Cum am devenit romanizat ?

Situația politică avea să se schimbe după urcarea pe tronul Romei a lui Traian (98–117 d.Hr.), care
s-a pregătit pentru cucerirea Daciei. Au fost duse două războaie grele, în anii 101–102 și 105–106. Primul
război s-a încheiat cu pacea din anul 102, extrem de dezavantajoasă pentru regele dac. Decebal trebuia „să
dea înapoi armele, mașinile de război și pe constructorii acestor mașini, să predea pe dezertori, să distrugă
întăriturile și să se retragă din teritoriul cucerit, ba încă să-i socotească dușmani sau prieteni ai săi pe cei ai
romanilor; să nu mai primească niciun fugar, nici să nu mai ia în slujba lui vreun ostaș din Imperiul
Roman”.
Traian nu a renunțat la cucerirea Daciei și a ordonat arhitectului Apollodor din Damasc construirea
podului peste Dunăre de la Drobeta. Cel de-al doilea război, a fost purtat de Traian „cu mai multă
chibzuială”, acesta reușind să obțină din nou victoria. Cea mai mare parte a Daciei a fost cucerită și
transformată în provincie romană. Decebal s-a sinucis, în timp ce Traian a fost proclamat „Dacicus”, adică
învingătorul dacilor.
Noua provincie era bogată în lemn, sare, dar mai ales în aur și argint. Traian a stabilit o nouă
capitală la Sarmizegetusa Ulpia Traiana, iar pe cea veche, cu excepția sanctuarelor, a distrus-o.
După anul 106, împreună cu familia mea ne-am stabilit în Sarmisegetuza Ulpia Traiana. A început
o perioadă urȃtă de romanizare, ca rezultat al acţiunii factorilor de civilizaţie şi cultură romană/latină
regăsiți în provincia romană Dacia. În toate domeniile începe să fie folosită limba latină, utilizată de
autoritățile romane, dar și de coloniști și învățată treptat de locuitorii din toate provinciile.
Romanizarea a fost procesul istoric amplu şi complex prin care dacii (cuceriţi de romani) au
preluat de la aceştia: limba latină care a devenit propria limbă; dar şi elemente de cultură şi civilizaţie
romană.
Factorii care au susținut acest proces au fost: administrația, armata, coloniștii, veteranii,
urbanizarea, viața religioasă și educația. Din punct de vedere administrativ, Dacia a fost împărțită după
moartea lui Traian în trei unități: Dacia Apulensis, cu centrul la Apulum, Dacia Malvensis, cu centrul la
Malva, și Dacia Porolissensis, cu centrul la Porolissum. Odată cu stăpânirea provinciei Dacia, romanii au
adus aici modelul lor urban: așezările au fost organizate în colonii, locuite de cetățeni romani, și municipii,
în care puteau locui și necetățeni. În acest context, un rol foarte important îl au coloniștii, deoarece a fost
nevoie să conviețuiască cu autohtonii și singura limbă în care puteau comunica era latina. Organizarea unei
noi provincii la marginea imperiului a presupus și proiectarea unei apărări pe măsură. Astfel, Dacia a fost
apărată de o armată formată din legiuni (cetățeni romani) și de trupe auxiliare (necetățeni cantonați în
centre militare defensive, numite castre), dacii putându-se înrola doar în trupele auxiliare. După efectuarea
serviciului militar (25 de ani), mulți soldați preferau să rămână în provincia pe care o apăraseră. Astfel,
veteranii au avut un rol important în organizarea așezărilor rurale (ferme de tip roman – villa rustica) și au
contribuit la răspândirea limbii latine în zona lor de locuire. Limba latină era utilizată pentru comunicare și
în activitățile economice și în cele juridice. Alături de toți locuitorii imperiului, dacii au primit și ei
cetățenie romană prin edictul emis în anul 212 de împăratul roman Caracalla, ceea ce a ușurat adoptarea
limbii latine și a obligat la asumarea regulilor dreptului roman.