Sunteți pe pagina 1din 10

Universul copiilor

Arc-en-Ciel Estival
Şcoala Anastasia Popescu
Nr. 7-8 (30-31) / Iulie - August 2012 Foaie de Vacanţă

Dragii noștri,
Am încheiat și cea de-a 18 ediţie a Școlii de Vară ”Arc-en-Ciel Estival”. Conform tradiţiei, am dedicat câte o
săptămană fiecărei culori. Ca întotdeauna, am avut Carnaval Estival la ... final. Cu multe jocuri și voie bună, cu premii
și diplome. Dar adevărata surpriză a fost redeschiderea GALERIEI COPIILOR – ART(h)É care se află la ediţia a
doua. Proiectul nostru a participat la un concurs organizat de Fondul Cultural Naţional, pe care l-a câștigat și de astă
dată. Suntem foarte bucuroși pentru că lucrările noastre se vor întâlni din nou cu cele ale altor copii din ţară și
pentru că vom participa la ateliere împreună cu ei. De-abia așteptăm să înceapă școala. Și nu, nu glumim!

Sfântul Voievod Ștefan cel Mare Sfinţii Mucneici Brâncoveni


“În cununa slăvită a neomartirilor de
Ştefane, Măria ta,
neam românesc, străluceşte între pietrele
Tu la Putna nu mai sta,
de căpătâi familia Brâncovenilor. Aceştia
Las arhimandritului
au trecut la viaŃa cea adevărată, […],
Toată grija schitului,
mărturisind pe Hristos şi nevrând să se
Lasă grija sfinŃilor
lepede de credinŃa creştină în schimbul
În sama părinŃilor,
vieŃii pământeşti, la 15 august 1714.
Clopotele să le tragă
Uciderea lor a fost de o cruzime care i-a îngrozit şi pe turci,
Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă,
Constantin Brâncoveanu fiind silit să privească cum pruncii
Doar s-a-ndura Dumnezeu,
săi de parte bărbătească – Constantin, Ştefan, Radu şi Matei
Ca să-Ńi mântui neamul tău!
– şi bunul său prieten şi sfetnic, Ianache, au sfârşit ucişi
(Mihai Eminescu)
prin tăierea capetelor.
Din anul 1992 (deci, iată, de 20 de ani), Biserica îl Domnia îndelungată a lui Constantin Brâncoveanu a fost
pomeneşte în rândul sfinŃilor pe marele voievod al înainte de toate o pildă de viaŃă creştină […]. Nenumărate
Moldovei, Ştefan, unul dintre cei mai străluciŃi sunt virtuŃile sale pe care le-a lucrat în însăşi familia sa,
conducători ai românilor. Dar cu multe veacuri model, de altfel, pentru supuşii săi. În 1674, prin căsătoria
înainte de canonizarea sa, „sinodul infailibil al cu Doamna Maria, întemeiază o familie care îl va urma, […]
poporului“ l-a considerat sfânt, după cum spune până la mărturia ultimă. Au fost binecuvântaŃi de Bunul
cronicarul: „…după moartea lui îi ziceau Sfântul Dumnezeu cu unsprezece copii, patru băieŃi şi şapte fete.
Ştefan-Vodă, nu pentru suflet, că este mâna lui BăieŃii toŃi, chiar şi mezinul, la vârsta sa crudă, s-au alăturat
Dumnezeu…, ci pentru lucrurile sale cele vitejeşti mărturiei tatălui lor, primind împreună cu acesta cununa
carele nimeni din domni, nici mai înainte, nici după martiriului. Fetele, împreună cu doamna Maria, i-au însoŃit
aceea nu l-au agiunsu“. prin prigonirile îndurate atât în temniŃă, cât şi în nevoile
(sursa: bisericasecreta.wordpress.com) surghiunului, având ca întărire ceata sfinŃilor mărturisitori
cărora li se alăturau şi ele.” (Sursa : Război întru cuvânt –
textul preluat aparŃine pr. Nicolae Tănase)
Troparul SfinŃilor Mucenici Brâncoveni
După cum ştim cu toŃii, clasele Şcolii Anastasia Popescu
“Cel ce pentru dreapta credinţă și pentru neam te-
poartă fiecare numele Martirilor Brâncoveni şi ale fiicelor
ai învrednicit a suferi moarte de martir împreună
cu fiii tăi Constantin, Ștefan, Radu, Matei și cu domnitorului: Constantin, Ştefan, Radu, Matei, Maria,
sfetnicul Ianache, dreptcrediciosule Voievod AncuŃa, Bălaşa, Smaranda, Ilinca. De aceea, în fiecare an,
Constantin, roagă pe Hristos Dumnezeu să ne închinăm la Sfintele lor icoane şi încercăm să ne strunim
mântuiască sufletele noastre.” inimile şi mintea pentru a putea urma modelul lor de înaltă
frumuseŃe duhovnicească.
Universul copiilor – O revistă a Şcolii Anastasia Popescu
Şcoala Anastasia Popescu

În tabără la Şelimbăr În jurul Palatului Mogoşoaia


Imediat ce s-a terminat şcoala am fost în tabără la În Săptămâna Roşie am fost în excursie la Palatul
Şelimbăr. A fost frumos şi interesant. Mogoşoaia.
A fost o excursie interesantă.
Drumul a fost liniştit, iar eu m-am uitat tot timpul pe
geam. Când am ajuns la destinaŃie, am văzut mulŃi
copaci, de-o parte şi de alta a aleii. Am văzut şi palatul,
dar nu am putut intra, pentru că era în renovare, era plin
de schele.

Mai întîi am vizitat Grădina Zoologică, unde am


văzut două cămile, zebre, doi tigri, lei, papagali,
şerpi, maimuŃe şi un crocodil. Mi-a plăcut foarte
mult.

Aşa că am stat pe iarbă, ne-am jucat şi am mers printr-


o pădure cu mademoiselle Cristina. Acolo mi-a atras
atenŃia o frunză foarte mare.
Noi am văzut palatul doar la exterior. Când aveŃi timp, vă
recomand să-l vizitaŃi în interior, dar să mă luaŃi şi pe
Am vizitat şi un muzeu în care erau animale mine!
împăiate. În tabără am dansat şi ne-am jucat. David Arsene, cl. a III-a „DomniŃa Smaranda”
A fost o tabără distractivă.
Adelina Ivănică, cl. a II-a „PrinŃul Ştefan”

Parcarea fericită
A fost odată o parcare fericită de maşini. Audi-ului îi plăceau cursele, BMW-ului îi
plăceau drumurile întortocheate din munŃi.
Într-o zi a început să plouă afară. Toate maşinile au intrat în garaj, numai una a
rămas. Era un Ford, foarte supărat. După ploaie a rămas afară, ruginit, iar
reparatorii l-au distrus complet. Atunci Ford-ul a fost luat înăuntru de prietenii
lui, celelalte maşini. În garaj s-a organizat o petrecere în cinstea Ford-ului răpus. Şi de atunci au hotărât să nu se
mai supere niciodată, orice se va întâmpla. Astfel, parcarea de maşini a rămas pentru totdeauna fericită.
Mathias Burcea, cl. a III-a „DomniŃa Smaranda”

2
Universul copiilor – O revistă a Şcolii Anastasia Popescu
Şcoala Anastasia Popescu

Pietre preŃioase la Muzeul de Geologie

La sfârşitul Săptămânii Portocalii am vizitat, împreună cu colegii noştri de la


grădiniŃă,Vă
Muzeul desă
invităm Geologie şi parcul
aflaţi mai multe Herăstrău.
despre activităţile desfășurate în această perioadă din suplimentul
acestui număr care va fi dedicat Vă invităm
La muzeu să aflaţi
am văzut mai multe
o mulŃime de despre
roci şiactivităţile desfășurate în
această perioadă din suplimentul
fosileacestui număr care
interesante: va fi
unele dedicat
erau în exclusivitate vizitei
colorate,
partenerilor noștri de proiect. în transparente,
altele exclusiv unele erau colŃuroase,
altele şlefuite, unele erau preŃioase ca
nişte bijuterii iar altele semănau chiar cu
nişte bolovani.
Să vedeŃi ce denumiri interesante aveau câteva pietre: ametist, cuarŃ alb, cuarŃ
roşu, diamant, rubin, opal, topaz, smarald, safir şi coral. Am mai văzut şi
fosile de itate
melcivizitei
şi moluşte. Tot aici erau şi câteva imitaŃii de dinozauri ierbivori,
partenerilor
doi bipezi şi un patruped.
În Sala Fluorescentă erau multe roci „magice”, care se aprindeau şi-şi schimbau
culorile atunci când se stingea lumina.
Apoi am vizitat parcul Herăstrău, unde am mâncat gustarea, ne-am jucat şi ne-
am plimbat printr-un labirint.
A fost foarte frumos şi v-aş ruga să vizitaŃi şi voi Muzeul de Geologie.

Ana Francesca Vlaicu, cl. a IV-a și Alexandra NeguŃ, cl. a II-a

Proiecte noi cu croşeta bunicii - Interviu cu dna Nicoleta Nedelescu, învăŃător


- De cât timp lucraŃi la Şcoala „Anastasia Popescu”?
- Lucrez aici, la Şcoala „Anastasia Popescu”, de 15 ani, de când am terminat Liceul Pedagogic. Atunci am întâlnit-o
pe dna director Monica Şerbănescu, care m-a inspirat cu ideile dumneaei îndrăzneŃe şi cu grija pe care a avut-o
întotdeauna pentru copii.
- CâŃi copii aŃi avut elevi până acum?
- Primii mei elevi au terminat deja facultatea şi sunt foarte mândră de fiecare dintre ei. Au fost, în total, cam
patru generaŃii, toŃi de la clasa I până la clasa a IV-a.
- Ce faceŃi la Şcoala de vară?
- La Şcoala de vară, ca în fiecare an, încercăm să derulăm proiecte foarte frumoase cu copiii. Anul acesta am scos
din sertar croşeta bunicii şi încercăm să dăm o nouă utilizare obiectelor care par că nu mai pot fi folosite:
nasturi, capace, role de carton... Cu ajutorul lor, vrem să înfrumuseŃăm spaŃiul din jurul nostru. Încercăm să
facem din ele obiecte frumoase şi utile şi în acelaşi timp ne şi relaxăm, ne dezvoltăm îndemânarea, ne distrăm...
- Ce faceŃi acum cu lănŃişoarele croşetate?
- Proiectul pe care vrem să-l realizăm cu ajutorul croşetei este acela de a înfrumuseŃa stâlpii foişorului din
curtea grădiniŃei, pe care-i vom înfăşura cu lănŃişoare croşetate. Poate reuşim, cu această ocazie, să batem şi
un record! Nădăjduiesc ca la sfârşitul primului modul al Şcolii de vară să finalizăm proiectul nostru cu
lănŃişoarele croşetate şi Atelierul mâinilor dibace să-şi încheie cu succes activitatea.
- Copiilor le-a plăcut să croşeteze?
- Copiii au fost foarte încântaŃi, au învăŃat uşor, a fost foarte interesant să descopere că se pot relaxa şi altfel.
Ne-au surprins în mod plăcut băieŃii, care au fost foarte harnici! Au învăŃat foarte repede şi au lucrat
lănŃişoare destul de lungi!
Interviu realizat de Mădălina Gărdescu, cl. I "PrinŃul Constantin"
3
Universul copiilor – O revistă a Şcolii Anastasia Popescu
Şcoala Anastasia Popescu

Excursie la Muzeul Satului


La sfârşitul Săptămânii Galbene am mers la Muzeul Satului. Acolo erau case vechi, nelocuite. Acele case erau
aduse special ca să fie vizitate.
Am intrat curioşi în unele case. Am văzut cum trăiau Ńăranii în trecut. Înăuntru erau haine pe divane, costume
populare şi mobilă din lemn. Erau şi case din chirpici, care erau cele mai vechi.
Acolo am văzut şi o moară. Credeam că e folosită pentru a face vânt atunci când e cald, dar am aflată că se
măcina grâul şi porumbul cu ajutorul ei. Erau acolo şi nişte bărci vechi, cu care se mergea la pescuit.
În apropierea muzeului am vizitat un atelier. M-au impresionat foarte mult icoanele pe sticlă pe care le lucrau
acolo două fetiŃe.
A fost o excursie interesantă, fiindcă ne-am întors în timp.
Raluca Luzi, cl. a II-a “PrinŃul Ştefan”

Suc de lâmâie
În Săptămâna Glabenă am studiat lămâia. Pentru aceasta am tăiat câteva lămâi şi am
observat ce era înăuntru. Am aflat că lămâia are sâmburi şi are coaja impermeabilă.
Lămâia e acră, dar mie îmi pare dulce. Eu pot mânca lâmâia fără probleme, fără zahăr.
Împreună cu ceilalŃi copii, am făcut suc de lămâie. Am stors lămâile cu mâna, folosind un
aparat. Mie sucul mi s-a părut dulce, deşi toŃi copiii spuneau că e acru!
Antonia Iordache, cl. a II-a „PrinŃul Ştefan”

Călătoria cu trenul
În timpul Săptămânii Galbene am avut ideea să mergem cu trenul oriunde, în
căutarea unei aventuri. Am plecat spre gară împreună cu fraŃii mei, sora mea şi
mama mea. Ne-am urcat în primul tren găsit în gară. Trenul acesta pleca la
Baloteşti. În scurt timp ne-am dat seama că eram singurii călători din tren.
Ne-am împrietenit cu domnul controlor, care ne-a spus să mergem cu el până la
Baloteşti şi înapoi. Spre bucuria noastră, mecanicul ne-a lăsat să intrăm în
locomotivă. Acolo eram ca într-o navă spaŃială. Erau foarte multe butoane şi
manete. Îmi venea să apăs pe toate, să văd cum funcŃionează. Am aflat că
locomotiva avea şi pilot automat. Pilotul era, de fapt, un buton. Mecanicul ne-a
arătat butonul acesta. Pilotul automat era ghidat de ecran.
Când am ajuns la Baloteşti, am stat acolo doar cât am mâncat. După aceea ne-
am întors în Bucureşti cu acelaşi tren. Apoi ne-am întors acasă. Aceasta a fost
prima dată când am călătorit cu trenul. O adevărată aventură!
Silvan Burcea, cl. a II-a „PrinŃul Ştefan” 4
Universul copiilor – O revistă a Şcolii Anastasia Popescu
Şcoala Anastasia Popescu

Călătoria prin Grădina Botanică LănŃişoare croşetate în Săptămâna Verde


La sfârşitul Săptămânii Verzi am vizitat Grădina Interviu cu Mădălina Gărdescu, clasa I “PrinŃul
Botanică. Mai întâi am fost într-o seră şi în ea am găsit Constantin”
multe flori şi un bananier. Florile mi-au plăcut foarte - De cât timp
mult pentru că erau foarte frumoase şi nu le-am mai ştii să
văzut niciodată. Bananierul avea o formă ciudată şi era croşetezi,
plin de banane necoapte. Mădălina?
- De două zile.
- Cine te-a
învăŃat?
- Am învăŃat
de la d-ra
Crina (Comănescu) şi de la dna Nicoleta (Nedelescu).
- Ce ai lucrat prima dată?
- Prima dată am croşetat un lănŃişor ciclamen, lung,
aproape cât mine!
- Şi ce-ai făcut cu el?
- L-am lipit pe un tubuşor de carton şi am făcut un suport
de creioane.
Apoi ne-am plimbat prin grădină şi am văzut mulŃi copaci - Foarte frumos. Şi acum la ce lucrezi?
bătrâni. Mai erau şi copaci cu florile roz ca nişte fulgi. - Lucrez la un alt lănŃişor. O să-l înfăşor pe stâlpii
Mi-a plăcut că acolo erau flori de toate mărimile şi foişorului din curte. Acesta va fi mai lung decât primul, va
culorile. avea câŃiva metri. Vor fi nişte stâlpi foarte frumoşi şi
După ce am plecat, ne-am oprit să vedem un lac în care veseli.
erau mulŃi peşti. Unii peşti erau mici şi negri, alŃii erau - Cum Ńi se pare croşetatul?
mici şi portocalii iar ceilalŃi erau mari, portocalii şi cu - E foarte uşor. Îmi place foarte mult să croşetez!
pete negre.

Interviu realizat de Adelina Ivănică, cl. a II-a “PrinŃul


Ştefan”

A fost o excursie foarte frumoasă!


Mădălina Gărdescu, cl. I “PrinŃul Constantin”
Text redactat de Alexandra NeguŃ, cl. a II-a „PrinŃul
Ştefan”

5
Universul copiilor – O revistă a Şcolii Anastasia Popescu
Şcoala Anastasia Popescu

La ora de teatru
Pe 26 iulie am participat la un atelier de teatru. Regizorul a fost d-ra Crina, iar juriul d-ra Irina. Piesa pe care am
pregătit-o se numeşte „PrinŃul broscoi”. Este o piesă cu final fericit. În această poveste este vorba despre o fetiŃă
care era prinŃesă şi se juca cu o minge de aur. La un moment dat, a scăpat mingea într-o fântână. Atunci a apărut o
broască buboasă. Broasca a ajutat-o pe prinŃesă să scoată mingea, în schimb i-a cerut să doarmă şi să mănânce cu
ea.
Deşi nu-i plăcea, prinŃesa a acceptat, pentru că împăratul i-a zis să se Ńină de cuvânt. După ce au mâncat, broscoiul
i-a cerut un pupic de noapte bună. Nu mult după ce l-a sărutat, acesta s-a transformat în prinŃ.
În această piesă eu am fost împăratul. A fost un rol uşor pentru mine. Dar juriul nu a fost mulŃumit. Asta pentru că
eu eram deja plictisit... Dar Ruxi a fost cea mai bună. Cu toŃii am fost aplaudaŃi. Îmi place ora de teatru, este o oră
frumoasă!
Mathias Burcea, cl.a III-a „DomniŃa Smaranda”

Teatru la Şcoala de Vară


În Săptămâna Verde a Şcolii de vară am pregătit o piesă de teatru împreună cu doamna Crina. Piesa se numeşte
„PrinŃul broscoi”.
În timpul orelor de teatru este foarte frumos şi distractiv. Noi am fost toate persoanjele din „PrinŃul broscoi”. Eu
am fost prinŃul. A fost uşor să fiu actor, mi-a ieşit rolul, mai ales când am adormit sub masă. Am adormit fiindcă am
uitat când trebuia să intru.Totuşi, mi-am revenit la final. Apoi am făcut o plecăciune şi am ascultat părerile juriului.
Am aflat că trebuia să fiu mai atent. Dintre toŃi, Ruxi a făcut cel mai bun rol, ea a jucat broscoiul. Ora a fost foarte
frumoasă. Mie-mi place să fiu actor, fiindcă actorii fac oamenii să râdă.
DistribuŃie: Regizor: doamna Crina
Broasca: Ruxi Regele: Mathias PrinŃesa: Ailin Regina: Mădălina PrinŃul: Silvan

Silvan Burcea, cl. a II-a „PrinŃul Ştefan”

6
Universul copiilor – O revistă a Şcolii Anastasia Popescu
Şcoala Anastasia Popescu

Planeta Albastră Planeta în Universul albastru


ŞtiaŃi că… O planetă albastră pe care trăim
- Planeta Pământ este rotundă. Noi toŃi trăim pe Se învârte-ntotdeauna, se învârte-n Univers.
planeta Terra, Pământ sau Planeta Albastră.
O planetă jucăuşă duce câŃiva oameni în spinare
- Planeta Pământ este a treia planetă de la Soare.
Oamenii sunt mici, cu haine colorate
- Văzut din spaŃiu, Pământul are patru culori.
Voioşi sau plictisiŃi
- Pământul este împărŃit în şapte continente.
Aleargă odată cu Universul.
Oamenii aleargă prin infinit
Şi din neatenŃie
se împiedică de planete
Ca de nişte pietre micuŃe.
Şi oamenii sunt un Univers!

Ailin Udrescu, cl. a IV-a „DomniŃa Bălaşa”


Alexandra NeguŃ, cl. a II-a “PrinŃul Ştefan”

Acvariul albastru cu peşti coloraŃi


La începutul Săptămânii Albastre am hotărât să confecŃionăm un acvariu cu peşti. Am luat o cutie, i-am tăiat partea
de sus şi am acoperit-o cu nişte coli albastre. După aceea am luat o bucată de polistiren (exact cât să încapă pe
fundul acvariului) şi am pictat-o cu albastru. În jur era linişte şi toŃi copiii erau concentraŃi. Ne-a îndrumat tot
timpul d-ra Irina, pe care am cunoscut-o de curând.
Patru copii au primit câte o coală albă pe care au pictat apa albastră şi câteva alge verzi. Chiar eu am lipit colile
pictate pe pereŃii acvariului. În general, eu am făcut treaba care cerea cea mai mare atenŃie, pentru că eram cel
mai mare dintre copii.
Am colorat şi apoi am decupat 26 de peştişori . Am lipit
peştişorii pe nişte scobitori, lăsându-i să se usuce 1-2
minute. Apoi am înfipt fiecare peştişor în polistirenul de pe
fundul acvariului. La început peştişorii erau cam aglomeraŃi,
dar am reuşit să-i depărtăm. În final, fiecare copil a primit
un peştişor, fiindcă ne rămăseseră în plus. Apoi eu am dus
acvariul în hol şi l-am pus pe o măsuŃă, pentru a-l admira
toată lumea.
Acvariul a ieşit frumos şi plin de peşti multicolori. Ailin Udrescu, cl. a IV-a „DomniŃa Bălaşa”

Cum să fii un bun sportiv


În Săptămâna Albastră au început Jocurile Olimpice de la Londra.
Jocurile Olimpice sunt organizate pentru ca sportivii să-și
demonstreze talentul la sport. Ele au loc din 4 în 4 ani. La aceste jocuri participă doar campionii din fiecare ţară.
Pentru a deveni un campion trebuie să muncești foarte mult. De asemenea, trebuie să dedici mult timp sportului pe
care dorești să-l practici. Foarte mulţi sportivi fac sacrifcii, adică renunţă la timpul lor liber pentru a se antrena.
Ei își transformă viaţa într-una mai sănătoasă: dormind mai mult, mâncând mai sănătos și evitând pierderea timpului.
Un sportiv trebuie să fie curajos și să -și asume riscuri. De asemenea, trebuie să fie foarte atent și foarte
7
ambiţios. Toţi ar trebui să avem calităţile unor campioni! Ana Francesca Vlaicu, cl. a IV-a ”Domniţa Bălașa”
Universul copiilor – O revistă a Şcolii Anastasia Popescu
Şcoala Anastasia Popescu

Delicioasa prăjitură cu iaurt şi fructe de pădure


În Săptămâna Indigo am fost cofetari! Am ornat, am pudrat şi
am aranjat cât se poate de frumos o delicioasă prăjitură cu
iaurt şi fructe de pădure. Ne-am priceput foarte bine atât la
ornat, cât şi la mâncat! Suntem maeştri cofetari absoluŃi!

Teatru pentru dezvoltare interioară


Interviu cu dra Crina Comănescu, profesor de artă dramatică
- De cât timp susŃineŃi atelierul de teatru la Şcoala « Anastasia Popescu »?
- De foarte mult timp, de 16 ani.
- Este uşor să lucraŃi cu copiii ?
- Sigur, lucrul cu copiii este nemaipomenit !
Este cu adevărat provocator. Copiii sunt cei mai
buni actori şi abordează cu foarte mare uşurinŃă
orice fel de rol.
- Ce piese aŃi lucrat în această vară ?
- Am început cu o improvizaŃie – « ScufiŃa
Roşie », apoi am făcut diverse exerciŃii de
concentrare şi am parcurs împreună o poveste
foarte frumoasă, “Bălăioara”, de Contesa de Ségur.
Am încercat să o dramatizăm, personaje au fost,
printre altele, Pisoi Frumos, Căprioara cea Bună şi
Vrăjitorul din Pădurea de Liliac. Copiilor le-a plăcut
foarte tare, am finalizat-o în Săptămâna Galbenă. În această săptămână (Săptămâna Verde) am desemnat, dintre
copii, câŃiva regizori, care au pus în scenă diferite versiuni ale poveştii « PrinŃul Broscoi ». În rolul principal ai fost
chiar tu, Ruxi, şi ai făcut un rol deosebit. Bravo ! M-ai uimit şi m-ai impresionat !
- MulŃumesc, pentru mine a fost uşor. Am fost un broscoi vesel, am convins-o repede pe prinŃesă ! Aş mai vrea
să vă întreb: sunt ascultători copiii?
- Da, foarte ascultători şi chiar le place ce facem, spre marea mea surprindere. SusŃin că se distrează teribil
la orele de teatru. Dar nu e numai distracŃie aici, efectele sunt vizibile : copiii încep să se cunoască mai bine, învaŃă
să comunice unii cu alŃii şi să lucreze în echipă. E minunat să lucrezi cu copiii, puritatea lor este benefică, eşecurile
lor sunt şi eşecurile mele, reuşitele lor sunt şi reuşitele mele. Mă bucur de fiecare dată să-i văd strălucind în
luminile rampei !
Interviu realizat de Ruxandra Drăgulănescu, cl. I ”PrinŃul Constantin”

8
Universul copiilor – O revistă a Şcolii Anastasia Popescu
Şcoala Anastasia Popescu

Povestea Căluţului cu coama violet


de Mona Șerbănescu
A fost odată ca niciodată un Magazin de Jucării pe care copiii îl îndrăgeau tare mult...
În fiecare dimineaţă, exact la ora 10.00, când Magazinul de Jucarii își deschidea ușile, copiii începeau
să vină, iar șirul vizitatorilor nu se oprea decât seara, la căderea întunericului, când venea ora închiderii.
Erau în Magazin trenuleţe, păpuși, animale de pluș, căsuţe pentru pitici, avioane și mașinuţe de tot
felul...tot ce îi trecea prin minte unui copil, fie el băieţel ori fetiţă... Și mai erau cărţi cu povești, multe,
multe... Din paginile lor ieșeau zâne, pitici, crai și crăiese, zmei, vrăjitori și vrăjitoare, Sfânta Vineri, Harap
Alb, inorogi...
Toţi copiii erau fermecaţi, ori de câte ori deschideau o carte, iar personajele ieșeau din paginile ei.
Numai în Magazinul cu Jucării ele prindeau viaţă și se jucau cât era ziua de lungă cu cititorii de povești. Piticii
se urcau în trenuleţe și treceau fluierând prin tunelul cel mai lung, Regina cea Rea juca șotronul cu Alice din
Ţara minunilor, iar pe Micul Prinţ îl găseai la o partidă de șah cu o fetiţă ori cu un băieţel, după ce se sătura de
plimbarea prin păduri alături de Croitorașul cel Viteaz și grupul lui de copii curajoși.
Seara, toate cărţile cu povești se închideau și se așezau cuminţi pe rafturile librăriei din Magazin, iar
jucăriile, desigur, cele care nu plecaseră împreună cu cumpărătorii lor, se rânduiau în cutii, la odihnă.
Doar că, într-una din seri, cartea cu Povestea Căluţului cu coama violet s-a închis înainte ca eroul ei să
se întoarcă în paginile sale. Fusese prins de jocul Păcălici pe care tocmai îl căștigase și dorise să o conducă
până la ușă pe Violeta, fetiţa pe care o avusese parteneră ca să-i promită că a doua zi avea să-i acorde
revanșa, adică să joace din nou cu ea și...poate să o lase să cîștige... Era tare mîndru de victorie și se opri în
dreptul unei oglinzi ca să-și aranjeze coama violetă, cea datorită căreia toate fetiţele îl îndrăgeau așa de tare.
Magazinul se închisese, jucăriile se odihneau deja, cărţile se retrăseseră pe rafturi. Căluţul se trezi singur-
singurel în mijlocul magazinului cufundat în întuneric și în tăcere...Aproape că-i veni să plângă. Tocmai el, un
adevărat erou, să păţească așa o rușine! Ce avea să urmeze? Nu-și petrecuse niciodată noaptea dincolo de
paginile cărţii sale; totdeauna fusese alături de prietena sa, Domniţa de Mărgean, se luptase cu Inorogul,
adversarul său nemilos, îl doborâse, și apoi căpătase de la Înţeleptul Timpului puterea de a zbura, fluturându-
și coama violetă. Iar acum... ce avea să se întâmple? Cine o va mai apăra pe Domniţa de Mărgean de Inorog?
Cât de dezamăgit va fi Înţeleptul!
Deodată, Căluţul cu coama vilotetă își aminti că la pagina 12, Înţeleptul îi spunea că „nimic nu este mai
de preţ ca timpul”. Acum înţelegea: își pierduse timpul, uitase de el și timpul îl lăsase deoparte. Ca prin
minune, o rază de lună împrăștie întunericul din magazin și, datorită ei, căluţul zări raftul librăriei, iar sus,
chiar în colţ, cartea lui, din care tocmai el lipsea... Își aminti că Înţeleptul îl înzestrase cu darul zborului și,
fluturându-și coama violetă, se avântă spre cartea lui. Văzu cum cartea se deschide și îl cuprinde ca într-o
îmbrăţișare. Se încredinţă că Domniţa de Mărgean scăpase de Inorog, apoi își plecă ușor capul în faţa
Înţeleptului, în semn că a înţeles lecţia Timpului, iar acesta îi mângâie cu blândeţe coama violetă.
Și-am încălecat pe-o șa, și v-am spus povestea-așa.
Și-am încălecat pe-o căpșună, și v-am spus o mare și nemaipomenită minciună.
Și-am încălecat pe-o lingură scurtă, să trăiască cine-ascultă!
Și-am încălecat pe-un fus, trăiască și cine-a spus!

9
Universul copiilor – O revistă a Şcolii Anastasia Popescu
Şcoala Anastasia Popescu

Arta gimnastelor noastre PerformanŃa gimnastelor din România


Sandra Izbaşa şi Cătălina Ponor mi-au plăcut tare de Nu am cuvinte să descriu evoluŃia gimnastelor din
tot, pentru că era foarte artistic şi frumos tot ce România la Jocurile Olimpice de la Londra. O să găsesc,
făceau şi pentru că erau grele săriturile. Cătălina totuşi, câteva cuvinte pentru a descrie performanŃa lor
Ponor pe bârnă făcea balet. deosebită. Săriturile m-au impresionat cel mai mult. Îmi
Sandra Izbaşa m-a impresionat pentru că dansa şi plăcea cum făceau diagonalele la sol, dar uneori greşeau
sărea superb. aterizarea ori ieşeau din covor. Mi-a plăcut ambiŃia lor şi
voinŃa de a câştiga. Mi-a plăcut şi că se susŃineau între
ele tot timpul.
La bârnă au sărit întotdeauna frumos, deşi era foarte
greu. La paralele se prindeau din săritură, învârtindu-se
din nou şi din nou pentru a se pregăti de final. La sărituri
săreau pe trambulină, se împingeau în mâini şi se
Ruxandra Drăgulănescu, cl. I „PrinŃul Constantin” răsuceau în cele mai complicate moduri. După o luptă
grea, cu eforturi foarte mari, fetele noastre au obŃinut
locul 3 şi medalia de bronz!
Din victoria lor am învăŃat că trebuie să fim ambiŃioşi şi
să avem spirit de echipă.
Ailin Udrescu, cl. a IV-a „DomniŃa Bălaşa”

Sponsori: Şcoala Anastasia Popescu şi AsociaŃia GrădiniŃele Arc-en-Ciel – prin bunăvoinŃa


doamnei preşedinte – director general, prof. Mona Şerbănescu.
Echipa de redactori condusă de Gia Iova, bibliotecar:

Ruxandra Mădălina Silvan Antonia Adelina Raluca


Drăgulănescu, Gărdescu, Burcea, Iordache, Ivănică, Luzi,
cl. I cl. I cl. a II-a cl. a II-a cl. a II-a cl. a II-a

Alexandra David Mathias Ailin Ana Francesca


NeguŃ, Arsene, Burcea, Udrescu, Vlaicu,
cl. a II-a cl. a III-a cl. a III-a cl. a IV-a cl. a IV-a

Profesori îndrumători:
Prof. Sonia Achim Prof. Nicoleta Nedelescu Psihoterapeut Ileana Zărnescu
Prof. Cristina Diana Mariş Prof. Marina Vlad Prof. Sanda Ghioaldă
Prof. Maria-Roxana Cioată Prof. PetriŃa Vlaicu Prof. Mona Şerbănescu

Adresa redacŃiei: Str. Popa Nan, nr. 47B – Şcoala “Anastasia Popescu”
ISSN : 2069–0177. ISSN-L : 2069–0177.
Vă invităm să ne vizitaŃi şi pe site-ul: www.arc-en-ciel.ro 10

S-ar putea să vă placă și