Tema 5.

Psihoprofilaxia neurotizării copilului

1. Stadiile de dezvoltare/maturizare a copilului
2. Măsurile de psihoprofilaxie în prima și a doua copilărie
3. Preîntâmpinarea nevrotizării copilului
4. Psihoigiena familiei copilului

1. Stadiile de dezvoltare/maturizare a copilului

Copilăria și adolescența sunt perioade de viață deosebit de importante, întrucât în acest interval de timp se
organizează și se dezvoltă personalitatea individului. În această etapă a „istoriei individuale” se produc
numeroase transformări, importante și rapide ca succesiune în timp, ale personalității, cu caracter specific,
schimbări care reprezintă, în egală măsură, nu numai condiția dezvoltării, ci și un risc crescut pentru starea de
sănătate mintală a individului. Fiecărui „stadiu” de dezvoltare îi corespunde o anumită „configurație a
personalității”, dar și o anumită „patologie psihică”. Din aceste considerente, aspectele legate de creșterea și
dezvoltarea individului din perioada copilăriei și adolescenței interesează în mod special psihoprofilaxia.
Numeroși autori au descris, din unghiuri diferite, stadiile de dezvoltare a individului, de la naștere până la
încheierea adolescenței, în relație cu variatele aspecte psihologice și psihopatologice ale acestei perioade de
viață. În sensul acesta, există mai multe „modele de dezvoltare”, pe care le vom prezenta în continuare.
Modelele stadiilor de dezvoltare a personalității la care ne referim sunt următoarele:
a) modelul propus de S. Freud, având în vedere stadiile de dezvoltare și maturizare psihosexuală, care sunt :
stadiile oral, anal, oedipian genital, stadiul de latență și stadiul de maturizare sexuală ;
b) modelul propus de J. Piaget, având în vedere stadiile de dezvoltare cognitivă, reprezentate prin stadiile
senzorial-motor, simbolic, intuitiv-reprezentativ, concret-operațional și formal-operațional ;
c) modelul propus de E.H. Erickson, axat pe dinamica dezvoltării stadiilor psihosociale, reprezentate prin :
încredere-neîncredere, autonomie/îndoială/teamă, inițiativă/vinovăție, valorizare/inferioritate,
identitate/confuzia rolului ;
d) modelul propus de A.T. Jersild și F.B. Holmes, având în vedere stadiile formării și maturizării afective ale
individului : frica (de întuneric, singurătate, locuri străine, zgomote, abandon), separarea/părăsirea,
imaginile de personaje fantastice/animale, teama (de eșecuri școlare, ridiculizare, desfigurare, boală,
moarte), sentimentul penibil de a fi diferit (fizic, social, intelectual, sexual etc.).

Fiecăreia dintre etapele de creștere și dezvoltare mai sus descrise îi corespund tulburări specifice ale stării
de sănătate mintală, după cum urmează:
a) în perioada de vârstă cuprinsă între 0 și 1,5 ani : autism, depresie, tulburări polimorfe de somn ;
b) în perioada cuprinsă între 1,5 și 3 ani : negativism, constipație, coșmaruri, timiditate etc. ;
c) în perioada de vârstă cuprinsă între 3 și 5 ani : fobii, coșmaruri, tulburări de vorbire de diferite tipuri, enurezis,
encoprezis (defecație involuntară), stări anxioase ;
d) în perioada cuprinsă între 6 și 11 ani : dificultăți școlare, fobii școlare, obsesii, simptome variate de
conversiune, ticuri ;
e) în perioada cuprinsă între 12 și 18 ani : tulburări de identitate, anorexie mintală, schizofrenie, comportament
delictual.

Se poate desprinde din cele de mai sus faptul că dezvoltarea din cursul copilăriei și adolescenței nu este decât
o etapă de pregătire și transformare în direcția constituirii și desăvârșirii individului pentru viața adultă. Ea este
formată din „stadii evolutive” succesive, fiecare dintre acestea având un profil propriu, cu caracteristici specifice
pentru starea de sănătate mintală, dar și cu o patologie psihiatrică diferențiată.
Activități de învățare:
1. Reactualizați stadiile de dezvoltare/maturizare a copilului;
2. Enumerați tulburările specifice ale stării de sănătate mintală in dependență de vârstă;
3. Aplicați tehnica 6 De ce? Răspundeți la prima întrebare: „Dezvoltarea din cursul copilăriei este o
etapă de pregătire și transformare în direcția constituirii și desăvârșirii individului pentru viața
adultă?”. Formulați întrebarea 2 în baza răspunsului 1. Repetați acțiunile până la sfârșit.

2. Măsurile de psihoprofilaxie în prima și a doua copilărie

Profilaxia copilului începe cu măsurile aplicate femeii gravide. Personalitatea și starea emoțional-afectivă,
metabolismul femeii, ritmul somn-veghe sunt aspecte esențiale legate de dezvoltarea ulterioară a viitorului
copil, precum și de perioada de embriogeneză.
În acest sens, o deosebit de mare valoare prezintă următoarele aspecte :
- statutul marital al femeii gravide ;
- modul în care aceasta a conceput copilul ;
- dorința femeii de a avea sau nu copii ;
- sănătatea fizică și psihică a viitoarei mame ;
- anturajul familial, social și profesional al femeii ;
- modul de alimentație al gravidei, utilizarea de alcool, cafea, tutun, droguri, medicamente etc.;
- eventualele afecțiuni intercurente (infecțioase, toxice, traumatisme, boli psihice etc.), care pot afecta cursul
sarcinii ;
- eventualele tratamente urmate de femeie în cursul sarcinii, care pot avea efecte asupra copilului ;
- încercările nereușite de întrerupere a cursului sarcinii.
O atenție deosebită trebuie acordată momentului nașterii, dat fiind faptul că acesta poate aduce adesea
complicații neplăcute atât pentru viitoarea mamă, cât și pentru copil, în sensul acesta, măsurile de profilaxie
care se impun sunt următoarele :
- pregătirea psihologică a femeii în vederea nașterii ;
- pregătirea femeii pentru a primi, ca perspectivă, statutul de viitoare mamă ;
- pregătirea și asigurarea unor circumstanțe pozitive ale momentului nașterii ;
- îngrijirile emoțional-afective speciale din perioada de lactație ;
- instituirea unei atmosfere de calm, de echilibru, favorabilă mamei și copilului ;
- un rol deosebit este acordat modului în care sunt întâmpinate nașterea și intrarea noului copil în grupul
familial.

Măsurile de psihoprofilaxie care se impun a fi aplicate copilului diferă în raport cu vârsta acestuia. Pentru
adecvarea lor sunt stabilite trei perioade : nou-născutul (0-1 an), copilul mic (1-3 ani), preșcolarul (4-7 ani).
Psihologia nou-născutului (0-1 an) trebuie să țină seama de următoarele aspecte :
- țipătul de la naștere al copilului este un indiciu de sănătate, dar totodată el exprimă și suferința provocată de
intrarea în joc a primelor reflexe și instincte ;
- apariția unor obiceiuri caricaturale rele, cum ar fi sugerea degetului, capriciile, încăpățânările, atacurile de
mânie, plânsul ;
- copilul se dezvoltă în funcție de relațiile dintre părinți, relațiile dintre el și părinții săi, atmosfera emoțională
din casă.
Psihologia copilului mic (1-3 ani) are în vedere următoarele aspecte :
- existența tulburărilor digestive, a colicilor, a erupției dentare ;
- jocurile ; relațiile cu ceilalți, cu adulții, cu frații, cu copiii ;
- imitația.
Psihologia copilului preșcolar (4-7 ani) trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte :
- integrarea acestuia în grupul familial ;
- relațiile diferențiate cu părinții ;
- relațiile diferențiate cu frații ;
- relațiile diferențiate cu celelalte rude ;
- începerea primelor forme de educație instituționalizată.

Un rol important în profilaxia copilului îl au câteva aspecte particulare, cum sunt :

- psihotraumatismele emoțional-afective, carențele sau frustrările ;
- formarea complexelor ;
- defectele de educație în raport cu dezvoltarea emoțională și formarea personalității ;
- influența pozitivă sau negativă a modelelor asupra copiilor (părinți, frați mai mari, bunici, alte rude sau alte
persoane) ;
- jocurile ;
- activitatea în familie.
Activități de învățare:
1. Aplicați Metoda 5 How (Cum?) pentru afirmația: Profilaxia copilului începe cu măsurile aplicate
femeii gravide. Cum? 2. Trebuie să ... Cum? 3. Trebuie să ... Cum? 4. Trebuie să ... Cum? 5. Trebuie
 să ... Cum?
2. Descrieți 5 aspecte care dovedesc necesitatea măsurilor de psihoprofilaxie a momentului nașterii;
3. De ce este important pentru psihologi studierea aspectelor specifice vârstei în psihoprofilaxie.

3. Preîntâmpinarea neurotizării copilului

Lumea sufletească a copilului are particularitățile ei, prin care se deosebește de lumea sufletească a adultului.
Adulții se înșală adesea atunci când încearcă să transpună asupra copiilor propria lor mentalitate, în loc să facă
efortul de a înțelege mentalitatea acestora. Copilul trăiește într-o lume de miracole, în care totul este însuflețit.
El se obișnuiește treptat cu realitatea, pe care și-o însușește printr-un dublu proces de asimilare și acomodare
(J. Piaget). În sensul acesta, educația este mijlocul de a conduce copilul din lumea viselor sale în lumea reală.
Această „trecere” poate constitui pentru mulți copii o criză gravă, cu implicații asupra dezvoltării și a sănătății
mintale. W. Stekel spune că lumea este frumoasă și noi o privim cu ochi de poet. În sufletul oricărui copil există
un germene poetic. A fi poet înseamnă a rămâne copil, în sensul cel mai bun al cuvântului.
Un rol deosebit de important în această perioadă revine formării personalității copilului, domeniu în care
psihoigiena are de spus un cuvânt decisiv Psihoprofilactica neurotizării copilului necesită respectarea unor
condiții care ar minimaliza influiența factorilor psihotraumanți/nefavorabili. H. Bouyer și Martin-Sisteron pun
accentul pe următoarele aspecte implicate în formarea personalității copilului : familia, școala, societatea.
Factorii cei mai importanți în formarea personalității și caracterului copilului sunt :
a) instinctul de dominare, care garantează forța personalității și capacitatea de adaptare a individului,
sentimentele sale de onoare ; în cazul tulburării acestuia, pot apărea diferite tipuri de devianțe, cum ar fi :
orgoliul, vanitatea, invidia, conflictele afective, complexele de inferioritate ;
b) teama de risc, de necunoscut și de durere, care dă naștere la prudență, aprecierea rațională a situațiilor,
scopuri utile etc. ; devianțele ce pot apărea în aceste situații sunt lenea, lașitatea, superficialitatea, rutina ;
c) apetența alimentară este un fapt natural la copil și ea se manifestă cu o intensitate mult mai accentuată decât
la adult ; din punct de vedere moral, ea reprezintă o tendință inferioară. În acest domeniu, pot apărea
următoarele tipuri de devianțe : răsfățat, refuz alimentar etc. ;
d) tendința de a construi lumi imaginare este o situație frecvent întâlnită la copii, aceștia având obiceiul să se
refugieze în imaginar și să viseze ; o asemenea înclinație trebuie însă să rămână un simplu joc și să nu devină
un mecanism cu ajutorul căruia copilul să evadeze din situațiile dificile sau nedorite ale unei realități
constrictive pentru el ; în acest caz, refugiul în imaginar devine un pericol grav pentru starea de sănătate
mintală și dezvoltarea psihică ulterioară ale copilului. În ceea ce privește devianțele, E. Bleuler și H. Claude
au subliniat importanța acestei predispoziții în geneza autismului și a schizofreniei ; alte devianțe care mai
pot apărea sunt obsesiile, neliniștea conștiinței, fobiile, misticismul anormal, mitomania (mania de a minți).
În toate aceste situații, familia este prima care are datoria de a-1 împiedica pe copil să evadeze în imaginar
în afara situațiilor de joc ; trebuie instituite măsuri de psihoprofilaxie care să combată inactivitatea,
distracțiile bizare, râsul și grimasele de unul singur sau în oglindă ;
e) tendința spre curiozitate ține de dorința copilului de a cunoaște ; este faza interogativă a lui „De ce ?” ;
copilul întreabă mai puțin „Când ? ”, „Cum ? ”, „Ce este aceasta ? ” ; trebuie să i se răspundă de fiecare dată
clar, corect, concis, evitându-se greșelile, ironia etc. ; în felul acesta se formează cunoștințele și gândirea
logică ; în caz contrar, copilul va căuta răspunsurile fie în afara familiei, fie în propria sa imaginație, ceea ce
este un pericol pentru sănătatea mintală. Devianțele care pot apărea se manifestă prin deformarea gândirii și
prevalența imaginației asupra logicii ;
f) sexualitatea are o valoare specială, deși este vorba despre copii ; clasica „inocență” a copilului nu mai rezistă
astăzi nici în morală, nici în psihologie, psihiatrie și mai cu seamă în sfera psihanalizei; S. Freud a demonstrat
existența unei sexualități pre- pubertare, mai ales atunci când a vorbit despre complexul Oedip ; la copii se
consideră că există în germene tendința către anomaliile viitoare ale adultului ; în legătură cu aceste aspecte,
sunt menționate următoarele devianțe posibile : sadismul (manifestat prin plăcerea de a chinui animalele),
masochismul (manifestat prin tendința de a fi umilit, bătut sau de a suferi dureri), narcisismul, isterie. În ceea
ce privește remediile, se vor găsi derivative în activitățile sportive, jocuri active, gimnastică, religie, artă sau
educație morală ;
g) sentimentele morale și religioase pot avea un rol reglator-modelator și sublimativ pentru alte tendințe care
se pot manifesta ; uneori impregnarea ideilor ateiste poate fi urmată de convingerea că omul este liber să facă
orice, conform voinței sale, fără a răspunde de actele lui ; în mod contrar, ideile legate de iad și pedeapsa
viitoare pot genera la copii angoase, fobii, obsesii.
Activități de învățare:
 1. Aplicați Metoda celor 5 Why (De ce?) pentru afirmația: Lumea sufletească a copilului are
particularitățile ei, prin care se deosebește de lumea sufletească a adultului De ce? 2. Pentru că ...
De ce? 3. Pentru că ... De ce? 4. Pentru că ... De ce? 5. Pentru că ... De ce?
2. Explicați cu propriile cuvinte cum ați înțeles factorii cei mai importanți în formarea personalității
și caracterului copilului;
3. De ce este important pentru psihologi studierea factorilor în formarea personalității.

4. Psihoigiena familiei copilului

Pentru copii, părinții reprezintă modelul. Relațiile dintre părinți și comportamentul acestora sunt imitate de
copiii din familie. Atitudinea părinților față de copii vectorializează atitudinea copiilor față de părinți, precum
și a copiilor între ei în cadrul fratriei. În această privință, cele mai importante devianțe care apar sunt rezumate
prin sintagma „ură familială” (G. Robin). Ura familială este semnalată încă de la începutul istoriei și este
cunoscută prin relația dintre Cain și Abel, Romulus și Remus, Josef și frații săi, precum și ura dintre tată și fiu,
așa cum o întâlnim în motivele mitologiei grecești, între Zeus și Cronos, dar mai ales între Laios și Oedip, acesta
din urmă constituind unul dintre motivele fundamentale ale psihanalizei.
Ura familială ia forme diferite, G. Robin fiind unul dintre cercetătorii care le-a descris și clasificat :
a) ura dintre frați are la bază reacții de apărare instinctivă, dar și dorința unuia de a domina, dublată de dorința
celuilalt de a ieși de sub dominanță ; este expresia unui dezacord legat de „rangul de fratrie”, precum și a
refuzului de a accepta dominarea unuia de către celălalt ; este un sentiment de revoltă ;
b) ura dintre surori are la bază vanitatea și amorul propriu ; ea este expresia dorinței fiecăreia de „a fi” mai
mult sau altceva decât sora sa ; cauzele le regăsim în neînțelegeri, în sentimentul de gelozie etc. ;
c) ura dintre frați și surori are la bază gelozia, rănirea amorului propriu, îngâmfare ; ideea de superioritate a
fratelui asupra surorii sale poate declanșa sentimentul tandru de protecție, dar și revolta acesteia la ideea de
a fi supusă ; impresia că unul sau una sunt mai avantajați de părinți sau neglijați etc. ;
d) ura maternă ; T. Ribot afirmă că „în societățile umane dragostea maternă este elementul universal, stabil,
nodul vital”; când aduce pe lume ființe mici, asemănătoare ei, femeia se recunoaște în ele și apare un
sentiment de simpatie și de recunoștință, dar și de proprietate ; este un fel mascat de dragoste de sine, care
schimbă egoismul în simpatie și instinctul de proprietate în impulsiune afectivă (T. Ribot). La femei,
tendințele ostile față de copii se pot manifesta în două direcții : manifestări pasagere de ostilitate, iritabilitate,
injurii, care apar la mame tandre și afectuoase în perioada premenstruală ; din punct de vedere psihologic,
instinctul matern se poate schimba în îngâmfare, ambiție, idei greșite de educație morală sau igienă. Ura
maternă poate fi nediferențiată, în cazul copilului nedorit, al copilului adoptat sau vitreg, dar ea poate fi și
diferențiată în mod preferențial, orientată fie către fiu, fie către fiică ;
e) ura paternă ; sentimentul patern este mult mai instabil decât cel matern ; ura paternă se manifestă prin
ostilitate, tiranie, răceală, dominanță, ironizare, impresia că dragostea soției sale pentru el este reorientată
către copii, invidie ;
f) ura filială reprezintă clasica rivalitate „fiu/tată”, așa cum apare ea în motivele mitologice „Zeus-Cronos” și
mai cu seamă „Laios-Oedip” ; este, de fapt, vorba despre conflictul statutelor și al rolurilor, manifestat prin
tendința fiului de a uzurpa statutul și de a prelua rolul tatălui, de a se substitui acestuia ; în cadrul
creștinismului însă, relația „tată-fiu” este o relație de comunicare bazată pe iubire.
Activități de învățare:
1. Realizați tehnica matricea conceptuală pentru a reprezenta conținutul
termenului de „ură familială”;
2. Completați fișa de autoevaluare conform algoritmului propus;
3. Oferiți „o mână de ajutor”. Propuneți 5 strategii de depășire a urii familiale.