Tulburările

de spectru
autist
Lect. univ. Dr. Laurențiu-Dragoș MÂNDREA
Universitatea din Oradea
Uz personal. Interzisă distribuirea ! Bibliografia la autor.
Delimitări conceptuale
Autismul este definit în DEX 2009 ca fiind o „Stare patologică
manifestată prin ruperea legăturilor psihice cu lumea exterioară și
intensa trăire a vieții interioare”.
Paul Popescu-Neveanu în “Dicționar de Psihologie” defineşte:
“AUTISM (gr. autos — însuşi), după E. Bleuler, sindrom constând în
replierea totală asupra propriei lumi lăuntrice, mod de gândire
necritică centrată pe subiectivitate şi rupt de realitate, dominată de
fantezie şi reverii. Subiectul refuză contactul cu persoanele şi
obiectele externe şi se refugiază în lumea sa lăuntrică în care îşi
satisface dorințele în plan imaginativ, se compensează afectiv prin
fantasme care în cazuri patologice sunt duse până la delir
halucinatoriu.
Delimitări conceptuale
“Dicționarul de Psihologie LaRousse” defineşte autismul
astfel: „excesivă închidere în sine, ducând la o desprindere
de realitate şi la o intensificare a vieții imaginative. L.
Kanner a descris, în 1943, sub numele de autism infantil
precoce, o formă de psihoză a copilului. Acest sindrom, care
se observă mai adesea la băieți decât la fete (de două până
la patru ori mai mult), poate să apară extrem de timpuriu
(înainte de vârsta de 2 1/2 ani).
Sintetizând...
Autismul reprezintă un spectru de tulburări de dezvoltare
a căror cauză nu este încă precis stabilită. Oamenii de ştiință
cred că aceste tulburări pot fi cauzate atât de factori
genetici, cât şi de factori de mediu. Persoanele cu tulburari
din spectrul autistic tind sa aibă probleme sociale şi de
comunicare precum şi tendința de a repeta anumite
comportamente şi refuză să facă schimbări în activitățile lor
zilnice. Mulți dintre autiști învață şi reacționează în moduri
neobişnuite la diferitele senzații.
Un pic de istorie...
Un pic de istorie...

▪ În anii '40, două publicații, care la acea epocă au fost trecute cu vederea,
descriau cazul unor copii prezentând dificultăți foarte mari de adaptare pe plan
social, copii care par indiferenți sau prea puțin ataşați de cei apropiați,
nonverbali şi preferând singurătatea. Redescoperit un deceniu mai târziu, în
1943, studiul pediatrului american, Leo Kanner, descrie comportamentul a 11
copii autişti şi acesta devine celebru. Celălalt studiu, mai puțin cunoscut, îi
aparține austriacului Hans Asperger. (Murariu – Cernomazu O., 2005) Cel mai
interesant fapt al acestor publicații este acela că doi cercetători au ales, fără a
se consulta, acelaşi termen, autism, pentru a numi tabloul dezinteresului
social, împrumutând conceptul utilizat în psihiatrie de Bleuler, pentru
descrierea momentelor de retragere în sine ale unor schizofreni. (Tudose
Florin, 2011)
Autismul – tulburare de dezvoltare,
relaţionare şi comunicare

▪ ,,Sindrom patologic, apărut în copilărie,

caracterizat printr-o stare de
înstrăinare/retragere, o lipsă de răspuns social
şi/sau interes față de cei din jur, dificultăți de
comunicare şi de limbaj, imposibilitatea de a
dezvolta un ataşament normal şi existența unor
căi bizare de a răspunde la stimulii din mediul
înconjurător,, (Reber A.S., apud Alois Gherguț,
2013).
Autismul – tulburare de dezvoltare,
relaţionare şi comunicare

▪ Aşadar autismul este caracterizat de:

▪ -debut precoce;
▪ -deficit de interes şi deficit relaţional faţă de persoane;
▪ -utilizarea particulară, neobişnuită, inadecvată a obiectelor;
▪ -tulburări mari de dezvoltare şi de utilizare a limbajului;
▪ -răspunsuri bizare la modificările mediului;
▪ -anomalii psihosenzoriale cu manifestări frecvente de
autostimulare (vizuală,
▪ kinestezică, auditivă, vestibulară, olfactivă).
Epidemiologie
Criterii de diagnostic

▪ Diagnosticul de autism este unul foarte serios,

cu implicații majore în viata unei familii unde
un copil este suspectat de comportament și
dezvoltare atipică. Din păcate nu există teste
medicale sau analize care să ateste prezența
sau absența acestei tulburări, iar diagnosticul
se pune strict pe baza observării și evaluării
comportamentului copilului.
Criterii de diagnostic
Criterii de diagnostic

▪ pentru un diagnostic cert, trebuie să fie

prezenți cel puțin 8 din următorii 16 itemi, iar
aceştia să includă cel puțin 2 itemi de la A,
unul de la B şi unul de la C. De asemenea, se
consideră că un criteriu este satisfăcut numai
dacă comportamentul este anormal pentru
nivelul de dezvoltare al persoanei.
 Criterii de diagnostic

▪ A. Alterarea calitativă a interacțiunilor sociale:

▪ 1. lipsa empatiei pentru existența sau sentimentele altora; Exemplu: Subiectul se
comportă cu o persoană ca şi când ar fi vorba de un obiect, nu remarcă suferința altuia.
▪ 2. refuzul consolării sau adoptarea unei maniere anormale în fața acesteia în momentele
de suferință; Exemplu: Subiectul nu caută consolare nici când este bolnav, rănit sau
obosit.
▪ 3. lipsa simțului mimetic sau folosirea sa în mod deformat; Exemplu: Copilul nu face pa-
pa cu mâna, imită acțiunile altora în mod mecanic şi inadaptat.
▪ 4. jocuri de grup anormale sau absente; Exemplu: Copiii preferă să se joace singuri,
incluzând alți copii în joc numai ca "ajutoare mecanice".
▪ 5. alterarea masivă a aptitudinii de a-şi face prieteni.
 Criterii de diagnostic
▪ B. Alterarea calitativă a comunicării verbale şi non-verbale şi a imaginației:
▪ 1. absența oricărei modalități de comunicare: gângurit expresiv, mimică, gesturi, imitație, limbaj verbal;
▪ 2. comunicare non-verbală anormală; Exemplu: Copilul nu are gesturi de anticipare, este rigid când este luat
în brațe, nu zâmbeşte când se apropie de cineva.
▪ 3. absența activităților imaginative cum ar fi jocuri ce cuprind roluri de adult, personaje inventate sau
animale;
▪ 4. anomalii marcate de limbaj, incluzând volumul, modularea, înălțimea, frecvența, ritmul;
▪ 5. anomalii marcate ale formei şi conținutului limbajului, incluzând utilizarea stereotipă şi repetitivă a
expresiilor, utilizarea idiosincratică a cuvintelor şi frazelor;
▪ 6. alterarea marcată a aptitudinii de a angaja sau menține o conversație cu altul chiar în cazul unui limbaj
adaptat.
 Criterii de diagnostic
▪ C. Restrângerea marcată a câmpului de activitate şi de interese,vizibilă în:
▪ 1. mişcările stereotipe ale corpului; Exemplu: Subiectul se învârteşte în jurul
axei proprii, se loveşte ritmic în cap.
▪ 2. preocuparea persistentă pentru anumite părți ale unui obiect sau
ataşamentul față de obiecte neobişnuite;
▪ 3. suferința marcată în cazul modificărilor minore ale mediului înconjurător;
4. insistența în a efectua unele activități de rutină în exact aceeaşi manieră;
Exemplu: Subiectul insistă pentru urmarea aceluiaşi drum în efectuarea
cumpărăturilor.
▪ 5. restricția marcată a gamei de interese.
Diagnostic diferențial

▪ Surditate
▪ Disfazii grave
▪ Carențe afective şi depresie
▪ Encefalopatii
Terapia