Latinitate

și
dacism
Catîru Sorina Vișan Andrei
Guțu Bianca Șorici Cristi
Manea Diana
 Cuprins:

01 | Teoria 02 | Originea 03 | Apariția

Teoria genezei Originea limbii Apariția latinității
românești române

04 | Apariția 05 | Concluzia 06 | Bibliografia

Apariția dacismului
Teoria genezei
românești
 Etnogeneza românilor reprezintă un eveniment istoric
fundamental in istoria noastră națională, întrucât arată
cum s-a format civilizația noastră.

 Ea a fost un proces complex, îndelungat la care au

contribuit statalitatea dacică și creșterea puterii
acesteia, cucerirea Daciei de către romani, colonizarea,
romanizarea dacilor, continuitatea populației daco-
romane in condițiile conviețuirii cu populațiile
migratoare, răspândirea creștinismului, ducând în final
la crearea unei etnii distincte în spațiul central-sud-est
european.
 Teorii ale etnogenezei
românești
1. Teoria originii nord și sud dunărene.

2. Teoria originii nord – dunărene.

3. Teoriile originii sud – dunărene.

 Cei mai importanții susținători:

Alexandru D.
Dimitrie Cantemir Franz Josef Sulzer
Xenopol
Originea limbii
române
 ● Originea limbii române este legată de originea
poporului și a unității limbii române în diverse zone în
care se vorbește până astăzi,
● Limba română s-a format din latina populară în Dacia
și dezvoltată până în zilele noastre.
● Latina s-a impus în Dacia în urma colonizării, după
cucerirea Daciei de către romani în războiul din
105 – 106.
  Influențele slave și maghiare - În perioada medievală, influențele slave și
maghiare au jucat un rol semnificativ în dezvoltarea limbii române. Contactul cu
populațiile slave din sud și cu maghiarii din vest a adus numeroase cuvinte și
structuri lingvistice în limba română.
 Latina vulgară și formarea limbii române - Latină vulgară, limbajul vorbit de
populația obișnuită în timpul Imperiului Roman, a fost o componentă esențială în
evoluția limbii române. Această formă de latină a fost adaptată la realitățile și
nevoile vorbitorilor locali, dând naștere limbii române.
 Elemente autohtone și regionalism - Limbajul românesc a absorbit, de asemenea,
elemente autohtone și regionale. Expresii, proverbe și particularități dialectale au
contribuit la diversitatea și identitatea limbii române. Acest amestec de influențe
străine și elemente autohtone a contribuit la formarea unui limbaj distinct și
complex.
 Elemente lexico – gramaticale specifice - Limbajul românesc se
distinge prin anumite caracteristici lexico-gramaticale specifice,
cum ar fi sufixele și prefixele specifice, care au fost adăugate la
rădăcinile latine pentru a forma cuvinte și structuri gramaticale
proprii.
 Standardizarea limbii române - Procesul de standardizare a
limbii române a avut loc în secolele XIX-XX, odată cu mișcarea
de emancipare națională a românilor și formarea statului național
român modern. Scriitorii și lingviștii au jucat un rol crucial în
definirea și consolidarea normelor lingvistice, contribuind la
stabilirea unei variante standard a limbii române.
 Influențe

Vechi Târzii

Slavă Maghiară Greacă Neogreacă Turcă

Limba este cartea
de noblețe
a unui neam.

„Limba” ― Vasile Alecsandri

Apariția Latinității
 Latinitatea în limba română
Introducere
Latinitatea limbii române se referă
la faptul că româna este o limbă
romanică, adică o limbă care a
evoluat din latină. Latinitatea pune
în evidență conexiunea lingvistică
directă a limbii române cu latina,
care a fost vorbită și utilizată în
provinciile romane ale Imperiului
Roman, inclusiv în Dacia, regiunea
care corespunde aproximativ
teritoriului României de astăzi.
Evoluția din latină Influențe regionale
Limba română își are originea în
latină, fiind una dintre limbile
Latinitatea limbii române este
romanice. În urma colonizării
romane a Daciei, latinul a început deosebită prin faptul că s-a
dezvoltat într-un mediu
să se amestece cu elementele
caracterizat de contacte culturale
limbilor autohtone, dând naștere
cu alte limbi și civilizații, cum ar fi
limbii române.
cele slave, turcești și maghiare.
Aceste influențe au modelat în
continuare limbajul și au contribuit
la diversificarea vocabularului.
Moștenirea lexicală și gramaticală
Are număr semnificativ de cuvinte și
structuri gramaticale direct
moștenite din latină. Mulți termeni
de bază, expresii și construcții
gramaticale au originea în limba
latină.
Susținători
ai
latinității
 Letopisețele lui:

Grigore Ureche Ion Neculce

Miron Costin
„Letopisețul Țării Moldovei”,
cuprinde povestirea istoriei
Moldovei de la Aaron
Vodă(1595) la Dabija
Vodă (1661). până la Aron Vodă. A fost scris spre
„Letopisețul Țării Moldovei” de la
„Letopisețul Țării Moldovei”, de
Dabija Vodă până la a doua
când s-au descălecat țara și de
domnie a lui Constantin
cursul anilor și de viața domnilor
Mavrocordat. Lucrarea cuprinde
care a scrie de la Dragoș Vodă
evenimentele din 1662 până la
1743, la care a fost mai totdeauna
sfârșitul vieții sale, muncind la el
părtaș sau le-a cunoscut de
între anii 1642-1647.
aproape.
„Hronicul vechimii a romano-moldo-
valahilor”
„ […] a Dachii adevărați
moștenitori i-au pus și cu curat
sângele fiilor săi, pre Dachia, care
mai denainte varvara iera, au
evghenisit-o”

Dimitrie Cantemir
 Școala Ardeleană
● Școala Ardeleană susținea latinitatea prin exagerări, deoarece nu
recunoștea originile dace ale românilor.
● Fondatorii Școlii Ardelene sunt:
→ George Șincai → Petru Maior
→ Ion Dudai–Deleanu → Samuil Micu

George Șincai Ion Dudai-Deleanu Petru Maior Samuil Micu

„Istoria țării românești” – Constantin Cantacuzino
„Iară noi înt-alt chip de ai noștri şi de toți câți sunt rumâni, ținem
şi credem, adeverindu-ne den mai aleșii şi mai adeveriții bătrâni
istorici şi de alții mai încoace, că valahii, cum le zic ei, iară noi,
rumânii, sîntem adevărați romani în credință şi în bărbăție, den
carii Ulpie Traian i-au așezat aici în urma lui Decebal, dupre ce
tot l-au supus şi l-au pierdut; şi apoi alt şi alalt tot şireagul
împăraților așa i-au ținut şi i-au lăsat așezați aici şi dintr-acelora
rămășiță să trag până astăzi rumânii acestea. Însă rumânii
înțeleg nu numai ceştea de aici, ce şi den Ardeal, carii încă şi mai
neaoşi sînt, şi moldovenii, şi toți cîţi şi într-altă parte să află şi
au această limbă, măcară fie şi cevași mai osebită în niște cuvinte
den amestecarea altor limbi, cum s-au zis mai sus, iară tot unii
sînt. Ce dară pe acestea, cum zic, tot romani îi ținem, că toți
aceştea dintr-o fântână au izvoît şi cură”.
Apariția Dacismului
 Dacismul reprezintă o temă complexă și adesea controversată în
istoria și identitatea națională românească.
Termenul se referă la promovarea ideii că românii sunt descendenți
direcți ai dacilor, un popor antichizat care a trăit în zona Carpaților
înainte de cucerirea romană.
Acest concept a fost folosit în diverse perioade istorice pentru a
construi și consolida identitatea națională românească. Însă,
dacismul poate avea multiple înțelesuri și implicații, de la elemente
culturale și istorice până la aspecte mai controversate, cum ar fi
naționalismul exagerat sau chiar xenofobia.
 Dacismul în limba română
Introducere
Dacismul reprezintă o temă complexă și
adesea controversată în istoria și
identitatea națională românească.
Termenul se referă la promovarea ideii că
românii sunt descendenți direcți ai
dacilor, un popor antichizat care a trăit în
zona Carpaților înainte de cucerirea
romană. Acest concept a fost folosit în
diverse perioade istorice pentru a construi
și consolida identitatea națională
românească. Însă, dacismul poate avea
multiple înțelesuri și implicații, de la
elemente culturale și istorice până la
aspecte mai controversate, cum ar fi
naționalismul exagerat sau chiar
xenofobia.
Rolul dacismului
În epoca modernă, ideea că românii sunt
moștenitorii direcți ai dacilor a fost
folosită pentru a crea o legătură între
trecutul glorios și aspirațiile prezente ale
națiunii. Construirea unei identități
naționale puternice a fost esențială în
perioadele de dominație străină, cum ar
fi stăpânirea otomană sau influența
austro-ungară.
Controverse și critici
Mulți susțin că promovarea ideii că
românii sunt descendenți direcți ai dacilor
poate duce la o viziune distorsionată și
simplificată a istoriei, ignorând
diversitatea și influențele multiple care au
modelat cultura și identitatea românească.
Dacismul a fost adesea asociat cu
xenofobia și respingerea altor grupuri
etnice.
Originea și evoluția
dacismului
Ideea că românii ar avea rădăcini dacice a
fost promovată în special în secolul XIX, o
perioadă în care multe națiuni europene își
căutau rădăcinile și identitatea în istorie. În
cazul României, această căutare a coincis cu
mișcarea de emancipare națională și lupta
pentru independență împotriva dominației
otomane. Personalități precum Dimitrie
Cantemir și Ion I. Russu au fost printre primii
care au promovat ideea conexiunii dintre
români și dacii antici. Aceasta a fost
alimentată și de interesul romantic pentru
trecutul îndepărtat, considerat mai pur și
autentic.
Cele mai importante opinii au fost ale lui:

G. Coșbuc Mircea Eliade Vasile Pârvan

A fost un poet, critic literar,
scriitor, publicist
și traducător român din Trans
ilvania, membru titular
al Academiei Române din
anul 1916.
A fost autor a treizeci de volume
științifice, opere literare și eseuri
filozofice traduse în 18 limbi și a
circa 1200 de articole și recenzii cu
o tematică extrem de variată, foarte
bine documentate.
A fost istoric, arheolog,
epigrafist şi eseist român ce s-a
preocupat îndeosebi de
arheologie, preistorie şi istoria
civilizației greco-romane.
Susținători
ai
dacismului
Articolul „Revolta fondului nostru
nelatin” din revista „Zamolxe”
Lucian Blaga

● „Avem însă și un bogat slavo-trac,

exuberant și vital, care, oricât
ne-am împotrivi, se desprinde uneori din
corola necunoscutului răsărind puternic
în conștiințe.”
 „Perit-au dacii?”
B.P.Hasdeu
Acesta pune la îndoială latinismul românilor
și linia trasată de Școala Ardeleană,
către o direcție cu totul nouă: originea geto-
dacă a poporului român.
„Memento Mori”
Mihai Eminescu
„Stau tăcuți ostașii Romei, ridicând fruntea lor lată,
Strălucitele lor coifuri, la stâncimea detunată, […]
Dintre stânce arcuite în gigantice portale
Oastea zeilor Daciei în lungi șiruri au ieșit - ”
Concluzie
 Latinitatea și dacismul reprezintă două aspecte esențiale ale
identității culturale în spațiul românesc. Latinitatea atestă
rădăcinile latine comune cu celelalte popoare romanice,
evidențiind legăturile istorice, lingvistice și culturale care
definesc comunitatea românească. Dacismul, pe de altă parte,
subliniază specificitatea și continuitatea culturală a românilor,
evidențiind elemente distinctive preluate din tradițiile geto-dace.
În ciuda dezbaterilor aprinse, aceste concepte coexistă în
conștiința colectivă a românilor, contribuind la o identitate
complexă și diversificată. Prin acceptarea și îmbrățișarea
ambelor aspecte, societatea românească își consolidează
unitatea în diversitate și își afirmă locul în contextul european,
punând în valoare bogăția istoriei și a culturii sale.
Bibliografie
 Grigore Ureche → „Letopisețul Țării Moldovei”
 Wikipedia
 Constantin Cantacuzino → „Istoria țării românești”
 Vasile Alecsandri → „Limba”
 Lucian Blaga → articolul „Revolta fondului nostru nelatin”
 Stolnicul Constantin Cantacuzino → „Istoria țării românești”
 Dimitrie Cantemir → „Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor”
 B.P.Hasdeu → „Perit-au dacii?”
 Mihai Eminescu → ,,Memento mori”
 Manualul Limba si literatura romana clasa a XI-a EDITURA ART
Vă mulțumim
pentru atenția
acordată!