Cultul Cabirilor-Un Cult Al Lumii Trace

2/15/22, 10:46 AM Cultul cabirilor-un cult al lumii trace – Istoria cu Mari
Istoria cu Mari
"Ma misc intre Dumnezeu si neamul meu" – Petre Tutea
Cultul cabirilor-un cult al lumii trace
Cultul cabirilor era un
cult al misteriilor și era foarte răspândit după cum reiese din mai multe mărturii
antice în special în rândul populației obișnuite.Era un cult specific întregii lumi
trace, deși unii spun că originile sale ar fi frigiene. Dar până la urmă, chiar și frigienii
proveneau din stirpea tracilor.
Au existat cercetători care l-au considerat un cult al metalurgiei, alții care l/au
considerat un cult dedicat navigației,marinarilor, însă cei mai mulți au fost de acord
că era unul al păstorilor- agricultori, așadar un cult agrar. Astfel, unii istorici și
cercetători au considerat cultul ca luând naștere din credința că focul, în cele trei
aspecte ale sale, ceresc , acvatic ți terestru, ar fi principiul tuturor lucrurilor. În
https://istoriacumari.wordpress.com/2019/07/12/cultul-cabirilor-un-cult-al-lumii-trace-si-mostenirea-lasata-noua-partea-i-cultul-cabirilor/ 1/20
schimb, alții au considerat cabirii ca emanație a unei ființe superioare din care se
naște întregul univers, asistată de o a patra persoană. Și, în fine, au fost și aceia care
l-au considerat un cult propriu și exclusiv al metalelor.
Luând în considerare toate aceste păreri, Teohari Antonescu concluzionează că

„această triadă cabirică, Axieros, Axiokersa și Axiokersos, predomină cu puteri
nemărginite asupra celor trei elemente principale ale lumei, cerul, pământul și apa,
iar pe lângă ele se mai adaugă și un al patrulea element, Kadmilos, servind sau ca
mediator între creator și substanța creată, sau ca un simplu spectator al marelui
mister al naturii”.
Pare ca numele de Kadmilos derivă din Cadmos, însemnând „micul Cadmos”.
Cadmos era unul dintre
cei mai celebri și mai venerați eroi din antichitatea clasică, în jurul căruia s-au țesut
nenumărate mituri și legende ale Greciei antice. Conform mitologiei el era fiul
regelui fenician Agenor și al Telefasei. Sora sa era Europa, eroina răpită de Zeus în
ipostaza de taur. Aventurile sale au început în urma acestei răpiri. Când regele zeilor
a dus-o pe Europa în Creta, Agenor i-a poruncit lui Cadmos să pornească în căutarea
surorii sale și să nu se întoarcă fără ea.
Cadmos a căutat-o, dar lungile sale peregrinări n-au dat nici un rezultat.
Stabilindu-se în Tracia, eroul a consultat oracolul de la Delfi, care i-a spus să
urmeze o junincă până în locul în care aceasta avea să se oprească,iar în acel loc el
trebuia să întemeieze o cetate.
Totul s-a petrecut întocmai cum prezisese oracolul. Cadmos a găsit o junincă pe care
a cumpărat-o și mergea în urma animalului. Când acesta, istovit, s-a culcat la
pământ, Cadmos a înțeles că acela era locul indicat pentru întemeierea cetății.
Ţara unde îl dusese juninca a fost numită Beotia, „țara vacii”. Cetatea a primit nu-
mele Cadmeea, nume ce îl avea și în epoca istorică cetatea fortificată a Tebei. Pentru
a sacrifica vaca, așa cum îi ceruse oracolul, Cadmos a trimis dupa apă la izvorul
Areia, „izvorul lui Ares”, aflat în apropiere. Izvorul era însă păzit de un balaur, fiul
lui Ares, și sălășluia într-o peșteră din preajmă; acesta i-a omorât pe oamenii
trimiși de Cadmos. De unul singur, înarmat, potrivit tradiției, doar cu o piatră,
Cadmos a înfruntat și a ucis șarpele uriaș (Euripide, Fenicienele, 663). Apoi, la sfatul
Atenei (ibidem, 939), a semănat dinții balaurului, din care a apărut o armată de
războinici înarmați și amenințători, pe care însă Cadmos i-a înfrânt prin șiretenie,
aruncând în ei cu pietre. Convinși că erau loviți de unul dintre tovarășii lor, soldații
s-au încăierat între ei, ucigându-se unii pe alții. Numai cinci dintre ei au
supraviețuit (Udeos, Htonios, Peloros, Hiperenor și Ehion). Aceștia au fost
numiți sparti (ibidem, 939), adică „bărbații semănați”, și au fost strămoșii tebanilor.
O dată îndeplinită misiunea sa de întemeietor, Cadmos a primit de la Atena titlul de

rege al cetății Teba, iar de la Zeus pe soția sa, Harmonia. Este demn de observat că,
în paralel cu semnificația numelui Harmonia, „cea care unește”, s-a încercat ca și
numele lui Cadmos să fie pus în legătura cu kosmos, „ordine”, cu valoare analoagă.
Cadmos și Harmonia au avut o nuntă solemnă la Teba, unde și-au dat întâlnire toți
zeii. Serbarea a fost una dintre cele mai grandioase din mitologia greacă. Cadmos i-a
dăruit Harmoniei celebrul peplu și colierul pe care îl primise de la Hefaistos (sau de
la Europa). Cei doi au avut mai mulți fii: Autonoe, Ino, Semele, Agave, Polidor și, mai
târziu, Ilirios. Mai târziu Cadmos și Harmonia au fost transformați în șerpi și trimiși
în Insulele Fericiților, din voința lui Zeus. Izvoarele antice îi atribuiau lui Cadmos și
aducerea în Grecia, din Fenicia sau din Egipt, a unui alfabet de 16 litere. Cadmos a
fost venerat mai ales la Teba și în Samotracia. Cultul său era legat de riturile cabirice
și de vechea religie tracă. La Samotracia, unul dintre cabiri era numit Cadmilos,
adică „micul Cadmos” sau „fiul lui Cadmos”. În epocile arhaică și clasică, Cadmos
era deseori identificat cu Hermes, ca divinitate subpământeană legată de trecerea în
lumea cealaltă.
Cadmos este deseori reprezentat în ceramica greacă ucigând balaurul. iar în arta
romană, figura sa apare mai ales pe monede.
Kadmilos, „micul Cadmos”, împreuna cu Axieros, Axiokersos și Axiokersa apar ca

făpturi primordiale, ei fiind considerați „Marii Zei”.
Cultul cabirilor fusese
instituit, după spusele lui Herodot (cartea a 2-a, 51-vol. I) de către pelasgii din
Samotracia, de la care apoi îl preluară și grecii. Însăși poziția insulei, situată în
nordul Mării Egee, loc în care lumea elenă se întâlnea cu cea „barbară” din Tracia și
Anatolia, dădea un aer de mister acestei insule. În fapt numele de Samotracia nu e
primul său nume. Numele antic al insulei fusese Saos, iar primii săi locuitori aveau
numele de sai (sau saoi), numele ulterior fiind dat după ce insula a fost colonizată de
pelasgo- traci, urmați apoi și de eleni proveniți din insula Samos. Insula părea
misterioasă și prin însăși natura sa, nu doar în urma misteriilor ce se vor celebra
aici.
Această insulă nu seamănă cu nicio alta din Marea Egee, fiind cu mult mai înaltă
decât celelalte și având o ciudată formă piramidală, iar în plus, parcă spre a-i spori
și mai mult misterul, e adesea învăluită de ceață, ceea ce inspira cu adevărat teamă.
Pe de altă parte, fiind o insulă mai solitară în acea parte a mării, pentru marinarii ce
o vedeau părea providențială în timpul furtunilor. Din acest motiv marinarii aflați în
pericol se rugau cabirilor. Sanctuarul cultului cabirilor din Samotracia, unul dintre
cele mai faimoase și cunoscute ale lumii antice, era plin de ofrandele celor scăpați
din furtunile pe mare. Din acest motiv misterioasele divinități ce patronau acest cult,
numite deseori și „Marii Zei”, au fost identificate și cu dioscurii (Castor și Polux),
fiii Ledei și ai lui Zeus, ce se unise cu ea luând forma unei lebede, dioscurii fiind
considerați în antichitate principalii protectori ai marinarilor.
Conform afirmațiilor lui
Diodor Siculul, numele insulei ar fi fost însă dat de Myrina, regina amazoanelor.
Ajunsă împreună cu sora sa și restul amazoanelor în Asia Mică, după cucerirea mai
multor insule și construirea mai multor orașe, din insula Lesbos plecară să
cucerească alte insule din Egee. Dar corabia le-a fost lovită de furtună. Atunci
Myrina a implorat pe Mama Zeilor să o salveze și fu împinsă pe o insulă pustie. În
urma visului pe care l-a avut a consacrat insula zeiței invocate, înălță un altar și
institui o serie de sacrificii în onoarea zeiței, numind insula Samotracia, care după
spusele lui Diodor Siculul ar însemna în traducerea grecilor Insula Sfântă.
Pentru că amazoanele cuceriseră mare parte din continent, Mama Zeilor le aduse în
această insulă plăcută ei, drept colonizatori chiar și pe proprii-i fii, coribantii,
numele tatălui acestora, conform spuselor istoricului grec, fiind dezvăluit doar celor
ce erau inițiați în misteriile zeiței.
Pare însă că Myrina sau Mirina era un alt nume cu care în spațiul anatolian vestic se
numea însăși Marea Zeiță. Acesta era și numele soției lui Toante, regele Lemnosului
(insulă aflată în vecinătatea Samotraciei, unde de asemenea erau venerați cabirii), ce
la rândul său era fiul lui Dionisos și al Arianei. Pentru acest motiv în mitica regină a
amazoanelor se poate întrevedea o întruchipare a acestei divinități universale.
Deoarece cultul cabirilor era răspândit și în Frigia, unii considerându-l chiar ca

punct de origine al cultului (frigienii fiind ei înșiși o ramură derivată din traci),
cultul a fost asimilat cu unul consacrat lui Cibele- Zeița Mamă sau Marea Zeiță.
Coribantii erau considerați zeități minore ce făceau parte din însoțitorii lui Cibele,
onorând-o cu dansuri frenetice și muzică asurzitoare produsă de chimvale și tobe,
dar și de lovirea scuturilor cu lăncile și săbiile. Lovirea scuturilor a fost asociată cu
forțele profunde și mișcările seismice ale pământului.
Uneori, datorită unei delimitări destul de confuze, coribantii erau confundați cu

curetii. Despre aceștia din urmă se spune că erau un grup de tineri, în număr de doi
până la nouă, în funcție de sursa informației, care o însoțeau pe Rea, sora și soția lui
Cronos și mamă a zeilor olimpici. Rea era, de asemenea, asociată cu Cibele.
Miturile spun că după ce Rea îl născu pe Zeus într-o grotă din Muntele Ida din Creta,
curetii acoperiră scâncetele și țipetele noului născut cu zgomotul dansului lor numit
„prylis”, astfel ca înfometatul tată să nu rezerve și acestuia soarta precedenților săi
frați. După Apollodor (Biblioteca, I, 3), coribantii erau fiii lui Apollo și ai Taliei, muza
comediei.
Numele de cureti pare să fi fost la origine numele unei antice populații din Etolia sau
Acarnania, după cum sunt amintiți și în „Iliada” lui Homer (IX, 525 și următoarele).
Intervenția curetilor la
nașterea lui Zeus a fost povestită pentru prima dată în „Imnul lui Zeus” scris de
poetul Calimah (versurile 52 și următoarele). Strabon în „Geographia” (X, 3), le
dedică curetilor o descriere pe larg. Conform lui Strabon, curetii ar fi fost originari
din Eubea, fiind fiii regelui din regiunea Soco și ai nimfei Combe, ce la rându-i era
fiica zeului apelor Asope, fiind în număr de șapte, iar numele lor fiind: Primes,
Mimante, Acmone, Damneu, Ocitos, Ideus și Melisses (conform lui Apollodor
(Biblioteca, I, 1), tot Melisses se numea și tatăl nimfelor Ida și Adrastea, care l-au
alăptat pe Zeus). Cei șapte fii, împreună cu mama, au fost trimiși în exil de către
tată, regele din Soco, stabilindu-se în Creta unde ulterior au protejat copilăria lui
Zeus. Din Creta au ajuns apoi în Frigia, unde au îngrijit pe Dionisos. Din Frigia vor
ajunge în Atica, unde Cecrope, regele Atenei, le va oferi sprijinul pentru a se
reîntoarce în patrie.
Strabon împletește elemente mitologice cu elemente reale, considerând pe cureti ca

fiind umani, și amestecă tradițiile din Creta cu cele din Grecia continentală și din
Frigia. Autorul încearcă să scoată în evidență faptul că tradițiile mitologice ale
coribantilor, cabirilor și datililor Idei ar avea destule puncte comune, astfel că devine
dificil a face distincție între aceste figuri legendare. El afirmă că prin aceste
denumiri se desemnau însoțitorii sau reprezentanții anumitor zeități, sfârșind apoi
a fi considerați ei înșiși zei. În acest sens îl citează pe Hesiod, care spusese că un
anume Hecatere se unise cu fiica lui Foroneu, care dădu naștere la cinci fii, din care
apoi se născură nimfele munților (Oreadele), satirii și curetii. De asemena,
amintește de părerile conform cărora curetii nu ar fi decât abili sunători (muzicanți)
frigieni, în timp ce coribantii ar fi venit sau din Asia Centrală (din Bactriana), sau din
Colchida, de la Pontul Euxin. Confuzia dintre coribanti și cureti o pune în seama
existenței a doi munți ce se numeau Ida, unul în Creta și un altul în Troia.
O inscripție provenind de la Killiai, din Tracia, atestă prezența unor mystai numiți
cureti. Aceștia executau în cadrul ritualurilor dansuri sacre apotropaice ale
dansatorilor armați, ce repetau pe acelea mitologice ale nașterii lui Zeus și Dionisos,
cu intenția de a proteja nou- născuții divini.
Acusilau din Argos (istoric și mitolog grec din secolul V î. Hr., de la care au rămas
puține fragmente), povestește referitor la cabiri, că o fiică a zeului marin Proteus
(faimos pentru abilitatea de a se transforma în diverse animale sau lucruri), fiică ce
se numea Cabiria (de la care ar proveni numele de cabiri) ar fi avut de la Hefaistos un
fiu, numit Cadmilos. Din acesta din urmă ar fi descins trei fii- cabirii- și trei fiice-
cabiridele. Alți autori, ca de exemplu Ferecide, spun că atât cabirii cât și cabiridele s-
ar fi născut direct din unirea Cabiriei cu Hefaistos. Aceștia erau venerați în special în
Samotracia, dar și în insulele învecinate, Lemnos și Imbros. În marele templu din
Samotracia se celebrau misteriile , ale căror figuri centrale erau reprezentate de o
triadă de divinități constituită, după cum am mai amintit, din Axieros, Axiokersos și
Axiokersa, identificați în mitologia greacă prin Demetra, Hades și Persefona, fiind
numiți Marii Zei („Megaloi Theoi”), iar pe lângă aceștia copilul divin Cadmilos,
considerat una din ipostazele lui Hermes. Alții considerau că ar fi fost doar două
divinități, însă erau și cei ce susțineau că ar fi fost șapte sau nouă.
Deși se observă că Marii Zei sau cabirii, în sens restrâns, erau parte a acestei
trinități, ulterior numele de cabiri a fost atribuit , într-un sens lărgit, și asistenților
lor, în mod particular numelui de Axieros (corespunzător Reei și Cibelei) i-a fost
asimilat și numele curetilor și coribantilor.
Spuneam că unul din
cele mai faimoase sanctuare ale cultului cabirilor era cel din Samotracia, ale cărui
ruine se mai văd și astăzi. Acesta era o construcție de formă rectangulară numită
„Anàktoron” (adică „Sala Domnilor”), divizat în două naosuri cu structuri mobile.

Lângă „Anàktoron” era o construcție de mai mici dimensiuni numită „Sacrestia”
(„Sacristia”), pe ai cărei pereți s-au descoperit inscripții ce conțineau liste cu
numele unor inițiați în misteriile cabirilor. Lângă „Sacrestia” se văd ruinele unei
construcții circulare cu diametrul de circa 20 de metri ce a fost edificată, conform
inscripției de dedicație, la cererea lui Arsinoe, fiica lui Ptolemeu I Soter al Egiptului
și soție a regelui Lisimah al Traciei. Aceasta era devotată și binefăcătoare a
sanctuarului, motiv pentru care această construcție dorită de ea a fost numită
„Arsinoeion”. Acoperișul construcției era conic, dar partea sa centrală din vârf era
descoperită, astfel ca pe acolo să poată ieși fumul de la sacrificiile ce se celebrau prin
ardere.
Un alt edificiu
important era un mic templu numit „Hieròon” ce avea doar un pronaos cu coloane,
în apropierea căruia se afla un teatru, o sală votivă și un altar de dimensiuni
monumentale, în care s-a găsit o altă inscripție dedicată lui Filip al III- lea Arhidae
al Macedoniei, fratele vitreg al lui Alexandru Macedon, care pentru scurt timp i-a
urmat acestuia la domnie. În „Hieròon” se ajungea pe o alee străjuită de coloane. În
interiorul templului se deschidea un naos central, ce avea în mijlocul pardoselii o
„eschara” pentru sacrificii („eschara” era un tip de vatră). În lateralele naosului
central se găseau încă două naosuri. Adepții cultului asistau la ceremonii stând pe
bănci de marmură aflate lângă pereți. În extremitatea naosului central era o absidă
în care se afla un altar cu o gaură în care se vărsau lichide în timpul sacrificiilor de
către marele preot, care însă era ascuns vederii participanților de o cortină.
În partea de sud- vest a ariei sacre exista o enormă fântână închisă într-o incintă în
formă de potcoavă, în care se găsea o navă de marmură deasupra căreia era celebra
statuie a lui Nike înaripată, statuie datând din secolul III- II î. Hr.
Nu se știu foarte multe despre ritualurile ce se practicau în sanctuarul din

Samotracia, dar în baza descoperirilor arheologice se presupune că ar fi avut
afinități cu misteriile eleusine și cele orfice. La fel se poate spune despre doctrinele
de bază: reînnoirea ciclurilor din natură ce se reflectau și în viața umană, moartea și
renașterea, personificări ale unei entități metafizice, „Krateia”- energia
primordială, „Protolaos”- primul om cosmic, corespunzător lui Protogonos al
orficilor, etc. Ritualurile constau mai ales în penitență și purificare. Însă, spre
deosebire de misteriile eleusine, la care aveau acces doar vorbitorii de limbă greacă,
la misteriile cabirilor nu existau discriminări nici de ordin etnic, nici social,

admiterea făcându- se în urma unui ritual ce cuprindea mărturisirea păcatelor către
un preot anume desemnat (cum sunt duhovnicii în creștinism), numit „coes”.
Ritualurile de purificare aveau loc de obicei noaptea, constând în post și spălarea
cathartică, urmate de o masă sacră.
Probabil în incinta sacră
avea loc și un gen de reprezentație sacră, în timpul căreia cel mai tânăr dintre cabiri
era „ucis” (cum se întâmpla și în cazul lui Adone, Attis, Osiris, etc.) ca apoi sa se
„reîntoarcă”, să „reînvie”, cum se întâmpla în toate religiile salvatoare. Preoții,
numiți „saoi” după numele primitiv al Samotraciei, executau dansuri frenetice în
timpul ceremoniei, în sunet de flauturi și tobe, ceea ce leagă cultul cabirilor de cureti
și coribanti, cu greu putându-se face vreo distincție între unii și alții.
Existau două grade de inițiere: unul pregătitor, al „mystai”-lor (sau adepții secreți),
la care se primeau învățături etice și religioase, având loc în „Anàktoron” și cel de-
al doilea, superior, al „epoptai”-lor (sau spectatorilor), ce asistau și chiar luau parte
la ritualurile misterioase ale frăției, ritualuri ce aveau loc în „Hieròon”. Pentru a
putea fi admiși la al doilea grad trebuia trecut un examen, la care preotul interoga
adeptul spre a putea înțelege dacă avusese o conduită adecvată și dacă intențiile îi
fuseseră sincere. Alături de edificiul sacru se poate observa și astăzi un mic complex
constituit din două bucăți înălțate de marmură între care se află o vatră. Se
presupune că în acel loc preotul interoga aspirantul asupra celor mai grave păcate pe
care le comisese, înainte de a fi admis la cel de-al doilea grad de inițiere.
După admiterea ca „epoptia” inițiatului i se oferea o bandă roșie, care avea rolul de
a-l proteja de necazuri și de rele influențe, și un inel din metal magnetizat, inel
care-l consacra zeilor și-i dădea posibilitatea de a rămâne pentru totdeauna în
contact cu divinitatea. Aceste inele erau confecționate din minereuri de fier
magnetic ce se găseau pe insulă, văzându-se în aceasta un semn sau o predispoziție
divină pentru acest loc.
Clemente Alexandrinul
și Firmicus Maternus, referindu-se la o tradiție din Tessalonic fac aluzie la o dramă

ce amintea asasinarea celui mai tânăr dintre cei trei cabiri de către ceilalți doi, care
i-au ascuns apoi capul, înfășurându-l cu o bucată de pânză de purpură. Acest tragic
episod poate fi asociat ritualului oficiat de „preotul care purifică asasinii” în
Samotracia. Ar fi modelul mitic căruia i se alăturau aspiranții la inițiere după
confesarea propriei vinovății.
Alte povestiri legate de insula Samotracia și sanctuarul său vorbesc de naufragiați

mitici salvați în mod providențial, dând o bază mitologică salvării specifice acestor
misterii, ce nu priveau destinul de dincolo de moarte ci amenințările mării. Spre
exemplu, Diodor Siculul (V 43) scrie: „Izbucnind o violentă furtună, nobilii corăbieri
doreau cu disperare salvare; se spune că atunci Orfeu, singurul dintre colegii de
navigație ce luase parte la inițiere, adresă zeilor din Samotracia rugăciunile pentru a
obține salvarea. Și imediat vântul se domoli și două stele se așezară pe capetele
Dioscurilor, toți rămânând uimiți de neașteptatul și surprinzătorul eveniment și
înțeleseră că au fost eliberați de pericol prin providența zeilor. Așadar, ca urmare a
acestui fapt extraordinar transmis posterității, marinarii, când sunt surprinși de
furtuni, se roagă zeilor din Samotracia și atribuie prezența celor două stele apariției
Dioscurilor”.
Pentru celebritatea ritualurilor cabirice toată insula Samotracia era considerată

sacră și locuitorii săi erau considerați „pii”, adică pioși. În insulă era interzisă orice
vărsare de sânge și obțineau drept de azil chiar și fugarii vinovați de crime. Misteriile
cabirice se știe că se celebrau încă în timpul împăratului Constantin.
În urma cercetărilor
făcute de-a lungul timpului a fost constată existența cultului cabirilor și pe

teritoriile locuite de strămoșii noștri. Vechimea monumentelor sau artefactelor
descoperite este foarte mare, acestea fiind sau din piatră sau din bronz, existând
însă și pietre prețioase cu figuri și simboluri ale acestui cult. Teohari Antonescu ce a
efectuat un amplu studiu al cultului cabirilor, în baza unor tăblițe aflate la noi în țară
dar și în străinătate, a lăsat o serie de desene și fotografii ce explică cultul cabirilor
în Dacia. De exemplu, referindu-se la o tăbliță de bronz, de formă pentagonală,
găsită în România ne spune că reprezintă o ediculă al cărei fronton este format din
două linii răsucite ce servesc drept calcane; în timpan sunt doi șerpi lungi, cu corpul
sinuos și cu capetele plecate în jos, părând a mușca tabulamentul ediculei. Frontonul
se sprijină pe două coloane între care se află un călăreț cu o tunică strânsă la brâu, cu
matia pe umeri, fluturând. Pe cap are o căciulă dacică, având mâna dreaptă ridicată
în sus și ținând în aceasta o cupă. Cal și călăreț sunt orientați spre dreapta. În fața lor
este o femeie având în mână o tipsie pusă sub botul calului, iar în spatele lor este un
al treilea personaj, asemănător călărețului, nefiind clar ce anume ține în mâna
stângă, lângă coada calului, și având un riton sau potir în mâna dreaptă, care este
ridicată. Sus, între călăreț și al treilea personaj se află un cap de berbec, iar între
călăreț și femeie, tot sus, se află un pește, simbol al aducerii ofrandei.
Această tăbliță aparținea, după spusele lui Teohari Antonescu, domnului locotenent
colonel Dimitrie Papazoglu și „carele a aflat-o, zice-se, în săpături din România
mică și a publicat-o de câteva ori pe tabele volante, fără de explicațiuni științifice”.
Tăblița făcea parte în momentul cercetărilor lui T. Antonescu din colecția particulară
a lui D. Papazoglu.
Pe alte monumente sau tăblițe se vede în schimb, un al patrulea personaj, ce este

călcat în picioare de calul călărețului.
După părerea lui T. Antonescu, cultul cabirilor provine din impresia pe care o dădeau
soarele și luceferii prin răsăritul și apusul lor (în simbolistica cultului apărând
deseori reprezentările soarelui și luceferilor), adică mișcarea soarelui și celorlalți
aștri pe cer. Omul călcat în picioare, deci cel omorât ritualic, este asimilat cu
dispariția soarelui la apus, ca și simbolul peștelui ce se ascunde în adâncuri la
dispariția soarelui, amândoi ieșind din nou la vedere ziua următoare. În final, de aici
reiese și credința în nemurirea sufletului, prin reînvierea perpetuă. Precum soarele,
după dispariția sa la apus, reapare ziua următoare, din ce în ce mai puternic spre
amiază, așa și sufletul omului împovărat de păcate, pătrunzând în tainele naturii
revelate, explicate și dogmatizate în misteriile cabirilor, își recâștigă treptat virtutea
și curățenia, deci reînvie.
Conform simbolurilor de pe monumente, se pare că în Dacia cultul cabirilor consta

în banchete sau agape religioase, însoțite de cântecele și jocurile femeilor, însă nu de
tip orgiastic precum cele specifice misteriilor dionisiace.
Nu oricine putea participa la misteriile cabirilor ci doar cei inițiați, ce trecuseră de

treptele de inițiere necesare.
De obicei, în artele figurative, cabirii sunt reprezentați în număr de doi, dintre care
unul copil. Cel mai adesea însă, nu pot fi deosebiți unul de altul, iar iconografia lor se
asemănă cu cea a Dioscurilor. Ca doi tineri sunt reproduși adesea și pe monede.
Numele „yase cabirice” desemnează exemplarele unui tip de ceramică provenită din
sanctuarele cabirilor de la Teba, caracterizată prin reprezentări pictate în negru ale

unor episoade mitologice interpretate în cheie comică, populară.
Bibliografie:
-Teohari Antonescu-„Cultul cabirilor în Dacia”,Editura Saeculum I. O., București,

2017
-L-oasi di tammuz-„Coribanti, cureti, cabiri, dattili Idei”
-Herodot-„Le Storie”, Editura De Agostini Libri S. p. A., Novara, 2014, vol. I, cartea a
doua, 51, 2, pag. 339
-L. Beschi-„Cabirio di Lemno: testimonianze letterarie ed epigrafiche”, „Asaa”,

LXXIV-LXXV (199-97), 2000, pag. 7- 192
-Sergio Ribichini-„Il rito segreto. Antichi culti misterici”
-Anna Ferrari-„Dicționar de mitologie greacă și romană”, traducere Dragoș

Cojocaru, Emanuela Stoleriu, Dana Zămoșteanu, Editura Polirom,Iași, 2003
-„Revista periodică eclesiastică”, Anul al XIX-lea, nr. 7, octomvrie, București,

Tipografia cărților bisericesci, 1895- articolul „Religiunea, cultul și moravurile
poporului geto- dac”-M. P., pag. 397-400
MARI M.
istorie,stiinta si cultura / iulie 12, 2019 / acusilau din argos, alexandru macedon, amazoane,
apollodor, arsinoe, axieros, axiokersa, axiokersos, cabiri, cabiria, cadmos, calimah, cibele, colchida,
coribanti, creta, cronos, cureti, daci, datili Idei, diodor siculul, dionisos, dioscuri, epoptai, frgia, geto-daci,
gracia, harmonia, hefaistos, herodot, hesiod, homer, kadmilos, lemnos, lisimah, marea egee, marii zei,
misterii, muntele ida, myrina, mystai, orfeu, ptolemeu I soter, rea, samotracia, teba, templu, teohari
antonescu, traci, troia, zeus
3 gânduri despre „Cultul cabirilor-un cult al

lumii trace”
Antonia Fortunescu
iulie 14, 2019 la 9:34 am
Este fascinant să citești despre cultul cabirie ( si alte culte)și sa poți descoperi
punțile care duc spre cultul creștin
 Apreciază
istorie,stiinta si cultura 
iulie 14, 2019 la 11:41 am
Într-adevăr.Plus faptul ca descoperim izvoarele unora dintre vechile mituri

românești sau ale unor tradiții rămase vii până astăzi.Și mă refer aici la Miorița sau
la Călușari.Câte taine nu ni se dezleagă privind cu atenție spre trecut!
 Apreciază
istorie,stiinta si cultura 
august 7, 2019 la 6:45 pm
Despre aceasta continuitate mi-am propus sa vorbesc in a doua parte.
 Apreciază
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele
comentariilor tale.
Istoria cu Mari /
Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.

Cultul Cabirilor-Un Cult Al Lumii Trace - Istoria Cu Mari

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cultul Cabirilor-Un Cult Al Lumii Trace - Istoria Cu Mari

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

2/15/22, 10:46 AM Cultul cabirilor-un cult al lumii trace – Istoria cu Mari

Cultul cabirilor era un

Luând în considerare toate aceste păreri, Teohari Antonescu concluzionează că

Pare ca numele de Kadmilos derivă din Cadmos, însemnând „micul Cadmos”.

Cadmos era unul dintre

O dată îndeplinită misiunea sa de înte­meietor, Cadmos a primit de la Atena titlul de

Kadmilos, „micul Cadmos”, împreuna cu Axieros, Axiokersos și Axiokersa apar ca

Cultul cabirilor fusese

Conform afirmațiilor lui

Deoarece cultul cabirilor era răspândit și în Frigia, unii considerându-l chiar ca

Uneori, datorită unei delimitări destul de confuze, coribantii erau confundați cu

Strabon împletește elemente mitologice cu elemente reale, considerând pe cureti ca

Spuneam că unul din

„Anàktoron” (adică „Sala Domnilor”), divizat în două naosuri cu structuri mobile.

Nu se știu foarte multe despre ritualurile ce se practicau în sanctuarul din

la misteriile cabirilor nu existau discriminări nici de ordin etnic, nici social,

Probabil în incinta sacră

și Firmicus Maternus, referindu-se la o tradiție din Tessalonic fac aluzie la o dramă

Alte povestiri legate de insula Samotracia și sanctuarul său vorbesc de naufragiați

Pentru celebritatea ritualurilor cabirice toată insula Samotracia era considerată

făcute de-a lungul timpului a fost constată existența cultului cabirilor și pe

Pe alte monumente sau tăblițe se vede în schimb, un al patrulea personaj, ce este

Conform simbolurilor de pe monumente, se pare că în Dacia cultul cabirilor consta

Nu oricine putea participa la misteriile cabirilor ci doar cei inițiați, ce trecuseră de

sanctuarele cabirilor de la Teba, caracterizată prin reprezentări pictate în negru ale

-Teohari Antonescu-„Cultul cabirilor în Dacia”,Editura Saeculum I. O., București,

-L-oasi di tammuz-„Coribanti, cureti, cabiri, dattili Idei”

-L. Beschi-„Cabirio di Lemno: testimonianze letterarie ed epigrafiche”, „Asaa”,

-Sergio Ribichini-„Il rito segreto. Antichi culti misterici”

-Anna Ferrari-„Dicționar de mitologie greacă și romană”, traducere Dragoș

-„Revista periodică eclesiastică”, Anul al XIX-lea, nr. 7, octomvrie, București,

3 gânduri despre „Cultul cabirilor-un cult al

Într-adevăr.Plus faptul ca descoperim izvoarele unora dintre vechile mituri

Despre aceasta continuitate mi-am propus sa vorbesc in a doua parte.

S-ar putea să vă placă și

O dată îndeplinită misiunea sa de întemeietor, Cadmos a primit de la Atena titlul de