Pista cu pbstacole de 100 m

Pista de 100 m include șapte puncte:

1. startul și fuga pînă la gard;
2. trecerea gardului de doi metri;
3. luarea furtunilor de pe pămînt;
4. trecerea peste bară;
5. unirea racordurilor furtunitor;
6. unitea furtunului la distribuitor;
7. finișul.

Startul și fuga pînă la gard: Sportivul după ce sa încălzit cu cîteva curse

inainte de startul său îmbracă costumul de luptă și echipamentul, întărește țeava,
strînge furtunii și se apropie de arbitru.
Țeava otrec sub mîna dreaptăașa ca să fie strîns alipită de corp cu vîrful în
urmă sau atîrnă liber pe cureaua largă.
Pentru dezvoltarea unei viteze mari după start este necesar de ocupat o paziție
favorabilă pentru începerea fugii, apreciind distanța de la suportul ce stă înainte
pînă la al doilea pînă la linia startului. Inițial se recomandă de calculat distanța de o
talpă și jumătate de la linia startuluipînă la suportul piciorului și aproximativ 10 –
15 cm între ei.
Cînd se dă comanda ,,la start” sportivul ia poziția inițială: așezînduse, se
sprigină cu palmele de pămint înaintea liniei startului, apoi pune piciorul pe
suportul ce stă in spate, apoi pune piciorul de împingere care stă înainte, apoi
coboară pe genunchiul piciorului dreptîn cazul cînd stîngul este înainte. Mîmile se
sprigină de drum înaintea liniei startului cu degetele mari de la îini îndreptate unul
spre altul. Mîinile sînt așezate paralel în dreptul umerilor. Piciorul stîng se sprigină
cu talpa de suport, iar dreptul doar cu degetele. Privirea este îndreptată înainte.
La comanda ,,atenție” trunchiul trebue mișcat în sus și înainte, pînă bazinul nu
va ocupa o poziție puțin mai înaltă ca nivelul umerilor, iar umerii vor eși cu cîțva
centimetri în fața liniei startului. Tălpile ambelor picioare se sprigină cu toată
suprafața de suporturi. Capul trebuie ținut drept nu în jos și nu la spate. Atenția
sporivului trebue să fie concentrată la semnalul startului, dar nu la mișcările care le
va face după start (desenul 1,a).
 Sportivul repede cu omișcare energică a nîinilor înainte – în urmă începe
mișcarea. Piciorul care stă înainte preia mișcarea finisînd forțarea cu o împingere
puternică de la suportul piciorului de înainte (desenul 1,b).

des.1
În timpul mișcării se atrage atenția la felul cum ținem piciorul, îl întindem
înainte cu vîrful degetelor spre sine, ceia ce permite ca mai repede să punem
piciorul pe pămînt. Talpa se pune pe pămînt repede da moale. Înclinarea
trunchiului este apreciată penru fiecare sportiv în parte, reeșind din proprietățile
fizice a fiecăruia. Mărind pasul nu trebuie deîncălcat echilibrul, și micșorează pasul
în apropierea peretelui.
Trecerea gardului de doi metri. Apropiindu-ne de gard trebue să folosim
viteza acumulată pentru trecerea lui. Brusc împingîndu-ne cu piciorul stîng de la
linia de contact (1,2 – 1,5 m de la gard), iar cu dreptul (îndoit de la genunchi) cu
vîrful tălpii făcînd o împingere de la la gard, sportivul apucă cu mîinile marginea
superioară a gardului (puțin mai la dreapta de mijloc) și se ridică trăgînduse cu
mîinile spre el. În dependență de viteză locul de contact al piciorului cu gadul
poate fi diferit: la apropierea de gard cu viteză mare el va fi mai jos, iar la o viteză
mai mică − mai sus. Cu împingerea picioarelor și forțarea mîinilor sportivul
poziționează trunchiul în poziție orizontală pe gard. Apoi piciorul stîng, îndoit de
la genunchi este trecut peste gard neatingînd-ul. Pentru a trece piciorul mai repede
apropiem truchiul cît mai aproape de gard. Concomitent mîna stîngă (îndoită de la
cot) trebuie trecută în jos pe gard din partea opusă (la 45 – 50 cm de sus)
spriginindu-se în palmă, iar cu dreapta ne ținem de marginea superioară a gardului
(desenul 2).

des.2
 Piciorul drept, îndoit de la genunchi, în urma piciorului stîng îl trecem peste
gard. Cînd ambele picioare și trunchiul sînt trecute peste gard, sportivul se împinge
cu mîinile de la gard, se întoarce în aer cu fața spre furtuni, cade la un pas de gard
trecînd de pe piciorul drept pe cel stîng menținînd mișcarea dreaptă dea lungul
drumului. Aterizarea pe tălpile ambelor picioare concomitent nu se recomandă
deoarece în acest caz se pierde timpul de trecere a puterii inerției.
Sunt și alte posibilități de trecere a gardului.
1. Sportivul se împinge de la pămînt cu piciorul drept, iar pe gard pune
vîrful piciorului stîng. În acist caz el trece gardul cu eșirea în stînga, iar
ordinea îndeplinirii exercițiului rămîne aceiași.
2. Sportivul în momentul eșirii pe perete cu genunchiul îdoit al piciorului
stîng se sprigină de marginea superioară a gardului, în timpul mișcării
trunchiului corespunzător — cu ginunghiul stîng de scîndurile din
partea opusă și cu o forțare a mîinilor accelerează mișcarea corpului. În
acest moment piciorul drept trece peste gard și sportivul întorcîndu-se
cu fața spre gard aterizează.
Luarea furtunilor de pe pămînt. Aterizînd după săritura de pe gard,
sportivul nedezdoin trunchiul face doi pași lați, întinde mîinile înainte, apucă
furtunii lîngă racorduri și puțin le desface (desenul 3).

des.3
Continuînd mișcarea cu umerii înainte, pune piciorul care face următorul pas
între mîini, și nemicșorînd piciorul continuă fuga către bară. Mîinile apucînd
furtuni puțin rămîn în urmă, trec în urmă. Pentru apucarea mai comodă a furtunilor
la al cincilea cerc al lui se face un laț (o îndoitură), ceia ce face comodă apucarea și
cucerea lui (sesenul 4). Punerea furtunilor sub un unghi unul față de altul ajută la
cîștigul cosiderabil în timp.
 des.4
Trecerea peste bară. Fuga peste bară depinde mult de viteza care a
dezvoltato sportivul după ce a luat furtunii. Dînd umerii înainte e necesar de a face
pașii tot atît de lați ca și din start, face șapte pași pînă la începerea barei. Mîinile
rămîn în urmă apoi se dau înainte și urcînd pe bară se dau înainte, astfel ușurînd
atingerea piciorului de a treia (a doua) treaptă (desenul 5,a) și eșirea pe bară la 50 –
60 cm de la marginea ei (desenul 5,b).

des.5.a
Aciasta ajută nemicșorînd viteza să alerge pe bara de 8 m cu pas lat făcînd
doar cinci pași. Mîinile la primii pași iarăși rămîn în urmă (desenul 5,c), iar la al
treilea pas după inerție rămîn în urmă. Apoi la al patrulea sau al cincilea pas
sportivul aruncă furtunii în părți astfel ca să-i rămînă în mînă racordurile (desenul
5,d) și se pregătește să coboare de pe bară. Trecînd peste bară este necesar să ne
ținem echilibrul, pentru a nu cădea. La al cincilea pas pe bară este necesar să
îndoim piciorul care face următorul pas, aplecăm trunchiul, atingînd cu ambele
pecioare trepte de coborîre a barei coborîm și pregătim furtunii pentru unire
(desenul 5,e).

des.5
Unirea racordurilor furtunitor. Unirea furtunilor între ei poate fi făcută în
mai multe moduri.
1. La furtunii strînși captele de jos sînt mai scurte. După trecerea barei
sportivul dă într-o parte capetele scurte a furtunilor cu ajutoru degetelor
arătătoare a mîinilor, apropie racordurile de la capetele de jos și le
nește; cu mîna stîngă arucă racordurule unite înainte sau în stînga, cu
mîna dreaptă apucă racordul și se apropie de disribuitor.
2. La furtunii strînși captele de jos sînt mai scurte. La luarea lor de jos lor
sportivul apucă capetele de jos între degetele mijlociu și inelar, folosind
degetul arătător de la mîna dreaptă (stîngă) unește capetele de deasupra,
cu mîna stîngă arucă racordurule unite înainte sau în stînga, cu mîna
dreaptă apucă racordul și se apropie de disribuitor.
3. După trecerea barei sportivul ține racordul de jos a furtunului drept între
degetul mijlociu și cel inelar, unește racordurile, le aruncă cu mîna
stîngă, cu mîna dreaptă apucă racordul și se apropie de disribuitor.
Unirea racordurilor poate afea loc la ultimul pas cînd soborîm de pe bară sau
la primul pas după ce am coborît, le unuim la nivelul umerilor sau la nivelul
centuri depinde de fiecare sportiv în parte (desenul 6).
 des.6
Unitea furtunului la distribuitor. Neajungînd 3 – 4 m pînă la distribuitor
sportivul întinde mîna cu furtunul înainte. Degetul mare (sau arătător) este pus pe
unul din dinții racordului sau între ei. Ajungînd la distribuitor sportivul face o
rezervă de furtun pentru manevrarea mai ușoară cu racordul, pune mîna stîngă cu
furtunul pe distribuitor și cu dreapta unește racordul cu unul din moduri:
1. piciorul drept este în dreptul racordului dreptd al distribuitorului (la 10
– 15 cm), piciorul stîng este lăsat în urmă, greutatea corpului se găsește
preponderent pe piciorul drept. Sportivul cu mîna stîngă ține
distribuitorul, iar cu dreapta (relaxată) unește racordul furtunului la
racordul drept al distribuitorului (desenul 7) și pornește spre finiș cu
piciorul stîng.

des.7
 2. piciorul stîng se găsește la 5 – 7 cm de la racordul distribuitorului,
piciorul drept este lăsat în urmă, corpului se găsește preponderent pe
piciorul stîng, unirea este analogică metodei de mai sus (desenul 8),
acest mod este mai comod cîmd unim din mișcare, sportivul pornește
spre finiș cu piciorul drept.

des.8
Finișul. Unind racordul furtunului la distribuitor sportivul ponește aruncîndu-
și linia de furtuni peste umăr așa ca să nu anine distribuitorul (desenul 9,a). Pe
umăr trebuie să fie o rezervă de furtuni pentru a putea uni liber țeava. Mișcarea de
la distribuitor se deosebește de cea obișnuită prin aceia că asupra sportivului
acționează o sarcină adăugătoare (greutatea furtunului), deaceia înclinarea
trunchiului trebuie să fie mai jos și împingerea cu picioarele mai puternică.

des.9
Furtunul se unește cu țeava din mers fără încetinirea pasului (desenul 9,b).
Apucînd cu mîna dreaptă țeava, sportivul o lipește de piept și o ține strîns.
Concomitent cu mîna sîngă apropie racordul furtunului de țeavă, cu degetele mîinii
drepte cuprinde racordul furtunului, apasă țeava și o unește, fără a controla vizual
unirea aleargă spre finiș. Ajungînd la finiș sportivul ridică mîna cu țeava în sus.

1. Înfruntarea pistei cu 1. Pompierul cu ţeava

obstacole de 100m 27 30 33 de refulere se află la
start. Ţeava de
 refulare în orice
poziţie
2. Începutul: darea
comenzii
3. Finisarea: pompierul
a înfruntat toate
obstacolele, a trecut
linia finişului cu
ţeava de refulare
unită la linia de
furtuni. Furtunii sunt
uniți între ei şi la
distribuitor.
NORMATIV