Autismul infantil

Obiective de realizat:
La sfîrşitul predării temei studenţii vor fi în stare:

La nivel de cunoaştere:
- să cunoască fundamente teoretice şi starea actuală a cercetărilor privind autismul infantil;
- să definească şi să identifice conceptul de autism infantil;
- să cunoască cauzele de apariţie a autismului infantil;
- să înţeleagă şi să explice simptomatologia caracteristică autismului infantil;

La nivel de aplicare:
- să sesizeze schimbările de orice natură care apar în dezvoltarea psihică a copiilor cu autism infantil;
- să diferenţieze diferite forme de autism infantil;
- să diferenţieze copiii cu autism infantil de alte forme de disontogenii: retard mintal, deficienţă de auz,
tulburări psihiatrice (schizofrenia);

La nivel de atitudini şi valori:

- să aprecieze importanţa cunoaşterii conceptului de autism infantil, al etiologiei şi al simptomatologiei
autismului infantil;
- să-şi cultive atitudini şi valori pozitive faţă de persoanele cu autism infantil.
 Planul temei:

• 1. Terminologia şi frecvenţa autismului infantil

• 2. Etiologia autismului infantil
• 3. Simptomatologia autismului infantil
• 4. Diferenţierea autismului infantil de alte manifestări
patologice
 Literatura recomandată:
1.Buică Cristian, Bazele defectologiei, Bucureşti, 2004
2. Gherguţ Alois, Sinteze de psihopedagogie specială, Iaşi, 2005
3. Hîncu V., Consideraţii istorice şi teoretice asupra autsmului infantil. Bucureşti, 2001
3. Mureşan Cristina, Autismul infantil. Structuri psihopatologice şi terapie coplexă. Cluj-
Napoca, 2004
4. Racu Aurelia, Danii Anatol, Psihopedagogie specială. (Sinteze), Chişinău, 2007
5. Детский аутизм. Хрестоматия. Санкт-Петербург, 1997
6. Мамайчук И.И., Помощь психолога детям с аутизмом. Санкт-Петербург, 2007
7. Настольная книга педагога-дефектолога. Под.ред. Т.Б.Епифанцева, Т.Е.Киселенко,
И.А.Могилева и др. Ростов-на-Дону, 2006
8.Никольская О.С., Баенская Е.Р., Либлинг М.М. Аутичный ребенок, пути помощи.
Москва, 1997
9. Основы специальной психологии. Под.ред. Л.В.Кузнецовой, Л.И.Переслени,
Л.И.Солнцева. Москва, 2002
10. Сорокин В.М., Специальная психология. Санкт-Петербург, 2003
11. Диагностика раннего детского аутизма. Москва, 1991
12. Широкова Г.А., Жадько Е.Г., Практикум для детского психолога. Ростов-на-Дону,
2005
1. Terminologia şi frecvenţa
autismului infantil
Termenul de autism a fost folosit încă din anul
1911 de către psihiatrul elveţian Eugen Bleuler
pentru a desemna pierderea de către pacient a
contactului cu realitatea, efectul fiind acela al
imposibilităţii ori a dificultăţii totale de
comunicare cu ceilalţi.

Pediatrul american Leo Kanner în 1943 a făcut

posibilă delimitarea sindromului de autism de
alte forme de deficienţe.
 Termenii: ,,psihoză infantilă”, ,,encefalopatie
infantilă”, ,,tulburări emoţionale grave”, ,,fond
sechelar encefalopat prin dismaturitate”, ,,copii
fără contact”, ,,schizofrenie
infantilă”, ,,oligofrenie”, ,,întîrzîiere psihică” se
referă la o arie largă de fenomene, dar nu
acoperă starea concretă de autism.
E.Bleuler, defineşte autismul infantil ca pe o ,,detaşare
de la realitate însoţită de o predominare a vieţii
interioare”

Autismul după E.Bleuler, constă în concentrarea totală

asupra propriei lumi lăuntrice, cu mod de gîndire
necritic centrat pe subiectivitate şi rupt de realitate,
dominată de fantezie şi reverii.

Leo Kanner definea autismul infantil drept inaptitudine

înnăscută de a reacţiona adecvat în diverse situaţii şi de
a stabili relaţii fireşti cu cei din jur.
 • Autismul trebuie înţeles drept o
incapacitate de integrare în reţeaua
relaţiilor sociale normale şi nicidecum
o ,,retragere”, deoarece, la o vîrstă atăt de
timpurie, nu se poate vorbi despre o
participare în astfel de relaţii (V.Hîncu,
2001).
Categoriile de factori ce determină controversele privind
definirea precisă a autismului infantil (E.Verza, 1993)

• Structura complexă (etiologic şi simptomatologic) a sindromului

autist;
• Abordările teoretice şi metodologice diferite, datorită punctelor de
vedere specifice în psihiatrie şi psihopatologie, psihologie,
psihopedagogie specială, pedagogie;
• Caracterul limitat al posibilităţilor actuale de investigare şi evaluare
(rezultatele promiţătoare ale tomografiei computarizate în
explorarea activităţii electrice a creierului);
• Imprevizibilitatea structurării vieţii psihice şi a evoluţiei
comportamentale ulterioare momentului primei diagnoze, ce face
extrem de riscantă orice prognoză sau evaluare post-terapeutică.
Această deficienţă este mai evidentă
în jurul vîrstei de 3 ani şi are o
frecvenţă mai mare la băieţi decît la
fete (în raport de 4 la 1).
Statisticile arată că aproximativ 5
persoane din 10.000 suferă de
autism, indiferent de mediul social.
• Comparativ cu alte deficienţe, se apreciază
că autismul are o frecvenţă similară cu cea
a surdităţii şi mai mare decît cecitatea.

• Se remarcă un număr mai mare de autişti

printre copiii unici sau printre primiii noi-
născuţi.
2. Etiologia autismului infantil
Teoriile referitoare la etilogia autismului:

• teorii organice (substratul tulburării datorîndu-se unor

factori genetici, biochimici ori structurali cerebrali);
• teorii psihogene (avînd în prim plan alienarea socială
şi ,,retragerea psihologică”);
• teorii comportamentale (pseudoautism datorat
constituirii unor seturi de comportamente învăţate,
consecinţă a unor serii de recompensări şi sancţionări,
de lungă durată).
3. Simptomatologia autismului
infantil
Simptomatologia de bază include:

• dificultăţi de limbaj şi comunicare;

• deficienţe perceptuale şi relaţionale;
• tulburări acţionale şi comportamentale;
• disfuncţionalităţi ale proceselor psihice.
Dificultăţi de limbaj şi comunicare:
• se manifestă de timpuriu prin lipsa unor relaţii adecvate în vorbire şi
slabul interes manifestat în achiziţia limbajului
• impedimente în abilitatea de a iniţia sau susţine o conversaţie cu ceilalţi;
• nu răspund la comenzile verbale şi pot prezenta reacţie întîrziată la apelul
numelor lor;
• vorbirea se însuşeşte cu întîrziere mare, faţă de normal, şi cu pronunţie
defectuoasă;
• prezenţa fenomenului ecolalic – repetă mecanic cuvinte auzite la cei din
jur;
• tulburări în planul recepţiei vorbirii şi folosirea gesticulaţiei relativ
simplificate;
• dificultăţi în planul formulărilor verbale, devenind stereotipe şi repetitive;
• vorbirea spontană este bine dezvoltată, care este însoţită de folosirea mai
intensă a limbajului non-verbal.
Deficienţe perceptuale şi relaţionale:

• sunt sesizate încă de la naşterea copilului;

• agitaţie, însoţită de ţipete, sau inhibiţie, fără interes şi fără dorinţă de a
cunoaşte lumea înconjurătoare;
• unii autişti manifestă fascinaţie pentru lumină sau pentru obiecte
strălucitoare, iar alţii nu percep elementele componente ale obiectelor;
• unii autişti se pot ataşa nejustificat de unele obiecte fără semnificaţie sau
manipulează un timp îndelungat un obiect, manifestînd reacţie aberantă la
zgomote de intensităţi diferite;
• Preferinţă mai mare pentru stimulii tactili şi olfactivi decît pentru stimulii
vizuali şi auditivi;
• pot să nu accepte prinderea mîinii de către adult, preferă prinderea
acesteea de încheietura mîinii;
• manifestă reacţie de respingere faţă de contactul cu unele jucării ce sînt
agreate de copiii normali;
• dificultăţi grave în iniţierea şi menţinerea unei relaţii sentimentale.
Tulburări acţionale şi comportamentale:

• au un caracter bizar şi stereotip al comportamentului şi acţiunilor

(rotirea braţelor, învîrtirea pe loc);

• comportament agresiv cu cei din jur;

• comportament repetitiv şi acţiunea de automutilare sau
autodistrugere (mişcarea a unei părţi de corp, pînă la
epuizare,autolovirea cu pumnul sau cu un obiect, prin lovirea cu
capul de perete sau de diferite obiecte);
• acţiunea de autostimulare (kinestezică-legănatul înainte şi înapoi;
tactilă – lovirea coapsei cu dosul palmei, zgîrîierea cu unghia a
căruciorului; auditivă – plesnitul din limbă, emiterea unui sunet
neîncetat; vizuală – învîrtirea unui obiect în faţa ochilor);
Disfuncţionalităţi ale proceselor psihice

• în plan afectiv-motivaţional, manifestă lipsă de interes pentru contactul

social, indiferenţă faţă de trăirile celor din jur;
• stabilesc contact afectiv distanţat, fără să adopte atitudini pozitive,
constante faţă de persoanele apropiate;
• tendinţa de izolare, de închidere în eul propriu;
• întîrzieri mintale datorate dificultăţilor de limbaj şi învăţare, care fac
imposibilă achiziţia de experienţe cognitive;
• dificultăţi de înţelegere imaginativă a unor situaţii reale, care nu
contribuie la formarea de concepte pentru abstractizare şi generalizare,
care-l îndepărtează pe autist de raportarea corectă la complexitatea
vieţii;
• memoria mecanică, relativ bună creează impresia unei inteligenţe
normale.
 Clasificarea copiilor cu diferite forme de autism
(O.S.Nicoliskaia, E.R.Baenskaia, M.M.Libling)
1. -Lipsa contactului emoţional cu adulţii;
- reacţie lentă la excitanţii externi;
-mască mimică tipică a calmităţii profunde;
-limbajul activ poate fi păstrat;
-evitarea stimulilor puternici, care provoacă frică (zgomot, lumină
puternică, atingere etc.)
Cea mai profundă formă de autism
2. -Prezenţa reacţiilor la senzaţii fizice neplăcute (durere, foame, frig);
-în limbaj prevalează aceleaşi cuvinte-şablon;
-este posibilă realizarea activităţii la rugămintea mamei;
-ataşament exagerat faţă de mamă;
- îmbinarea atitudinii emoţionale reci faţă de cei din jur cu nivelul
înalt de sensibilitate faţă de starea mamei;
2. -acţiuni stereotipe, direcţionate spre stimularea organelor de simţ
(rotirea obiectelor în faţa ochilor fîşîitul foii etc.);
- stimularea aparatului vestibular prin legănare;
-ritualizarea vieţii cotidiene.

3. -Prezenţa limbajului sub forma monologului emoţional;

-abilitatea de aşi exprima necesităţile prin limbaj;
-conflict;
-dominarea uneea şi aceleaşi activităţi;
- vocabular bogat de caracter ,,livresc”;
- combinarea paradoxală a anxietăţii şi timidităţii cu necesitatea de a
trăi repetat impresiile traumatizante;
4. -Abilitatea de comunicare şi funcţiile intelectuale sunt păstrate;
-necesitatea exagerată de apărare şi susţinere emoţională din
partea mamei;
-prezenţa formelor rituale de comportament;
-cercul de comunicare este limitat de adulţii apropiaţi;
-dificultăţi la înuşirea abilităţilor motorii.
4. Diferenţierea autismului
infantil de alte manifestări
patologice
Autismul infantil trebuie diferenţiat de alte
categorii de deficienţe, în special de:

- retard mintal
- schizofrenie infantilă
- deficienţă de auz
 Autismul infantil
Nu manifestă atenţie atunci cînd li se
vorbeşte sau cînd în jurul lor se produc
evenimente cu o anumită semnificaţie
pentru că nu înţelege sensul acestora şi
nu surprind simbolica lingvistică;
Deficienţele de operare mintală se
deosebesc de cele de tip oligofrenic
prin discrepanţele mari în rezolvarea
unor sarcini sau în achiziţionarea unor
deprinderi;
Sînt cazuri de autişti care obţin
performanţe normale sub aspectul Q.I.
Retard mintal
Copiii cu retard mintal uşor şi moderat
reuşesc să înveţe limbajul şi îşi
formează comunicarea verbală (orală şi
scrisă), care le permite să se integreze
în viaţa socială;
Chiar dacă comunicarea este deficitară,
debilul mintal realizează progrese în
anumite limite şi ajunge să
achiziţioneze structurile lingvistice
fundamentale, care au efect favorabil în
plan comportamental şi al
personalităţii;
Sînt capabili cei cu debilitate mintală
moderată de un oarecare progres
intelectual şi se exteriorizează afectiv-
motivaţional.
 Autismul infantil
O parte din autişti nu vorbesc, o
parte nu înţeleg sau ignoră vorbirea,
cei ce folosesc limbajul au dificultăţi
de pronunţie, de ritm şi de voce;
Deficienţa de auz
(surditate)
Copilul surd foloseşte cuvinte pe
baza imitaţiei şi comunică printr-o
mimico-gesticulaţie bogată şi
variată;

Comunicarea verbală nu este La copilul surd dezvoltarea psihică

susţinută de limbajul gestual, se realizează în mod progresiv;
deoarece autistul nu-l foloseşte, în
general limbajul semnelor şi nu este
interesat să imite pe cei din jur;

La copiii autişti stagnările şi chiar

involuţiile în dezvoltare sînt
frecvente.
 Autismul infantil
La copiii cu autism lipsesc
halucinaţiile şi maniile
Este posibil ca, ajunşi la vîrsta
maturităţii, unii autişti să prezinte
tabloul clinic specific schizofreniei
Schizofrenia infantilă
Cuprinde toate cazurile de alienare a
personalităţii, caracterizate prin
tulburarea permanentă şi de o
severă gravitate a raporturilor
intelectuale, afective şi sociale ale
eului cu ceilalţi şi cu realitatea;