Sunteți pe pagina 1din 6

Caracterizare ALLAN din Maitreyi de Mircea Eliade

Romanul "Maitreyi", aparut in 1933, face parte din literatura interbelica si ilustreaza
epicul pur, in care Mircea Eliade (1907 - 1986) creeaza, in spiritul lui Andre Gide, eroul lucid,
dominat de dorinta cunoasterii de sine, care-si ordoneaza epic experientele traite. "Mircea
Eliade este cea mai integrala si servila intrupare a gideismului in literatura noastra", afirma
George Calinescu.

- "Maitreyi" este un roman exotic si un roman al autenticitatii, in care se imbina mai multe
specii literare: jurnalul, eseul, reportajul si naratiunea la persoana I, argumente pentru care se
defineste ca roman al experientei
Principala coordonata a romanului "Maitreyi" este erosul, care se manifesta ca dimensiune
esentiala a experientei omenesti, acel prea plin al sufletului, vazut ca traire limita.
Romanul este scris la persoana I, naratorul-personaj identificandu-se cu autorul, prin jurnalul
intim care sta la baza realizarii romanului propriei experiente de viata. Modalitatea • narativa
se remarca, asadar, prin prezenta marcilor formale ale naratorului, de unde reiese apropierea
acestuia de evenimente, pana la substituirea lui de catre personaj, definind viziunea narativa
"impreuna cu". Romanul are valente autobiografice, intrucat Mircea Eliade a fost in India ca
sa studieze sanscrita si filozofia hindusa si a locuit o vreme in casa profesorului Dasgupta,
unde o cunoaste pe fiica acestuia, Maitreyi.
Perspectiva temporala este cronologica, iar relatiile spatiale reflecta un spatiu real, deschis -
India, muntii Himalaya -, dar mai ales un spatiu imaginar inchis, al framantarilor, chinurilor si
zbuciumului din sufletul personajelor.
Allan este personajul principal al romanului si intruchipeaza indragostitul lucid si analitic,
reprezentatipentru mitul iubirii si motivul cuplului ilustrat in romanul romanesc modern.
Roman al experientei, incipitul reflecta starea de incertitudine a personajului masculin, Allan,
un englez de 24 de ani. Scris la persoana I, pe baza insemnarilor facute de Mircea Eliade in
cei trei ani petrecuti in India, autorul-narator a consemnat in jurnalul intim propria poveste de
iubire, pe baza caruia a realizat romanul: "Am sovait atata in fata acestui caiet, pentru ca n-am
izbutit sa aflu inca ziua precisa cand am intalnit-o pe Maitreyi". Venit in India sa lucreze si
imbolnavindu-se de friguri, inginerul englez Allan se muta in casa profesorului Narendra Sen,
dar -isi aminteste el - "eu o intalnisem pe Maitreyi cu cel putin zece luni mai inainte",
marturisindu-si neputinta "de a retrai aievea acum, cand scrie romanul, "mirarea mea,
nesiguranta si tulburarea celor dintai intalniri". Mircea Eliade, in ipostaza personajului
european, Allan, readuce adesea in subiectul romanuluiyw/-«a/«/, care devine un pretext
literar si o modalitate de confesiune si rememorare: "Totusi n-am scris nimic in jurnalul meu,
si astazi, cand caut in acele caiete orice urma care sa mi-o poata evoca pe Maitreyi, nu gasesc
nimic. E ciudat cat de incapabil sunt sa prind evenimentele esentiale, sa ghicesc oamenii care
schimba mai tarziu firul vietii mele".

Autointrbspectia constiintei si a sufletului, retrospectia, dialogul si monologul interior scot in


evidenta zbuciumul interior al personajului, cauzat de incertitudinea iubirii, aceste tehnici de
analiza psihologica fiind proprii construirii personajului modern.
Allan este intr-o permanenta d,eruta interioara: cand este un observator rece, cand exaltat,
cand coplesit de fericire deplina, insa principala dominanta a eroului ramane luciditatea,
perceptia rationala a propriilor trairi si a celor din jur.Inceputul relatiei dintre Allan si
Maitreyi este total lipsit fie, si de intuitia erosului, de acea iluminare spontana a "dragostei la
prima vedere". "Niciodata nu m-am gandit la dragoste in primele cinci luni" - marturiseste
Allan cercetand jurnalul si cautand cu infrigurare momentul exact in care s-a aprins flacara
iubirii.
Sentimentul se instaleaza lent, se infiltreaza in sufletul tanarului pe nesimtite, intamplarile
consemnate urmand a fi reconsiderate cu alti ochi atunci cand scrie romanul. Allan este un
personaj analitic, despica firul in patru, cauta explicatii, intoarce pe toate fetele starile prin
care trece, fapt ce argumenteaza trasatura de autenticitate a romanului, gidismul evidentiat de
critica literara.
Asemenea personajelor lui Camil Petrescu, Allan este un pasionat lucid, observand si
observandu-se cu febrilitate, formuland ipoteze, un erou in cautare de certitudini. Dominat
asadar de incertitudini, AUan construieste situatii pe baza unor argumente lucide, apoi tot el le
respinge, pentru a le inlocui cu altele care i se par mai potrivite, analizeaza cu meticulozitate
fiecare gest, fiecare atitudine si fiecare cuvant si mereu este surprins de imprevizibila Maitreyi
si de ospitaliera sa familie. De altfel, tanara femeie indianca este construita exclusiprin ochii
barbatului, ai europeanului care analizeaza, lucid si minutios, reactii, priviri, atitudini care o
definesc, insa ea nu are nicio sansa, niciun prilej de a se explica ori de a dezvalui eventuale
explicatii.
Tulburarile si framantarile permanente ilustreaza firea dilematica a eroului, care analizeaza in
mod obiectievenimentele realitatii traite, desi acestea il nedumeresc, il descumpanesc, pentru
ca nu poate intelege atitudinea inginerului Sen, care il trateaza ca facand parte din familie.
Caldura cu care este primit in casa acestuia, grija afectuoasa si onoarea cu care este tratat de
catre toti membrii familiei par sa incurajeze pana la complicitate apropierea dintre cei doi
tineri, prin crearea de ocazii prielnice (de exemplu, lectiile de franceza-bengaleza au loc in
camera lui Allan, nu in biblioteca; inginerul Sen incearca sa scuze atitudinea distanta a
Maitreyiei de la inceput etc), prin consimtiri subintelese, prin insinuari transparente privind
eventuala lor unire. Mentalitatea de european al lui Allan il face sa interpreteze atitudinea lor
ocrotitoare ca pe un imbold spre mariaj, cand - in fond - ei il adoptasera altfel, spiritual, dar
fara sa treaca totusi granitele impuse de religia lor, dovada fiind respingerea totala a dorintei
lui Allan -de a trece la hinduism. Si atunci, cum poate intelege eroul izbucnirea furibunda si
izgonirea sa din casa familiei Sen, ce parea sa fie si a lui?

Maitreyi insasi are un comportament ambiguu, pe care el il percepe ca fiind altceva decat o
strategie feminina de a flirta, fapt ce-l contrariaza pe Allan, deoarece nu poate intelege
sinuozitatile subtile ale atitudinii sale, nu o poate cunoaste ca pe o europeana. Lucid si
analitic, Allan o vede uneori "rece si dispretuitoare": "Adesea, la masa, ii surprindearff un
zambet distant si putin rautacios Ma intrebam, mai ales, daca e stupida ca toate celelalte fete
sau daca e, intr-adevar, simpla ca o primitiva". Alteori, dominat de natura sa pasionala, este
exaltat, intrebandu-se cum "am sa pot eu sugera privirile ei, niciodata aceleasi, niciodata".
Allan parcurge un drum al suferintei, meandrele trairilor sale ilustrand un adevarat proces
launtric dominat de o constiinta mereu in alerta, atenta, analitica. De la primele perceptii, cand
"nu o iubesc", la emotia provocata de intimitatea cu o indianca ce "ma tulbura, ma fascineaza,
dar nu sunt indragostit", apoi recunoasterea efectului bulversant caruia nu i se poate impotrivi
-"Nicio femeie nu m-a tulburat atata. Suferinta mea senzuala e un blestem."-, considerandu-se
vrajit, nu indragostit. Dupa ce i se daruieste, Maitreyi ii starneste suspiciunea, alte intrebari
vin sa tulbure sufletul indragostitului in cautare de certitudini, in incercarea lui de a afla
sensul exact al acestei contopiri: "Oare Maitreyi n-a activat ca o hipnotizata, ca un automat,
de cand m-a sarutat intaia oara? Si spontaneitatea, vastitatea dragostei ei fata de mine nu sunt
oare simple caderi, acte determinate de constiinta ei barbara, superstitioasa?" •
Aceeasi luciditate devoratoare il face pe erou sa intrevada, in plina fascinatie a iubirii,
eventualitatea efemeritatii sentimentului: "Strangand-o in brate, am simtit pentru intaia data
teama ca dragostea Maitreyiei ar putea candva sa ma oboseasca. [] Cand aveam nevoie de
singuratate, de ce nu mi-o ghicea? De ce nici dragostea cea mai mare nu poate ghici dorinta
celuilalt?".
Despartirea brutala si naucitoare de Maitreyi ii provoaca lui Allan o nesfarsita suferinta, o
puternica si profunda durere, devine patetic, ge, are ganduri negre.de sinucidere. Reactia lui
este impetuoasa, cu gesturi nestapanite, impresionante, chinuitoare: "am avut o noapte
salbateca"; "zadarnic muscam perna, zadarnic ma muscam sa nu tip"; "Sa ma inec in Gange si
sa afle Sen cat de curat o iubeam pe Maitreyi". De altfel, drama intregii familii este
cutremuratoare: "Pe Maitreyi au vrut s-o marite, dar ea a tipat ca va marturisi sotului, in
noaptea nuntii, ca s-a culcat cu mine si va compromite intreaga familie, caci va fi data afara
cu scandal, si tot orasul va afla de rusinea ei. Inginerul, auzind-o, a lovit-o o data peste fata, de
a trantit-o la pamant in sange. Dar a avut si el imediat un atac si a fost dus la spital. Nu mai
vede deloc. I se va face operatia intr-o zi sau doua, daca se va linisti. [] Pe Maitreyi au inchis-
o intr-o odaie, dupa ce doamna Sen a chemat soferul s-o bata cu vergile in fata ei, pana cand a
cazut in nesimtire. [] Chabu a,incercat sa se sinucida cu creolina."
Finalul romanului descrie incercarile eroului de a se consola, "gandul sinuciderii mi-a aparut
deodata in toata lasitatea si ridicolul lui". Retras in muntii Himalaya, o cunoaste pe Jenia
Isaac, o "tanara fara expresie", dintr-o familie de evrei finlandezi si venita aici in cautarea
absolutului prin manastirile acestor locuri. Allan are cu ea o scurta relatie amoroasa,
continuand sa-si analizeze starile, gandurile, reactiile in raport cu alte femei. O alta relatie, de
data aceasta din interese materiale, o sileste cu Geurtie, "o fata buna, admirabila", dar persista
gandurile la Maitreyi cu aceeasi iubire tulburatoare, incercand sa desluseasca motivele pentru
care tanara se daduse unui vanzator de fructe. Rasfoind niste hartii vechi, Allan gaseste o
scrisoare a unui barbat necunoscut catre Maitreyi, din care reiese ca fata mai avusese o iubire,
pe care n-o marturisise nimanui, nici lui, macar aluziv. Contrarietatea lui Allan sporeste, el
inmarmureste surprins de aceasta noua enigma, adaugata misterioasei Maitreyi. Ultimul gand
al lui Allan, cu care se si termina romanul, este sugestipentru natura eroului dominat de
incertitudini: "Si daca n-ar fi decat o pacaleala a dragostei mele? De ce sa cred? De unde stiu?
As vrea sa privesc ochii Maitreyiei."

"Nimeni n-a iesit nevatamat din jocurile Maitreyiei. Sa fie pierderea mintilor sau moartea
singura iesire din toate marile pasiuni? Chiar de-ar fi asa cum ne invata cazul lui Tristan si al
Isoldei, al lui Romeo si al Julietei, putem fi oare absolut siguri ca, Allan, care la sfarsit doreste
din tot sufletul sa mai priveasca o data in ochii Maitreyiei, ca sa inteleaga, n-a pierit el insusi,
in nesiguranta si durere? Ce mai stim noi despre el, o data manuscrisul romanului incheiat?"
(Nicolae Manolescu, "Arca lui Noe")In concluzie, originalitatea moderna a eroului masculin e
data de subtilitatea analitica a propriei constiinte, de trairea dramei suferite din iubire, de
identificarea deplina a timpului subiecti(al iubirii) cu cel obiecti(al jurnalului), de faptul ca
autorul este in acelasi timp personaj si narator.
Allan - caracterizare

Romanul "Maitreyi", apărut în 1933, face parte din literatura interbelică şi ilustrează epicul
pur, în care Mircea Eliade (1907 -1986) creează, în spiritul lui Andre Gide, eroul lucid,
dominat de dorinţa cunoaşterii de sine, care-şi ordoneaza epic experienţe trăite."Mircea Eliade
este cea mai integrala si servila intrupare a gideismului in literatura noastra" - George
Calinescu.
"Maitreyi" este un roman exotic si un roman al autenticitatii, in care se imbina mai multe
specii literare: jurnalul, eseul, reportajul.
Principala coordonata a romanului "Maitreyi" este erosul, care se manifesta ca dimensiune
esentiala a experientei omenesti, acel prea plin al sufletului, vazut ca traire limita.
Romanul este scris la persoana I, naratorul-personaj identificandu-se cu autorul, prin jurnalul
intim care constituie temelia realizarii romanului. Modalitatea narativa se remarca, asadar,
prin prezenta marcilor formale ale naratorului, de unde reiese apropierea acestuia de
evenimente, pana la substituirea lui de catre personaj, definind viziunea narativa "impreuna
cu". Romanul are valente autobiografice, intrucat Mircea Eliade a fost in India ca sa studieze
sanscrita si filozofia hindusa si a locuit o vreme in casa profesorului Dasgupta, unde o
cunoaste pe fiica acestuia, Maitreyi.
Perspectiva temporala este cronologica, iar relatiile spatiale reflecta un spatiu real, deschis -
India, muntii Himalaya -, dar mai ales un spatiu imaginar inchis, al framantarilor, chinurilor si
zbuciumului din sufletul personajelor.
Allan este personajul principal al romanului si intruchipeaza indragostitul lucid si analitic,
reprezentativ pentru mitul iubirii si motivul cuplului ilustrat in romanul romanesc modern.
Romanul debuteaza cu starea de incertitudine a personajului masculin, Allan, un englez de 24
de ani si este scris la persoana I, pe baza insemnarilor facute de Mircea Eliade in cei trei ani
petrecuti in India, prilej cu care a consemnat in jurnalul intim propria poveste de iubire si pe
baza caruia a realizat romanul: "Am sovait atata in fata acestui caiet, pentru ca n-am izbutit sa
aflu inca ziua precisa cand am intalnit-o pe Maitreyi". Venit in India sa lucreze si
imbolnavindu-se de friguri, inginerul englez Allan se muta in casa profesorului Narendra Sen,
dar -isi aminteste el - "eu o intalnisem pe Maitreyi cu cel putin zece luni mai inainte",
marturisindu-si neputinta de a retrai aievea acum, cand scrie romanul, "mirarea mea,
nesiguranta si tulburarea celor dintai intalniri". Autorul, Mircea Eliade, in ipostaza
personajului european, Allan, readuce adesea in subiectul romanului jurnalul, care devine un
pretext literar si o modalitate de confesiune si rememorare: "Totusi n-am scris nimic in
jurnalul meu, si astazi, cand caut in acele caiete orice urma care sa mi-o poata evoca pe
Maitreyi, nu gasesc nimic. E ciudat cat de incapabil sunt sa prind evenimentele esentiale, sa
ghicesc oamenii care schimba mai tarziu firul vietii mele".
Autointrospectia constiintei si a sufletului, retrospectia, dialogul si monologul interior scot
in evidenta zbuciumul interior al personajului, cauzat de incertitudinea iubirii, aceste tehnici
de analiza psihologica fiind proprii construirii personajului modern.
Allan este intr-o permanenta deruta interioara: cand este un observator reee, cand exaltat,
cand coplesit de fericire deplina. Insa principala dominanta a eroului ramane luciditatea,
perceptia rationala a propriilor trairi si a celor din jur. Inceputul relatiei dintre Allan si
Maitreyi este total lipsit fie si de intuitia erosului, de acea iluminare spontana a "dragostei la
prima vedere". "Niciodata nu m-am gandit la dragoste in primele cinci luni" - marturiseste
Allan cercetand jurnalul si cautand cu infrigurare momentul exact in care s-a aprins flacara
iubirii.

Sentimentul se instaleaza lent, se infiltreaza in sufletul tanarului pe nesimtite, intamplarile


consemnate urmand a fi reconsiderate cu alti ochi atunci cand scrie romanul. Allan este un
personaj analitic, despica firul in patru, cauta explicatii, intoarce pe toate fetele starile prin
care trece, fapt ce argumenteaza trasatura de autenticitate a romanului, gidismul evidentiat de
critica literara.

Asemenea personajelor lui Camil Petrescu, Allan este un pasionat lucid, observand si
observandu-se cu febrilitate, formuland ipoteze, un erou in cautare de certitudini. Dominat
asadar de incertitudini, Allan construieste situatii pe baza unor argumente lucide, apoi tot el le
respinge, pentru a le inlocui cu altele care i se par mai potrivite, analizeaza cu meticulozitate
fiecare gest, fiecare atitudine si fiecare cuvant si mereu este surprins de imprevizibila Maitreyi
si de ospitaliera sa familie. De altfel, tanara femeie indianca este construita exclusiv prin ochii
barbatului, ai europeanului care analizeaza, lucid si minutios, reactii, priviri, atitudini care o
defmesc, insa ea nu are nicio sansa, niciun prilej de a se explica ori de a dezvalui eventuate
explicatii.

Tulburarile si framantarile permanente ilustreaza firea dilematica a eroului, care


analizeaza in mod obiectiv evenimentele realitdtii traite, desi acestea il nedumeresc, il
descumpanesc, pentru ca nu poate intelege atitudinea ingineruiui Sen, care il trateaza ca
facand parte din familie. Caldura cu care este primit in casa acestuia, grija afectuoasa si
onoarea cu care este tratat de catre toti membrii familiei par sa incurajeze pana la complicitate
apropierea dintre cei doi tineri, prin crearea de ocazii prielnice (de exemplu, lectiile de
franceza-bengaleza au loc in camera lui Allan, nu in biblioteca; inginerul Sen incearca sa
scuze atitudinea distanta a Maitreyiei de la inceput etc.), prin consimtiri subintelese, prin
insinuari transparente privind eventuala lor unire. Mentalitatea de european a lui Allan il face
sa interpreteze atitudinea lor ocrotitoare ca pe un imbold spre mariaj, cand - in fond - ei il
adoptasera altfel, spiritual, dar fara sa treaca totusi granitele impuse de religia lor, dovada
fiind respingerea totala a dorintei lui Allan de a trece la hinduism. Si atunci, cum poate
intelege eroul izbucnirea furibunda si izgonirea sa din casa familiei Sen, ce parea sa fie si a
lui?

Maitreyi insasi are un comportament ambiguu, pe care el il percepe ca fiind altceva decat o
strategic feminina de a flirta, fapt ce-l contrariaza pe Allan, deoarece nu poate intelege
sinuozitatile subtile ale atitudinii sale, nu o poate cunoaste ca pe o europeana. Lucid si
analitic, Allan o vede uneori "rece si dispretuitoare": "Adesea, la masa, ii surprindeam un
zambet distant si putin rautacios... Ma intrebam, mai ales, daca e stupida ca toate celelalte fete
sau daca e, intr-adevar, simpla ca o primitiva". Alteori, dominat de natura sa pasionala, este
exaltat, intrebandu-se cum "am sa pot eu sugera privirile ei, niciodata aceleasi, niciodata".

Allan parcurge un drum al suferintei, meandrele trairilor sale ilustrand un adevarat proces
launtric dominat de o constiinta mereu in alerta, atenta, analitica. De la primele perceptii, cand
"nu o iubesc", la emotia provocata de intimitatea cu o indianca ce "ma tulbura, ma fascineaza,
dar nu sunt indragostit", apoi recunoasterea efectului bulversant caruia nu i se poate impotrivi
-"Nicio femeie nu m-a tulburat atata. Suferinta mea senzuaia e un blestem."-, considerandu-se
vrajit, nu indragostit. Dupa ce i se daruieste, Maitreyi ii starneste suspiciunea, alte intrebari
vin sa tulbure sufletui indragostitului in cautare de certitudini, in incercarea lui de a afla
sensul exact al acestei contopiri: "Oare Maitreyi n-a activat ca o hipnotizata, ca un automat,
de cand m-a sarutat intaia oara? Si spontaneitatea, vastitatea dragostei ei fata de mine nu sunt
oare simple caderi, acte determinate de constiinta ei barbara, superstitioasa?"

Aceeasi luciditate devoratoare il face pe erou sa intrevada, in plina fascinatie a iubirii,


eventual itatea efemeritatii sentimentului: "Strangand-o in brate, am simtit pentru intaia data
teama ca dragostea Maitreyiei ar putea candva sa ma oboseasca. [...] Cand aveam nevoie de
singuratate, de ce nu mi-o ghicea? De ce nici dragostea cea mai mare nu poate ghici dorinta
celuilalt?".

Despartirea brutaia si naucitoare de Maitreyi ii provoaca lui Allan o nesfarsita suferinta, 6


puternica si profunda durere, devine patetic, plange, are ganduri negre de sinucidere. Reactia
lui este impetuoasa, cu gesturi nestapanite, impresionante, chinuitoare:

"am avut o noapte salbateca"; "zadarnic muscam perna, zadarnic ma muscam sa nu tip"; "Sa
ma inec in Gange si sa afle Sen cat de curat o iubeam pe Maitreyi". De altfel, drama intregii
familii este cutremuratoare: "Pe Maitreyi au vrut s-o marite, dar ea a tipat ca va marturisi
sotiriui, in noaptea nuntii, ca s-a culcat cu mine si va compromite intreaga familie, caci va fi
data afara cu scandal, si tot orasul va afla de rusinea ei. Inginerul, auzind-o, a lovit-o o data
peste fata, de a trantit-o la pamant in sange. Dar a avut si el imediat un atac si a fost dus la
spital. Nu mai vede deloc. I se va face operatia intr-o zi sau doua, daca se va linisti. [...] Pe
Maitreyi au inchis-o intr-o odaie, dupa ce doamna Sen a chemat soferul s-o bata cu vergile in
fata ei, pana cand a cazut in nesimtire. [...] Chabu a incercat sa se sinucida cu creolina."

Finalul romanului descrie incercarile eroului de a se consola, "gandul sirtuciderii mi-a aparut
deodata in toata lasitatea si ridicolul lui". Retras in muntii Himalaya, o cunoaste pe Jenia
Isaac, o "tanara fara expresie", dintr-o familie de evrei fmlandezi si venita aici in cautarea
absolutului prin manastirile acestor locuri. Allan are cu ea o scurta reiatie amoroasa,
continuand sa-si analizeze starile, gandurile, reactiile in raport cu alte femei. O alta reiatie, de
data aceasta din interese materiale, o stabileste cu Geurtie, "o fata buna, admirabila", dar
persista gandurile la Maitreyi cu aceeasi iubire tulburatoare, incercand sa desluseasca
motivele pentru care tanara se daduse unui vanzator de fructe. Rasfoind niste hartii vechi,
Allan gaseste o scrisoare a unui barbat necunoscut catre Maitreyi, din care reiese ca fata mai
avusese o iubire, pe care n-o marturisise nimanui, nici lui, macar aluziv. Contrarietatea lui
Allan sporeste, el inmarmureste surprins de aceasta noua enigma, adaugata misterioasei
Maitreyi. Ultimul gand al lui Allan, cu care se si termina romanul, este sugestiv pentru
natura eroului dominat de incertitudini: "Si daca n-ar fi decat o pacaleala a dragostei mele? De
ce sa cred? De unde stiu? As vrea sa privesc ochii Maitreyiei."

"Nimeni n-a iesit nevatamat din jocurile Maitreyiei. Sa fie pierderea mintilor sau moartea
singura iesire din toate marile pasiuni? Chiar de-ar fi asa cum ne invata cazul lui Tristan si al
Isoldei, al lui Romeo si al Julietei, putem fi oare absolut siguri ca, Allan, care la sfarsit doreste
din tot sufletul sa mai priveasca o data in ochii Maitreyiei, ca sa inteleaga, n-a pierit el insusi,
in nesiguranta si durere? Ce mai stim noi despre el, o data manuscrisul romanului incheiat?"
(Nicolae Manolescu, "Arca lui Noe")

Originalitatea moderna a eroului masculin e data de subtilitatea analitica a propriei


constiinte, de trairea dramei suferite din iubire, de identificarea deplina a timpului subiectiv
(al iubirii) cu cel obiectiv (al jurnalului), de faptul ca autorul este in acelasi timp personaj si
narator.