Universitatea „Valahia” din Targoviste

Departamentul de Învățământ la Distanță și Formare Continuă

Programul de licență - EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORTIVĂ

REFERAT LA DISCIPLINA
FOTBAL – TEHNICA ȘI
METODICA PREDĂRII

Titular curs,
Conf. univ. dr. Cucui Ghoerghe Gabriel

Student,

Simianovici Ion-Eugen

Târgoviște, ianuarie 2023

 Procedeele tehnice de bază ale jucătorilor de fotbal

I. Lovirea mingii cu piciorul

Lovirea mingii cu piciorul este elementul tehnic cel mai utilizat în jocul de fotbal. Este un
element tehnic complex, care constituie baza de realizare pentru alte elemente tehnice executate cu
piciorul şi anume:

 preluarea mingii;
 protejarea mingii;
 conducerea mingii;
 deposedarea.
Varietatea procedeelor tehnice prin care se realizează acest element tehnic al jocului de fotbal,
efectuate în poziţii diverse, în prezenţa adversarului, într-o viteză crescută reprezintă condiţii absolut
necesare în vederea participării eficiente a jucătorului la joc (Balint, 2002).
Pentru a înţelege mai bine modalitatea de realizare a acestui element este necesară
descompunerea mişcării pentru analizarea etapelor de realizare (Balint, 2002).
Elementele componente ale mişcării de lovire a mingii cu piciorul sunt:
a. elanul – reprezintă avântul pe care îl ia jucătorul din locul de plecare, până în momentul lovirii mingii
şi depinde de distanţa la care trebuie transmisă mingea (Balint, 2002).
b. piciorul de sprijin – este analizat sub două aspecte:
 direcţia piciorului de sprijin care asigură direcţia pe care se va deplasa mingea după ce a fost lovită;
 poziţia piciorului de sprijin care influenţează traiectoria şi înălţimea mingii după lovire (Balint,
2002).
c. poziţia corpului în momentul lovirii – în momentul lovirii mingii, corpul continuă, datorită elanului,
mişcarea înainte până ce ajunge aproape de verticala mingii, umerii fiind duşi uşor înainte, corpul fiind
uşor aplecat. În momentul în care jucătorul se pregăteşte să lovească mingea, umerii şi braţele încep să
pivoteze în direcţia opusă.

Lovirea propriu-zisă a mingii se realizează prin extensia genunchiului, piciorul care a executat
lovirea mingii continuând mişcarea înainte şi în sus, în timp ce corpul se înalţă pe vârful piciorului de
sprijin. Braţul opus piciorului care a lovit mingea termină mişcarea în faţa corpului. Până la terminarea
lovirii mingii capul trebuie menţinut aplecat (Balint, 2002).
d. piciorul care loveşte minge – lovirea propriu-zisă a mingii se face prin pendularea
piciorului din articulaţia şoldului urmată de extensia treptată a genunchiului. În faza de
pendulare a piciorului dinapoi spre înainte, muşchii şi articulaţiile vor fi încordate.
După efectuarea loviturii greutatea corpului va trece pe piciorul care a executat lovitura
(Balint, 2002).
e. imprimarea forţei corporale – lovirea mingii este o mişcare complexă care necesită
coordonarea tuturor segmentelor, nefiind o execuţie exclusivă a piciorului (Balint, 2002).
f. mişcarea braţelor – are un rol important în realizarea mişcării asigurând echilibrul şi
coordonare în momentul loviturii (Balint, 2002).
A. Iniţierea şi învăţarea elementelor tehnico-tactice de bază – Lovirea mingii cu
piciorul:
 din joc de glezne – lovirea mingii cu partea interioară a labei piciorului, la zid sau cu
partener;
 din alergare uşoară, pase în doi cu partea interioară a labei piciorului (alternativ dreptul-
stângul);
 executarea acestor exerciţii, transmiterea mingii: executându-se pe rând cu exteriorul labei
piciorului, cu şiretul exterior, cu şiretul interior şi cu şiretul plin;
 doi jucători faţă în faţă, pasează între ei printr-o portiţă cu lăţimea de 1,50 – 2 metri şi înaltă
de 80 centrimetri. Transmiterea mingii se execută de pe loc, apoi din mişcare;
 transmiterea mingii între doi jucători, cu ricoşarea mingii din panou (jucătorii sunt aşezaţi
lateral);
 transmiterea mingii în trei din suveică, cu trecerea la coada şirului;
 transmiterea mingii în trei cu schimb de locuri;
 transmiterea mingii în doi de pe loc, distanţa între jucători – 20 metri, cu aplicarea
următoarelor teme: un jucător transmite mingea pe jos, cu intensitate medie, celălalt
execută preluarea, ridică mingea cu mâinile şi o transmite înapoi prin rostogolire;
 transmiterea mingii în doi din deplasare, cu viteză medie, fără preluare, distanţa între
jucători 10-15 metri (Cârstea, 2002).
 II. Lovirea mingii cu capul

Tendinţele actuale din jocul de fotbal tind spre menţinerea mingii cât mai mult pe
terenul de joc, la firul ierbii datorită multitudinii de procedee tehnice de lovire a mingii cu
piciorul (Balint, 2002).
Totuşi, datorită crizei de spaţiu şi timp manifestată în fotbalul secolului XXI, lovirea
mingii cu capul a căpătat o importanţă deosebită fiind un element tehnic eficient în fazele de
finalizare a atacului, de transmitere a mingii din apărare spre mijlocul terenului şi nu în
ultimul rând un element tehnic de transmitere a mingii surprinzător şi rapid (Balint, 2002).
În jocul de fotbal, lovirea mingii cu capul este aproape tot atât de firească ca şi
lovirea mingii cu piciorul (Balint, 2002).
În executarea acestui element tehnic există mişcări comune tuturor procedeelor de
lovire a mingii cu capul, cum ar fi:

 poziţia pentru luarea elanului;

 poziţia braţelor;
 mişcarea trunchiului dinainte spre înapoi ş revenirea pentru aplicarea loviturii;
 revenirea la poziţia iniţială;
 privirea (Balint, 2002).
Balint Gheorghe (2002) spune din punct de vedere tactic, lovirea mingii cu capul se
utilizează în trei scopuri: respingerea mingii, transmiterea mingii şi finalizarea (trasul la
poartă).
Lovirea mingii cu capul se concretizează în mai multe procedee tehnice:

 lovirea mingii cu capul de pe loc - cu un picior înainte;

 lovirea mingii cu capul de pe loc - cu picioarele pe aceeaşi linie;
 lovirea mingii cu capul spre lateral;
 lovirea mingii cu capul spre înainte;
 lovirea mingii cu capul spre înapoi;
 lovirea mingii cu capul din săritura cu bătaie pe un picior;
 lovirea mingii cu capul din săritura cu bătaie pe ambele picioare;
 lovirea mingii cu capul din alergare;
 lovirea mingii cu capul din plonjon (de pe loc sau din alergare).
 B. Iniţierea şi învăţarea elementelor tehnico-tactice de bază – Lovirea mingii cu capul
Cârstea Gheorghe (2002) afirmă faptul că lovirea mingii cu capul are urmatoarele
elemente tehnico-tactice:
 jucătorul are mingea în mână şi o aruncă la aproximativ un metru, în sus, deasupra capului, o loveşte
cu capul şi o prinde din nou;
 jucătorul se deplasează înainte, în mers şi apoi în alergare, îşi aruncă mingea în sus şi o loveşte cu
capul;
 jucătorul aleargă încet, îşi aruncă mingea deasupra capului, trimiţând-o prin loviri cu capul într-un
perete sau la un partener;
 la o minge atârnată, jucătorul exersează lovirea mingii cu capul de pe loc şi apoi din mers şi din
alergare;
 jucătorul loveşte mingea în sol şi după ricoşare o loveşte cu capul în perete sau la partener;
 exerciţii de lovire a mingii cu capul între 2-3 jucători: un jucător oferă din mână mingea unui
partener care o retransmite cu capul de pe loc;
 jucătorul cu mingea în mână, o aruncă în sus şi o loveşte cu capul, din săritură;
 jucătorul cu mingea în mână, o aruncă deasupra capului, după care o transmite cu capul din săritură,
în perete sau la partener;
 la mingea suspendată, jucătorul execută lovirea cu capul din săritură de pe loc, din deplasare, cu
bătaie pe un picior şi apoi din deplasare cu bătaie pe ambele picioare.

Bibliografie
1. Balint, Gh. (2002). Bazele jocului de fotbal. Bacău: Editura Alma Mater.
2. Balint, Gh. (2002). Fotbal – Curs de bază, Curs pentru studenţi. Bacău: Editura Biblioteca
Universităţii Bacău.
3. Cârstea, Gh. (2000). Teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului. Bucureşti: Editura AN-
DA.