IV: Integrarea dacilor în lumea romană

1. Dacia romană
După încheierea războiului, teritoriul Daciei era împărţit în felul următor:
 Crişana, Maramureşul, Nordul şi Centrul Moldovei n-au fost ocupate şi au
continuat să fie locuite de dacii liberi
 Sudul Moldovei, Muntenia şi sud-estul Transilvaniai au fost incluse în provincia
Moesia Inferioară
 Banatul, Oltenia şi restul Transilvaniei au fost încluse în provincia Dacia
Provincia romană Dacia cuprindea Banatul, vestul Olteniei şi Transilvania, fără
colţul ei sud-estic ,Muntenia, sudul Moldovei , estul Olteniei şi sud-estul Transilvaniei au
fost integrate în provincia Moesia, iar Maramureşul, Crişana şi nordul şi centrul
Moldovei n-au fost ocupate continuând să fie locuite de dacii liberi. Dacia era o
provincie imperială, adică subordonată direct împăratului, care o administra prin
intermediul unui guvernator ce purta titlul de “Legatus Augusti pro praetore”. Capitala
Daciei romane era Ulpia Traiana Sarmizegetusa
Provincia Dacia a cunoscut de-a lungul timpului mai multe reorganizări. La moartea
lui Traian (117) izbucneşte în Dacia o răscoală a populaţiei autohtone, combinată cu atacuri
ale sarmaţilor. Noul împărat, Hadrian (117-138) înnăbuşă răscoala şi respinge atacurile, dar
abandonează sudul Moldovei şi Muntenia. În anii 118-119 împăratul Hadrian împarte Dacia
în Dacia superioară ( care cuprindea Transilvania fără colţul ei sud-estic, şi Banatul şi avea
capitala la Ulpia Traiana Sarmizegetusa) şi Dacia inferioară care cuprindea Oltenia şi sud-
estul Transilvaniei şi avea capitala la Drobeta). În anul 123 el creează în partea de nord a
Daciei Superioare provincia Dacia Porolisensis cu capitala la Porolissum.
În anii 168-169 împăratul Marcus Aurelius dă Daciei o nouă organizare. Dacia
Porolissensis rămâne ca atare, dar din cea mai mare parte a Daciei superioare şi din Dacia
Inferioară creează o singură provincie- Dacia Apulensis, iar în Banat şi Oltenia înfiinţează
Dacia Malvensis. Toate cele trei provincii sunt puse sub cârmuirea unui “Legatus Augusti pro
praetore Daciarum trium”. În timpul împăratului Severus Alexander (222-235) se instituie un
“Conciliu al celor trei Dacii”, adunare provincială care se întrunea la Ulpia Traiana
Sarmizegetusa.
Fiind un bastion înaintat al Imperiului, adânc înfipt în lumea “barbară”, Dacia avea
nevoie de trupe numeroase pentru apărarea ei. În tot timpul stăpânirii romane armata
Daciei a numărat cca 40 000- 50 000 de oameni. Armata consta în legiuni (unităţi
pedestre de elită recrutate numai dintre cetăţenii romani) şi trupe auxiliare (cohorte-de
infanterie, alae-de cavalerie) recrutate din rândul populaţiilor supuse. Aceste trupe îşi
aveau garnizoana în castre (Apullum, Potaissa, Micia, Tibiscum, Porolissum etc) , dispuse atât
în interiorul provinciei, cât şi la hotare pentru a bara căile de acces ale eventualilor duşmani.
În plan economic, Dacia cunoaşte o puternică înflorire. S-au dezvoltat:
 Agricultura şi creşterea vitelor
 Extragerea metalelor, mai ales a aurului din Munţii Apuseni (mari centre: Ampelum-
Zlatna, Alburnus Maior- Roşia Montană) dar şi a argintului, plumbului, aramei şi fierului.
 Meşteşugurile. Meşteşugarii erau grupaţi în asociaţii profesionale numite colegii
 Comerţul înlesnit şi de reţeaua de drumuri care brăzda Dacia. Cel mai important drum
pornea de la Lederata (pe Dunăre) , trecea prin Tibiscum- Ulpia Traiana Sarmizegetusa-
Apulum, Potaissa-Napoca şi se termina la Porolissum (Moigrad- jud. Cluj)
Dezvoltarea economică a dus la apariţia oraşelor. Oraşele erau de două feluri : colonii
( Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Drobeta, Napoca etc ) şi municipii (Dierna, Tibiscum,
Porolissum etc).
Structura socială a provinciei ea identică cu cea din restul imperiului:
  Aristocraţia (marii proprietari de pământuri şi marii negustori)
 Producătorii liberi (ţărani, meşteşugari, mici negustori)
 Sclavii
Forme de luptă socială:
 Fuga din provincie
 Mişcarea “latrones” (haiduci)
 Răscoale (117-118,167)
Cucerirea romană a schimbat şi caracterul culturii spirituale a Daciei. Limba şi
scrierea latină se răspândesc cu repeziciune. De asemenea se răspândesc divinităţile
romane dar şi alte divinităţi adorate pe cuprinsul uriaşului Imperiu.
Pe plan religios se constată 2 fenomene::
 sincretism (contopirea unor divinităţi asemănătoare dar de origini diferite într-
una singură)
 interpretatio romana (adorarea sub nume romane a unor divinităţi neromane).
Principalele divinităţii: Jupiter ( zeul suprem), Diana (zeiţa vânătorii), Silvanus (zeul
câmpiilor şi al turmelor), Venus (zeiţa frumuseţii şi a dragostei), Mithras (“Soarele nebiruit”)-
zeu de origine persană.
În oraşele şi satele Daciei răsar construcţii tipice pentru arhitectura romană: temple,
amfiteatre, băi publice.
Dobrogea, cucerită de romani în anul 28 îH, anexată în anul 46, va rămâne
provincie romană până în anul 602 sub numele de Scythia Minor. Viaţa economică şi
socială a Dobrogei este asemănătoare celei din Dacia romană. Oraşele greceşti îşi pierd cu
totul vechea independenţă. Ele se grupează împreună cu trei colonii de pe litoralul de azi al
Bulgariei într-o comunitate cultural religioasă (Hexapolis) cu capitala la Tomis. Apar 2 oraşe
noi: Troemsis (Igliţa) şi Tropaeum Traiani (Adamclisi). Viaţa culturală are un caracter greco-
roman. În anul 170 costobocii devastează Dobrogea. În sec III atacurile din afară se
intensifică, deosebit de puternice fiind incursiunile goţilor şi carpilor.

2. Romanizarea
Cucerirea Daciei de către romani nu a însemnat că poporul dac a dispărut. Este
adevărat că zeci de mii de daci au pierit în timpul războiului. Dar au rămas în viaţă o parte din
luptătorii lui Decebal, femeile, bătrânii şi copii. De altfel romanii nu aveau mijloacele tehnice
necesare pentru a extermina un întreg popor şi nici interesul să o facă. În plus, romanii nu au
cucerit întregul teritoriu al Daciei.
Cucerind o parte din Dacia şi transformând-o în provincie, romanii n-au nimicit
populaţia ţării, ci au supus-o şi exploatat-o. Dăinuirea unei numeroase populaţii dacice sub
stăpânire romană este demonstrată de numeroase dovezi
a. arheologice
 aşezări
 necropole dacice
b. lingvistice
 omonime (nume de oameni): Mucatus, Mucapor, Zetzi
 toponime (nume de locuri)- Apulum, Napoca, Drobeta etc,
 hidronime (nume de ape)- Maris, Alutus, Samus).
Romanizarea reprezintă procesul istoric îndelungat şi complex prin care
civilizaţia romana pătrunde în toate compartimentele vieţii unei
provincii(economie,societate, cultură,credinţe, obiceiuri,limbă). Componenta esenţială a
procesului de romanizare este cea lingvistică(adoptarea limbii latine).
Factorii romanizarii au fost:coloniştii, soldaţii şi administraţia romană.
 După anul 106, în Dacia au fost aduşi numeroşi colonişti. Spre deosebire de alte
provincii, unde colonizarea a fost mai mult sau mai puţin spontană, în Dacia ea a fost
organizată pe scară largă de statul roman, dornic să împânzească acest bastion înaintat al
Imperiului cu cât mai multe elemente romane. Caracterul organizat şi masiv al colonizării
provinciei Dacia a făcut ca autohtonii să sufere o puternică influenţă romană.
Coloniştii s-au aşezat mai ales la oraşe. Coloniştii şi dacii nu puteau să trăiască izolaţi
unii de alţi, din motive economice. Coloniştii aveau nevoie de produsele dacilor, mai ales de
alimente, dar şi invers (unelte mai bune, diferite obiecte). De aceea au intrat în legături
economice unii cu alţii, legături care au devenit cu timpul tot mai strânse. Unii colonişti s-au
căsătorit cu femei dacice şi s-au aşezat în satele dacilor.
În armata romană, serviciul militar dura de la 17-la 46 de ani. De-a lungul serviciului
militar, soldatul roman staţiona în mai multe provincii, intrând în legături amoroase cu
femeile de acolo. Majoritatea soldaţilor, când erau lăsaţi la vatră nu se mai întorceau în
locurile natale, ci rămâneau de regulă în ultima provincie unde staţionaseră, unde primeau un
lot de pământ şi se căsătoreau. Astfel luau naştere familii mixte.
Romanizarea s-a desfăşurat în timp. La început, au pătruns la daci elementele culturii
materiale (vase, podoabe, unelte, arme). Apoi, dacii au început să adopte credinţe romane,
obiceiuri roamne, nume romane şi să vorbească limba latină). De altfel, tinerii daci erau
înrolaţi în armată, unde vorbeau limba latină. Unii daci au învăţat limba latină pentru a puteau
dobândi cetăţenia romană, care le asigura mai multe drepturi.
În momentul abandonării Daciei de către Imperiu(271),provincia era locuită de o
populaţie puternic şi pentru totdeauna romanizată. Retragerea aureliană n-a pus capăt
romanizării. Aceasta a continuat mai ales că în perioada migraţiilor a avut loc o deplasare a
populaţiei urbane, mai puternic romanizată, spre ţinuturile rurale. Mai mult,în condiţile
dispariţiei graniţelor, romanizarea se extinde şi asupra dacilor liberi.
Ca urmare a romanizării s-a realizat o simbioză daco-romană ceea ce a avut ca rezultat
naşterea unui nou popor-poporul român. În concluzie procesul de romanizare declanşat în sec
II şi continuat pe parcursul secolelor următoare a reprezentat componenta esenţială a
etnogenezei româneşti.

3. Dacii liberi
Erau acei daci care n-au ajuns sub stăpânire romană:
 carpii, în Moldova centrală
 costobocii, în nordul Moldovei
 dacii mari, în Maramureş şi Crişana
Aşezări ale dacilor liberi: Poiana Dulceşti (în Moldova), Medieşu Aurit (jud. Satu Mare),
Chilia (jud. Olt), Târguşor (jud. Prahova), Bucureşti. Dacii liberi au organizat o serie de
acţiuni militare contra Imperiului, ca de exemplu:
 atacul întreprins de costoboci în anul 170
 atacul întreprins de carpi în anul 238
Dacii liberi vor fi şi ei supuşi cu timpul proce3sului de romanizare

4. Românii nu sunt urmaşii romanilor

 Nicolae Densuşianu- Dacia preistorică
 Napoleon Săvescu- Noi nu suntem urmaşii Romei
 Paul Lazăr Tonciulescu- Impactul Romei asupra Daciei
 Dacii nu au fost romanizaţi. Dacii şi romanii vorbeau aceeaşi limbă deoarece, romanii
sunt urmaşii tracilor. Ei locuiau iniţal în Dacia şi s-au aşezat în Italia în mil. II îH. Limba
română are mai multe cuvinte înrudite cu latina decât limba italiană
 Dacia nu a fost cucerită decât în proporţie de 14 % de către romani. Aceştia nu puteau să-
şi impună limba în doar 165 de ani cât au stăpânit Dacia.
 În anul 271 se estimează că popolaţia Daciei Romane era de cca 2,75 mil de locuitorii.
Dintre aceştia, doar cca 80 000 (3%) erau romani, restul erau daci. Poporul român este
continuatorul direct al dacilor