Notiunea de atribuire in

psihologia sociala
 The Psychology of Interpersonal Relations (I)
Fritz Heider, psiholog
european puternic influentat
de psihologia formei
(gestal sm), publica in anii
'50 opera The Psychology of
Interpersonal Rela ons.
Atribuirea este procesul care
permite individului sa dea sens unui
eveniment oarecare, sa i se
stabileasca originea.
§ considera comportamentul un intreg cogni v
§ este importanta no unea de echilibru cogni v in
analiza percep ei avute de indivizi asupra rela ilor
interpersonale, organizate as el incat indivizii sa
aiba o viziune echilibrata asupra mediului
Opera lui Hieder deschide calea numeroaselor
lucrari al caror scop este acela de a jus fica
elaborarea, prin inferenta, a anumitor cogni i
ale universului mental pornind de la observarea
de catre subiect a evenimentelor si
comportamentelor
The Psychology of Interpersonal Relations (II)

As el, indivizii nu doar administreaza Indivizii cauta sa dea un sens

informa i, ci produc anumite cogni i; evenimentelor,
merg dincolo de datele situa ei pentru comportamentelor,
a o explica, pentru a o intelege, pentru interac unilor.
a-si adapta comportamentul.

Atribuirea este un proces care permite sa producem un

plus-valoare la nivelul sensului.

a atribui = a infera
Atribuirea la Heider (I)
Heider face apel la psihologia naiva,
atribuirea = "omul cuprinde
descriind procesul prin care indivizii
realitatea si poate s-o prezisca si s-
fac atribuiri mediului lor, atribuiri de
o stapaneasca"
cauze, de dispozi i, de proprieta .

Atribuirea:
§ permite sa se conceapa mediul ca ceva stabil si coerent
§ favorizeaza o descriere economica a ceea ce se intampla,
ne determina asteptarile si reac ile la evenimente
§ cautarea cauzelor unui eveniment
§ "arc percep v" intre doua puncte: obiectul si percep a
Atribuirea la Heider (II)
Indivizii au tendinta de a
plasa cauzele mai mult la
persoane decat in mediu.
scrie Heider: "nu este acelasi lucru daca, de
exemplu, o persoana descopera ca batul
care a lovit-o a cazut dintr-un copac uscat
sau a fost aruncat de un dusman".

Atribuirea depinde si de nevoia de a evita

Atribuirea este aproape o
dezechilibrul cogni v.
necesitate teore ca; este una
Daca exista un dezechilibru, va exista
din modalita le de organizare a
tendinta sa se modifice mediul sau
acestui mediu.
cogni a.
Modelul inferentelor corespondente (I)
modelul lui Jones si Davis (1965)

cercetarea distalului latent, cum atribuie un individ celuilalt

invariant si stabil, plecand de la dispozi i personale stabile, pornind de
proximalul manifest, dar variabil. la ac unile pe care le va fi observat?

Prin teoria "inferentelor corespondente",

Jones si Davis explica legatura sau rela a
stabilita intre un comportament si atributele
suscep bile de a explica acest comportament.
 Modelul inferentelor corespondente (II)
Ideea centrala a acestei teorii este aceea ca observatorul crede ca un comportament
al actorului este cauzat de una din trasaturile sale de caracter sau de una din
dispozi ile lui specifice.
Procesul de atribuire:
I. subiectul observator repereaza efectele unei ac uni
Condi i: II. el compara aceste efecte cu efectul/efectele
I. actorul trebuie sa aiba o ac unii/ac unilor posibile dar neefectuate de catre
anumita libertate de subiectul actor, cu scopul de a determina efectele
alegere comune si efectele specifice
II. un act poate avea mai III. subiectul actor atribuie, adica stabileste o
multe efecte diferite corespondenta intre ac une, o inten e si o dispozi e,
bazandu-se pe efectele specifice ale ac unii alese si ale
ac unii/ac unilor respinse.
Modelul inferentelor corespondente (III)

Comportamentul unei persoane este perceput mai degraba ca reflectandu-i

inten ile si, dincolo de inten i, dispozi ile personale, decat ca supus influectei
constrangerilor situa ei in raport invers propor onal cu:

a. numarul de efecte specifice ale acestui comportament

b. dezirabilitatea sociala a efectelor
 Modelul covariatiei - Kelley (I)
(model idealizat)

Atribuirea este ceea ce permite sa se perceapa proprieta le en ta lor din mediu; este
vorba de a infera cauze plecand de la efecte.
Atribuirea externa este singura
capabila sa permita subiectului
sa ajunga la proprieta le stabile
ale mediului.

Ca sa intelegi mediul ai de
ales intre o atribuire
externa sau interna.
 Modelul covariatiei - Kelley (II)

Varia a efectelor in func e de 4 factori: Criteriile de validitate ale atribuirii externe

I. en ta le (obiectele) sunt:
II. persoanele in interac une cu obiectele I. specificitatea efectului legat de un obiect
III. modalita le temporale de interac une II. constanta efectului in mp
cu obiectele III. constanta efectului in func e de
IV. modalita le circumstan ale de modalita le de interac une cu obiectul
interac une cu obiectele IV. consensul intre persoane cu privire la
acest efect
Cand atribuirile unei persoane sa sfac aceste criterii, persoana respec va este sigura ca poseda o imagine
adevarata a lumii exterioare; cand atribuirile nu-i sa sfac aceste criterii, ea este nesigura in privinta opiniilor
sale si ezitanta in ac une.
Prelungiri ale teoriilor atribuirii
 Auto-atribuire si hetero-atribuire

Bem (1965,1967,1972) Nisbe , Caputo, Legant, Harvey et al (anii '80)

§ pozi e behaviorista Marecek (1973) § atunci cad se cere
radicala § actorii si observatorii observatorilor sa se
§ percep a de sine nu dispun de o aceeasi iden fice cu actorii, atunci
este iden ca cu cunoastere cand exista empa e intre
percep a celuilalt § actorii si observatorii cei doi, observatorul nu
analizeaza situa a din face mai multe atribuiri
unghiuri diferite dispozi onale decat actorul
Atribuirea de cauzalitate interna si externa

Evenimentele, conduitele rezulta din sau datoreaza unot

forte provenind fie de la persoane - cauzalitate interna
(factori dispozi onali), fie de la mediu - cauzalitate
externa (factori situa onali).

Problema atribuirii la persoane sau situa i, in viata

co diana, a cauzei unui eveniment sau a unui
comportament de catre un individ este centrala in teoriile
atribuirii.
Atribuire si "locus of control"
Pentru Heider, atribuirea este procesul care ar trebui sa permita gasirea sursei, a
cauzei evenimentelor.

Un intreg domeniu s-a dezvoltat in mod rela v autonom fata de lucrarile de

atribuire, domeniu vizand felul in care oamenii explica ceea ce li se intampla si
analizeaza rolul intaririlor in orientarea conduitelor - se numeste locus of control.
Locus of control este o parte integranta a atribuirii, autori fiindu-i Ro er si
Lefcourt.
O intarire poate urma unui comportament; comportamentul poate fi perceput ca
in afara controlului intern al individului; el poate fi sub controlul elementelor
exterioare individului, cum ar fi des nul, intamplarea, puterea celuilalt.
Explicarea succesului si a esecului (I)
 Explicarea succesului si a esecului
Schopler si Layton, 1972
Un individ incearca sa men na o rela v inalta s ma de sine
atribuindu-si succesele unor cauze interne si esecurile unor
cauze externe.

Atribuirea unei cauzalita interne evoca Analiza atribuirii cauzale in doua

referinta la capacita le, la competentele
actorului.
Atribuirea unei cauzalita externe este
interpretata ca imputarea cauzalita i unor
factori ca sansa sau intamplarea.
dimensiuni:
I. efortul (intern, instabil)
II. ap tudinile (intern, stabil)
III. sansa (extern, instabil)
IV. dificultatea sarcinii (extern, stabil)
Atribuirea: un proces de productie a
realitatii
"modelele noastre asupra lumii, ca si cele ale celorlalte persoane par sa ne
guverneze asteptarile si percep ile, chiar daca aceste clasificari merg prea departe
cu simplificarea, chiar daca - in numeroase cazuri - ele duc la false asteptari si
percep i" spun Linsday si Norman.

Ideea de atribuire permite sa se interpreteze sau sa se reinterpreteze

cercetari efectuate in diverse domenii, cum ar fi cel al influentei sau
disonantei cogni ve, studiile despre emo i, supunerea fata de o
autoritate, cons inta obiec va de sine, despre credinta intr-o lume
justa.
O teorie a atribuirii are o voca e integratoare, vizand sa unifice domenii disparate
pana atunci in psihologia sociala.
Bibliografie:
Neculau, A. (1996). No unea de atribuire in psihologia sociala. In Neculau, A. (Ed.) , Psihologie sociala. Aspecte
contemporane. (pp. 82-94). Editura Polirom