Prezentarea ideii latinitati lb romana - Latinitatea

limbii române reprezintă caracterul românesc al limbii în ceea ce privește originea sa

etimologică și influențele culturale. În esență, latinitatea limbii române se referă la faptul că
limba română are o rădăcină în limba latină și a evoluat într-o manieră distinctă în spațiul
geografic al României și al țărilor vecine în timpul diverselor etape istorice

Istoria limbii române este strâns legată de dominarea romană a Daciei în secolele 2-3
d.Hr. Această influență romană a fost de bază pentru dezvoltarea limbii române, deoarece a
introdus numeroase cuvinte și structuri gramaticale latine în limba dacilor autohtoni. Datorită
acestui fond latin, româna este o limbă romanică, ceea ce înseamnă că se dezvoltă din limba
latină vulgară.

Cu toate acestea, latinitatea limbii române nu se rezumă doar la rădăcinile latine ale
cuvintelor. Este, de asemenea, reflectată în structura gramaticală a limbii, în morfologie, în
sintaxă și în felul în care româna a evoluat într-un mod distinct de celelalte limbi romanice,
cum ar fi franceza, spaniola sau italiana.

De-a lungul istoriei, limba română a suferit influențe semnificative din alte limbi, cum ar
fi slavona în perioada medievală, maghiara sau turca în contextul istoric al dominației acestor
popoare. Cu toate acestea, latinitatea a rămas o trăsătură esențială a limbii române, și ea
este în continuare promovată și susținută în învățământ și în cultura românească.

CONCLUZIE LA -Latinitatea limbii române este cea mai importantă parte a unei limbi
romanice , aceasta fiind vizibilă și celorlalte popoare latine. Este o trăsătură ce merită să fie
conservată și să fim mândri de ea, reprezentând un element de unitate și identitate pentru
toți vorbitorii de limba română.

Definitia latini vulgare-Limba latină vulgară/comună reprezintă varianta de

latină vorbită de către populația obișnuită în timpul perioadei Imperiului Roman. Această
formă de latină era diferită de limba latină clasică, care era utilizată în scrieri literare și în
discursurile oficiale. Latină vulgară era limbajul de zi cu zi folosit de către oameni obișnuiți în
diverse regiuni ale Imperiului Roman.

De-a lungul timpului și datorită contactelor cu alte limbi și culturi, limba latină vulgară s-
a diversificat în diferite dialecte regionale. Aceste dialecte au evoluat în cele din urmă în limbi
romanice, cum ar fi limba română, limba italiană, limba spaniolă, limba franceză și limba
portugheză. Asemenea limbilor romanice, limba latină vulgară a suferit schimbări fonetice,
lexicale și gramaticale, care au dus la formarea limbilor moderne vorbite astăzi în aceste
regiuni.
 Marcarea elementelor semnificative -Procesul de formare a
limbii române a fost unul complex și a evoluat pe parcursul mai multor secole. Iată câteva
elemente semnificative care au contribuit la formarea limbii române:

Originea latină: Limba română are o origine latină, înrudită cu limba latină vorbită de
către coloniștii romani în Dacia (teritoriul care reprezintă în prezent România și Moldova).
Aceasta constituie baza limbii române.
Influente străine: De-a lungul istoriei, teritoriul României a fost supus influențelor diferitelor
popoare și culturi, inclusiv slavii, maghiarii și turcii. Aceste influențe străine au avut un impact
asupra vocabularului și structurii gramaticale a limbii române.

Evoluția limbii latine vulgare: După retragerea romanilor din Dacia în secolul al III-lea,
latina vorbită a continuat să evolueze într-o formă numită "latina vulgară," care a fost
influențată de limbile autohtone. Această evoluție a constituit baza pentru dezvoltarea
limbilor romanice, inclusiv româna.
Divergența regională: Limba română a suferit o divergență regională, ducând la formarea
a trei dialecte principale: dacoromâna (în teritoriul actual al României), aromâna (în sudul
Balcanilor) și meglenoromâna (în nordul Greciei). Aceste dialecte au contribuit la
variabilitatea limbii române.
Scrierea și literatura: La început, limba română a fost în principal o limbă vorbită, iar
limba scrisă era în principal latina. Cu timpul, au apărut primele texte scrise în limba română,
cum ar fi "Cartea lui Întrebări și Răspunsuri" (din secolul al XIV-lea) sau operele lui Ion
Neculce și Dimitrie Cantemir în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea.
Standardizarea limbii: Procesul de standardizare a limbii române a început în secolul al XIX-
lea, cu lucrările unor scriitori și lingviști precum Ion Heliade Rădulescu și August Treboniu
Laurian. Ei au contribuit la definirea normelor gramaticale și lexicale ale limbii române
literare.

Împrumuturi și influențe lingvistice ulterioare: Limba română a continuat să primească

împrumuturi din alte limbi, cum ar fi franceza, germana, engleza și rusa, datorită contactului
cultural și comercial cu aceste popoare.

CONCLUZIE -Procesul de formare a limbii române a fost unul complex și plin de

influențe diverse, începând cu rădăcinile sale latine și continuând cu contribuțiile multiple ale
diferitelor popoare și culturi în istoria României. Această evoluție lingvistică a dat naștere
unei limbi unice, care reprezintă un element esențial al identității naționale și culturale a
românilor. Limba română a cunoscut o standardizare în secolul al XIX-lea și a devenit un
mijloc de exprimare a gândirii, culturii și creativității românești.
 Î n ciuda influențelor străine și a divergenței regionale, limba română a reușit să-și
păstreze legătura cu rădăcinile sale latine și să se dezvolte ca o limbă distinctă și vibranta.
Procesul de formare al limbii române demonstrează rezistența și capacitatea de adaptare a
limbii în fața schimbărilor istorice și culturale, evidențiind importanța limbii în definirea unei
comunități naționale și a identității culturale

Aspecte ale dacismului - Există multe dezbateri în rândul lingviștilor și

istoricilor cu privire la originea limbii române și la legătura sa cu limbile dacice.
Majoritatea cercetărilor sugerează că limba română este o limbă romanică, având la bază
limba latină vorbită în Dacia Romană (teritoriul actual al României) după cucerirea
romană din secolul al II-lea d.Hr. Cu toate acestea, există câteva aspecte care au fost aduse
în discuție pentru a argumenta o legătură cu limba dacică sau o influență dacică limitată
asupra limbii române:

 Toponime și hidronime: Există unele toponime și hidronime în România care sunt

considerate a avea origini dacice sau autohtone, sugerând că elemente ale limbii
dacice ar fi supraviețuit în denumirile geografice ale regiunii.
 Elemente lexicale: Se susține că unele cuvinte sau elemente lexicale în limba română
ar putea avea origini dacice sau autohtone, dar acestea sunt rare și în general nu
reprezintă o proporție semnificativă a vocabularului românesc.
 Afirmări tradiționale: În folclorul și tradiția orală românească, există povești și
legende care susțin existența unor elemente lingvistice dacice în limba română. Cu
toate acestea, acestea sunt mai degrabă povestiri populare decât dovezi științifice.
Conservarea dacismului în limba română poate fi considerată un aspect important al
identității culturale și lingvistice. Păstrarea și aprecierea acestor elemente reprezintă o
modalitate de a omagia rădăcinile istorice ale limbii și poporului român, evidențiind
continuitatea culturală și identitatea națională.