Atletism-tehnica și metodica predării

BAZELE ALERGĂRILOR

Alergarea este un mod de locomoţie în care datorită întinderii (extensiei)

succesive a picioarelor, corpul omului este proiectat în aer, revenind pe sol pe
piciorul opus. Mişcarea se repetă într-o succesiune de unităţi identice numite
paşi de alergare. De aici avem şi caracterul ciclic al alergării.
Analiza pasului de alergare începe de la luarea în considerare a celor
două forme ale sale:
pasul
cuprins între două sprijine (presupune trecerea de pe un picior
simplu pe celălalt)

pasul constituit din doi paşi simpli şi care reprezintă unitatea

dublu funcţională a alergării.

Ciclul pasului alergător dublu reprezintă două ipostaze distincte pe care le

numim perioada de sprijin şi perioda de pendulare
 Analiza perioadei de
sprijin

Structura acestei perioade cuprinde trei momente

care se succed la fiecare pas:

faza de
amortizare

momentul
verticalei

faza de
impulsiei
 Faza de amortizare

Are loc la terminarea zborului, când piciorul

alergătorului ia contact cu solul. În acest moment
asupra solului apasă o forţă F.o. care va avea o
direcţie oblică, deoarece C.G.G. al corpului se va afla
înapoia punctului de contact al piciorului cu solul.
Această forţă oblică se descompune într-o forţă
perpendiculară pe sol (F.p.) şi o forţă tangenţială (F.t.)
paralelă cu solul.
Ca răspuns al acestui contact,se va degaja în
sens invers o forţă de reacţie F.R. care se opune
direcţiei de alergare. Această forţă reprezintă reacţia
sprijinului, având sensul oblic-sus şi înapoi.
Această forță de reacție a rezemului se
descompune într-o forță de reacție normală (Rp),
perpendiculară pe sol și orientată de jos în sus și o
forță de reacție tangențială (Rt), paralelă cu solul, însă
orientată în sens opus alergării.
 Având în vedere cele enunțate, faza de amortizare are o
acțiune negativă asupra vitezei de alergare, se produce o frânare
a mișcării de înaintare a alergării. Această frânare va fi cu atât
mai mare cu cât contactul cu solul va fi mai oblic; deci, cu cât în
momentul aterizării - între punctul de contact cu solul și
proiecția normală a centrului de greutate al corpului distanța va
fi mai mare cu atât mai mult va crește și mărimea reacției
tangențiale care se opune direct alergării.

Soluția unei tehnici raționale constă în diminuarea

oblicității contactului cu solul (mărimea unghiului de contact).
 MOMENTUL VERTICALEI

Corespunde trecerii centrului general de greutate al corpului prin

verticala suprafeţei de sprijin, respectiv piciorul de sprijin. În acest moment
CGG al corpului se va afla în punctul cel mai jos.
 Faza de impulsie
Începe după depăşirea verticalei piciorului de
sprijin şi durează până la desprinderea de pe sol.
Forţa care acţionează asupra sprijinului este
oblică şi orientată înapoi-jos.
În această fază avem de a face cu aceleaşi
forţe ca în faza de amortizare, acestea însă se află
înapoia CGG.
Forţa oblică (F.o.) se descompune într-o forţă
perpendiculară (F.p.) şi una tangenţială (F.t.).
Forţa de reacţie (R.o.) corespunzătoare forţei
oblice se descompune într-o componentă
perpendiculară R.p. orientată de jos în sus şi una
tangenţială paralelă cu solul pe direcţia alergării R.t..
Rezultă că faza de impulsie este singura
acţiune pozitivă, deoarece reacţia sprijinului
(reazemului) este în direcţia alergării.
 ANALIZA PERIOADEI DE
PENDULARE

Pendularea
posterioară

Momentul
verticalei

Pendularea
anterioară
 Pendularea posterioară

Faza pasului posterior începe când piciorul părăseşte solul şi

durează până când alergătorul ajunge la momentul verticalei, corespunzător
piciorului opus.
Faza se caracterizează prin tendinţa de tragere a coapsei înainte şi
ducerea gambei înapoi-sus. Treptat, unghiul dintre coapse se micşorează,
tinzând spre zero la terminarea fazei, ca şi unghiul dintre coapsă şi gamba
piciorului oscilant care devine ascuţit.
 Momentul verticalei

Se caracterizează prin încrucişarea celor două coapse, piciorul pendulant

încrucișază piciorul de sprijin. În acest moment, gamba oscilantă va fi în flexie

maximă, musculatura posterioară atingându-se.
 Pendularea anterioară

Faza pasului anterior începe când piciorul pendulant trece de momentul

verticalei şi durează până la contactul cu solul într-o nouă fază de amortizare,
când se reia un nou ciclu de pas dublu.
Piciorul pendulant trece înaintea celui de sprijin care se află în faza de
impulsie. Unghiul dintre coapse creşte treptat, coapsa piciorului pendulant
ajungând aproape de orizontală. De aici coboară, treptat, iar gamba care s-a
aflat sub un unghi de 90 grade este proiectată spre sol, terminând în faza de
amortizare. Coborârea activă a piciorului pendulant duce la micşorarea
efectului negativ al amortizării.
OSCILAŢIILE CORPULUI ÎN
TIMPUL ALERGĂRII

OSCILAŢIILE
LATERALE

OSCILAŢIILE
TRANSVERSALE
 OSCILAŢIILE
VERTICALE

Oscilaţiile verticale au loc în plan sagital, având drept cauză direcția oblică
a forței de impulsie, care produce faza de zbor. Aceste oscilaţii sunt puse în
evidență prin variațiile de înălțime ale creştetului capului, care atinge înălţimea
maximă la mijlocul fazei de zbor şi minimă în momentul verticalei.
Diferenţa de nivel dintre aceste două faze (înălţimea zborului şi momentul
verticalei) indică amplitudinea oscilaţiilor, acceptabilă până la 8 cm la alergare
de viteză şi până la 12 cm la alergare de semifond si fond.
 OSCILAŢIILE LATERALE

Cauza apariției acestor oscilații laterale rezidă în trecerea

alternativă a greutăţii corpului de pe un picior pe celălalt în cursul
perioadei de sprijin.
Se pot observa din față, în momentul verticalei, când latura
care pendulează este mai jos decât cea sprijinitoare; trohanterul
mare şi genunchiul piciorului oscilant sunt mai jos decât aceleaşi
puncte ale piciorului opus. Această poziție înclinată a axei
frontale a bazinului este compensată prin înclinarea inversă a
axei centurii scapulare.
 OSCILAŢIILE TRANSVERSALE

Sunt datorate proiectării înainte-sus a bazinului în faza de impulsie, când

partea oscilantă a bazinului trece înaintea părţii piciorului de sprijin.

Ele au loc în plan orizontal, axa lor de rotație fiind verticală şi sunt considerate
ca utile în alegare, dar numai în anumite limite.

Oscilațiile transversale se manifestă printr-o proiectare înainte a laturii

bazinului, care corespunde piciorului pendulant, simultan cu o râmânere în urmă a
laturii opuse a bazinului care este fixată prin piciorul sprijinitor, afat în contact cu solul
în faza de impulsie. Ca atare, amplitudine oscilației va atinge valoarea maximă la
terminarea impulsiei când unghiul dintre coapse este cel mai mare şi se anulează în
momentul verticalei.

Echilibrarea acestor oscilaţii la nivelul bazinului este făcută de axa umerilor

care acţionează în sens opus (braţ şi picior opus).
 Bibliografie
• Raţă, G., 2002, Atletism, tehnică, metodică, regulament,
Editura Alma-Mater, Bacău

• Sabău, I., Sabău, E., 1999, Atletism – curs pentru studenţii

anilor I şi II, Editura ANEFS, Bucureşti.

• Sabău, I., Sabău, E., Pehoiu, C., 2001, Atletism-tehnica şi

metodica de învăţare rapidă, Editura Macarie, Târgovişte.

• Tatu, T., Alexandrescu, Ardelean, T., 1983, Atletism, Editura

Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.