Regimul Gheorghe

Gheorghiu-Dej (1948-1965)
Proiect realizat de Doaga Cristina

Gheorge
Gheorghiu-Dej, ales
prim-secretar al
partidului comunist
in octombrie 1945,
ulterior conducator
al partidului unic
pana la moartea sa
in 1965, a fost,
dupa modelul
politic reprezentat
de Stalin, un
conducator
autoritar, intolerant
cu orice forma de

Regimul Dej a cunoscut trei etape principale ale luptei in interiorul

partidului, trei ocazii pe care le-a folosit, dupa modelul stalinist,
pentru impunerea echipei sale fidele si pentru eliminarea (epurarea)
adversarilor reali sau potentiali.

 Prima etapa a epurarilor intrepinse de

Dej a inceput in 1945, prin lichidarea

grabita a lui Stefan Foris, fost conducator
al partidului comunist in timpul
razboiului, si a culminat cu arestarea, in
1948, a liderului de partid Lucretiu
Patrascanu, un comunist cu o buna
pregatire intelecuala si foarte ambitios in
care Dej vedea un adversar politic
personal. Patrascanu a fost inchis si
supus la diverse presiuni fizice si psihice,
pentru a recunoaste colaborarea cu
servicii secrete occidentale. Dupa moartea
lui Stalin (5 martie 1953), noul
conducator al Uniunii Sovietice, Nikita
Hrusciov, a dat semnalul innoirii
echipelor conducatoare din tarile-satelit.
Temandu-se ca Hrusciov va dori
inlocuirea sa cu Lucretiu Patrascanu, Dej
a decis in 1954 lichidarea adversarului

A doua etapa a epurarii intrepinse la

varful propriului partid i-a avut drept
victime principale pe Ana Pauker si pe
colaboratorii acesteia, Vasile Luca si
Teohari Georgescu (gruparea
moscovita, Dej si colaboratorii sai
fiind fractiunea interna). Cele doua
fractiuni au colaborat atata vreme cat
au avut de luptat impotriva dusmanilor
comuni. In 1952, avand
consimtamantul lui Stalin, gruparea lui
Dej a pornit ofensiva deschisa
impotriva gruparii Anei Pauker,
acuzand-o de politica de stanga,
impaciuitorism, etc. Unul dintre
avantajele lui Dej provenea si din
faptul ca atacul sau la adresa Anei
Pauker (care era evreica) coincidea cu
inceputul unei camapni antisemite a lui
Stalin la Moscova.

Ultima etapa a epurarii interne a

avut loc in iunie 1957, an in care Dej
a anihilat, din punct de vedere
politic, alti doi lideri de partid
susceptibili de a-i deveni adversari:
Iosif Chisinevschi si Miron
Constantinescu. Acum, ca si-n
precedentele etape, comform
ritualului politic practicat de toate
regimurile comuniste, Dej a legat de
numele adversarilor sai inlaturati
toate abuzurile, esecurile si
nerealizarile regimului; in locul
celor epurati, si-a numit oameni
fideli, din propria sa echipa. Dupa
1958, anul retragerii trupelor
sovietice de pe teritoriul Romaniei,
trece la o schimabare sensibila a
liniilor directoare ale politicii sale:
este vorba de o oarecare indepartare
fata de modelul sovietic, mai ales in
privinta politicii externe.

Pe planul politicii interne, aceasta schimbare s-a

manifestat printr-o relativa liberalizare a vietii
culturale, a invatamantului, etc. Legaturile
culturale si stiintifice cu tarile din Occident, rupte
dupa 1948, sunt reluate si ajung la un nivel
modest, dar promitator. Dej reia si legatura cu
Iugoslavia, al carei lider comunist, Iosip Broz Tito,
fusese un adversar redutabil al lui Stalin. Totusi,
este de retinut faptul ca, din punct de vedere
politic, partidul unic si-a mentinut nestirbit
controlul intern asupra societatii si nu a cedat nici
unul din prerogativele sale.