Poetica

Aristotel
Inca din primul paragraf al operei, ni se prezinta principala problematica a lui Aristotel:
incercarea de a gasi sensul poeziei. Se remarca incadrarea poeziei in spectrul frumosului, mai
cu seama in arta frumosului.
In continaure, se discuta despre imitatia care este prezenta in poezie. Din punctul sau
de vedere, Aristotel considera ca poetii se inspira din natura si o interpeteaza in felul lor,
intocmai ca si cantaretii de chitara sau flaut, folosindu-se de ritm si grai. Se aduce in discutie,
astfel, mimesisul, care este intocmai denumirea acestui proecedeu de imitare. Insa, a nu se
confunda cu plagiatul, intrucat acest tip de imitatie nu face decat sa dea o noua dimensiune
artei.
Sunt mentionati Homer-poetul grec si Empedocle-filosoful grec, care se afla in opozitie,
desi amandoi se insipira din realitate si au scris in versuri. Prin intermediul dorintei de a gasi
un corespondent creatorului poeziei, Aristotel ii compara pe cei doi, iar din cauza temelor
tratate divers, Homer primeste statutul de poet iar Empedocle de naturalist.
Aristotel considera ca aceasta imitatie transpune tipologiile de oameni diferit in fiecare
opera, depinzand de autor. Spre exemplu, Homer ii vedea pe oameni mult mai buni, Cleofon
intruchipa realitatea iar Hegemon Thasianul era un satirizator. Prin acest mod, se poate desparti
comedia de tragedie, intru-cat una intruchipeaza oamenii mai buni, iar una oamenii mai rai.
Clasificarea se mai poate realiza si prin modul in care se savarseste imitatia, aceasta
fiind de trei feluri: de mijloace, de obiect, de procedare. Asa cum Homer isi pastreaza persoana,
este asemenea lui Sofocle, insa cand imita fiinte in miscare si actiune este asemenea lui
Aristofan. Aflam astfel si ca dorienii se asociaza cu tragedia si comedia iar megarienii afirma
ca au inventat comedia.
Cauzele nasterii poeziei sunt doua la numar, ambele fiind firesti. Prima este darul
imitatiei, care este prezent inca din copilarie si care il deosebeste pe creator de ceilalti, intrucat
talentul sau vine pe cale naturala. Mai exista si placerea cunoasterii, pe care o au atat inteleptii
cat si oamenii de rand. Astfel, desi toti avem acest dar, doar cei inzestrati au si putut sa scrie
despre asta.
Tragedia si comedia s-au dezvoltat continuu de la inceputul lor pana la forma lor finala.
Cel care a pus bazele comediei a fost insusi Homer, iar tragedia a capatat forme noi prin prisma
lui Eschil si Sofocle.