Subiecte examen baschet

1. Poziţia fundamentală.
Pozitia fundamentala - inalta, medie, joasa - Picioarele, cu genunchii flexaţi şi
orientaţi puţin spre interior, sunt depărtate în lateral, aproximativ la proiecţia lăţimii
umerilor, greutatea corpului egal repartizată pe întreaga suprafaţă a tălpilor, aşezate
paralele pe sol. Pentru îmbunătăţirea echilibrului un picior este dus puţin mai în faţă,
trunchiul arcuit uşor aplecat spre înainte, braţele depărtate, pregătite pentru a acţiona.
Palmele sunt orientate faţă-n faţă, degetele depărtate formând o cupă în care va intra
mingea. Capul şi bărbia se menţin în sus, privirea să cuprindă o zonă cât mai mare din
teren.

2. Oprirea şi lucrul de braţe şi picioare.

Oprirea - clasificare: intr-un singur timp, in doi timpi.
Oprirea într-un timp (prin săritură): se execută din alergare precedată de prinderea
mingii din pasă sau din dribling. În momentul prinderii mingii jucătorul execută o
uşoară săritură înainte pe orizontală.
Prinderea mingii se face în săritură, aterizarea executându-se pe ambele picioare.
Gleznele, genunchii şi trunchiul se flexează, jucătorul intrând în poziţia fundamentală.
Oprirea în doi timpi (prin pășire): oprirea în doi timpi se execută atunci când viteza de
alergare este mare. Se efectuează o uşoară săritură pe un picior realizându-se o frânare
parţială a vitezei, iar cel de-al doilea picior se aşează pe sol printr-o bătaie puternică.
Piciorul care se aşează primul pe sol este întins din articulaţia genunchiului şi ia
contact cu călcâiul iar după ce a atins solul, genunchiul se flexează pentru a amortiza
şocul. Piciorul al doilea se aşează pe sol oblic înainte. Dacă viteza este mare se
recomandă ca după efectuarea aterizării, un picior să fie dus înainte – pivotare păşire.
Lucrul de brate si picioare - Jucătorul, pentru a-şi menţine cât mai mult posibil
poziţia fundamentală în situaţia de apărător în cadrul relaţiei „1 : 1”, execută în mod
cursiv o succesiune de procedee tehnice, menţinând caracteristicile de execuţie ale
fiecăruia. La jocul de picioare se adaugă activitatea permanentă a braţelor care
lucrează în plan lateral.
„Lucrul de braţe” se foloseşte în:
- interceptarea şi smulgerea mingii;
- închiderea pătrunderilor în apărarea zonă.
Jocul de picioare se foloseşte în:
- activităţile defensive pentru a asigura rapiditatea de deplasare a jucătorului;
- acţiunile ofensive ca mijloc de realizare a demarcajului.

3. Blocajul şi paravanul.
Blocajul este o combinație tactică prin care un atacant ocupă static o poziție pe teren
și se interpune ca obstacol pe viitorul culoar de deplasare al jucătorului pentru a-i
ușura demarcajul.
Blocajul poate fi:
- Interior: efectuat între apărător și mediana terenului
- Exterior: efectuat între apărător și linia laterală a terenului
- Posterior: efectuat între apărător și linia de fund a terenului.
Se poate executa la: jucători cu minge, jucători fără minge.

Paravanul urmărește, ca blocajul, eliberarea unui coechipier de marcajul apărătorului

direct.
Este un gen de blocaj care se execută din mișcare, iar demararea atacantului se
realizează datorită întârzierii în deplasare a apărătorilor care se întâlnesc față în față
sau se incomodează reciproc.

4. Deplasarea în teren.
Clasificare:
- alergare normala
- alergare specifica: inainte, inapoi, lateral, cu ritm variat, cu plecari bruste, cu
opriri
Alergare normală: este alergarea obişnuită, asemănătoare celei din atletism, folosită
pentru deplasarea jucătorilor în teren sau ca alergare de viteză pentru contraatac, sau
în urmărirea jucătorilor care contraatacă.
Alergarea specifică înainte: se realizeaza inainte prin pasiri succesive cu genunchii
usor flexati, contactul cu solul se realizeaza pe toata suprafața tălpilor sau prin rulajul
acestora (calcai-talpa-varf). Trunchiul este puţin aplecat spre înainte, braţele
pendulează la pornire, pe parcursul alergării fiind pregătite pentru a prinde mingea.
Alergarea înapoi (cu spatele): jucătorul se deplasează spre înapoi, având picioarele
uşor depărtate. Contactul cu solul se realizează prin rulare vârf – talpă – călcâi iar
deplasarea picioarelor prin alunecare. Trunchiul este uşor aplecat spre înainte, braţele
rămân lângă corp, puţin depărtate şi flexate din articulaţia coatelor.
Pasul adăugat înainte sau înapoi: din poziţia fundamentală de apărare jucătorul, în
contact cu solul pe toată talpa, începe mişcarea prin deplasarea spre înainte a
piciorului din faţă. Piciorul dinapoi este tras cu repeziciune spre cel din faţă, fără a fi
ridicat de pe sol. Braţul ridicat determină o poziţie puţin oblică a trunchiului şi labei
piciorului din spate, celălalt braţ balansează în plan lateral. Pentru deplasarea înapoi,
mecanismul este asemănător – piciorul dinapoi este cel care începe deplasarea.
Pasul adăugat lateral și alergarea laterală: Din poziţia fundamentală joasă, deplasarea
începe prin ducerea spre lateral a piciorului de pe direcţia deplasării, talpa fiind
menţinută cât mai aproape de sol. Celălalt picior se apropie de primul. Corpul orientat
lateral faţă de direcţia de deplasare, iar braţele flexate din articulaţia coatelor se duc
lateral sau unul oblic în jos şi celălalt oblic în sus.

5. Schimbarea direcţiei.
Clasificare - schimbare de directie cu franare pe un picior sau franare pe ambele
picioare.
Schimbarea de direcție cu frânare pe un picior: Din deplasare, jucătorul execută oprire
cu uşoară ghemuire pe piciorul opus direcţiei, printr-o păşire mai lungă pe acest
picior, talpa se aşează oblic pe sol fiind orientată spre noua direcţie, instalându-se acel
moment de frânare. Centrul de greutate este proiectat în interiorul ocolirii, greutatea
corpului fiind repartizată pe piciorul din exterior. Prin impulsia acestui picior se
determină răsucirea energică a corpului, urmată de aşezarea pe picioare, la o distanţă
mai mică decât păşirea normală a piciorului din interiorul ocolirii pe noua direcţie.
Schimbarea de direcție cu frânare pe ambele picioare: Din deplasare jucătorul execută
o uşoară săritură, picioarele se duc spre înainte şi iau simultan contact cu solul,
vârfurile vor fi orientate spre noua direcţie. Corpul execută o răsucire şi „plonjează”
în noua direcţie, plecarea executându-se pe piciorul din interiorul ocolirii. Greutatea
corpului va fi repartizată mai mult pe piciorul din afara ocolirii şi marginea tălpii din
interiorul ocolirii.
6. Marcajul diferenţiat şi tripla ameninţare.
Marcajul diferențiat: Reprezinta o actiune de marcaj normala sau agresiva prin care un
aparator actioneaza conform situatiei respective. De exemplu daca atacantul este in
posesia mingii, aparatorul va ridica un brat sus si celalalt lateral sau ambele brate
lateral sus. Daca atacantul executa dribling aparatorul va lua o pozitie joasa si bratele
lateral jos
Tripla amenințare: Ori de câte ori un atacant primeşte mingea, el va trebui să
acţioneze dintr-o poziţie fundamentală specifică (privirea orientată către coș, mingea
ținută la nivelul bărbiei sau a pieptului, genunchii și gleznele sunt ușor îndoite pentru
a conferi corpului o poziție stabilă și echilibrată), aceasta oferindu-i permanent o
situaţie de avantaj în acţiunea sa împotriva apărătorului direct, putând din această
poziţie să arunce la coş, să plece în dribling sau să paseze.

7. Ţinerea mingii.
Descriere: tinerea mingii este un procedeu fundamental si se realizeaza prin prinderea
acesteia de calota superioara din lateral și puțin dinapoi, degetele sunt desfacute, se
aplica pe minge si iau contactul cu ea pe toata lungimea lor, fiind departate la o
distanta de aproxmativ 7 cm. Bratele indoite din articulatia coatelor.
Clasificare: cu două mâini:
- simetrică: la piept, deasupra capului, în dreptul bazinului
- asimetrică: în dreptul umărului, deasupra capului
Cu o mână: apucat, echilibru

8. Demarcajul.
Demarcajul reprezinta o actiune tactica individuala de atac in care jucatorul executa
un procedeu sau un complex de procedee tehnice pentru a se deplasa de langa
aparatorul direct.
Clasificare: demarcaj individual (în adâncime și lateral) și demarcaj cu ajutorul
coechipierului.
 9. Prinderea şi protecţia mingii.
Jucatorul care primeste mingea se va afla in pozitie fundamentala orientat cu fata spre
locul de unde soseste mingea, bratele intinse spre aceasta cu palmele si degetele
deschise in intampinarea mingii, in momentul prinderii bratele se flexeaza usor pentru
a amortiza impactul si se duce usor spre piept
Clasificare: cu o mana, cu doua maini, de pe loc, din alergare, din saritura.

Protecția mingii se poate efectua prin:

- Ținerea corectă a mingii cu două mâini și ducerea brațelor în diferite planuri;
- Efectuarea unui pivot defensiv;
- Îmbinarea celor două procedee;

10. Pasa în priză asimetrică.

Pasa cu o mână din dreptul umărului de pe loc:
- Reprezintă procedeul de pasare cel mai frecvent folosit.
Este o mişcare naturală pe care începătorii o învaţă uşor. Jucătorul se găseşte în
poziţia fundamentală, cu piciorul opus braţului care pasează înainte, greutatea
corpului pe piciorul din spate, iar mingea ţinută cu ambele mâini în dreptul pieptului
în priză asimetrică.
Din această poziţie, mingea se duce către umărul drept şi este lăsată în echilibru pe
mână dreaptă. Mingea se află deasupra umărului, puţin în lateral, iar braţul stâng liber
în faţa corpului. Cotul umărului drept este orientat în exterior. Pasarea mingii se
realizează prin ducerea braţului drept spre înainte, care se termină cu o mişcare de
biciuire din articulaţia mâinii. După pasarea mingii, jucătorul se găseşte cu braţul
întins, palma privind în jos, şi corpul orientat pe direcţia de pasare.

11. Combinaţia „dă şi du-te” si recuperarea mingii in atac.

Combinația „dă și du-te”: Este cea mai simpla combinatie intre doi jucatori in atac in
care un jucator paseaza mingea unui coechipier, patrunde, reprimeste mingea si
finalizeaza cu cos. Procedeul consta in pasarea mingii dupa care patrunderea propriu
zisa. Se utilizează împotriva oricărui sistem de apărare, dar în special împotriva
apărării om la om.
Recuperarea mingii în atac: Reprezinta actiunea tactica individuala prin care un
atacant incearca sa recastige mingea, in urma unei aruncari la cos nereusite, efectuate
de el sau de un coechipier.
Recuperarea în atac este mult mai dificilă decât cea în apărare deoarece presupune
obținerea primului plan în lupta cu apărătorul, care prin poziția lui defensivă este
favorizat găsindu-se între atacant și coș.
Actiunea propriu-zisa incepe din momentul in care mingea a fost aruncata la cos,
atacantul care intreprinde aceasta actiune in disputa cu aparatorul sau, urmarind-o prin
apropierea si plasarea sa intr-un loc prezumtiv unde va cadea mingea.
Actiunea ofensiva de urmarire si recuperare a mingii la panou se realizeaza de
jucatorii care se gasesc cel mai aproape de cos in momentul de finalizare, de obicei
jucatorii pivoti sau extreme si care au reusit sa obtina prim planul fata de cos si
aparatorul lor direct. In aceasta situatie, ei vor cauta sa realizeze o noua finalizare,
folosindu-se de procedee specifice: voleibolarea sau împingerea de sus în jos a mingii
în coș.

12. Pasa în priză simetrică.

Clasificare: pasa cu doua maini in dreptul pieptului, deasupra capului, in dreptul
bazinului
Corpul este relaxat, aplecat spre inainte, genunchii usor indoiti, cu un picior inainte.
Mingea se tine cu doua maini in dreptul pieptului. Din aceasta pozitie mingea este
impinsa inainte, odata cu indinderea bratelor si rasucirea palmelor in exterior, daca
mingea trebuie aruncata pe o distanta mai mare jucatorul va mari impulsul dat mingii
prin ducerea unui picior dinapoi inainte.

13. Pătrunderea.
Reprezintă un procedeu special de demarcaj, cu caracter ofensiv, care are drept scop
primirea mingii şi aruncarea ei la coş.
Este acţiunea tactică efectuată de atacantul fără minge. Se poate executa cu primirea
mingii sau fără primirea ei.

14. Pivotarea.
O pivotare este mişcarea regulamentară prin care, un jucător care ţine o minge vie pe
terenul de joc, păşeşte cu acelaşi picior, o dată sau de mai multe ori în orice direcţie,
în timp ce celălalt picior, numit picior pivot, este menţinut la punctul lui de contact cu
podeaua.

Clasificare: pivot prin pasire, intoarcere, pivot ofensiv, defensiv

Descriere: Din pozitie fundamentala se trece usor greutatea pe piciorul ales fiind drept
pivot sau picior de sprijin, usor flexat din articulatia genunchiului si a gleznei sprijinul
se face pe pingea. Celalalt picior usor flexat din ariculatia genunchiului si a gleznei
executa deplasari in diferite directii fara a ridica piciorul de sprijin, se recomanda ca
deplasarile sa se faca fara a ridica piciorul de pe podea si sa se execute usoare
alunecari.

15. Aruncarea la coş din alergare.

Pentru acest procedeu se va tine cont de regula pasilor pentru a nu produce o abatere
deoarece se executa un complex de procedee: alergare , prinderea mingii, pasirile,
desprinderea, zborul, aruncarea si aterizarea.
Aruncarea la coș cu o mână de sus din alergare: Jucatorul aflat in alergare prinde
mingea si executa un pas lung cu piciorul drept urmat de al doilea pas ceva mai scurt ,
cu piciorul stang se realizeaza desprinderea de pe sol cu o impulsie energetica mare,
in aer corpul este intr-o usoara extensie, mingea va fi introdusa in cos in momentul in
care saritura a atins punctul cel mai inalt, introducerea mingii se va face cu mana
orientata in jos, aterizarea se va realiza pe ambele picioare.

16. Aruncarea la coş de pe loc.

Aruncarea la coș cu două mâini de la piept: Mişcarea de aruncare începe prin uşoara
flexie a genunchilor, urmată de o întindere a lor, odată cu ridicarea capului pe
verticală şi ducerea mingii prin dreptul feţei în sus. Braţele se întind din articulaţia
coatelor şi mingea părăseşte palmele cât mai sus posibil, datorită impulsului transmis
de picioare, trunchi, braţe şi mişcarea suplimentară a articulaţiilor pumnului şi
degetelor. Jucătorul termină aruncarea cu corpul întins; braţele întinse oblic în sus şi
spre înainte, palmele orientate în jos. În timpul aruncării la coş, jucătorul va avea
privirea îndreptată spre reper.

Aruncarea la coș cu două mâini de deasupra capului: jucătorul, aflat în poziţie

fundamentală, ţine mingea în priză simetrică deasupra capului. Braţele cu antebraţele
formează prin flexia coatelor un unghi apropiat celui de 90, coatele sunt orientate
înainte şi uşor oblic în exterior. Greutatea corpului este repartizată pe toată suprafaţa
tălpilor care vor fi paralele.
Aruncarea începe prin împingerea mingii în sus şi spre înainte ca urmare a mişcării de
extindere a articulaţiilor coatelor. Urmează o mişcare „de biciuire” efectuată din
articulaţiile pumnilor.
Poziţia finală: jucătorul se află cu corpul extins pe vârfurile picioarelor, cu braţele
întinse în sus şi înainte, palmele cu degetele răsfirate, orientate în jos şi puţin în
exterior.

Aruncarea la coș cu o mână din dreptul umărului: jucătorul aflat în poziţia

fundamentală medie, cu piciorul de aceeaşi parte cu braţul cu care efectuează
aruncarea aşezat puţin înainte şi cu greutatea corpului egal repartizată pe ambele
picioare, ţine mingea în faţă şi puţin către partea braţului care aruncă, la nivelul
umărului – în priză asimetrică. Palma braţului care execută aruncarea se află înapoi şi
sub minge, privind spre direcţia de aruncare;
celălalt braţ sprijină mingea din lateral, cotul braţului drept este orientat înainte şi în
jos, flexia braţului pe antebraţ formând un unghi drept;
jucătorul începe execuţia printr-o uşoară flexie a genunchilor, din gleznă, urmată de o
întindere a lor, concomitent cu înălţarea mingii pe verticală. Mingea este ţinută cu
ambele mâini până în dreptul feţei – când cotul ajunge la înălţimea umărului, apoi
rămâne în echilibru pe palma braţului drept. Braţul continuă mişcarea în sus şi spre
înainte, care se termină prin impulsul dat din articulaţiile pumnului şi a degetelor.
Mingea părăseşte mâna când braţul este întins, palma după aruncare priveşte în jos şi
spre inel. În forma finală a aruncării jucătorul are trunchiul întins cu braţul drept oblic
în sus şi spre înainte, având greutatea corpului pe piciorul din faţă.

17. Contraatacul.
Contraatacul repezinta trecerea organizata in viteza din aparare in atac ce are ca scop
luarea prin surprindere a adversarilor. Este recomandat ca atacul sa se realizeze dupa
fiecare cos marcat, din interceptie, din recuperarea mingii la panou sau din anagajarea
1/1 si dupa aruncarile libere
Fazele contraatacului: intrarea in posesia mingii, declansarea contraatacului, dupa
care incepe desfasurarea acestuia propriu-zisa prin circulatia jucatorilor in linie
dreapta, diagonala sau pe culoare si se termina cu finalizarea acestuia prin
introducerea mingii in cos prin diferite procedee - cu o mana, din dribling, alergare,
saritura
Pentru ca contraatacul sa fie eficient acesta trebuie sa se realizeze pe drumul cel mai
scurt, iar aruncarile la cos sa fie executate in viteza.

18. Fenta.
Clasificare - simple, duble, multiple; de demarcaj; de privire; de pasa, de aruncare
Descriere: Fentele sunt elemente tehnice care în general preced o acţiune. Fenta este
elementul tehnic care urmăreşte derutarea adversarului prin simularea unei acţiuni sau
complex de acţiuni, în scopul favorizării acţiunii finale.
Execuţia fentei prezintă două faze:
- de simulare – are drept scop dezechilibrarea adversarului. Ritmul de execuţie
este lent, pentru ca adversarul să aibă timp să reacţioneze la acţiune.
- de acţiune finală - valorifică dezechilibrul provocat de acţiunea de simulare şi
constă în executarea procedeelor tehnico-tactice dorite.
Poate fi:
- fentă simplă – constă într-o acţiune simultană, urmată de altă acţiune, care este
finală;
- fentă dublă – constă în simularea unei acţiuni dintr-o direcţie, urmată de
simularea altei acţiuni şi de finalizare prin prima acţiune;
- fentă multiplă – se execută în complex de diferite procedee tehnice, în număr
mai mare de două, în sensuri şi ritmuri diferite.

19. Atacul în superioritate numerică şi apărarea în inferioritate

numerică.
Atacul in superioritate numerica reprezintă o situaţie tactică frecvent întâlnită în
desfăşurarea jocului de baschet, în special în faza de finalizare a contraatacului.
Apararea in inferioritate numerica: plasamentul trebuie sa fie aproximativ pe aceeasi
linie; aparatorul actioneaza numai in ultimul moment asupra atacantului care
efectueaza aruncarea la cos; aparatorul simuleaza alternativ marcajul asupra
atacantului care a primit mingea.

20. Aruncarea la coş din dribling.

Este asemănătoare cu aruncarea la coş din alergare. Executantul se deplasează spre
coşul advers cu dribling. În momentul apropierii de coş prinde mingea cu ambele
mâini din ultimul impuls mai puternic imprimat şi o duce spre piept. Dacă aruncarea
se execută cu mâna dreaptă, mingea va fi prinsă pe piciorul drept, urmează pasul cu
stângul şi aruncarea propriu-zisă. În executarea procedeului se va tine cont de regula
pasilor pentru a nu atrage abateri aspupra executiei.

21. Driblingul.
Clasificare: Driblingul se poate efectua prin:
- Împingerea mingii spre sol. Acesta poate fi: înalt, mediu (de pe loc, din
alergare, din mers), jos;
- Rostogolirea mingii pe sol: dribling ofensiv, defensiv, de asteptare, de
depasire
Driblingul pe loc: Jucatorul aflat in pozitie fundamentala tine mingea cu 2 maini la
nivelul pieptului, in momentul urmator trece mingea in mana dreapta si este impinsa
spre sol, oblic înainte, printr-o mișcare de extensie a antebratului pe brat si de flexie a
palmei pe antebrat, degetele rasfirate, contactul cu mingea se face pe o suprafata a
palmei cat mai mare.
Dribling din deplasare: jucătorul va avea grijă ca impulsionarea mingii în sol să se
efectueze lateral, oblic şi înainte pentru a nu-l incomoda în alergare. Pentru un control
mai bun al mingii, forţa cu care este împinsă mingea în sol trebuie să fie cât mai mare.
Driblingul se execută cu aceeaşi siguranţă, cu ambele mâini şi fără controlul privirii.

22. Depăşirea.
Depasirea reprezinta actiunea tactica individuala de atac prin care jucatorul aflat în
posesia mingii executa un complex de procedee tehnice pentru a se demarca si a
finaliza actiunea cu mingea.
În funcție de piciorul de pivotare:
a. Pășire crucis: dacă pleacă pe partea cu piciorul pivot
b. Pășire deschisă: dacă pleacă pe partea opusă piciorului de pivotare.

23. Terenul de joc (linii, marcaje, dimensiuni).

Jocul se desfasoara pe un teren dreptunghiular ce are dimensiunea de 28m lungime și
15m latime.
Liniile lungi sunt denumite linii de tusa iar cele marcheaza latimea sunt linii de fund.
Acestea masoara 5 cm grosime.
Linia de centru este trasată paralel cu liniile de fund, de la punctul de mijloc al liniilor
laterale, și imparte terenul in 2 parti egale. Aceasta se prelungeste cu 15 cm inafara
terenului.
Liniile de aruncări libere sunt liniile paralele cu liniile de fund. Marginea exterioară a
liniei de aruncări libere trebuie situată la o distanță de 5.80 metri de marginea
interioară a liniei de fund și trebuie să aibă 3.60 metri lungime.
Cercul central este trasat in centrul terenului de joc si are o raza de 1,8 m

24. Regula paşilor.

Un jucator care intercepteaza o minge nu are voie sa faca mai mult de 2 pasi cu ea in
mana. In mometul in care un picior este in aer, cel de sprijin devine picior de pivot.
Pentru a nu se produce o abatere driblingul trebuie sa inceapa inainte de desprinderea
piciorului de pivot.
Daca ambele picioare parasesc solul inclusiv cel pivotant aceastea n-au voie sa atinga
din nou podeaua pana cand mingea nu este aruncata la cos sau pasata.
Dupa prinderea mingii sau terminarea driblingului jucatorul are voie sa faca 2 pasi
pentru a se opri, dupa care sa paseze sau sa arunce la cos. Primul pas este cel care are
contactul cu solul sau ambele picioare in momentul in care se obtine controlul mingii

25. Regula celor 3, 5, 8, 24 secunde.

3 secunde - un jucator nu trebuie sa ramana in zona de restrictie a adversarilor mai
mult de 3 secunde daca echipa lui controleaza mingea
5 secunde - un jucător strâns apărat trebuie să paseze, să arunce la coş sau să dribleze
în limita a 5 secunde.
Jucător strâns apărat = Un jucător care ţine o minge vie pe terenul de joc este strâns
apărat când un adversar este într-o poziţie regulamentară de apărare activă la o
distanţă nu mai mare de 1 m.
8 secunde - jucatorul ce poseda o minge vie si se afla în terenul din spate are la
dispozitie 8 secunde pentru a introduce mingea in terenul advers/terenul din față.
24 secunde – ori de câte ori un jucător câştigă controlul unei mingi vii pe terenul de
joc SAU în urma unei repuneri în joc, mingea atinge sau este legal atinsă de orice
jucător aflat pe terenul de joc şi echipa jucătorului care a efectuat repunerea în joc are
în continuare controlul mingii, această echipă trebuie să încerce o aruncare pentru un
coş din acţiune în maxim 24 secunde.

26. Stările mingii.

Mingea poate fi vie sau moarta.
Mingea devine vie, când:
- În timpul efectuării angajării între doi mingea părăseşte mâna (mâinile) şefului
brigăzii de arbitri.
- În timpul unei aruncări libere, mingea este la dispoziţia executantului aruncării
libere.
- În timpul unei repuneri în joc, mingea este la dispoziţia jucătorului care
efectuează repunerea.
Mingea devine moartă, când:
- Un coş din acţiune sau dintr-o aruncare liberă a fost reuşit.
- Un arbitru fluieră în timp ce mingea este vie.
- Este evident că mingea nu va intra în coş la o aruncare liberă care va fi urmată
de:
 O altă aruncare liberă (alte aruncări libere);
 O altă penalizare (aruncări libere şi/sau posesia mingii).
- Semnalul cronometrului de joc sună pentru sfârşitul sfertului sau prelungirii.
- Semnalul cronometrului de atac sună în timp ce o echipă controlează mingea.
- Mingea este în aer la o aruncare pentru un coş din acţiune şi este atinsă de un
jucător al oricărei echipe după ce:
 Un arbitru a fluierat.
 Semnalul cronometrului de joc sună pentru sfârşitul sfertului sau
prelungirii.
 Semnalul cronometrului de atac sună.

27. Principiul cilindrului.

Principiul cilindrului este definit ca spaţiul din interioriul unui cilindru imaginar
ocupat de către un jucător pe podeaua terenului de joc. Dimensiunile cilindrului şi
distanţa dintre picioarele jucătorului vor varia în funcţie de înălţimea şi talia
jucătorului. Acesta include şi spaţiul aflat deasupra jucătorului şi este limitat până la
marginile cilindrului jucătorului apărător sau jucătorului atacant fără minge care sunt:
- Faţa materializată de palmele mâinilor,
- Spatele materializat de partea posterioară a jucătorului, şi
 - Lateralele materializate de conturul exterior al braţelor şi picioarelor.
Mâinile şi braţele pot fi întinse în faţa pieptului dar nu mai departe de poziţia
picioarelor şi a genunchilor, cu braţele îndoite de la coate astfel încât antebraţele şi
mâinile sunt ridicate în poziţia regulamentară de apărare.
Jucătorului apărător nu-i este permis să intre în cilindrul jucătorului atacant cu mingea
şi să provoace un contact neregulamentar când jucătorul atacant încearcă o acţiune
baschetbalistică normală în interiorul cilindrului lui. Marginile cilindrului jucătorului
atacant cu mingea sunt:
- Faţa materilizată de picioare, genunchi şi braţe îndoite, ţinând mingea
deasupra şoldurilor
- Spatele materializat de partea posterioară a jucătorului, şi
- Laterale materializate de conturul exterior al braţelor şi picioarelor.
Jucătorului atacant cu mingea trebuie să i se acorde suficient spaţiu pentru o acţiune
baschetbalistică normală în interiorul cilindrului lui. O acţiune baschetbalistică
normală include începerea unui dribling, pivotarea, aruncarea mingii la coş şi pasarea
mingii.
Jucătorului atacant nu-i este permis să-şi extindă picioarele sau braţele în afara
cilindrului lui şi să provoace un contact neregulamentar asupra jucătorului apărător
pentru ca să obţină spaţiu suplimentar.

28. Controlul mingii.

Controlul echipei asupra mingii începe când un jucător al acestei echipe controlează o
minge vie, ţinând-o, driblând-o sau când acesta are o minge vie la dispoziţia sa.
Controlul echipei asupra mingii continuă când:
- Un jucător al acelei echipe controlează o minge vie.
- Mingea este pasată între coechipieri.
Controlul echipei asupra mingii se termină când:
- Un adversar obţine controlul mingii.
- Mingea devine moartă.
- Mingea a părăsit mâna (mâinile) jucătorului la o aruncare pentru un coş din
acţiune sau pentru o aruncare liberă.

29. Angajare între doi şi posesie alternativă.

Angajarea intre doi jucatori are loc in momentul in care un arbitru arunca mingea intre
oricare 2 jucatori in cercul central al terenului la inceperea primului sfert. Mingea
trebuie atinsa si redirectionata in momentul in care a atins punctul cel mai inalt.
Aceasta trebuie sa fie atinsa de catre alti jucatori, altii decat saritorii inainte ca acestia
sa o atinga din nou. Daca mingea nu este atinsa de niciunul dintre ei sa va relua.
Posesia alternativa - este o metoda de a face ca mingea sa fie repusa in joc mult mai
repede decat printr-o angajare intre 2 jucatori

30. Timp de joc, scor egal şi perioade de prelungiri.

Durata jocului este de 4 perioade (sferturi) a câte 10 minute fiecare, cu pauză de 2
minute între perioadele (sferturile) 1 – 2 şi 3 – 4 şi înaintea fiecărei prelungiri, iar
între reprize (sfertul 2 – 3) pauza va fi de 15 minute. Primul și al doilea sfert
reprezintă prima repriză, iar al treilea și al patrulea sfert reprezintă a doua repriză.
Dacă scorul este egal la sfârşitul celui de-al patrulea sfert jocul va continua cu atâtea
prelungiri (având o durată de 5 minute fiecare) câte sunt necesare pentru ruperea
egalităţii.
 31. Dublu dribling.
Un jucător nu are voie să dribleze pentru a doua oară după ce a terminat primul lui
dribling. Dacă jucătorul care efectuează dribling se oprește apoi reia driblingul (fără
să piardă posesia/controlul mingii) acesta se face vinovat de dublu dribling.

32. Marcajul.
Clasificare: normal, agresiv, diferentiat, special
Descriere: Reprezinta actiunea tactica individuala de aparare prin care jucatorul
foloseste un complex de procedee tehnice de deplasare in teren pentru a impedica
actiunile ofensive ale atacantilui.
Se poate realiza la: atacantul cu minge și atacantul fără minge.