SEMIOLOGIA GÂNDIRII

Gândirea este considerată un proces central al vieţii psihice, care în desfăşurarea sa

utilizează aşa numitele ,,operaţii ale gândirii”, reprezentate de: analiza, sinteza, comparaţia,
abstractizarea, concretizarea şi generalizarea
Tulburările gândirii au fost schematizate didactic în felul următor :
 tulburări referitoare la forma gândirii
 tulburări referitoare la conţinutul gândirii
 tulburări referitoare la expresia verbală a gândirii (ale limbajului).
Tulburările în forma gândirii pot fi generale sau specifice.
Tulburările generale în forma sau procesele gândirii sunt reprezentate de:
Gândirea ilogică: este o gândire al cărei conţinut se caracterizează prin concluzii eronate
sau contradicţii interne. Este considerată patologică atunci când nu este cauzată de anumite valori
culturale sau de deficit intelectual.
Gândirea autistică sau dereistă: constă ,,dintr-o desprindere a gândirii de realitatea
general recunoscută, asociată cu preponderenţa absolută sau relativă a vieţii psihice interioare”.
,,Lumea autistă” este pentru pacient de o realitate strict individuală şi diferită de a celorlalţi oameni,
neconcordantă cu logica sau experienţa (Bleuler).
Gândirea magică: descrisă ca fiind normală la copii, este o gândire caracterizată prin
convingerea eronată că propriile gânduri, cuvinte sau acţiuni au puterea de a cauza sau preveni
anumite evenimente (consecinţe) specifice în aşa fel încât să sfideze legea cauzei şi efectului.
Aceste tulburări se întâlnesc în schizofrenie, în tulburarea de personalitate de tip
schizotipal.
Tulburările specifice în forma gândirii au fost împărţite la rândul lor într-o manieră
didactică în tulburări de ritm şi tulburări de coerenţă.
Tulburările în ritmul gândirii sunt reprezentate de :
Accelerarea ritmului ideativ ce poartă, în forma extremă, denumirea de fugă de idei.
Asociaţiile se fac la întâmplare după rimă, asonanţă, criterii facile (de loc, de timp). Pacienţii
vorbesc mult, de obicei cu voce tare, fiind dificil sau imposibil de întrerupt. Frecvent persoana
vorbeşte fără nici o stimulare socială şi poate continua să vorbească chiar dacă n-o ascultă nimeni,
până răguşeşte, chiar şi în şoaptă. Pacientul trece rapid de la un subiect la altul, face nenumărate
digresiuni, jocuri de cuvinte, din cauza cărora pierde adesea firul principal al ideilor. În formele
severe, asociaţiile pierd aproape total legăturile logice, ajungându-se la incoerenţa gândirii. Fuga
de idei este întâlnită în :
 Episodul manical
 Tulburările de dispoziţie cu simptome maniacale determinate de o condiţie
medicală generală sau induse de o substanţă psihoactivă
 Schizofrenie
 Alte tulburări psihotice
 Ocazional în reacţii acute de stress.
Mentismul este o altă formă de accelerare a ritmului ideativ. Se caracterizează prin
depănarea rapidă, incoercibilă a reprezentărilor şi ideilor, trăită penibil de pacient care rămâne în
poziţia de spectator al propriilor idei. Se întâlneşte în:
 Stări de mare tensiune nervoasă
 Stări de oboseală accentuată
 Intoxicaţii cu cofeină, alcool, tutun
 Schizofrenie, unde apare de obicei în cadrul sindromului de automatism mental,
când pacientul are convingerea delirantă că acest fenomen este provocat de cineva.
Încetinirea ritmului ideativ se traduce clinic printr-o exprimare întârziată, rostită de
obicei cu o voce de intensitate scăzută. Pentru obţinerea răspunsurilor este necesar ca întrebarea
să fie repetată sau pusă cu voce mai tare. Încetinirea ritmului ideativ se întâlneşte în :
Stări de epuizare fizică şi psihică
Perioada de convalescenţă a unor boli somatice, infecţioase
Afecţiuni neurologice cu interesare extrapiramidală ca boala Parkinson, epilepsie
(unde bradipsihia este cunoscută sub numele de vâscozitate psihică)
Episodul depresiv major
Tulburările de dispoziţie cu simptome depresive determinate de o condiţie medicală
generală sau induse de o substanţă psihoactivă
Tulburări cognitive
Schizofrenie
Retardul mental
Tulburările în coerenţa gândirii
Incoerenţa gândirii este exprimată printr-un limbaj incomprehensibil (sau care nu este de
înţeles) în cea mai mare parte, datorită următoarelor posibile cauze: lipsa de conexiune logică între
cuvinte, între propoziţii sau fraze, uzul excesiv de propoziţii incomplete, schimbări bruşte în
subiectul discuţiei, distorsiuni gramaticale (altele decât cele datorate lipsei de educaţie sau
inteligenţei reduse).
Incoerenţa ideo-verbală se întâlneşte în :
Schizofrenie
Alte tulburări psihotice : tulburarea schizofreniformă (sau tulburarea psihotică
acută), tulburarea schizoafectivă,
Tulburări psihotice determinate de o condiţie medicală generală sau induse de o
substanţă psihoactivă.
Salata de cuvinte este o formă extremă a incoerenţei ideo-verbale care constă într-un
amestec de cuvinte lipsit total de inteligilibilitate. Se întâlneşte în schizofrenie.
Relaxarea asociaţiilor se referă la un curs al gândirii în care ideile sar de la un subiect la
altul, fără legătură. Pacientul poate să treacă fără logică dintr-un cadru de referinţă într-altul,
abandonează o idee pentru alta, care are o legătură îndepărtată, vagă, sau nici una cu ideea de la
care s-a porni. Discursul are un aspect dezlânat. Cel mai adesea are loc o relaxare lentă, progresivă
a asociaţiilor, fără o ruptură abruptă în cursul vorbirii astfel încât vorbitorul se îndepărtează din ce
în ce mai mult de subiectul său şi dă un răspuns care nu mai are nici o legătură cu întrebarea pusă.
Tangenţialitatea (sau răspunsul alături) se caracterizează prin răspunsuri nepotrivite cu
întrebarea pusă.
Tulburările referitoare la conţinutul gândirii
Sărăcia conţinutului gîndirii. Noţiunea se referă la acea gândire care dă puţină informaţie
din cauză că este vagă, plină de repetiţii sau fraze absurde. Se întâlneşte în schizofrenie.
Ideea obsesivă este acea idee care asediază gândirea şi se impune conştiinţei, deşi este în
dezacord cu aceasta. Pacientul îi recunoaşte caracterul parazitar sau patologic şi încearcă să lupte
cu ea pentru a o înlătura din câmpul conştiinţei, fără a reuşi însă să o învingă. Această idee este
privită ca fiind un produs al gândirii proprii şi nu ca fiind impusă din afară.
Compulsiile sunt comportamente repetitive efectuate ca răspuns la o obsesie, executate
după anumite reguli, uneori extrem de elaborate, sau de o manieră stereotipă realizând aşa numitele
ritualuri sau ceremonialuri. Ele sunt menite să neutralizeze evenimentul sau situaţia temută şi să
reducă anxietatea. Scopul lor nu este de a procura plăcere (şi alte acţiuni excesive precum
mâncatul, băutul, jocul de şansă patologic care pot avea caracter compulsiv, fără a fi compulsii
adevărate deoarece persoana îşi procură plăcere din activitatea respectivă). Prin definiţie,
compulsiile sunt comportamente excesive ce nu sunt corelate în mod realist cu ceea ce ar trebui să
prevină sau să neutralizeze. Cele mai frecvente compulsii sunt: spălatul mâinilor, ordonatul,
atingerea, verificarea sau acte mentale (precum rugatul, număratul, repetarea anumitor litere,
cuvinte).
Obsesiile şi compulsiile se întâlnesc în tulburarea obsesiv-compulsivă. Obsesiile mai pot
apărea în :
 Episodul depresiv major
 Schizofrenie
 Stări de surmenaj
Ideea delirantă constă în judecăţi şi raţionamente care reflectă în mod eronat realitatea în
ciuda evidenţei incontestabile de contrariu. Nu este o idee acceptată în mod uzual de ceilalţi
membri ai grupului socio-cultural căruia îi aparţine pacientul. Spre deosebire de eroarea de
judecată, ideea delirantă are următoarele caracteristici:
a. este o judecată eronată care stăpâneşte conştiinţa persoanei, şi-i modifică în sens
patologic comportamentul
b. este impenetrabilă la contraargumente în ciuda contradicţiilor evidente cu realitatea
c. este incompatibilă cu existenţa atitudinii critice, pacientul fiind lipsit de capacitatea
de a-i sesiza esenţa patologică
Ideile delirante pot avea un conţinut verosimil, sau din contră neverosimil, absurd, fantastic.
Ideile delirante sunt deosebit de variate sub aspectul conţinutului tematic. Se descriu astfel :
 Ideile delirante de grandoare al căror conţinut comportă un simţ exagerat al
propriei importanţe, bogăţii, puteri, cunoştinţe sau identităţi (convingerea
pacientului că posedă averi, sau că are puteri supranaturale sau că este
Dumnezeu).
 Ideile delirante de invenţie ce constau în elaborarea unor planuri sau încercări
de realizare a unor dispozitive sau aparate de interes major, ce preocupă în
 general pe oamenii de ştiinţă în perioada respectivă, convingerea pacientului că
este posesorul unei descoperiri sau invenţii epocale.
 Ideile delirante de reformă ce constau în convingerea pacientului de a fi
elaborat un nou sistem filozofic sau politic.
 Ideile delirante de filiaţie ce constau în convingerea pacientului de a fi
descendent al unor familii renumite sau moştenitorul unor persoane cu situaţie
economică şi socială înaltă.
 Ideile delirante erotomane ce constau în convingerea pacientului că este iubit
de către o persoană de obicei cu statut socio-cultural superior lui şi căreia îi
atribuie sentimente de dragoste faţă de el, interpretând în acest sens orice act
sau manifestare întâmplătoare a acesteia.
 Ideile delirante mistice ce constau în convingerea pacientului că este
purtătorul unei misiuni, al unui mesaj transcedental în virtutea căruia el este
menit să instaureze pacea în lume, să împartă dreptatea pe Pământ.
 Ideile delirante de persecuţie ce constau în convingerea pacientului că este
urmărit, că se complotează împotriva lui, că se urmăreşte defăimarea,
deposedarea lui de bunuri, prejudicierea sa morală sau materială.
 Ideile delirante de revendicare ce izvorăsc din convingerea pacientului că a
fost victima unei nedreptăţi, motiv pentru care îşi canalizează întreaga activitate
spre recunoaşterea drepturilor lui. Ca atare intentează procese, face sacrificii
economice mai mari decât drepturile şi proprietăţile pe care le revendică.
Uneori lupta lui este îndreptată spre obţinerea unui beneficiu moral ,,să iasă
adevărul la lumină”, ,,să i se facă dreptate”.
 Ideile delirante de gelozie ce constau în convingerea pacientului că partenerul
sexual este infidel. Ele se traduc clinic prin suspectarea gesturilor, expresiei
mimice, intonaţiei, atitudinii şi dispoziţiei afective ale partenerului, pe care
pacientul le interpretează drept probe de adulter. Uneori aceste idei se
deosebesc greu de gelozia fondată, situaţie în care se ţine seama de amplitudinea
ideilor, de aspectul incredibil, puţin verosimil al acuzaţiilor, de conduita
generală a persoanei în cauză.
 Ideile delirante de relaţie sau de referinţă ce constau în convingerea
pacientului că evenimentele, obiectele, comportamentul oamenilor din imediata
apropiere au o semnificaţie particulară şi neobişnuită cu referire la sine. Ex.
Pacientul are impresia că la radio, la TV, se vorbeşte despre el, sau că anumite
pasaje dintr-o carte au o anumită semnificaţie pentru el, de ex. arată că va muri.
 Ideile delirante de vinovăţie. Pacientul se consideră vinovat pentru situaţia
grea în care se află, de nereuşita copiilor, de nenorocirile prietenilor, se poate
considera cel mai mare păcătos din lume, vinovat de iminente catastrofe. Aceste
idei pot duce nu numai la suicid, ci şi la omucidere, situaţie cunoscută în
psihopatologie sub denumirea de homicid altruist.
 Ideile delirante hipocondriace. Pacientul are convingerea că suferă de o boală
incurabilă (cancer, SIDA).
 Ideile delirante de negaţie (nihiliste), implică tema nonexistenţei parţiale sau
totale a persoanei respective, a altora sau a întregii lumi. Pacientul neagă
realitatea funcţiilor vitale, existenţa unor organe, a unui proces psihic. Spre
exemplu nu mai mănâncă pentru că organele sale sunt atrofiate, au putrezit, sau
afirmă că nu mai respiră.
 Ideile delirante somatice, al căror conţinut principal se referă la funcţionarea
propriului corp. Spre exemplu pacienta are convingerea că i-a putrezit creierul
sau că este gravidă deşi se află de mult la menopauză. O idee delirantă somatică
poate fi de asemenea o idee delirantă nihilistă dacă accentul este pus pe
nonexistenţa corpului sau a unei părţi a corpului.
 Ideile delirante de ruină, sau sărăcie, constau în convingerea persoanei că şi-
a pierdut sau îşi va pierde toate sau aproape toate posesiunile materiale
(pacientul este îngrijorat că nu poate plăti spitalizarea deşi este asigurat că nu
trebuie să plătească, sau că el şi familia lui vor ajunge să cerşească).
 Ideile delirante de transformare, constau în convingerea pacientului că a
suferit o metamorfoză fizică, parţială sau totală, sau că a fost transformat în
animal.
 Ideile delirante de influenţă sau de control exprimă convingerea pacientului
de a se afla sub imperiul unei forţe xenopatice. Această forţă exterioară, îi
 influenţează gândurile, sentimentele, acţiunile care sunt trăite ca nefiind ale sale
(proprii). Această forţă xenopatică poate fi reprezentată de : diavol, ocultism,
sugestie, hipnoză, unde electromagnetice, raze cosmice, laser.
 Ideile delirante bizare, sunt acele idei al căror conţinut este total implauzibil
şi de neînţeles. Altfel spus ele nu derivă din experienţe obişnuite de viaţă, (ex.
Un pacient crede că cineva i-a înlocuit un anumit organ intern cu un aparat, fără
să lase nici o cicatrice sau un semn cât de mic). Ideile delirante de influenţă sunt
considerate şi ele a avea un caracter bizar.
Ideile delirante apar în :
 schizofrenie
 alte tulburări psihotice primare (tulburarea schizoafectivă, tulburarea
psihotică acută, tulburarea delirantă) ;
 în tulburări psihotice determinate de o condiţie medicală generală sau induse
de o substanţă psihoactivă ;
 în anumite tulburări cognitive ;
 în unele tulburări de dispoziţie.
Tulburările expresiei verbale şi grafice ale gândirii au fost sistematizate în mod didactic
în :
Dislogii care sunt tulburări ale limbajului consecutive modificărilor de formă şi
conţinut ale gândirii.
Disfazii (afazii) ce constau în imposibilitatea de a exprima sau de a înţelege
cuvintele spuse sau scrise.
Dislalii ce constau în dificultatea sau imposibilitatea pronunţării unor sunete, silabe,
cuvinte.
Dislogiile recunosc o divizare în tulburări în forma activităţii verbale şi tulburări în
conţinutul activităţii verbale :
Tulburările în forma activităţii verbale constau în :
 Tulburările în intensitatea, înălţimea şi timbrul activităţii verbale. Astfel,
vocea pacientului poate să fie de intensitate crescută, cu tonalitate înaltă,
declamatoare, patetică, în stările de excitaţie psihomotorie, în episodul
maniacal, în momente de catharsis afectiv. Invers, vocea poate fi slabă, şoptită
 în depresii, schizofrenie, etc. Alteori vocea poate fi “manieristă” ca în
tulburările delirante.
 Bavardajul este hiperactivitatea verbală simplă sau vorbăria nesusţinută ferm
tematic. Se întâlneşte în special la femeile cu o puternică notă de extroversie, în
isterie (pentru a atrage atenţia), precum şi în stări de anxietate pentru a disimula
sentimentul de profundă insecuritate.
 Logoreea este hiperactivitatea verbală accentuată, consecutivă fugii de idei. Se
întâlneşte în stările manicale, hipomanicale, intoxicaţii uşoare.
 Hipoactivitatea verbală simplă, se întâlneşte la persoane timide, datorită unei
stări de inhibiţie.
 Sărăcia vorbirii este o vorbire cantitativ scăzută (replici monosilabice). Se
întâlneşte în schizofrenie, în depresie, etc.
 Vorbirea nespontană constă în absenţa iniţiativei proprii în vorbire (pacientul
răspunde numai dacă este întrebat).
Mutismul constă în scăderea până la dispariţie a activităţii verbale. În clinică se întâlnesc
următoarele forme :
 Mutismul akinetic, specific unor afecţiuni neurologice în care spre deosebire de
mutismul legat de o boală psihică (caracterizat prin absenţa comunicării fără
abolirea concomitentă a motricităţii), pacientul este inert, reacţionează greu şi
tardiv la stimuli psihosenzoriali, dar îi urmăreşte pe cei din jur dând astfel impresia
că este prezent în mediu.
 Mutismul absolut întâlnit în schizofrenia catatonică.
 Mutismul relativ în care pacientul comunică prin mimică, pantomimică sau în
scris. Se întâlneşte în tulburări psihotice.
 Mutismul electiv, în care pacientul se adresează numai anumitor persoane.
 Mutacismul este un mutism deliberat care poate fi întâlnit la simulanţi, sau la unele
persoane normale, ca o reacţie de protest (în special la tineri), dar se mai poate
întâlni în : retardările mentale, demenţe şi tulburări de personalitate, ca expresie a
aceleiaşi opoziţii.
Musitaţia este vorbirea în şoaptă, inteligibilă, întâlnită la pacienţii cu schizofrenie.
 Stereotipia verbală constă în repetarea aceluiaşi cuvânt sau aceleiaşi propoziţii. Se
întâlneşte în schizofrenie.
Ecolalia constă în repetarea cuvintelor auzite. Se întâlneşte în schizofrenie, retardul
mental, demenţe.
Tulburările în conţinutul limbajului sunt reprezentate de :
 Sărăcia conţinutului vorbirii este o vorbire adecvată în cantitate, dar care aduce
puţină informaţie, cu fraze vagi, stereotipe. Se întâlneşte în schizofrenie.
 Neologismul constă în inventarea unor cuvinte noi. Se întâlneşte în schizofrenie.
 Glosolalia este un limbaj care abundă în neologisme, pronunţate cu accent străin şi
aspect incomprehensibil. Termenul este cunoscut sub denumirea de ,,vorbitul în limbi”.
Se întâlneşte în schizofrenie.
Dislaliile. Cele mai frecvente dislalii sunt: dislalia pentru R (rotacism), dislalia pentru
sunete înalte (S,J,Z), balbismul (bâlbâiala).