NEGOESCU ( NECULA) IZABELA MARGARETA

ANUL I, FACULTATEA DE ISTORIE-UNIVERSITATEA BUCURESTI

LUCIAN BOIA, ISTORIE SI MIT IN CONSIINTA ROMANEASCA, ED. HUMANITAS,

2010.

In anul 2004, intr-un interviu acordat de Lucian Boia acesta spune despre lucrarea
Istorie si Mit in constiinta romaneasca “ dupa ce am criticat pe altii, era oarecum firesc si
corect sa prezint propria versiune a istoriei romanesti. Nu este o istorie obiectiva, fiindca nu
exista istorie obiectiva. E o incercare de a explica Romania asa cum o inteleg eu.”
Cartea a starnit reactii diverse, Mircea Iorgulescu spunea “ In sfarsit! In sfarsit! A
aparut cel dintai examen critic radical si sistematic al culturii romane de astazi” , Dan C.
Mihailescu “Analizele lui Lucian Boia spulbera iluzie dupa iluzie in ce priveste mono-
cromia mitica a imaginarului nostru istoric, dar nu intru anularea prin demitizare, ci prin
reevaluarea si resuscitarea prin nuantare si, mai ales, prin dedramatizare.”
La polul opus se afla istorici nostalgici ai epocii de aur, in frunte cu cel mai
inflacarat critic al cartii lui Lucian Boia, istoricul Ioan Aurel Pop care vede in lucrarea lui
Boia un act de lezare a demnitatii nationale, acuzand astfel caracterul periculos al actului
de lezare.
Prin aceasta carte Lucian Boia propune sa incercam sa intelegem istoria fara a
crede in obiectivitatea absoluta a acesteia.
Cum insusi autorul spune in introducerea la carte, istorie inseamna “ceea ce s-a
petrecut si reconstituirea a ceea ce s-a petrecut, adica discursul despre trecut,
Daca istoria e un depozit neoranduit si inepuizabil spune, Boia prin discursul despre
trecut se realizeaza o filtrare a faptelor precum si ordonarea lor intr-un ansamblu concret.
Astfel, procese istorice si aceleasi fapte vor fi tratate diferit.
Asadar, Lucian Boia prin Istorie si mit in constiinta romaneasca ne propune sa
intelegem istoria tinand cont ca pluralismul ideologic si politic se traduce in pluralism
istoriografic.
In opinia lui Boia mit este “ constructia imaginara, care nu-I nici reala nici ireala ci
dispusa potrivit logicii imaginarului destinata sa puna in evidenta esenta fenomenelor
cosmice si sociale in strans raport cu valorile fundamentale ale comunitatii si in scopul de a
asigura coeziunea acesteia.
Lucian Boia nu incearca o relativizare sau anularea miturilor fundamentale, ci
reinterpretarea lor din prisma istoriografica “ nu ne razboim cu miturile fondatoare.
Fiecare natie le are pe ale sale si le cultiva cu mare grija”
De altfel, autorul incearca sa demoleze credinta in obiectivitatea absoluta a istoriei,
pe care considera Boia , a consolidate-o comunismul ca promotor al adevarului unic si de
necontestat.
In primul capitol al cartii, intitulat Istorie, ideologie si mit sunt prezentate etapele
pe care le-a parcurs ideologia istorica romaneasca in secolele al -XIX -lea si al XX-lea,
aratand ce deformari s-au nascut din cauza diferitelor tipuri de discursuri istorice in aceste
secole.
Occidentalizarea societatii romanesti s-a petrecut in secolul al XIX lea in sanul
boierimii, considera Lucian Boia, invoca clasificarea lui Stefan Cazimir privind
receptivitatea romanilor fata de formele occidentale, spunand ca boierii erau mult mai
receptivi decat categoriile de mijloc sau de jos, tinerii erau mai receptivi decat batranii si
femeile mai receptive decat barbatii.
Boia spune ca modernizarea spatiului romanesc nu s-a realizat complet, initial din
cauza ideologiei nationaliste careia i-a urmat comunismul care a scos Romania de pe calea
evolutie, rasturnand toate structurile si valorile, deformand si falsificand trecutul istoric.

1
 Timp de 50 de ani, doctrina comunista a inradacinat ideea ca burghezia
( inexistenta in prima jumatate a secolului XIX , potrivit lui Boia) si clasa de jos au fost
purtatoarele ideii de progress, dar in realitate opozitia intre “vechi si nou” s-a dus intre
aceeasi clasa sociala, adica intre elitele romanesti, respective intre clasa boiereasca. Tinerii
boieri scoliti la Paris aduc in spatiul romanesc noile idei occidentale. Ei sunt cei in fruntea
revolutiei de la 1848, pe care doctrina comunista o numeste revolutia burghezo-
democratica.
Ca argument ca nu putem vorbi in acea vreme de burghezie in spatiul romanesc,
Boia da cronica lui Dionisie Eclesiarhul din 1815 care arata atitudinea micului orasean fata
de modernizare si fata de Revolutia Franceza cu ale caror principii nu-I de acord , iar intre
francezi si rusi ii prefera pe rusi care sunt pentru micul orasean aparatorii ordodoxiei. Boia
concluzioneaza ca nu dintr-un astfel de mediu -al viitorilor eroi ai lui Caragia le- a pornit
europenizarea societatii romanesti , dar ideologia comunista avea nevoie de “ o revolutie
burgheza si de o clasa burgheza “ care sa aplice ideologia comunista.
In interpretarea anterioara teoriei comuniste, europenizarea societatii romanesti s-a
realizat prin preluarea ideologiilor si instituriilor din occident , teza care apare atat la
Eugen Lovinescu, la Stefan Zeletin care vede ca punct de plecare al modernizarii
dezvoltarea economiei capitaliste romanesti ( “burghezia autohtona “ considera Zeletin, in
fapt, potrivit lui Boia, tinerii boieri devin interesati de comertul cu grane).
Ca o concluzie, Lucian Boia considera ca si intr-o interpretare si in alta,
modernizarea societatii romanesti a pornit “ de sus, de la clasa boiereasca si nu din zona
fragile a clasei de mijloc”, caci de la formele literare pana la Constituitie, de la Universitate
pana la sistemul financiar sau la caile ferate toate sunt produse de importate de elita
deprinsa cu civilizatia occidentala, produse pe care restul societatii le-a preluat, le-a
adaptat, aculturarea facandu-se prin imitare.
In cadrul procesului de modernizare, societatea romaneasca s-a confruntat cu 3
probleme esentiale: problema nationala, problema modernizarii si problema modelelor.
Romanii se definesc prin originea comuna, romana sau dacoromana, prin limba
unitara, prin istoria impartasita, prin spiritualitatea specifica.
Renuntarea romanilor la orientalism si traditionalismul scrisului si vestimentatiei
au insemnat inclinarea catre occidentalizare , dar marea problema a fost stabilirea
echilibrului intre fond si forma, caci asa cum Maiorescu spunea la noi exista “forma fara
fond”, se prelease din occident system institutional, legislativ , dar principala contradictie in
realizarea procesului modernizarii se gasea in structura societatii romanesti si anume
discrepantele dintre sat si oras, la 1900 Romania era rurala, opozitia intre puritatea etnica
si culturala a taranului si a boierului “ neaos” si cosmopolitul burghez. Alti factori de
incetinire a procesului modernizarii au fost idealizarea unui trecut patriarhal, care devine
tema principala a literaturii vremii,incat Eugen Lovinescu duce in perioada interbelica o
campanie de reabilitare a mediului orasenesc, deosebirile semnificative de ordin etnic,
religios , cultural mai ales in Moldova, dar chiar si-n Bucuresti, iar factorul cel mai
important in sec 19 in evolutia occidentalizarii societatii romanesti a reprezentat-o
problema proprietatii agricole care impartea societatea in doua curente, unul pentru marea
proprietate, eliberarea taranimiii de sarcinile feudale , dar fara o improprietarire
consistenta si unul pentru mica proprietate agrara.
Raportarea la modelul occidental a dus atat la atenuarea nationalismului, dar si la
accentuarea lor. Pana in secolul al -XIX lea romanii erau integrati in spatiul oriental,
impartaseau valorile ortodoxe, foarte putini romani aveau legaturi cu occidental ( stolnicul
Cantacuzino care a studiat la Padova, carturarii moldoveni in Polonia, reprezentantii scolii
Ardelene care studiau la Roma, Viena), astfel incat ambasadorul Angliei la Constantinopol
afirma despre romani ca “ sunt un popor fara arte, fara industrie, fara lumini” . dialogul in
opozitie in cercul Junimii intre Pogor si Eminescu rezuma dilema societatii romanesti,

2
dilemma care a divizat-o, Pogor spunea ca pe cand Franta l-a produs pe Moliere si Racine,
romanii erau intr-o barbarie conpleta, fara literature, fara arta, fara civilizatie trecuta, iar
Eminescu in replica violenta spune ca ceea ce Pogor numeste barbarie, el numeste
cumintenia unui popor care se dezvolta conform propriului geniu ferindu-se de amestecul
strain.
conturarea mitului lui Mihai Viteazul , spune Boia, ilustreaza mutatiile din ideologia
romaneasca. Astfel, dominitorul care a reusit intre 1599-1600 sa stapaneasca cele 3 tari
reunite apare ca unificator abia in Romania moderna, pentru istoriografia secolului al XVII
lea si chiar mai tarziu pentru Scoala Ardeleana, Mihai Viteazul nu este privit ca unificator
patruns de “ideea romaneasca” ci stapanirea celor trei tari era pusa pe seama ambitiei
eroului, raporturile cu imparatul Rudolf, ideea crestinitatii ( vezi Miron Costin, Samuil
Micu, Ghe Sincai, Kogalniceanu, Balcescu in primele lucrari, chiar daca in ultima sa
lucrare Istoria romanilor sub Mihai Voda Viteazul adduce un elogiu acestui dominator.
Primul care inscrie actiunea lui Mihai Viteazul pe linia infaptuirii unitatii nationale
romanesti este transilvaneanu Aaron Florian, iar dupa 1840 Mihai Viteazul devine din erou
crestin si razboinic simbol al unitatii nationale , propaganda in acest sens incepand cu
domnitorul Ghe Bibescu, apoi in jurul unirii din 1959 a Moldovei cu Tara Romaneasca,
cand inclusiv in Moldova unde altauri de Stefan Cel Mare i se atribuie valente unificatoare
si lui Mihai. Asa cum Boia spune, aceasta orientare nationala, politica si istorica apartine
unei singure generatii, cea de la 1848 care a facut atat revolutia cat si unirea Principatelor si
Romania Moderna.
Romania interbelica e o societate contradictorie, pe de o parte elita de factura
europeana , dar cu prejudecati si reflexe autohtone si un cadrul institutional si modern pe
de o parte, dar cu straturile profunde ale tarii aflate in intarziere istorica-procent ridicat al
populatiei rurale, analfabeti multi, comportament demografic traditional: natalitate mare,
mortalitate mae, primul loc in Europa la mortalitate infantila.
In capitolul al II lea al cartii Boia prezinta cum au vazut romanii miturile
fundamentale, de-a lungul timpului, originile lor. Initial, fazele fondatoare ale statului
roman erau razboiaiele daco-romane, in principal opera lui Traian, cucerirea Daciei si
colonizarea, opera consolidate de Constantin cel Mare , intemeierea Tarii Romanesti prin
dascalecatul lui Negru Voda, intemeierea Moldovei prin dublu descalecat al lui Dragos si
Bogdan. Incepand cu cronicarii, Ureche, Miron Costin, Dimitrie Cantemir, apoi
reprezentantii Scolii Ardelene, Scoala latinista, chiar si Kogalniceanu un vehement critic al
scolii latiniste , Nicolae Balcescu credeau in originea romana a romanilor prin colonizarea
Daciei de romani si nimicirea locuitorilor ei, a dacilor.
O data cu intemeierea Romaniei, dobandirea independentei si proclamarea
Regatului, dacii incep sa fie recunoscuti, iar originea romanilor sa fie vazuta din alta
perspectiva, romanii nu se trag doar din romani ci si din daci, considera Maiorescu, iar IC
Bratianu considera ca la originea romanilor stau romanii, tracii si celtii. Daca celtii nu
reusesc sa se impuna in constiinta romaneasca, dacii reusesc, B.P.Hasdeu afirma ca dacii nu
au pierit asa cum nici colonizarea nu era o infuzie de romani puri ci de cele mai diverse
origini.
Asadar, in perioada 1870-1880 are loc, observa Boia, o reelaborare a chestiunii originilor,
astfel din romani puri, apoi amestecati romanii devin dacoromani.
Perioada interbelica, spune Boia, favoriza direct sau indirect radacinile dacice.
Vasile Parvan schitase imaginea civilizatiei dacice asemanatoare cu imaginea perceputa in
epoca a civilizatiei traditionale romanesti.
“ dacii isi iau revansa” cum spune Boia si pentru legionari , mitul lor fondator a fost
mitul dacic, Zalmoxis, mijloc de valorificare etica si metafizica a existentei pentru Lucian
Blaga, sub cultul caruia s-a realizat romanizarea dacilor pentru Eliade, are o inclinare
aparte pentru legionari.

3
 Anii celui de-al II lea razboi mondial marcati de ciuntiri teritoriale si de speranta
reintregirii au insemnat si un apel la perenitatea dacica, ca dupa instalarea comunistilor ,
originile dacoromane nu erau contestate, dar nici nu mai prezentau importanta de
odinioara. Pentru comunisti, sub Burebista si sub Decebal, statul dac devine sclavagist,
patura bogata din Dacia se alatura cotropitorilor o data cu cucerirea romana, iar de
cealalta parte se aflau oamenii liberi si saraci.
Treptat , treptat spre anii ’70 cand istoria poporului roman se falsifica din ce in ce mai mult
s-a incercat chiar si falsificarea istoriei vechi, spune Boia, ajungandu-se sa se incerce a se
spune ca poporul roman s-a format chiar inainte de cucerirea romana .
Lasand la o parte fabulatiile si exagerarile, spune Boia, “ dacii” au sfarsit prin a se
impune in constiinta romaneasca, spune autorul, sunt graitoare busturile de la Muzeul
National Militar din Bucuresti, ni se infatiseaza un raport de 3 la 1 intre daci si romani
( Dromihete, Burebista, Decebal si Traian).
Boia, vorbind despre continuitatea si aria de formare a poporului roman, spune ca
este un caz particular in istoriografia europeana, contribuind la aceasta trei factori
principali, mai intai neconcordanta intre procesul expansiunii romane si al romanizarii si
actuala configuratie etnica a Europei sud-estice, al doilea factor ar fi existenta putinelor
documente privind spatiul nord –dunarean in perioada de la retragerea aureliana din 271 si
intemeierea, statelor romanesti in secolul 14, iar al treilea factor e unul ideologic si politic
reprezentat de negarea continuitatii romanesti aducerea lor de la sud de Dunare care
corespunde obiectivelor austro-ungare din secolele XVIII si XIX si care si azi continua sa fie
punctual de vedere al istoriografiei maghiare.
Boia trece in revista cum au vazut istoricii romani spatiul romanesc, in versiunea
scolii Ardelene, spatiul acest spatiu e reprezentat atat de Dacia cat si de teritoriul sud-
dunarean, romanii apar ca urmasi ai romanilor, dar cum stirile despre teritoriul de la nord
de Dunare sunt rare, spune Boia, istoria secolelor ce urmeaza retragerii aureliane pare sa se
desfasoare in Bulgaria de azi- Sincai spune “ romanii au fost uniti cu bulgarii” , pentru
Hasdeu lipsa elementelor germanice din limba romana il determina sa ii retraga pe
dacoromani din zonele de nord si sud dunarene si sa afirme ca nationalitatea romana s-a
nascut in Oltenia pana in valea Hategului, iar Xenopol limiteaza formarea poporului roman
si continuitatea romaneasca la Transilvania, Onciul opta pentru Oltenia, Banat, Vestul
Transilvaniei si in Moesia, lingvistii romani merg pe linia de sinteza intre continuitate si
imigratie, ca si Bratianu, PP Panaitescu, apoi consolidarea romanitatii nord dunarene este
vazuta de Parvan prin adaugarea Dobrogei ca focar al romanitatii. Robert Rosller
In anii comunismului, observa Boia, problema vechimii si continuitatii romanilor
devine cuvant de ordine,dreptul istoric este adus in prim plan si s-a transmis ideea
caracterului predominant romanesc al Transilvaniei. In prin discursul comunist se dadeau
alte hotare spatiului romanitatii-zona de deal si de munte a Transilvaniei si Olteniei.
Boia considera ca in problema formarii si continuitatii romanesti istoricii au
supraevaluat propriile mijloace de cercetare si nu au tinut cont de concluziile lingvistilor,
problema continuitatii devenind o problema a arheologiei. Arheologii romani leaga aria de
formare a poporului roman de elementele constitutive ale culturii Dridu pe care le
caracterizeaza a fi majoritar romanesti ( cultura Dridu e obiectul de multe decenii a unor
controverse avand in vedere ca arheologii straini o considera slavo-bulgara). Boia vede
problema continuitatii si formarii limbii romane spunand ca o continuitate de viata e clara
in acest spatiu, sugerand sa ne intrebam daca traind aici ei au continuat a vorbi Latina si
apoi limba romana sau s-a produs o stergere a latinitatii cum s-a intamplat si-n alte zone,
Britania, Panonia, in Balcani si in Africa de Nord.
Vorbind despre unitatea romanilor Boia considera ca ceea ce pentru omul modern
sentimentul national este o valoare esentiala, aceasta plaeste daca coboram in trecut.
Autorul considera ca ideea de unitate la romani apare tarziu, considera ca daca putem

4
spune ca romanii erau in secolul XIII grupati in solidaritati entice nu inseamna ca putem
vorbi de ideea de unitate la romani in toate timpurile, spune ca lui Mihai Viteazul la 1600
nu i-a trecut prin cap ideea unirii, argumentand, Boia- “cand Mihai pune mana pe Ardeal
nu ii elibereaza pe romani din robia in care-i tineau nobilii acelei tari”. In acelasi registru
Boia spune ca moldovenii aveau sa isi spuna moldoveni si nu romani pana in secolul al XIX
lea, el considerand ca nici Moldova si nici Tara Romaneasca nu doreau dintotdeauna sa se
uneasca intr-un singur stat. Boia e de parere ca ideea de unitate la romani in sensul de
unitate politic ape baze nationale apare mult mai tarziu , in epoca moderna cand un astfel
de spirit va caracteriza acea epoca si cand istoricii isi schimba unghiul interpretarii
trecutului , cum ar fi actul lui Mihai Viteazul de la 1600, proiectand ideea ca dintotdeauna
romanii au fost stapaniti de sentimentul unitatii nationale.
Intr-un alt capitol Boia trateaza relatia romanilor cu “ceilalti” adica cu stranii din
atat din afara cat si din interiorul tarii.
Despre ei romanii spun ca-s ospitalieri si toleranti, iar Boia considera ca reactia romaneasca
la celalalt are doua sensuri, fie ne caracterizeaza un autohtonism dispretuitor, suntem altfel
decat ceilalti, fie amplificam notele de modernitate si europenism, fie ne-am considerat
cetate asediata, ba de turci, apoi de unguri estompand integrarea noastra atat in sistemul
turcesc, al transilvanenilor in sistemul maghiar si-al Europei Centrale, in genere.
Mentalitatea romaneasca a ultimelor doua secole este marcata de ideea ca
Occidentul este dator romanilor fiindca noi l-am aparat de puhoiul turcesc ceea ce a dus la
o intarziere istorica. Boia considera ca aceasta mentalitate nu e tocmai constructiva,
ramanerea in urma a societatii romanesti nu poate fi explicata prin ineficienta romanilor,
nici ca au fost implicate in razboaie si invita a vedea ca pur simplu romanii apartin unei
zone din Europa ramasa mai in urma asa cum si-n Antichitate Estul era mai prosper decat
vestul, pe la anul 1000 Bizantul mai bogat si mai rafinat decat Occidentul ca apoi axa
istorica s-a balansat catre Occident care desi implicat in razboaie nu l-a impiedicat sa
construiasca o noua civilizatie tehnologica sis a devina, spune Boia, stapanul lumii.
Boia considera ca a da vina pe istorie pentru a scuza esecurile este incorect, la
sfarsitul secolului al XIX lea elita romaneasca decide desprinderea de est tradusa prin
devalorizarea si culpabilizarea unor popoare si culture care pana atunci erau modele si se
orienteaza catre francezi supralicitand Franta incat Bratianu ajunge sa spuna “ Franta e a
doua noastra patrie”, Bucurestiul devine “ Micul Paris”, limba romana cunoaste o evolutie
considerabila sub influenta franceza, cei mai multi traiau dupa modelul francez, astfel incat
in imaginarul politic romanesc, perioada interbelica e un progress al Frantei si un recul al
modelului german.
In comunism, mitul Uniunii Sovietice –“ Lumina vine de la Rasarit” inlatura orice
alt reper cultural.
Prezentand raporturile romanilor cu ‘ ceilalti” Boia evidentiaza instabilitatea
societatii romanesti prin tendinta de a imita, mereu in cautare de repere culturale si cu
usurinta de a mitifica.
In ceea ce priveste mitificarea celuilalt, a strainului din interior cum ar fi cazul, tiganilor,
maghiarilor si evreilor, Boia spune ca alteritatea stimuleaza nelinisti mult mai mari,
totdeauna cineva e de vina. In aceeasi idée a mereu cineva e de vina Boia vorbeste de mitul
conspiratiei la romani , fiind mereu tentati sa spunem ca am fost tradati si ca dincolo de ce
se vede exista altceva, un complot –Ialta.
“Ceilalti “ ii vad pe romani ca o societate partial integrate civilizatiei europene, cu
un fond inca primitive, amalgam ciudat de viata moderna citadina cu supravietuiri rustice,
o lume fluida, nesigura unde lucrurile nu-s luate in serios.
Ideea lui Boia este ca romanii au o usurinta in a mitifica si o tendinta de uita repere,
personaje care le-au servit drept model intr-o anumita vreme. In acest sens prezinta
problema personajelor mitificate.

5
Cartea se incheie cu prezentarea romanilor dupa 1989, fara a judeca Boia vede si arata ca
influenta discursului comunismului este inca prezent.
Romanii sunt acaparati de a trata comunismul prin “ uitare”, prin negare, marile orientari
politice isi cultiva proprii eroi, dovedind, spune Boia ca romanii pana la urma se lasa
subjugate de istorie, de mitologie construita pe istorie.
Solutia pe care Boia o propune ar fi istoria nu poate fi uitata, dar criteriile de
selectie in interpretarea faptelor istorice ar trebui attenuate, modificate, iar pentru o
evolutie sanatoasa ar trebui o ruptura de trecut si orientarea catre valorile democratice si
europene in jurul carora lumea spre care ne indreptam, graviteaza.
Ceea ce ramane in urma lecturarii acestei carti este ca Europa in care vrem si “
spunem” ca vrem sa ne integram nu se construieste pe nationalism si autohtonism ci pe
depasirea acestor stari, pe care se pare noi romanii nu le-am depasit caci asa cum arata si
Boia in incheierea cartii tendinta este alta prin citarea lui Francois Mitterrand “ le
nationalisme c’est la guerre”.
O istorie imaginata pe ideea ca romanii sunt altfel decat restul si supusi persecutiei
celorlalti ne va impiedica sa evoluam atat la nivel de individ cat si la nivel de tara, ceea ce e
clar nu este o stare potrivita pentru spiritul prezentului.