DDT

Diclor-Difenil-Tricloretanul denumirea prescurtată DDT este un insecticid care a fost

folosit din anii 1940 ca un toxic de contact.
În România, DDT-ul a fost interzis în anul 1980 DDT, un pesticid cu o istorie contradictorie

Datorită acțiunii eficiente în

combaterea insectelor și toxicității reduse față
de mamifere ca și costului relativ redus de
productie a fost folosit pe scară largă timp
îndelungat.Dezavantajul DDT-ului constă în
stabilitatea chimică, efectului de cumulare în
sol, alimente și corpul uman. In decursul
timpului s-a constat că unele substanțe
chimice rezultate prin descompunerea lui
cauzează tulburări endocrine, s-a presupus că ar
avea și un efect cancerigen.
Toate aceste efecte secundare nedorite au dus, în 1970, la interzicerea utilizării DDT-ului în
țările industrializate. Din anul 2004 prin „Convenția de la Stockholm” s-a interzis folosirea lui
pe tot globul pentru agricultură, dar este în continuare folosit pentru combaterea insectelor care
sunt vectori ai unor boli transmisibile, ca de exemplu malaria sau tifosul exantematic.
Efectul său insecticid a fost observat în anul 1939 de elvețianul Paul Hermann Müller care va
primi pentru această descoperire, în anul 1948, premiul Nobel în medicină. Firma „J. R. Geigy
AG” unde a lucrat Müller scoate pe piață de DDT-ul sub denumirea comercială „Gesarol” și
„Neocid”.
În Germania, care era preocupată de combaterea gândacului de Colorado, interesul era
deosebit de mare pentru noul insecticid.
La sfârșitul anului 1942 DDT-ul este folosit la combaterea păduchilor la soldați.
In anul 1942 Departamentul American pentru Agricultură primește câteva probe de
„Gesarol” din Elveția, pentru încercarea efectului insecticid. Pe la mijlocului anului 1944 în
SUA s-au produs lunar cca. 900 de tone DDT pentru armata SUA, cantitatea lunară produsă la
sfârșitul războiului mondial atingând 1350 de tone. DDT-ul era folosit la combaterea păduchilor
în timpul epidemiei de tifos din Napoli (1943-1944) acțiune soldată cu succes. Presa timpului
lăuda produsul ca „Produsul Miraculos” în acțiunea de combatere a insectelor purtătoare de boli.
O mare parte din producția americană de DDT a fost folosită în Pacificul de Sud pentru
combaterea malariei, insecticidul fiind pulverizat din avion. De asemenea echipamentul unui
soldat american care era trimis în Asia de Sud conținea și o doză de spray cu DDT sau piretrină.
La sfârșitul războiului soldații, persoanele civile și prizonierii de război au fost supuși unui
tratament cu DDT contra păduchilor.Cercetatorii americani de la Public Health Institute din
Berkeley au realizat un studiu cu ajutorul caruia au demonstrat pentru prima data ca insecticidul
Diclor-Difenil-Tricloretanul (DDT) poate provoca aparitia cancerului la san fără însă a se stabili
legături directe:
„Dincolo de istoricul medical al familiei, nivelul ridicat de DDT în sangele mamelor a fost
asociat cu un risc de patru ori mai mare de dezvoltare a cancerului la sân la fiică”, a subliniat
Barbara Cohn.
Sursele de expunere:
 Ocupațional: distrugerea stocurilor vechi de DDT și administrarea de tratamente
insecticide și antimalarie în locurile unde acesta mai este folosit.
 Aer: aerosoli din solul stropit cu DDT, în locurile unde acesta mai este folosit.
 Sol: contact direct prin piele în locurile unde DDT mai este folosit sau cu soluri cu o
contaminare istorică puternică.
 Hrană: principal sursă de expunere la nivel internațional, inclusiv în statele unde
DDT nu mai este folosit de mai mulți ani, este prin hrană : legume rădăcinoase, verdețuri –
salată, spanac, ceapă, porumb etc. cultivate în soluri contaminate recent sau poluate istoric; pește
și produse din pește originare în ape poluate prin intermediul pânzei freatice și apelor de
scurgere de pe terenuri cu contaminare recentă sau poluare istorică; lapte și produse lactate;
carne și subproduse de la animale furajate sau păscute pe terenuri poluate.
Efecte asupra sănătății:
 La expunere cronică la doze mici: imunotoxicitate, posibil perturbator al sistemului
endocrin fiind slab estrogen și perturbator al tiroidei și hipofizei, tulburări de reproducere, renale
şi neurotoxice, cancerigen (cancer la sân și nu numai). Efectele neurotoxice au fost legate de un
nou sindrom neuropsihiatric debilitant (sindromul X) atât la om cât și la vite.
 La expuneri acute: hipersensibilitate la stimulare cutanată, senzații de înțepătură sau
furnicături pe piele, dureri de cap, parestezii, prurit, dureri de ceafă și rigiditate a gâtului,
senzația de nod în gât. Dureri de gât, tuse persistentă, senzație de apăsare și dureri puternice în
brațe, durere articulară, slăbiciune musculară generalizată, oboseală extremă, anxietate,
amețeală, greață, vărsături, lipsă de coordonare a membrelor, tremor, tresăriri involuntare,
confuzie, hiperexcitabilitate, convulsii, atacuri, comă și stop respirator.
Limite de expunere, doză letală: concentrație maximă admisă 0.0002 micrograme/l pentru
apa de băut și pentru moluște, crustacee și pești de apă dulce.
Utilizare (scop): DDT-ul este un insecticid utilizat pe scară largă începând cu cel de-al Doilea
Război Mondial, încă în uz, atât pentru combaterea malariei și tifosului exantematic și ciumei
bubonice (transmise de țânțari respectiv de purici și păduchi) cât și pentru protecția culturilor
vegetale (cartof, porumb, bumbac etc.). Perioada de remanență în sol a fost atestată de a fi de
peste 30 de ani (bazinul Arcachon din Franța - Thompson, Budzinski et al. 1998).
BIBLIOGRAFIE https://grants.ulbsibiu.ro/sidpop/ro/informatii-utile/ddt/index.html