Cunoașterea și înțelegerea vieții sociale

- 19.10-16.11 - S4-S8
I. Elemente de epistemologie
Epistemologia provine din grecescul „episteme” + „logie”= știința despre cunoaștere.
Întrebările la care încearcă să răspundă epistemologia socială sunt:
1. Este posibilă cunoașterea socială?
2. Obiectivitatea este posibilă în cunoașterea socială?
3. Este suficientă înțelegerea cauzală a fenomenelor?
4. Ce este semnificativ și ce nu este pentru realitatea socială?
5. Care sunt cele mai potrivite formule metodologice pentru a aborda
realitatea socială?
6. Poate fi modelizată societatea?

Tipuri de abordare sociologică:

1. Fenomenele sociale trebuie explicate prin ele însele.
2. Comprehensiunea fenomenelor sociale.
3. De la hermeneutica socială la o hermeneutică a negativului. (hermeneutică-
interpretare)
4. Modelizare și narațiune.

26.10.2021
Există mai multe tipuri de cercetare:
1. Fenomenele sociale trebuie explicate prin ele însele.
Acest tip de cunoaștere este o cunoaștere prin cauze.
Ex.: de ce lumea este nemulțumită de x lucru.
Această abordare este susținută de autori, precum: Auguste Comte (cauzele pot fi
aflate prin observație), Emile Durkheim (cauzele pot fi aflate socotind fenomenele
sociale ca lucruri),  Karl Marx (accentuează rolul materialismului în cunoașterea
cauzei).

Auguste Comte statutează o necesitate conform căreia fenomenele sociale trebuie

să fie considerate ca fapte.
Faptele, în viziunea sa, au statut existențial autonom.
Faptele sunt obiective (elemente vizibile, concrete și măsurabile). 
 Faptele sociale sunt guvernate de legi obiective (există o logică, o rațiune în
spatele lor).
De asemenea, există perioade de liniște socială, urmate de tulburări sociale.

*niciodată oamenii de știință nu cad de acord asupra unor opinii, fiecare are o parte
de adevăr*

Emile Durkheim spune că fenomenele sociale trebuie analizate ca lucruri și ele au

un caracter exterior și contrângător.
*există fenomene multiple
ex.: șomajul
*astfel de fenomene extreme (pandemii, epidemii, calamități naturale, războaie) nu
sunt predictibile, au magnitudine sociale generale etc.
(Lebăda neagră - carte recomandată)

Karl Marx propune o abordare materialistă și dialectică a societății.

Omul este subjugat elementului material.
Acest acces la resurse propune o scindare (împărțire) a societății în buni și răi,
muncitori și nemuncitori, țărănime și intelectuali etc.
Conștiința nu determină modul în care oamenii își organizează viața.
Conștiința este doar o reflectare a vieții reale.
Din această pricină, el vorbește de un determinism obiectiv.
În aceste condiții, se accentuează rolul științei.
Pentru el, istoria umană și societatea sunt rezultatul evoluției luptei de clasă
pentru bunurile materiale (este vorba de o dorință de a accede la resurse).

În concluzie, plecând de la cele 3 perspective enunțate mai sus, societatea

reprezintă cauza tuturor lucrurilor și fenomenelor sociale.
ex.:  - religia are o cauză socială.
știința are o cauză socială
comportamentul uman are o origine socială
Societatea trebuie să ofere și soluții acestor probleme.
O astfel de abordare deresponsabilizează individul.

John Stuart Mill - este un sociolog utilitarist, adept al cunoașterii cauzale și

consideră că studiul societății poate fi realizat  cu ajutorul psihologiei sociale, iar
legile dezvoltării trebuie să fie explicate cu ajutorul naturii umane a legilor spiritului.
Vilfredo Pareto, în Tratatul de Sociologie Generală (1916), afirmă că acțiunile sociale
se împart în acțiuni logice (bazate pe raționament) și acțiuni nonlogice (bazate pe
stări psihice, sentimente).
Acțiunile nonlogice se împart în:
reziduuri, care sunt stabile, au o anume latență și rezistă în timp
derivatele, care sunt manifestări variabile ale reziduurilor (ex.: frica de
viitor)
Acțiunile logice sunt cele care pot fi verificate.
Știința este formată din mai multe nuanțe.

02.11.2021

2. Comprehensiunea fenomenelor sociale

comprehensiune = înțelegere
Max Weber, W. Dilthoy
Conform acestei abordări, înțelegerea fenomenelor sociale este mult mai importantă
decât aflarea cauzelor lor.
Conform paradigmei disputelor metodelor, există două maniere de înțelegere a
socialului: explicația și înțelegerea.
Susținătorii celor două au întreținut polemici și au încercat fiecare să demonstreze
utilitatea demersurilor lor.
În spațiul german există două mari perspective privind înțeleregerea fenomenelor
sociale. Prima accepțiune este cea lansată de Dilthoy.
El propune o formă de înțelegere prin interpretare, metoda susținută de el este
hermeneutica. Aceasta curprinde toate metodele de interpretare. Fenomenele
sociale nu pot fi explicate precum cele naturale. Fenomenele sociale trebuie
interpretate, deoarece ele sunt pline de sens.
ex.: Un părinte își mustră copilul. A încercat diferite metode prin care să își
educe copilul, părintele este frtustrat în fața familiei lărgite, părintele are
aspirații mare cu copilul, iar el nu are un orizont clar.
Al doilea înțeles pe care îl aducem în atenție este cel al lui Max Weber. Acesta
consideră sociologia ca fiind o știință a acțiunii colective. Viziunea sa este inspirată
într-o anumită măsură de perspective marxiste. Totuși, sociologul german consideră
că sociologia nu trebuie să elucideze cauzele unui fenomen, ci să înțeleagă motivele
existenței sale.

3. Hermeneutica socială și hermeneutica negativului în plan social

Negativul reprezintă ceea ce este invizibil, aparent nesemnificativ, ceea ce este situat
în zonele obscure, de umbră ale fenomenelor sociale. Adesea, însăși fenomenele
sociale nesemnificative și lipsite de vizibilitate pot forma acel negativ care să ajute la
interpretarea și înțelegerea societății.
„Partea nevăzută decide totul” - H.R. Patapievici
Î: 1. Ce anume este semnificativ în cercetarea și înțelegerea unui fenomen social?
R: 1. Ceea ce este vizibil, manifest măsurabil și are o anumită răspândire.
     2. Ceea ce reprezintă partea invizibilă și stă în spatele fenomenului social.

Autori care au dezvolat metoda hermeneutică: Mircea Eliade, Ioan Petru Culiano,
Moshe Idel.

Mircea Eliade și hermeneutica creatoare

Acest gen de hermeneutică (interpretare) se răsfrânge asupra autorului, îmbogățind
cunoștința și viața sa. Hermeneutica pe care o propune Eliade se sprijină în special
pe date culturale profunde (ideea de sacru, mitologie etc.).
Mircea Eliade consideră că viața socială și dramele existențiale au o anumită
semnificație transistorică (dincolo de istorie, de timp). Ele golesc existența umană de
sens și fac ca omul să trăiască teroarea istoriei (nazismul, războaiele, totalitarismul,
perioada industrializării etc.).
În cazul fenomenelor sociale se pot distinge anumite constante care stau la originea
lor:
1. năzuința ierarhică
2. teama/frica de insecuritate
3. spulberarea ordinii sau prezența haosului, a anarhiei
4. controlul corpurilor

09.11.2021

Ioan Petru Culiano (ieșean)

Interpretare de tip fractalic
Această interpretare se realizează pe folosirea unor metode combinatorice, de tip
matematic.
Interpretul folosește, așadar, o serie de algoritmi de interpretare. La baza acestei
interpretări stau câteva principii:
1. Fenomenele sociale sunt văzute ca fiind practali (fragmente care fac parte dintr-
o realitate mai amplă)
2. Realitatea și fenomenele sociale se generează pe baza unor largi combinatorice
mai simple sau mai complexe.
3. Numărul de posibilități crește în funcție de complexitatea modelului.
 4. Predicțiile cele mai importante și șansele reale de înfăptuire sunt cele care se
integrează cât mai bine contextelor sociale.
ex.: mișcările sociale generate de schimbări sociale de amploare.
Acest gen de analiză de tip fractalic solicită din partea cercetătorilor o parte activă și
multă creativitate. În acest caz, cunoașterea se situează la intersecția dintre obiect și
subiect.
Conform acestei abordări, realitatea lumii și realitatea socială este una pur mentală.
Observatorul și cercetătorul pot aduce lumea de la potentialitate la  ființă pe baza
unui proces combinatoriu de cunoaștere și înțelegere, folosind o serie de axiome
(principii, legi). În această interpretare de tip fractalic, un rol important îl au
fantasmele. Fantasmele reprezinta o serie de imagini și reprezentări ale realității și nu
realitatea însăși.
În concluzie, se poate gândi un model de interpretare și înțelegere de tip
combinatoric în științe sociale. O astfel de înțelegere deschide orizontul cunoașterii
intervenției sociale în domeniul asistenței sociale.
Nivel de educație
-cultura
-inteligenta

Moshe Idel (evreu Român)

Hermeneutica negativului. Interpretarea dincolo de aparențe.

Negativul reprezintă spațiul alb dintre literele și din spatele literelor unui text religios.
Lectura unui text sacru prilejuiește întâlnirea cu autorul divin prin acea ___________ în
mintea cititorului un anumit tip de înțelegere și generează trăiri speciale. O astfel de
întreprindere poate conduce la aflarea adevărului. În cazul realității sociale,
Hermeneutica negativului este perfect aplicabilă.
Practic, trebuie să înțelegem cu adevărat un fenomen social, trebuie să trecem
dincolo de ce este vizibil și manifest și în cazul fenomenelor sociale nu contează
mesajul, imaginea, manifestarea, ce se spune, ce se crede despre, publicitatea, știrile,
ci sursa fenomenului.
Ex.: o manifestație publică poate fi:
Zgomotoasa sau liniștită
Mică sau de amploare
Agresiva sau pașnică
Revendicativa sau de bucurie
Toate acestea pot fi elemente de suprafață care pot fi observabile, măsurabile,
interpretate și chiar manipulate, ceea ce este cu adevărat important sunt cauzele
care au generat manifestație, felul cum s-au mobilizat oamenii, prezența liderilor,
logistica din spatele manifestației, instrumentarea mulțimilor, afirmarea și
promovarea unor principii, datele mentale și simbolice.
Atunci când analizăm și interpretam ______________, trebuie să ținem seama de o serie
de date precum:
Limbajul verbal și
Simboluri
Comportamentele mai puțin vizibile
Studiul reprezentărilor (studiul gunoiului dintr-o locuință)
Rezulta ca de aici în viata sociala apar o serie de probleme constante de care trebuie
să ținem seama:
1. Dorința de afirmare socială
2. Dorința de recunoaștere
3. Nevoia de asociere și socializare
4. Relația noastră cu timpul
5. Relația noastră cu spațiul
6. Relația cu propriul corp
7. Relațiile de putere și dominație
16.11.2021
4. Modelizare și narațiune
Modelizare
Eareprezintă capacitatea rezultatelor unei cercetări sociologice de a fi transpuse într-
un model teoretic, matematic sau nul.
Modelizarea presupune faptul că rezultatele unei cercetări comportă un grad ridicat
de generalitate.
Datorită modelizării, se pot face predicții pentru anumite fenomene sociale.
Modelizarea permite folosirea unor modele statistice și matematice de tip
combinatoric.
ex.: migrația poate să scadă sau să crească în funcție de anumite aspecte.
Datorită modelizării putem identifica caracterul continuu sau discontinuu al
fenomenelor sociale.
ex.: pandemia - are un caracter discontinuu în momentul de față. Fenomenul nu
este corect identificat. Datele pe care le livrează centrele nu sunt corecte
întotdeauna. Deci, care este metodologia de înregistrare a datelor?

Câțiva autori preocupați de modelizare sunt: 

René Thom - Parables et catastophes, Predire n'est pas expliqué.
Benoît Mandelbrot - Obiecte fractale, formă, hazard și dimensiuni.
David Ruelle - Hazard și haos.
Ilia Prigogine și Isabelle Strangers - Noua alianță. Metamorfozele științei.
Gilles Fereole - Interpretarea în științele sociale. Retur la dezbaterea „Explicație -
înțelegere”, în vol. coord. de Cornel Bâlbă, „Interpretare și societate”
el vorbește despre paradigma complexității în sociologie și arată că:
__________ există o multitudine de drumuri posibile și de evoluții ale
unui fenomen social;
ține seama de credințe, contexte și variațiile existene și de o serie de
regresii calculabile;
orizontul temporal joacă un rol important;
paradigma complexității solicită din partea cercetătorului
suprapunerea mai multor metode, și anume triangularea metodelor.

Narațiunea
În științele sociale, termenul face trimitere la capacitatea științei de a prezenta,
descrie sau nara un fenomen.
ex.: etnografia - știința care se ocupă cu descrierea popoarelor.
        istoria - știință narativă
Sociologia - pe lângă caracterul să predictiv, algoritmic și analitic ar putea fi
considerată și o știință narativă. Din această perspectivă, scopul său este acela de a
descrie societatea. Așadar, cunoașterea socială propune descrierea, înțelegerea,
predicția și soluționarea unor probleme. În sociologie se folosesc o serie de tehnici
narative pentru a studia fenomenele sociale:
interviul comprehensiv
povestea vieții
În concluzie, o cercetare sociologică devine mai valoroasă în măsura în care
depășește nivelul descrierii unui fenomen, accesând niveluri mai înalte de cunoaștere.
5. Obiectivitate și subiectivitate
Orice demers sociologic reclamă obiectivitatea din partea cercetătorului. În
sociologie, această obiectivitate se traduce prin:
1. Obiectivitate în cercetare (alegerea metodelor, tehnicilor, teoriilor și
perspectivelor teoretice, culegerea și înregistrarea datelor)
2. Obiectivitate în analiză
3. Obiectivitate în prezentare
Obiectivitatea presupune echidistanță față de obiectul cercetat, folosindu-se de niște
mijloace adecvate de cercetare și asumarea unor perspective teoretice și paradigme
adecvate.
În general, există două mari opinii:
 1. Obiectivitatea absolută este imposibil de atins.
2. Obiectivitatea poate fi asigurată prin transparență și onestitate științifică.
Mizele obiectivității ar fi acelea de a asigura un rezultat fidel și valid (să exprime
realitatea).
De cele mai multe ori, subiectivitatea este condamnată într-o cercetare sociologică.
Geani Vattimo, în lucrarea Societatea transparentă,  arată că societatea modernă este
dominată de o „gândire slabă”. Vechile principii și valori care funcționau unitar și
care controlau funcționarea societății sunt înlocuite cu o mulțime de repere
schimbătoare, aleatorii, conjuncturale.
Așadar, „societatea transparentă” este o societate în care identificăm o pluralitate de
gânduri, o pluralitate de repere și o pluralitate de adevăruri. Acest fapt înseamnă că
există o dificultate de a concepe istoria ca ceva unitar.
O pluralitate de gânduri generează o pluralitate de adevăruri și acestea, la rândul lor,
o pluralitate de perspective. Din acest motiv, sociologia nu poate să asigure o
obiectivitate absolută, ea poate, însă, studia această lume plurală cu adevărurile sale
particulare. Faptul poate relativiza demersul sociologic în ciuda unor precauții și
poate spori subiectivitatea.
În concluzie, capacitatea științei de a permite modelizări nu exclude doza de
subiectivism. Practic, dacă în viața socială vorbim despre adevăruri plurale, atunci
trebuie să vorbim și despre subiectivități asumate.