METODICA PREDĂRII LOVITURII DE

ATAC
 LOVITURA DE ATAC

element prin excelenţă de atac;

se execută în mod normal din săritură;
momentul şi locul săriturii se aleg în funcţie
de traiectoria, viteza de zbor a mingii şi felul
acţiunii de atac;
lovirea mingii se realizează la o înălţime cât
mai mare, deasupra fileului (atacul specific
jucătorilor din linia I);
în funcţie de poziţia trunchiului faţă de fileu
şi minge, de acţiunea braţului asupra
acesteia, precum şi de modul de realizare a
bătăii, distingem următoarele procedee de
realizare a loviturii de atac:
▪ atacul pe direcţia elanului;
▪ atacul pe altă direcţie.
Atacul pe direcţia Atacul pe altă direcţie
elanului
LOVITURA DE ATAC PE DIRECŢIA ELANULUI

Mingea este trimisă pe direcţia pe care s-a

efectuat elanul, bătaia, lovirea mingii şi
mai apoi aterizarea.
Fazele loviturii de atac: elanul, bătaia,
zborul, lovirea mingii, aterizarea.
 ELANUL

Este precedat de pregătirea jucătorului pentru

atac (retragerea de la fileu şi/sau aşezarea
după evaluarea distanţei pentru potrivirea
paşilor elanului).
Poziţia de plecare este poziţia înaltă cu faţa pe
direcţia în care se va executa elanul, cu
braţele relaxate pe lângă corp, un picior mai
avansat, privirea urmăreşte mingea şi acţiunea
celorlalţi jucători (ridicător, blocajul advers).
Numărul de paşi variază în funcţie de
distanţa dintre atacant şi locul de execuţie al
loviturii. Elanul poate fi de 1, 2 sau mai mulţi
paşi, iar la aceştia se adaugă încă 1/2 de pas
efectuat cu piciorul care se apropie de
celălalt în vederea bătăii pe ambele picioare.
Vorbim astfel de elan cu un pas şi jumătate,
doi paşi şi jumătate etc., specific săriturii cu
bătaie pe două picioare.
Mărimea paşilor: primii paşi sunt “de
orientare”, iar ultimul pas este mai mare (şi
mai energic) decât cei care îl preced
(indiferent de numărul lor).
Direcţia elanului care va coincide cu
direcţia de trimitere a mingii poate fi
perpendiculară pe fileu (atac pe drept) sau
oblică faţă de fileu (atacul pe diagonală).
 BĂTAIA

are rolul de a transforma energia cinetică

acumulată în mişcare ascensională;
constă într-o rulare călcâi – talpă – vârf, care
determină oprirea deplasării corpului spre
înainte şi desprinderea pe verticală;
contactul cu solul se realizează simultan
(şcoala asiatică) sau consecutiv – în doi
timpi ce se succed extrem de rapid (cel mai
eficient în prezent).
 Există două orientări, în ceea ce priveşte
bătaia cu contact consecutiv, date de ordinea
în care tălpile celor două picioare vin în
contact cu solul la efectuarea ultimului pas (şi
jumătate).
Astfel, pentru lovitura de atac executată de un
jucător dreptaci avem în vedere:
▪ bătaia în succesiunea stâng-drept - s-a impus
în voleiul mondial până prin anii 80 (şcoala
orientală);
▪ bătaia în succesiunea drept-stâng - utilizată
astăzi de marea majoritate a jucătorilor, de la
orice nivel (şcoala occidentală).
Specialiştii arată că efectuarea ultimului pas
cu piciorul de partea braţului îndemânatic şi
apropierea celuilalt, prezintă ca avantaj –
creşterea randamentului săriturii cu 20%.
 ZBORUL
se datorează impulsiei puternice şi acţiunii
energice a triplei extensii, dar şi drumului
braţelor din înapoi spre înainte şi în sus;
se caracterizează prin poziţia arcuită,
echilibrată cu braţul lovitor flexat uşor din
articulaţia cotului, celălalt ridicat, membrele
inferioare uşor extinse din articulaţia
coxofemurală cu uşoară flexie din articulaţia
genunchilor.
 LOVIREA MINGII

Se realizează în punctul maxim optim

printr-o mişcare de „biciuire”, precedată de
coborârea braţul neîndemânatic uşor îndoit
din articulaţia cotului şi urmată de
coborârea braţul îndemânatic prin înainte
pe partea opusă a trunchiului cu cotul
ridicat.
Lovirea se efectuează cu toată palma în
porţiunea postero-superioară a mingii.
Trunchiul execută o flexie pe bazin,
articulaţia genunchiului îşi reduce flexia,
corpul în momentul lovirii având un aspect
„vertical” cu trunchiul uşor înclinat înainte.
 ATERIZAREA

trebuie să fie echilibrată şi elastică;

se realizează pe ambele picioare;
contactul cu solul se face succesiv vârf –
talpă – călcâi şi este însoţit de uşoară flexie a
membrelor inferioare.

După aterizare, jucătorul se pregăteşte

pentru o nouă acţiune adoptând, de regulă,
poziţia fundamentală.
 METODICA PREDĂRII LOVITURII DE
ATAC PE DIRECŢIA ELANULUI

1. Individual, fără minge, executarea elanului cu

un pas şi jumătate:
✔ din poziţie fundamentală înaltă, pas înainte cu
piciorul de pe partea braţului îndemânatic
(contactul cu solul se realizează pe călcâi),
apropierea piciorului de sprijin, rulare talpă –
pingea (succesiunea drept-stâng, pentru
dreptaci).
2. Individual, elan cu un pas şi jumătate:
✔ pas cu piciorul de pe partea braţului
îndemânatic, apropierea piciorului de sprijin,
rulare şi desprindere (succesiunea
drept-stâng pentru dreptaci).
3. Individual, elanul cu un pas şi jumătate: în
momentul executării primului pas, braţele se
duc în jos şi spre înapoi, iar în momentul
iniţierii rulării braţele îşi încep drumul prin
înainte şi în sus astfel încât în momentul
atingerii punctului cel mai înalt al săriturii
ambele braţe sunt sus.
4. Individual, la linia de 3m, cu faţa spre fileu,
imitarea lucrului braţelor.
5. Individual, la linia de 3m, cu faţa spre fileu,
elan, bătaie, desprindere, imitarea lovirii mingii,
aterizare.
6. Individual, cu faţa la perete, distanţă 4-5m,
aruncarea mingii în sus, cu ambele mâini şi
executarea lovirii mingii în jos (în podea) astfel
încât aceasta să ricoşeze în perete.
7. Pe perechi, la perete, un jucător ţine mingea
spre partea braţului îndemânatic al partenerului,
sus şi lateral, iar acesta execută elan, bătaie,
desprindere, lovirea mingii spre podea - perete şi
aterizare.

8. Idem, cu minge aruncată.

9. Pe perechi, la fileu, un jucător ţine mingea spre

partea braţului îndemânatic al partenerului,
deasupra fileului, iar acesta execută elan, bătaie,
desprindere, lovirea mingii şi aterizare.
10. Idem, cu lovitură de atac din minge aruncată
de partener.
11. Şir de „n” jucători, fiecare cu minge în Z4,
un jucător în Z3, lovitură de atac din Z4 cu
ridicare din Z3. După executarea loviturii de
atac jucătorul trece la ridicare în Z3.
12. Idem, cu atac din Z2 şi Z3.
13. Trei şiruri în zonele 2, 4 şi 6, un ridicător în
Z3, preluare (din minge aruncată) din Z6 spre Z3,
ridicare spre Z4 sau spre Z2, lovitură de atac.

14. Idem, cu preluare din serviciu.

15. Joc 3x3 pe jumătate de teren trecerea mingii
peste fileu obligatoriu cu atac (cu sau fără
săritură).

16. Joc 3x3 pe jumătate de teren, pe diagonală, cu

trecerea mingii peste fileu obligatoriu cu atac pe
direcţia elanului (cu sau fără săritură).
17. Joc 6x6 cu temă: mingea trece peste
fileu obligatoriu cu atac (cu sau fără
săritură).
 LOVITURA DE ATAC PE ALTĂ DIRECŢIE
(întors)
▪ Lovitura de atac -
procedeul “întors” - se
caracterizează prin faptul
că direcţia elanului este
diferită faţă de direcţia
loviturii.
▪ Traiectoria mingii pe o
direcţie opusă direcţiei
elanului se poate realiza
fie prin întoarcerea /
răsucirea corpului în aer,
fie „din braţ”.
▪ Elanul este de obicei oblic faţă de fileu şi
se preferă Z3 pentru evitarea trimiterii
mingii în afara terenului, dar se realizează
şi din celelalte zone.
▪ Caracteristicile paşilor elanului se
păstrează cu excepţia aşezării tălpilor în
momentul bătăii.