În 1821 în Ţara Românească a avut loc o mişcare revoluţionară îndreptată
în primul rând împotriva domnitorilor fanarioţi. Aceasta a fost condusă Tudor Vladimirescu, remarcat anterior drept comandant de panduri, trupe create în Oltenia de austrieci pentru a lupta împotriva otomanilor.
Revoluția s-a declanșat în ianuarie 1821, după moartea lui Alexandru
Șuțu, ultimul domnitor fanariot din Țara Românească. Evenimentul care a declanșat Revoluția a fost adoptarea Proclamației de la Padeș (jud. Gorj) care urmărea atragerea sprijinul țăranilor, Tudor Vladimirescu promițând împărțirea averile ,,rău agonisite ale tiranilor boieri”.
Cel mai important program revoluţionar de la 1821 a fost elaborat în
februarie în tabăra de la Țânțăreni (jud Gorj) și a fost intitulat Cererile norodului românesc. Acest document cu un pronunțat caracter constituțional cuprindea următoarele obiective revoluționare care preconizau atât restrângerea dominației fanariote, cât și modernizare instituțiilor țării. -reducerea numărului boierilor și a călugărilor greci -interzicerea cumpărării rangurilor boierești și a funcțiilor publice -o reformă fiscală prin care să fie redus numărul de taxe (dări) -inființarea unei armate naționale alcătuite din 4000 de panduri.
În luna martie Tudor a ajuns la București și a preluat puterea. El a condus
Țara Românească aproximativ două luni, sprijinindu-se pe așa-numita Adunare a norodului, dar încercând să colaboreze și cu boierii din Divanul Țării,
Tudor Vladimirescu a refuzat însă să colaboreze cu Eteria, societate
revoluționară greacă condusă de Alexandru Ipsilanti care urmărea declanșarea unui război împotriva Imperiului Otoman. Intrat în conflict cu eteriștii, Vladimirescu a fost arestat și asasinat de aceștia la Târgoviște în mai 1821.
Deși revoluția a fost înfrântă și conducătorul ei a fost ucis, principalul
obiectiv al acesteia a fost atins. În 1822 turci au acceptat să numească din nou domnitori pământeni (români): -Grigore Dimtrie Ghica în Țara Românească -Ioniță Sandu Sturdza în Moldova