Sunteți pe pagina 1din 1

Fișă de lucru Iluminism (Epoca luminilor)

„Pentru a nu se abuza de putere trebuie ca aceasta, în cadrul fiecărei ordini existente să fie
temperatî de altî putere.... În fiecare stat exista trei feluri de putere: putere legislativă, putere
executivă privitoare la guvernarea lucrurilor care derivă din drepturile oamenilor și puterea
executoare celor ce derivă din dreptul civil. În numele celei dintâi, principele sau autoritatea unui
alt magistrat elaborează legi cu caracter temporar sau pentru totdeauna , le corijează sau le abrogî
pe cele existente. În numele celei de-a doua se declară războisau pace...în virtutea celei de-a treia
se pedepsesc infracțiunile sau se judecă litigiile dintre persoane particulare. Pe cea din urmă o
vom numi putere judecătorească....Atunci cand aceeași persoană reune
a. ”Destul de bogată pentru a face din casa sa unloc al întălnirii scriitorilor și artiștilor și
văzând că pentru ea este un mijloc de a-și petrece bătrânețea în mijlocul unei societăți
amuzante și onorabile, doamna Geoffrin organiza la ea acasă două dineuri: unullunea,
pentru artiști, și altul miercurea, pentru oamenii de litere, și un lucru remarcabil este
faptul că, fără nicio legătură cu artele, nici cu literatura, această femeie care în viața ei nu
a citit nimic,ci a prins totul din zbor, se găsea atât în mijlocul societății unora, cât și a
celorlalți...Era bună, dar puțin sensibila, binefăcătoare, dar fără nici un fel de farmec al
binefacerii, neliniștită de a-i salva pe nefericiți, dar fără să îi vadă, de frică de a nu se
emoționa; prietenă fidelă și sigură și totuși oficială, dar timidăși neliniștită, de teamă să
nu-și compromită ori creditul, ori liniștea. Era simplă îngusturi,în îmbrăcăminte, în
mobilă,dar căuta în simplitateassă ajungă larafinamentul și delicatețea luxului...”
(J.F. Marmontel, Mémoires)

b. ”Parisul număra șase sau șapte sute de cafenele; cestea erau refugiul obișnuit alleneșilor
și azilul săracilor, aici se încălzeau iarna pentru a economisi lemnele de acasă. În unele
dun aceste cafenele se țineau ședințe academice, se emiteau păreri asupra autorilor,
pieselor de teatru, se ieirarhizau valoric iar poeții care erau în pragul debutului făceau cel
mai mare zgomot, așa încît cei care vănau o carieră, prin fluierături, deveneau în mod
obișnuit satirizați, căci cea mai nemiloasă critică aparține întotdeauna unui autor
disprețuit...Un asemenea om intra în cafenea pe la 10 dimineața pentru a numai ieși decât
către 11 seara...”
(Sébastien Mercier, Tableau de Paris)