Impactul istoric al războaielor daco-romane asupra formării poporului român.

În I sec îHr, pe măsură ce Imperiul Roman, aflat la apogeul puterii, se extindea progresiv, creîndu-şi noi
provincii în Panonia, Dalmaţia, Moesia şi Tracia, graniţa cu Dunărea şi cu lumea dacică se mărea tot mai mult.În
contextul dat,expansiunea romană a constituit factorul decisiv la unificarea triburilor şi regatelor răzleţe ale geto-
dacilor într-un stat unitar. Apariţia unei Dacii unificate, sub cnducerea lui Burebista nu se înscria în planurile
strategice ale romanilor.Din acestă cauză, chiar în momentul apariţiei sale, Dacia risca să devină o nouă jertfă a
statului roman, însuşi Caesar plănuid o companie împotriva acesteia. Totuşi expansiunea romană în această
perioadă asupra geto-dacilor avea loc mai mult pe cale paşnică, făcîndu-se pe căi comercial-economice şi culturale.
Astfel, în spaţiul gato-dac pătrundeau negustorii romani, diferite categorii de mărfuri şi moneda romană.În anii 70
îHr au fost efectuate primele incursiuni militare romane la Dunăre de către generalii romani Curio şi Lucullus. În
urma acestor acţiuni, în oraşele greceşti de pe litoralul de vest al Pontului apar garnizoane militare romane, care
vor fi însă alungate de aici în anul 61 îHr.
Moartea lui Caesar, la fel ca şi fărîmiţarea statului dac după moartea lui Burebista au amînat confruntarea
decisivă dintre daci şi romani cu 150 de ani, deşi incursiunile periodice reciproce au continuat.
Conflictele daco-romane s-au reînnoit în a doua jum a sec I îHr. Astfel în iarna anilor 85-85barmata regelui
Duras a atacat provincia romană Moesia. S-a creat o situaţie foarte gravă, fiind nevoie să intervină însuşi împăratul
Domiţian.În anul 86 dHr în fruntea Daciei a venit Decebal, pe timpul acestuia, statul a revenit practic la situaţia lui
din perioada lui Burebista, excepţie făcînd doar limitele teritoriale, care erau mai reduse. Consolidarea Daciei lui
Decebal a generat îngrijorarea romanilor, astfel că, deja în anul următor (87)ei au trimis o armată puternică în
frunte cu generalul Cornelius Fuscus pentru a pune stăpînire pe acest spaţiu. Armata romană însă înfrîntă la Tapae.
În 88, ofensiva romană a fost continuată de Tettius Iulianus, care a obţinut victoria la Tapae. După această bătălie,
Decebal şi Domiţian au încheiat pace. Dacia a devenit client al Romei, primid bani, meşteri şi maşini de luptă de la
Imperiul Roman. Pacea din 89 n-a rezolvat litigiile fundamentale ce existau între daci şi romani. Ea a reprezentat
un compromis temporar între două părţi. Relaţiile dintre daci şi romani s-au agravat foarte mult după ocuparea
tronului roman de către Traian, care era hotărît să şteargă ruşinea înfrîngerii din 87.
Primul război daco-roman s-a desfăşurat între anii 101-102, încheindu-se cu victoria romanilor. Pentru a celebra
evenimentul, din ordinul lui Traian a fost construit monumentul de la Adamclisi (Tropaeum Traiani). Pacea din
102 s.a dovedit a fi deosebit de grea pentru daci, care erau obligaţi să restituie tot ceea ce primiseră de la
Domiţianşi să dărîme zidurile construite pe banii Romei.
Luptele au fost preluate în vara anului 105. Superioaritatea strategică şi militară a romanilor a fost covîrşitoare şi
dacii, deşi au opus o rezistenţă dîrză, au fost înfrînţi. Decebal pentru a evita ruşinoasa capitulare, s-a sinucis. La
11.08.106 Dacia a fost atestată ca provincie romană. Astfel, în urma războaielor purtate de Traian a încetat să
existe cel mai puternic adversar al Romei-statul dac. Cucerirea Daciei a marcat începutul unei noi etape în evoluţia
ecesteia. Noile autorităţi au luat măsuri urgente pentru integrarea cît mai profundă în Imperiu a acestui teritoriu,
calea cea mai bună fiind romanizarea. Romanizarea s-a realizat, mai ales, prin însuşirea de către daci a limbii
latine, care a înlocuit treptat idiomul autohton. Procesul însă a fost complex şi s-a caracterizat prin interferenţa
profundă a civilizaţiei romane cu cea autohtonă, prima pătrunzînd astfel în toate sferele vieţii: socială, economică,
politică şi spirituală.
Factorii esenţiali în procesul romanizării geto-dacilor au fost: administrarea, în care limba latină se folosea în
mod obligatoriu; armata; cele 2 legiuni romane şi unităţile romane şi unităţile auxiliare care staţionau în Dacia, de
vorbitori în limba latină au contribuit substanţial la creşterea demografică populaţiei; veteranii asiguraţi cu pămînt
în provincie; coloniştii-aduşi sau veniţi din proprie iniţiativă din diferite colţuri ale imperiului.
La desăvîrşirea procesului sintezei daco-romane a contribuit şi introducerea în Daciaa ordinii sociale, practicate
în imperiu. La mijlocul sec III s-au intesificat atacurile neamurilor migratoare asupra Imperiului Roman, în special
a provinciei Dacia. Pentru a preîntîmpina o catastrofă în această regiune, împăratul Aurelian, în anul 271, a luat
decizia de a retrage din Dacia legiunileşi administraţia romană.
Părăsirea Daciei de către Aurelian n-a însemnat însă plecarea populaţiei romane şi romanizate. Locuitorii, fie ei
descendenţi ai Imperiului Romansau daco-romanilor, şi-au continuat existenţa neîntreruptă ca ţărani sau ca păstori.
La procesul de romanizare o contribuţie importantă a avut-o creştinismul, noua credinţă fiind răspîndită în limba
latină de mesionarii veniţi din Imperiu.
Schimbarea etno-culturală dintre daci şi romani s-a finalizat în sec 6-8, prin formarea unui nou popor- cel român.
Din latina populară, vorbită în regiunile dunărene s-a format în final o nouă limbă romanică- limba română.
Eu consider că războaiele daco-romane, finalizate cu încorporarea Daciei în cadrul Imperiului Roman, au
influenţat în mod decisiv evoluţia spaţiului dat. Politica de romanizare, colonizare, dusă de către romani, a avut
drept rezultat realizarea sintezei daco-romane, din care s-a născut un nou popor – cel român, ai cărui parte suntem
noi.