Poporul român aparține marii familii etnolingvistice indo-europene, fiind unul dintre

cele mai vechi neamuri din Euro pa, care locuieşte în spațiul său de geneză. Românii
reprezintă un popor de origine daco-romană, format ca urmare a simbiozei tra-co-
geto-dacilor cu romanii. Limba română reprezintă un idiom romanic (sau neola- tin),
care îşi trage originea din vechea latină. Fiind o limbă roma- nică de răsărit, limba
română aparține în acelaşi timp marelui grup al limbilor neolatine din care mai fac
parte italiana, franceza, spa- niola şi portugheza. Dintre toate acestea, limba română,
datorită condiţiilor specifice de evoluție, a conservat cele mai multe ele- mente
arhaice, din care cauză ea, în raport cu alte limbi neolatine, se găseşte în cea mai
apropiată relație cu latina. În acelaşi timp, spre deosebire de alte limbi romanice,
limba română este unitară în tot spațiul etnic românesc, fără a avea dialecte
regionale.Premisele de realizare a etnogenezei sunt factorii decisive ai formanii
uniforme si armonioasa a poporului roman acestea sunt
1. -
2. Factorul geografic: Geografia regiunii, cu munți și văi izolate, a favorizat păstrarea
și dezvoltarea unei culturi locale distincte. Acest lucru a ajutat la menținerea unui
grad relativ de izolare față de influențele externe.
3.

1. Migrații și invazii: După retragerea administrației romane din Dacia în secolul al III-
lea, teritoriul a fost expus la migrații și invazii ale unor popoare ca goții, hunii, slavii și
alte triburi migratoare. Aceste contacte au avut un impact asupra limbii, culturii și
structurii sociale a populației locale.
2. Creștinismul: Convertirea la creștinism în secolul al IV-lea a avut un rol crucial în
formarea identității culturale a poporului român. Biserica a jucat un rol central în
păstrarea limbii și a tradițiilor locale, contribuind la coeziunea socială și identitatea
comună a populației.
Timpul etnogenezei românilor corespunde perioadei de încadrare a triburilor traco-
geto-dace în sistemul civilizației romane, asimilării lor de către romani şi constituirii
în condițiile migrației neamurilor străine a unor trăsături etnice distincte rom- ânești.

Romanitatea a determinat profilul etnolingvistic al poporului român, limba și

conştiinţa lui națională. Prin factorul roman, po- porul român a devenit un etnos
romanofon. Constituirea poporului român în epoca antică a fost un proces
îndelungat, implicând mai multe etape cruciale, care se întind de-a lungul mai multor
secole. Iată principalele etape ale acestui proces:

1. Prezența geto-dacilor: Înainte de cucerirea romană, teritoriile care astăzi formează

România erau locuite de triburi geto-dacice. Aceste populații, de origine traco-
dacică, aveau o cultură și o organizare socială distincte, influențând semnificativ
dezvoltarea ulterioară a spațiului carpato-danubiano-pontic.
2. Cucerirea Daciei de către Romani (101-106 d.Hr.): Împăratul Traian a cucerit
Dacia după două războaie majore. Aceasta a marcat începutul unui intens proces de
romanizare în regiune.
3. Romanizarea și colonizarea: În perioada de ocupație romană, care a durat
aproximativ 165 de ani (106 - 271 d.Hr.), Dacia a fost supusă unui amplu proces de
colonizare și romanizare. Aceasta a implicat stabilirea veteranilor și coloniștilor
 romani, răspândirea limbii latine, dezvoltarea urbană, și introducerea administrației și
culturii romane.
4. Retragerea aureliană (271 d.Hr.): În 271 d.Hr., împăratul Aurelian a retras
administrația romană și armata din Dacia, ca răspuns la presiunile externe și
dificultățile interne. Această retragere a marcat sfârșitul perioadei de ocupație
romană directă, dar romanizarea continuase deja să-și lase amprenta asupra
populațiilor autohtone.
5. Perioada post-romană și migrațiile: După retragerea romană, Dacia a fost expusă
la diverse valuri de migrații și invazii (de exemplu, goți, huni, avari, slavi). Aceste
popoare au influențat regiunea, dar nucleul latinofon și romanizat al populației a
supraviețuit și a continuat să se dezvolte.
6. Continuitate și coexistență: De-a lungul secolelor următoare, elementele
romanizate din Dacia au continuat să coexiste și să se interacționeze cu diversele
populații migratoare. Acest proces a permis păstrarea și adaptarea unor trăsături
culturale și lingvistice latine.
7. Formarea limbii române: Limba română, care a evoluat din latina vulgară adusă de
romani, a început să se dezvolte în această perioadă, asimilând de asemenea
influențe din limbile populațiilor migratoare și vecine.
8. În concluzie, constituirea poporului român în epoca antică a fost un proces
complex, marcat de interacțiuni între populațiile autohtone geto-dacice,
influența romană, și ulterior migrațiile diverse. Acest amestec de influențe a
dus treptat la formarea unei identități culturale și lingvistice distincte, care a
pus bazele poporului român.