1

MOTIVAȚIA

Motivaţia reprezintă toţi acei factori cu rol de stimulare şi activare, de sensibilizare selectivă şi imblod.

Modalităţi şi structuri motivaţionale

1. Trebuinţele sunt structuri motivaţionale bazale, fundamentale şi puternice ale personalităţii.

A. Maslow organizează trebuinţele alcătuind modelul piramidal al trebuinţelor.

Trebuinţe de autorealizare

Trebuinţe de stimă şi statut

Trebuinţe de afiliere

Trebuinţe de securitate

Trebuinţe biologice

Dacă trebuinţele de la baza piramidei sunt comune omului şi animalului, cele aflate spre vârful
piramidei, sunt specifice omului.

Adesea omul nu trece la satisfacerea trebuinţelor superioare dacă cele de la bază nu sunt satisfăcute.

2. Motivul reprezintă mobilul care declanşează, susţine energetic şi orientează acţiunea.

Motivele pot fi individuale sau sociale, inferioare sau superioare, minore sau majore, egiosete sau
altruiste etc. Ele acţionează interdependent formând constelaţii sau configuraţii de motive.

3. Interesele reprezintă orientări selective, relativ stabile şi active spre anumite domenii de
activitate. Ele sunt mai complexe decât trebuinţele şi motivele deoarece implică constanţă,
organizare şi eficienţă.

4. Convingerile sunt structuri adânc implantate în structura personalităţii, puternic trăite afectiv,
care împing, impulsionează spre acţiune. Ele orientează permanent comportamentul şi sunt
virulent apărate.

5. Idealurile reprezintă seturi de imagini şi idei care ghidează întreaga experienţă. Ele sunt
rezultatul experienţei proprii dar şi experienţei semenilor.

6. Concepţia despre lume şi viaţă reprezintă o formaţiune motivaţională ce cuprinde ansamblul

părerilor, ideilor, teoriilor despre om, natură şi societate. Ea este rezultantă a condiţiilor de
viaţă, culturii şi educaţiei, experienţelor personale.
 2

Formele motivaţiei

a) Motivaţia pozitivă şi motivaţia negativă

Motivaţia pozitivă este produsă de stimulări premiale (laudă, încurajare) şi se soldează cu efecte
benifice asupra activităţii şi relaţiilor interumane.

Motivaţia negativă este produsă de stimuli aversivi (ameninţare, blamare, pedeapsă) şi se soldează cu
efecte de abţinere, evitare şi refuz.

b) Motivaţia intrinsecă şi motivaţia extrinsecă

Motivaţia intrinsecă are sursa generatoare în interiorul psihismului subiectului.

Motivaţia extrinsecă are sursa în exteriorul psihismului subiectului (subiectul este motivat de altcineva
sau de altceva).

c) Motivaţia cognitivă şi motivaţia afectivă.

Motivaţia cognitivă acţionează dinlăuntrul proceselor cognitive (gândire, memorie, imaginaţie). Ea se

traduce prin nevoia de a înţelege, a explica, a rezolva.

Motivaţia afectivă este determinată de nevoia omului de a obţine aprobarea din partea altor persoane,
de a se simţi bine în compania altora.

Optimum motivaţional

Optimum motivaţional exprimă nivelul adecvat de intensitate a motivaţiei în raport cu o anumită

sarcină.

Modul cum oamenii percep dificultatea sarcinii determină o anumită intensitate a motivaţiei. De
exemplu, dacă o sarcină e percepută ca fiind prea uşoară, atunci intensitatea motivaţiei pentru
efectuarea sarcinii este mică.

Uneori oamenii tind să subestimeze sau să supraestimeze dificultatea unei sarcini. În aceste condiţii
optimum motivaţional se obţine astfel:

a) Dacă individul subestimează sarcina, atunci este necesară supraestimarea ei pentru ca ea să fie
îndeplinită corect;

b) Dacă individul supraestimează sarcina, atunci este necesară o uşoară subestimare a ei pentru
ca ea să fie îndeplinită corect.

VOINȚA

Voinţa reprezintă un proces psihic complex de reglaj superior, realizat prin mijloace verbale şi
constând în acţiuni de mobilizare şi concentrare a energiei psihonervoase în vederea biruirii
obstacolelor şi atingerii scopurilor conştient stabilite.
 3

Reglajul voluntar se manifestă fie ca iniţiere şi susţinere a acţiunilor, fie ca amânare sau diminuare a
acestora.

Reglajul voluntar se realizează prin intermediul efortului voluntar.

Efortul voluntar constă într-o mobilizare a resurselor fizice, emoţionale şi intelectuale prin intermediul
mecanismelor verbale. El este trăit ca o stare de tensiune, de încordare internă, de mobilizare a
resurselor în vederea depăşirii obstacolului.

Fazele actului voluntar

1) Actualizarea motivelor care determină scopul acţiunii, formularea intenţiei de a realiza acest
scop şi construirea planului de rezolvare a acţiunii.

În activităţile simple, acest moment este urmat de execuţia efectivă.

2) Lupta motivelor este generată de apariţia mai multor motive şi scopuri aferenţe lor. Unele
motive au satisfacţii imediate dar nu sunt foarte valoroase, pe când altele sunt mai puţin
tentante, dar sunt importante pentru viitor.

Deliberarea implică efort de evaluare a motivelor.

3) Luarea hotărârii presupune alegerea unui motiv şi scop şi inhibarea altora sau amânarea lor.
Acum planul mental se îmbogăţeşte şi se definitivează.

4) Executarea hotărârii luate sau realizarea efectivă a planului şi atingerea scopului. În această
fază sunt pregătite şi utilizate mijloace materiale, se însuşesc cunoştinţe, deprinderi, se
dezvoltă capacităţi.

În acţiunile mai complexe, această fază este urmată de verificare rezultatului şi formularea
unor concluzii valoroase pentru activitatea viitoare.

Calităţile voinţei

Prin executarea diverselor acţiuni voluntare, voinţa omului îşi dezvoltă anumite calităţi.

1. Puterea voinţei se exprimă în intensitatea efortului depus de o persoană pentru a depăşi

obstacolele şi atinge scopurile .

Slăbiciunea voinţei reprezintă incapacitatea de a realiza efortul voluntar cerut.

2. Perseverenţa presupune relizarea efortului voluntar pe o perioadă îndelungată de timp, chiar şi

în condiţii extrem de dificile.

Opusul perseverenţei este încăpăţânarea- urmărirea unor scopuri când împrejurările nu oferă
şanse de reuşită.

3. Independenţa voinţei- tendinţa constantă de a lua hotărâri în baza chibzuinţei proprii. Acestă
calitate nu se identifică cu lipsa de receptivitate faţă de opiniile celor din jur. Ea implică
atitudine critică faţă de opiniile personale şi ale celorlalţi.
 4

Opusul ei este sugestibilitatea.

4. Promptitudinea reprezintă rapiditatea cu care omul deliberează într-o situaţie complexă şi

adoptă hotărârea cea mai potrivită.

Opusul ei este nehotărârea.

AFECTIVITAEA

Dacă raţiunea poate fi reprodusă de calculator (inteligenţa artificială), afectivitatea este doar apanajul
omului.

Procesele afective sunt procese psihice care reflectă relaţia dintre subiect şi obiect sub formă de trăiri.

Prin urmare, nu obiectul în sine determină o trăire,ci relaţia dintre subiect şi obiect.

Proprietăţile proceselor afective

1. Polaritatea constă în tendinţa proceselor afective de a gravita fie în jurul polului pozitiv, fie în
jurul celui negativ, ca urmare a satisfacerii sau nesatisfacerii trebuinţelor.

Exemplu: bucurie-tristeţe, simpatie-antipatie, entuziasm-deprimare, iubire-ură

2. Intensitatea indică forţa, tăria, profunzimea de care dispune trăirea afectivă.

3. Durata constă în întinderea sau persistenţa în timp a trăirilor afective.

Exemplu: un sentiment poate dura un an, doi ani sau toată viaţa.

4. Mobilitatea exprimă fie trecerea de la o fază la alta în interiorul aceleiaşi trăiri, fie trecerea de
la o stare afectivă la alta.

Mobilitatea diferă de fluctuaţie care desemnează trecerea de la o stare la alta fără motiv, fiind
semn de patologie sau imaturitate.

5. Expresivitatea- capacitatea proceselor afective de a se exterioriza. Exteriorizarea se face prin

intermediu expresiilor emoţionale: mimică, pantomimică, gestică, modificări de natură
vegetativă, schimbarea vocii.

Expresiile emoţionale au următoarele roluri:

- Rol de comunicare- se face cunoscută starea afectivă;

- Rol de influenţare a conduitei altora în vederea săvârşirii unor acte (simulare, manipulare);

- Rol de autoreglare în vederea adaptării;

- Rol de contagiune prin care se întăreşte forţa de coeziune a membrilor grupului;

 5

- Rol de accentuare sau diminuare a stării afective (Exemplu: plângând ne putem „descărca”
de tensiune).

Clasificarea trăirilor afective

1. Procese afective primare- apropiate de biologic, nefiind întotdeauna controlate conştient:

a) Tonul afectiv al proceselor cognitive- reacţiile emoţionale ce însoţesc actele cunoaşterii.

De exemplu, o culoare sau un miros pot fi însoţite de trăiri afective de plăcere sau
neplăcere.

b) Trăirile afective de provenienţă organică sunt cauzate de buna sau proasta funcţionare a
organelor interne. De exemplu, în cardiopatii pot apare stări de alarmă afectivă.

c) Afectele- trăiri afective simple, primitive, implusive, cu apariţie bruscă, cum ar fi groaza,
mânia, frica, spaima, plânsul zgomotos sau râsul în hohote. Ele se supun uneori
controlului conştient.

2. Procesele afective complexe au un grad mai mare de conştientizare.

a) Emoţiile curente sunt forme afective de scurtă durată provocare de însuşirile obiectelor
(obiect fizic, persoană, eveniment). Ele sunt modelate socio-cultural. De exemplu:
bucurie, tristeţe, simpatie, antipatie, admiraţie, speranţă, entuziasm, dispreţ etc.

b) Emoţiile superioare sunt determinate de activităţile omului şi se supun învăţării (învăţare

afectivă). De exemplu emoţiile cauzate de activităţile intelectuale, artistice ş.a.m.d.

c) Dispoziţiile afective sunt stări difuze cu intensitate variabilă şi durată relativă. Ele nu sunt
cauzate de un element précis, fiind mai vagi decât emoţiile. De exemplu: veselie,
anxietate.

3. Procesele afective superioare se raportaează la personalitate.

a) Sentimentele sunt trăiri afective intense, de lungă durată, relativ stabile şi specifice
omului. Ele pot lua forma unor atitudini afective păstrându-se toată viaţa. De exemplu:
dragoste, ură, invidie, gelozie, admiraţie, îndoială etc.

b) Pasiunile sunt sentimente care antrenează întreaga personalitate. Ele pot fi pasiuni pozitive
sau nobile (în slujba adevărului, dreptăţii, progresului), care revitalizează şi energizează
individul, sau pasiuni negative, patimi sau vicii care devitalizează.

ATENȚIA

Atenţia este fenomenul psihic de activare selectivă, concentrare şi orientare a energiei psihonervoase
în vederea desfăşurării optime a activităţii psihice, cu deosebire a proceselor senzoriale şi cognitive.

Formele atenţiei

1. În funcţie de natura reglajului (involuntar/voluntar), atenţia poate fi:

 6

a) Atenţia involuntară, întâlnită şi la animale. Ea poate fi determinată de factori externi

(intensitatea stimulilor, apariţia sau dispariţia bruscă a stimulilor, mobilitatea unui stimul
pe fondul unor stimuli ficşi, gradul de complexitate al stimulului) şi factori interni
(interesul faţă de un obiect, trăirea afectivă pozitivă a relaţiei cu obiectul);

b) Atentia voluntară, este intenţionată şi autoreglată conştient. Autoreglajul se exprimă în

orientarea intenţionată spre obiectul atenţiei, intensificarea activităţii psihice, inhibarea
altor preocupări, izolarea de excitanţi perturbatori, mentinerea concentrării atenţiei pe
durata necesară etc.

2. În funcţie de direcţia principală de orientare, atenţia poate fi:

a) Atenţia externă- obiectul atenţiei se află în exteriorul individului (observarea unui peisaj,
ascultarea unei conferinţe etc.);

b) Atenţia internă- obiectul atenţiei se află în interiorul psihicului individului: suntem

preocupaţi de rezolvarea unei probleme, suntem captivaţi de amintiri etc.

Însuşirile atenţiei

1) Volumul atenţiei- cantitatea de elemente asupra cărora se poate orienta şi concentra atenţia
simultan. Volumul mediu al atenţiei este de 5-7 elemente.

2) Stabilitatea atenţiei- persistenţa în timp a posibilităţii de a menţine atenţia asupra unui obiect,
fenomen sau acţiune. Ea creşte odată cu vârsta (12-15 minute la preşcolari, 40-50 minute la
adulţi).

3) Concentrarea atenţiei- focalizarea atenţiei asupra unui obiect şi inhibarea altor factori
perturbatori.

4) Distributivitatea atenţiei- focalizarea atenţiei asupra mai multor obiecte în mod simultan. De
exmplu, un elev poate asculta ce spune profesorul şi lua notiţe în acelaşi timp.

5) Mobilitatea sau flexibilitatea atenţiei- deplasarea şi orientarea de la un obiect la altul în

intervalele cerute de desfăşurarea activităţii. De exemplu, piloţii aparatelor de zbor trebuie să
perceapă rapid o multitudine de stimuli care variază în timp.