1 Dacii si getii par sa fie popoare fratesti, provenind din acelasi trunchi, acela al tracilor.

Tracii insisi erau un popor foarte numeros, asemenea inzilor, cum spunea Herodot in "Istoria". Strabo in "Geografia" sa mentioneaza faptul ca "dacii au aceeasi limba ca si getii", astfel inct printr-un proces de "sinteza teoretica" i-a numit daco-geti, necunoscnd ca acest popor nu a existat in fapt, ci faptul ca diferentele locale ce ii defineau nu puteau altera profunda lor originalitate, poate chiar identitate. Pliniu cel Batrn scrie ca getii sunt "numiti daci de catre romani". Oricum daco-getii sunt practic locuitorii actualului teritoriu romnesc cuprins intre Carpati, Dunare si Marea Neagra, incepnd din Hallstattul mijlociu. Tucidide localizeaza getii "dincolo de Haemus (Balcani), intre fluviul Istros (Dunare) si Pont Euxinus (Marea Neagra)".(enciclopedia-dacica.ro) Geto-dacii triau organizai n triburi i uniuni de triburi conduse de efi militari care aveau drept centru de reedint o aezare fortificat numit dava. 2 Baza economiei o reprezentau agricultura si cresterea animalelor. Asemenea celorlalte ramuri tracice si daco getii erau mari producatori de cereale: orz, secara, linte, bob si mai multe varietati de grau. Foloseau plugul cu brazdarul de fier si cutit de fier inca din sec III i.en. Inventarul uneltelor agricole de fier insuma la aceasta data coase lungi de tip celtic, seceri, sape, sapaligi, cosoare pentru taiatul vitei de vie, tarnacoape, securi, greble cu sase colti, samd. Daco-getii cultivau intensiv si vita de vie. Practicau tot atat de intens albinaritul si bineinteles pescuitul. Cresteau vite cornute, mici si mari, iar rasa de cai foarte iuti a getilor era renumita. Dacia era vestita si prin bogatiile ei naturale. Lemnul padurilor transilvane era foarte cautat de greci pentru constructia corabiilor. Din timpuri vechi, dacii foloseau pacura- dar numai cea gasita la suprafata( caci dovezi privind extractia pacurii nu avem decat din epoca romana). Cu sare gema - mult folosita atat pentru conservarea carnii si a pestelui, cat si pentru argasitul pieilor- daco-getii faceau un comert intens, mai ales cu grecii. Pamantul Daciei era foarte bogat in minereuri. Mesterii daco-geti lucrau fierul si arama, argintul si aurul. Reducand minereul de cupru la o temperatura de 1.085C si amestecandu-l cu cositor obtineau bronzul din care faceau felurite unelte si podoabe. Exploatau aurul nu numai din aflorismente ( locuri unde, prin eroziune, roca aurifera apare la suprafata), ci si din nisipul aurifer al raurilor de munte. O mare dezvoltare luase prelucrarea fierului; metalurgia fierului a inceput pe teritoriul Romaniei conform lui H. Daicoviciu catre anul 800 i.en. In timpul lui Decebal, se pare ca la Sarmizegetusa si in imprejurimi existau cele mai mari ateliere de metalurgie din intreaga Europa, ramasa in afara Imperiului Roman. In aceste ateliere se confectionau ustensile: nicovale masive, ciocane de diferite forme si dimensiuni, baroase, pile, clesti, dalti. Unelte si obiecte de fier servind la prelucrarea lemnului sau in constructii: ferastraie cu panza, cuie si piroane, topoare, scoabe, burghii, tesle, balamale.

In atelierele daco-getilor se fabricau si marile cantitati de arme necesare unei armate numeroase: lanci si sulite, sabii drepte si curbate, pumnale, scuturi. Au urmat diferite alte articole: lanturi, compase, sule, carlige de undita, foarfeci, lame de brici, cutite, samd. Din fier se confectionau si podoabe sau accesorii pentru imbracaminte.: catarame, paftale, nasturi, fibule, bratari, etc. Dar podoabele erau mai ales din argint. In atelierele argintarilor daci se lucrau coliere, bratari, inele, brose, catarame si piese de harnasament. Mesterii argintari daci practicau si tehnica suflarii cu aur. Obiectele de aur descoperite pana acum sunt insa intr-un numar foarte mic. Explicatia ar putea fi data de faptul ca numai regele avea dreptul sa posede obiecte de aur; primul rege al marelui stat daco-getic instituise monopolul regal asupra aurului . De-a dreptul impresionanta este calitatea si cantitatea ceramicii daco-getilor , fapt atestat de descoperirile arheologice. Mesterii daci au inceput sa foloseasca roata olarului inca din prima jumatate a secolului V, desi ceramica lucrata cu mana de daco-geti dateaza dintr-o perioada mai veche- vasele descoperite la Taliverde dateaza din sce. Vi i.en. Olarii getodaci au preluat uneori de la mesterii straini unele procedee tehnice sau anumite forme si motive ornamentale imitand, de exemplu, cupele grecesti de tipul celor din Delos. Cu toate acestea, formele vaselor daco-getice sunt in mare parte originale. Si daca la acestea se mai adauga si faptul ca ceramica fina, ceruta de clientii bogati era uneori pictata si cu motive animale sau vegetale, se constata ca mesterii olari din Dacia nu erau intru nimic inferiori mesterilor celorlalte popoare antice, care erau pe aceeasi treapta de civilizatie. feriori mesterilor celorlalte popoare antice, care erau pe aceeasi treapta de civilizatie. Chiar din perioada secolelor V-IV i.en., cand repertoriul de forme era inca sarac, apar lucrate cu mana cele doua forme caracteristice pentru ceramica daco-getilor: ceasca cu toarta( ceasca dacica , cea mai veche fiind gasita la Schela Cladovei in sec. II) si farfuria cu picior inalt(fructiera- cum i se spune de obicei, deoarece seamana intr-adevar cu o fructiera clasica). Ornamentatia este inca simpla, reducandu-se la linii incizate , alveole facute cu degetul, precum si proeminente in relief de braie, butoane si chiar reprezentari schematice de flori sau animale. In sec. III-II, vasele sunt lucrate mult mai ingrijit. Formele de baza raman aceleasi, dar cu un numar mare de variante si, fara a fi inca pictate, cu mult mai bogat repertoriul ornamental: brau in relief cu alveole, torti lucrate in torsade, in cazul canilor de lux, ornamente lustruite. Printre obiectele de ceramica dacica descoperite, o importanta deosebita o are vasul inalt de un metru cu diametrul de 1,25m, purtand singura inscriptie dacica gasita deocamdata, scrisa cu caractere latine: "Decebalus per Scorillo" ( Decebal, fiul lui Scorillo). In rest, ca obiecte de ceramica daco getica mai importanta din punct de vedere artistic, se mai cunosc un medalion de argila arsa( 10,3 cm diametru), cu o figura feminina lucrata in relief, precum si doua fragmente dintr-o statueta masculina de 50cm inaltime. Cunostintele empirice ale geto-dacilor in materie de medicina si de descoperirea ( de catre I.H. Crisan, intr-o locuinta din SR) a unei adevarate truse medicale, continand o penseta de bronz, un bisturiu de fier, cinci borcanase de argila in care se pastrau substantele medicamentoase si o placa formata din cenusa vulcanica, care, razuita si aplicata pe rani sau ulceratii servea drept cicatrizant. Piesele metalice ale trusei dateaza din sec. I en. Si erau, desigur, importanate.

Pe de alta parte, medicul grec Dioscordie, ne-a transmis o lista lunga de 49 plante medicinale folosite de daco-geti care le cunosteau proprietatile curative. De asemenea, putem presupune ca daco-getii practicau tratamentrul balnear si cura cu apa minerala. La acestea se adauga complicatele operatii chirurgicale atestate arheologic( craniul din sec. II-I descoperit la Poiana, care poarta urma unei trepanatii cicatrizate). Orizontul cunostintelor medicale ale daco-getilor se largeste pana la afirmarea unei conceptii medicale potrivit careia in tratamentul unei afectiuni care atinge un anumit organ, trebuie sa se tina cont atat de starea organismului cat si de rolul factorului psihic al bolnavului. Preocuparile de astronomie ale invatatilor daco-geti sunt confirmate de marele sanctuar rotund, considerat de arheologi "sanctuar-calendar" , de la SR din incinta sacra a orasului. Sanctuarul consta in trei cercuri concentrice. Cercul exterior cu diametrul de 29m este alcatuit din 104 blocuri de andezit de 45 cm inaltime, al doilea din 210 stalpi paralelipipedici de forme si dimensiuni diferite, succedandu-se intr-o ordine regulata de sase stalpi ingusti si inalti plus cate un satlp lat si scund de 55-65 cm. Cercul al treilea este format din 84 de stalpi de lemn, probabil inalti de 3m , inveliti in placi de teracota ornamentate si fiecare avand infipte un numar de piroane de fier cu un inel. In sfarsit, in exteriorul ansamblului se gasesc 34 de stalpi de lemn dispusi in forma de potcoava; aceasta reprezinta vatra focului sacru. Se crede ca" sanctuarul-calendar n-avea acoperis". Dupa felul in care sunt dispuse elementele ansamblului-in special dupa gruparea celor 180 de stalpi de andezit, cu toate presupusele lor semnificatii, simboluri si implicatii de calcule posibile- se crede ca sanctuarul figureaza calendarul dacic, un calendar de 360 de zile. Acestui an de 360 de zile- asemenea celui, tot de 360 de zile, pe cvare l-au avut la inceput si babilonienii, egiptenii, indienii, grecii- invatatii daci au adus probabil o corectie. RELIGIA Popor cu vocatie spirituala de exceptie, geto-dacii au avut pantheon de divinitati majore, cum ar fi ZAMOLXES, preot zeificat in ipostaza uraniana,stapnul cerului si al pamntului, si zeita BENDIS, zeita Lunii, adorata de femeile dace si zeita casei, HESTIA. ZALMOXIS, i-a initiat pe daco-geti in secrete mistice de nepatruns, invatndui ascetismul si initiindu-i pe cei alesi in calea spre apoteoza. Josephus Flavius vorbeste despre "sfintenia dacilor", numiti "pleistoi", pe care ii apropie de Esenieni. Nobilii daci (tarabostes) erau purtatorii unei bonete speciale cum arata Dio Casius si Iordanes. Alte divinitati din acest spatiu carpato-istrio-pontic, sunt mentionate de Vergiliu si de Ovidius, marii poeti latini. Este vorba despre mari divinitati agrare si razboinice similare cu cele din mitologia greco-romana similitudini ce conduc la ideea unui panteon stravechi comun acestor civilizatii, cea geto-dacica si cea greco-romana. Istoricul Iordanes, nascut in spatiul pontic, face o adevarata apologie a preotimii geto-dace, pe care o considera detinatoarea secretului scrierii si a stiintelor adevarate (matematica, astronomie), stiinta

incifrata in piatra sanctuarelor si reala sursa de principii filosofico-morale si juridice ale Antichitatii.