Curs 2

Cunoașterea vieții sociale și înțelegerea sa

Elemente de epistomologie
Epistomologia provine din epistemă+logie=știința despre cunoaștere. În sociologie,
epistemologia se referă la știința de cunoaștere socială. Acest fapt presupune a oferi răspunsuri
la o serie de întrebări precum:
• Este posibilă cunoașterea socială?
• Obiectivitatea este posibilă în cunpașterea socială?
• Este suficientă înțelegerea cauzală a fenomenelor?
• Ce este semnificativ și nu esre semnificativ în realitatea socială?
• Care sunt cele mai potrivite formule metodologice pentru a studia realitatea socială?
• Poate fi modernizată realitatea socială?

Tipuri de abordare sociologică

1. Abordarea sociologică care consideră că fenomenele sociale trebuie explicate prin ele
însăși, astfel este promovată o cunoaștere prin cauze (simplistă)
Acest tip de cunoaștere este împărtășită de autori precum: August Comte, Emile
Durkheim, Karl Marx.
August Comte, în 1838 arată că fenomenele sociale pot fi analizate ca fapte. Faptele au
un statut antologic și existențial, autonom. Faptele reprezintă realități obiective. Faptele pot fi
guvernate de legi obiective.
Karl Marx propune o abordare dialectică în 1863 în lucrarea ”Capitalul”. Marx arată că
nu conștiința este cea care determină oamenii să-și organizeze viața socială.
Conștiința este doar o reflectare a vieții reale, materiale. Conform autorului, un rol
important în cunoașterea și dezvoltarea socială îl are știința. Marx arată că întreaga istorie umană
și societatea sunt rezultatul evoluției luptei de clasă pentru bunurile materiale.
Emile Durkheim, 1824, arată că societatea poate fi cunoscută prin fenomenele sociale
care se manifestă în interiorul ei cu condiția:
→ Fenomenele sociale să fie considerate ca lucruri
→ Să fie exterioare
→ Fenomenele sociale să aibă un caracter constrângător
În concluzie, din perspectiva studierii unei societăți prin cauze, aceasta este văzută ca
fiind cauza tuturor lucrurilor (fenomene) din interiorul său. Astfel migrația are o explicație
socială, natalitatea are o explicație socială, șomajul are o explicație socială, vulnerabilitățile au o
explicație socială, religia are o explicație socială, știința are o explicație socială.
John Stuart Mill (1806-1873) este un adept al cunoașterii sociale, sociolog utilitarist.
Studiul societății poate fi explicat cu ajutorul psihologiei sociale, iar legile dezvoltării ideii
umane trebuie să fie explicate cu ajutorul legilor spiritului.
Vilfredo Pareto (1848-1923) care a fost adept al cunoașterii cauzale arată că acțiunile
sociale se împart în:
• Acțiuni logice (dictate de rașiune)
• Acțiuni non-logice (dictate de stările psihice, sentimente, trăiri)
Acțiuni non-logice:
→ Reziduri de sentimente profunde
→ Derivatele (maifestări diferite ale latențelor colective). În general adepții acestei
cunoașteri prin cauze consideră că în sociologie această formă de cunoaștere este cea mai
adecvată.

2. Cunoașterea ca o înțelegere a fenomenelor sociale

Max Weber și Wilhelm Dilthey susțin că înțelegerea fenomenelor sociale este mai
importantă. Înțelegerea are 2 accepțiuni:
1. Dilthey: înțelegerea presupune interpretarea fenomenelor sociale nu au un statut identic
cu cele naturale
2. Weber: fiind o știință a acțiunii colective, sociologia nu trebuie să elucideze cauzele ei să
înțeleagă motivele