CURSUL VI - 03.12.

2020
Clasificarea jocurilor de mişcare
Jocurile dinamice, prin valenţele sale formative şi educative, contribuie la
realizarea obiectivelor şi conţinuturilor educaţiei fizice şi sportive. Ele îşi găsesc o
largă aplicabilitate în toate formele de organizare ale acestei activităţi, de la cele
prevăzute în regimul zilnic de grădiniţă sau şcoală (lecţii de educaţie fizică,
activităţi sportive opţionale), la cele practicate independent sau colectiv, în timpul
liber (lecţii de antrenament sportiv, serbări şcolare, tabere, activităţi turistice).
Comparativ cu alte exerciţii fizice, această categorie de jocuri prezintă
următoarele avantaje:
a) oferă posibilitatea participării unui număr de elevi, într-un spaţiu restrâns
şi sunt potrivite în egală măsură băieţilor şi fetelor, adeseori în cadrul unor grupe
mixte;
b) în jocuri există scurte perioade de odihnă care le permit participanţilor să
facă faţă cu mai multă uşurinţă eforturilor, ceea ce influenţează pozitiv starea
generală a organismului;
c) întrecerea între parteneri îi atrage în mod deosebit pe copii, contribuind
totodată la creşterea eficienţei lecţiei.
În jocurile pregătitoare şi sportive, priceperile şi deprinderile motrice de
bază şi mai ales procedeele tehnice, sunt aplicate în condiţii mereu schimbătoare.
Deprinderile motrice de bază sunt specifice, calităţile fizice, morale şi de
voinţă sunt solicitate simultan în realizarea acţiunilor de joc. Solicitarea simultană
a capacităţilor motrice specifice jocului este determinată de caracterul complex al
acestuia.
În joc apar relaţii de grup în formele cele mai complexe de intercondiţionare
şi la nivelul cel mai ridicat de conlucrare. Coeziunea, unitatea în acţiune şi efortul
conjugat al tuturor componenţilor echipei, condiţionează reuşita.
 Jocurile de mişcare au ca element caracteristic de desfăşurare întrecerea,
competitivitatea, care impune existenţa unui fond de deprinderi şi calităţi motrice
temeinic consolidate. Întrecerea sporeşte interesul elevilor pentru activitate, le
mobilizează forţele şi îi stimulează.
În conţinutul motric al unui joc, intră toate mişcările folosite de jucători
pentru realizarea lui. Acestea sunt de fapt deprinderi motrice de bază ca mersul,
alergarea, săritura, alergarea, căţărarea, escaladarea, echilibrul, tracţiunea,
împingerea, târârea, urcarea şi coborârea de pe obstacole şi aparate de gimnastică.
În cadrul activităţii de educaţie fizică, jocul de mişcare are următoarele
sarcini:
 dezvoltarea fizică generală şi întărirea sănătăţii;
 dezvoltarea deprinderilor şi calităţilor fizice necesare în viaţă (îndemânare,
coordonare, angrenare rapidă în activitate);
 formarea unor cunoştinţe utile prin lărgirea sferei reprezentărilor despre
lume, precum şi a tehnicii şi tacticii specifice anumitor ramuri de sport;
 dezvoltarea spiritului de echipă, a calităţilor morale şi de voinţă.
Influenţa pozitivă a jocurilor de mişcare se poate obţine numai printr-o
activitate organizată, condusă şi îndrumată de cadrele didactice.
Important, din punct de vedere al desfăşurării jocului, este ca participanţii că
conştientizeze că se află într-o situaţie de învăţare în care primează aspectul
cognitiv şi de aceea, aceasta trebuie să se deruleze cu toată seriozitatea. Altfel,
neobişnuiţi cu o asemenea modalitate de lucru, ei înclină să vadă totul ca un
moment de divertisment, de amuzament, ceea ce nu conduce la rezolvarea
sarcinilor de învăţare prestabilite. Clasificarea jocurilor de mişcare înseamnă
prezentarea logică a acestora într-un ansamblu sistematizat, împărţit în grupe şi
subgrupe conform unor anumite particularităţi. Importanţa ştiinţifico-practică a
clasificării jocurilor dinamice constă în determinarea: particularităţilor de bază ale
jocurilor; esenţei acestora; aplicarea lor.
Dacă la baza clasificării se află o particularitate esenţială sub aspect
pedagogic, aceasta ne ajută să ne orientăm în varietatea extraordinară a jocurilor de
mişcare, să le alegem şi să le utilizăm raţional în scopul realizării obiectivelor
propuse.
În practica pedagogică sunt folosite două categorii de bază ale jocurilor de
mişcare cele colective şi individuale. Un rol important îi revine jocurilor colective.
Anume varietatea şi utilizarea masivă a jocurilor de mişcare colective impune o
clasificare riguroasă a acestora. Literatura de specialitate reflectă mai multe criterii
de clasificare, unele legate de forma jocului, altele - de conţinut, de efectivul de joc
sau de anotimpul în care se desfăşoară, etc.
Gh. Mitra şi A. Mogoş (1981), printre criteriile de clasificare a jocurilor de
mişcare, menţionează, în special, conţinutul, forma de organizare, numărul
participanţilor şi adoptă următoarea grupare, acceptată de majoritatea specialiştilor
români:
 jocuri de mişcare (dinamice, elementare, de bază);
 jocuri pregătitoare pentru diferite ramuri de sport (pregătesc sau
consolidează aplicarea diferitelor elemente şi procedee tehnice);
 jocuri sportive (organizate pe baza regulamentelor adoptate pe plan
internaţional).
Din clasificarea propusă de V. Epuran (1973) reţinem următoarele tipuri
de jocuri:
 pentru alergări, sărituri, aruncări, căţărări, târâri, escaladări, etc.;
 pentru educarea sensibilităţii motrice (orientarea în spaţiu, ritm, echilibru,
etc.);
 pentru dezvoltarea calităţilor motrice de bază (viteza, îndemânarea, forţa,
rezistenţa);
 pregătitoare pentru cele sportive;
 pentru educarea atenţiei;
 în activitatea extraşcolară.
Alţi autori împart jocurile în:
 jocuri de interior şi de exterior (organizate în aer liber sau în încăpere);
 jocuri la care iau parte mulţi jucători, sau jocuri la care participarea este mai
redusă;
 jocuri foarte active sau de mică intensitate (după efortul car-l depun
participanţii);
 jocuri individuale, colective, pe echipe;
 jocuri de vară sau de iarnă.
O altă clasificare a jocurilor de mişcare este prezentată în figura de mai jos
(Fig. 1).
 Fig. 1. Clasificarea jocurilor de mişcare. Prelucrare după C. Pehoiu - 2003

Credem că, în clasificarea jocurilor de mişcare, criteriul obiectivelor

urmărite trebuie să fie unul determinant. Or, selectarea şi aplicarea unui joc se face
în baza unui scop anumit. Celelalte criterii, fiind subordonate primului, contribuie
la stabilirea particularităţilor de formă şi conţinut al jocurilor utilizate.
La general, însă, nu poate fi vorba despre o clasificare universală a jocurilor
de mişcare. Şi asta pentru că criteriile sunt foarte numeroase, iar varietatea
jocurilor impune dificultăţi în ceea ce priveşte gruparea acestora într-un singur
sistem .
Iată de ce, vorbind despre jocurile de mişcare ca mijloc şi metodă în educaţia
fizică a elevilor, accentuăm că impactul instructiv-educativ al acestora este enorm.
Şi anume:
 jocurile permit manifestarea complexă şi favorizează dezvoltarea simultană
a deprinderilor motrice de bază sau specifice, a calităţilor motrice, precum şi a
deprinderilor şi a însuşirilor moral-volitive;
 specificul jocului este activitatea în colectiv; jocul presupune colaborarea cu
partenerii de joc, cooperarea, armonizarea intereselor, motivelor, acţiunilor şi
eforturilor personale cu cele ale colectivului; jocul presupune încadrarea în
colectiv, acceptarea şi recunoaşterea liderului, asumarea unor responsabilităţi,
conlucrarea şi ajutorul reciproc, atitudinea critică şi autocritică;
 jocul permite manifestarea iniţiativei şi independenţei în acţiuni, în special
în rezolvarea unor situaţii de joc;
 jocurile educă competitivitatea, însuşire cu largă valoare de întrebuinţare,
atât în activitatea sportivă cât şi în cea cotidiană, profesională; prezenţa
competitivităţii în cadrul elementelor componente ale jocului favorizează şi
sporeşte motivaţia elevilor;
 jocurile nu permit o dozare precisă a efortului; în timpul jocului unii elevi
participă foarte activ, alţii - mai reţinut, fie datorită unor însuşiri temperamentale,
fie unui nivel mai scăzut al deprinderilor motrice sau al dezvoltării insuficiente a
calităţilor motrice.
Totuşi, în ciuda unei lungi istorii şi a marii eficiente a jocurilor de mişcare,
ele nu se bucură de popularitate în rândul profesorilor. Există mai multe motive ale
acestei atitudini. Din numeroase discuţii cu profesorii de educaţie fizică, la diferite
etape ale învăţământului preuniversitar, rezultă că aceştia se tem de pierderea
controlului asupra desfăşurării orelor. Ei consideră, de asemenea, că în condiţiile
dificile ale procesului şcolar, care ţin de supraîncărcarea programelor şi de clasele
cu un număr mare de elevi, jocurile de mişcare nu pot constitui o strategie eficientă
de predare. Credem că este o părere eronată. Jocurile de mişcare, ca orice alte
jocuri, reprezintă una din strategiile posibile de instruire. Atunci când este aplicată
în mod conştient şi adecvat, ea poate fi chiar mai eficientă decât strategiile
tradiţionale. Pentru a realiza acest lucru este necesar ca profesorul să ştie:
 care este natura jocurilor de mişcare;
 care trebuie să fie regulile jocului de mişcare;
 când şi în ce scop se folosesc jocurile de mişcare în procesul educaţiei fizice
a elevilor.
Având asemenea informaţii, profesorul poate alege fără greutate jocul
potrivit elevilor şi chiar crea el însuşi jocul care să permită acumularea
cunoştinţelor într-o atmosferă destinsă, de divertisment.c