Mituri istorice românești

Lucian Boia

Lucian Boia (1 februarie 1944, Bucuresti), este istoricul roman cel mai cuoscut in occident. Doctor
in istorie si profesor titular la Universitatea din Bucureşti, L. Boia este totodata fondatorul si
directorul Centrului de Istorie a Imaginarului infiintat in 1993 in cadrul Universitatii din Bucuresti.
Opera sa este una intinsa si variata, putandu-se lauda cu nenumarate titluri aparute in Romania si in
Franta, precum si cu traduceri in engleza, germana sau alte limbi. Aratandu-se preocupat mai ales
de istoria ideilor si a imaginarului, a reusit sa faca senzatie atat prin lucrari teoretice privitoare la
istorie (Jocul cu trecutul; Istoria intre adevar si fictiune; Isorie si mit in constiinta romaneasca.) si la
imaginar (Pentru o istorie a imaginarului), cat si prin investigarea consecventa a unei vaste game de
mitologii (de la viaţa extraterestra si sfârşitul lumii pana la comunism, democratie si nationalism).
Mai mult, in ceea ce priveste istoriografia universala, L. Boia a venit cu interpretari noi asupra
istoriei Occidentului si istoriei Frantei.

Dupa cum ne sugereaza si titlul, lucrarea mentionata apartine domeniului istoriografiei si

mitologiei nationale (mitologia istorica romaneasca). Insusi autorul mentioneaza in deschiderea
culegerii faptul ca Centrul de istorie a imaginarului si-a propus ca prin acest volum sa inaugureze o
serie de studii ce vor fi destinate in special miturilor istorice si politice.
Se poate spune ca problema care a determinat aparitia acestei carti este una semnificativa si de
actualitate. Istoria este fundatia pe care orice individ isi construieste un mod de a gandi, de a actiona,
isi construieste prin intermediul valorilor si al credintelor propria modalitate de a vedea realitatea
inconjuratoare. Pentru a fi mai expliciti, istoria, ca importanta parte a culturii unei natiuni,
influenteaza puternic modul in care indivizii percep, problematizeaza, evaluaeaza si raspund prin
comportamente vietii sociale. Dar, cand istoria devine o arma de manipulare in mana unor oameni
politici influenti si puternici lucrurile se schimba/ deformeaza considerabil, tragic. Astfel, destinul
personalitatilor celebre si al eroilor unei natiuni se modifica nu doar de la o epoca la alta, ci mai ales
dupa cum bate vantul/ curentul politic.
Asadar istoricul Lucian Boia doreste ca prin aceasta lucrare sa le deschida cititorilor ochii asupra
realitatii, in ceea ce priveste mitologia istorica romaneasca, insistand mai ales pe panteonul national.
Vine sa arate faptul ca de la o ideologie la alta personalitatile istorice, mai ales in ultimele doua
secole, fie sunt imbratisate si mitificate, fie respinse sau devalorizate. De asemenea, culegerea ne
infatiseaza cum acest proces continuu de adaptare si reinventare a destinelor eroilor, ofera istoricilor
un instrument nou de analiza a imaginarului social, dar mai ales a proiectelor si disputelor din plan
ideologic si politic.
Sub coordonarea cercetatorului Lucian Boia s-a elaborat astfel, pe un mare sir de subiecte, o istorie
unica, originala a istoriografiei romanesti, din perspectiva metamorfozelor de viziune.
Reflectata clar de titlul culegerii, tema vasta a acestui volum, si anume mitologia istorica
romaneasca de-a lungul timpului (mai ales a ultimelor doua secole), este abordata pe parcursul a
doisprezece lucrari distincte.
In “Elemente de mitologie istorica romaneasca (secolele XIX-XX)”, studiu esential al volumului,
L. Boia trateaza mai multe subiecte importante. “Istorie si ideologie nationala” ne infatiseaza faptul
ca, pe parcursul secolelor mentionate mai sus, sub puternica inraurire a ideologiei nationale, prezenta
de altfel in mai toate statele europene, romanii vedeau scaparea din mediocritatea prezentului in
imaginea trecutului lor “maret”. Astfel, in baza unei istorii reinviate si, bineinteles, mitologizate, s-
au infaptuit unirile si apoi Romania moderna. Mai tarziu, prima faza a comunismului impune un
discurs mitologic aproape total opus, lupta de clasa si raporturile privilegiate cu slavii devenind
temele principale. Urmeaza faza nationalista a comunismului care reinvie ideea nationalismului
cristalizat in sec. al XIX-la., curand formandu-se in randul opiniei publice un tipar mental traditional
care urma sa consolideze dictatura lui Ceausescu. Asa se explica supravietuirea in mentalitatea
romanilor chiar si dupa 1989 a unei mitologii specifice secolului XIX.
Daci si romani: mitul fondator ramane o problema esentiala pentru generatiile de istorici. In ceea
ce priveste mitul originilor, daca mai intai originea româna era absolutizata, românii fiind identificati
pe deplin cu romanii, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea se punea problema daco-romanilor,
iar dupa 1900 se vorbea despre o origine pur dacica.
Al doilea mit fundamental este mitul continuitatii care ridica intrebarea unde a luat nastere poporul
roman? La nord sau la sud de Dunare? Desi este un subiect intens dezbatut de-a lungul vremii, in
special de lingvisti, in esenta, se recurge la identificarea perfecta a Romaniei cu Dacia antica, asa
cum ne-au intiparit in minte comunistii, chiar daca e greu de explicat acest lucru.
Ajungand la chestiunile de Unitate sau uniformitate, L. Boia ne releva lucruri tot mai interesante.
Ne arată cum “istoria particulara a fiecarei tari romane a fost respectata, iar contradictiile si
conflictele dintre ele necamuflate” pana in perioada comunista cand unitatea tinde spre uniformitate,
strangand natiunea in jurul unor idei nu tocmai adevarate. Spre exemplu, Mihai Viteazu devine eroul
unirii nationale, desi generatii de istorici ilustrasera putinul interes pe care domnitorul il aratase
pentru romani ardeleni. Ca si cum asta nu ar fi fost de ajuns, inventarea unei noi istorii continua prin
faptul ca Stefan cel Mare este tot mai des numit domn al tuturor romanilor, si prin sustinerea in unele
manuale scolare a faptului ca romanii au prezentat in 1848 un singur program revolutionar. Autorul
sugereaza ironic ca punctul culminant al mitului natiunii s-a atins in momentul in care s-a hotarat
eliminarea numelor de regiuni si din buletinele meteorologice, astfel “s-a interzis sa ploua in
Moldova, fiind permis sa ploua doar in nord-estul tarii”. Tot acuma se afirma si mitul spiritului
national romanesc, avandu-si originea in romantismul secolului XIX; N. Ceausescu nu uita sa
insiruie in cuvantarile sale, miscatoarele trasaturi pozitive mostenite de poporul roman de la daci
sau romani. Mai mult, lupta pentru independenta a fost puternic intiparita in constiinta nationala,
ajungandu-se la faza in care aceste lupte eroice purtate secole intregi cu vitejie si patriotism, alaturi
de asuprirea straina, sa constituie unicul argument al intarzierii istorice romanesti.
In cele din urma, L. Boia ajunge la partea in care prezinta evolutia mitificarii personajelor. Astfel,
in scopul intaririi principiului unificator, personajelor autoritare, aspre, crude chiar, precum Stefan
cel Mare, Vlad Tepes, le-au fost indreptatite grozaviile, explicandu-se ca aceste fapte aveau scopuri
bine definite ca de exemplu apararea marilor valori sociale, traditiilor si ordinii. Infatisate precum
persoane cinstite, drepte si demne, acesti parinti ai natiei au devenit modele reflectie, mai ales pentru
elevi. Insa dupa 1989, galeria personajelor a fost readaptata la pluralismul politic existent; apar noi
eroi- regii, Bratienii, Avram Iancu, Maniu, Titulescu, Cuza. Manualele se remarca printr-o intensa
editare, adesea remarcandu-se printr-o atitudine demitologizanta, situand formarea poporului roman
pe ambele maluri ale Dunarii, evidentiand influenta slava din evul mediu, neacceptand constiinta
nationala a lui M. Viteazu si tratandu-l pe Tepes precum “degenerat”.
Toate acestea sunt tratate mult mai amanuntit si in urmatoarea lucrare, Galeria nationala de
personaje istorice in manulalele de istorie din scoala primara (1859-1900), apartinanad
cercetatoarei Mirela-Luminita Murgescu; prin urmare nu vom mai starui asupra acestui subiect deja
amintit. Amintim doar afirmatia cum ca fiecare natiune are o galerie de personaje istorice in functie
de care isi construieste valorile considerate esentiale. Daca inainte manualele de istorie ofereau
copiilor o gama de eroi cu care ei sa se poata identifica si-n functie de care sa-si construiasca modele,
astazi, in conditiile exploziei informationale, a audio-vizualului, se ridica un semn de intrebare in
ceea ce priveste permeabilitatea copiilor la personajele si valorile pe care le promoveaza manualele
de istorie. Universul copiilor devine tot mai populat de noi eroi, dar de data aceasta unii fictivi,
desprinsi din mass-media. In urmatoarea lucrare, Mirela-Luminita Murgescu se opreste asupra
Figurii lui Mihai Viteazul in manualele scolare de istorie (1831-1994). Mitul lui Mihai Viteazu a
luat nastere inca de pe vremea pasoptistilor si ca orice alt mit, a cunoscut mai multe faze: angajarea
simplului personaj istoric in universul sensibil al literaturii populare, un prim pas pentru ca acesta
sa devina simbol; importanta este apoi atitudinea pe acre elita o are fata de domnul muntean. Intre
anii 1860-1919, in manualele de istorie pentru scoala primara se vorbea pana la 26% din numarul
total de pagini, plasandu-l pe voievod pe primul loc, chiar inaintea lui Stefan cel Mare. Mitul il
infatisa pe Mihai viteazu fie ca salvator al tarii de sub “despotismul turcesc”, ca simbol al
independentei si unitatii nationale, sau ca erou razboinic, iar uciderea sa e privita ca un eveniment
tragic pentru romani. Desi mitul a suferit suisuri si coborasuri, omisiuni, inbunatatiri si corectii,
Mihai Viteazu ramane inca un personaj care trezeste pasiuni si se lasa greu de demitificat pentru ca
inca constituie o componenta fundamentala a identitatii nationale in constiinta comuna.
 Urmeaza apoi lucrarile a sase studenti care, dupa modelul celei mai sus mentionate, trateaza, in
parte, diversi eroi ai neamului. Astfel, odata cu evolutia portretului lui Mircea cel Batran, se reflecta
si credinta de nestaruit a poporului roman, legatura dintre biserica ortodoxa si stat. De asemenea,
atata inainte, dar mai ales in perioada comunista, s-au scris numeroase lucrari despre acest maret
voievod; ca de exemplu cele care comemoreaza batalia de la Rovine, memorabilele sale dispute cu
Imperiu Otoman, misiunea suprema a voievodului fiind aceea de a sluji poporul si tara sa.
Una dintre lucrari trateaza in profunzime reflectia bataliei de la Rovine in manualele scolare ,
aceasta batalie nu a fost una ca oricare alta, fiind cea dintai batalie a carei desfasurari este analizata
amanuntit in nenumarate surse de catre itorici consacrati. “ Misterul bataliei de la Rovine ramane
intact” cu toate eforturile depuse de Kogalniceanu, Bolintineanu, Xenopol si o serie de multi alti
oameni de culura, in al dezvalui.
Culegerea prezinta si un mit antiboieresc cel al lui Ioan Voda cel Cumplit, corespondentul din
Moldova al lui Vlad Tepes. Desi nici acesta nu era prea simpatizat de supusi cruzimea sa paleste
in fata faptelor de arme si masurilor administrative luate pe plan intern. Vazut ca un salvator ideal,
el eliberase poporul de jos de sub jugul aristocratiei laice si clericale, a batut moneda nationala de
arama si secularizat averie manastiresti. Nu este trecut cu vederea nici mitul lui Tudor Vladimirescu,
care penduleaza intre adevar si imaginar, portretul sau fiind realizat dupa un anumit sablon pe care
conditiile vremii il impuneau. Exista lucrari destinate lui Carol I si iconigrafiei sale, Bratenilor,
personaje importante ale istoriei Romaniei moderne, dar si un mit feminin care o aduce in prim plan
pe Regina Maria luata in colimator de catre fauritorii de mituri in timpul grelei incercari prin care a
trecut poporul roman in primul razboi mondial.

Discursurile despre istoria unei natiuni si despre eroii sai marcheaza considerabil desfasurarea
propriu-zisa a istoriei. De aceea, pentru a avea o perspectiva mult mai completa si clara asupra
istoriei recente a Romaniei, autorul apeleaza la aceasta metoda noua de investigare a trecutului prin
prisma transformarilor la care a fost supus panteonul national. Mai mult, aceasta analiza a istoriei
era necesara si in scopul sincronizarii cu modelul de cercetare european.
 “Mituri istorice romanesti” este, prin urmare, o carte de neocolit. Este infatisata cititorilor o
panorama a istoriografiei romanesti din prisma interesantelor schimbari de viziune survenite odata
cu fiecare alta ideologie, proces cu ample urmari în prezent.
De remarcat este si modul pin care, deseori, luciditatea cu care sunt prezentate ideile imbraca o
profunda ironiei intelectuala. Registrul pozitiv se imbina astfel armonios cu impartialitatea
malitioasa, sarcastica, specifica istoricului.
Cu toate acestea, problematica abordata in acest volum este una foarte vasta si complexa, iar aceste
cateva studii nu reusesc sa o abordeze decat partial si foarte succint; dar, dupa cum ne lasa L. Boia
sa intelegem, acesta reprezinta doar inceputul unei lungi cercetari care urmeaza sa fie dus mai
departe.