Impactul istoric al războaielor daco-romane asupra formării poporului

român.

Expansiunea romană în direcţia Dunării şi Mării Negre a fost factorul extern care a
influenţat tendinţa de unificare a triburilor şi regatelor răzleţe ale geto-dacilor într-un stat unitar.
Pentru a nu permite extinderea romanilor spre Dunăre, Burebista s-a implicat în conflictul dintre
Caesar şi Pompei din 44 î. Hr., însă moartea marelui rege a dus la dezmembrarea Daciei în cîteva
formaţiuni statale. Zdruncinarea unităţii dacice, separatismul tribal, neînţelegerile dintre regii
gesto-daci au favorizat înaintarea romanilor spre Dunăre. Conflictele daco-şromane au atins
apogeul în anii 86-106 d.Hr. Regele Daciei Duras atacă mai multe castre romane de la Sud de
Dunăre. Guvernatorul Moesiei C. Oppius cade în lupta. S-a creat o situaţie foarte gravă, încît a
trebuit să vină însuşi împăratul Domiţian dn. Moesia este împărţită în două provincii- Moesia
Superior şi Moesia Inferior – în fiecare fiind lăsate pentru apărare două legiuni. În 86 d. Hr. Rege
al Daciei devine Decebal. Consolidarea Daciei lui Decebal a generat îngrijorarea romanilor asfel
că, deja în anul următor, după venirea la putere a lui Decebal, ei trimit o armată puternică în
frunte cu Corneliu Fuscus pentru a pune stăpînirea pe capitala Daciei, Sarmisegetusa,dar în lupta
de la Tapae ea este învinsă. Urmează o nouă intervenţie a romanilor, de asemenea fără succes.
În 89 d. Hr. Domiţian este nevoit să încheie pace cu Decebal,regele Daciei devenind „client al
Im. Roman”. Domiţian acceptă unele condiţii nefavorabile romanilor, acordîndu-i lui Decebal
subsidii băneşti, consilieri militari pentru organizarea armatei şi construcţia de fortificaţii, maşini
de război...Relaţiile dintre daci şi romani s-au agravat după ocuparea tronului roman de către
Traian (98-117). În primăvara lui 101 la Tapae are loc o luptă între armata lui Decebal şi cea a
lui Traian, dar în 102, Decebal cere pace. Condiţiile erau erau grele pentru daci: recunoaşterea
stăpînirii romane asupra teritoriilor cucerite de armatele lui Traian, distrugerea fortificaţiilor,
restituirea maşinilor de război primite de Decebal de la romani...Luptele sunt preluate în vara
105, iar la 11.08.106 întreaga Dacie este atestată ca provinciei romane Dacia. Întegrarea
administrativă, politică şi militară a Daciei în imperiul a creat condiţii favorabile pentru
romanizarea populaţiei autohtone. Modul de viaţă roman se impune autohtonilor prin nivelul
deosebit de cultură şi ordine. Numeroşi funcţionari romani au fost adusi în teritoriu, limba latină
se folosea în mod obligatoriu, în armata romană erau înrolaţi şi autohtoni, veteranii demobilizaţi
din armată erau asiguraţi cu pămînt în provincie, erau aduşi colonişti din diferite colţuri ale
imperiului... Astfel se intensifică procesul de romanizare. Retragerea aureliană a lăsat populaţia
daco-romană pradă popoarelor migratoare, însă totodată continuă şi procesul de etnogeneză
românească. Astfel la formarea poporului român au contribuit nu doar romani dar şi goţii, huni,
gepizii, avarii, slavii, longobarzii, bulgarii, pecenejii, cumanii, tatarii. Putem spune la sigur că
procesul roamnizării a decurs concomitent cu procesul de etnogeneză, şi cu toate că romanii sau
retras, acest proces a continuat pentru ca în sec. VIII să vorbim deja despre un nou popor în sud-
estul Europei – poprul român.
După părerea mea, războaiele daco-romane au fost cotitura radicală în evoluţia geto-dacilor.