Dacia romana

Din teritoriul cucerit, doar o parte a format provincia Dacia romana[1], sudul

Moldovei, câmpia munteana si coltul sud-estic al Transilvaniei - erau sub controlul
provinciei romane Moesia Inferior.

Primul guvernator al noii provincii romane a fost  Decimus Terentius

Scaurianus,iar capitala noii provincii a fost fixata la Ulpia Traiana - întemeiata prin anii
108 - 110 (nu pe locul capitalei lui Decebal).

Partile nordice, zona Maramuresului, Crisanei, nordului Moldovei - nu au fost

ocupate de catre romani si au continuat sa fie locuite de catre dacii liberi (carpi,
costoboci).

La moartea împaratului Traian (11 august 117), în Dacia a avut loc o mare
rascoala, înfrânta de Hadrian; acesta a fost silit de împre 444j96e jurari sa abandoneze
sudul Moldovei si o mare parte din Muntenia de mai apoi (erau greu de aparat!). Din
celelalte teritorii nord-dunarene (apartinând Moesiei Inferioare), adica coltul sud-estic al
Transilvaniei, împreuna cu vestul Olteniei, va organiza o provincie aparte - Dacia
Inferioara (prima reorganizare administrativa - în anul 118),iar provincia organizata de
catre împaratul Traian a primit numele de Dacia Superioara.

În anul 124, sub Hadrian, are loc a II-a reorganizare administrativa a Daciei.

Marcus Aurelius, între anii 168 - 169 face cea de-a III-a si ultima reorganizare a
Daciei: Dacia Apulensis, Dacia Malvensis si Dacia Porolissensis).

Organizarea militara a provinciei:

În Dacia stationau 30.000 - 40.000 de soldati (cca. 10% din totalul armatei
Romei).Armata consta din legiuni (unitati pedestre, de elita, formate doar din
romani), trupe auxiliare (dintre provincialii necetateni), formate din cohortes (trupe de
pedestrasi) si alae (trupe de calareti).

Serviciul militar avea o durata de 25 de ani,la lasarea la vatra, se primea

cetatenia romana, pamânt si alte avantaje de natura economico-sociala.

Dacia era aparata de castre (tabere întarite, permanente),cum au fost cele de

la  Apulum (Legiunea a XIII-a Gemina), Potaissa (Legiunea a V-a Macedonica)
s.a.;pentru aparare,ele erau prevazute cu 1-2 santuri, un val de pamânt (sau zid din
piatra).

Dintre unitatile militare romane, 15 cohorte au fost formate doar din daci.

Dupa anul 230, atacurile migratorilor si ale dacilor liberi asupra provinciei romane
se intensifica.

Aurelian hotaraste parasirea provinciei Dacia - între 271 - 272 este parasit nordul
si centrul provinciei, iar în anul 275 si partea de sud a acesteia.
 În tot acest rastimp, de la retragerea aureliana din Dacia si pâna la începutul
secolului al VII-lea, Dobrogea a facut parte din Imperiul Roman (de rasarit), apartenenta
care a avut o certa însemnatate pentru consolidarea romanitatii nord-dunarene;

Pe tarmul drept al Dunarii, Aurelian înfiinteaza o noua Dacie (între cele doua
Moesii).

4.2. COLONIZAREA DACIEI

O norma fixata de catre împaratul Traian, interzicea folosirea populatiei din Italia
la colonizari (exista pericolul depopularii, Italia neavând atunci un surplus de populatie
în raport cu pamântul arabil existent).

Eutropius a scris ca în noua provincie romana au fost adusi colonisti "ex toto

orbe Romano" (din întregul Imperiu roman).

Colonizarea a fost oficiala si masiva, cuprinzând deopotriva centrele urbane si

zonele rurale. Originea colonistilor a fost diversa,ei provenind din cele doua Moesii,
Dalmatia, Pannonia, Noricum, Tracia, Grecia, Asia Mica, Siria s.a.

Colonizarea s-a realizat cu rapiditate din urmatoarele motive : imperiul voia sa

împânzeasca acest bastion înaintat cu cât mai multe elemente romane (sau
romanizate); pierderile umane suferite de daci în razboaiele cu romanii; romanii doreau
sa exploateze cât mai rapid si eficient bogatele resurse economice ale subsolului si
solului dacic.

Un aspect foarte important, mai putin relevant pâna în prezent se refera la faptul
ca împaratul Traian a efectuat un recensamânt al pamânturilor (centuratio).Obiectivele
acestuia priveau : ce pamânturi au primit veteranii, colonistii?; cui au apartinut ele
înainte de 106? ( cu dacii deposedati de pamânturi, colonistilor romani le-ar fi fost
aproape imposibil sa convietuiasca!...).

Romanii au împartit pamânturile libere în acel moment! (ale sustinatorilor lui

Decebal, ale paturii locale bogate, retrase în teritoriile dacice neintrate în componenta
noii provincii romane , ale celor ucisi în lupte).

Altfel nu se explica de ce ar fi avut nevoie împaratul Traian de un recensamânt,

ci ar fi împartit pur si simplu pamânturile dupa pofta lui! Traian si administratia romana
aveau interesul sa pacifice Dacia - sa faca un adevarat model de provincie pacificata!...
-, sa prezerve locuitorii Daciei, ca sursa de venituri pentru Imperiul roman,  nu sa îi
alunge de pe propriile pamânturi, pe care sa le atribuie arbitrar noilor adusi în provincie!

În strategia politica a Imperiului roman, colonizarea era un instrument de

asimilare a provinciei, de integrare a acesteia în noul complex politico-statal.
Colonizarea nu a luat sfârsit odata cu domnia lui Traian, noi mestesugari au fost adusi
aici în secolul III, acestora adaugându-se noile unitati militare aduse în Dacia romana
între anii 106-275.

Limba vorbita de catre colonisti a fost limba latina,iar dovezile în acest sens nu
lipsesc,dimpotriva : exista descoperite  peste 3.000 de inscriptii în limba latina (fata de
doar 40 în limba greaca); inscriptiile închinate zeilor stramosesti - tot în latina; marea
majoritate a colonistilor erau elemente latinofone (indiferent de originea etnica sau
provincia din care au fost adusi); acest fapt a facut din Dacia, chiar de la început, o
provincie de limba latina, comparabila, din acest punct de vedere, cu provinciile romane
occidentale : Hispania, Gallia, Pannonia, Dalmatia s.a.

4.3. AUTOHTONI sI COLONIsTI ÎN PROVINCIA DACIA

În ciuda pierderilor umane suferite de daci în timpul razboaielor cu romanii,

continuitatea (dainuirea) acestora a fost o realitate ce nu poate fi contestata, faptul fiind
demonstrat de numeroase si variate argumente:

                     au existat pe vremea lui Traian si a împaratilor ulteriori, o serie de

unitati militare auxiliare (cohorte, alae) formate din daci;

                     elementele de origine dacica sunt atestate epigrafic si în unele

legiuni romane precum si între equites singulares de la Roma;

                     în inscriptiile latine din Dacia romana apar si nume traco-dacice

(2%);

                     informatiile furnizate de catre Ptolemeu despre Dacia (si care nu

reflecta exclusiv realitati de dinainte de 106 ci si realitati din perioada imediat
urmatoare), atesta numele de localitati si "popoare" (adica semintii), triburi dacice care-
si continua existenta dupa anul 106;

                     cimitirele din sec. II-III (de la Obreja si Noslac, jud. Alba ; Moresti,
jud. Mures; Lacusteni, jud. Dolj s.a.), prin ritul de înmormântare si inventarul specific
(îndeosebi ceramica) sunt cea mai buna dovada a dainuirii masive a dacilor;

                     toponimia este un alt argument; majoritatea covârsitoare a oraselor

Daciei romane poarta numele vechilor asezari dacice, acest fapt explicându-se prin
preluarea lor de catre administratia romana (Apulum, Napoca, Drobeta, Potaissa,
Tibiscum, Porolissum, Dierna, Ampelum, Buridava, Piroborodava, Sucidava, Malva,
Durostorum, Dinogetia, Capidava s.a.); dacice sunt si numele râurilor: Maris (Mures),
Samus (Somes), Alutus (Olt), Tibiscum (Timis), Sargetia (Strei) s.a.;sunt atestate astfel
sigur 25 de toponime dacice si 33 de hidronime;

                     semnificativ este cazul numelui capitalei Daciei; întemeiata în 108-

110 acest oras s-a numit la început Colonia Dacia; dezvoltata apoi de Hadrian, i s-a
adaagat si apelativul indigen Sarmizegetusa (vechea denumire, de pe timpul lui
Decebal);

În cca 100 de puncte de pe teritoriul Daciei romane s-au descoperit urme

decultura materiala dacica (Angustia - Bretcu, Cumidava - Râsnov, Micia - Vetel,
Porolissum - Moigrad, Gilau, Bologa, Buciumi, Orheiu Bistritei, Drajna de Sus, Barbosi,
Cincis, Sântamaria Orlea, Stolniceni pe Olt s.a.).

Datorita sapaturilor arheologice din ultimele decenii, astazi se cunosc o serie de

asezari rurale apartinând populatiei dacice din provincie: Lechinta de Mures, Casolt,
sura Mica, Slimnic, Obreja, Noslac, Lacusteni, Dinogetia, Capidava s.a.
 Materiale arheologice dacice au fost descoperite (si) în târguri si orase (Barbosi,
Romula, Tibiscum, Micia, Apulum s.a.) demonstrând ca dacii n-au fost legati exclusiv de
sat si ca au jucat un rol chiar si în viata urbana a provinciei.

Convietuirea colonistilor cu autohtonii a sters treptat granitele dintre ei, în locul

deosebirilor etnice impunându-se încetul cu încetul cele economice si sociale.

Constitutia antoniana (212) a acordat cetatenia romana tuturor locuitorilor

provinciei.

4.4. VALORILE CIVILIZAŢIEI ROMANE

Înflorirea civilizatiei dacice a sec. I î.Hr. - I d.Hr. apartine prin însasi esenta sa,
lumii clasice.

Roma a introdus o civilizatie tehnica superioara : brazdarul de plug de tip roman;

uneltele mestesugaresti s-au perfectionat; mestesugurile s-au diversificat,
productivitatea a crescut; apar mestesuguri noi (cioplitori de statui si inscriptii în piatra,
scluptori de geme s.a.); s-a dezvoltat comertul; s-a edificat o vasta si buna retea de
drumuri; viata urbana a înflorit; se raspândeste stiinta de carte si utilizarea scrierii.

Asezarea romana în Dacia a însemnat o reala si puternica dezvoltare economica

si culturala a provinciei; aceasta dezvoltare a provinciei a fost platita greu prin :
numeroase jertfe umane în razboaiele cu romanii; pierderea independentei Daciei;
curmarea brutala a evolutiei firesti a civilizatiei autohtone; exploatarea populatiei
autohtone si a resurselor provinciei.

4.5. ROMANIZAREA

A fost înlesnita de contactele dintre civilizatia autohtona si cea romana înca din
sec. II î.Hr.,dacii  utilizând de timpuriu alfabetul latin.

Principalii factori ai romanizarii au fost:

                  limba latina - limba oficiala a provinciei, armatei, administratiei si a

justitiei (care contribuiau la difuzarea ei);

                  armata - era latina din punct de vedere lingvistic (comenzile - în

latina; ceremoniile - în latina; mijloc de comunicare; dupa 25 de ani de serviciu orice
soldat - veteran era latinofon);

                  urbanizarea - a fost un factor important (nu cel mai

important);romanizarea a început cu orasele; majoritatea populatiei locuia la tara; unele
asezari dispar, aparând în schimb altele noi;

                  scoala (latina era principalul obiect de învatamânt);

                  religia romana - a adoptat divinitati autohtone, îmbracându-le haina

romana; a difuzat obiceiul ridicarii de statui, inscriptii; a introdus cultul imperial în rândul
autohtonilor s.a.;
 Nu trebuie neglijat faptul ca romanitatea prezenta o atractie incontestabila :
cunoasterea latinei era o conditie indispensabila pentru orice ascensiune sociala;
dobândirea cetateniei romane conferea locuitorilor provinciei avantaje certe.

Actiunea conjugata a tuturor factorilor romanizatori a avut drept rezultat

asimilarea lingvistica pe scara larga a populatiei autohtone.

Cercetarea lexicului mostenit de limba româna din antichitate atesta prezenta

a cca. 200 de cuvinte de origine dacica:

                     nume de plante si arbori: mazare, gorun, brad, brânduse;

                     nume de animale: mânz, cârlan, mistret;

                     termeni legati de ocupatii: tarc, brânza, grapa;

                     termeni referitori la anumite parti ale corpului omenesc: buza;

                     termeni privind viata de familie: zestre, baiat, prunc, mire;

                     termeni ce privesc forme de teren, casa: vatra, catun, bordei etc.

Între structurile gramaticale se numara prezenta, numai în limba româna, a

articolului enclitic, exprimarea genitivului si dativului într-o singura forma, înlocuirea
infinitivului prin conjunctiv, constructia viitorului cu "a vrea" nu cu "a avea".

Prezenta acestora reprezinta rezultatul simbiozei colonistilor latinofoni cu masa

populatiei autohtone dace. Adoptarea pe scara mereu mai larga a limbii latine de catre
autohtoni implica formarea unei mentalitati romane, caci mutatia lingvistica înseamna
înlocuirea treptata a unei spiritualitati cu alta.

Faptele dovedesc ca înca din primii ani de dupa cucerire a Daciei, aceasta
oferea tabloul unei provincii puternic romanizate.

Romanitatea implantata în Dacia dupa 106 a crescut si s-a dezvoltat rapid

datorita romanizarii autohtonilor; în preajma retragerii aureliene Dacia prezenta
imaginea unei provincii puternic si ireversibil romanizate.

4.6. DACII LIBERI

Dacia romana n-a cuprins întreaga Dacie; regiuni relativ întinse (Muntenia
aproape toata, Moldova - cu exceptia enclavei de la Barbosi - sendreni, Crisana si
Maramuresul) au ramas în afara provinciei si au continuat sa fie locuite de cei pe care
istoriografia îi numeste îndeobste "daci liberi".Dintre ei se remarca: costobocii(în N.
Moldovei si în Ucraina subcarpatica), carpii (Podisul central moldovenesc), asa numitii
"daci mari" (în nordul provinciei Dacia romana; unora nu le cunoastem numele,
prezenta lor fiind atestata de descoperirile arheologice (Mediesu Aurit, Lazuri, Calinesti
etc.).

Vecinatatea provinciilor romane Dacia, Moesia Inferioara, Pannonia au facut ca

pe planul culturii materiale dacii liberi sa fie destul de puternic influentati de civilizatia
romana (în acest sens continuându-se un proces mai vechi care se facuse simtit în
întreaga Dacie înainte de cucerire).

În absenta unei colonizari romane, a unei convietuiri directe între colonistii

latinofoni si dacii liberi, în sec. II-III, procesul romanizarii ultimilor s-a desfasurat mai lent
dar rezultatul final a fost cuprinderea lor în procesul de formare a poporului român.