PROCESE PSIHICE REGLATORII

PROCESE PSIHICE
REGLATORII
MOTIVATIA
VOINTA
AFECTIVITATEA
ATENTIA
 MOTIVAȚIA

 Motivaţia reprezintă
toţi acei factori cu rol
de stimulare şi
activare, de
sensibilizare selectivă
şi imblod.
 Modalitati si structuri
motivationale
Trebuintele
Motivele
Interesele
Convingerile
Idealurile
Conceptia despre lume si viata
Formele motivaţiei
a) Motivaţia pozitivă şi
motivaţia negativă

 Motivaţia pozitivă este produsă

de stimulări premiale (laudă,
încurajare) şi se soldează cu
efecte benifice asupra activităţii
şi relaţiilor interumane.

 Motivaţia negativă este produsă

de stimuli aversivi (ameninţare,
blamare, pedeapsă) şi se soldează
cu efecte de abţinere, evitare şi
refuz.
b) Motivaţia intrinsecă şi
motivaţia extrinsecă

Motivaţia intrinsecă are sursa

generatoare în interiorul
psihismului subiectului.

Motivaţia extrinsecă are

sursa în exteriorul
psihismului subiectului
(subiectul este motivat de
altcineva sau de altceva).
c) Motivaţia cognitivă şi motivaţia
afectivă.

Motivaţia cognitivă acţionează

dinlăuntrul proceselor cognitive
(gândire, memorie, imaginaţie).
Ea se traduce prin nevoia de a
înţelege, a explica, a rezolva.

Motivaţia afectivă este

determinată de nevoia omului de
a obţine aprobarea din partea
altor persoane, de a se simţi bine
în compania altora.
Optimum motivaţional
Optimum motivaţional exprimă nivelul adecvat de intensitate a
motivaţiei în raport cu o anumită sarcină.
Modul cum oamenii percep dificultatea sarcinii determină o anumită
intensitate a motivaţiei. De exemplu, dacă o sarcină e percepută ca
fiind prea uşoară, atunci intensitatea motivaţiei pentru efectuarea
sarcinii este mică.
Uneori oamenii tind să subestimeze sau să supraestimeze dificultatea
unei sarcini. În aceste condiţii optimum motivaţional se obţine astfel:
1. Dacă individul subestimează sarcina, atunci este necesară
supraestimarea ei pentru ca ea să fie îndeplinită corect;
2. Dacă individul supraestimează sarcina, atunci este necesară o
uşoară subestimare a ei pentru ca ea să fie îndeplinită corect.
 VOINŢA
Voinţa reprezintă un proces psihic complex de reglaj superior,
realizat prin mijloace verbale şi constând în acţiuni de
mobilizare şi concentrare a energiei psihonervoase în vederea
biruirii obstacolelor şi atingerii scopurilor conştient stabilite.
 Reglajul voluntar se manifestă fie ca iniţiere şi susţinere a
acţiunilor, fie ca amânare sau diminuare a acestora.
 Reglajul voluntar se realizează prin intermediul efortului
voluntar.
 Efortul voluntar constă într-o mobilizare a resurselor fizice,
emoţionale şi intelectuale prin intermediul mecanismelor
verbale. El este trăit ca o stare de tensiune, de încordare internă,
de mobilizare a resurselor în vederea depăşirii obstacolului.
 Fazele actului voluntar

1) Actualizarea motivelor care determină scopul acţiunii, formularea intenţiei de

a realiza acest scop şi construirea planului de rezolvare a acţiunii.
 În activităţile simple, acest moment este urmat de execuţia efectivă.
2) Lupta motivelor este generată de apariţia mai multor motive şi scopuri
aferenţe lor. Unele motive au satisfacţii imediate dar nu sunt foarte valoroase,
pe când altele sunt mai puţin tentante, dar sunt importante pentru viitor.
 Deliberarea implică efort de evaluare a motivelor.
3) Luarea hotărârii presupune alegerea unui motiv şi scop şi inhibarea altora sau
amânarea lor. Acum planul mental se îmbogăţeşte şi se definitivează.
4) Executarea hotărârii luate sau realizarea efectivă a planului şi atingerea
scopului. În această fază sunt pregătite şi utilizate mijloace materiale, se
însuşesc cunoştinţe, deprinderi, se dezvoltă capacităţi.
 În acţiunile mai complexe, această fază este urmată de verificare rezultatului şi
formularea unor concluzii valoroase pentru activitatea viitoare.
Calităţile voinţei
1. Puterea voinţei se exprimă în
intensitatea efortului depus de o
persoană pentru a depăşi obstacolele
şi atinge scopurile .
 Slăbiciunea voinţei reprezintă
incapacitatea de a realiza efortul
voluntar cerut.
2. Perseverenţa presupune relizarea
efortului voluntar pe o perioadă
îndelungată de timp, chiar şi în
condiţii extrem de dificile.
 Opusul perseverenţei este
încăpăţânarea- urmărirea unor scopuri
când împrejurările nu oferă şanse de
reuşită.
3. Independenţa voinţei- tendinţa
constantă de a lua hotărâri în baza
chibzuinţei proprii. Acestă calitate nu
se identifică cu lipsa de receptivitate
faţă de opiniile celor din jur. Ea
implică atitudine critică faţă de
opiniile personale şi ale celorlalţi.
 Opusul ei este sugestibilitatea.
4. Promptitudinea reprezintă
rapiditatea cu care omul deliberează
într-o situaţie complexă şi adoptă
hotărârea cea mai potrivită.
 Opusul ei este nehotărârea.
AFECTIVITATEA
Dacă raţiunea poate fi reprodusă de calculator (inteligenţa artificială), afectivitatea este doar
apanajul omului.
Procesele afective sunt procese psihice care reflectă relaţia dintre subiect şi obiect sub
formă de trăiri.
Prin urmare, nu obiectul în sine determină o trăire,ci relaţia dintre subiect şi obiect.
Proprietăţile proceselor afective
1. Polaritatea constă în tendinţa proceselor afective de a gravita fie în
jurul polului pozitiv, fie în jurul celui negativ, ca urmare a satisfacerii sau
nesatisfacerii trebuinţelor.
Exemplu: bucurie-tristeţe, simpatie-antipatie, entuziasm-deprimare, iubire-
ură
2. Intensitatea indică forţa, tăria, profunzimea de care dispune trăirea
afectivă.
3. Durata constă în întinderea sau persistenţa în timp a trăirilor afective.
Exemplu: un sentiment poate dura un an, doi ani sau toată viaţa.
4. Mobilitatea exprimă fie trecerea de
la o fază la alta în interiorul
aceleiaşi trăiri, fie trecerea de la o
stare afectivă la alta.
 Mobilitatea diferă de fluctuaţie care
desemnează trecerea de la o stare la
alta fără motiv, fiind semn de
patologie sau imaturitate.
5. Expresivitatea- capacitatea
proceselor afective de a se
exterioriza. Exteriorizarea se face
prin intermediu expresiilor
emoţionale: mimică, pantomimică,
gestică, modificări de natură
vegetativă, schimbarea vocii.
 Clasificarea trăirilor afective
1. Procese afective primare- apropiate de biologic, nefiind
întotdeauna controlate conştient:
a) Tonul afectiv al proceselor cognitive- reacţiile emoţionale
ce însoţesc actele cunoaşterii. De exemplu, o culoare sau un
miros pot fi însoţite de trăiri afective de plăcere sau
neplăcere.
b) Trăirile afective de provenienţă organică sunt cauzate de
buna sau proasta funcţionare a organelor interne. De
exemplu, în cardiopatii pot apare stări de alarmă afectivă.
c) Afectele- trăiri afective simple, primitive, implusive, cu
apariţie bruscă, cum ar fi groaza, mânia, frica, spaima,
plânsul zgomotos sau râsul în hohote. Ele se supun uneori
controlului conştient.
2. Procesele afective complexe au un grad mai mare de
conştientizare.
a) Emoţiile curente sunt forme afective de scurtă durată
provocare de însuşirile obiectelor (obiect fizic, persoană,
eveniment). Ele sunt modelate socio-cultural. De exemplu:
bucurie, tristeţe, simpatie, antipatie, admiraţie, speranţă,
entuziasm, dispreţ etc.
b) Emoţiile superioare sunt determinate de activităţile
omului şi se supun învăţării (învăţare afectivă). De exemplu
emoţiile cauzate de activităţile intelectuale, artistice
ş.a.m.d.
c) Dispoziţiile afective sunt stări difuze cu intensitate
variabilă şi durată relativă. Ele nu sunt cauzate de un
element précis, fiind mai vagi decât emoţiile. De exemplu:
veselie, anxietate.
3. Procesele afective superioare se
raportaează la personalitate.
a) Sentimentele sunt trăiri afective
intense, de lungă durată, relativ
stabile şi specifice omului. Ele pot
lua forma unor atitudini afective
păstrându-se toată viaţa. De exemplu:
dragoste, ură, invidie, gelozie,
admiraţie, îndoială etc.
b) Pasiunile sunt sentimente care
antrenează întreaga personalitate. Ele
pot fi pasiuni pozitive sau nobile (în
slujba adevărului, dreptăţii,
progresului), care revitalizează şi
energizează individul, sau pasiuni
negative, patimi sau vicii care
devitalizează.
 ATENŢIA

 Atenţia este fenomenul psihic de activare

selectivă, concentrare şi orientare a energiei
psihonervoase în vederea desfăşurării optime a
activităţii psihice, cu deosebire a proceselor
senzoriale şi cognitive.
1. În funcţie de natura reglajului
(involuntar/voluntar), atenţia poate fi:
a) Atenţia involuntară, întâlnită şi la animale.
Ea poate fi determinată de factori externi
(intensitatea stimulilor, apariţia sau dispariţia
bruscă a stimulilor, mobilitatea unui stimul pe
fondul unor stimuli ficşi, gradul de
complexitate al stimulului) şi factori interni
(interesul faţă de un obiect, trăirea afectivă
pozitivă a relaţiei cu obiectul);
b) Atentia voluntară, este intenţionată şi
autoreglată conştient. Autoreglajul se exprimă
în orientarea intenţionată spre obiectul
atenţiei, intensificarea activităţii psihice,
inhibarea altor preocupări, izolarea de
excitanţi perturbatori, mentinerea concentrării
atenţiei pe durata necesară etc.
2. În funcţie de direcţia principală de orientare,
atenţia poate fi:
a) Atenţia externă- obiectul atenţiei se află în
exteriorul individului (observarea unui peisaj,
ascultarea unei conferinţe etc.);
b) Atenţia internă- obiectul atenţiei se află în
interiorul psihicului individului: suntem preocupaţi
de rezolvarea unei probleme, suntem captivaţi de
amintiri etc.
 Însuşirile atenţiei
1) Volumul atenţiei- cantitatea de elemente asupra cărora se poate orienta
şi concentra atenţia simultan. Volumul mediu al atenţiei este de 5-7
elemente.
2) Stabilitatea atenţiei- persistenţa în timp a posibilităţii de a menţine
atenţia asupra unui obiect, fenomen sau acţiune. Ea creşte odată cu
vârsta (12-15 minute la preşcolari, 40-50 minute la adulţi).
3) Concentrarea atenţiei- focalizarea atenţiei asupra unui obiect şi
inhibarea altor factori perturbatori.
4) Distributivitatea atenţiei- focalizarea atenţiei asupra mai multor
obiecte în mod simultan. De exmplu, un elev poate asculta ce spune
profesorul şi lua notiţe în acelaşi timp.
5) Mobilitatea sau flexibilitatea atenţiei- deplasarea şi orientarea de la
un obiect la altul în intervalele cerute de desfăşurarea activităţii. De
exemplu, piloţii aparatelor de zbor trebuie să perceapă rapid o
multitudine de stimuli care variază în timp.