Un plus de incertitudine
provine din faptul că situaţiile statistice pleacă de la structura mortalităţii fără a
dispune de calcule precise legate de starea de sănătate. Un alt obstacol este dat de
faptul că datele privind mortalitatea pe vârste şi generaţii au fost întocmite în
România doar începând cu generaţia 1966.
După calculele lui V. Gheţău în anul 2008 speranţa de viaţă la naştere era
de 69,7 ani pentru bărbaţi şi 77,2 ani pentru femei. În acelaşi an speranţa de viaţă la
vârsta de 60 de ani era de 14,1 respectiv de 21,1 ani de viaţă (am luat această
valoare pentru a aminti că vârstele de pensionare sunt apropiate de 60 de ani pentru
ambele sexe). Concluzia autorului a fost următoarea: previzionarea speranţei de
viaţă trebuie să ţină cont şi de evoluţia mortalităţii începând cu momentul de
referinţă (în acest caz anul 2009): nu este de ajuns să se ia în calcul mortalitatea pe
categorii de vârstă din acel an. De altfel creşterea duratei de viaţă după pensionare
devine o certitudine. Având în vedere toate acestea V. Gheţău adaugă la categoriile
de pensionari din generaţia respectivă un plus de 1,8 până la 3,7 ani în plus de viaţă
peste estimările curente.
***
În statisticile mondiale speranţa de viaţă la naştere este un indicator foarte
des citat pentru că exprimă condensat diverse caracteristici: de la nivelul de trai
până la “ecologia” vieţii oamenilor. Diverse analize se pot face diferenţiat după
sexe. La fel analiza de corelaţie poate stabili o serie de co-influenţe. De exemplu
între speranţa de viaţă la naştere pentru bărbaţi sau femei şi produsul intern brut
(PIB). Valorile mari ale speranţei de viaţă se asociază cu valorile mari ale
produsului intern brut. Aceleaşi valori ridicate se repetă în cazul corelaţiei între
speranţa de viaţă şi nivelul de instrucţie. Fără a trage concluzii de tip cauzal
(deoarece analiza de corelaţie nu permite acest lucru) putem totuşi spune că
variabile precum bogăţia, un nivel mai ridicat de trai, gradul de instrucţie mai
ridicat, pot fi premise ale unor valori mai ridicate ale speranţei de viaţă.
La nivel european speranţele de viaţă la naştere pentru ambele sexe o
regăsim în Fig. 16. Observăm un grup compact format din nouă ţări cu valori de
peste 82.1 ani speranţă de viaţă la naştere: Spania, Franţa, Italia, Elveţia, Cipru,
Norvegia, Suedia, Islanda, Luxemburg. Nu întâmplător proporţia persoanelor de 65
de ani şi peste are în fiecare caz nivele foarte ridicate.

88
Fig. 16 Speranţa de viaţă la naştere în Europa (2014)

74.5-76 ani
76-78.3 ani
78.3-81.4 ani
81.4-82.1 ani
82.1-83.3 ani
Date
indisponibile
[Type a quote from
the document or the
summary of an
interesting point. You
can position the text
box anywhere in the
document. Use the
Text Box Tools tab to
change the formatting
of the pull quote text
box.]

Sursa: grafic al autorului din date Eurostat

Le nivel mondial, în anul 2013, prima poziţie era ocupată de Japonia (cu
84 de ani)41 urmată de alte nouă ţări care aveau practic aceeaşi valoare de 83 de
ani: Singapore, San Marino, Andorra, Elveţia, Australia, Italia, Australia, Spania!

Tabel 21. Cele mai mari valori la speranţa de viaţă

Japonia 84 ani
Andorra 83 ani
Australia 83 ani
Italia 83 ani
San Marino 83 ani
Singapore 83 ani
Spania 83 ani

41
Date de la Organizaţia mondială a sănătăţii (WHO)
89
 Elveţia 83 ani
Dacă ne referim doar la populaţia masculină din baza respectivă de date a
WHO un clasament mondial pentru speranţa de viaţă la naştere ar cuprinde
descrescător: Costa Rica, Islanda, Israel, Japonia (toate cu o medie de 76 de ani)
urmate de Grecia, Hong Kong, Olanda, Suedia, Elveţia (toate cu o medie de 75 de
ani) etc.

Aplicaţie1: Accesaţi adresa de Internethttp://www.nutraide.com/fr/esperance.php,

răspundeţi la întrebări şi observaţi cum este calculată speranţa dvs. de viaţă!
Comentaţi modul de calcul si rezultatul în sine!
Aplicaţie 2: Presupunem că în judeţul X numărul naşterilor a fost în anul 2012 de
6500. În acelaşi an dintre aceşti nou născuţi au decedat 350. Să presupunem că din
această generaţie au avut loc alte 70 de decese în anul 2014. Dintre aceste persoane
30 aveau vârsta de 1 an împlinit iar 40 aveau deja 2 ani împliniţi. Din generaţia
2013 au decedat în 2014, 100 de copii (60 dintre ei având 1 an împlinit). Folosind
aceste date încercaţi să construiţi o diagramă Lexis calculând în fiecare situaţie
numărul supravieţuitorilor precum şi vârstele acestora.
Aplicaţia 3. Se dă următoarea situaţie privind tabela de mortalitate pentru femeile
din România în doi ani: 1990 şi 2013. Datele se pot observa în Tabel 22. Rezolvaţi
următoarele cerinţe:
a). Completaţi căsuţele goale
b). Care este probabilitatea de supravieţuire la vârsta de 40 de ani?
Comparaţi valorile pentru 1990 şi 2013! Refaceţi calculele pentru vârsta de 60 de
ani!
c). Calculaţi speranţa de viaţă la 1, 12, 40 şi 65 de ani pentru 1990 şi 2013!
d). Calculaţi 40P20, 30P20, 20q64, 10q40!

Tabel 22. Tabele de mortalitate 1990 şi 2013

Tabela mortalitate femei 1990 Tabela mortalitate femei 2013
Vârsta Sx d(x,x+1) qx Vârsta Sx d(x,x+1) qx
sub 1 an 100000 2750 0.027502 sub 1 an 100000 900 0.009
1-4 ani 97250 610 0.006272 1-4 ani 99100 130 0.00131
5-9 ani 96640 229 0.002371 5-9 ani 98970 105 0.00106
10-14 ani 96411 163 0.00169 10-14 ani 103 0.00104
15-19 ani 96248 0.00232 15-19 ani 98762 153 0.00155
20-24 ani 96025 278 0.002894 20-24 ani 98608 153 0.00155
25-29 ani 377 0.003937 25-29 ani 98455 180 0.00183
30-34 ani 95370 520 0.005452 30-34 ani 98275 248 0.00253
35-39 ani 94850 753 0.007933 35-39 ani 98027 443 0.00452
40-44 ani 94097 1106 0.011756 40-44 ani 97584 739 0.00757
45-49 ani 92991 1678 0.018045 45-49 ani 96845 0.01308

90
 50-54 ani 91313 2403 0.02632 50-54 ani 95578 0.02047
55-59 ani 55-59 ani 93622 2903 0.03101
60-64 ani 85314 5410 0.063417 60-64 ani 90719 4279 0.04717
65-69 ani 79904 8441 0.105636 65-69 ani 86440 6580 0.07612
70-74 ani 71463 12331 0.172554 70-74 ani 79860 10080
75-79 ani 59132 0.282559 75-79 ani 69780 15095
80-84 ani 42424 18068 0.425901 80-84 ani 54685 18937 0.34629
85-89 ani 24355 14286 0.586552 85-89 ani 35748 18188 0.50878
90-94 ani 7415 0.736347 90-94 ani 17560 11914 0.67845
95-99 ani 2655 2285 0.860701 95-99 ani 5646 4669 0.82686
100+ 370 370 1.00 100+ 978 978 1.00
Sursa: Organizaţia Mondială a Sănătăţii
Aplicaţia 4. Se dă următoarea situaţie privind tabela de mortalitate pentru bărbaţi
din România în anul 2013. Completaţi coloanele goale:

Tabel. 23. Tabela mortalitate masculină 2013

Vârsta Sx d(x,x+1) qx e0
sub 1 an 100000
1-4 ani 98880
5-9 ani 98709
10-14 ani 98561
15-19 ani 98411
20-24 ani 98107
25-29 ani 97658
30-34 ani 97187
35-39 ani 96504
40-44 ani 95420
45-49 ani 93595
50-54 ani 90367
55-59 ani 85171
60-64 ani 78210
65-69 ani 69571
70-74 ani 58660
75-79 ani 45666
80-84 ani 31720
85-89 ani 18626
90-94 ani 8537
95-99 ani 2715
100+ 484
Sursa: Organizaţia Mondială a Sănătăţii

91
a). Completaţi coloanele goale
b). Calculaţi 20P44, 10P54, 15P69!

X.3 Consideraţii privind mortalitatea populaţiei

De-a lungul ultimelor secole s-a constatat o luptă continuă a oamenilor
împotriva morţii şi pentru prelungirea duratei vieţii. S-a ajuns nu de puţine ori la
exagerări însă ideea de a atinge o vârstă cât mai înaintată (de exemplu 200 de ani)
rămâne un deziderat al vremurilor moderne42. De altfel, încă din vechime, plecând
de la exemple biblice, s-a pus problema vârstei maxime pe care o poate atinge
omul tot aşa cum "dorinţa de a învinge moartea este cea mai puternică pulsiune
arhetipală înscrisă în sufletul omului" (Boia, 1999; 9). Odată cu aportul
fundamental al descoperirilor medicale salturile calitative au fost impresionante.
Dacă pe vremea primelor tabele de mortalitate elaborate de E. Halley speranţa de
viaţă la naştere era de 33 de ani iar în anii 1920-1930 în Europa speranţa de viaţă la
naştere abia dacă depăşea 50 de ani pentru ambele sexe, s-a ajuns ca astăzi să
existe valori foarte apropiate de 80 de ani sau peste. Se poate spune că lupta pentru
prelungirea vieţii, a reducerii mortalităţii infantile, a eliminării unor boli care au
făcut ravagii în trecut etc. a înregistrat progrese semnificative. Perioada
atotputerniciei morţii a fost depăşită. Făcând o analiză a acestui fapt un autor
francez A. Armengaud (1966) atrăgea atenţia că în acele “bune timpuri” de la
Antichitate până spre secolul XVIII jumătate din copiii de până în 15 ani decedau
din diverse cauze. Cele mai mari dintre aceste cauze: ciuma, foametea şi războiul
(la care trebuie adăugate şi capriciile naturii!). Toate aceste cauze trec în ceea ce
Th. Malthus numea obstacolele pozitive în calea creşterii populaţiei.
Revenind la impactul devastator al mortalităţii, majoritatea demografilor
sunt de acord că abia spre finalul secolului XVIII aceasta a fost într-un recul
semnificativ (datorită progreselor medicale dar şi economice). Această diminuare
nu a fost bruscă deoarece epidemiile (holera, febra tifoida, rujeola, tuberculoza
etc.) au continuat să facă multe victime până la introducerea vaccinului la
începutul secolului XIX. Descoperirile în medicină au continuat în ritm accelerat
ducând la o diminuare semnificativă a impactului bolilor infecţioase (lupta rămâne
deschisă în cazul HIV-SIDA, a cancerului etc.). Progrese însemnate au privit şi alte
categorii de boli: ale aparatului circulator, digestiv etc. Aceste evoluţii sunt
deosebit de interesante la nivel mondial însă aici vom dezvolta doar câteva
consideraţii privind ţara noastră după o analiză făcută de către C. Mureșan (1999).
Astfel autoarea constata că la începutul secolului XX speranţa de viaţă la

42
A se vedea volumul Boia, L. (1999). Mitul longevităţii. Bucureşti: Humanitas

92
naştere în Romania depăşea cu puţin 36 de ani, inferioară statelor europene
dezvoltate cu 10-15 ani iar până la cel de-al doilea război mondial principalele
cauze de deces erau bolile infecţioase, parazitare şi respiratorii. Abia după cel de-al
doilea război mondial România face saltul la o mortalitate modernă (cu valori
scăzute ale ratei generale de mortalitate). Speranţa de viaţă la naştere a crescut
continuu însă, din păcate ea a rămas practic constantă începând din anii '70 până
după Revoluţia din 1989 cum putem vedea în graficul comparativ următor:

Fig. 17. Evoluţia speranţei de viaţă la naştere

Sursa: grafic după date Worldbank

Comentând acest fapt T. Rotariu (2000) atrăgea atenţia că progresele
spectaculoase din ţările dezvoltate se datorează în primul rând reorientării
politicilor sanitare şi medicale occidentale spre combaterea maladiilor
cardiovasculare şi a diferitelor forme de cancer, ceea ce a făcut să se ajungă astăzi
la cifre apropiate de 80 de ani speranţă de viaţă la naştere (în cazul femeilor acest
prag fiind deja depăşit).
O analiză privind mortalitatea trebuie completată cu o cercetare privind
inegalităţile în faţa morţii. De exemplu un studiu INSEE publicat de N. Blanpain
(2011) arăta că deşi speranţa de viaţă la naştere este într-o continuă creştere,
inegalităţile sociale în faţa morţii persistă. Autoarea observă că, în Franţa, în
condiţiile mortalităţii din anii 2000-2008 un bărbat care era cadru sau avea o
profesie intelectuală superioară cu vârsta de 35 de ani avea o speranţă de viaţă de
47 de ani în timp ce un lucrător (ouvrier) în aceleaşi condiţii mai avea de trăit în
medie 41 de ani. La femei în acelaşi context diferenţa era de la 52 la 49 de ani. Din
altă perspectivă se pune problema în ce măsură oamenii au un comportament de
prezervare a stării de sănătate (health behavior). Este evident că accesul la o
îngrijire medicală de calitate, deţinerea de informaţii suficiente despre prezervarea
sănătăţii dar şi voinţa de a aplica diverse strategii de întreţinere personală pot fi
premise pentru prelungirea vieţii deci pentru creşterea speranţei de viaţă. La aceste
variabile se pot adăuga şi altele. Din multitudinea de cercetări efectuate să amintim
un articol publicat de Cutlera D. M., Lleras-Muneyb A. (2010) şi în care este
evaluat impactul educaţiei asupra comportamentului pro-sănătate. După analize

93
laborioase pe două eşantioane de respondenţi cu vârsta de peste 25 de ani (deci cu
studii încheiate) autorii consemnează că dacă variabile precum vârsta, genul sau
background-ul parental sunt ţinute sub control atunci s-a observat că persoanele
mai educate sunt în mai mică măsură fumătoare, obeze, consumatoare de alcool;
sunt mai prudente la volan, locuiesc în condiţii mai sigure, apelează la mijloace
preventive de îngrijire. Nivelul de educaţie influenţează abilităţile cognitive iar
acestea din urmă conduc la un comportament pro-sănătate.
În concluzie influenţa asupra mortalităţii provine dintr-o multitudine de
variabile şi este dificil de a le trece pe toate în revistă. Pentru România, unde s-a
observat în ultimii ani o anumită scădere lentă a mortalităţii, acest fapt este pus de
către demografi pe seama a mai multor cauze: schimbarea stilului de viaţă (cu
accent pe odihnă, recuperare, reducerea consumului de alcool etc.), reducerea
consumului produselor din carne (ca urmare a creşterii preţurilor), accesul la o
medicaţie superioară calitativ, remigraţia vârstnicilor în mediul rural cu consecinţe
directe asupra calităţii vieţii etc.

X.4. Mortalitate infantilă

Mortalitatea infantilă desemnează fenomenul mortalităţii în rândul
populaţiei cu vârsta de până la 1 an. Intensitatea deceselor infantile se calculează
cu o rată (indice) care are următoarea formulă:

Mi
mi   1000
N

în care Mi reprezintă numărul deceselor copiilor cu vârsta de până la un an

dintr-o anumită perioadă, de obicei un an calendaristic, iar N reprezintă numărul de
născuţi vii din aceeaşi perioadă. Din modul cum este concepută această rată pot
apare neclarităţi deoarece în realitate aceşti decedaţi sunt născuţi de fapt în doi ani
succesivi. De aceea mulţi specialişti propun şi alte formule de calcul în care se
poate aproxima mai bine valoarea calculată.
Mi
De exemplu mi  ( în care N-1 sunt născuţii vii din perioada
1 3 N 1  2 3 N
anterioară).
Indicele mortalităţii infantile s-a dovedit de-a lungul timpului deosebit de
sugestiv în descrierea condiţiilor demografice -şi nu numai- dintr-o anumită ţară.
Dacă mulţi indici sau indicatori sunt puţin relevanţi în analizele comparative atunci

94
acest indice este unul dintre cei mai sugestivi43. De fapt acest indice concentrează
în mod sugestiv nivelul de trai, condiţiile igienico-sanitare, nivelul de educaţie etc.
Analiza acestui fenomen a impus de-a lungul timpului două abordări
specifice: studiu intensităţii mortalităţii infantile după intervale de vârstă şi după
cauzele de deces.
După categorii de vârstă se face distincţia între mortalitatea precoce (din
primele 6 zile de viaţă), mortalitatea neonatală (referitoare la intensitatea
mortalităţii în primele 28 de zile de viaţă sau chiar în prima lună), mortalitatea
post-neonatală (referitoare la mortalitatea copiilor cu vârsta cuprinsă între 1 lună şi
11 luni, fără a se ajunge la vârsta de 1 an împlinit). Se foloseşte de asemenea
noţiunile de mortalitate perinatală (care însumează decesele din prima săptămână
de viaţă la care se adaugă născuţii morţi) dar şi de mortinatalitate (care însumează
numărul de născuţi morţi raportaţi la 1000 de născuţi vii).
Înregistrarea pe cauze de deces a ridicat însă destule probleme
metodologice şi practice. Încă din anul 1946, J. Bourgeois-Pichat amintea de
dificultăţile de înregistrare a acestor date. De exemplu se putea naşte un copil viu
care murea în timp foarte scurt şi era declarat născut mort. În acest caz el nu se
putea distinge de copilul născut mort. Plecând de la aceste constatări şi de la faptul
că înregistrarea clasică pe cauze de deces este deficitară demograful francez prin
metoda biometrică împarte decesele infantile în două grupe (1946, 1951):
mortalitatea endogenă şi mortalitatea exogenă. Decesele infantile endogene
depind de cauze anterioare sau din timpul naşterii: anumiţi factori genetici, igiena
şi sănătatea mamei în timpul sarcinii, anomalii congenitale, leziuni provocate la
naştere, etc.). Decesele infantile exogene se datorează contactului cu exteriorul al
noului născut (microbi, alimentaţie neadaptată etc.). Intensitatea acestora pot da o
sugestie asupra gradului de îngrijire acordat noilor născuţi (în măsura în care
adevăratele cauze de deces sunt corect înregistrate!) cât şi asupra modalităţilor de
acţiune la nivelul general igienico-sanitar (în condiţiile în care acţiunea asupra
factorilor endogeni s-a dovedit foarte limitată).
J. Bourgeois-Pichat consideră că măsurile pentru a controla mortalitatea
endogenă constă în următoarele:
-acţiuni preventive cu mama înainte şi în timpul sarcinii
-acţiuni curative asupra copilului imediat după naştere.
Din cele spuse până acum deducem complexitatea unui astfel de fenomen
demografic şi influenţa semnificativă a factorilor sociali asupra mortalităţii
infantile. Urmărind o cohortă de 18000 de copii născuţi în Franţa în anul 2011 trei
autori - Panico L., Tô M., Thévenon O. (2015) - au atras atenţia că femeile care
provin din medii defavorizate şi cu educaţie scăzută au mai mari şanse să nască
copii cu o greutate redusă (de multe ori semn al naşterilor premature) fapt care
creşte riscul de îmbolnăvire în copilărie şi mai apoi la vârsta adultă. Este o

43
A se vedea şi site-ul Internet dedicat acetui subiect http://www.childmortality.org!
95
exemplificare a inegalităţilor sociale în sănătate. Alte surse de risc: vârsta mamei
de sub 28 de ani, consumul de alcool sau tutun în timpul sarcinii. Studiul cohortei
respective va continua pentru a se evidenţia în ce măsură inegalităţile sociale în
sănătate se răsfrâng asupra întregii vieţi!

Pentru România anului 2014 am trasat graficul deceselor infantile

cumulate după cum putem vedea mai jos. Trebuie să observăm că dintr-un total de
1628 decese, cea mai mare parte, adică 992 au intervenit în prima lună de viaţă,
ceea ce atrage atenţia asupra îmbunătăţirii calităţii asistenţei medicale în acest
interval de vârstă. În România s-a constatat că o treime din cauzele deceselor
exogene sunt problemele respiratorii iar o pătrime sunt cele digestive.

Fig. 18. Curba cumulată a deceselor infantile din România 2014

Sursa:www.insse.ro
Pentru a calcula rata deceselor exogene se poate folosi direct formula următoare:

Pentru anul 2014:

În formula de mai sus se foloseşte formula mortalităţii postneonatale

plecându-se de la ideea că 24% din decesele din prima lună de zile sunt considerate
la rândul lor ca fiind exogene. Această formulă este următoarea:

96
Dacă ne referim la decesele din prima lună se pot calcula şi rata mortalităţii
precoce şi rata mortalităţii neonatale:

Formulele de mai sus sunt utile pentru a calcula ratele mortalităţii infantile
pe grupe de vârstă şi cauze de deces.
Se poate apela la o metodă grafică, în fapt metoda biometrică (a se vedea
în V. Sora et al., 1996; 184-186) după ce graficul de mai sus este transformat, axa
orizontală devenind una logaritmică cu valorile log3 (n+1) iar n reprezintă numărul
de zile în intervalul [0, 365]. Iată cum ar arăta graficul de mai sus în noua situaţie
şi care se poate folosi la calcule grafice după metoda biometrică:

Fig. 19.Curba cumulată a deceselor infantile din România 2014 (axa logaritmică)

Decese
endogene

Sursa:www.insse.ro

Pentru a detalia o serie de date privind aceşti indicatori să amintim de

concluziile unui studiu important intitulat Raportul naţional de sănătate a copiilor
şi tinerilor : România 2015, după cum urmează:
- rata mortalităţii perinatale este în continuă descreştere ajungând la 7‰ în
2014. Valoarea medie la nivel european era în 2013 de 6.09‰!
- mortalitatea neonatală precoce în România era în 2014 de 3.5‰.
Valoarea era mult mai mare decât media europeană de 1.88‰ (în 2014).
-mortinatalitatea a fost şi ea în scădere până la valoarea de 4.2‰
comparativ cu media europeană de 3.87‰ (în 2013)!
97
 -mortalitatea infantila pe cauze de deces pentru anul 2014 a fost
următoarea: - cauzele perinatale (cu un maxim în 2014 de 39,2%); bolile aparatului
respirator (24,4%); anomaliile congenitale (21.5% în scădere uşoară faţă de 2013).

Dacă ne referim la rata mortalităţii infantile evoluţia valorilor acestei rate în

Romania a înregistrat următoarele repere semnificative:

Tabel 24. Evoluţia ratei mortalităţii infantile

Anul Rata mortalităţii
infantile
1930 175.6‰
1950 116.7‰
1960 74.6‰
1967 46.6‰
1968 59.5‰
1970 49.4‰
1980 29.3‰
1990 26.9‰
2000 18.6‰
2010 9.8‰
2014 8.4‰
Sursa: www.insse.ro

Observăm scăderea semnificativă a ratei mortalităţii infantile şi mai ales

cotele foarte mari de la începutul secolului 20 însă ele trebuie să scadă în
continuare având în vedere media europeană (3.86 ‰ în anul 2012). Am constat de
asemenea diferenţe în ce priveşte mediile urban şi rural în România, diferenţe
practic neschimbate, aici de exemplu în perioada de după 1990:

Fig. 20. Evoluţia ratelor mortalităţii infantile pe medii

98
Sursa: www.insse.ro
Dacă ne referim la repartiţia teritorială pe judeţe, conform INS, în anul
2014, cele mai mari cifre ale acestei rate le găseam în Călăraşi (16.2‰), Giurgiu
(13.5‰) , Botoşani (12.8‰), Constanţa (11.6‰), Vrancea (11.6‰) şi Tulcea
(11‰). Cele mai scăzute se înregistrează în judeţul Cluj (7‰), Bistriţa Năsăud
(6.7‰), Bihor (6.6‰), mun. Bucureşti (5‰), Ilfov (4.7‰).
La nivel european cifrele sunt relevante (G. Pison, 2015): cele mai scăzute
valori le regăsim în Slovacia, Cehia, San Marino cu câte 2‰ urmate de un grup
compact fiecare cu cifra de 3‰: Germania, Austria, Estonia, Lichtenstein,
Luxemburg, Spania, Portugalia, Italia. Pentru România valoarea actuală este de
9‰ fiind depăşită doar de Rep. Moldova sau Ucraina (care au câte 10‰).
Toate aceste cifre pot genera clasamente între ţările lumii ca un standard al
calităţii vieţii sau al calităţii serviciilor de sănătate. Dincolo de cifrele ratei
mortalităţii infantile rămân însă frecvenţele absolute: volumul acestor decese
infantile este în multe cazuri edificator deşi rata mortalităţii infantile nu lasă să se
întrevadă acest lucru. Iată o exemplificare:

Tabel 25. Cifre brute ale mortalităţii infantile

Tara Rata mortalității Număr de copii decedați
infantile până la 1 an
India 42‰ 1.170.000
Nigeria 69‰ 494.000
Pakistan 69‰ 417.000
Rep. Dem. Congo 108‰ 366.000
China 12‰ 204.000
Sursa: G. Pison (2015).

99
 Observăm că la valori diverse ale ratei mortalităţii infantile corespund cifre
impresionante în ce priveşte numărul de copii decedaţi. De altfel valorile din
coloana a doua reprezintă valorile cele mai mari întâlnite la nivel mondial.

Obs. Anchetele demografice se extind la copiii şi tinerii cu vârsta de până la 19 ani

cum se poate vedea în deja citatul Raport naţional de sănătate a copiilor şi
tinerilor : România 2015. Cauzele de deces la copii şi tineri sunt în graficul
următor:
Fig. 21. Structura deceselor pe clase de boli şi
grupe de vârstă la copii şi tineri în România (2014)

Sursa: INSP-CNSISP
Astfel de surse de date constituie ceea ce s-a numit statistica sanitară care
foloseşte date şi tehnici demografice. Indicatorii urmăriţi în astfel de statistici sunt:
indicatorii stării de sănătate ai populaţiei, indicatorii de morbiditate şi mortalitate,
accidentele, incapacitatea de muncă, indicatori privind activitatea unităţilor
medico-sanitare (pe larg în V. Trebici, 1975; 191-194).

100
101
XI. Analiza natalităţii şi fertilităţii

In unele manuale de demografie fertilitatea populaţiei este tratată separat

de natalitate sau fecunditate. Definiţiile acestor fenomene demografice impun
totuşi tratarea acestora în mod complementar, fiind noţiuni foarte apropiate. Dacă
ar fi să facem totuşi o ierarhie noţiunea de fertilitate este mai cuprinzătoare decât
cea de natalitate (V. Trebici, 1975; 251).
Trecând la definiţiile acestor noţiuni putem spune că prin fecunditatea
unei populaţii înţelegem capacitatea acesteia de a naşte copii vii, fertilitatea
reprezintă manifestarea efectivă a fecundităţii (printr-un anumit număr de copii
născuţi de o femeie/cuplu etc.) în timp ce natalitatea ar reprezenta chiar
intensitatea evenimentului naştere în cadrul unei populaţii (prin raportarea
numărului de naşteri la totalul populaţiei respective). Din aceste definiţii se poate
deduce de ce, pe de o parte, toate aceste noţiuni reprezintă fenomene atât biologice
cât şi sociale în acelaşi timp, iar pe de altă parte de ce evenimentul naştere este
oarecum ambiguu, referindu-se în acelaşi timp la cuplul care procreează dar şi la
rezultatul procreării-a copilul viu.
Să amintim şi de alte noţiuni importante. Astfel opuse fecundităţii este
sterilitatea (definită ca incapacitatea femeii/cuplului de a naşte copii vii) dar şi
infertilitatea (definită ca incapacitatea femeii/cuplului de a concepe un copil după
un an de raporturi sexuale).
Referitor la condiţiile necesare reproducerii trebuie reamintit că acest fapt
are loc pentru femei în intervalul de vârstă de 15-49 de ani (numite femei cu vârsta
fertilă) cu condiţia să existe intenţia (sau comportamentul reproductiv în cadrul
cuplului) în condiţiile existenţei/non-existenţei unui plannig familial (o expresie a
fertilităţii conştiente) şi în condiţiile existenţei unei anumite forme de coabitare
într-o uniune sexuală stabilă (de exemplu instituţia familiei care este în continuare
forma dominantă, universală de evoluţie a cuplului; cu toate acestea pot exista şi
copii înafara acestui cadru). Indiferent de aceste condiţii, însă, întotdeauna,
fertilitatea este inferioară fecundităţii. De exemplu s-a constatat că fecunditatea
maximă pentru o femeie s-ar putea ridica la 20 de nou născuţi44. În realitate această
limită biologică este foarte rar sau niciodată atinsă. Acest lucru se întâmplă, după
cum preciza şi T. Rotariu (2003; 245-246), datorită factorilor macrosociali fie ei
structurali şi/sau culturali (reglementări juridice, obiceiuri, tradiţii etc.) cât şi
datorită limitării conştiente a naşterilor de către subiecţii umani (factorul conştiinţă
ar caracteriza ceea ce s-a numit o populaţie malthusiană).

44
O pagină de Internet http://www.guinnessworldrecords.com aminteşte de un raport din
1782 al Mănăstirii Nikolsk din Rusia conform căruia o femeie ar fi avut 69 de copii după
27 de sarcini (patru cu qvadrupleţi, şapte cu tripleţi şi 16 cu gemeni)!
102
XI.1. Analiza transversală a fertilităţii

Analiza transversală (de moment) a fertilităţii are o primă abordare prin

noţiunea de natalitate (care caracterizează masa născuţilor vii raportată la o
populaţie bine delimitată în timp şi spaţiu). Expresia de calcul poartă numele de
rată brută (generală) de natalitate:

N
n  1000
P

formulă în care N reprezintă numărul de nou născuţi vii dintr-o anumită

perioadă de timp iar P populaţia medie (care poate fi cea de la 1 ianuarie pentru
prima jumătate a anului sau cea de la 1 iulie pentru cea de a doua jumătate). De
obicei această rată se calculează pentru un an calendaristic dar se pot face calcule şi
pentru alte perioade (lună, trimestru etc.). In general rata natalităţii are valori
puternic diferenţiate după diverse criterii sociale, economice, culturale etc. Pentru
ţara noastră la începutul secolului XX se constata o rată foarte mare de 34,1‰
pentru ca apoi să fie într-o continuă scădere. Iată cum apare tabelar evoluţia acestor
date pentru România:

Tabel 26. Evoluţia natalităţii în România

An Rata Număr de
natalităţii născuţi vii
1930 34.1 ‰ 482.084
1938 29.5 ‰ 459.755
1940 26.0 ‰ 414.235
1950 26.2 ‰ 426.820
1960 19.1 ‰ 352.241
1966 14.3 ‰ 273.678
1967 27.4 ‰ 527.764
1972 18.8 ‰ 389.153
1982 15.3 ‰ 344.369
1990 13.6 ‰ 314.746
2000 9.7 ‰ 234.521
2010 9.4‰ 212.199
2014 8.8‰ 195.612
Sursa: Anuare statistice ale INS

103
 La cifrele afişate putem adăuga o serie de precizări. Astfel se observă o
rată ridicată a natalităţii la începutul secolului XX pe care o putem considera o
cifră normală pentru acele vremuri. Valoarea acestei rate a fost însă într-o
descreştere continuă iar momentul maxim a fost înregistrat în anii '80 ai secolului
XIX. In acea perioadă natalitatea în România a fost de 43-44 ‰ după care a scăzut
constant având o evoluţie specifică în alte două perioade distincte: 1957-1966 şi
1967-1989 (V. Gheţău, 1997).
În 1957 prin decretul 463 au fost liberalizate avorturile fapt care a
influenţat şi scăderea semnificativă a ratei natalităţii. În 1966 decretul 770 a
interzis avorturile iar decretul 779 aducea modificări semnificative în ce priveşte
divorţul45 (îngreunându-se condiţiile de divorţ în ideea conservării unităţii
familiei). A rezultat o creştere spectaculoasă a ratei natalităţii însă valoarea acesteia
nu putea rămâne la cote ridicate cu toate măsurile represive luate în anii ’80
(controale ale organelor statului, condamnarea celor care asistau în mod ilegal
avorturile, eliminarea mijloacelor contraceptive, taxa pe celibat etc.). V. Trebici
(1990) făcea în mod justificat legătura dintre o serie de politici socio-economice şi
mai ales demografice aplicate în România înainte de 1989 şi noţiunea de genocid
(mai ales într-o ţară în care avortul devenise singura măsură contraceptivă dar şi
principala cauză de deces a aproximativ 10 000 de femei în perioada 1967-1990).
G. Kligman (2000) atrage atenţia că politicile demografice comuniste care
însumau măsurile deja amintite reprezentau un control al reproducerii societale în
contextul proiectului de transformare socialistă. Acest proiect era general valabil
pentru fostul lagăr comunist, multe măsuri luate în România fiind însoţite de
măsuri similare în celelalte ţări socialiste cu unele diferenţele specifice, de cele mai
multe ori prin sincronizare cu măsurile luate la Moscova (C. Doboş, 2010).
După Revoluţia din 1989 rata natalităţii a avut un trend descendent fiind
depăşită de rata mortalităţii aşa cum rezultă şi din graficul următor:

Fig. 22. Evoluţiile ratelor brute de natalitate şi mortalitate după 1990

Sursa: www.insse.ro

45
În statisticile oficiale în România s-au înregistrat în anul 1967 doar 48 de divorţuri!
104
 De altfel, din datele din tabelul anterior observăm că doar după Revoluţie
s-au născut în România peste 300 de mii de copii pentru ca apoi cifra natalităţii să
fie într-un evident declin (fapt datorat în primul rând liberalizării avorturilor printr-
un decret din 1989). Din păcate în primii ani de după Revoluţie avortul rămânea
principala metodă contraceptivă din moment ce se efectuau aproximativ un milion
de avorturi anual! Dacă adăugăm şi aportul emigraţiei atunci se justifică sporul
natural negativ despre care am mai vorbit!
La nivel european, după G. Pison (2015) cel mai mare nivel al natalităţii îl
regăsim în Islanda, Rusia, Bielorusia şi Kosovo fiecare cu o rată de 13‰. Cele mai
scăzute rate le regăsim în Germania, Italia, Portugalia (fiecare cu o rată de 8‰),
Bosnia Herțegovina (7‰) şi Monaco (6‰). Ţara noastră cu o rată de 9‰ face
parte dintr-un grup compact compus din Bulgaria, Ungaria, Croaţia, Spania, Grecia
şi Serbia. Cât priveşte judeţele din România cele mai mici cifre se înregistrează în
Capitală şi în judeţele Teleorman, Cluj sau Caraş-Severin. La polul opus se
situează judeţele Vaslui, Iaşi şi Botoşani (multe studii făcând legătura între nivelul
economic de dezvoltare şi un comportament demografic pro-natalist).
Din perspectivă transversală analiza natalităţii este totuşi insuficientă şi
trebuie completată cu analiza fertilităţii (diferenţa provine din faptul că trebuie
analizată mai atent populaţia direct implicată, anume populaţia feminină de vârstă
fertilă). După cum se ştie contingentul fertil este reprezentat de populaţia feminină
cu vârste cuprinse între 15 şi 49 de ani. Se introduce astfel rata generală de
fertilitate:
N vii N vii
fg  49
 1000   1000
F
15
x
P F 1549

formulă în care Nvii reprezintă totalitatea născuţilor vii iar la numitor se

însumează numărul de mame (de fapt numărul mediu al femeilor de vârstă fertilă,
consemnat de obicei la data de 1 iulie a anului).
Să calculăm această rată pentru anul 2014. Conform INS în acel an s-au
născut un număr de 195612 copii iar femeile cu vârste cuprinse între 15 şi 49 de
ani au fost în număr de 4662350. Calculele sunt:

195612
fg   1000  41.8 ‰
4662350

Interpretare: La 1000 de femei de vârstă fertilă revin 42 de nou născuţi.

Acest rezultat poate fi aproximativ deoarece contribuţia mamelor care provin din
generaţii diferite este foarte fluctuantă. În acest scop se introduce rata specifică de
fertilitate corespunzătoare vârstei x:

105
 Nx
fx   1000
Fx
formulă în care Nx se referă la numărul de copii vii născuţi de efectivul
populaţiei feminine de vârstă x, adică Fx . Vom calcula aceste rate pentru anul
2014 după cum urmează:

Grupe de vârstă Număr de femei (Fx) Nr. născuţi (Ni) fx (‰)

15-19 ani 529208 19491 36.83
20-24 ani 558116 39707 71.14
25-29 ani 670386 62447 93.15
30-34 ani 665351 46910 70.50
35-39 ani 771787 22708 29.42
40-44 ani 750278 4121 5.49
45-49 ani 717224 228 0.32
Total 4662350 195612 41.9‰

În general sunt mai folosite în analiză două categorii cu precădere: f20-24

(care reprezintă fertilitatea precoce) sau f25-29 (reprezintă fertilitatea întârziată).
Aceste date ne sugerează însă şi alţi indicatori utili în studiul fertilităţii:
-rata (indicele) fertilităţii legitime:
Nl
fl   1000
P Fl 1549
formulă în care fl reprezintă numărul de născuţi vii de către 1000 de femei
căsătorite de vârstă fertilă, Nl reprezintă numărul copiilor născuţi de către acele
femei iar la numitor este numărul mediu al tuturor femeilor căsătorite de vârstă
fertilă. Această rată face diferenţierea faţă de fertilitatea nelegitimă.
-vârsta medie a mamelor la naştere:
49

 xN x
x x 15
49

N
x 15
x

formulă în care: x este vârsta mamelor la naşterea copiilor iar N x este numărul de
copii născuţi de mamele cu vârsta x.

Să calculăm de exemplu vârsta medie a mamelor pentru copiii născuţi în

anul 2014 în România:

106
 Grupe de vârstă Mijl. intervalului (xi) Nr. născuţi (Ni) xiNi
15-19 ani 17 19491 331347
20-24 ani 22 39707 873554
25-29 ani 27 62447 1686069
30-34 ani 32 46910 1501120
35-39 ani 37 22708 840196
40-44 ani 42 4121 173082
45-49 ani 47 228 10716
Total - 195612 5416084

5416084
x  27,6 ani
195612
În calculele de mai sus trebuie precizat că un număr de 706 de copii au fost
născuţi de mame cu vârsta sub 15 ani în timp ce alţi 3 copii au fost născuţi de
mame cu vârsta superioară limitei de 49 de ani. Aceşti copii au fost adunaţi la
naşterile din categoriile de vârstă 15-19 ani respectiv 45-49 de ani (a se vedea
modul de lucru şi în V. Trebici [1975; 261]). Din calcule a rezultat o vârstă medie
de 27,6 ani pentru anul 2014. Această valoare a avut o evoluţie specifică. Astfel, la
începutul secolului XX această valoare era de 28.5 ani fiind apoi într-o continuă
scădere graduală până astăzi. Comparaţiile între diferite ţări pot fi semnificative din
moment ce această valoare este sub valorile din alte ţări europene dezvoltate în
care naşterea copiilor este întârziată din diverse motive socio-economice.

Obs. 1. Metodele de calcul ale vârstei medii în cazul de mai sus reprezintă de fapt
situaţia unei colectivităţi de gradul II (generaţie dintr-un an calendaristic anumit).
T. Rotariu [2003;267-268] dezvoltă acest subiect şi pentru colectivităţi de gradul I
(de exemplu persoane dintr-o generaţie cu o anumită vârstă împlinită ) caz în care
formula devine:

49

 ( x  0.5) N x
x x 15
49

N
x 15
x

Se observă că se foloseşte expresia x+0.5 care desemnează vârsta medie a

mamelor în intervalul (x,x+1).
-rata totală a fertilităţii (indicele sintetic al fertilităţii) reprezintă numărul
mediu de copii născuţi care revin la 1000 de femei o femeie în perioada 15-49 de
ani. Expresia într-o formulă este următoarea:

107
 49
RTF  D50 / 1000   f x / 1000
15

În formula de mai sus RTF se numeşte rata totală de fertilitate, D50 se mai
numeşte descendenţa finală şi reprezintă suma copiilor la încheierea perioadei
fertile. Se înţelege că:

D50=f (15,16)+f (16,17) +.......................+ f (48,49)

Pentru aceste calcule trebuie să avem valorile ratelor de fertilitate la

fiecare vârstă dar se poate calcula şi pentru perioade cincinale. Cu formula:

RTF=5*(f15-19+f20-24+................+f45-49)=35f

Pentru anul 2014 calculul este următorul:

RTF=5*(36.83+71.14+93.15+70.50+29.42+5.49+0.32)=5*306.86=1534.30

Rezultatul se citeşte astfel: la 1000 de femei de vârstă fertilă revin 1534 de copii;
sau altfel (ca sumă a naşterilor reduse): la o femeie de vârstă fertilă revin 1.53
copii.

Obs. 1 După J. Klatzmann (1992, pp. 60-61) numărul de naşteri depinde de

fertilitatea cuplurilor dar şi de repartiţia pe vârste a populaţiei! Autorul atrage
atenţia asupra unor situaţii speciale: de exemplu într-o zonă unde sunt multe
persoane în vârstă rata brută a deceselor este mare iar rata naşterilor este scăzută fie
şi daca cuplurile au mulţi copii, invers, într-o populaţie tânără rata naşterilor poate
depăşi rata mortalităţii fie şi dacă familiile au puţini copii!

Obs2. înmulţirea cu 5 aminteşte că fiecare rată a fertilităţii cumulează câte 5 ani

calendaristici iar înmulţirea cu 35 semnifică cele 35 de intervale de vârstă pentru
femeile din intervalul [15, 49] de ani.

Obs3. Calculul RTF se raportează totuşi la o populaţie fictivă deoarece tot timpul
am presupus că avem de a face cu o colectivitate de gradul 3. În realitate calculele
se fac ca şi cum am avea o singură generaţie de 1000 de persoane pe care o
urmărim în intervalul de vârstă [15, 49] deci timp de 35 de ani!

Obs4. Formula de calcul pe perioade cincinale este foarte des folosită şi cu o

precizie general acceptată!

108
Obs5. În analizele demografice se poate lua în calcul şi vârsta la prima naştere
pentru a sublinia tendinţa de creştere a acesteia deoarece prima naştere este
amânată. Iată care ar fi situaţia la nivel european:

Fig. 23. Grafic în axe principale RTF şi vârsta medie la prima naştere (2014)

Sursa: Eurostat
Datele din grafic sunt imediate: se observă grupurile de ţări în cele patru
zone generate de axele de coordonate. Situaţia cea mai critică este pentru ţările din
ecranul din dreapta jos cu valori reduse ale RTF şi vârsta la prima naştere peste
media europeană. În primul cadran poziţia cea mai avantajoasă o ocupă Franţa. În
partea inferioară a graficului identificăm linia orizontală 1.3 (copii/femeie) valoare
sub care s-a introdus noţiunea de "lowest-low fertility" (Kohler H. P. et al, 2002)
ca o consecinţă a mai multor factori: de la incertitudinile socio-economice până la
cadrul instituţional - care încurajează întârzierea primei naşteri. Autorii citaţi atrag
atenţia că scăderea drastică a RTF contribuie nu numai la îmbătrânirea populaţiei ci
şi la o diminuare a volumului cohortelor. De exemplu cohortele celor născuţi în
1990 în Spania şi Italia sunt cu 40% mai mici decât cohortele celor născuţi cu 25
de ani mai devreme. Acest fapt poate fi totuşi pozitiv: noii născuţi pot găsi în viitor
o piaţă a muncii mai relaxată şi nu atât de aglomerată precum cea generată de cei
născuţi cu 25 de ani mai devreme. Odată cu stabilizarea socio-economică se poate
spera la o redresare a nivelului fertilităţii. După părerea noastră şi societatea
viitorului apropiat va avea dificultăţi generate de o globalizare a robotizării!
În 2015 la nivel mondial cele mai mari valori ale RTF (număr de copii la o
femeie de vârstă fertilă) le regăsim în ţările africane: Niger (7.1), Somalia (6.6),
Republica Centrafricană (6.2), Burkina Faso (6.0) Nigeria (5.5) etc. În aceleaşi
state produsul intern brut pe cap de locuitor este la nivele foarte scăzute. Dintre

109
ţările dinafara UE cu valori scăzute ale RTF amintim pe cele ale statelor cu o mare
suprafaţă precum Rusia (1.8), SUA (1.9), Canada (1.6), Brazilia (1.8) etc.

*
Pentru ţara noastră, analiza evoluţiei fertilităţii începând cu date din sec.
XIX a fost efectuată de către V. Gheţău (1997). Autorul a folosit toate sursele de
date disponibile pentru a reconstitui evoluţia RTF începând cu anul 1900. Date
complete după vârsta mamelor nu există în România decât începând cu anul 1956.
Câteva concluzii ale autorului au fost următoarele:
-procesul de scădere a fertilităţii româneşti a început la sfârşitul secolului
XIX mai devreme decât se previzionase (anul 1900)
-valoarea RTF înainte de a începe declinul era de peste 6 copii la o femeie
de vârstă fertilă
-Există patru perioade distincte în ce priveşte evoluţia RTF: 1985-1957,
1957-1966, 1967-1989, 1990-1995 (data redactării articolului)
-Nivelul actual al RTF este o pătrime din cel din punctul de plecare iar
vârsta medie a mamelor a scăzut treptat de la 30 la 25 de ani!
-procesul scăderii RTF a fost perturbat de cadrul legislativ legat de avorturi
(1957 şi 1966).
Evoluţia RTF în România după 1975 o regăsim în graficul următor:

Fig. 24. Numărul de copii care revine la o femeie de vârstă fertilă

Sursa: simulare pe baza datelor O.E.C.D.

Observăm în acest grafic evoluţia accidentată a RTF înainte de 1989

pentru a asista la o scădere semnificativă după 1990 la valori sub înlocuirea simplă
a populaţiei!
Majoritatea demografilor au tras un semnal de alarmă în acest sens
deoarece redresarea fertilităţii în România pe termen mediu şi lung presupune un

110
întreg complex de măsuri socio-economice dacă nu chiar schimbarea mentalităţilor
referitoare la familie şi copil în general. Tendinţele din ţara noastră sunt identice în
majoritatea ţărilor europene cu câteva excepţii în ţările cu puternice politici pro-
netaliste. În acest context să amintim de verdictul unor importanţi demografi
privind “imposibilitatea revenirii fertilităţii populaţiilor dezvoltate la nivelul de
înlocuire a generaţiilor” (V. Gheţău, 2004)!

*
Pe baza RTF se poate calcula indicele brut de reproducere de moment cu
formula: R=0,488*RTF. De exemplu pentru RTF=1,45 se obţine R= 0,707 ceea ce
reprezintă faptul că 1000 de femei de vârstă fertilă, în condiţiile absenţei decesului,
vor da naştere la 707 fete sau altfel spus la o mama pot reveni 0,7 fete (cu
consecinţe negative în ce priveşte reproducerea populaţiei).

Aplicaţie1. Se dau următoarele date cu ratele de fertilitate pe grupe de vârstă şi ani

calendaristici:

Grupe de
fx fx fx fx fx
vârsta ale
(1990) (1995) (2000) (2005) (2010)
mamei
15-19 ani 51,5 42 38,3 32,4 35,5
20-24 ani 145,2 109,5 90,9 70 60,3
25-29 ani 97,8 73,4 77,7 77,3 76,4
30-34 ani 46,6 29,4 37,5 47,8 54,5
35-39 ani 19,4 11 13,1 17,6 21,6
40-44 ani 5,5 3,1 3 3,4 4,3
45-49 ani 0,4 0,2 0,2 0,2 0,2

Să se calculeze RTF pe anii 1990, 1995, 2000, 2005, 2010. Precizaţi şi valorile ca
sumă a naşterilor reduse.

111
XI.2. Analiza longitudinală a fertilităţii

Instrumentul principal de lucru în acest caz este tabela de fertilitate cu

ajutorul căreia se pot analiza generaţiile de femei luându-se în calcul faptul că
evenimentul naştere nu este unic. Tabela în sine are următoarele coloane:

Vârsta Nr. născuţilor vii Nr. de Probabilitatea de Probabilitatea de

mamei în perioada supravieţuitoare fertilitate la infertilitate la vârsta
x ani x, x+1 la vârsta x vârsta x x
x S(x) N(x,x+1) fx i (x)

Într-un astfel de tabel vârstele mamei oscilează între 15 şi 50 de ani iar

probabilitatea de fertilitate ia forma: fx=N(x,x+1)/S(x); probabilitatea de
infertilitate este dată de relaţia i(x)=1-f(x). Toate datele dint-o astfel de tabelă se
bazează de obicei pe un eşantion dintr-o anumită generaţie şi despre care sunt
disponibile toate informaţiile necesare. De obicei acest eşantion cuprinde un număr
de 10.000 de femei care au împlinit 50 de ani şi care sunt interogate asupra
naşterilor pe care le-au avut. Se poate calcula descendenţa finală (sau numărul
mediu de copii care ar putea fi născuţi de către o persoană care a depăşit vârsta de
15 ani). Descendenţa finală se determină cu formula:

49

N x
Df  15
.
F15
Pe baza tabelei se poate constitui tabelul de fertilitate care cuprinde doar
trei coloane:

Vârsta Numărul născuţilor Descendenţa (efectivul cumulat al

vii născuţilor vii)
x Nx Σ Nx

Dacă eşantionul de femei avea o mărime de 10000 de persoane atunci descendenţa

49
finală se calculează cu formula: D f   N x / 10.000
15
Analiza longitudinală poate fi completată şi cu alte tabele: tabelul
fertilităţii legitime, tabelul de fertilitate după cohorte, tabelul de fertilitate de rang
(sau al câtelea născut viu este copilul) etc. Aceste tabele din perspectivă
longitudinală pot fi foarte utile când se urmăreşte numărul de copii care revin la o

112
femeie sau căsătorie, distribuirea născuţilor vii după vârsta mamelor, distribuţia
după rang etc.
După cum am spus mai înainte cea mai des folosită este analiza
transversală însă perspectiva longitudinală poate fi foarte utilă mai ales că ultimii
ani s-a ridicat problema corectării unor erori datorate calendarului (sau amânării
naşterilor). O prezentare a acestei problematici este făcută la noi de M. Hărăguş
(2008; 18-21).

XI. 3. Consideraţii privind fertilitatea

În articolul deja citat V. Gheţău (1997) atrăgea atenţia asupra nivelului

foarte scăzut al fertilităţii în România şi recomanda găsirea de soluţii pentru
redresarea acesteia pe termen mediu şi lung. În acest sens autorul se întreba "cât de
mare trebuie să fie această redresare pentru a avea efecte asupra fertilităţii, cu ce
decalaj în timp, aceste efecte ar urma să apară şi în ce fel noile realităţi economice
şi sociale vor influenţa fertilitatea"? Precizările autorului nu făceau decât să
reitereze complexitatea acestui fenomen demografic şi dificultatea unor predicţii
viitoare viabile. Dacă scăderea RTF durează de mai bine de 120 de ani se pune
problema în ce măsură putem să stabilizăm fertilitatea la valori care să garanteze
înlocuirea generaţiilor. Dificultatea vine şi din faptul că nu se mai pune problema
de a acţiona prin legi sau decrete politice pentru creşterea spectaculoasă a
fertilităţii. Nu puţini sunt specialiştii care au căutat explicaţii pentru evoluţiile
contemporane ale acestui fenomen.
Un sociolog român, I. Mihăilescu [2003; 50-51] enumera o serie de
asemenea factori care justifică scăderile semnificative ale natalităţii şi fertilităţii cel
puţin în societăţile europene: factorii economici, schimbările din cadrul
comportamentului nupţial, modificarea tradiţiilor şi a stilurilor de viaţă, creşterea
nivelului de şcolarizare şi a aspiraţiilor sociale, creşterea gradului de ocupare a
femeilor, slăbirea familiei (prin divorţ, naşteri ilegitime etc.), slăbirea
sentimentelor religioase. Toate aceste fenomene intră în orice explicaţie
demografică sau sociologică privind natalitatea şi fertilitatea deşi modul lor de
acţiune diferă de la o societate la alta nefiind deci generale. Cu toate acestea
anumite analize concentrează influenţele factorilor studiind comportamentele
tinerelor generaţii privind atitudinea faţă de familie şi faţă de copii. Acelaşi autor I.
Mihăilescu [ibidem; 59 şi urm.] consideră că respectivul comportament rezidă în
următoarele:
-amânarea cât mai mult a primei naşteri
-reducerea numărului de copii pe familie

113
 -reducerea numărului copiilor nedoriţi prin practicarea mijloacelor
contraceptive moderne
-“contagiunea socială” a unor practici comportamentale, de consum etc.
La rândul lui analistul român Liviu-Stelian Begu a analizat într-o teză de
doctorat (Bucureşti, 1997) influenţa diverşilor factori asupra fertilităţii. El a luat în
considerare două tipuri de factori: demografici (vârsta părinţilor, starea civilă,
vârsta la căsătorie şi durata căsătoriei) şi economico/sociali (venitul populaţiei,
consumul, migraţia externă).
Toate aceste analize specifice demografiei sociale trebuie să răspundă la o
problemă majoră: este scăderea fertilităţii un fapt întâmplător, generat de valorile
moderne şi postmoderne sau este un fenomen de durată inclus de către specialişti
în ceea ce s-a numit “tranziţie demografică”? Răspunsul la această întrebare înclină
mai mult spre a doua variantă, fapt ce trimite la viitoarele evoluţii demografice
alarmante: scăderea numărului de naşteri sub pragul înlocuirii generaţiilor,
creşterea proporţiei populaţiei vârstnice, eşecul politicilor demografice pro-
nataliste etc. Într-o perspectivă complementară (a se vedea în www.pubhealth.ro)
nu trebuie uitaţi şi factorii medico-biologici (sterilitatea feminină/masculină,
consecinţele medicale ale avorturilor, nerespectarea regulilor elementare de igienă)
sau factorii legislativi (prevederile Codului Muncii şi Codului familiei, sistemul de
alocaţii, programe de protecţie materno-infantilă, politici de planning familial etc.).
Multe din cele spuse mai înainte se regăsesc într-o amănunţită analiză
făcută de către M. Hărăguş (2008; 51-102). Atrăgând atenţia şi asupra
metodologiei de măsurare a fertilităţii autoarea enumeră următorii factori
responsabili pentru evoluţia acesteia:
-prelungirea timpului petrecut în educaţie
-factori de natură economică (conflictul între rolul de mamă şi cel de
salariată)
-tipurile de politici familiale aplicate
-sentimentul de insecuritate (riscuri reale sau percepute, insecuritatea
economică)
-transformări în sfera familiei şi a parteneriatelor
-schimbarea ideilor (în ce priveşte contracepţia, rolul de părinte, trecerea
de la valori materialiste la cele postmaterialiste etc.)
Dintre aceşti factori vom insista în continuare pe cel economic pentru că
nu de puţine ori fertilitatea a fost subiect de studiu din această perspectivă (să
amintim printre alţii pe Th. Malthus!). În secolul trecut G. Becker (1960) atrăgea
atenţia că de multe ori estimările demografilor pot fi eronate dacă nu se iau în
calcul şi alte variabile socio-economice. Pentru acest autor problematica fertilităţii

Avem în vedere sintagma lui Stacey J.: "familia postmodernă desemnează caracterul
indecis al aranjamentelor de rudenie şi de gen" (Apud Popescu R., 2009; 41).

114
(a cererii de copii!) poate fi analizată cu teoria economica a bunurilor de folosinţa
îndelungată. În acest cadru în decizia de a avea copii intervin o serie de variabile
importante: gustul (care decide pentru utilitatea unui bun anumit), calitatea
copilului (sau faptul de a i se oferi toate condiţiile), costurile ataşate creşterii
copilului şi venitul (a cărui variaţie este importantă în orice decizie a unui agent
raţional care urmăreşte maximizarea satisfacţiei). Deducem că în decizia de
creştere a fertilităţii există o serie întreagă de constrângeri de natură economică
dar nu numai: în medii sociale diverse se adaugă variabile precum religia,
mentalităţile, prejudecăţile etnice, rasiale, acces la contracepţie, practica
infanticidului etc.
Într-un alt capitol atrăgeam atenţia asupra acestor fenomene într-o serie de
ţări asiatice şi nu numai. Să amintim în acest caz un articol semnat de G. Pison
(2004) unde, analizând situaţia din mai multe ţări asiatice, autorul sublinia că în
aceste zone s-a practicat infanticidul în rândul fetelor născute vii acestea
nemaifiind apoi raportate. În timp s-a încetăţenit practica avortului însă se putea
ajunge ca abia la a treia naştere să se obţină nou născut de gen masculin.
Fenomenul - spune G. Pison - este îngrijorător în primul rând prin amploarea
populaţiei ţărilor implicate: în India şi China trăieşte cca. 40% din populaţia
mondială şi tot aici au loc un sfert din naşterile de pe glob! Acelaşi demograf
atrage atenţia că băieţii născuţi în aceste condiţii vor găsi mult mai greu femei la
vârsta nupţiabilă iar populaţia în sine va fi în pericol de a nu fi înlocuită: la un
raport de 105 băieți la 100 de fete rata fertilităţii- RFT trebuie să fie de 2,1 însă la
un raport de 120 de băieţi la 100 de fete aceeaşi rată trebuie să aibă valoarea de
2.25!

Obs.1. Se impune şi o analiză detaliată privind rata avorturilor în România pentru a

vedea în ce măsură acestea pot influenţa fertilitatea. O simplă analiză pe datele de
după 1990 poate fi edificatoare:

Fig. 25. Evoluţia naşterilor şi avorturilor în România (date absolute)

115
Sursa: www.insse.ro
După cum am specificat deja în anul 1989 s-au liberalizat în România
întreruperile de sarcină drept care doar în anul 1990 s-au înregistrat cu puţin sub un
milion de avorturi. Numărul acestora a scăzut semnificativ până la 77806 avorturi
în anul 2014. Toate aceste cifre pot fi interpretate ca indici prin raportarea
numărului de avorturi la 100 de născuţi vii. Dacă în 1990 am avut 315 avorturi la
100 de născuţi vii, raportul se echilibrează în anul 2003 (punctul de intersecţie din
grafic), pentru a se ajunge la raportul de 39 de avorturi la 100 de născuţi vii în anul
2014.
Un sprijin în problematica fertilităţii a părut să fie adopţia internaţională.
Aceasta este reglementată prin Convenția de la Haga privind protecţiei copiilor şi
cooperării în materia adopţiei internaţionale (1993) care este valabilă în peste 170
de ţări ale lumii. J.-F. Mignot (2015) a făcut o analiză a adopţiilor internaţionale cu
datele disponibile în anul 2003. La acel moment principalele ţări "adoptoare" erau
Cipru, Norvegia, Suedia, Danemarca, Spania etc. în timp ce principalele ţări
"donoare" erau Bulgaria, Guatemala, Ucraina, Bielorusia, Corea de Sud, Rusia.
Fluxurile adopţiilor internaţionale însumau la acea dată un număr de 40.000 de
copii pe an. După 2003 însă adopţiile au intrat într-un trend descendent valabil şi în
ziua de astăzi nu datorită cererii cât datorită ofertei. J.-F. Mignot enumeră cauzele
principale: creşterea nivelului de trai în ţările de plecare, răspândirea tehnicilor
contraceptive, atenuarea stigmatului naşterilor "ilegitime", dezvoltarea politicilor
de ajutor a copiilor orfani etc. La acestea se adaugă diverse iniţiative politice de la
o ţară la alta. Autoarea se întreabă în ce măsură această scădere a adopţiilor
internaţionale este în interesul copiilor şi în ce măsură s-au multiplicat adopțiile
interne. Cel puţin pentru situaţia României cifrele din Fig. sunt edificatoare: în
timp ce adopţiile internaţionale s-au redus drastic, adopţiile naţionale se păstrează
la un nivel constant:
Fig. 26 Evoluţia adopţiilor în România

116
Sursa: www.insse.ro

Chiar dacă tranziţia fertilităţii s-a încheiat (Bongaarts, 2002) dezbaterile privind
fertilitatea continuă.

117
XII. Analiza nupţialităţii şi divorţialităţii

După cum am mai spus decesele şi naşterile sunt evenimentele

demografice principale. La acestea se adaugă căsătoriile şi divorţurile doar ca
evenimente secundare şi doar în măsura în care acestea influenţează evenimentele
principale. Legătura dintre cele două tipuri de evenimente este dată de familie în
cadrul căreia au loc de obicei naşterile. Ca fenomen demografic nupţialitatea
desemnează intensitatea evenimentului “căsătorie” (uniunea liber consimţită între
un bărbat şi o femeie) în cadrul unei populaţii sau subpopulaţii. Nupţialitatea
impune din perspectivă statistică starea civilă a persoanelor, care este vizibilă,
pentru România, în situaţia găsită la recensământ din Fig.27.
Din graficul următor deducem că 46,4% din populaţia ţării era căsătorită
dar dacă ne referim de exemplu la persoanele cu vârsta de minim 20 ani procentele
cresc: 60% declarau că sunt căsătorite. Foarte important este şi faptul că vârsta la
prima căsătorie creşte ca o explicitare a tranziţiei fertilităţii.

Fig. 27. Repartiția populaţiei după stare civilă, România, 2011

Sursa: www.insse.ro

O altă analiză interesantă este nupţialitatea pe medii de rezidenţă; după

1990 numărul căsătoriilor pe medii se poate vedea în Fig. 28:

118
 Fig.28. Căsătorii pe medii de rezidenţă

Sursa: www.insse.ro
Cantitativ de exemplu în 2014 au avut loc 76833 căsătorii în mediul urban
şi 41242 căsătorii în mediul rural. Trendul general de după 1990 a fost descrescător
cu o revenire în anul 2007 şi una mai lentă din 2013. O explicaţie a acestei reveniri
este Legea nr. 396/2006 conform căreia cuplurile care îşi legalizau relaţia primeau
200 Euro. Această lege a fost abrogată prin Legea 118/2010 şi se observă în grafic
un recul al căsătoriilor. Evoluţia căsătoriilor este însă influenţată şi de alţi factori
cum ar sezonalitatea, viteza la căsătorie, alte ajutoare financiare conjuncturale etc.
Indiferent de aceste situaţii modelul românesc al familiei este în continuare
dominat de familia legală cu acte.
Şi în acest caz se impun două tipuri de analiză: longitudinală şi
transversală. Din perspectivă longitudinală se foloseşte tabela de nupţialitate (sau
tabela de primonupţialitate) care se construieşte pe baza interogării unui eşantion
de 1000 sau 10000 de persoane care au o vârstă superioară limitei de nupţialitate
(se are în vedere de obicei prima căsătorie în absenţa mortalităţii): de exemplu se
pot lua limitele de 16 şi 55 de ani. Se poate constitui ceea ce se numeşte o cohortă
de căsătorii, numită în acest caz promoţie. Tabela va conţine următoarele coloane:

Vârsta Nr. celibatari Nr. persoane căsătorite în Probabilitatea de

(x) (Px) intervalul (x,x+1) nupţialitate Nx
sau număr de căsătorii: C(x,x+1)

Datele cuprinse în această tabelă permit calculul mai multor mărimi:

119
 -proporţia celibatului definitiv (ca raport dintre numărul celibatarilor de la
vârsta limită şi numărul celibatarilor de la prima măsurare, de exemplu vârsta
legală de căsătorie 16 ani).
-vârsta medie la (prima) căsătorie care se stabileşte cu formula:
55

 C ( x, x  1)  x
x x 16
55
.
 C ( x, x  1)
x 16
Creşterea acestei medii poate sugera tendinţa populaţiei de a întârzia prima
căsătorie. Astfel în 1990 femeile aveau la prima căsătorie o vârstă medie de 23,7
ani iar bărbaţii 26,6 ani (astăzi aceste valori sunt de peste 25 respectiv 28 de ani).
Acest fapt se reflectă de exemplu şi în vârsta mamelor la prima naştere, în continuă
creştere după cum am arătat deja.
-vârsta mediană la (prima) căsătorie-desemnează vârsta maximă a jumătate
dintre căsătoriţii dintr-un contingent nupţiabil.
-vârsta modală la căsătorie-reprezintă cea mai des întâlnită vârstă la
căsătorie (sau vârsta care are frecvenţa maximă).
-probabilitatea de nupţialitate-sau probabilitatea ca o persoană dintr-un
contingent nupţiabil care are vârsta x să se căsătorească înainte de a împlini x+1
ani. Se obţine prin raportarea numărului de căsătorii din intervalul (x,x+1) şi
numărul de celibatari cu vârsta x.
Obs: calculele de mai sus pot fi extinse la căsătorii în general indiferent de rang dar
şi în cazul presupunerii prezenţei mortalităţii. Pentru aprofundarea acestui subiect
propunem studiul în T. Rotariu [2003, 188-194].
Din perspectivă transversală sunt utilizaţi o serie de indicatori care pot da
o imagine de moment, conjuncturală a fenomenului. Primul dintre aceşti indicatori
se numeşte rata generală de nupţialitate (c):
C
c  1000 ,
P
în care C reprezintă nr. de căsătorii dintr-un an iar la numitor regăsim populaţia
medie.

De exemplu în România pentru anul 2000 conform datelor I.N.S. se obţine

135808
valoarea următoare: c   1000  6,1 ‰ ceea ce însemnă că la 1000
22488600
de locuitori au loc 6 mariaje. În 2013 aceeaşi rată a avut următoarea valoare:

107800
c 1000  5,3 ‰
20020074

120
 Această rată este uşor superioară ratei europene de 4.2‰ (2001). De altfel
această rată a fost ]n continuă scădere în ultimii 40 de ani: de la 7.9‰ în 1970 la
5.2‰ în anul 2000.
Pe judeţe în anul 2014 rata cea mai mare a fost în mun. Bucureşti (7.4‰),
Cluj (7.1‰), Suceava (6.6‰), Ilfov şi Timiş (6.4‰), Arad, Iaşi şi Maramureş şi
Sibiu toate cu o rată de 5.7‰. Cele mai scăzute rate le regăsim în judeţele Vâlcea
(3.5‰) şi Teleorman (3.4‰).
Diferenţele de valori provin din modele diferite de nupţialitate: în unele
regiuni viteza la căsătorie este mai mare în altele este mai lentă. Dacă analizăm
vârsta medie la prima căsătorie vom observa că există diferenţe semnificative, de
exemplu pe regiuni de dezvoltare (care au şi o identitate culturală proprie). Iată
situaţia pentru anul 2014 în România:

Tabel.27 Distribuţia pe sexe a vârstei medii la prima căsătorie

Masculin Feminin
Regiunea CENTRU 32,4 29,1
Regiunea NORD-EST 31,3 27,8
Regiunea NoRD-VEST 30,3 27,1
Regiunea SUD-EST 32,5 29,1
Regiunea SUD-MUNTENIA 31,8 28,4
Regiunea BUCURESTI - ILFOV 34,1 31,3
Regiunea SUD-VEST OLTENIA 31,7 28,2
Regiunea VEST 32,5 29,3
Sursa: www.insse.ro

Se observă că vârsta medie la prima căsătorie este mai mare pentru genul
masculin. Pentru femei cea mai mare vârstă medie este în zona Capitalei ţării. Pe
judeţe cele mai mari vârste medii la prima căsătorie le regăsim în Cluj (32.7 ani),
Mun. Bucureşti (32.7 ani), Braşov (31.1 ani), Harghita (31 ani), Covasna (30.8 ani)
şi Mureş (30.7 ani) pentru sexul masculin, în timp ce pentru femei valorile cele mai
mari le găsim în Suceava (28.9 ani), Botoşani (28.8 ani), Braşov (28.2 ani), Ilfov
(27.8 ani) şi Timiş (27.6 ani).
La nivel european diferenţele specifice între regiuni dar şi cu alte ţări au
fost subiect de cercetare aprofundată. J. Hajnal (1965) amintea de faptul că spaţiul
european se distinge faţă de orice altă zonă a planetei prin două caracteristici:
vârsta înaintată la căsătorie şi o mare proporţie a persoanelor celibatare. Spaţiul
european la care se referea Hajnal era de fapt majoritar Europa vestică sau mai
precis Europa de la vest de axa Leningrad-Trieste.

121
 Cât priveşte problematica divorţialităţii trebuie spus că aceasta măsoară
intensitatea evenimentului divorţ din cadrul unei populaţii. Din perspectivă
transversală se defineşte o mărime relativă numită rata generală de divorţialitate
(d):
D
d  1000 , în care D reprezintă numărul de divorţuri dintr-un an
P
calendaristic.
Ca şi în alte cazuri raportarea la întreaga populaţiei poate să nu fie
sugestivă şi atunci se preferă o rată care cuprinde doar populaţia căsătorită:
D
d  1000 , în care Pc este populaţia medie căsătorită.
Pc
Din perspectivă longitudinală se poate construi şi în acest caz o tabelă de
divorţialitate plecând de la un eşantion, determinându-se şi în acest caz vârsta
medie, mediană, modală, proporţia persoanelor care divorţează sau a celor care nu
sunt afectate de acest eveniment etc.
În România rata divorţialităţii a variat în ultimii 40 de ani în jurul valorii
de 1,6‰ cu precizarea că în anii '67-'68 această rată a avut valori foarte apropiate
de zero (în urma aplicării unor prevederi legale constrângătoare privind desfacerea
căsătoriilor). Această rată este consonantă cu valorile europene care au avut totuşi
o uşoară creştere de la 1‰ în 1970, la 1.8‰ în anul 2000 şi la 2‰ în anul 2011.
În anul 2014 rata divorţialităţii în Romania era de 1,39‰ însă pe judeţe se
constată diferenţe notabile. Astfel această rată avea cele mai ridicate valori în jud.
Brăila (1.95‰), Braşov (1.78‰), Constanţa (1.66‰) sau Caraş Severin (1.66) iar
cele mai scăzute valori erau înregistrate în jud. Giurgiu (0.53‰), jud. Bistrița
Năsăud (0.6‰) sau Dolj (0.63‰). Numărul divorțurilor a oscilat în ultimii 30 de
ani în jurul cifrei de 30.000.Doar în ultimii ani am constatat o scădere
semnificativă la 28507 în anul 2013 şi chiar 27188 în anul 2014. Evoluţia
căsătoriilor şi divorţurilor o putem vedea din Fig. 29. Se observă în acest grafic
scăderea numărului de căsătorii cu variaţiile de care am vorbit dar şi relativa
constanţă a divorţurilor.
Aceste evoluţii reflectă un anumit model demografic caracterizat prin:
a-impunerea în continuare a instituţiei căsătoriei (media naţională rămâne
apropiată de media europeană)
a-scăderea accentuată a celibatului definitiv
a-divorțialitate relativ constantă datorită şanselor mici de a găsi resursele
pentru un nou domiciliu şi/sau datorită acceptării familiei ca refugiu sigur (V.
Ghetou, 2000).
a-scăderea ratei fertilităţii la nivele comparabile cu ţările din vestul
Europei însă din motive diferite: tendinţa de reducere a costurilor în primul caz vs.
tendinţa de menţinere a unui standard de viaţă în al doilea caz (C. Mureşan, 2003).
122
Fig.29 Numărul căsătoriilor vs. numărul divorţurilor în România

Sursa: www.insse.ro

Să amintim în încheiere că problematica deosebit de complexă a

natalităţii/fertilităţii dar şi a nupţialităţii/divorţialităţii, trebuie coroborată cu
studiile de sociologia familiei. De exemplu trebuie combinată analiza demografică
cu o analiză a funcţiilor familiei de astăzi sau cu tipurile de menajuri identificate şi
proporţiile acestora: menajuri cu o singură persoană cu sau fără copii, menajuri-
familie de coabitare cu sau fără copii, menajuri nefamiliale, uniunile consensuale
etc.

123
XIII. Analiza “tranziţiei demografice”

Prin tranziţie demografică este desemnat un proces demografic care are ca

principală trăsătură scăderea mortalităţii urmată de scăderea natalităţii (fertilităţii).
Trecând în revistă o serie de definiţii C. Mureşan (1999; 16 şi urm.) conchide că
acest proces caracterizează modernizarea demografică inclusă la rândul ei în
revoluţia societală modernă. Este vorba deci de evoluţii întinse pe cel puţin 100 de
ani - începând de la mijlocul secolului XIX- ale mortalităţii şi natalităţii. În general
scăderea concomitentă sau defazată a acestora duce la creşterea populaţiei în
diferite proporţii (după caracteristicile tranziţiei). De altfel creşterea explozivă a
populaţiei este o caracteristică a modernităţii. Dacă în anul 0 populaţia lumii era
cotată la cca. 150-300 de milioane de locuitori sau în anul 1800 cuprindea doar
950 de milioane, creşterea devine apoi semnificativă: 1,7 miliarde în anul 1900; 3,3
miliarde în anul 1965; 5,2 miliarde în 1990 şi peste 6 miliarde în anul 2000. De
altfel se prognozează pentru anul 2050 o populaţie totală de 9,3 miliarde (a se
vedea detalii la www.un.ro/prospect.html). Această creştere nu priveşte un număr
de 40 de ţări dezvoltate din punct de vedere economic sau în curs de dezvoltare,
care vor suferi scăderi semnificative de populaţie.
Revenind la problematica tranziţiei demografice trebuie spus că aceasta a
fost numită iniţial revoluţie demografică de către francezul A. Landry. Acest
important specialist identifica trei regimuri demografice:
Regimul primitiv- în care ratele de natalitate şi mortalitate se menţin la
cote înalte; mijloacele limitate de subzistenţă limitează creşterea populaţiei
Regimul intermediar- în care natalitatea se menţine la cote ridicate dar
mortalitatea începe să scadă
Regimul contemporan- în care valorile ratelor de natalitate şi mortalitate se
stabilizează la cote scăzute; aceste evoluţii se datorează proceselor economico-
sociale specifice modernităţii.
Teoria lui A. Landry -publicată în 1934 - pleca de la sesizarea că o limitare
a populaţiei dată de mijloacele de subzistenţă (după Th. R. Malthus) nu mai este
actuală ci mai degrabă trebuie ţinut cont de noul comportament nupţiabil al
oamenilor în plină modernitate (numit de Landry “raţionalizare a vieţii”).
Termenul de revoluţie demografică a fost înlocuit- în timp- cu cel de tranziţie
demografică însă sensul nu s-a schimbat semnificativ: este vorba de scăderea
mortalităţii urmată de scăderea natalităţii cu precizarea că are loc, cel puţin în
fazele intermediare o creştere semnificativă a populaţiei. Să rezumăm grafic aceste
evoluţii (cf. V. Trebici, 1975):

124
 Fig. 30. Schema tranziţiei demografice

Din această schemă se poate observa evoluţia concomitentă a celor două

fenomene demografice şi stabilizarea finală la valori deosebit de scăzute ceea ce
semnifică un nivel superior de trai şi o speranţă de viaţă la naştere superioară. Cele
patru etape au fost extinse de către C. P. Blacker (apud. V. Trebici, 1995) la
următoarele cinci stadii: stadiul staţionar (cu rate înalte de mortalitate şi natalitate),
stadiul expansiunii incipiente (mortalitatea începe să scadă), stadiul de expansiune
finală (ambele scad, însă mortalitatea mai accentuat), un nou stadiu staţionar (cu
valori scăzute ale mortalităţii şi natalităţii) şi în sfârşit un ultim stadiu cel al
declinului (în care rata de mortalitate o depăşeşte pe cea a natalităţii rezultând o
creştere negativă a populaţiei). În ce priveşte ultimul stadiu s-a constatat că el nu
este obligatoriu să apară doar în situaţii critice (epidemii, războaie, etc.) ci poate
apare, ca şi în cazul ţării noastre de după 1992 şi în vremuri de pace. Aceste
evoluţii reclamă elaborarea unor politici prietenoase din punct de vedere
demografic pentru redresarea ratelor fertilităţii şi natalităţii.
O variantă foarte interesantă asupra aceleiaşi problematici îi aparţine lui
A.J. Coale (1973). După acest autor există două tipuri de tranziţie demografică:
malthusiană (scade proporţia femeilor căsătorite) şi tranziţia neo-malthusiană (se
reduce fertilitatea din cadrul căsătoriilor). Se observă că în centrul acestui model
stă tot fertilitatea care suportă o trecere de la un stadiu natural la unul controlat,
aceste două tipuri de fertilităţi impunând două tipuri de societăţi: una tradiţională şi
una modernă.
Din cele spuse până acum deducem că tranziţia demografică este un proces
de durată care va privi, mai devreme sau mai târziu toate ţările de pe glob. Se
înţelege că ritmul acestui proces este diferit de la o ţară la alta impunându-se
diverse modele. Să le ilustrăm doar pentru ţările dezvoltate europene (J.-C.
Chesnais, 1979; apud V. Trebici, 1996):

125
Tabel 28.Modele ale tranziției demografice
Tipul şi ţara Începutul Sfârşitul Durata Perioada creşterii Rata creşterii
tranziţiei tranziţiei în ani naturale maxime naturale
Model nordic 1815 1965 150 1855-1865 1,6
Suedia
Model 1875 1965 90 1896-1905 1,5
occidental
Germania
Model 1875 1965 90 1911-1913 1,2
meridional 1921-1930
Italia

J-C. Chesnais amintea şi de alte două grupe de modele: pentru ţările de

imigraţie şi pentru ţările în curs de dezvoltare. Pentru România debutul precis al
tranziţiei demografice rămâne o necunoscută din diverse motive de culegere a
datelor. Cu toate acestea principalii demografi români situează acest început la
mijlocul secolului XIX (a se vedea şi analiza făcută de C. Mureşan, 1999). Cu alte
cuvinte începând cu anul 1850 asistăm în spaţiul românesc la o scădere vizibilă a
mortalităţii ceea ce a dus la declanşarea procesului. În anul 1885 a început şi
trendul descrescător al natalităţii. Tranziţia în sine a durat până la începutul anilor
’90 (deşi scăderea natalităţii a fost întârziată de măsurile pro-nataliste din anii
1966-1967). Aceste evoluţii ar caracteriza la modul cel mai general situaţia
demografică din Romania cu specificarea că analizele pot fi aprofundate dincolo de
ratele de mortalitate/natalitate, implicând de exemplu speranţa de viaţă la naştere
sau mortalitatea infantilă, fapt ce poate duce la adăugarea unui număr de fenomene
apropiate ca denumire: tranziţia structurii pe vârste, tranziţia nupţialităţii etc.
Pentru a concluziona asupra procesului de tranziţie demografică să
reamintim odată cu A. Vidal (1994; 123) care ar fi legile acesteia:

1. Dezechilibrul iniţial este provocat de scăderea mortalităţii (fapt ce

devine o cauză indispensabilă pentru scăderea fertilităţii)
2. Reculul mortalităţii coincide cu alfabetizarea în masă în special a
populaţiei feminine (cauză a restrângerii dimensiunii familiei)
4. Controlul căsătoriilor a precedat controlul naşterilor
5. Dezvoltarea economică acompaniază scăderea fertilităţii
6. Urbanizarea a influenţat la rândul ei scăderea fertilităţii. Factorii
favorizanţi sunt foarte diverşi şi nu pot fi enumeraţi exhaustiv (de exemplu se pot
adăuga: presiunea asupra suprafeţelor cultivate, practicile moştenirilor etc.).
7. Migraţiile internaţionale şi mişcările naturale (date de naşteri şi decese)
sunt strâns legate.
Toate aceste legi vin să caracterizeze complexitatea unui fenomen
demografic numit cândva de către V. Trebici “paradigma cea mai importantă din

126
demografia contemporană” (1991a; 296). Acest fapt este cu atât mai relevant din
moment ce se vorbeşte astăzi despre cea de a doua tranziţie demografică. În
această nouă etapă scăderea fertilităţii este accentuată de progresele tehnicilor
contraceptive, de disoluţia familiei (în sens clasic) de progresele din educaţie etc.
Demograful D. J. van de Kaa (apud C. Mureşan, 1999; 28) considera că prima
tranziţie demografică avea la bază întărirea rolului familiei, putând fi deci
caracterizată drept altruistă, pe când cea de a doua tranziţie poate fi caracterizată
drept individualistă. Aceste precizări au generat numeroase polemici datorită
diverselor evoluţii ale fertilităţii în diverse ţări însă pentru mulţi autori este normal
să se vorbească de a doua tranziţie demografică în condiţiile unei fertilităţi care nu
mai poate asigura reproducerea simplă a populaţiei (adică cu mult sub valoarea de
2,10 considerată propice reproducerii) sau în condiţiile unei creşteri negative a
populaţiei. Tocmai de aceea demografii atrag atenţia asupra acestui fenomen cu
consecinţe neprevăzute pe termen mediu şi lung.
Lesthaege şi Neels46 (2002) au făcut o sinteză a diferenţelor dintre prima şi
cea de a doua tranziţie demografică:

Prima tranziţie demografică A doua tranziţie demografică

-Creştere a proporţiei de persoane
căsătorite, scăderea vârstei de
căsătorie
-Coabitare redusă sau în scădere
-Rată scăzută a divorţurilor
-Recăsătorire intensă
-Declinul fertilităţii maritale prin
reducerea ei la vârste înaintate,
scăderea vârstei mamei la prima
naştere
-Contracepţie cu deficienţe
-Declinul fertilităţii nelegitime
-Scăderea cuplurilor fără copii
Context societal
-Preocupare pentru necesităţi de
bază (venit, condiţii de muncă,
locuire, sănătate, educaţie,
securitate socială). Solidaritatea-
valoare de bază.
Creşte participarea în reţele
Căsătoria
-Scăderea proporţiei căsătoriilor şi creşterea vârstei
la prima căsătorie
-Creşterea coabitării (de dinainte sau după
căsătorie)
-Rată crescută a divorţurilor; creştere a divorţurilor
timpurii
-Scăderea recăsătoririlor
Fertilitatea
-Declinul fertilităţii prin amânarea naşterilor,
creşterea vârstei la prima sarcină, fertilitate
structurală sub nivelul de înlocuire
-Creşterea eficienţei contracepţiei cu excepţia
anumitor grupuri sociale
-Creşterea fertilităţii dinafara mariajului şi din
uniunile consensuale
-Creşterea numărului cuplurilor fără copii
-Creşterea nevoilor "superioare": autonomie,
împlinire, recunoaştere, muncă semnificativă,
toleranţă
-Dezangajarea din reţele politice, civice,
comunitare, deplasarea capitalului social spre forme
afective, scăderea coeziunii sociale.

46
Apud M. Hărăguş (2009; 86-87)
127
politice, civice, comunitare. -Stat minimal, am doilea val al secularizării,
Creşterea coeziunii sociale revoluţie sexuală, refuzul autorităţii
-Reglementări stricte din partea -Simetria rolurilor de gen, autonomie economică a
statului şi Bisericii. Primul val al femeilor
secularizării. -Cursul vieţii flexibil, stiluri de viaţă multiple, viitor
deschis

În continuare amintim şi de ceea ce L. Brown (1988; 54) denumea

capcana demografică. Dacă procesul de tranziţie demografică poate fi imaginat în
trei etape, după cum am văzut la început, capcana demografică ar fi un proces de
recul care ar caracteriza anumite ţări din lumea a III-a (în special cele din Africa
dar nu numai): ele au trecut de primele două etape dar neputând să treacă în cea de
a treia sunt nevoite să se reîntoarcă la prima etapă. Cu alte cuvinte dacă trecerea la
a treia etapă înseamnă în mod obligatoriu un progres economico-social sunt destule
cazuri când acesta nu a mai avut loc, pe fondul creşterii importante de populaţie
survenită totuşi în cea de a doua fază. Această creştere afectează puterea de
susţinere a sistemelor ecologice existând pericolul să fie depăşite anumite praguri
naturale. La acest lucru contribuie şi slabele investiţii în agricultură sau acţiunile
insuficiente de tip ecologic. Se ajunge inevitabil la o scădere accentuată a nivelului
de trai şi la o tendinţă generală de revenire în primul stagiu al tranziţiei
demografice cu rate înalte de fertilitate şi mortalitate. Singura cale de a nu reveni în
stagiul de început este oprirea creşterii populaţiei prin politici antinataliste.

Pentru România de după 1957 sociologul român C. Zamfir (1999) propune

un model sui-generis al tranziţiei demografice concentrat în trei etape:
1. Tranziţia accelerată 1 din perioada 1957-1966 (caracterizată printr-o politică
demografică liberală încurajată de creşterea economică rapidă dar şi de
liberalizarea avorturilor din 1957; rata fertilităţii a scăzut progresiv).
2. Tranziţia frânată din perioada 1961-1989 (caracterizată printr-o bruscă
legiferare a interdicţiei avorturilor şi o lipsă totală a mijloacelor contraceptive, cu
scopuri pronataliste declarate. Dacă natalitatea a crescut câţiva ani ea şi-a revenit
treptat la valori scăzute crescând în acelaşi timp numărul copiilor nedoriţi sau
dramele umane ale persoanelor care provocau avortul în orice condiţii).
3. Tranziţia accelerată 2 din perioada de după 1989 (caracterizată prin noua
liberalizare a avorturilor care a generat în legătură şi cu alte fenomene demo-
economice o scădere a natalităţii).
Comentând aceste evoluţii C. Zamfir observă o polarizare inedită în
comportamentul demografic actual al românilor: în unele segmente creşte numărul
familiilor cu foarte mulţi copii (este vorba de obicei de familii cu resurse limitate
provenite din mediul muncitoresc şi nu rural) în timp ce în alte segmente reducerea
este semnificativă (în special în familii care aparţin ca venituri clasei mijlocii, care
128
deci ar avea resursele necesare). În primul caz ar fi vorba chiar de o antitranziţie
(vizibilă de exemplu în rândul populaţiei de rromi). Se impune, spune C. Zamfir, o
politică demografică prietenoasă, de suport pentru copil, care să cuprindă un
complex de măsuri sanitare, educaţionale, fiscale, alimentare etc. Iar dacă e vorba
de resurse atunci o soluţie ar fi ca clasa mijlocie să fie încurajată să ajungă la o
fertilitate de peste 2 copii. Acesta ar putea fi un răspuns la problematica tranziţiei
demografice (care poate presupune efecte perverse pe termen mediu şi lung).

129
XIV. Migraţia din perspectivă demografică

După cum am spus la începutul acestui volum când tratăm modelul populaţiei ca
sistem la intrările şi ieşirile prin mişcarea naturală se adaugă imigraţia (când este
vorba de intrări în sistem) şi emigraţie (când vorbim de ieşiri). Pentru a da o
definiţie, migraţia este "o formă de mobilitate geografică, constând în schimbarea
definitivă a domiciliului stabil" (V. Trebici, 1975; 284). După acelaşi autor V.
Trebici (Ibidem) amintim şi diverşi indicatori statistici utilizaţi pentru măsurarea
fenomenului:

-migraţia brută mb=I+E care cumulează imigrările şi emigrările

-spor migratoriu mn=I-E care are valori negative în România
-rata de migraţie mi=(Mi/P)*1000 (fromulă în care Mi este numărul de
migranţi, P-populaţia supusă riscului de migrare). Această rată trebuie să ţină cont
şi de numărul de migrări ale fiecărei persoane, deci se poate calcula diferenţiat.
-rate de emigrare şi imigrare:

-indice de atracţie a migraţiei:

Formulă în care Po şi Pd reprezintă populaţiile din localitatea de origine

şi din localitatea de destinaţie iar D=distanţa între localităţi.

Fenomenul migraţiei se dovedeşte unul foarte greu de cuantificat deoarece

există diverse forme de mobilitate geografică însoţite sau nu de înregistrări
statistice specifice demografiei: migraţie internă vs. migraţie externă, migraţie
temporară vs. migraţie definitivă, migraţie voluntară vs. migraţie forţată, migraţie
legală vs. migraţie ilegală, migraţie spontană vs. migraţie contractuală. Discutând
aceste dihotomii clasice I. Horvath şi RG Anghel (2009, 14) concluzionează că
aceste tipologii dihotomice pot fi în continuare rafinate mai ales când sunt
implicate politici publice sau când se cere aprofundarea unor analize complexe
(reduse de cele mai multe ori la perspectivele economică şi politică). O analiză
sugerată de sociologi este centrată pe "fluxurile de migraţie" (D. Sandu, 2010; 37-
44) diferenţiate astfel: emigrare temporară în străinătate, emigrare şi imigrare
permanente, imigrarea temporară în România, migraţia de revenire. Vom urma în

130
continuare această tipologie cu specificare că dimensionarea acestor fluxuri din
perspectivă demografică rămâne problematică. De exemplu pentru migraţia
temporară cea mai sigură analiză se poate face doar la recensământ, când numărul
celor plecaţi din România pe o perioadă de sub 12 luni era următoarea:

Tabel 29. Ţări de destinaţie migraţie temporară (2011)

Ţara destinaţie Nr. Ţara destinaţie Nr.
Italia 169766 Cipru 3651
Spania 71102 Irlanda 2767
Germania 29084 Olanda 1830
Franța 21712 Republica Ceha 1667
UK si Irl. de Nord 19064 Danemarca 1529
Ungaria 14104 Canada 1464
Grecia 9508 Suedia 1407
Belgia 8257 Elveția 1329
Austria 7737 Norvegia 1028
Portugalia 5271 Alte tari 9691
SUA 3741 Inf. nedisponibila 20
Sursa: www.insse.ro

În recensământul din 2011 s-au consemnat în total 385729 persoane aflate

în migraţie temporară (pe termen necunoscut). Acest tip de migraţie
este foarte fluctuant deoarece este destinat mai degrabă celor cu calificări reduse şi
fără şanse de a se integra pe alte pieţele de muncă externe.
Emigrarea permanentă din România spre alte ţări nu a avut cote deosebit
de ridicate mai ales după ce s-a depăşit stadiul emigrării etnice de la începutul
anilor '90. În perioada 1994-2014 au părăsit definitiv România un număr de
298441 persoane. Cei mai mulţi au plecat din mun. Bucureşti (68442) şi judeţele
Timiş (23911), Braşov (15674), Sibiu (13920), Cluj (11679), Mureş (10137). Cei
mai puţini au plecat din judeţele Gorj (1169), Ialomiţa (1130), Giurgiu (814). Pe
ţări de destinaţie în perioada 1990-2014 cei mai mulţi au avut următoarele țări de
sosire: Germania (170807), SUA (52165), Italia (42267), Ungaria (42191), Canada
(40991), Austria (27942), Franța (19817), Spania (19469), Israel (14343). Toate
aceste estimări nu pot comensura fenomenul deoarece sunt înregistrate persoanele
care şi-au schimbat şi naţionalitatea. Tocmai de aceea "pierderile" pentru România
sunt mai mari.
Emigrarea şi imigrarea permanente sunt mai uşor de cuantificat după cum
rezultă chiar din metodologia de recensământ. România a fost şi este ţară de
destinaţie integrând în perioada 1990-2014 un număr de 219259 imigranţi
definitivi, distribuiţi după cum urmează:

131
 Fig. 31 Imigranţi definitiv în România

Sursa: www.insse.ro

Observăm creşterea continuă a numărului celor care s-au stabilit în

România mai ales după anul 2010.
Cât priveşte imigrarea temporară o evaluare punctuală nu are decât Inspectoratul
General pentru Imigrări (I.G.I.). Aflăm dintr-un comunicat al I.G.I. că la sfârşitul
primului trimestru al anului 2016 erau înregistraţi 109814 cetățeni străini aflaţi pe
teritoriul României din care o treime localizaţi în Bucureşti. Dacă majoritatea
acestora au venit în ţara noastră pentru reîntregirea familiei, muncă sau studii, doar
un grup redus de 229 de persoane fac parte din valul migraţionist recent care
afectează Europa. De asemenea un prim lot de 15 persoane au fost transferate din
Grecia.
În sfârşit, în ce priveşte migraţia de revenire care se referă la românii
reveniţi în ţară după mai mulţi ani petrecuţi în alte ţări D. Sandu (2010; 42) estima
un procent de sub 30% persoane aflate în această situaţie din totalul românilor din
alte ţări.
Din cele spuse până acum am dedus dificultăţile de măsurare a migraţiei.
Oficialităţile europene au încercat o radiografie a fenomenului cu ocazia ultimului
recensământ care s-a desfăşurat în aceeaşi perioadă în anul 2011 în întreaga
Europă. Procedurile de culegere a datelor au fost în conformitate cu Regulamentul
(CE) nr. 862/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului privind statisticile
comunitare din domeniul migrației. În acel document se pleca de la definiţii precise
pentru termeni precum: reşedinţă obişnuită, imigraţie, emigraţie (ambele cu timpul
de graţie de 12 luni de zile), cetăţenie, ţara de naştere, rezidenţa pe termen lung,
noţiunea de resortisant al unei ţări terţe etc. Fiecare ţară europeană trebuia să facă

132
astfel de statistici şi apoi să le trimită la Eurostat. În acelaşi timp se cereau
statistici privind protecţia internaţională, statistici privind prevenirea intrării şi
şederii ilegale etc. Iată care era situaţia Italiei de exemplu în ce priveşte cetăţenii
"străini" aflaţi pe teritoriul acestei ţări din datele centralizate de Eurostat:

Tabel 30. Distribuţia locuitorilor imigranţi în Italia (2013)

Cetăţeni din.... Născuţi în.....
Mii de locuitori % Mii de locuitori %
Romania 1081.4 22 Romania 1004.6 17.5
Albania 495.7 10.1 Albania 440.1 7.7
Maroc 454.8 9.2 Maroc 418.1 7.3
China 256.8 5.2 Ucraina 218.5 3.8
Ucraina 219.1 4.5 Germania 216.3 3.8
Altele 2414.3 49.1 Altele 3439.5 60
Sursa: Eurostat

Estimările cantitative de acest gen sunt foarte utile pentru diverse politici
socio-economice care din perspectivă demografică se concentrează în jurul a ceea
ce s-a numit migraţie de înlocuire (prin care se desemnează stocul minim
migratoriu necesar unei ţări pentru a evita o evoluţie negativă a populaţiei din
perspectiva principalilor indicatori demografici).
Un alt palier de analiză priveşte influenţa migraţiei asupra altor evenimente
şi fenomene demografice. Iată o listă a acestor efecte explicitate de T. Rotariu
(2009; 178-193):
-mortalitatea poate creşte în populaţia de plecare deoarece migrează
îndeobşte tinerii şi adulţii
-speranţa de viaţă poate să scadă în populaţia de sosire
-fertilitatea migranţilor din ţările dezvoltate este de obicei superioară la
sosire însă apoi scade ajungând la valori comparabile cu populaţia de primire
-fertilitatea în ţările de plecare poate să scadă prin plecarea populaţiei de
vârstă fertilă, însă există şi exemple contrare cum ar fi ţările africane (altele decât
Algeria, Maroc sau Tunisia), ca surse de emigrare pentru Europa.
-schimbări comportamentale şi al valorilor în cadrul populaţiilor nupţiabile
-creşterea în volum a populaţiei de sosire.
-efecte economice pozitive pentru ambele populaţii (de plecare şi de
sosire).
Există de asemenea şi alte efecte de ordin social care sunt dezvoltate în
literatura sociologică pe care nu le dezvoltăm aici.
Să amintim în încheiere de efectele migraţiei în ce priveşte noul val
migraţionist care are ca destinaţie Europa având zone de plecare foarte diverse:
nordul Africii, zonele de război din Siria sau zone mai îndepărtate cum ar fi
Afganistan. Acest val a provocat în Europa o adevărată criză socială cu efecte încă
necunoscute astăzi. O ilustrare o regăsim în datele statistice privind noii azilanţi.
133
Conform Eurostat cererile de azil la finele anului 2015 au crescut cu 130% faţă de
finele anului 2014. Numai în semestrul patru din 2015 au cerut azil în Europa un
număr de 426.000 persoane. De unde provin şi spre ce ţări se îndreaptă în mod
prioritar? Vedem aceste cifre în tabelul următor cu primele şapte ţări de plecare şi
de sosire:
Tabel 31. Ţări de plecare și ţări de destinaţie în Europa
pentru azilanţi 2014-2015
Plecare Nr persoane Destinaţie Nr. persoane
1 Siria 362775 1 Germania 441800
2 Afganistan 178230 2 Ungaria 174435
3 Irak 121535 3 Suedia 156110
4 Iran 25360 4 Austria 85505
5 Albania 65935 5 Italia 83245
6 Pakistan 46400 6 Franţa 70570
7 Fără naţionalitate 18940 7 Olanda 43035
……………… ……... …………… ……
Total 1255648 Total 1255640
Sursa: Eurostat

Situaţia migranţilor din ultimii ani în UE este considerată critică urgentând

discuţiile privind partajarea costurilor între partenerii europeni. Consiliul JAI al
Uniunii europene a adoptat o serie de măsuri pentru controlul şi distribuţia
fluxurilor de migranţi, cea mai recentă discuţie fiind legată de adoptarea și
aplicarea de urgență a directivei privind Registrul Pasagerilor.
Într-o evaluare longitudinală, considerând şi ecuaţia balanţei : P1 + (N –
D) + (I – E) = P2, V. Gheţău (2016) aminteşte de variaţia ţărilor europene în ce
priveşte volumul populaţiei ca expresie a celor două sporuri: natural (SN) şi
migraţionist (SM) din formula anterioară. Situaţia ţărilor europene după aceste
două sporuri este următoarea:

Creşterea SN+, SM+ Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franţa, Luxemburg,

populaţiei Malta, Olanda, UK, Rep. Cehă, Slovacia şi Suedia
SN>SM Irlanda, Slovenia
SM>SN Germania, Italia
Scăderea SN-, SM- Bulgaria, Croaţia, Estonia, Grecia, Letonia, Lituania,
populaţiei Polonia, Portugalia, România
SN->SM+ Ungaria
SM->SN Cipru, Spania

Coroborând aceste date şi cu alte analize autorul conchide că "intrările

masive și progresive prin migrație până la mijlocul anilor 2030 consolidează

134
dimensiunea populației în vârstă de muncă și îi asigură o stabilitate până la
mijlocul secolului cu o migrație netă mai mică după anul 2040". Departe de a fi un
fapt negativ sporul migrator are destule beneficii demo-economice însă există
destule incertitudini legate de consecinţele unor fluxuri migratorii necontrolate.

XV. Proiectarea demografică

Un rol foarte important în cercetarea demografică îl au studiile

prospective. Evoluţia populaţiilor umane pe termen mediu și lung este una de
maxim interes în condiţiile în care schimbările structurale sau scăderea
semnificativă a unor indici demografici pot pune în discuţie însăși supravieţuirea
colectivă viitoare.
Studiile prospective în ce privește populaţia României s-au efectuat în
diverse momente istorice. De exemplu în perioada comunistă urmare a politicilor
pro nataliste se estima că populaţia ţării poate atinge cifra de 30 de milioane în anul
2000.
Actualele studii prospective în ce privește populaţia ţării noastre sunt mai
degrabă pesimiste deși anumite stimulente de încurajare a natalităţii au fost aplicate
punctual. V. Gheţău (2004) atrage atenţia că deteriorarea demografică a României
poate fi temperată doar printr-o creștere a fertilităţii pe termen mediu și lung.
Limita minimă ar trebui să fie exprimată prin RFT=2.1 (copii la o femeie de vârstă
fertilă) cifră corespunzătoare înlocuirii simple a populaţiei în condiţiile unei
ameliorări a speranţei de viaţă. În analizele prospective o necunoscută rămâne
volumul migraţiei externe din viitor și tocmai de aceea autorul nu o ia în calcul.
Acestea fiind spuse V. Gheţău avansează patru variante de analiză: varianta
inferioară (cu menţinerea fertilităţii din anul 2002, RFT=1.25 copii, până în anul
2050); variantele medie şi superioară (au la bază intervenţii ferme în ce priveşte
creşterea RFT la 1,85 în anul 2025 și la 2.1 în anul 2050). O a patra variantă
varianta reper este cea în care se păstrează valoarea RFT din anul de pornire al
estimării. În toate aceste variante prospective autorul analizează evoluţia natalităţii,
a mortalităţii şi a creşterii naturale. Concluziile autorului sunt ferme: deşi putem
lucra cu prospecţii optimiste (care sunt în mod esenţial viziuni teoretice) situaţia
demografică României impune intervenţii majore pentru redresarea natalităţii
aceasta fiind "singura cheie a viitorului demografic al ţării". În articolul citat
autorul polemizează cu studiile prospective generate de către ONU prin Divizia de
populaţie avertizând că modelele de lucru ale forului mondial sunt vulnerabile mai
ales la situaţii limită (creşteri sau descreşteri neaşteptate ale unor indici
demografici!). Cu toate acestea respectivele date la nivel mondial rămân un model
general acceptat mai ales când se pune problema inserţiei datelor demografice în

135
planuri de dezvoltare (ONU, 1989). Iată cum arată câteva date din proiecţiile ONU
(2015):

Tabel 32. Proiectări demografice pentru România

Indice/Indicator 2015
2030 2050 2100
demografic
Populaţia lumii (milioane) 7 349 8 501 9 725 11 11 213
.................. .......... ........... .............. ..........
Populaţia României (mii
19 511 17 639 15 207 10 700
persoane)
Populaţia României (60+) 28.5% - 45.1% 49%
Vârsta mediană în România
42.1 47 48.1 48.5
(ani)
2010-2015 2025-2030 2045-2050 2095-2100
Speranţa de viaţă la naştere în
74.5 ani 76.5 ani 79.3 ani 85.9 ani
România
Rata mortalităţii infantile în
9.6‰ 6.5‰ 4.3‰ 2.2 ‰
România
RFT 1.48 1.62 1.72 1.82
Sursa: ONU (2015)

Volumul dat publicităţii de către ONU (2015) structurează principalele

rezultate (key findings) privind proiectările demografice globale. Iată câteva
rezultate din analizele forului mondial:
-populaţia lumii va continua să crească fie şi în condiţiile scăderii
fertilităţii
-fertilitatea a scăzut în ultimii ani în multe regiuni în care valorile erau
foarte ridicate: Africa, Asia şi Oceania, America latină, America de Nord etc.
Singura creştere (uşoară) a avut loc în Europa!
-spre anul 2050 va exista la nivel global o paritate între copiii sub 15 ani şi
bătrânii cu vârsta peste 60 de ani!
-populaţia la nivel global este în curs de îmbătrânire: spre anul 2050
populaţia de peste 60 de ani se va dubla iar spre anul 2100 se va tripla! La rândul ei
populaţia de 80 de ani şi peste se va tripla până în 2050 iar spre anul 2100 se va
multiplica de şapte ori!
-28 de ţări africane îşi vor dubla populaţia până în anul 2050!
-un număr de 15 ţări, majoritatea europene, vor avea scăderi de peste 15%
din populaţie până în 2050! Printre acestea este şi România!
-fluxurile de migraţie spre ţările dezvoltate vor continua la cote înalte însă
nu va fi recuperată scăderea fertilităţii!
T. Rotariu (2009; 250-302) acordă un spaţiu amplu proiectărilor
demografice insistând asupra metodei componentelor (larg utilizată astăzi) şi

136
asupra ipotezelor de plecare care sunt strict necesare în orice proiectare
demografică. Modalităţile de calcul se pot regăsi integral în manualele editate de
Divizia de populaţie a ONU! T. Rotariu aminteşte şi de alte organisme care
calculează trendurile populaţiilor dar recomandă lectura unor astfel de calcule cu
prudenţă deoarece proiectările pe termen foarte lung pot conţine erori (fără a lua în
calcul migraţia sau alte estimări probabiliste fezabile).

Aplicaţie: o disciplină teoretică devine ştiinţă dacă se bucură de

următoarele proprietăţi: are un obiect de studiu bine precizat, a ajuns la teorii şi
legi proprii şi dispune de instrumente de analiză specifice. Scrieţi un eseu despre
instituirea demografiei ca ştiinţă.

137
XVI. Bibliografie

***, Regulamentul (CE) nr. 862/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului

privind statisticile comunitare din domeniul migrației şi protecției internaționale
şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 311/76 al Consiliului privind elaborarea
de statistici cu privire la lucrătorii străini
Alexandrescu, I. (2007). Recensămintele României. Mică enciclopedie, Bucureşti:
Ed. Meronia.
Aristotel (2001). Politica. Bucureşti: Ed. Paideia
Armengaud, A. (1966). Démographie et Sociétés. Stock, Paris, 1966
Barthelemy, P., Garnier, R., Robert, M. (2008). Demografie şi societate. Iaşi: Ed.
Institutul European.
Becker, G. (1960). An economic analysis of fertility. In Universities-National
Bureau Committee for Economic Research, Demographic and Economic Change
in Developed Countries, Princeton: Princeton University Press.
Begu L.-S. (1997). Analiza statistică a influenţei factorilor economici şi sociali
asupra fertilităţii populaţiei în România. Bucureşti: Ed. ASE.
Bertalanffy, Ludwig von (1968). General System Theory, George Braziler, New
York.
Biraben J.-N., Dunourvau F. (1974). La mesure de la population dans l'espace.
rev. Population, n°1, pp. 113-137. Accesibil de pe platforma http://www.persee.fr.
Blanpain N. (2011). L’espérance de vie s’accroît, les inégalités sociales face à la
mort demeurent. INSEE, publication N° 1372, accesibil la adresa
http://www.insee.fr/fr/ffc/ipweb/ip1372/ip1372.pdf.
Boia, L.(2000). Mitul longevităţii. Ed. Humanitas, Bucureşti, 2000
Brian É., Jaisson, M., (2007). The Descent of Human Sex Ratio at Birth. A
Dialogue between Mathematics, Biology and Sociology, Springer.
Bourgeois-Pichat J. (1946). De la mesure de la mortalité infantile. Rev. Population.
Vol. 1, No. 1, pp. 53-68
Bourgeois-Pichat J. (1951). La mesure de la mortalité infantile. I. Principes et
méthodes. Rev. Population. Vol. 6, No. 2, pp. 233-248
Brown, L. (1988).(coord.). Probleme globale ale omenirii. Ed. Tehnică, Bucureşti.
Calot G., Sardon J.-P. (1999). Les facteurs du vieillissement démographique.
Population, Vol. 54 No.3.
Caselli G., Vallin J. (2006). Population Dynamics:Movement and Structure. în vol.
Demography : analysis and synthesis : a treatise in population studies (coord.
Graziella Caselli G., Vallin J., Wunsch G.) Elsevier, vol. I, pp. 23-48
Charbit Y.(2002). La Cité platonicienne : histoire et utopie. Population, 2, vol.57
Comisia Naţională pentru Populaţie şi Dezvoltare (2006). Cartea verde a
populaţiei. UNFPA
Costea, St. et alii (2005). Istoria sociologiei româneşti. Bucureşti: Ed. Fund.
Romania de mâine, pp. 81-89

138
Cox, P. (1976). Demography. fifth edition, Cambridge Univ. Press.
CRESA (2001). Studi Monografici sulla Populazione Abruzzese. L'Aquila.
Cutlera D. M., Lleras-Muneyb A. (2010). Understanding differences in health
behaviors by education. Journal of Health Economics. Vol. 29. Issue 1, pp. 1–28.
Dobos C., Politica pronatalistă a regimului ceauşist. Iaşi: Polirom, 2010
Dorbritz J., Hohn C., Naderi N. (2005). The demographic future of Europe -- facts,
figures, policies. Results of the Population Policy Acceptance Study (PPAS).
Federal Institute for Population Research at the Federal Statistical Office&Robert
Bosch Foundation, accesibil la http://www.bosch-
stiftung.de/content/language1/downloads/PPAS_en.pdf
Dumais J. (2000). Sondage, estimation et precision dans la renovation du
recensement de la population. Population, 4-5, 813.
European Commission (2006). Population Policy Acceptance Study –The
Viewpoint of Citizens and Policy Actors Regarding the Management of Population
Related Change. Coordinator of project: Charlotte Höhn Bundesinstitut für
Bevölkerungsforschung (BUBE) Wiesbaden, Germany.
Eurostat (2016). Causes of death in 2013. Pressrelease.
Eurostat (2016). One death out of three in the EU could have been avoided in the
light of current medical knowledge and technology. Pressrelease
Ghetau, V. (1997). Evoluţia fertilităţii în România. De la transversal la
longitudinal. Revista de cercetări sociale, nr. 1, pp. 3-85
Gheţău V., (2000). Demografia anilor ’90 şi populaţia tânără. în vol. Un deceniu
de tranziţie. Situaţia copilului şi a familiei (Coord. I. Mihăilescu), Unicef,
Bucureşti.
Gheţău, V. (2004). Declinul demographic al Romaniei: ce perspective. Sociologie
românească, 2(2)
Gheţău, V. (2010). Speranţa de viaţă a românilor pensionaţi în anul 2009.
Bucureşti: Centrul de Informare şi Documentare Economică, INCE.
Ghețău V.(2012). Declinul demografic crește numărul populației de peste 18 ani?.
www.cursdeguvernare.ro, postat 30.08.2012
Gheţău V. (2016). Populaţia Uniunii Europene si migraţia. La adresa
www.contributors.ro, accesat la data de 30.05.2016
Gârleanu-Şoitu, D. T. (2005). Programe şi servicii specializate de asistenţă socială
pentru bătrâni. în vol. Reconversie în Asistenţă Socială. Iaşi: Ed. Universităţii "Al.
I. Cuza", pp. 447-514
Girleanu-Soitu D. (2006). Vârsta a treia. Iaşi:Ed. Institutul European.
Ghosh P. (2012). Selective Abortion Of Female Fetuses In India Creating Gender
Imbalance Crisis. International Business Times, accesat la www.ibtimes.com, la
data de 15.05.2016
Hajnal, John (1965). European marriage pattern in historical perspective. în Glass
D.V. and Eversley D.E.C. (eds.) Population in History. London: Arnold., pp. 101-
143.

139
Héran F. (2014). Générations sacrifiées : le bilan démographique de la Grande
Guerre. Population et Sociétés, n° 510, avril 2014
Hărăguş, M. (2012).Situaţia socio-economică. În vol. Mureşan C. (coord.).
Situaţia vârstnicilor din România. Cluj: Presa Universitară Clujeană, pp. 28-41
Hărăguş, M. (2008).Tranziţia la statutul de părinte în Europa. Evoluţii recente şi
posibili determinanţi. Cluj: Presa Universitară Clujeană.
Horvath I. şi Anghel R.G., coord. (2009). Sociologia migraţiilor. Teorii şi studii de
caz româneşti. Iaşi:Polirom
ICCV (2002). Planul Naţional Anti-Sărăcie şi Promovare a Incluziunii Sociale,
Bucureşti, 2002, pp. 83-84
INSEE, Dépt. de démographie (2000). Présentation du recensement rénové.
Population, 4-5, 803.
Institutul Național de Sănătate Publică, Centrul Național de Evaluare și Promovare
a Stării de Sănătate (2015). Raportul naţional de sănătate a copiilor şi tinerilor :
România 2015. Bucureşti : Editura Universitară "Carol Davila"
Kohler H.-P., Billari F.C. and Ortega J. A. (2004). The Emergence of Lowest-Low
Fertility in Europe During 1990s. Population and Development Review, vol. 28,
issue 4, pp. 641–680, DOI: 10.1111/j.1728-4457.2002.00641.x
Kivu M. (2012). O enigmă nerezolvată: populaţia cu drept de vot. Romania liberă,
4.04.
Klatzmann, J. (1992). Attention, statistiques. Paris: Ed. La Decouverte.
Kligman, G. (2000). Politica duplicităţii. Bucureşti: Humanitas
Kreager, P. (2014), On the History of Malthusian Thought: A Review Essay.
Population and Development Review, 40: 731–742. doi: 10.1111/j.1728-
4457.2014.00009.x
Lesthaeghe R., Neels K. (2002). From the First to the Second Demographic
Transition: An Interpretation of the Spatial Continuity of Demographic Innovation
in France, Belgium and Switzerland. European Journal of Population, vol. 18,
Issue 4, pp. 325-360
Manuilă S., Georgescu M. (1938). Populaţia României. în vol. Enciclopedia
României, Bucureşti: Imprimeria naţională, vol. I, pp. 133-161
Mignot J.-F. (2015). L’adoption internationale dans le monde : les raisons du
déclin. Population et Sociétés, no. 519.
Mureşan, C.(1999). Evoluţia demografică a României. Presa Universitară clujeană.
Mureşan, C., coord. (2012). Situaţia vârstnicilor din România. Cluj: Presa
Universitară Clujeană
Netedu, A. (2008). The Demographic Aspects of Migration. Analele Universităţii
“Al. I. Cuza”. Seria Sociologie-Asistenţă Socială, vol. I.
ONU (1989). Projection Methods for Integrating Population Variables into
Development Planning. New York

140
ONU (2015). Word Population Prospects. The 2015 Revision. New York.
Department of International Economic and Social Affairs. Volum disponibil pe site
http://www.un.org.
Panico L., Tô M., Thévenon O. (2015). La fréquence des naissances de petit poids
: quelle influence a le niveau d’instruction des mères?. Population et Sociétés, no.
523.
Petersen W. (1971). The Malthus-Godwin Debate, Then and Now. Demography,
Vol. 8, No. 1, pp. 13-26
Petersen, W. (1975). Population, MacMillan Publishing, London.
Queen M. (2008). Mill on Poverty, Population and Poor Relief. Revue d’études
benthamiennes, nr.4.
Pirenne, H. (1939). Les villes et les institutions urbaines, Paris-Bruxelles, 1939.
Pison. G. (2004). Moins de naissances mais un garçon à tout prix : l’avortement
sélectif des filles en Asie. în rev. Population et Société, no. 404.
Pison. G. (2015). Tous les pays du monde. în rev. Population et Société, no. 525,
2015
Platon (1995). Legile. Bucureşti: Ed. IRI.
Popescu R., (2009). Introducere în sociologia familiei. Iaşi: Polirom.
Preda M. (2009). (ed.). Riscuri si inechităţi sociale in România. Iaşi:Polirom.
Rallu J-L., Piché V., Simon P. (2006). Demography and Ethnicity An Ambiguous
Relationship. în vol. Demography : analysis and synthesis : a treatise in
population studies (coord. Graziella Caselli G., Vallin J., Wunsch G.). Elsevier,
vol. pp. 531-549
Rădulescu, S. M. (1994). Sociologia vârstelor. Bucureşti: Ed. Hyperion XXI.
Rotariu T., coord. (1996). Recensământul din 1857. Transilvania. Cluj Napoca:
Ed. Staff.
Rotariu T., (2000). Starea demografică a României, în context european. Posibile
politici demografice şi consecinţele lor. în vol. Starea societăţii româneşti, 10 ani
de tranziţie (coord. E. Zamfir, I. Bădescu, C. Zamfir). Bucureşti: Ed. Expert.
Rotariu, T. (2003). Demografie şi sociologia populaţiilor. Fenomene demografice,
Iaşi: Polirom.
Rotariu T. (2006). Îmbătrânirea demografică şi unele efecte sociale ale acesteia. în
rev. Sociologie românească , vol. IV, nr. 4, pp. 76-93
Rotariu, T. (2010). Studii demografice. Iaşi: Polirom.
Rotariu, T., coord. (1999). Metode statistice aplicate în ştiinţele sociale. Iaşi:
Polirom.
Rotariu, T. (2009). Demografia şi sociologia populaţiilor. Structuri şi procese
demografice. Iaşi: Polirom.
Rughiniş C. (2012). Măsurarea sociologică. Teorii şi practici ale cuantificării.
Iaşi: Polirom
Loriaux M., Vichnevskaia, T. (2006). Demography Viewed by Demographers:
Considerations Basedon the Results of an International Electronic Survey Carried

141
Out in 2000. în vol. Demography : analysis and synthesis : a treatise in
population studies (coord. Graziella Caselli G., Vallin J., Wunsch G.) Elsevier,vol
IV, pp. 871-892
Sandu D. (1992). Statistica în ştiinţele sociale. Universitatea Bucureşti.
Sandu D. (2000). Cum „ajungi” într-un sat sărac: drumul sociologic. Sociologie
Românească, nr. 3-4
Sandu, D. (2010). Lumile sociale ale migraţiei româneşti în străinătate.
Iaşi:Polirom
Sandu, D. (1999). Spaţiul social al tranziţiei. Iaşi: Ed. Polirom.
Sandu, D. (1984). Fluxurile de migraţie în România. Bucureşti: Ed. Academiei R.
S. R.
Sauvy, A.(1984). La population. Paris: PUF
Sora V., Hristache I., Mihăescu C. (1996). Demografie şi statistică socială, Ed.
Economică, Bucureşti.
Sora V., I. Hristache, I. Ivan, M. Despa (1987). Culegere de probleme şi studii de
caz pentru demografie. Bucureşti :ASE, 1987.
Sora V., Mihăescu C., Colibaba D., Grădinaru G., Danciu A. (2003). Analiza
statistico-demografică, Bucureşti: Ed. Economică.
Stanciu C. (2014). Conferința Mondială a Populației, București 1974. Semnificații
politice. în rev. Polis, nr. 3(5).
Tabără N. et al. (2014). Ion Ionescu de la Brad – precursor al economiei agrare,
statisticii şi contabilităţii. în Revista Română de Statistică - Supliment, nr. 9.
Trebici V. (1996). Demografie. Excepta et selecta. Ed. Enciclopedică, Bucureşti.
Trebici V. (1975). Mică enciclopedie de demografie. Ed. Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti.
Trebici V. (1979). Demografia. Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.
Trebici V. (1991). Genocid şi demografie. Ed. Humanitas, Bucureşti.
Trebici V. (1991a). Populaţia Terrei. Ed. Ştiinţifică, Bucureşti.
Trebici V. (1999). O istorie impresionistă a demografiei româneşti. în rev.
Sociologie românească, nr.1.
United Nations Economic Commission for Europe, Conference of European
Statisticians Recommendations for the 2010 Censuses of Population and Housing,
United Nations 2006
Valente, P. ‘Comment la population est-elle recensée dans les pays europeéns en
2010’, Population et sociétés, 467 (2010), 1
Vidal, A. (1994). La pensée demographique. Presses Universitaires de Grenoble.
Wunsch G., Vallin J., vol. I, G., (2006). Population Increase. în vol. Demography
: analysis and synthesis : a treatise in population studies (coord. Graziella Caselli
G., Vallin J., Wunsch G.) Elsevier, pp. 15-21
Zamfir, C., Zamfir E.(coord.) (1993). Ţiganii între ignorare şi îngrijorare,
Bucureşti: Ed. Alternative
Zamfir, C., coord. (1999). Politici sociale în România. Bucureşti: Ed. Expert.

142
143