Sunteți pe pagina 1din 7

Student : Benedic Lavinia FAIMA , Grupa 1512-IMA Profesor: Iancu Filipescu

Regulile metodei sociologice


Emile Durkheim

BIOGRAFIE Ultimul nascut al unei familii traditionale de evrei din estul Frantei, David Emile Durkheim s-a nascut la Epinal in 15 aprilie 1858. Provenit dintro familie cu o puternica traditie religioasa, Durkheim a studiat in tinerete ebraica si doctrina talmudica. A absolvit scoala normala superioara (la cea de a treia incercare) si a reusit la doua bacalaureate: unul in litere (1874) si celalalt in stiinte (1875). Si-a sustinut doctoratul in filosofie cu teza Despre diviziunea muncii sociale, insotita de o teza complementara redactata in latina asupra Contributiei lui Montesqieu la construirea stiintei sociale. Intre 1885-1886 studiaza stiintele sociale in Paris, apoi in Germania sub conducerea lui Wundt. Dupa intoarcerea din Germania publica in revista filosofica trei articole: Studii recente asupra stiintelor sociale, Stiinta pozitiva si morala in Germania si Filosofia in universitatile germane. Din 1882 preda la doua licee din provincie, iar in 1887 Durkheim este remarcat de Louis Liard - director al invatamantului superior in Ministerul instructiei publice si astfel devine profesor de pedagogie si stiinta sociala la Universitatea din Bordeaux - acesta fiind primul curs de sociologie predat intr-o universitate. In toamna anului 1887 se casatoreste cu Louise Dreyfus, fiica unui industrias parizian specializat in cazangerie. ntreaga sa activitate are ca punct comun ncercarea de a convinge oamenii de tiin de legitimitatea acestei noi discipline, sociologia. Ea trebuie studiat n cadrul tiinelor sociale. Opera sa nu poate fi discutat n afara epocii: la acea vreme, Frana se confrunta cu mari probleme sociale, cu micri muncitoreti de mare amploare. Durkheim ncearc s pledeze pentru o moral tiinific, n sensul c tiina are capacitatea de a ndruma comportamentul uman. El urmrete relaia eu-societate . Durkheim a ncercat s aduc ceva nou n sociologie, s se distaneze de Comte. n calitate de profesor la Sorbona, el strnge n jurul su un grup de colaboratori care l vor susine n aciunile sale. Dintre acetia face parte i Marcel Mauss. Alturi de ei va fonda n 1896 L Annee sociologique. Creaia lui tiinific este foarte bogat, ea incluznd, pe lng numeroase articole i recenzii, patru lucrri fundamentale: Despre diviziunea muncii sociale (1893), Regulile metodei

sociologice (1895), Sinuciderea (1897) i Formele elementare ale vieii religioase (1912). Durkheim este considerat fondatorul tiinei sociologice, el fiind primul care contureaz graniele acestui nou domeniu. S-a artat interesat de felul cum rezist societile n timp, el cutnd astfel elemente care s justifice existena unei societi. Ceea ce conteaz ntr-o societate nu este individul, ci grupul. Ea exercit asupra individului anumite constrngeri. Dureros lovit de moartea unicului sau fiu, AndrE - ucis pe frontul din Salonic, Durkheim se stinge din viata la Paris pe 15 noiembrie 1917 la doar 59 de ani. Emile Durkheim este considerat autorul cu cea mai importanta contributie in fixarea academica a sociologiei ca stiinta si in impunerea ei deplina in cercul stiintelor umaniste, dupa ce Auguste Comte ii daduse numele si ratiunea de a exista. El este si organizatorul scolii franceze de sociologie.

REZUMATUL CARTII Odat cu apariia "Regulilor" metodei sociologice, prin intermediul lui Emile Durkheim, sociologia se obiectiveaz, devine o tiin distinct i autonom. Societatea va fi cercetat asemenea tiinelor naturale, prin experimente, cu metode, privind faptele sociale ca lucruri exterioare contiinei individuale.Autorul i bazeaz cercetarea pe analiz comparativ, analiza datelor i a documentelor. Sociologul francez a ncercat, i pot s afirm c a reuit, s impun problema sociologic n atenia tuturor, fiind unul dintre fondatorii sociologiei moderne pe care a impus-o drept disciplina academic. Cartea lui Durkheim este una foarte complex i abundent n idei, de multe ori prezentate ntr-un mod contradictoriu cu cele ale altor autori, de unde rezult numeroasele controverse, lucru recunoscut i prezentat chiar n prefaa lucrrii. Stilul abordat de autor genereaz dificulti reale n nelegerea mesajelor, n orice caz pentru nceptori, fapt confirmat de mai multe persoane de acest nivel. Lucrarea este cu att mai dificil i necesit un nivel mai ridicat de concentrare, cu ct lipsesc orice fel de grafice, hri, statistici sau ilustraii. Regulile metodei sociologice face referire n numeroase rnduri la anumite idei din alte opere ale autorului i anume Diviziunea muncii sociale (1893) i Despre sinucidere (1897), aprute cu puin naintea prezentei. n plan structural, lucrarea e compus din Prefa, Introducere, ase capitole, fiecare mparindu-se n subcapitole, i Concluzie. n introducerea lucrrii se vorbete despre filosofi precum Spencer, Comte i Mill, pe care autorul i consider importani pentru sociologie, ns, din pcate doar un singur capitol din lucrarea Cours de philosophie positive a lui Comte merit a fi numit cu adevrat esenial n privina studiului faptelor sociale. Date fiind acestea, Durkheim i asum responsabilitatea de a elabora o metod mai clar adaptat mai exact la natura particular a fenomenelor particulare, sperand c astfel va putea fi mai bine judecat direcia pe care ncearc s o dea studiilor sociologice.

Primul capitol ne e prezentata definitia si caracteristicile unui fapt social.Astfel aflam ca un fapt social e imposibil de definit prin generalitatea pe care o are in interiorul societatii deoarece el se generalizeaza fiindca este social, nicidecum el nu este social fiindca este general. .In conceptia autorului un fapt social reprezinta orice fel de a face, fixat sau nu,susceptibil sa exercite asupra individului o constrangere exterioara; sau, mai mult, care estegeneral pentru o intreaga societate data, avand in acelasi timp o existenta proprie,independenta de manifestarile sale individuale. Nu e suficient ca o gandire sau o miscare safie generala (in toate constiintele individuale), pentru a deveni fapt social.In plus, un fapt social poate fi recunoscut dupa amploarea difuziunii in interiorul grupului; elexista independent de formele individuale pe care le capata difuzandu-se. Cea mai importantaregula atunci cand vrem sa studiem faptele sociale e dupa parerea autorului tratarea lor ca peniste lucruri. Prin lucru se intelege tot ceea ce este dat, ce se impune observatiei, din el rezultaidei; nu putem modifica un lucru printr-un simpul act de vointa.O alta regula importanta inrealizarea unei cercetari este detasarea de pre-notiuni (provenite din cunoasterea comuna, fara baze stiintifice). Cercetatorii se debaraseaza cu greu de acestea datorita atasamentului fata deanumite idei. In studiul moralei, economiei politice, caracterul ideologic este si mai accentuat, partea de investigatie stiintifica este si mai restransa.Autorul considera ca faza ideologica caracteristica tuturor stiintelor ar trebui redusaastfel ca opteaza pentru inlaturarea pre notiunilor din stiinta si gruparea faptelor in functie decaracteristicile lor comune intr-un mod cat mai obiectiv. Mijlocul de a realiza acest lucruconsta in surprinderea faptelor sociale prin latura prin care se prezinta separate demanifestarile lor individuale. Reducerea fazei ideologice este sustinuta de mai multeargumente.E necesar sa tratam faptele sociale ca pe niste lucruri pentru ca ele sunt dateleimediate ale stiintei avand astfel toate caracteristicile lucurilor. n continuare, n cadrul celui de-al doilea capitol sunt prezentate regulile cu privire la observarea faptelor sociologice. Durkheim face referiri la activitatea lui Bacon , pentru c n mod clar si-a conceput propriul proiect, n condiii similare. Precum crude concept de fenomene natural trebuie sa preceada reflectia stiintifica asupra lor , oamenii nu au asteptat aparitia stiintei sociale inainte de ideile de lege , maralitate , de familie, stat sau ideile societatii in sine.Durkheim sustine ca nu stim deductive ce sunt ideile de dezvoltare si realizare a fenomenelor sociale ,pentru ca ele ne sunt prezentate numai din exterior .Astfel , chiar daca faptele sociale nu au esentialele caracteristici de lucruri , ar trebui sa ne incepem investigatiile tratandu-le ca atare. Durkheim reafirma convingerea lui despre ceea ce Peter Berger a numit un choseite de fapte sociale.Un lucru este recunoscut in special ca atare pentru ca este dificil de rezolvat pentru toate modificarile prin acte de vointa , care caracterizeaza faptele sociale.Asfel , Durkheim a concluzionat regula de baza a tututor metodelor sociologice , si anume : faptele sa fie tratate ca lucruri.Din aceasta regula , alte doua corolare au urmat pentru a observant faptele sociale. Prima regula se refera la negarea prenotiunilor. Durkheim adauga in acest capitol indoielile sale la limitarile lui Bacon privind prenotiunile ,

argumentand faptul ca sociologul trebuie sa nege utilizarea acelor concepte formate in afara stiintei : Trebuie s se elibereze de aceste false evidene care domin spiritul de rand, sa scuture,odat pentru totdeauna, jugul acelor categorii empirice care,prin familiarizare, devin tiranice. Cea de-a doua regula obiectul de cercetare trebuie s includ doar un grup de fenomene definite n prealabil de ctre anumite caracteristici comune externe, iar toate fenomenele care corespund acestei definiii trebuie s fie incluse.La fiecare investigaie tiinific, Durkheim insistata asupra faptului ca trebuie s nceap prin a defini acest grup specific de fenomene ; iar n cazul n care aceast definiie este obiectiva, nu trebuie s se refere la o concepie ideala a acestor fenomene, ci la acele proprieti care sunt att inerente n fenomenele propriu-zise i vizibile extern de la primele etape ale anchetei. ntr-adevr, aceasta a fost o procedura lui Durkheim n Divizia Muncii, n care el a definit ca si "crime",toate acele acte ce provoac reacia extern verificabila cunoscuta sub numele de "pedeaps". In cele din urma , atunci cnd sociologul se angajeaz s investigheze orice comanda de fapte sociale, el trebuie s se strduiasc s le ia n considerare din acel punct n care se reprezint izolati de la manifestrile lor individuale. Dar Durkheim a fost, de asemenea,contient de faptul c, pana si n tiinele naturale,simtul experientei n sine ar putea fi subiectiv, astfel nct datele prea "personale" pentru observatory au fost eliminate, fiind retinute doar cele care prezint un grad necesar de obiectivitate . Regulile cu privire la distincia distincia dintre normal i patologic sunt obiectul capitolului III.tiina este obiectiv, din perspectiva ei nu exist bine i ru; nu poate s ne spun ce scopuri s urmrim, pentru aceasta trebuie s ascultm sugestiile incontientului, s ne folosim de gndire. Distincia dintre normal i patologic o vom gandi prin analogie cu aceea dintre sntate i boal. Considerm sntatea ca fiind adaptarea perfect a organismului la mediul su i boala ca fiind tot ce tulbura aceast adaptare. Ne bazm pe raionamente deductive. Fenomenele sociologice pot imbrca forme diferite, ele ramnnd in esen aceleai. Exist doua tipuri de forme: generale, care se ntalnesc la majoritatea indivizilor, le vom numi normale i excepionale, se intlnesc la o minoritate, le vom numi morbide sau patologice. Tipul normal se confund cu tipul mediu.Un fapt poate fi calificat drept patologic dect in raport cu o specie dat. Starea de sntate sau boal poate varia i in cadrul aceleiai specii, dac aceasta este in transformare. Un fapt social nu poate fi numit normal pentru o specie social determinat, dect n raport cu o faz a dezvoltrii sale. Autorul constat c formele de organizare cele mai raspndite sunt i cele mai avantajoase. Dup ce a stabilit c un fapt este general, sociologul trebuie s gaseasc condiiile care au determinat aceast generalitate n trecut i s vad aplicabilitatea lor n prezent. n principal, un fapt social normal este i util, dar nu i reciproc. n orice societate exista indivizi care se abat de la tipul colectiv, iar printre abateri pot exista unele care lezeaz contiina moral a societaii.

Putem spune c aceste abateri au caracter criminal. Crima este necesar i util cu condiia de a fi urt. Criminalul apare ca un agent reglator al vieii sociale.Nu trebuie s tindem spre o utopie social, ci s pstrm starea normal sau s ajutam la restabilirea ei dac este tulburat. n capitolul IV Emile Durkheim enun un set de reguli cu privire la constituirea tipurilor sociale.Noiunea de specie social aduce un termen mediu ntre nominalismul istoricilor (fiecare societate este unic i nu putem trege concluzii comune) i realismul extrem al filozofilor (umanitatea e privit ca un intreg cu aceleai caracteristici). Pentru a constitui speciile sociale se studiaz un eantion de societi reprezentativ, fiecare societate n particularitatea sa. Se fac monografii, se observ punctele comune i apoi se generalizeaz prin inducie. Eantionul reprezentativ difer n funcie de trstura individual pe care vrem s o studiem. Trebuie s alegem pentru clasificarea noastr trsturi eseniale.Morfologia social este o parte a sociologiei care se ocup cu clasificarea tipurilor sociale. Se va ncepe prin a clasifica societile dup gradul de compunere pe care il prezint, lund ca baz societatea perfect simpl.Gama combinaiilor posibile este finit, prin urmare exist specii sociale. Considerm hoarda ca fiind cea mai simpl form de organizare social. n regnul social, trsturile specifice nu pot fi consolidate de la o generaie la alta pentru c ele dureaz dect o generaie. Concluzia acestui capitol este c tipul specific, dincolo de caractere generale i simple, nu prezint contururi att de bine definite ca n biologie. In capitolul V, explicarea faptelor sociale se bazeaz, la rndul ei, pe reguli atent stabilite.Autorul pornete de la premisa c, "A arta la ce servete un fapt nu nseamn a explica cum s-a nscut, nici n ce fel este ceea ce este.() Necesitatea unor lucruri nu poate face ca ele s fie de un fel sau altul; nu aceast necesitate le scoate din neant i le d fiin." Un fapt social poate s existe fr s serveasc la nimic: fie n-a fost niciodat potrivit vreunui scop vital , fie c, dup ce i-a fost util i-a pierdut orice utilitate, urmnd s existe doar n virtutea tradiiei. n unele cazuri, o instituie social i schimb funciile fr s i schimbe natura. Totui, omul nu poate fi exclus din cercetarea sociologic; nevoile i dorinele sale pot grbi sau opri dezvoltarea societii. "Cauza determinant a unui fapt social trebuie cutat printre faptele sociale anterioare, nu printre strile contiinei individuale.Funcia unui fapt social trebuie ntotdeauna cutat n raportul pe care l intreine cu vreun scop social,autorul remarc faptul c sociologii au ignorat de mult ori aceste reguli. Procesele sociale i au originea primar in mediul social intern; acesta este alctuit din lucruri (literatur, monumente artistice, drept, moravuri) i persoane i este un factor determinant al evoluiei colective. Lucrurile i persoanele nu posed putere motrice, n schimb volumul societii i gradul de concentrare al masei pot s exercite o aciune asupra cursului fenomenelor sociale. Densitatea dinamic se definete la volum de populaie egal, ca fiind numrul indivizilor aflai n relaii comerciale i morale, care triesc o via

comun. Ea este exprimat prin gradul de coalescen a segmentelor sociale. Orice cretere n volum i densitate dinamic modific profund condiiile fundamentale ale existenei colective. Mediul social extern acioneaz preponderent asupra funciilor care au ca obiect atacul i aprarea, el nu-i poate face simit influena dect prin mediul intern.Tot n raport cu mediul trebuie s se msoare valoarea util sau funcia fenomenelor sociale.Dac am accepta c principalele cauze ale enevimentelor sociale se afl n trecut, societile i-ar pierde individualitatea pentru a fi dect momente diverse ale unei unice evoluii. Ultimul capitol se refer la reguli cu privire la administrarea probei. Autorul se indoiete de eficacitatea unor metode de analiz social: metoda reziduurilor, metoda concordanei i cea a diferenei. Avnd n vedere complexitatea problemelor sociale, Emile Durkheim propune metoda variaiilor concomitente.Pentru ca ea s aib capacitate demonstrativ nu e nevoie ca toate variaiile diferite de cele cu care sunt comparate s fi fost excluse riguros. Simplul paralelism al valorilor pe care le iau n timp dou fenomene este dovada c ntre ele exist o relaie. Metoda atinge raportul cauzal dinuntru. Concomitena constant este prin ea nsi o lege, indiferent care ar fi situaia fenomenelor rmase n afara comparaiei. Pe scurt, in Regulile metodei sociologice, Durkheim afirm c sociologia, ca tiin, poate fi caracterizat mai bine prin observaie, prin studiul faptelor sociale dect prin teorie abstract. n planul teoretic el introduce un raionalism tiinific i metoda experimental pentru studierea faptelor sociale. Prin stabilirea i impunerea acestor reguli, Durkheim ii amplifica sociologiei statutul de tiin cu o metod exact de cercetare. El propune cercetarea faptelor sociale din afar.Acest interes deosebit fa de problema faptelor sociale se datoreaz caracterului complex al socialului. Durkheim intuiete c umanitatea se manifest prin trecerea de la un stadiu dat, natural, la unul creat, numit prin generalizare-societate (care presupune existena culturii): Omul nu poate iei din natur dect crendu-i o alt lume de unde s o domine; aceast lume este societatea. Dup cum a observat Steven Lukes, Regulile metodologiei sociologica a fost simultan un tratat privind filosofia tiinei sociale, o polemic mpotriva dumanilor de sociologie, cat i un manifest al scolii lui Durkheim , fiind important sa se compare esecurile carti in lumina acestor intentii discordante si multiple.Cu toate acestea, este dificil de a evita o concluzii impotrva atitudinea lui Durkheim in aceasta opera sociologica.Conceptul in sine de fapt social trebuie descris , spre exemplu , ca fiind extreme de incapator , daca nu ,chiar fara discernamant, care incorporeaza intreaga gama de fenomene sociale potential explicative (numarul si distributia populatiei,norma sociale si reguli,curente de opinii) de la infrastructura la nivel suprastructural.Iar, cat timp Durkheim s-a concentrat mai mult pe trecut decat pe conceptiile realizate de-alungul cariei sale, regulile sale par,in viziunea lui Lukes , ca imbratiseaza un stadiu intermediary si echivoc.

Ar putea fi susinut, si faptul c aceste ambiguiti sunt oarecum eliminate de insistena lui Durkheim c faptele sociale pot fi distinse de la omologii lor biologicei psihologice de ctre lor extern" i puterile de constrngere, dar aici dificultile similare persist.Sugestia c faptele sociale sunt externe pentru anumite persoane, de exemplu, ridic obiecii puine, dei o preocupare pentru o exprimare echilibrate ar putea aduga (precum Durkheim a fcut in mod constant), c ele sunt, de asemenea, interne pentru anumite persoane . Dar sugestia c faptele sociale sunt externe pentru toti indivizii poate fi justificat doar n sensul limitat ca au o existen temporal, precum i orice prelungire dincolo de aceste limite este subiect (ca Durkheim a fost frecvent) al hipnotizarii metafizice de grup . Totodata, termenul de constrangere pare sa se fi bucurat de o mare elasticitate,intrucat Durkheim l-a folosit in diferite moduri pentru a se referi la autoritatea legilor ,manifestate prin sanctiuni, la necesitatea respectarii unor reguli pentru a termina cu succes anumite sarcini , la efectual socializarii individului sau la presiunile psihologice ale unui grup asupra unui membru.La primul mod de folosire a cuvantului contrangere ( autoritatea legilor) ,Steven Lukes sustina prima ca fiind cea ma plauzibila ,restul semnificatiilor fiind departe de a reprezenta cazuri ale constragerii sau coercitiei,ele descriind mai degraba cum oamenii sunt influentati sa gandeasca si sa simta ,sa cunoasca si sa valoreze anumite lucruri , sa actioneze in consecinta. In fiecare caz mentionat de Durkheim in opera sa ,el descopera deficiente logice empirice.Insa daca faptele sociale nu pot fi astfel explicate complet de faptele sociale,atunci este cel putin la fel de adevarat ca pana si cele mai decisize explicatii sociologice trebuie neaparat sa se bazeze pe anumite supozitii.W.G. Runciman a observat ca sociologia poate ca nu emite multe legi , dar cu siguranta le preia si le foloseste de la alte surse ,in special pe cele ale psihologiei.Din acest punct de vedere, insistena lui Durkheim c faptele sociale pot fi explicate numai prin alte fapte sociale a fost att exagerata cat i naiva. Impreunate, aceste critici sugereaz c afirmaia lui Durkheim in ceea ce priveste metoda lui sociologic a fost libera de doctrine filosofice si politice si trebuie s fie considerat un exemplu a ceea ce Jrgen Habermas ar fi putut numi "auto-nenelegere". Filosofic, de exemplu, Durkheim a fost n mod clar o persoana realist i raionalist sociala; el a crezut c societatea este o realitate independent de mini individuale, i c eliminarea metodic a prejudecilor noastre subiective ne va permite s cunoastem societatea asa cum este ea.