Sunteți pe pagina 1din 9

BUTURUGĂ MITRUŢ-CRISTIAN

Anul II, Istorie

GHEORGHE GHEORGHIU-DEJ
Viaţa şi activitatea

BUCURESTI, 2018
Tinereţea şi anii dinainte de „momentul Griviţa”

Gheorghe Gheorghiu a venit pe lume în sânul unei familii de muncitori din Bârlad. Tatăl purta
numele de Tănase Gheorghiu, iar pe mama sa o chema Ana. Înainte să împlinească doi ani,
baiatul a fost adoptat de unchiul său, Nicolae Gheorghe Ionescu din Moineşti şi a frecventat
şcoala gimnazială nr 1 „Ştefan Luchian”.1 La vârsta de 11 ani este forţat să înveţe meseria de
cizmar, o activitate care nu i se va părea atractivă niciodată. Se angajează apoi la o fabrică de
cherestea cu sediul în Dărmăneşti, apoi la o postăvărie în Buhuşi, la o dogărie în Piatra Neamţ şi
tot în acelaşi domeniu şi în Moineşti. Dar această muncă „slăbeşte puterile băiatului, care abia
împlinise 14 ani.”2 Era vorba despre primele semne ale afecţiunii pulmonare ce într-un final îi
vor aduce sfărşitul cinci decenii mai târziu.

Gheorghe Gheorghiu s-a iniţiat în meseria de electrician la societatea petrolieră Steaua Româna
Moineşti, iar apoi a lucrat la atelierele CFR Galaţi. De acolo, el intenţiona să se specializeze
peste hotare, în Belgia, dar lipsa banilor îi poate permite să urmeze doar un curs prin
corespondenţă. Transferul de la staţia din Galaţi la cea din Dej, drept urmare a unor acuzaţii de
agitaţie comunistă, l-a însemnat cu supranumele de „Dej”. De-a lungul timpului i se va spune şi
în alte feluri, unul dintre ele fiind „Machiavelli din Balcani” pentru că avea o „capacitate
formidabilă de intrigă şi manipulare.”3

În 1926 a avut loc nunta dintre Gheorghiu şi Maria Stere Alexe, fiica unui sifonar. Au avut doua
fiice, una dintre ele viitoarea actriţă Lica Gheorghiu, iar cealaltă pe nume Constanţa.4

Un moment crucial al vieţii sale a fost determinat de intrarea în rândurile Partidului Comunist
Român în anul 1930. Din acest moment, viaţa şi priorităţile lui Gheorghe Gheorghiu se vor
schimba radical.

1
ziaruldeiași.ro. „Casa lui Gheorghe Gheorghiu-Dej a ajuns o ruină”. Accesat în 30.05.2018.
2
http://www.comunismulinromania.ro/index.php/gheorghiu-dej-biografie/ . Accesat în 30.05.2018
3
Vladimir Tismăneanu, Fantoma lui Gheorghiu-Dej, ed. Univers, București, 1995, pp. 94 şi 107
4
Biografie Lica Gheorghiu, accesat 22.05.2018
Momentul Griviţa şi detenţia lui Dej

La data de 2 februarie 1933, muncitorii din cadrul CFR ce lucrau la Atelierele Griviţa din
Bucureşti, au iniţiat o grevă drept răspuns la măsurile luate de guvern, guvern care anulase
vechile înţelegeri cu privire la condiţiile de muncă. La 14 februarie, Gheorghiu-Dej şi alţi câţiva
membri ai Comitetului Central de Acţiune au fost arestaţi, urmând ca în ziua de 15 februarie să
aibă loc confruntări violente între grupele de muncitori şi forţele poliţieneşti, mulţi dintre
ceferişti fiind răniţi mortal.

Gheorghiu-Dej a fost judecat drept instigator, alături de Constantin Doncea, Chivu Stoica,
Dumitru Petrescu, Ilie Pintilie, Gheorghe Vasilichi şi de alţi peste 100 de agitatori. La 19 august
1933, în urma unui proces ţinut la Craviova a fost dată sentinţa cu numărul 571 care îl condamna
pe Dej la 12 ani de muncă silnică, urmând să îşi înceapă pedeapsa în închisoarea Doftana lângă
Câmpina, trecând şi pe la penitenciarul din Caransebeş şi lagărul din Târgu Jiu.5

În 1936, Dej va fi ales, în lipsă, ca membru CC al PCR, devenind conducător al facţiunii


rezidente în închisori a Partidului. Şi-a întărit autoritatea în cadrul organizaţiei de partid a
închisorilor folosindu-se de ajutorul oferit de un grup de agenţi sovietici de asemenea închişi în
România : Pintilie Bodnarenko-Pantiusa, Serghei Nikonov – Nicolau, Petea Gonciaruk, Vasile
Bucikov, Mişa Posteuca.6 Grupul din ţară alături de care şi-a petrecut anii de război în lagărul de
la Tg. Jiu, îi includea pe Gheorghe Apostol, Nicolae Ceauşescu, Miron Constantinescu,
Alexandru Drăghici, Teohari Georgescu şi Alexandru Moghioroş.7

Dat fiind rangul său de lider comunist important, Dej este mutat la Târgu-Jiu în timpul regimului
antonescian, petrecându-şi acolo cea mai mare parte din război. Colegul său de celulă a fost
Nicolae Ceauşescu, căruia Dej i-a devenit un adevărat mentor politic. La 12 august 1944, cu
puţin timp înainte de lovitura de stat din 23 august, el a evadat din temniţă.

5
Dennis Deletant, Teroarea comunistă în România. Gheorghiu-Dej și statul polițienesc, 1948-1965. Trad. din l.
engl. de Lucian Leuștean a lucrării autorului "Comunist Terror in Romania. Gheorghiu-Dej and the Police State,
1948-1965". (1999). Iași, Polirom, 2001, p. 25
6
Vladimir Tismăneanu, op.cit, p.64
7
Mihai Bărbulescu, Dennis Deletant, Keith Hitchins, Șerban Papacostea, Pompiliu Teodor, Istoria României.Editura
CORINT, București, 2002, p. 409
Secretar General al PCR

Pe data de 16 octombrie 1945 a avut loc prima Conferinţă Naţională a Partidului Comunist
Român, în cadrul căruia delegaţii au nominalizat un Comitei Central, un Birou Politic format din
Gheorghiu-Dej cu funcţia de secretar general, Ana Pauker şi Teohari Georgescu ca secretari. 8 În
raportul înfăţişat Conferinţei, Dej vorbea despre proiectele de industrializare a ţării şi crearea
unor noi surse de energie, cu accent pe electrificare.

La 1 decembrie 1946, Dej obţine rangul de frunte în Ministerul Economiei Naţionale, numit în
anul următor Ministerul Industriei şi Comerţului. Funcţia principală a acestui Minister era
mobilizarea tuturor resurselor ţării pentru a se finaliza politica econimică de tip comunist. Dej a
avut grijă ca obligaţiile de natură economică pe care România se angajase să le respecte faţă de
Uniunea Sovietică, să fie respectate în conformitate cu armistiţiul din 1944.

În perioada 1946-1947, el a fost unul dintre membrii delegaţiei române conduse de Gheorghe
Tătărescu la tratativele de pace de la Paris. S-a încercat recunoaşterea statului de co-beligeranţă
pentru România, dar fără succes. Lesne de înţeles, delegaţia nu a obiectat faţă de anexarea
Basarabiei şi a Bucovinei de Nord.

După formarea Partidului Muncitoresc Român ca urmare a fuziunii dintre Partidul Social
Democrat şi Partidul Comunist Român, Dej a fost ales din nou secretar general, iar Ana Pauker şi
Teohari Georgescu au primit funcţii în secretariatul partidului şi în Biroul Politic. Pe de altă
parte, Lucreţiu Pătrăşcanu nu a mai fost ales în niciunul dintre organismele de conducere ale
partidului, iar puţin timp după aceea a fost demis şi din funcţia de Ministru al Justiţiei.

Gheorghe Gheorghiu-Dej, lider al României

Regimul impus de Gheorghe-Gheorghiu s-a caracterizat prin lupta politică din interiorul
partidului şi procesul de eliminare a adversarilor politici. Începând cu 1945, odată cu lichidarea
lui Ştefan Foriş care fusese secretar general al partidului până în aprilie 1944 , şi culminând cu
arestarea lui Pătrăşcanu, urmată de sentinţa şi apoi condamnarea la moarte a acestuia, se

8
Keith Hitchins, România 1866-1947, trad. George G. Potra, Delia Răzdolescu. Ed. a IV-a, Humanitas, București,
2013, p. 591.
materializează prima etapa a acestui proces de epurare iniţiat de Dej sub puternica influenţă
sovietică. 9

Cea de-a doua etapă îi va avea drept ţinte pe Ana Pauker, Vasile Luca şi Teohari Georgescu,
practic persoanele cele mai importante dupa Gheorghiu-Dej din conducerea PRM. Vasile Luca a
fost întemniţat pe 16 august 1952, primeşte condamnarea la moarte în 1954, pedeapsă comutată
la închisoare pe viaţă. Ana Pauker a fost şi ea arestată pe 20 februarie 1953, pentru o perioadă
de timp, iar apoi îşi va trăi restul vieţii uitată în Bucureşti. În cele din urmă,Teohari Georgescu
va fi şi el eliminat din conducerea partidului. El va fi reabilitat politic de Nicolae Ceauşescu şi i
se va acord din nou o funcţie în Comitetul Central. Acuzaţiile împotriva celor trei co-lideri au
fost formulate de Miron Constantinescu, Iosif Chişinevschi şi Alexandru Moghioroş, sub
oblăduirea sovieticilor. 10

A treia etapa începe odată cu plenara din iunie 1957 în care sunt anihilaţi Chişinevschi şi Miron
Constantinescu. Aceştia au fost acuzati de conspiraţie împotriva lui Gheorghiu-Dej, în care ar fi
fost implicat şi Constantin Pârvulescu.

Regimul lui Dej a fost total subordonat influenţei sovietice mai ales în prima parte. Dej a fost un
lider puternic animat de convingeri staliniste. Influenţa de tip economic s-a materializat prin
înfiinţarea companiilor mixte Sovrom, prin care economia statului român a fost transformată
după modelul economiei centralizate de tip sovietic. Cele mai importante pentru Uniunea
Sovietică au fost Sovrompetrol şi Sovromtransport, acestea intrând în funcţiune imediat.
Sovromurile nu vor rezista decât până în 1956, când Sovromcuarţitul va fi revândut românilor,
încheindu-se astfel această formă de exploatare economică directă de către ruşi.

La nivel politic, toate acţiunile întreprinse de România necesitau aprobarea lui Iosif Stalin. Dej se
va folosi de tendinţele anti-semite ale dictatorului sovietic pentru a obţine acordul de epurare a
membrilor de partid de origine evreiască, sub acuzaţia de cosmopolitism. Până la momentul
morţii lui Stalin în 1953, Dej nu a modificat deloc linia de represiune politică dictată de la
Moscova, represiune care avea drept ţintă întreaga societate din România.

9
Dennis Deletant, op.cit, p.120
10
Ibidem
Când Nikita Hruşciov a ajuns la conducerea Uniunii Sovietice, Dej a fost deranjat de reformele
acestuia, reforme ce au declanşat procesul de destalinizare. Liderul român a considerat că aceste
reforme îi vor clătina locul în conducerea PMR, dat fiind vechiul său statut, cel de fidel aplicator
al directivelor lui Stalin. Dej susţinea ca România „s-a destalinizat în timpul lui Stalin”, făcând
referire la epurarea care i-a scos din partid pe staliniştii Ana Pauker, Luca şi Georgescu.11

Dej va adopta în anii ce au urmat o atitudine politică ambivalentă. În timp ce în 1954 el decidea
eliberarea a unui număr mare de prizonieri politici, tot în cursul aceluiaşi an, Securitatea se
ocupa de un nou val de arestări şi epurări. Mulţi dintre cei care vor supravieţui acestei noi
mişcări de represiune, vor fi eliberaţi în 1964 când Dej încă se afla la putere. După anul 1958,
vor urma alte valuri de persecuţii, de data asta îndreptate împotriva intelectualilor printre care se
vor număra Constantin Noica şi Alexandru Paleologu.. Au loc şedinţe de demascare a unor
artişti, scriitori, profesori şi studenţi. Gheorghiu-Dej iniţiază astfel, împreună cu Ion Gheorghe
Maurer strategia „stalinismul naţional, respectiv acea linie politică bazată pe menţinerea unei
drastice ortodoxii în politica internă, combinată cu o deschidere spectaculoasă în relaţiile cu
Occidentul.”12

Poate cel mai controversat lucru legiferat de către Gheorghiu-Dej, a fost aplicarea directă a
terorii comuniste în România. Prin Decretul Prezidiului Marii Adunări Naţionale din 14 ianuarie
1950, lagărele de muncă au fost legalizate sub denumirea iniţială de Unităţi de Muncă. Ţintele
acestor lagăre erau toţi cei care se opuneau Partidului prin orice fel de activitate : lansare de
zvonuri, răspândire de propagandă imperialistă, „defăimare a Partidului Muncitoresc Român, sau
a Uniunii Sovietice ; toţi acei cetăţeni români care frecventează bibliotecile şi ambasadele
puterilor capitaliste în România.”13

Aceste motive vor duce la arestarea a numeroase persoane, cu precădere studenţi, care frecventau
institutele şi bibilotecile occidentale. Printre ei se afla şi Şerban Papacostea care a fost deţinut la
lagărul de muncă de la Capul Midia.

Ultimii ani, moartea şi controversa succesiunii

11
Cristian Preda, Rumânii fericiți. Vot și putere de la 1831 până în prezent. Iași, POLIROM, 2011, p. 237
12
Vladimir Tismăneanu, op cit, p.129
13
Cristian Troncotă, Colonia de muncă, în Arhivele totalitarismului, vol. I, nr. 1, 1993, p. 170
În 1958, Gheorghiu-Dej obţine un succes politic capital, reuşind să determine guvernul sovietic
să dea comanda retragerii ultimelor trupe ale Armatei Roşii de pe teritoriul României. Retragerea
efectivă a avut loc în iulie 1958. Imediat după aceasta, Dej va da curs unor sentimente
antisovietice. În scrierile istorice încep să apară referiri la Basarabia românească şi vor fi
publicate şi textele lui Marx care vorbeau despre imperialismul ţarist, texte cenzurate până în
acel moment.

În ultimii ani de conducere, Dej a stabilit relaţii diplomatice cu statele din Occident, inclusiv cu
marea putere de dincolo de Atlantic, Statele Unite ale Americii. Astfel de acţiuni au fost
susţinute chiar de Lyndon B.Johnson, preşedintele SUA la acea vreme care considera ca
România devenise un stat prieten, deşi comunist, în contextul larg reprezentat de Războiul Rece.

Gheorghe Gheorghiu-Dej a încetat din viaţă pe 19 martie 1965, suferind de cancer la plămîni. Au
existat numeroase zvonuri privind o posibilă iradiere intenţionată la care liderul comunist ar fi
fost supus în timpul ultimei sale vizite la Varşovia, drept răspuns la politicile sale tot mai
independente.
A existat şi o puternică situaţie controversată cu privire la succesiunea la conducerea partidului.
Gheorghe Apostol susţine că el ar fi fost alegerea pe care Dej ar fi agreat-o şi ca Dej însuşi l-ar fi
numit drept succesor. Factorul decisiv a fost reprezentat de Ion Gheorghe Maurer, un personaj
total ostil lui Apostol. Manevrele lui Maurer l-au adus în fruntea partidului pe Nicoale
Ceauşescu, unul dintre protejaţii liderului trecut în nefiinţă şi un personaj important în cadrul
partidului.
BIBLIOGRAFIE

1. BARBULESCU, Mihai; DELETANT Dennis; HITCHINS Keith;


PAPACOSTEA Şerban, TEODOR Pompiliu, “Istoria României”, Bucureşti
: Corint, 2002.
2. DELETANT, Dennis, “Teroarea comunistă în România, Gheorghiu-Dej şi
statul poliţienesc 1948-1965”, Iaşi : Polirom, 2001.
3. HITCHINS, Keith, „România, 1866 – 1947”, trad. POTRA, George şi
RĂZDOLESCU, Delia, Editura a IV-a, Bucureşti : Humanitas, 2013.
4. PREDA, Cristian, „Rumânii fericiti. Vot şi putere de la 1831 până în
prezent”, Iaşi : Polirom, 2011.
5. TISMĂNEANU, Vladimir, „Fantoma lui Gheorghiu-Dej”, Bucureşti : Ed.
Universităţii Bucureşti, 1995.
6. TRONCOTĂ, Cristian. Colonia de munca. În Arhivele Totalitarismului , vol
I, nr 1, 1993.
7. ziaruldeiași.ro. „Casa lui Gheorghe Gheorghiu-Dej a ajuns o ruină”.
Disponibil pe Internet la adresa https://www.ziaruldeiasi.ro/local/bacau/casa-
lui-gheorghe-gheorghiu-dej-a-ajuns-o-ruina~ni9on
8. Comunismul în România, biografie Gheorghe Gheorghiu-Dej. Disponibil pe
Internet adresa http://www.comunismulinromania.ro/index.php/gheorghiu-
dej-biografie/
9. Biografie Lica Gheorghiu. Disponibil pe Internet la adresa
http://www.cinemarx.ro/persoane/Lica-Gheorghiu-95535.html?biografie