Fazele alergării de 100m

FAZELE ALERGARII:
Alergarea – este o miscare ce consta in trecerea succesiva a unui membru
inferior inaintea celuilalt, sprijinul efectuandu-se numai pe un singur picior.
Alergarea ajuta la deplasarea mai rapida a corpului omenesc. Spre deosebire de
mers, ea nu prezinta perioade de dublu sprijin, inaintarea facandu-se prin mici
sarituri, separate intre ele prin perioade de sprijin unilateral. Ca si in mers, in
alergare, centrul de greutate al corpului sufera o deplasare in realizarea careia
intervin aceleasi « 3 » forte:

forta musculara (F), la care se adauga si rezistenta podelei ;

greutatea corpului (G);
rezistenta aerului (A).
Daca viteza este constanta, cele trei forte se mentin in echilibru. Greutatea
corpului actioneaza in jos, rezistenta aerului actioneaza orizontal, in sens opus
directiei de alergare.

Rezultanta (R), indica valoarea ce trebuie sa o aiba forta musculara, pentru a

realiza deplasarea.
!! Daca viteza scade si rezistenta aerului se micsoreaza, forta musculara va
actiona pe o directie mai putin inclinata si va avea o valoare mai mica !!

!! Daca viteza de deplasare creste, rezistenta aerului va creste si ea, ceea ce

atrage o marire a rezultantei !!

Forta musculara va trebui sa actioneze pe o directie mai inclinata si va avea o

valoare mai mare.

Centrul de greutate nu se deplaseaza rectiliniu, ci sinusoidal. In momentul in

care membrul inferior posterior se extinde, forta musculara deplaseaza centrul
de greutate in sus si inainte.
Cand actiunea fortei musculare se epuizeaza, centrul de greutate, datorita
inertiei, isi continua deplasarea inainte dar coboara.

In prima faza a momentului de sprijin pe membrul inferior anterior, el continua

sa coboare, apoi odata cu extensia membrului anterior, centrul de greutate
incepe iar sa se ridice.
In afara acestor deplasari verticale, centrul de greutate se deplaseaza si lateral.
Propulsia succesiva a membrelor inferioare indreapta centrul de greutate, cand
intr-o parte, cand in cealalta.

!! Din cele enuntate anterior, rezulta faptul ca, distanta parcursa de corp in
alergare nu corespunde lungimii traiectoriei parcurse de centrul lui de greutate,
care este intotdeauna mai lunga !!

!! Lungimea traiectoriei centrului de greutate este cu atat mai lunga, cu cat

tehnica de alergare este mai deficitara !!

Alergarea este compusa din doua faze:

 faza de sprijin unilateral;

 fuleul.
A. Faza de sprijin unilateral – incepe in momentul in care membrul inferior ia
contact cu solul si se termina in momentul in care membrul inferior se desprinde
de sol. Aceasta perioada se imparte in « 5 » faze:

debutul sprijinului;
cursa membrului inferior pendulant spre momentul verticalei;
momentul verticalei (membrul inferior pendulant ajunge in dreptul membrului
inferior de sprijin);
cursa membrului inferior pendulant dupa momentul verticalei;
sfarsitul sprijinului.

1. Debutul sprijinului:

– reprezinta momentul contactului membrului inferior anterior cu solul;

– membrul inferior de sprijin actioneaza ca un lant cinematic inchis;

– pentru mentinerea greutatii corpului, prin contractia izometrica a tractului

iliotibial si a muschilor coapsei, membrul inferior, devenit de sprijin, formeaza
o coloana rigida care impinge capul femural in cavitatea acetabulara;

– miscarea soldului si in parte a genunchiului, este franata, in timp ce contractia

tensorului fasciei lata si a muschiului fesier mare, fixeaza bazinul;

– contractia muschiului triceps sural opreste caderea gambei inainte;

– bazinul, coapsa si genunchiul fiind blocate, intreaga forta de presiune se

transmite boltii plantare;

– cum muschiului tibial anterior, ii revine rolul cel mai important in sustinerea
boltii plantare, solicitarea lui e foarte mare.

2. Cursa membrului inferior pendulant spre momentul verticalei:

– odata fixat membrul inferior de sprijin incepe inaintarea membrului inferior

pendulant care ajunge in dreptul membrului inferior de sprijin, realizandu-se
“momentul verticalei”;
– cursa membrului inferior pendulant spre momentul verticalei, reprezinta “faza
de sprijin – frecare”;

– membrul inferior de sprijin suporta si amortizeaza socul caderii corpului pe

sol, prin intrarea in actiune a lantului triplei extensii;

– centrul de greutate se apropie de sol.

3. Momentul verticalei:

– in aceasta pozitie, centrul de greutate se gaseste in punctul cel mai apropiat de

sol, soldul, genunchiul si glezna fiind usor flectate.

4. Cursa membrului inferior pendulant dupa momentul verticalei:

– reprezinta “faza de sprijin – propulsie”;

– membrul inferior de sprijin incepe sa se extinda, in timp ce genunchiul

membrului inferior pendulant este proiectat inainte si in sus.

Extensia membrului inferior de sprijin este o miscare complexa,

compusa dintr-o serie de miscari secundare: flexia plantara a piciorului, flexia
gambei pe coapsa si a coapsei pe bazin. Ca si la miscarea de mers, flexia
plantara a piciorului se realizeaza la inceputul miscarii, dupa principiul unei
parghii de gradul II, sprijinul fiind reprezentat de varful piciorului, rezistenta
fiind reprezentata de greutatea corpului iar forta fiind reprezentata de contractia
muschiului triceps sural.

Odata ridicat pe varfuri, corpul se inclina inainte, deplasandu-se inaintea

centrului de greutate. In acest caz, rezistenta trece de cealalta parte a punctului
de sprijin, ceea ce duce la formarea unei parghii de gradul I (FSR). Flexia
plantara este urmata de extensia gambei pe coapsa si a coapsei pe bazin.
Miscarea membrului inferior pendulant, care este semiflectat din genunchi, se
realizeaza prin semiflectarea coapsei pe bazin. Ea are loc in articulatia soldului,
in jurul unui ax biomecanic ce trece prin varful marelui trohanter si prin centrul
cavitatii acetabulare. Flexia coapsei pe bazin se face numai pana la 90°. In acest
moment, genunchiul se afla in pozitia cea mai anterioara posibila. Extensia
genunchiului nu se face in mod activ, prin contractie musculara, ci datorita
greutatii gambei si inertiei ei. Muschii intervin numai pentru a frana aceasta
miscare la momentul optim.

5. Sfarsitul sprijinului:

Extensia completa a membrului inferior de sprijin se termina prin

contractia muschilor ce produc flexia degetelor piciorului, in articulatiile
metatarso-falangiene. Ca si la mers, halucele incepe sa actioneze ca parghie de
gradul III (SFR), dar in ultima faza, rezistenta (R) trece inaintea punctului de
sprijin (S) si incepe sa actioneze ca o parghie de gradul I (RSF).

B. Fuleul – datorita fortei de propulsie, corpul este proiectat inainte si in sus,

apoi revine pe sol atras de forta de gravitatie. Momentul in care ambele picioare
nu ating solul poarta numele de fuleu. Fuleul poate fi asemanat cu o mica
saritura. Fuleul va fi cu atat mai mare cu cat membrul inferior pendulant se va
misca cu o amplitudine mai mare in articulatia soldului, cu cat gamba va
pendula spre un unghi mai favorabil de atac al solului si cu cat forta de extensie
a membrului inferior de sprijin, va fi mai mare.