Civilizatia si istoria daco-getilor

Etapele organizarii politice a daco-getilor:

1.Organizarea in triburi si uniuni tribale:
-organizarea sociala: aristocratie (numita tarabostes sau pileati) si oameni de rand (comati)
-pentru aparare construiau cetati de piatra situate pe inaltimi: Costesti-Hunedoara, Capalna-Alba,
Polovragi-Gorj.
-ocupatii de baza: agricultura, cresterea animalelor, viticultura, pomicultura, mestesugurile
-organizare politica: triburi si uniuni tribale:
->ratacensi (Podisul Transilvaniei)
->piefigi (Campia Dunarii)
->siensi (sudul Moldovei)
->carpi (centrul Moldovei)
->caucoensii (nordul Moldovei)
-regi: Dromihete, Oroles, Zalmodegikos, Moskon, Rhemaxos, Rubobostes

2.Construirea primului stat dac- Burebista:

-Burebista (82-44 I.Hr) reuseste sa uneasca triburile dacogetice intr un singur stat cu ajutorul
marelui preot Deceneu.
-(62-61 I.Hr.) Burebista acorda sprijin cetatilor grecesti impotriva proconsulului Moldovei
-(55-50 I.Hr.) supune cetatile grecesti de la Olbia la Apollonia (Tomis, Olbia, Tyras, Callatis, Pistria)
-(60 I.Hr.) Burebista actioneaza impotriva celtilor de pe malul Nistrului
-(48 I.Hr.) impotriva celtilor din N-V si S-V Daciei
-(48 I.Hr.) se amesteca in razboiul civil dintre Cezar si Pompei, sustinandu l pe Pompei, care ii
recunostea suzeranitatea. Dupoa infrangerea lui Pompei, Cezar se pregatea sa atace Dacia, dar a
fost asasinat in (44 I.Hr.). In acelasi an, Burrebista este victima unui complot organizat de
aristocratia tribala.

3.Destramarea statului lui Burebista:

-dupa moartea lui Burebista, statul dac se destrama
-statul dac intracarpatic isi continua evolutia in S-V Transilvaniei, in regiunea muntilor Sureanu
-resedinta acestui stat era Sarmizegetusa
-conducatori: Deceneu, Scorillo, Duras-Diurpaneus, Comosicus

4.Refacerea statului dac in timpul lui Decebal:

-Decebal (87-106 d.Hr.) a reunit triburile de geto-daci din N Dunarii si a creat un stat mai restrans
teritorial decat in timpul lui Burebista, dar mai puternic si mai bine organizat.
-Decebal a consolidat armata, a intarit administratia si a asigurat dezvoltarea economica a tarii
-(87-80 d.Hr) au avut loc mai multe confruntari cu trupele romane, iar in urma infrangerii de la
Tapae s a incheiat pace, regatul dac devenind client devenind client al Romei, caruia s a angajat
sa i ofere anual subsidii in bani si sa i furnizeze mesteri.
 5.Cucerirea statului dac si organizarea provinciei Dacia
-(100-102) Are loc primul razboi daco-roman: romanii condusi de Traian, care isi propusese sa
cucereasca Dacia au trecut Dunarea si i au invins pe daci la Topae. Dacii s au retras in muntii
Orastiei si au incercat sa i atraga pe romani in interiorul Daciei pentru a i invinge cu ajutorul burilor
si sarmatilor, dar nu au reusit. Lupta decisiva s a purtat la Adamclisi (columna lui Traian), iar
Decebal a vrut pace. Aceasta s a incheiat in conditii grele pentru daci, care au fost obligati sa si
darame cetatile, sa predea materiale de razboi si mesteri si sa gazduiasca organizarea romana in
apropiere de Sarmizegetusa.
-(105-106 d.Hr.) Are loc al doilea razboi daco-roman. Decebal nu a respectat conditiile tratatului,
dar aceastea au fost ineficiente. Parasit de aliati, Decebal s a retras la Sarmizegetusa. Romanii au
trecut Dunarea pe podul de la Drobeta construit de Apollodor din Damasc si au asediat capitala,
distrugand conductele de alimentare cu apa. Invins, Decebal s a sinucis pentru a nu cadea
prizonier, iar Dacia a fost transformata in provincie romana.
-dupa unire, in Dacia a fost instalata administratia romana, au fost construite drumuri, apeducte,
instalatii de canalizare, terme, temple, amfiteatre pentru spectacole, s au construit orase dupa
model roman, iar limba latina a fost impusa in administratie.
-au existat zone neocupate de romani: pe Valea Oltului erau dacii buridavensi, iar in E Daciei intre
Carpati si Nistru, Dicomes a redobandit stapanirea asupra Litoralului pontic.

Etnogeneza romaneasca

Etnogeneza românească a fost un proces complex, al cărui rezultat a fost apariţia unui
popor neolatin, singurul moştenitor al romanităţii orientale. Principalele etape ale formării poporului
român au fost:
-perioada stăpânirii romane (secolele al II-lea-al III-lea, în provincia Dacia, respectiv secolele I-al
VII-lea, în zona dintre Dunăre şi Marea Neagră), când asupra dacilor s-a exercitat acţiunea
romanizatoare a coloniştilor,a veteranilor, a administraţiei romane, formându-se populaţia
daco-romană;
-continuitatea daco-romanilor la nordul Dunării după retragerea aureliană (anul 271), în perioada
migraţiilor, când fenomenul romanizării i-a cuprins şi pe dacii liberi; până la sfârşitul secolului al
VIII-lea, populaţia daco-romană s-a transformat în populaţie românească. Totodată, a continuat să
existe o populaţie daco-romană şi la sudul Dunării, urmaşă a traco-daco-geţilor din provincia
romană Moesia. Aceştia, cunoscuţi mai ales cu numele de vlahi, reprezintă vorbitorii dialectelor
limbii române: aromân, mengleno-român, istro-român.
Limba română face parte, prin stratul fundamental de origine latină (circa 60% din fondul
lexical de bază), din familia limbilor neolatine, alături de portugheză, franceză, spaniolă, italiană.
Principalele etape ale formării limbii române au fost: adoptarea de către dacii din Dacii şi Moesia a
latinei populare, în care s-au utilizat şi cuvinte traco-dacice (aproximativ 10% din fondul lexical de
bază); includerea, în secolele al VIII-lea-al IX-lea, a elementelor provenite din limba slavilor sudici
(aproximativ 20% din fondul lexical de bază). Documentele din Evul Mediu timpuriu îi amintesc pe
români sub numele de vlahi, volohi, blahi (termeni de origine germanică, ce desemnau populaţiile
romanice).
 Autonomii locale si institutii centrale din Evul Mediu (sec. IX-XVIII)

Principalele autonomii locale din sec IX-XVIII:

-in Transilvania: voievodatele lui Gelu, Glad si Menumorut
-in Tara Romaneasca: voievodatele lui Litovoi si Seneslau si cnezatele lui Ioan si Farcas
-in Moldova: tari si codri voievozi Dragos si Bogdan din Maramures
-in Dobrogea: jupanatul lui Dimitrie

Legenda Sfantului Gerard si Anonymus (izvoare istorice):

Cronicarul menționează expansiunea maghiarilor spre răsărit, amintind, astfel, formațiunile politice
locale care s-au opus acestei expansiuni. Gesta Hungarorum atestă în Transilvania voievodatele
lui Menumorut, Gelu și Glad, aceștia aflându-se în conflict cu șefii de trib maghiari care au pătruns
pe teritoriul Transilvaniei. Voievodatul lui Gelu se afla, potrivit relatărilor, în centrul Transilvaniei,
probabil cu sediul în cetatea Dăbâca, voievodatul lui Menumorut era situat între Tisa, Mureș și
Munții Apuseni, cu sediul în Biharea (Bihor), iar voievodatul lui Glad se afla în Banat, cu sediul
probabil la Cuvin, în Serbia de astăzi.

Formarea statelor medievale romanesti:

1.Transilvania:
-in sec. XI si XIII, Transilvania este cucerita de maghiari si organizata ca voievodat unic.
-maghiarii au colonizat aici sasi, secui si cavaleri teutoni
-sasii sunt colonisti germanici adusi in Flandra, zona Rinului si Saxonia. S au asezat in regiunea
Orastiei, Tarnavelor, Brasovului, Bistritei si Rodnei. Au fost organizati in scaune si doua districte
(Brasov si Bistrita)
-secuii sunt inruditi cu maghiarii si au fost asezati de catre regele Andrei al II-lea in Tara Barsei, in
1211. Erau calugari militari. Au fost alungati 14 ani mai tarziu.
-religia oficiala a Transilvaniei era cea catolica
-dupa infrangerea Ungariei de catre otomani la Mohacs (1526), Transilvania devine 1541 principat
autonom sub suzeranitate turceasca

2.Tara Romaneasca:
-(1291) descalecatul lui Negru-Voda din Fagaras la Campulung
-(1310-1352) intemeietorul este considerat Basarab I, acesta a alipit tarii si sudul teritoriului dintre
Prut si Nistru, numit mai tarziu Basarabia
-(1330), la Posada, Basarab I obtine independenta Tarii Romanesti fata de Ungaria

3.Moldova:
-s a format prin doua descalecate: ->descalecatul lui Dragos din Maramures care a intemeiat un
stat marca cu rol de aparare, stat vasal Ungariei (1352-1353)
->descalecatul lui Bogdan din Maramures (1359) care i a
alungat pe urmasii lui Dragos si a format un stat independent
numit Tara de Sus
-(1391-1394) Roman I a desavarsit formarea Moldovei unind Tara de Sus cu Tara de Jos

4.Dobrogea:
-formatiunile prestatale s au unit in jutul Tarii Carvunei (intre Mangalia si Varna) si in anul 1388
Mircea cel Batran a alipit Dobrogea Tarii Romanesti

Institutii centrale:
-Domnia
-Sfatul Domnesc
-Adunarea Tarii
-Biserica
-Armata
 Spatiul romanesc intre diplomatie si conflict

Diplomaţie şi conflict în Europa centrală şi de est:

La jumătatea secolului al XIV-lea Imperiul otoman pătrunde în Europa (în 1354 ocupă
primul teritoriu european, cetatea Gallipoli), începând o serie de cuceriri care se va opri doar după
mai bine de 300 de ani. În tot acest timp Europa creştină simte ameninţarea turcilor musulmani.
Statele cele mai expuse sunt cele din Peninsula Balcanică (care vor fi dealtfel cucerite până la
sfârşitul secolului al XV-lea), Ţările Române, Ungaria, apoi, din secolul XV, Polonia şi, din secolul
XVI Austria (Imperiul habsburgic). Aceste state au încercat să facă faţă pericolului otoman fie prin
lupte directe cu turcii fie prin realizarea unor alianţe diplomatice şi coaliţii militare împotriva lor.
Războiul din estul şi centrul Europei împotriva turcilor a fost numit cruciada târzie deoarece nu era
doar lupta pentru apărarea graniţelor statelor, ci şi lupta creştinilor împotriva păgânilor. Ţara
Românească şi Moldova au avut un rol foarte important în această cruciadă târzie, fiind şi cele mai
expuse atacurilor turcilor deoarece graniţa Imperiului otoman era pe linia Dunării.
Statutul internaţional al unui teritoriu faţă de Imperiul otoman.
În dreptul islamic al popoarelor (elaborat de învăţaţii arabi în secolele VIII-IX), întreaga lume era
divizată în două părţi: Casa Islamului (Dar al-Islam) şi Casa Războiului (Dar al-harb). În Casa
Islamului se aflau toţi cei de religie islamică, iar în Casa Războiului, toţi cei de alte credinţe, pe
care islamicii trebuiau să-i convertească la islam prin războiul sfânt (djihad). În timp a apărut şi o a
treia delimitare, Casa Păcii (Dar al-ahd, ce se poate traduce şi prin Casa Pactului) care este
considerată provizorie şi presupune că teritoriile cuprinse aici au încheiat o înţelegere prin care îşi
răscumpără pacea prin plata unui tribut. Tributul capătă sensul, în dreptul musulman, de sumă de
bani plătită pentru a răscumpăra pacea. În cazul în care se refuză plata sa, automat teritoriul
trecea din nou în Casa Războiului.
În mod practic statutul unui teritoriu faţă de Imperiul otoman putea să fie următorul:
● stata independent;
● stat plătitor de tribut – stat care plăteşte o taxă pentru răscumpărarea păcii;
● stat vasal otomanilor sau sub suzeranitate otomană – stat obligat să plătească tribut, să
ajute otomanii cu armată de câte ori se solicită şi să nu încheie alianţe cu alte popoare
împotriva Imperiul otoman sau fără acordul otomanilor (se folosea formula să fie prietenul
prietenilor şi duşmanul duşmanilor);
● paşalâc – provincie otomană. Locuitorii care se aflau pe teritoriul unui paşalâc erau
desemnaţi cu termenul de raiale, în sensul de supuşi, şi erau datori să plătească un impozit
numit, pentru creştini, djizie.
În teritoriile paşalâc, creştinii trebuiau să arate respect faţă de musulmani şi religia lor (să
nu ia în căsătorie femei musulmane, să nu mănânce carne de porc şi să nu bea vin în prezenţa
musulmanilor, să nu le vândă vin), să nu poarte arme, să călărească doar catâri şi nu cai, să nu-şi
facă locuinţe mai înalte decât musulmanii, să nu-şi construiască biserici la vedere, să nu tragă
clopotele ca să audă musulmanii etc. Aceste interdicţii nu s-au respectat însă cu stricteţe, regimul
otoman dovedindu-se mult mai tolerant decât alte regimuri de ocupaţie.
Termenii de stat vasal sau sub suzeranitate sunt de origine europeană, venind din sistemul
relaţiilor feudale ale Europei occidentale şi au fost folosiţi de istoricii europeni. Din punct de vedere
al jurisdicţiei musulmane, statul plătitor de tribut şi statul vasal făceau parte din Casa Păcii. Sultanii
nu făceau o distincţie juridică foarte clară între cele două tipuri de stat deoarece nu aveau o
terminologie diferită, dar, distincţia se poate observa din obligaţiile pe care le fixau în tratatele pe
care le încheiau cu şefii acestora. Plata tributului se făcea prin închinarea în faţa sultanului otoman
şi acesta era termenul folosit atât pentru şefii statelor plătitoare de tribut cât şi pentru cei ai statelor
vasale. Închinarea o făcea fie şeful statului fie un trimis al său. Politeţea cerea ca, la închinare, să
se facă daruri sultanului şi celor din anturajul său.
 Tratatele încheiate între turci şi statele creştine se numeau, în limba turcă, ahdname (pact,
legământ). Creştinii le numeau capitulaţii (de la faptul că erau redactate pe capitole). Aceste
tratate se încheiau şi cu statele independente dar şi cu statele plătitoare de tribut sau vasale. Ele
reglementau relaţiile comerciale, regimul străinilor, diverse obligaţii ale părţilor (ex.: plata tributului,
navigaţia liberă într-o anumită zonă etc.), având şi rolul unor tratate de pace. Astfel de tratate s-au
încheiat şi între Imperiul otoman şi Ţările Române, dar s-au păstrat până astăzi puţine dintre
acestea. Primele se pare că au fost în timpul lui Mircea cel Bătrân. Din secolul XV se păstrează
doar un astfel de ahdname din timpul lui Ştefan cel Mare, din secolele XVI-XVII se păstrează mai
multe. O astfel de înţelegere dura atâta timp cât era respectată de statele semnatare.Tratatele
specificau obligaţiile financiare şi militare ale românilor faţă de turci dar şi dreptul românilor de a se
guverna singuri. Otomanii îi acuzau pe români de trădare deoarece ei erau cei care încalcă primii
aceste tratate, prin refuzul de a plăti tribut sau prin atacul militar, care însemna încălcarea păcii. În
secolul XVIII şi românii îi acuzau pe turci că au încălcat vechile capitulaţii deoarece îi obligau pe
locuitorii Ţărilor Române să presteze prea multe serviciu economice faţă de Imperiul otoman şi nu
le respectau dreptul de a-şi alege conducătorul.

Marii voievozi români implicaţi în relaţiile internaţionale:

Situaţia internaţională la sfârşitul secolului al XIV-lea
La sfârşitul secolului al XIV-lea, Imperiul otoman şi-a stabilit graniţa pe linia Dunării, prin cucerirea
celei mai mari părţi a Peninsulei Balcanice: după 1354 a ocupat treptat teritoriile bizantine, în 1389
a transformat în stat vasal Serbia, cea mai puternică ţară din zona balcanică (învingându-i pe sârbi
în bătălia de la Kossovopolje), în 1394 şi 1396 a ocupat teritoriile bulgarilor. În acest moment era
clar că următoarele state ameninţate de turci vor fi Ţara Românească şi Ungaria, care ajunseseră
să aibă graniţă cu Imperiul otoman.
Alte două mari puteri în Europa centrală şi de est la vremea respectivă erau Ungaria şi Polonia,
state catolice, legate de Europa occidentală prin relaţiile lor cu papa de la Roma.
1. Mircea cel Bătrân, domnitor în Ţara Românească (1386-1418)
Primele lupte cu turcii. Bătălia de la Rovine (1394 sau 1395) . Primele lupte dintre turci şi români,
pe teritoriu românesc, au fost duse de domnitorul Mircea cel Bătrân. El a declanşat conflictul cu
turcii datorită atitudinii sale ofensive la sudul Dunării: în 1388 a cucerit Dobrogea, pe care turcii
urmăreau să o ocupe, iar în 1389 a acordat sprijin militar sârbilor în bătălia de la Kossvopolje. În
1394 sau 1395 (anul nu este sigur) sultanul Baiazid I a organizat o expediţie de pedepsire a
domnitorului român. Mircea i-a lăsat pe turci să înainteze pe teritoriul românesc, evacuând satele
din zona pe unde urmau să meargă oştile inamice. Românii îi hărţuiau pe turci, dând atacuri prin
surprindere, de obicei în timpul nopţii. Lupta decisivă s-a dat într-un loc numit Rovine (nu se
cunoaşte sigur localizarea sa), probabil în apropiere de Curtea de Argeş, capitala Ţării Româneşti.
Victoria a fost de partea românilor, iar turcii s-au retras.
Tratatul cu regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg (1395). Bătălia de la Nicopole (1396).

Dacă studiem istoria Ţărilor Române doar prin prisma politicii externe a marilor domnitori victorioşi
în lupta antiotomană suntem puşi în situaţia de a ne imagina cu greu ce s-a întâmplat în
perioadele dintre aceste domnii excepţionale. Pentru a umple acest gol este nevoie de o privire
oricât de sumară asupra evenimentelor ai căror eroi au fost domnitori excepţionali care au avut
mai puţine şanse de reuşită, domnitori pragmatici care au condus fără multă glorie dar cu
înţelepciune, domnitori care au lăsat în urmă doar amintiri sinistre sau domnitori atât de puţin
vizibili încât au fost repede uitaţi până şi de contemporanii lor. Şi aceşti actori mai mult sau mai
puţin importanţi ai istoriei merită atenţia noastră întrucât, toţi laolaltă, au imprimat un curs istoric al
evenimentelor la fel de mult ca domnitorii glorioşi. Pentru a uşura înţelegerea evenimentelor şi a
reduce confuzia pe care o poate provoca un număr mare de personaje istorice, am optat pentru o
prezentare distinctă a situaţiei în fiecare stat în parte, în ordine cronologică, încercând totodată să
delimităm caracteristicile fiecărui secol în parte.
Ţara Românească
-Secolul al XIV-lea este secolul întemeierii şi consolidării statului Ţara Românească, marcat de
stabilitate pe plan intern şi de afirmare pe plan extern. Urmaşii lui Basarab I au fost domnitori
capabili, care s-au preocupat de consolidarea instituţiilor statului şi de menţinerea independenţei
câştigate de înaintaşul lor. Totodată, domnitorii se implică activ în politica statelor balcanice, aşa
cum au făcut Vladislav Vlaicu, Mircea cel Bătrân, Dan I.

Nicolae Alexandru (1352-1364), fiul lui Basarab I,

-a întemeiat Mitropolia Ţării Româneşti, la Curtea de Argeş, în 1359, aducându-l în scaunul
acesteia pe Iachint, mitropolit al Vicinei (localitate aflată în Dobrogea sub jurisdicţie bizantină). El a
avut iniţial relaţii bune cu Ungaria, recunoscând suzeranitatea regelui Ludovic I şi acceptând
jurisdicţia episcopului Transilvaniei asupra catolicilor din ţara Românească. A doua soţie a sa,
doamna Clara, era dintr-o familie nobiliară maghiară şi catolică. La sfârşitul domniei ajunge în
conflict cu Ludovic; din documentele rămase nu se poate desluşi cauza conflictului. Două fiice ale
sale s-au căsătorit cu şefi de state importanţi din Balcani: una cu Ştefan Uroş, cneazul Serbiei, iar
cealaltă cu Ioan Straţimir, ţarul bulgar de Vidin, fapt ce arată importanţa statului Ţara Românească
în zonă.

Vladislav Vlaicu (1364-1377), fiul lui Nicolae Alexandru,

-îşi începe domnia cu un război declanşat de Ungaria, pentru că nu recunoaşte suzeranitatea
maghiară, acceptată de părintele său. Atacul maghiar se îndreaptă mai întâi împotriva cumnatului
lui Vlaicu, Straţimir, aliat al său, care este înlăturat de la conducerea ţaratului de Vidin. După
ocuparea ţaratului, maghiarii nu mai continuă războiul. În 1366 Vladislav recunoaşte suzeranitatea
maghiară şi primeşte în schimb feudele Amlaşul, Făgăraşul şi Severinul în Transilvania. În 1368
domnitorul român ocupă Vidinul, cu scopul de a-l restitui cumnatului său. Regele Ludovic I
reuşeşte să recucerească Vidinul şi trimite o oaste în Ţara Românească; aceasta suferă o
înfrângere pe râul Ialomiţa, comparabilă cu cea de la Posada, în care moare chiar voievodul
Transilvaniei, Nicolae Lackfi, comandantul armatei maghiare. Ludovic încheie pace cu Vladislav
Vlaicu şi este obligat să îi redea lui Straţimir stăpânirea supra Vidinului. Vladislav Vlaicu a
participat şi la primul conflict al românilor cu turcii, trimiţând trupe în 1369, în ajutorul regelui
Ludovic I la o luptă cu sultanul Murad şi ţarul de Târnovo. Pe plan intern, a bătut primele monede
ale Ţării Româneşti, a întemeiat o nouă mitropolie, la Severin, în 1370, şi prima mănăstire, Vodiţa.

Radu I (1377-1383?), fiul lui Nicolae Alexandru,

-şi-a început domnia, se pare, tot printr-o luptă cu Ludovic I, căreia nu i se recunoaşte rezultatul.
Se ştie că el nu mai poseda teritorii în Transilvania, ceea ce ne face să credem că nu era vasal al
regelui Ungariei. Radu I a rămas în memoria populară prin importantele sale ctitoriri bisericeşti:
Tismana, Cozia veche, Cotmeana, numeroase renovări de biserici şi mănăstiri; a ctitorit şi în
Serbia şi Constantinopol. În tradiţia populară el este confundat cu întemeietorul ţării, fiind amintit
cu numele de Radu Negru Voievod. Radu I a întemeiat episcopia catolică de la Severin şi
episcopia catolică de la Argeş şi a bătut trei tipuri de monede.

Dan I (1383?-1386), este fiul lui Radu I.

-El a murit într-un război la sudul Dunării în care i-a acordat ajutor ţarului bulgar Straţimir contra
fratelui său, Şişman, vasal turcilor.

Mircea cel Bătrân (1386-1418) era fiul lui Radu I şi frate al lui Dan I.
-Situaţia de la sudul Dunării este pe primul plan şi la începutul guvernării sale. În 1390 otomanii,
comandaţi de Firuz-bei, îl înlătură pe Straţimir din Vidin, trimiţând trupe de pradă şi în Ţara
Românească. Mircea îi alungă pe otomani şi îl reinstalează pe Straţimir. În 1390 a încheiat un
tratat de alianţă cu regele Poloniei, Vladislav al II-lea Jagello, în care cei doi promiteau să-şi
acorde reciproc ajutor în caz de atac din partea Ungariei. Până la urmă şi relaţiile cu Ungaria au
fost foarte bune, astfel că tratatul nu s-a mai pus în aplicare. Lunga sa domnie a fost perturbată
de un pretendent la tron, numit Vlad Uzurpatorul, chiar în perioada luptelor cu turcii din 1394-1395.
Vlad era probabil fiul lui Dan I şi a fost susţinut de o parte a boierilor care nu erau de acord cu
lupta antiotomană. Unii istorici susţin că ar fi stăpânit doar jumătate din ţară, iar alţii că timp de mai
bine de un an ar fi fost singurul domnitor. Mircea l-a alungat cu sprijin din partea regelui Ungariei,
Sigismund de Luxemburg, aliatul său începând cu 1395.
Secolul al XV-lea a debutat cu a doua parte a domniei lui Mircea cel Bătrân, aflat în plină glorie,
dar în 1417 Ţara Românească a trebuit însă să plătească tribut Imperiului otoman. După moartea
lui Mircea cel Bătrân, fii şi nepoţii săi au continuat lupta antiotomană până la sfârşitul domniei lui
Vlad Ţepeş (1462); domnitorii care au urmat acestuia, până la sfârşitul secolului, s-au arătat însă
supuşi turcilor. Din punctul de vedere al politicii interne, acest secol aduce numeroase lupte pentru
tron între diverşi urmaşi cu drept de moştenire ai lui Mircea cel Bătrân şi Dan I (lupte între fraţi,
veri, unchi şi nepoţi) şi anumite comploturi ale boierilor, care ajung până la uciderea domnitorilor.
Radu al II-lea Prasnaglava este alungat de vărul său, Dan al II-lea, iar Radu reuşeşte să îl alunge
de două ori pe Dan, fără a se putea menţine în scaun mai mult de câteva luni. Alexandru Aldea,
care se considera fiul al lui Mircea, îl alungă pe Dan în 1431. Radu cel Frumos îl înlătură pe
fratele său, Vlad Ţepeş. Domnia lui Radu este întreruptă de patru ori de Laiotă Basarab. Pe Vlad
Ţepeş în a treia domnie (1476) se pare că l-au ucis boierii. Basarab Ţepeluş este înlăturat de Vlad
Călugărul şi apoi ucis de boieri. Cei mai importanţi domnitori au fost Mihai I, Dan al II-lea, Vlad
Dracul şi Vlad Ţepeş.

Iluminismul

Iluminismul reprezinta o ampla miscare culturala, filosofica, sociala si politica, aparuta in

Franta, in sec al XVIII-lea , care a promovatnoi principii si valori in societate. Perioada in care s a
afirmat acest curent cultural este cunoscuta ca Epoca Luminilor sau Secolul Luminilor.

Trasaturile iluminismului:
-transformarea societatii cu ajutorul ratiunii
-”luminarea” oamenilor prin stiinta si cultura
-criticarea regimului absolutist
-impunerea teoriei dreptului natural, care sustine egalitatea indivizilor in drepturi de la nastere
-libertatea cuvantului, a constiintei (de a avea orice conceptie religioasa, filozofica, politica)
-egalitatea in fata legii
-toleranta religioasa
-protestul impotriva influentei Bisericii in societate
-spirit de initiativa, progres economic
-lucrarile autorilor iluministi erau indreptate impotriva Vechiului Regim (se refera la situatia sociala
si politica anterioara anului 1789)
-printre cei mai importanti reprezentanti ai iluminismului se numara filosofii Diderot, Montesquieu,
Voltaire si J.J. Rousseau.

Reprezentantii ilumnismului:
1.Montesquieu:
-cea mai importanta lucrare a sa este “Despre spiritul legilor”, in care ritica despotismul si sustine
principiul separarii puterilor in stat (puterea legislativa, executiva si judecatoareasca)
-in conceptia sa, cele trei puteri care asigura functionarea institutiilor statului trebuie sa fie
independente

2.Voltaire:
-in lucrarea “Scrisori filozofice” a criticat abuzurile absolutismului si ale Bisericii, fiscalitatea si
intoleranta
-a fost adeptul absolutismului luminat si a corespondat cu unii monarhi
3.Jean Jacques Rousseau:
-principala sa opera este “Contractul social”, unde a dezvoltat ideea potrivit careia orice forma de
conducere politica se bazeaza pe acordul (contractul social) incheiat intre popor si conducator
-a criticat nedreptatea si coruptia, considerand egalitatea drept ea mai importanta valoare dintr o
societate

4.Denis Diderot si Jean-Baptiste D’Alambert

-au scris Enciclopedia, prima lucrare de acest fel

Raspandirea iluminismului:
-ideile iluministe s au raspandit prin diverse mijloace, precum: cafenele, saloane de lectura si
cluburi politice, unde se citeau opere filozofice si se dezbateau problemele societatii
-tiparul, presa cotidiana, brosurile, cartile si Enciclopedia au contribuit la difuzarea iluminismului si
la formarea opiniei publice
-a fost favorizata de moda folosirii limbii franceze de catre elitele intelectuale din majoritatea
statelor europene

Absolutismul iluminat:
-este o forma de guvernamant in care monargul isi pastreaza puterea absolluta, dar este
preocupat de modernizarea si consolidarea statului, printr o serie de reforme
-cele mai importante reforme vizau economia, educatia, domeniul legislativ, imbunatatirea situatiei
taranilor si toleranta religioasa
-reformele referitoare la economie vizau dezvoltarea acesteia prin reducerea taxelor si investitii
facute de stat
-in domeniul educatiei se dorea dezvoltarea si modernizarea invatamantului prin infiintarea de noi
scoli
-sistemul legislativ prevedea egalitatea in fata legii
-situatia taranilor a fost imbunatatita prin reducerea nr de zile de munca in domeniile nobiliare si
chiar desfiintarea serbiei (dependenta personala a taranilor fata de stapanii lor)
-toleranta religioasa era vazuta ca o forma de prevenire a problemelor in statele multinationale
-politica reformista a monarhilor luminati nu a schimbat structurile social-politice existente si de
cele mai multe ori s a izbit de opozitia nobilimii
-in Tarile Romane unii domni fanarioti au domnit in spirit iluminist; cele mai importante reforme au
fost realizate de Constantin Mavrocordat, care a modernizat administratia si a desfiintat serbia.

Reprezentanti ai absolutismului iluminat:

1.Frederic al II-lea al Prusiei:
-a pus accent pe dezvoltarea agriculturii
-a incurajat industria prin infiintarea de fabrici si aducerea in Prusia a numerosi mestesugari straini
-a impus egalitatea supusilor in fata legii si a transformat Prusia intr o mare putere militaara
-a infiintat numeroase scoli de stat

2.Iosif al II-lea al Austriei:

-1781:“Edictul de Toleranta”-acorda libertate de cult supusilor si elimina discrim. fata de evrei
-a desfiintat cenzura cartilor
-a secularizat o parte din proprietatile manastiresti
-a desfiintat șerbia

3.Ecaterina a II-a a Rusiei

-a urmarit modernizarea rapida si occidentalizarea Rusiei
-a incurajat dezvoltarea economiei prin micsorarea taxelor vamale si aducerea de meseriasi si
comercializanti germani
-a fost adepta tolernatei religioase si a slabit influenta Bisericii Ortodoxe in stat prin secularizarea
averilor manastiresti
 Problema Orientala

Totul incepe in 1683 atunci cand este ultima incercare a Imperiului Otoman sa cucereasca
Viena. Otomanii au avut victoria de la Belgrad in care s au apropiat de centrul Europei si s au
gandit ca vor sa se aproprie mai mult pentru a conduce toata Europa, astfel au incercat la Viena
unde au fost infransi. Dupa infrangerea otomanilor de la Viena, Imperiul Habsburgic a avut de
profitat si trece in ofensiva. Acum incepe decaderea Imperiului Otoman in care acesta este mai
slabit, iar teritoriile erau mai greu de aparat.
Problema orientala reprezinta relatiile internationale din S-E Europei din perioada
1683-1914 si este rivalitatea dintre Imp. Habsburgic Imp. Rus pentru mostenirea posesiunilor Imp.
Otoman (prin 9 războaie):

1. Austro-Otoman (1698-1699)- Pacea de la Carlowitz

---Imp Habs preia Transilvania.

2. Ruso-Otoman (1710-1711)- Pacea de la Vadu Husilor

---D. Cantemir este exilat si se instaureaza regimul fanariot in Moldova si mai tarziu in Tara
Romaneasca in 1716

3. Austro-Otoman (1716-1718)- Pacea de la Pasarowitz

---Banatul si Oltenia trec sub stapanire habsburgica

4. Ruso-Austro-Otoman (1735-1739)- Pacea de la Belgrad

---Unde Imp. Habs restituie Oltenia Tarii Romanesti

5. Ruso-Otoman (1768-1774)- Pacea de la Kuciuk Kaimargi

---Inceputul protectoratului Rusiei asupra T.RO si Moldovei.

6. Ruso-Austro-Otoman (1787-1798)
---Boierii pamanteni inainteaza in memorii/petitii prin care ei cereau respectarea
autonomiilor, inlaturarea regimului fanari si unirea Tarii Romanesti cu Moldova

7. Ruso-Otoman (1806-1812)- Pacea de la Bucuresti

---Unde Imp. Rus obtine Basarabia (pana in 1918)

8. Ruso-Otoman (1828-1829)- Tratatul de la Adrianopol

---Unde este oficial recunoscut protectoratul Rusiei asupra T.R si a Moldovei

9. Ruso-Romano-Otoman (1877-1888)- Tratul de pace de la san stefan si tratatul de pace de

la Brelin
---Au prevederi despre independenta Romaniei, in primul nu era conditionata, in al doilea
era conditionata cu privire la religie
 Dupa pacea de la Carlowitz Imp Habs ocupa Transilvania si astfel ea devine principat
autonom (un fel de judet), deci Transilvania respecta regulile statului Habsburgic, acestia au o
baza numita Diploma Leopoldina scrisa in 1691. Ea este impartita pe doua laturi: politica (sistemul
politic se bazeaza pe reprezentarea politica a celor 3 natiuni privilegiate maghiarii sasii si secuii,
romanii neavand reprezentant, lipsiti de drepturi politice) si religioasa (religii oficiale: catolicismul si
religiile protestante si au creat biserica greco-catolica adera multe persoane---aceasta devine o
religie oficiala, au un reprezentat in conducere. El face o petitie in care vrea ca romanii sa aiba dr
egale cu restul si ii este respinsa cererea. Aceasta biserica avea nevoie de preoti care s au dus sa
se instruiasca la Viena pt pregatirea teologica unde au luat contact cu iluminismul. Ei vin cu aceste
principii inapoi si vor sa instaureze aceste idei iluministe: oamenii sa aiba libertate de exprimare. Ei
formeaza o scoala ardeleana si o noua petitie)
Cauzele instaurarii regimului fanariot
Dupa al doilea razboi, D. Cantemir este exilat si este instaurat acest regim fanariot in 1699
in Moldova si in 1716 in T.RO. D.Cantemir a fost ultimul domn pamantean in Moldova. In Tara
Romaneasca a fost Constantin Brancoveanu. Nu au mai existat alti domni pamanteni dupa ei doi
si au venit niste domnitori fanarioti din cauza PROBLEMEI ORIENTALE care are la baza
decaderea Imp. Otoman.
Imp. Otoman si a dat seama ca isi pierde din teritorii din cauza ca erau slab protejate. Ei nu
mai aveau inceredere nici in domnii pamanteni pentru ca ei au participat la campanii anti-otomane,
astfel aduc la conducere domnitori fanarioti. Domnitorii fanarioti erau oameni care isi cumparau
tronul (Mavrocordat, Dica, Sutu, Ipsilanti). Regimul fanariot a durat din 1711 in Moldova 1716 in
Tara Romaneasca pana la 1822 adica pana dupa Revolutia de la 1821 a lui Tudor Vladimirescu.
Cateva caracteristici ale regimul fanariot ar fi: era mult mai puternic dpdv politic si
economic.

Revolutia de la 1821 in T.RO. Eteria si Tudor Vladimirescu:

Romanii s au saturat de domnitorii fanarioti pentru ca nu le aduceau niciun bine. Cauzele
revolutiei: si in restul Europei se pornesc astfel de revolutii, Imp.Ot stapanea teritorii din Pen.
Balcanica si ca regimul fanariot exploata economic T.RO si dadeau garava dependenta politica.
Boierii pamanteni actioneaza in acest caz si se implica in eliminarea acestui regim alaturi de Tudor
Vladimirescu.
Aceasta revolutie se desfasoara intre lunile ianuarie si mai 1821. Avem doua tabere: Tudor
Vladimirescu pentru Tara Romaneasca si Alexandru Ipsilanti pentru Eteria care se afla in Rusia.
Eteria era o organizatie secreta care avea scopul obținerii independenței Greciei. Rusia era
interesata sa si extinda influenta pe seama Imp.Ot in Pen. Balcanica. Alexandru Ipsilanti si Tudor
Vladimirescu fac un plan de atac la sud de Dunare impotriva Imp.Ot pentru a i ajuta pe romani. In
urma mortii ultimului domn fanariot se alcatuieste consiliul de obladuire si Tudor Vladimirescu este
însărcinat cu declansarea revolutiei pt inlaturarea regimului fanariot. Tudor Vladimirescu face
revolutie, face o armata de 8000 de panduri si se intalnescu cu Alexandru Ipsilanti la Bucuresti si
acolo ii spune ca nu vrea sa se mai implice. Atunci Tudor Vladimirescu incepe o corespondenta cu
Imp. Ot. si explica ca nu vrea independenta si ca doar isi doreste sa scape de regimul fanariot si
sa se revina la domnitori pamanteni. Alexandru Ipsilanti intercepteaza aceasta corespondenta si
se duce peste Tudor Vladimirescu si il asasineaza. O consecinta a acestei revoluții este ca se
retrece la domnitori pamanteni.
 Revolutia de la 1848

Se declaseaza actiuni revolutionare in Europa, din Franta si pana in spatiul romanesc. Principiile
iluministe ale revolutiei franceze sunt raspandite in toata Europa prin actiunile lui Napoleon
Bonaparte. Revolutia declanata in Ungaria influenteaza desfasurarea evenimentelor din
Transilvania.
Cuzele national-politice constau in: dominatia straina a unor teritorii ro. (Transilvania,
Bucovina, Banat), T.RO si Moldova sunt state vasale ale Imp.Ot, romanii din Transilvania erau lipsiti
de drepturi politice nationale, regim autoritar si pericolul anexarii Transilvaniei de Ungaria. Cauzele
social-economice sunt: nemultumirea tuturor claselor sociale din cauze mentinerii randuielilor
invechite, lipsa unor reforme care sa duca la modernizarea societatii si fiscalitate apasatoare pt
tarani si mai ales, pt clasa mijlocie.
Obiectivele national-politice in T.RO si in Moldova: T.Romane doreau independenta, statele
doreau respectarea autonomiei si neamestecarea autonomiei si neamestecarea puterii suzerane
sau a celei protectoare si isi doreau un regim politic liberal care prevedea limitarea puterii
domnitorului, separarea puterilor in stat, adunare reprezentativa si respectarea drepturilor si
libertatilor cetatenesti. Obiectivele national-politice in Transilvania: unirea romanilor sub stapanire
habs., reprezentatntii proportionali cu nr. lor in fct. publice (politice/administrative), romanii doreau
respingerea unificarii Transilvaniei cu Ungaria Mare si recunoasterea natiunii romane, drepturi si
libertati cetatenesti.
Obiective social-economice: improprietarirea taranilor cu/fara despagubire, desfiintarea
iobagiei lipsiti de pamant si care au multe obligatii fata de nobili si desfiintarea privilegilor boierilor,
libertatea comertului, industriei si a invatamantului.

Desfasurarea in Moldova:
-Se declanseaza in martie 1848. Pe 27 martie la Iasi a fost semnata “Petiunea-proclamtie” de Mihail
Sturdza, care avea caracter moderat deoarece se temeau de pericolul interventiei Rusiei.
-Prevederi politice: desființarea cenzurii, responsabilizarea ministrilor si a functionarilor publici,
eliberarea detinutilor politici si drepturi si libertati cetatenesti.

Desfasurare in Transilvania:
-Cauzele desfasurarii in Transilvania: lipsa drepturilor politice, se declaneseaza un conflict intre
revolutonarii maghiari si cea a romanilor, maghiarii doreau refacerea statului in granitele statului
medieval, ceea ce presupunea includerea Transilvaniei.
-Dieta Trans. voteaza anexarea Trans. la Ungaria. Statul Habs. aproba anexarea Trans. la Ungaria
deoarece se confrunta si cu alte petitii ale Imperiului. Guvernul revolutionar maghiar trimite armata
in Transilvania pentru a prelua controlul acesteia.
-Romanii organizeaza Adunarea Populara de la Blaj (3-5 mai 1848). Aici a fost semnata Petitiunea
Nationala care prevedea: respinge anexarea Trans. la Ungaria, independenta bisericii ortodoxe,
drepturi si libertati (desființarea cenzurii, dreptul la cuvant, scoli romanesti, asigurarea libertatii
personale, libertatea industriei si a comertului, desfiintarea iobagiei fara nicio despagubire).
-Se declanseaza un razboi civil intre trupele austriece si maghiare. Romanii se organizeaza militar
sub conducerea lui Avram Iancu. Acestia pun rezistenta in Muntii Apuseni. Se desf. tratative intre
romani si maghiari si se semneaza “Proiectul de Pacificare” la 2 iulie 1849la Seghedin care NU
prevedea renuntarea unirii Trans. cu Ungaria. Soarta revolutiei a fost decisa de contra ofensivelor
celor doua imperii (tarist si austriac) care au convins maghiarii in 1849 si a condus la stapanirea
habs. in Transilvania.
Desfasurarea in T.RO:
-Se declara in 9 iun 1848 la Islaz de catre liderii: N. Balcescu, Ion Heliade Radulescu, C.A. Rosetti,
Christian Tell si I.C Bratianu-
“Proclamatia de la Islaz” care prevede: autonomia statului, egalitatea drepturilor politice si
emanciparea clacasilor si impropietarirea lor prin despagubirea proprietarilor.
-La 11 iunie, Bucuresti, Gh. Bibescu abdica si pleaca in Transilvania.
La 13 iunie la putere este un guvern provizoriu format din lideri revolutionari.
Masuri luate de guvernul provizoriu: “Proclamatia de la Islaz” joaca rol in constitutie, desfiintarea
cenzurii, eliberareea detinutilor politici, infiintarea comisiilor care iau rol de a rezolva diferite
probleme (Comisia Proprietatii de Propaganda/ Agentii Diplomatice).
-Infrangerea revolutiei se face prin interventia militara a Imp.Ot pe 13.sep.1848.
-Desfiintarea iobagiei CU despagubire inseamna ca le da un lot de pamant de la proprietar.
Desfiintarea iobagiei FARA desfagubire inseamna desfiintarea obligatiilor fata de proprietar.

Moldova:
“Petitiunea-Proclamatiune”- 27.mar, Iasi
-are caracter moderat deoarece se temeau de pericolul interventiei Rusiei
-prevede:drepturi si libertati cetatenesti, siguranta personala, ridicarea cenzurii si reforma
invatamantului
-reorganizarea administrativa in politica interna (responsabilizarea ministrilor si a functionarilor
publici)

Revolutionarii moldoveni in emigratie au elaborat doua documenre proclamatice la Brasov si la

Cernauti:
1.”Dorintele patriei nationale din Moldova”- august, Cernauti
-eliberarea si improprietarirea prin despagubiri
2.”Printipiile noastre pentru reformarea patriei”-12 mai, Brasov
-improprietarirea fara despagubire
1,2 -> ambele cer independenta si unirea Moldovei cu Transilvania.

Transilvania:
“Pettitiunea Nationala”- 3-5 mai 1848, Blaj
-respingerea anexarii Trans. la UNgaria
-preprezentanti proportionali ai romanilor in Dieta
-independenta Bisericii Ortodoxe
-drepturi si libertati cetatenesti precum: desfiintarea cenzurii, dreptul la cuvant, scoli romanesti,
asigurarea libertatii personale si libertatea industriei si a comertului.
-desfiintarea iobagiei fara despagubire
“Proiectul de pacificare”- 2 iul 1849, Seghedin
-intre romani si maghiari
-NU PREVEDEA renuntarea la unirea Trans. cu Ungaria

Tara Romaneasca:
“Proclamatia de la Islaz”- 9 iun 1848, Islaz
-prevedea autonomia statului
-adoptarea Constitutiei
-responsabilizarea ministrilor
-emanciparea clacasilor si improprietarirea cu despagubire PB. AGRARA
 Unirea Principatelor Romane si Domnia lui Cuza

Unificarea Principatelor:

Contextul international: Razboiul Crimeei (1853-1856) intre I. Rus si

Imp.Ot
Cauze: Criza orientala si rivalitatea dintre Marile Puteri pt extindere
teritoriala.
Doreau sa obtina iesirea la Marea Mediterana si controlul asupra
Strâmtorii Bosfor si Dardanele de catre Rusia. In consecinta Rusia este
infranta. Aceasta infrangere este urmata de “Tratatul de la Paris” 1856 care
prevede inlaturarea protectoratului Rusiei si crearea unui stat tampon
(unirea Moldovei cu T.RO- propusa de Franta).
Odata cu creearea unui stat format din Moldova si T.RO, acesta ar putea lupta pt eliberarea
celorlalte state de origine rom, care sunt sub stapanire habs. Imp.Ot nu dorea ca noul stat sa lupte
impotriva lor pt independenta, iar Anglia sustine I.Ot. Acestia au gasit aceasta solutie: sa fie
consultati romanii din Moldova si Tara Romaneasca prin adunari ad-hoc cu privire la unirea celor
doua state.
Adunarile AD-HOC: au rol consultativ, se desf in 7 oct 1857 in Moldova si cu o zi mai tarziu
pe 8 oct 1857 in T.RO, sunt prezenti reprezentantii tuturor claselor sociale (pt prima data si
taranimea).
Rezolutii: unirea intr un singur stat, respectarea autonomiei Principatelor, neutralitatea
teritoriului, Ad. legislativa in care sa fie repr. toate interesele natiei, Print strain.

Conferinta de la Paris joaca rol de constitutie. Numele statului este “Principatele Unite ale
Moldovei si T.RO. Puterea executiva este reprezentata de domn si Guvern. Puterea legislativa
este reprezentata de domn si Adunare, iar deciziile erau luate de comun acord cu Comisia
Centrala la Focsani. Puterea judecatoreasca era Inalta Curte de Casatie si Justitie de la Focsani.
Drept de vot cenzitar, care favorozeaza mosienii si burghezia si egalitate in fata legii.
Ca si consecinte: constituirea statului roman modern prin unirea T.RO cu Moldova, unirea
celor 2 pricipate se realizeaza prin dubla afacere a lui A.I. Cuza prima data in Moldova
(5.ian.1859) si in T.RO. (24.ian.1859)
 Domnia lui Cuza

Obiective: recunoasterea dublei alegeri si unificarea deplina politica (1859-1862),

indepartarea unui plan de reformare al societatii romane (1863-1865).
Masuri luate: unif. serviciilor de va,a si este recunoscuta unirea pe domnia lui Cuza.
Problm. agrara:
1.”Petitiunea-proclamatiune”- 27.mar.1848, Moldova
-grabnica imbunatatire a starii locuitorilor sateni (caracter moderat)
2.”Petitiunea-nationala”- 3.mai.1848, Transilvania
-desfiintarea iobagiei fara nicio despagubire
3.”Proclamatia de la Islaz”- 9.iun, T.RO
-emanciparea clacasilor si improprietarirea lor prin despagubire
4.”Printipiile noastre pentru reformarea patriei”- 12.mai, Brasov
-improprietarirea fara despagubire (caracter radical)
5.”Dorintele patriei nationale”- aug 1848, Cernauti
-eliberarea si improprietarirea taranilor prin despagubire (caracter radical)

“Conventia de la Paris”- Constitutia Principatelor Unite

-vot cenzitar ce duce la favorizarea conservatorilor 1862 si primul guvern unic Barbu Catargiu in
ian 1862 urmat de guvernul lui M. Kogalniceanu doreste adoptarea legii rurale. Domnitorul dizolva
apoi modifica constitutia cu scopul de a spori autoritatea domnitorului in august 1864 a fost
adoptarea legii si improprietarirea cu despagubire.
Prevederile legii rurale 14 aug 1864: taranii deveneau proprietari pe locorile supuse lor, suprafata
pe care o primeau era in functie de numarul de vite, iar pamantul nu putea fi instrainat timp de 30
ani, plateau despagubiri timp de 15 ani.
Consecinte sunt ca sunt improprietariti taranii, dar loturile de pamant sunt prea mici (casa si
gradina). In cateva zeci de ani, loturile se impart la mostenitori, se vor confrunta din nou cu
aceeasi problema.

Alte reforme:
1.Legea instructiunii publice- 7.dec.1864
-invatamant gratuit, obligatoriu pt 4 clase
-egalitatea accesului in invatamant pentru ambele sexe
-reglementarea invatamantului public si privat
-introducerea invatamantului profesional
-se infiinteaza primele universitati (Iasi 1860 si Bucuresti)
2.Adoptarea codului civil si penal
3.Legea pentru organizarea moderna a sistemului judecatoresc
4.Infiintarea bursei comerciale si a CEC-ului pe plan economic
 Abdicarea lui A.I. Cuza

In 1863 se constituie “Monstruasa coalitie”, formata din conservatori si liberali radicali.

Monstruasa Coalitie a criticat domnia autoritara a lui Cuza. Conservatorii erau nemultumiti de
reforma agrara. Radicalii ii reprosau ca era prea moderat.
Cuza ii marturiseste lui Napoleon al III-lea ca este pregatit sa abdice, in favoarea unui print
strain. Abdicarea fortata de liderii Monstruasa Coalitie in 11.feb.1866.
Consecintele domniei domniei lui A.I. Cuza: unirea Principatelor Romane (Moldova+ T.RO),
procesul de modernizare (pe plan economic, politic si social), acest stat va urmari obiectivul
independentei si al unificarii depline.
Carol I continua procesul de modernizare (1866-1914). In tara se organizeaza un plebicist
(referendum), unde romanii sunt consultati cu privire la aceasta problema. La 10.mai.1866 Carol I
depunde juramantul in Parlamentul Romaniei ca principe.

Razboiul pentru independenta Romaniei

Războiul de Independență din (1877-1878)

Prin Războiul de Independență înțelegem participarea Principatelor Unite Române
(Moldova și Țara Românească) la conflictul ruso-turc, desfășurat între anii 1877-1878, în urma
căruia România a obținut independența de stat și a alipit Dobrogea.
După Unirea Principatelor (1859) și abdicarea în 1866 a înfăptuitorului unirii, Al. Ioan Cuza,
la tronul României accede principele Carol I. Sub sceptrul acestuia, România își continuă procesul
de modernizare a țării început de Cuza. Schimbări esențiale au avut loc și la nivelul societății, fapt
care a permis să se aducă în discuție obținerea independenței față de puterea suzerană
turcească. Conștienți de incapacitatea României de a-și îndeplini în totalitate interesele sub o
putere suzerană, liderii români așteptau momentul oportun de a ieși de sub autoritatea turcească.
Condițiile externe necesare afirmării independenței față de Imperiul Otoman au apărut în
1875, odată cu apariția crizei balcanice. Pe fondul foametei și a sărăciei generalizate, populațiile
din Europa de Est s-au revoltat față de stăpânirea turcească. Au avut loc revolte în
Bosnia-Herțegovina, Muntenegru, Serbia și Bulgaria. România a susținut în secret aceste mișcări
ale vecinilor ei și a ajutat la formarea pe teritoriul țării noastre a unor detașamente de revoluționari.
După eșecul diplomatic de a stabili pacea în cadrul conferinței de la Istanbul, desfășurată în
perioada decembrie 1876 - ianuarie 1877, criza balcanică a ajuns în faza rezolvării conflictului pe
calea armelor. În ajutorul țărilor din sudul României a intervenit Rusia, imperiul de la răsărit
argumentându-și protectoratul față de aceste țări prin identitatea slavo-ortodoxă comună.
România vede în implicarea Rusiei în conflict o oportunitate de a-și rezolva propriile dispute
cu partea turcă. Astfel că, la 4 aprilie 1877, a semnat împreună cu Rusia o convenție, prin care
permitea trupelor ruse să tranziteze teritoriul României spre a ajunge în teatrele de operații aflate
la sud de Dunăre. Convenția stipula obligația Rusiei de a apăra integritatea teritorială a României
și de a suporta cheltuielile de transport și aprovizionare a armatei. Deși convenția nu cerea ca țara
noastră să participe la ostilități militare, România a decis mobilizarea generală a armatei. În scurt
timp s-au prezentat la arme aproximativ 100.000 de oameni din care mai mult de jumătate ostași
combatanți. Alături de aceștia au fost chemați spre a fi instruiți aproximativ 15.000 de tineri. Din
dotarea armatei române făceau parte un număr de 12.000 de cai și 190 de tunuri.
 După mobilizare, armata română s-a plasat strategic în puncte cheie de-a lungul Dunării,
spre a evita posibilitatea unei invazii. La aceste mișcări strategice ale românilor, Turcia a răspuns
diplomatic prin expulzarea diplomaților români și sechestrarea navelor românești. Nici reacțiile
militare nu au lipsit, turcii bombardând orașele Brăila, Calafat și Reni (astăzi aflat în componența
Ucrainei).
La 12/24 aprilie 1877 Rusia declară război Turciei, iar în iunie 260.000 de soldați ruși și 802
tunuri încep să traverseze teritoriul României. Armata țaristă, protejată de flotila românească, a
trecut Dunărea și a intrat în Dobrogea.
Între timp, liderii politici români decid să profite de începutul conflictului ruso-turc și
proclamă independența. La 9/21 mai, în plenul Adunării Deputaților, Mihail Kogălniceanu, ministrul
de externe de atunci, declara România o națiune de sine stătătoare. În aceeași zi, ambele camere
ale parlamentului au adoptat o moțiune prin care se lua act de ruperea legăturilor României cu
Poarta și se anunța independența absolută a României. A doua zi, 10/22 mai, proclamația și
totodată legea adoptată de legislativul român au fost contrasemnate de Carol I. Ca urmare a noilor
realități, guvernul român a decis ca cei 914.000 le,i însemnând tributul datorat Turciei, să fie
direcționați spre bugetul armatei țării. Proclamarea independenței României a avut parte de
suportul opiniei publice internaționale, dar cu toate acestea unele țări europene, precum Franța, au
întâmpinat acțiunea românilor cu răceală, iar altele, precum Regatul Unit, cu adversitate.
Efectivul de care dispunea armata turcă în Balcani era de 186.000, dotați cu 210 tunuri. Cu
toată această inferioritate numerică față de tabăra rusă, turcii aveau avantajul fortificațiilor. După
eșecul înregistrat în cucerirea fortificațiilor de la Plevna, arhiducele Nicolae, comandantul armatei
țariste, solicită ajutor urgent din partea românilor. Armata română, formată din 52.000 de soldați, a
trecut Dunărea în august 1877 și a contribuit decisiv la cucerirea cetății Plevna, punct strategic
important în apărarea turcă.
Armatele române și rusești, împreună cu trupe de voluntari sârbi, bulgari și muntenegreni,
au luptat și în alte puncte fierbinți ale războiului ruso-turc, precum: Rahova, Vidin, Smârdan și
Belogradcik.
Armata română a primit sprijinul societății românești. În România, dar și în Transilvania, au
fost desfășurate acțiuni prin care s-au strâns bani, alimente și haine pentru armată.
Din punct de vedere financiar, contribuția României la acest război s-a ridicat la 100
milioane de lei de la bugetul de stat, plus alte 10 milioane strânse din donații. Din păcate, aceasta
nu a fost singura contribuție a țării noastre. Până la semnarea armistițiului, aproximativ 10.000 de
români și-au găsit sfârșitul pe câmpurile de bătălie.
Forțată de Regatul Unit, la 31 ianuarie 1878, Rusia a acceptat armistițiul cerut de Imperiul
Otoman. Armata țaristă renunță la ocuparea Constantinopolului și se oprește la San Stefano, unde
și semnează la 3 martie 1878 un tratat de pace, cunoscut sub numele de Tratatul de la San
Stefano. Conform tratatului, Turcia recunoștea independența României (articolul 5), Serbiei și
Muntenegrului, iar Bulgariei îi era recunoscută autonomia. Bulgariei, aflată sub protecția Rusiei, i-a
revenit prin tratat și o mare parte din Dobrogea (până aproape de Constanța). În ceea ce privește
România, tratatul mai stipula ca țara noastră să cedeze Rusiei Basarabia de sud, primind în
compensație partea de nord a Dobrogei.
Sub presiunea Marilor Puteri, speriate de influența Rusiei în Balcani, o parte din clauzele
acestui tratat au fost schimbate prin Tratatul de la Berlin (1878). Tratatul consfințea independența
deplină și calitatea de state suverane a României, Serbiei și Muntenegrului, iar granițele Bulgariei
stabilite la San Stefano au fost simțitor schimbate. În ceea ce privește România, la Berlin s-a
stabilit ca țara noastră să piardă în favoarea Rusiei județele Cahul, Bolgrad și Ismail, iar la schimb
să anexeze Dobrogea de Nord (împreuna cu Delta Dunării și Insula Șerpilor).
 Relatiile internationale ale Romaniei

România a fost recunoscută ca stat independent în urma Războiului de Independență din

1877-1878. În anul 1878 domnitorul (principele) Carol I de Hohenzollern a primit titlul de „alteță
regală”. În anul 1881 a fost modificată Constituția din 1866, pentru a specifica, printre altele, faptul
că din acel moment șeful statului va fi numit rege, iar România, regat sau monarhie constituțională
(Regatul României). Ceremonia de încoronare a avut loc pe 10 mai 1881.
Prin tratatele de pace din 1878, de la San-Stefano și Berlin, România a obținut a patra sa
provincie, Dobrogea de Nord, cu județele Tulcea și Constanța. În 1913, regele Carol I a implicat
România în Al Doilea Război Balcanic, care s-a terminat prin înfrângerea Bulgariei. Tratatul de la
București din 1913 consfințește statutul Regatului României ca putere regional balcanică și,
totodată, aduce României o nouă provincie, Dobrogea de Sud, cunoscută sub numele de
Cadrilater, cu județele Durostor și Caliacra. În 1914, regele Carol I moare și rege al României
devine principele moștenitor, Ferdinand I (1914-1927).
Banatul, Transilvania, Basarabia și Bucovina s-au unit cu Regatul României după Primul
Război Mondial. După cel de-Al Doilea Război Mondial și ocuparea României de către trupele
sovietice, ultimul rege al țării, Mihai I, a fost silit să abdice în data de 30 decembrie 1947.
Politica externa a Romaniei din ultimele doua decenii ale secolului al XIX-lea a fost
influentata de natura relatiilor cu Rusia. Dupa schimbul teritorial, Rusia ameninta cu dezarmarea
armatei romane si cu ocuparia teritoriului national. Romania a cautat un aliat care sa i garanteze
frontiera rasariteana: Germania. In 1883 Romania adera la Tripla alianta (Germania,
Austro-Ungaria si Italia)- acordul a fost secret din cauza faptului ca politicienii si opinia publica
erau in majoritate filofrancezi, dar si fiind Austro-Ungaria detinea teritorii locuite de o majoritate
romaneasca (Transilvania, Banat si Bucovina). 1913: al doilea razboi balcanic: Bulgaria vs Serbia,
Grecia, Muntenegru, Imp.Ot si Romania. Cauza: statele victorioase (Bulgaria, Serbia, Grecia si
Muntenegru) in primul razboi balcanic (1912) nu s au inteles la impartirea teritoriilor cucerite de la
otomani. Armata romana a trecut la sud de Dunare, insa nu a desfasurat nici o actiune militara
majora. Pacea s a incheiat la Bucuresti-> Bulgaria ceda Romaniei sudul Dobrogei (Cadrilaterul).
Ascendența din 1859 a lui Alexandru Ioan Cuza în funcția de Domn al Moldovei și al Țării
Românești sub suzeranitatea nominală a Imperiului Otoman a unit o parte a națiunii române în
jurul unui singur conducător. În 1862 cele două principate s-au unit formal sub numele de
România, cu capitala la București. Pe 23 februarie 1866 o așa-numită Monstruoasă coaliție,
compusă din conservatori și radicalii liberali, l-a forțat pe Cuza să abdice. Prințul german Carol de
Hohenzollern-Sigmaringen a fost desemnat Prinț al României, în speranța asigurării sprijinului
german pentru o viitoare unire și independență. Descendenții săi au devenit regii României, până
la venirea la putere a comuniștilor în 1947. În 1877, după un război ruso-româno-turc, România a
devenit independentă, dar sudul Basarabiei este reanexat la Rusia. La data de 14 martie 1881,
România a fost proclamată regat, iar Carol a fost încoronat ca prim rege al României. Noul stat,
situat geografic între imperiile Otoman, Austro-Ungaria și Rusia și Regatul Serbiei, privea cu
speranță înspre vest, în special spre Franța, pentru modelele sale culturale, educaționale și
administrative. În 1916, România a intrat în Primul Război Mondial de partea Antantei. În 1918,
imperiile austro-ungar și rus s-au dezintegrat; Adunarea Națională în Transilvania și Sfatul Țării în
Basarabia și Bucovina și-au proclamat Unirea cu România, iar Ferdinand a fost încoronat Rege al
României, la Alba Iulia, pe 15 octombrie 1922.
Vechiul Regat este un termen colocvial utilizat pentru a nominaliza teritoriile acoperite de
primul stat românesc independent: Principatele Unite - Moldova și Țara Românească. Locuitorii
acestor ținuturi sunt numiți regățeni. Termenul a apărut după Primul Război Mondial, când Vechiul
Regat s-a unit cu Banatul, Basarabia, Bucovina și Transilvania.
 Primul Razboi Mondial

28 iunie 1914: la Sarajevo este asasinat printul mostenitor al Austro-Ungariei de catre un

student sarb, care facea parte din gruparea secreta “Mana Neagra”. Asasinarea din 28 iunie a
arhiducelui Austro-Ungariei, Franz Ferdinand cât şi a soţiei sale, la Sarajevo, de către naţionalistul
sârb Gavrilo Princip reprezintă după opinia majorităţii principalul eveniment care a dus la
declanşarea războiului. Moartea celor doi a fost folosită ca simplu pretext de către autorităţile de la
Viena şi Budapesta pentru a declara o lună mai târziu război Regatului Serbiei şi a-şi mări
graniţele imperiului şi influenţa în Balcani.
28 iulie 1914: Austro-Ungaria declara razboi Serbiei. Tripla Alianta (Puterile Centrale) era
alianta defensiva -> Romania nu a fost obligata sa ia parte la razboi. Romania si a proclamat
neutralitatea la data de 21 iulie/3 august 1914, in urma Consiliului de Coroana de la Sinaia.
Romania a adoptat neutralitatea, deoarece a dus tratative atat cu Antanta, cat si cu Puterile
Centrale in vederea intrarii in razboi. In acest timp, s au realizat investitii importante in armata.
O altă cauză care a dus la izbucnirea “Marelui Război” a ţinut de interesele geopolitice ale
puterilor europene. Nu trebuie trecut cu vederea faptul că unul dintre principalele obiective
geopolitice ale imperiului dualist era acela de a ajunge la apele Mării Egee, la orasul-port
Thessalonic, situat înnordul Greciei de azi.
Campania militară a Regatului României din timpul Primului Război Mondial s-a terminat cu
un dezastru; la începutul anului 1918 forțele românești mai controlau doar teritoriul Moldovei din
1859, după ce s-a reușit stoparea ofensivei Puterilor Centrale în bătăliile de la Mărășești, Mărăști
și Oituz. Când bolșevicii au cucerit puterea în urma Revoluției din Octombrie și au semnat cu
germanii Tratatul de la Brest-Litovsk, România a fost lăsată complet izolată și încercuită de forțele
ostile, neavând altă opțiune decât să iasă la rândul ei din război și să accepte condițiile umilitoare
ale Păcii de la București. După ofensiva încununată cu succes de la Salonic care a avut ca rezultat
scoaterea din război a Bulgariei, România a reintrat în război pe 10 noiembrie 1918, cu doar o zi
mai înainte ca războiul să se încheie în vest.
După dezintegrarea Imperiului austro-ungar și a Imperiului Rus, Regatului României i-au fost
recunoscute noile granițe prin Tratatul de la Versailles. Armata română a pierdut aproximativ
400.000 de soldați: morți, răniți, dispăruți sau prizonieri, iar pierderile cumulate ale germanilor,
austriecilor, bulgarilor și otomanilor au fost estimate la aproximativ 60.000 de oameni.
 Romania in Primul Razboi Mondial

Cauzele intrarii Romaniei in Primul Razboi mondial:

-principala cauza a fost dorinta Romaniei de a ii elibera pe romanii din Transilvania, Banat si
Bucovina de sub stapanirea austro-ungara
-Romania a intrat in razboi de partea Antantei, deoarece clasa politica romaneasca considera ca
aceasta are cele mai mari sanse de reușită

Actiuni diplomatice si militare:

- 4 august 1916: Romania semneaza cu Antanta o conventie politica si una militara
→conventia politica prevedea:
● -Romania trebuia sa declare razboi doar Austri-Ungariei
● -Antanta se angaja sa respecte integritatea teritoriala a Romaniei
● -Antanta recunostea drepturile legitime ale Romaniei asupra teritoriilor din Austro-Ungaria
(Transilvania, Banat si Bucovina)
● -Antanta se angaja sa trateze Roamania ca partener egal la viitoarea conferinta de pace
→conventia militara prevedea:
● -ajutor militar al Antantei pentru Romania
● -aprovizionarea armatei romane cu munitie si armament
● -ample operatiuni militare ale Antantei in sprijinul Romaniei
-14 august 1916: Romania declara razboi Austro-Ungariei
-15 august 1916: armata romana trece de Carpati in Transilvania si reuseste sa elibereze o parte
din teritoriu
-mobilizarea trupelor Puterilor Centrale la sudul Dunarii a dus la infrangerea Romaniei de la
Turtucaia ->Romania pierde batalie dupa batalie-> doua treimi din teritoriu intra sub stapanire
straina->doar Moldova ramne libera-> capitala este mutata la Iasi, iar tezaurul este trimis in Rusia
-in vara anului 1917, sub celebra lozinca “Pe aici nu se trece!”, armatele romane, dand act de
mare curaj, au obtinut victortiile de la Marasti, Marasesti si Oituz
-revolutia bolsevica din octombrie 1917 a scos Rusia din razboi, lasand Romania singura pe
frontul de est -> Romania nu reuseste sa faca fata inamicilor si este nevoita sa incheie pacea de la
Bucuresti din mai 1918
-Puterile centrale ocupau Dobrogea
-Austro-Ungaria isi extindea stapanirea de a lungul crestelor Carpatilor
-surplusurile de petrol si cereale intrau in posesia Germaniei
-economia romaneasca intra sub controlul Germaniei
-tratatul de pace nu a fost niciodata promulgat de regele Ferdinand I
-Puterile Centrale sufera o serie de infrangeri ->Romania reintra in razboi pe 10 noiembrie 1918
-11 noiembrie 1918: ia sfarsit Marele Razboi
Conferinta de Pace de la Paris (1919-1920)
-28 iunie 1919: la Versailles a fost semnat tratatul de pace cu Germania
prevedea: Germania să-și asume completa responsabilitate pentru declanșarea războiului și să
plătească mari compensații (reparații de război) trupelor aliate.
-10 sptembrie 1919: la Saint-Germain a fost semnat tratatul de pace cu Austria
prevedea: s-a recunoscut independența Republicii Austria;
s-au constituit statele Polonia, Cehoslovacia, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor,
recunoscându-se astfel de jure, dezmembrarea Austro-Ungariei;
apartenența Bucovinei la România;
-27 noiembrie 1919: la Neuilly a fost semnat tratatul de pace cu Bulgaria
prevederi: să returneze Dobrogea, care conform Tratatului de la București a fost parțial cedată
Bulgariei și parțial Puterilor Centrale (care ulterior, la 25 septembrie 1918, au transferat acest
condominiu comun Bulgariei), în România, restabilind astfel granița stabilită prin Tratatul de la
București (1913).
să-și reducă armata la 20.000 de oameni.
să plătească despăgubiri de 100 de milioane de lire sterline.
-4 iunie 1920: la Trianon a fost semnat tratatul de pace cu Ungaria si Aliatii (inclusiv Romania)
Drept urmare, Transilvania, Maramureș, precum și părți din Banat și Crișana, au fost recunoscute
oficial ca parte a Regatului României.

Urmari:
-Basarabia, Bucovina si Transilvania s au unit cu Vechiul Regat
-teritoriul si populatia tarii s au dublat
-prin tratatele incheia s a obtinut recunoasterea internationala a noilor granite ale Romaniei

Marea Unire

Realizarea Marii Uniri, prin unirea Basarabiei, Bucovinei, Transilvaniei, precum și a

teritoriului denumit istoric Partium (Arad, Bihor, Satu Mare) cu Vechiul Regat, a fost rezultatul
acțiunii românilor în conjunctura favorabilă de la sfârșitul Primului Război Mondial. Unirea acestor
teritorii a fost posibilă în contextul afirmării internaționale a principiului autodeterminării
naționalităților, exprimat în cele 14 puncte ale președintelui american Woodrow Wilson.

Basarabia
În frunte cu Partidul Național Moldovenesc, creat în martie 1917, Basarabia a rezistat
tendințelor Ucrainei de a o anexa, în contextul haosului total din Rusia revoluționară. În octombrie
1917 a avut loc la Chișinău un congres al ostașilor moldoveni, care a proclamat „autonomia
teritorială și politică a Basarabiei" și a decis crearea Sfatului Țării ca organ reprezentativ.
Conducerea sa executivă a fost încredințată unui consiliu director în frunte cu Ion Inculeț. La 2
decembrie 1917 se proclamă Republica Democratică Moldovenească, membră a Republicii
Federative Ruse.
Pentru a opri anarhia militară din Basarabia consiliul director a apelat la guvernul român,
care a trimis trupe, restabilind ordinea. Ca răspuns, la 13 ianuarie 1918, guvernul Rusiei Sovietice
a întrerupt relațiile diplomatice cu România, sechestrând tezaurul României. La 24 ianuarie 1918
Sfatul Țării a proclamat independența Republicii Democratice Moldovenești, care se alipește
României la 27 martie 1918.
Bucovina
După semnarea păcii de la Brest-Litovsk (18 februarie 1918), Ucraina ridică pretenții asupra
Bucovinei. Ca răspuns la manifestul „Către popoarele mele credincioase” al împăratului Carol I al
Austriei, deputații români din parlamentul de la Viena constituie Consiliul Național Român (CNR).
La inițiativa lui Sextil Pușcariu, la 14 octombrie 1918, se convoacă la Cernăuți o adunare
națională, numită „Adunarea Constituantă de la Cernăuți”, care proclamă „unirea Bucovinei
integrale” la celelalte provincii românești. Ca organe centrale s-au creat Consiliul Național și un
Birou Executiv condus de Iancu Flondor. Consiliul Național cere guvernului român intervenția
militară, care este aprobată la 23 octombrie 1918, pentru a contracara presiunile Ucrainei. La 12
noiembrie 1918, CNR a votat „Legea fundamentală provizorie asupra puterilor Țării Bucovinei”. La
15 noiembrie se convoacă Congresul General al Bucovinei, care a votat în unanimitate, cu sprijinul
locuitorilor germani și polonezi, unirea cu România.

Transilvania
În Transilvania principalele forțe politice românești erau concentrate în jurul Partidului
Național Român, condus de Iuliu Maniu, și al Secțiunii Române a Partidului Social Democrat din
Ungaria (PSD-R), în frunte cu Ion Flueraș. La 29 septembrie 1918, prin Declarația de la Oradea,
ele anunță hotărârea de autodeterminare și separarea politică de Ungaria. La 18 octombrie 1918
se constituie Consiliul Național Român Central (CNRC) ca organ politic unic al românilor din
Transilvania, alcătuit din 6 membri ai PNR și 6 ai PSD-R. În noiembrie, în întregul teritoriu se
formează consilii și gărzi naționale, după modelul CNRC. Acestea preiau de îndată controlul politic
și administrativ, asigurând ordinea într-o perioadă tulbure. După nota ultimativă a CNRC adresată
guvernului ungar, se desfășoară tratative româno-ungare la Arad în 13-14 noiembrie 1918, care
însă nu dau rezultate.
În acest context, la 5 noiembrie 1918, prin manifestul „Către popoarele lumii”, se face
cunoscută dorința națiunii române din Transilvania de a se uni cu Vechiul Regat. CNRC mai
decide convocarea unei mari adunări plebiscitare care să adopte această hotărâre. La 7 noiembrie
se publică textul convocării, Marea Adunarea Națională a Românilor întrunindu-se la 18 noiembrie
1918 la Alba Iulia. La 1 decembrie 1918 aceasta a proclamat în unanimitate unirea cu România.