Etnogeneza românilor reprezinta un eveniment istoric fundamental în istoria noastra

naționala, întrucat arata cum s-a format purtatorul şi creatorul civilizației noastre. Ea a fost
un proces complex îndelungat al cărui rezultat a fost apariţia unui popor neolatin, singurul
moştenitor al romanităţii orientale.

Limba română face parte, prin stratul fundamental de origine latină (circal 60% din fondul lexical de
bază), din familia limbilor neolatine, alături de“ portugheză, franceză, spaniolă, italiană.

La formare poporului nostru au contribuit : statalitatea dacică şi creşterea puterii acesteia, cucerirea
Daciei de către romani, colonizarea, romanizarea dacilor, continuitatea populației daco-romane in
condițiile convietuirii cu populațiile migratoare, raspîndirea creştinismului, ducînd în final la crearea
unei etnii distincte în spațiul central-sud-est european

Astfel procesul de formare a poporului si limbii Roman poate fi impartit in doua etape .

Prima perioada stăpânirii romane (secolele al II-lea-al III-lea, în provincia Dacia respectiv,
secolele I-al VII-lea, în zona dintre Dunăre şi Marea Neagră) când asupra dacilor s-a exercitat
acţiunea romanizatoare a coloniştilor, veteranilor, a administraţiei romane, formându-se
populaţia daco-romană. In aceasta perioada cucerirea romana a adus cu sine o puternica
inflorire a oraselor, intrucat asimilarea culturii romane de catre bastinasi a dus la un proces
de urbanizare a Daciei. Provincia a numarat 12 asezari urbane, fondate de colonisti si de
veterani. Prima a fost capitala provinciei, Ulpia Traiana Augusta Dacia Sarmizegetusa, cu
statut de colonie; alte orase precum Drobeta, Napoca, Apulum, Potaisa etc., aveau statut de
municipii. În interiorul zonelor rurale, alte focare de romanizare au fost fermele agricole,
întemeiate de colonisti, ale caror pamânturi erau cultivate si prin munca bastinasilor.
Întâlnirea între colonistii latinofoni si autohtoni a deschis calea patrunderii limbii latine în
satele geto-dace. În sfarsit, un loc important în procesul de romanizare a revenit contactelor
umane si, în primul rând, casatoriilor, casatoriile mixte devenind tot mai frecvente.

Veniti de pe tot întinsul Imperiului roman, colonistii nu puteau comunica între ei, cu
autoritatile si cu bastinasii decât în limba latina, asigurând astfel -victoria limbii latine asupra
celei dace, de la care, în limba româna, au ramas circa 160-170 de cuvinte.

A doua etapa este continuitatea daco-romanilor la nordul Dunării după retragerea

aureliană (anul 271), în perioada migraţiilor, când fenomenul romanizării i-a
cuprins şi pe dacii liberi. Astfel ,până la sfârşitul secolului al VIII-lea, populaţia
daco-romană s-a transformat în populaţie românească.

Desi importanta procesului de romanizare in formarea poporului si limbii romane

este incontestabila, continuitatea geto-dacilor dupa cucerirea Daciei de catre
romani este factorul determinant în declansarea procesului de imbinare a
elementului autohton colonizat cu cel roman colonizator. In timp ce unii istorici
considerau ca geto-dacii au fost exterminati în timpul razboaielor daco-romane,
altii minimalizau rolul colonizarii si civilizatiei romane în formarea poporului
român.