MINISTERUL AFACERILOR INTERNE AL REPUBLICII MOLDOVEI.

SERVICIUL PROTECŢIEI CIVILE ŞI SITUŢIILOR EXCEPŢIONALE.

CENTRUL REPUBLICAN DE INSTRUIRE.

ELABORARE METODICĂ

TEMA: ”
MANIFESTĂRILE
COMPORTAMENTALE ALE POPULAŢIEI ÎN
SITUAŢIILE DE CRIZĂ PSIHOLOGICĂ .”

1
 CHIŞINĂU 2011
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE AL REPUBLICII MOLDOVA

SERVICIUL PROTECŢIEI CIVILE ŞI SITUAŢIILOR EXCEPŢIONALE

CENTRUL REPUBLICAN DE INSTRUIRE

APROB
Sef. Centrului Republican de Instruire
Al Serviciului PC şi SE al MAI
Colonel al s/s _______________________ A. CLIMAŞEVSCHI

„_____”______________________ 2011

ELABORARE METODICĂ

TEMA: MANIFESTĂRILE COMPORTAMENTALE ALE

POPULAŢIEI ÎN SITUAŢIILE DE CRIZĂ PSIHOLOGICĂ.

2
 CHIŞINĂU 2011

Obiectivul lecţiei:
1. de-a aduce la cunoştinţa audienţilor particularităţile psihologice de comportare
în Situaţii Extremale şi căile de înfruntare a stresului şi panicii;
2. de-a forma deprinderi şi capacităţi de ridicare a stabilităţii psihologice pentru
acţiuni în Situaţii Excepţionale.
3. de-a educa capacitatea de conducere şi acţiune chibzuită în Situaţii
Excepţionale;

PLANUL LECŢIEI

Nr. Întrebările de studiu Timpul rezervat

Întroducere 2 min.
1. Psihologia comportării oamenilor în SE. Factorii ce 20 min.
condiţionează manifestările psihice.
3. Stresul. Condiţiile apariţiei stresului. 10 min.
4. Panica. Măsurile de educare, antrenare şi prevenire a 15 min.
fenomenului de panică.
5. Tehnici de ridicare a stabilităţii psihologice a omului 20 min.
pentru activitatea în SE.
6. Conducerea în situaţii de criză. Rolul conducătorului în 10 min.
dirijarea colectivului în SE.
7. Pregătirea salvatorilor. 10 min.
8. Concluzii 3 min.

Bibliografie:
 D. Podea, „Tulburarea de panică”, Bucureşti 1997;
 Asistenţa psihologică la dezastre, Bucureşti 1992;
 Gh. Arădăvoaice, „Stresul psihic în lupta armată”, Bucureşti 1993;
 M. Boboc, „Unele consideraţii privind comportamentul populaţiei şi
formaţiunilor de apărare civilă în zonele afectate de calamităţi sau catastrofe.
Rerv. Buletinul Apărării Civile, nr.2, Bucureşti 1992;
 В.С.Семин, «Морально-психологический фактор и проблема защиты
населения» Гражданская Оборона, Москва 1990ю

3
 ÎNTRODUCERE:

Istoria omenirii a fost marcată de epidemii, catastrofe şi războaie. Acestea au

determinat mari pierderi de vieţi omeneşti şi pagube materiale, precum şi influenţe
majore asupra psihicului uman.
Omul şi în prezent în permanenţă se află în pericolul situaţiilor excepţionale.
Aceasta ţine atît de activitatea pe tărîmul muncii cît şi de diverse situaţii cotidiene.
Pentru ca omul să supraveţuiască şi să-şi manifeste potenţialul său de
producere şi influienţă asupra tuturor factorilor ce-l înconjoară el are nevoie nu numai
de protecţie socială, dar şi din partea unor factori ai naturii şi cei provocaţi de viaţa
cotidiană.
Cunoaşterea diversilor situaţii-limită (excepţionale) care nu numai dereglează
procesele vitale, dar şi le poate complet întrerupe (cu decedarea individului) poate
avea o însemnătate hotărîtoare pentru protecţia omului. Însă numai cunoaşterea
acestor situaţii excepţionale nu este de ajuns pentru a depăşi acţiunea lor catastrofală
asupra omului.
De aceia este absolut necesar ca fiecare om (de la mic şi pînă la mare) să
însuşească metodele de acţiune în situaţiile-limită pentru a-şi apăra propria viaţă şi
viaţa celor ce-l înconjoară.
Tragediile cunoscute în istoria omenirii şi în deosebi cele din ultimul timp
(cutremurul de pămînt din:California, Armenia; inundaţiile din Moldova, Asia
Mijlocie, Caucaz; incendiile de la Moscova, Statele Unite ale Americii; alunecările de
teren; conflictele militare în diferite zone şi mai ales pe teritoriul fostei Uniuni
Sovetice etc.) , urmate de mari pierderi economice şi umane, subliniază necesitatea de
a le cunoaşte în amănunte pentru a fi evitate (în măsura posibilităţilor) şi pentru a
lichida consecinţele lor.
Numărul situaţiilor excepţionale pe globul pămîntesc nu se micşorează.
Pierderile materiale în urma lor sînt foarte mari, dar cele mai eseţiale sînt pierderile
de vieţi omeneşti.
În aşa caz am putea evedenţia cel puţin trei cauze care într-o oarecare măsură
ne-ar îndreptăţi:
1. Durabilitatea naturii către omenire (în cazul SE cu caracter natural).
2. Neglijenţa personalului care deservesc obiectele periculoase (în caz de
calamităţi tehnogene).
3. Necorespunderea tehnologiilor şi uzarea aparatajului.
Aceste cauze mai pot fi prelungite, dar una din cauze, care aduce la aceste pierderi,
la care nu prea se atraje atenţia, este pierderea controlului personal sau starea
psihologică a omului în SE.
Cred eu, că majoritatea este deacord cu acest fapt, deoarece studiind cazurile celor
mai mari Situaţii Excepţionale declanşate pe teritoriul ţărilor vecine, cum sînt:

4
cutremurul din Armenia din 1988 care din nefericire, s-a produs la ora 11.41
dimineaţa, cînd toate fabricile şi şcolile erau pline.
Cutremrul a durat mai puţin de 1 minut, atunci după ce s-a prăbuşit un perete şi s-a
dezgolit un tablou groaznic, copii neînţelegînd ce se petrece căci se aflau la lecţii. Din
cauza că nu au fost folosite acele 4 minute care au fost între cele două cutremure şi că
nu s-a găsit nimeni care ar fi primit hotărîrea cea mai corectă, şcoala s-a prăbuşit
complet la cel de al doilea cutremur, îngropînd sub ruine toţi elevii.
Din fericire sînt şi cazuri cînd oamenii au dat dovadă de eroizm, bărbăţie şi o
organizare înaltă în situaţii foarte grele. Un exemplu clasic şi tot odată şocant este:
cutremurul de la Erzincan ( Turcia cu magnitudinea de 8,0) din 26 decembrie 1939 a
fost ras de pe faţa pămîntului împreună cu cei 25000 de locuitori ai săi, cu excepţia
unei clădiri şi a unui grup de cetăţeni. Închisoarea a rămas în picioare, iar
condamnaţii la moarte din interiorul ei au scăpat cu toţii.
Ulterior, deţinuţii au ieşit din închisoare, dar, într-un uimitor tribut de generozitate
omenească, nici unul dintre ei nu a încercat să fugă. Dimpotrivă, au ajutat cu toţii la
săpat şi au eliberat peste o mie de oameni de sub dărîmături. Au contribuit, de
asemenea, la construirea adăposturilor înpotriva frigului şi au făcut focuri, i-au apărat
pe răniţi de haitele de cîini înfometaţi.
Zilnic într-un loc sau altul au loc SE – multe din ele atingînd nivelul de adevărate
catastrofe – care au un impact negativ, din toate punctele de vedere, asupra societăţii.
Diferenţa dintre comportarea persoanelor în SE şi acţiunile lor, depind de
particularităţile psihice a fiecărei persoane, şi reacţionarea specifică la diferiţi factori
externi.
Concluzie – în toate situaţiile extremale este necesar de a putea ieşi din crizele create.
Pentru aceasta e necesar de a fi pregătit moral şi psihologic.

5
 Psihologia comportării oamenilor în situaţii excepţionale.

În toate situaţiile extremale este necesar de a putea ieşi din crizele create. Pentru
aceasta e necesar de a fi pregătiţi moral şi psihologic.
Pregătirea moral-psihologică a populaţiei include o pregătire, o instruire preventivă
cu scopul de a acţiona calm, convingător în anumite situaţii extremale.
Pe prim plan este inclusă pregătirea morală, care presupune o formare psihologică
stabilă. A fi pregătit moral înseamnă a face faţă tuturor situaţiilor:
- Puterea proprie;
- Calmul;
- Profesianismul;
- Cunoştinţele;
- Umorul;
- Încredere în puterele proprii;
Fiecare persoană are nivelul său de pericol. Imunitatea personală a securităţii
fiecărui din noi depinde de cunoştinţele pe care le avem, de simţul măsurii şi se
poate formula în felul următor – capacitatea de a prevedea pericolul: după
posibilitatea de a evita pericolul; calmul şi promtitudinea cu care acţionăm în
diverse situaţii; de tendinţa de a lupta pînă la urmă; activ; prin toate mijloacele;
prin posibilitatea de a putea singur a-ţi acorda ajutor.
Aceasta nu este o reţetă strictă şi concretă în ceea ce priveşte acţiunile întreprinse
în anumite situaţii extremale.
De cele mai multe ori recomandările pentru populaţie sînt bazate pe situaţii
concrete, dar realitatea de cele mai multe ori este mai dură şi deseori nu poate fi
prognozată.
Astfel o pregătire moral-psihologică a populaţiei este o problemă destul de actuală.
În faţa persoanei nimerite în nevoie, din primile momente apar unele sarcini de
neamînat. Una din ele este – evitarea stresului. Nu toţi, care nimeresc în SE sînt
capabili de a reacţiona îndată şi corect, reeşind din situaţia creată. O mare parte din
populaţie cad într-o stare de panică, alţii dau reacţii isterice,la unii se dezvoltă o
reacţie în formă de ridicare a activităţii, mişcării şi acţiuni neadecvate, care nu
corespund situaţiei create, un procent mai mic cad în depresie, stopor, sau stare de
indiferenţă.
Şi numai 10-12% din sinistraţi păstrîndu-şi calmul sînt capabili, de a acţiona
efectiv şi raţional conform situaţiei create.
Cu timpul însă majoritatea persoanelor, care au suferit şi se aflau la moment în
focarul SE, se acomodează la condiţiile create şi participă activ la lichidarea
consecinţilor SE.
Psihologii cunosc acest mecanism, care constă din diferite etape, care urmează
una după alta: de la starea liniştită în situaţii normale, pînă la etapa de adaptare
către SE şi readaptarea lor la condiţii normale.
Să ne oprim la primele minute a le SE, şi reacţionarea omului la ceea ce se
petrece în jur.

6
 În primul rînd este necesar de accentuat că orice situaţie excepţională pentru
sinistraţi se împarte în trei faze sau perioade,(etape):

1. Etapa de izolare: etapa cînd sinistraţii se află faţă în faţă cu nevoile, ce au

apărut. La această etapă sinistraţii mai ales cei 10-12%, care sînt într-o
oarecare măsură pregătiţi pentru SE şi psihologic reacţionează în mod
normal la situaţia creată, organizează şi încep a acorda ajutor în mod de
sinistitător sau reciproc. Această etapă sau fază după timp este diferită şi
depinde de proporţiile calamităţii.
2. Etapa activă de acordare a ajutorului: cînd la locul calamităţii, apar
formaţiuni bine organizate şi conduse la un nivel cuvenit. În perioada
aceasta multe dintre persoanele, care erau incapabile de a reacţiona mai
eficient se întorc cu faţa la lichidarea consecinţilor SE, cu alte cuvinte, se
acomodează sau adaptează la situaţia creată. Mai departe ei pot activ
perticipă la toate lucrările petrecute folosind cunoştinţele care le posedă.
3. Etapa de readaptare la condiţiile normale de viaţă: pentru persoanele, care
aşa şi n-au mai reuşit să-şi revină în primele două etape, tot aici sînt şi
persoane grav bolnave psihic, care apar în aşa situaţie.
Diferenţa în comportament şi acţiuni în situaţii extremale se află în deosebi în:
- Particularităţile psihologice ale fiecărui om în parte;
- Reacţiile specifice la diferiţi factori negativi, iritanţi (dificili ).
Pentru a putea să ne descurcăm într-o situaţie extremală, fiecare persoană are nevoie
de o perioadă de adaptare.
Natura a format psihicul uman în aşa mod ca să poată fi protejat de diferite stresuri,
şocuri. Este clar că omul nu este o maşină mecanică – ai apăsat pe buton şi şi-a
schimbat funcţiile. Psihicul uman are nevoie de o perioadă de timp pentru adaptare la
o situaţie dificilă. Perioada de adaptare poate fi diferită după durată, de la 1,5-2 ore şi
mai mult.
Reeşind din aceasta persoanele pot fi împărţite în 4 grupe: (testul).
☻ I grupă – persoanele care simt o frică puternică în faţa pericolului şi caută mai
repede să dispară de la locul cu pricina; (FLEGMATIC).
☻ II grupă – persoanele care sînt supuşi şocului psihologic, înţepenirea muşchilor şi
o apatie totală; (MELANCOLIC).
☻ III grupă – persoanele cad într-o stare de ajitaţie sporită, care poartă ca regulă un
caracter haotic, agitat; (HOLERIC).
☻ IV grupă – persoanele care ies repede din starea de şoc, iau decizii şi pot
întreprinde acţiuni reale pentru salvare; (SANGVINIC).
Dar cunoscînd toate acestea, totodată trebuie de ştiut că reacţiile psihice apărute în
primile minute a situaţiei de criză pot fi dirijate şi îndreptate în direcţiile necesare.
Se poate, dar pentru aceasta este necesar, ca conducătorii care organizează aceste
acţiuni să cunoască aceste probleme de comportare a omului în SE. În caz contrar,
toate intenţiile bune pot duce la urmări negative.
Datele experimentale în acest domeniu arată, că numai la 10-15% din populaţie
care a nimerit în focarul calamităţilor, apar reacţii psihice grave, restul 85-90% se
acomodează la condiţiile apărute, însă cum s-a menţionat mai sus în diferite intervale
7
 de timp. Sarcina principală constă în scurtarea acestei perioade de adaptare. Apare
întrebarea în ce mod?
Experienţa şi examinările fostelor SE ne dictează – numai prin implicarea lor în
lucrul activ, cum ar fi la lichidarea consecinţilor şi altor lucrări de neamînat. Aceasta
este cel mai bun tratament psihologic.

Factorii ce condiţionează manifestările psihice:

Principalii factori ce condiţionează sau favorizează apariţia unor manifestări psihice

negative (stresul) în cazul unor calamităţi, catastrofe sînt:
 Condiţii surprinzător de rapide care declanşează şocul psihologic;
 Timpul cînd s-a produs calamitatea sau catastrofa, cele produse noaptea fiind mult
mai traumatizante, cu influenţe mai mari din punct de vedere psihic decît cele din
timpul zilei;
 Apariţia unui număr mare de morţi, răniţi, contaminaţi, intoxicaţi, arşi, sinistraţi şi
iradiaţi, în timp scurt, care pot produce suferinţe umane grave;
 Singurătatea în timpul declanşării unor situaţii deosebite, care favorizează
amplificarea stărilor psihice negative, în opoziţie cu colectivitatea care reprezintă
un factor de atenuare a stărilor negative (stresului);
 Dezorganizarea reţelelor de telecomunicaţii care realizează posibilitatea de a
transmite situaţiile create şi solicitarea de forţe şi mijloace în vederea acţiunilor de
intervenţie;
 Lipsa de informaţie, zvonurile, sentimentul de insecuritate care dă impresia că nu
există o organizare eficientă pe linia protecţiei, apărării şi salvării;
 Scoaterea totală sau parţială din uz a obiectelor industriale, sanitare, economice, a
comunicaţiilor, transporturilor, aflate pe teritoriul localităţilor urbane sau rurale;
 Avarierea sau distrugerea reţelelor de apă, gaze naturale, energie electrică, şi altele,
care pot avea drept urmare producerea unor explozii, incendii, electrocutări,
asfixieri şi inundaţii.

Stresul. Condiţiile apariţiei stresului.

Privind la formarea stabilităţii psihologice a populaţiei s-au făcut o serie de cercetări,

studiindu-se în special cîteva aspecte mai importante:
 Este oare posibil de a scoate încordarea (stresul) psihologică la oameni în
situaţii extremale?
 E posibil de schimbat caracterul şi influienţa tensionării, stresului, încordării
asupra psihicului şi comportamentului omului?
În acest scop s-au analizat unele experimente întreprinse în situaţii extremale. S-a
constatat – că în cazuri fregvente de aflare în situaţii excepţionale se schimbă
caracterul reacţiilor psihologice:
1. în primul rînd – de la început stresul provoacă dereglarea înfăptuirii unor
acţiuni şi activităţi cu maximă precizie şi se măreşte timpul reacţiilor
psihologice;

8
 2. în al doilea rînd – aceste situaţii nu mai au aşa influenţă puternică asupra
psihicului persoanei, asupra comportamentului şi acţiunilor persoanei;
3. în final – situaţia extremală creată se transformă într-un factor stimulent.

STRESUL – răspunsul nespecific al organismului la solicitările la care este supus.

STRESUL – este o stare de tensiune, încordare şi disconfort determinată de agenţi
afectogeni cu semnificaţie nagativă, de frustrarea sau reprimarea unor stări de
motivaţie (trebuinţe, dorinţe, aspiraţii), de dificultatea ori imposibilitatea rezolvării
unei probleme.
Distingem două tipuri de stres:
1. stres psihic – însoţeşte orice activitate în care este angajat omul. Aici este
atribuit stresul de zi cu zi, al mediului ambiant, familial, şcolar, profesional,
etc.
2. stres profesional – determinat de impactul omului cu procesul muncii fizice şi
intelectuale.
Din categoria stresului psihic fac parte:
- Distresul (stresul intens) – are un puternic efect dezorganizatoric asupra
integrităţii psiho-fizice a individului.
- Eustresul – menţine tonusul psihic şi fizic al individului la un nivel înalt şi are
ca efect o adaptare corespunzătoare la mediu.

Condiţiile apariţiei stresului

În urma studiilor efectuate asupra unor subiecţi supuşi situaţiilor extremale s-au
distins cîteva faze în constituirea reacţiei de stres:
- Ameninţarea – majoritatea oamenilor au un sentiment de încredere în sine şi
nu apreciază ameninţător un pericol, deoarece ei au iluzia involnerabilităţii
relative, manipulată prin expresia „mie nu mi se poate întîmpla nimic grav” .
Aceasta îi protejază de emoţiile puternice, care i-ar face să trăiască într-o stare
permanentă de încordare şi-l face să utilizeze ca mijloc de apărare negarea
realităţii.
- Impactul – este vorba de stresul propriu-zis cînd omul conştientizează că se
află în prezenţa pericolului, fapt ce duce la apariţia reacţiilor fiziologice. La
această fază stresul poate avea şi un efect pozitiv (creşte luciditatea), dar şi
negativ (scade vigilenţă, gîndirea, echilibru), mai ales dacă stresul depăşeşte
anumite limite (profunzimea, durata).
- Îndepărtarea de pericol – se caracterizează prin tendinţe de a căuta un mediu
mai sigur (o persoană mai puternică, un grup de oameni). Această conduită este
un semn al dezechilibrării funcţiilor adaptive în momentul impactului.
- Faza post-traumatică – debutează cînd eul este reconstituit în mărimea
maximă posibilă, cînd funcţiile cognitive, motrice şi afective sînt restabilite.

9
 Teama, frica are o putere mare în dependenţă de personalitatea în cauză. Aceste
manifestări se simt mai des la persoanele slabe, timide, în viaţa cotidiană pesimiste.
Aceastea sînt manifestări de panică individuale. Persoana slabă care se află în stare
de panică este o persoană cu o fantezie bogată, la care domină sentimentul de
pesimism şi de frică. Pentru aceste persoane chiar şi cea mai neînsemnată situaţie
poate fi privită ca o catastrofă. În asemanea situaţii persoana îşi caută un colectiv
unde se simte în siguranţă şi în care are o putere de influenţă asupra altora. Ea îşi
asumă rolul de panichior alarmist. Dacă asemenea persoane există, atunci grupul de
oameni nu mai este un colectiv bine organizat.
Pentru a ne da seama cum sînt influenţate de stres unele măsuri ce se iau pe linie de
protecţie civilă sau chiar unele acţiuni de intervenţie, ar trebuie să arătăm mai întîi
care sînt manifestările psihologice, de stres, care sînt provocate pe timpul unor situaţii
deosebite, cum sînt: calamităţile naturale, catastrofele, sau chiar pe timpul unor
accidente, care se pot produce la centralele nuclearo-electrice şi la combinatele
chimice.
I. Rînd – sînt manifestările psihice imediate, individuale aşa cum ar fi:.
 Frica;
 Spaima;
 Stupoarea reactivă;
 Agitaţiile psihomotorii;
 Afectul patologic.
II. Rînd – sînt manifestările psihice imediate colective, aşa cum ar fi panica, care
se caracterizează prin cele 3 faze ale ei;

III. Rînd – sînt manifestările psihice individuale îndepărtate aşa cum ar fi:
depresia reactivă şi depresia de epuizare, reacţia delirantă şi reacţiile psihice isterice.
IV. Rînd – sînt manifestările psihosomatice individuale îndepărtate, care pot fi
foarte variate aşa cum sînt: tulburări ale somnului, dureri de cap, ulcer gastro-
duodenal, crize astmatice, crize cardiace, hipertensiune arterială ş.a.
Primile două grupuri de manifestări apar în perioada producerii nemijlocite a SE, pe
cînd celelalte două se declanşează după SE.
Ce prezintă aceste manifestări psihice individuale în sine şi mai ales cum se manifestă
ele.
 FRICA – este o reacţie trecătoare, normală în faţa unui pericol real. Acest
sentiment poate apărea chiar şi la oamenii bine echilibraţi şi curajoşi. Frica este
de natură emoţională şi se manifestă prin: tremurături, clănţănirea dinţilor,
accelerarea bătăilor inimii,pilo-erecţie. La oamenii normali sentimentul de frică
se risipeşte relativ repede.
 SPAIMA – este o frică intensă care se poate prelungi chiar după trecerea
pericolului imediat.
 STUPOAREA REACTIVĂ – este una din cele mai puternice reacţii de
protecţie din partea organismului. Apare după excitaţi puternici (cutremur,
explozie, atac, violenţă) şi dereglări nervoase, cînd individul a pierdut atîta
energie pentru supraveţuire, încît forţe de reacţiune la mediu nu mai sunt (au
eşuat) sinistratul poate să nu observe pericolele şi nu va întreprinde acţiuni
10
 pentru evitarea lor. Ea se manifestă prin: reducerea sau dispariţia bruscă a
mişcării sau a graiului, lipsa reacţiilor la factorii excitanţi, nocivi din exterior
(zgomot, lumină puternică, atingere, pişcături), „încremenirea” într-o anumită
poză, paralizie, înţepenire, stare de nemişcare totală, posibil încordarea unor
grupuri de muşchi.
 AGITAŢIILE PSIHOMOTORII – (comportarea haotică) de cele mai dese ori
şocul din timpul situaţiilor critice este atît de puternic încît omul, pur şi simplu,
încetează să conştientizeze ce se petrece în jurul lui cu adevărat. El nu poate face
diferenţă dintre duşman şi prieten, între pericol şi salvare. În astfel de situaţii
omul pierde capacitatea de a gîndi logic şi de a lua decizii optime pentru a se
salva, el dă frîu liber imaginaţiei transformîndu-se într-un animal închis în
cuşcă. Se caracterizează prin: mişcări bruşte de cele mai multe ori fără un scop
anume, acţiuni negîndite, hiperactivitate şi excitaţie psihică intensă, bolnavul se
ajită tot timpul, vorbeşte mult, nu poate fi angajat într-o activitate utilă.
 AFECTUL PATOLOGIC – (agresivitate) este unul din modurile netradiţionale
prin care organismul omului „încearcă” să reducă încordarea internă. Apariţia
agresivităţii se poate menţine o perioadă lungă de timp şi poate aduce daune
atît sinistratului, cît şi celor din jur. Se caracterizează prin: neplăceri, ură,
enervări, mînie fără un anumit temei, reacţii de furie, sau tendinţe de lovituri,
ucideri, eventual producerea de stricăciuni, incendieri sau sinucidere.Aceste
manifestări apar numai avînd un motiv real – pericolul.

Unde nu există pericol nu există nici frică. Dar, ce este pericolul? Ce retrăim noi
sub aşa numitul pericol?
Pericolul – este o situaţie concretă, care crează primejdii pentru viaţă umană
(personală). Ca fenomen este ceea ce se întîmplă concret – cutremur, accident,
avarie, catastrofă ş.a.
Pe lîngă aceasta mai există şi alţi factori care se retrăesc ca pericol, deşi real el nu
există. Aceşti factori duc la apariţia sentimentului de frică, dar nu prezintă
primejdie – foşnetul frunzelor, bubuitură, o vibraţie a clădirii, etc.
Ce se întîmplă în aceste cazuri?
În cazurile acestea raţiunea, voinţa se blochiază şi se schimbă cu o reacţie
mecanică, cu autosugestie, este pusă în mişcare fantezia.

Care sînt reacţiile persoanei la un anumit pericol?

 Prima stare – şocul şi interpretarea situaţiei ca o situaţie disperată;

 A doua stare – încremenirea, înţepenirea, paralizarea. Cînd în timpul

cutremurului începe să scîrţîie pereţii, podul – apare gîndul – ce nu ai face
totul este în zadar, deoarece natura are legile ei şi omul pe lîngă aceste
forţe este un fir de praf, care se poate pierde sau poate fi distrus.

Încremenirea trece în

11
  A treia stare – de confuzie (zăpăcială), cînd se forţează memoria şi se
încearcă de a înţelege unele lucruri, de a aminti ceva din cele învăţate mai
înainte, de a găsi o cale de ieşire din situaţie. Atunci chiar ştii că colacul de
salvare este în mîinile tale, dar în zadar. Raţiunea, logica nu sînt utile din
cauza fricii şi a situaţiei dificile. Aici apar reacţiile fiziologice – alergări
haotice, ţipete, etc.

Psihologul rus Dmitrievschii a ajuns la concluzia – că în cazurile extremale pentru a

scoate persoanele din această stare este necesar de ai include în diferite activităţi sau
misiuni.
 În primul rînd - supunerea oarbă ordinului dat de sus este calea cea mai bună de
a scăpa de frică;
 În al doilea rînd - posedarea cunoştinţelor, informaţiei este de asemenea o cale de
a scăpa de frică.
Este necesar de a învăţa populaţia de a acţiona în situaţii concrete, dar nu trebuie
speriate, cu diferite prognoze, ipoteze, etc.
În cazul pericolului trebuie de diferenţiat – situaţia prezintă pericol pentru viaţă;
Sau – situaţia este o imaginaţie.
Situaţia care este o imaginaţie duce la panică individuală. Pericolul nu se vede, dar
individul caută să iasă din această situaţie imaginată.
Ca regulă panica apare şi se dezvoltă ca rezultat a unui motiv concret. Aceasta poate
fi o bubuitură, un strigăt, o claxonare a unei maşini. În orice caz concret acest motiv
poate provoca frica în masă. Dacă aceasta se întîmplă atinci în cadrul grupului de
oameni dispare încrederea în capacitatea lui de a rezolva ceva şi apare sentimentul –
că suntem sortiţi pericolului.

SCHEMA PANICII

STIMULUL (intern sau extern)

Percepţia ameninţării

Interpretarea senzaţiilor într-o Teamă

manieră catastrofică

Senzaţii somatice

Panica – etimologia cuvîntului provine de la numele zeului războiului Pan, (gr. –

întreg, deplin) care în timpul războaielor băga frica în ostaşi şi din detaşamente bine
organizate îi prefăcea în aglomerări de oameni dezorganizaţi, dezechilibraţi.

12
PANICA – este o manifestare psihopatologică colectivă, care apare în mod brusc
datorită unor evenimente psihotraumatizante sau în eminenţa producerii unor astfel
de evenimente.
 În prima fază (faza de şoc)- panica se caracterizează printr-o spaimă intensă,
contagioasă care se manifestă prin hiperactivitate, inpulsivitate şi chiar
agresivitate de tip competitiv cu scopul salvării vieţii, fără respectarea
raţională a situaţiei. Aceasta poate dura de la cîteva minute, la cîteva ore.
 În faza doua (faza de reacţie)- panica se caracterizează printr-o stare de
apatie sau nelinişte, depresie, apariţia unor stări fobio-obsesive. Durează de
la cîteva ore, pînă la cîteva sau mai multe zile.
 În faza treia (faza de restabilire)- panica se caracterizează printr-o revenire
treptată la normal, cînd se poate trece la o organizare obştească a eforturilor
pentru lichidarea pericolului sau prevenirea unei noi apariţii a acestuia.

În prima fază a panicii – masa aceasta de oameni caută o ieşire din situaţie,
caută să fugă de la locul cu pricina şi atunci se calcă în picioare.
În a doua fază a panicii – oboseala, încremenirea în urma alergării haotice şi
ţipetelor. Aceasta necesită eforturi fizice şi psihice enorme. Totul merge după
principiul „fie ce o fi”, dar pot fi şi alte variante.
În a treia fază a panicii – agresivitatea. Dacă această masă de oameni este strînsă
la perete (în colţ) atunci apare altă putere de a distruge, de a ucide, a dîrîma, pentru a
ieşi din această stare de constrîngere.
Pentru a putea studia şi înţelege panica trebuie mai întîi de studiat fenomenul de
disperare. Spre deosebire de panică – ce produce dezordine biologică şi
comportamentală, disperarea – produce anarhie şi dezordine socială. Ea poate afecta
grupuri de oameni, contaminîndu-i mai ales pe cei lipsiţi de speranţă.
Panica este o spaimă cumplită, de care este cuprinsă subit o persoană sau o
colectivitate.
Numărul oamenilor care se adresează anual medicilor din cauza spaimei sau fricii,
este mai mare decît a celor ce o fac din cauza răcelei.
Panica poate apărea şi în urma unor zvonuri neîntemeiate, care pot periclita mult
liniştea populaţiei. De aceea este necesar o informare reală, concretă, mai ales din
partea instituţiilor competente.

Anticii spuneau – o persoană preîntîmpinată (informată) este o persoană

înarmată.

Un atac de panică este o perioadă bine determinată de frică intensă, discomfort,

nelinişte pe parcursul căreia se manifestă, cel puţin, 4 din 13 simptoame:

 Dereglarea lucrului inimii;

 Transpiraţie;
 Tremur;
 Înăduşeală;
 Înferbinţeală;
13
  Dureri în piept;
 Greaţă sau discomfort abdominal;
 Senzaţii de ameţială, instabilitate;
 Senzaţie de irealitate;
 Teama de a nu pierde controlul;
 Amorţeli sau furnicături;
 Valuri de căldură sau de frig;
 Teama de moarte.

Atacul de panică apare spontan, pe neaşteptate – este inprevizibil.

Panica are următoarele caracteristici:
 Este un episod bine determinat de frică intensă sau disconfort;
 Debutul său este brusc;
 Atinge intesitatea maximă în puţine minute şi durează cîteva minute;
 Se manifestă cel puţin 4 simptoame (palpitaţii; transpiraţie, tremur,
uscăciunea gurii).

Panica este provocată de 4 grupe de factori de bază:

1) Factorii reali de viaţă – situaţii reale, care practic nu se pot prognoza –

informaţia despre cutremur de pămînt, creşterea preţurilor.
2) Factorii fiziologici – starea de oboseală, sărăcia, foametea, lipsa banilor,
sentimentul de disperare. Toate aceste duc la destabilizarea factorului
emoţional, moral.
3) Factorii psihologici – stresurile, evenimentele surprinzătoare,şocurile, frica,
etc.
4) Factorii sociali – distrugerea normelor morale, lipsa unei organizări efective,
neîncrederea în puterea de stat şi în capacitatea de a rezolva pozitiv aceste
probleme.
La aceşti factori se mai pot adăuga şi condiţii favorizate aşa cum sînt: timpul
anotimpului, oboseala acută, îngrijirea provocată de răspunderea personală pentru
Protecţia Civilă, lipsa de cunoştinţe şi deprinderi ce ţin de formele, metodele şi
mijloacele de intervenţie pentru deminuarea şi lichidarea consecinţilor,
catastrofelor sau calamităţilor.
Toţi aceşti factori acţionează împreună.

Pentru a preîntîmpina asemenea manifestări, mai ales pe timpul realizării măsurilor

la capacitatea de Protecţie Civilă şi pe timpul acţiunilor de intervenţie, se cere a fi
dezvoltat echilibrul emoţional în faţa pericolului, capacitatea de a rezista la tensiuni
psihoefective majore, dar în acelaş timp trebuie acordată o mare atenţie stării de
sănătate, vigorii fizice a personalului din formaţiunile protecţiei civile, elemente ce
pot fi obţinute printr-un permanent antrenament în vederea măririi rezistenţei la
eforturi şi privaţiuni deosebite.
Este bine cunoscut că panica scade foarte mult capacitatea de acţiune a individului
sau chiar a formaţiei, la persoanele afectate excitarea emoţională este mult mai mare,
14
scade nivelul responsabilităţii, suferă gîndirea, de aceia, uneori datorită panicii ce se
creează pe timpul cutremurelor, inundaţiilor, accidentelor chimice sau nucleare, se
acţionează incoerent şi drept urmare, se produc busculade, accidente colective şi
individuale.
Cauzele favorizate ale acestora, le constituie lipsa de informaţii utile, neputinţa
indivizilor de a interpreta evenimentele, necunoscînd proporţiile situaţiei create. În
asemenea cazuri este destul ca o singură persoană să dea bir cu fugiţii, că toată masa
de oameni va fugi şi ea.
Omul normal, (din punct de vedere fiziologic) confruntat cu o ameninţare directă,
imediată, reală are în general tendinţa să se comporte ca strămoşul său din peşteri –
reacţionînd prin fugă sau luptă.
Apariţia panicii este accentuată de lipsa informaţiei. Acest vid în scurt timp este
ocupat de veşti false, pronosticuri, zvonuri, etc, ceea ce reprezintă un factor dăunător
care influenţează negativ realizarea măsurilor de protecţie civilă sau capacitatea de
intervenţie a formaţiunilor şi populaţiei.
Apariţia şi evoluţia zvonurilor sau ştirilor false într-o anumită colectivitate în
timpul sau după producerea calamităţilor naturale sau catastrofelor sînt legate de lipsa
ştirilor oportune sau a informaţiilor oficiale despre mersul unor evenimente de
inportanţă vitală şi de interes comun cum ar fi: date concrete privind volumul
pierderilor de vieţi omeneşti şi pagubelor materiale pricinuite în urma unor calamităţi
naturale sau catastrofe, precum şi asupra măsurilor ce se iau pentru înlăturarea
pericolului creat. De regulă, zvonurile şi ştirile false sînt răspîndite de persoanele cu
un psihic deosebit. Aceştea, dînd frîu liber imaginaţiei, deformează realitatea unor
evenimente, mai ales prin exagerare, ceea ce poate avea ca urmări, instalarea printre
anumiţi cetăţeni a unei stări de neîncredere, confuzie, derutare şi panică.
Un rol negativ îl poate avea pasivitatea sau nedorinţa de a manifesta de
sinestătător. Aceasta îl face pe om incapabil de a lua o decizie corectă în situaţii
critice, iar excitabilitatea sporită şi imaginaţia stimulează acţiunile impulsive,
neraţional.
Singurătatea este, de asemenea, dăunătoare pentru echilibrul psihic în faţa unui
pericol vital.
În timpul războiului mondial în adăposturile colective, cu toată lipsa lor de confort,
s-a menţinut în rîndurile populaţiei o stare psihică morală mult mai ridicată decît în
cele individuale sau familiare, deoarece în adăposturile colective oamenii discută
între ei, povestesc diverse întîmplări din viaţa lor, această atmosferă micşorînd
îngrijorarea, creînd şi siguranţă.
Sînt cazuri în care unii factori fiziologici ca: foamea, setea, oboseala, bolile de
diversă natură, supraoboseala oamenilor, inactivitatea de lungă durată, viitorul
necunoscut, aşteptările încordate care epuizează organizmul şi favorizeată scăderea
tonusului moral volativ al personalului din formaţiunile de Protecţie Civilă sau al
populaţiei, antrenate în realizarea măsurilor de Protecţie Civilă.
Este de remarca faptul că manifestările de panică pot să apară şi la grupele sociale
organizate (unităţi, formaţiuni, scoli, cămine, instituiţii, etc) în cazul unor cutremure,
alunecări de teren, incedii.

15
 În unele cazuri se constată subtilă dispariţia încrederii în şefi, comandanţi sau alte
genuri de organizatori, iar în alte cazuri, dimpotrivă este posibilă apariţia spontană a
unei persoane energice din cadrul formaţiunii de Protecţie Civilă sau a grupului de
oameni, care se impune prin decizii promte şi eficiente.
Toate acestea au evidenţiat faptul că în situaţii deosebite, dacă oamenii nu sînt bine
pregătiţi şi se lasă uşor pradă panicii, numărul victimilor din rîndul populaţiei este
foarte mare, deoarece în asemenea situaţii colectivitatea nu este capabilă să analizeze
logic posibilităţi de salvare, nu reuşeşte să-şi menţină calmul, ceea ce amplifică
efectele dezastrului.

Spaima individuală este mecanismul de declanşare a panicii colective.

Colectivul curprins de panică nu mai este colectiv ci îşi pierde caracteristicile şi
devine turmă.

Măsurile de educare, antrenare şi prevenire a fenomenului de panică.

Cunoscînd împrejurările şi cauzele care favorizeză şi declanşează stările de stres,

trebuie luate măsuri eficiente de prevenire şi combatere a acestora.

1. Cea mai bună metodă de prevenire a fenomenului de panică rămîne a fi totuşi

informarea sigură şi corectă, convingătoare şi completă despre situaţia creată.
Desigur, este de dorit ca această informare să fie însoţită de evidenţierea
regulilor de comportare, acţiuni planificate, etc. FIECARE PERSOANĂ
TREBUIE SĂ SE SIMTĂ CA PARTICIPANT LA ANUMITE ACŢIUNI.
2. Măsurile de educare, antrenare şi informare precisă şi continuă, despre
evenimentele în curs de desfăşurare şi despre pericolele ce se pot ivi, precum şi
prezenţa permanentă a factorilor de conducere în mijlocul cetăţenilor sînt cele
mai sigure mijloace de prevenire a stresului.
3. Folosirea celor mai eficiente mijloace de informare prin radio-televiziune, presă,
au inportanţă deosebită pentru populaţie, în vederea diminuării sau eliminării
stresului.
4. Datele ştiinţifice cu privire la efectele armelor de nimicire în masă, a
accidentelor chimice sau nucleare şi măsurile de protecţie ce se pot lua,
contribuie la împrăştierea „misterului” asupra efectului exagerat al acestora
asupra cetăţenilor.
5. Difuzarea unor ştiri precise prin foi tipărite, ziare, megafoane, radio şi
televiziune despre locul unde s-au produs calamităţile despre măsurile luate
pentru buna funcţionare a asistenţei madico-sanitare a victimilor, aprovizionării
populaţiei reduc stările stresante.
6. Măsură eficientă pentru prevenirea şi combaterea stărilor de stres o constituie
antrenamentele complexe, pe baza unor planuri în care să fie trecute toate
situaţiile ce se pot crea în caz de calamităţi naturale, catastrofe sau pe timp de
război.
7. Putem spune deci, că, prin activităţile de pregătire a populaţiei, bine organizate,
se pot diminua unele din manifestările psihice negative individuale şi colective
16
 care produc stres în situaţii de pericol vital, precum şi pe timpul activităţilor de
protecţie civilă.
8. Trebuie de precizat că ce formă nu ar lua Panica (atac depanică, tulburare de
panică) ea este tratabilă.
9. Pentru condiţiile Situaţiilor Excepţionale cea mai eficientă metodă este –
posedarea cunoştinţilor despre Protecţia Ccivilă, formarea de deprinderi /
atitudini de comportament adecvat în Situaţii Excepţionale.
Este clar că panica este mai uşor de prevenit decît de a o lichida în momentul
apariţiei ei.

Tehnici de ridicare a stabilităţii psihologice a omului pentru

activitate în SE.

Toate acestea vorbesc despre necesitatea înfăptuirii pregătirii psihologice pentru o

eventuală întîlnire cu pericolul, desigur prin intermediul instruirii,
antrenamentelor, formarea deprinderilor practice.
Nivelul pregătirii psihice a populaţiei este un factor important în stabilirea
psihologică a populaţiei.
Dar la o bună parte din populaţie pragul de protecţie psihologică în condiţii de
situaţii excepţionale, se reflectează printr-o activitate mojorată şi agitare. Cea mai
mică dezorientare şi cea mai mică scînteie de frică , mai ales în primele momente
ale avariei sau catastrofei, poate duce la urmări tragice.Cum de procedat cu cei
care în SE comit agresivitate, nesupunere, sau invers indiferenţă la ceea ce se
petrece în jur, care îşi permit acţiuni necontrolate, panică, părăsirea locului
catastrofei, care la urmă pot duce la consecinţe grave?
În viaţa cotidiană, în caz de o situaţie extremală este necesar maximum de
informaţii, de petrecut pregătirea psihologică a populaţiei. Permanent trebuie de
informat populaţia despre proporţiile avariei, despre normalizarea situaţiei, ce
măsuri se întrerind întru lichidarea ei, care e nivelul pericolelor, etc.
Astfel de informaţii ar duce la liniştirea populaţiei. Oamenii trebuie să ştie că în
cazul pericolului nu sînt singuri şi că vor fi ajutaţi. Dar, totodată este necesar şi o
pregătire a populaţiei sub aspect pur teoretic, adică să dispună de informaţii clare
despre calamităţi naturale, avarii, catastrofe ce sînt posibile pe teritoriul republicii.
Tradiţional mulţi socot, că este necesar de a suprapune un regim strict şi cerinţe
mărite către aceste persoane (sinistraţi) şi atunci unii conducători îşi permit purtări
grosolane, ameninţări şi pedepse. Ca rezultat primesc efect negativ, creşte
agresivitatea, chiar şi indiferenţa poate trece în agresivitate.

Totodată există metode destul de eficiente de acţiune asupra acestor persoane cu

starea psihică afectată, ca de exemplu – frica:
1) Puneţi mîina sinistratului pe pulsul dumneavoastră, ca el să vă simtă liniştea.
Această acţiune va fi un semnal pentru el:”tu nu eşti singur, eu sunt cu tine”.
2) Respiraţi adînc şi regulat. Stimulaţi sinistratul să respire într-un ritm cu dvs.

17
 3) Dacă sinistratul încearcă să vă comunice ceva ascultaţi-l prezentaţi interes,
înţelegere şi compătimire.
4) Încercaţi să-i masaţi uşor muşchii cei mai încordaţi.

Cum de procedat – cu cei agitaţi:

1) Folosiţi metoda „încleştare” (apucare); stînd în spatele sinistratului apucaţi-l
cu încheiturile braţelor de subţiori, alipiţi-l de sine şi puţin îl atrageţi pe
spate;
2) Izolaţi sinistratul de cei din jur;
3) Masaţii punctele pozitive de pe frunte, mîinele;
4) Vorbiţi liniştit sentimentele care-l domină – vrei să întreprinzi ceva ca să ia
sfîrşit toate acestea? Ai vrea să fugi, să te ascunzi de toate? Împreună vom
găsi răspunsul.
5) Nu încercaţi să vă contraziceţi cu sinistratul, nu-i pune-ţi întrebări, în
convorbiri evitaţi frazele care includ cuvîntul „nu” şi care se referă la
comportamentul acestuia.

Agitarea de obicei nu durează mult şi poate fi urmată de tremur nevralgic, plîns

sau comportament agresiv, cum de procedat în aşa caz:
1) Reduceţi numărul spectatorilor, adică a celor prezenţi;
2) acordaţi posibilitatea de a-şi descărca sufletul / de exemplu: să-şi exprime
gîndurile ţipînd lovind în piernă;
3) puneţi-l să îndeplinească un lucru fizic greu;
4) demonstraţii bunăvoinţă chiar dacă nu sunteţi de acord cu cele ce susţine; nu-l
învinuiţi, dar expuneţi-vă asupra acţiunilor dumnealui, altfel, comportamentul
agresiv va fi îndreptat asupra şi în potriva dvs.
5) Nu se recomandă ai spune: „ce fel de om eşti?”, dar „te înfurii rău ... vrei să
distrugi totul? hai împreună să găsim ieşire din situaţie.”
6) Încercaţi să înbunătăţiţi situaţia prin comentarii / jocuri vesele sau acţiuni
comice, dar care să nu facă aluzie la comportamentul de mai înainte al
sinistratului.
7) Pot fi folosiţi în lucrările de lichidarea consecinţilor sau altor lucrări de folos, în
cazul cînd sarcina este pusă concret şi competent.
Energia sinistraţilor se schimbă în activitatea de muncă, iar persoana mai repede
se adaptează la situaţia creată.

Mai complicat este cu persoanele la care apare apatia - cad în indiferenţă faţă de
mediul înconjurător, slăbiciuni, moleşeală, vorbire încetinită, cu pauze lungi. Efect
pozitiv pot da numai nişte acţiuni nestandarte, cum ar fi de exemplu:
1) De vorbit cu sinistratul.
2) Acordaţi-i cîteva întrebări simple, reieşind din faptul dacă îl cunoaşteţi sau
nu:”cum te chiamă”,”cum te simţi”,”ţi-i foame”,
3) De trimis bolnavul să-şi spele mîinele sau faţa, sau se propune să-şi
bărbărească faţa şi alte acţiuni neîsemnate.

18
 4) Transportaţi sinistratul la un loc de odihnă, ajutaţi-l să se instaleze cît mai
comod (obligatoriu de scos încălţămintea).
5) Ţineţi sinistratul de mîină sau aplicaţi-i palma dvs. pe fruntea lui.
6) Daţi-i posibilitatea sinistratului să doarmă.

O altă reacţie contrar apatiei este isteria:

1) Îndepărtaţi persoanele din jur, creaţi un mediu liniştit. Rămîneţi singur cu
sinistratul dacă nu este pericol pentru dvs.;
2) Întreprindeţi acţiuni care pot trezi mirarea sinistratului (sustragerea de la starea
propriu-zisă):
 Daţi-i o palmă;
 Stropiţi-l cu apă;
 Strigaţi brusc la el;
 Răsturnaţi un obiect greu;
3) vorbiţi cu sinistratul cu fraze scurte, cu un ton apăsat („Bea apă”, „Spală-te”,
„Culcă-te”);
4) după manifestarea unei isterii apare un surmenaj fizic. Culcaţi sinistratul. Pînă la
venirea specialiştilor (medicilor) supravegheaţi starea sinistratului.

Chiar şi părăsirea în panică a focarului poate fi controlată uneori, exemplu:

observînd aşa persoană el este rugat să îndeplinească o misiune înafara
focarului, de întîlnit coloana de autosanitare, sau alte formaţiuni, care trebuie să
sosească, pentru a le indica drumul sau locul, în acest caz este nevoie de puţină
fantezie, acea-i permite persoanei să părăsească locul catastrofei legitim sub
pretext de serviciu: omul repede îşi revine, şi toate acţiunile lui sînt controlate
de sine.
Specialiştii psihologi cunosc aceste întrebări şi sînt studiate destul, dar cu
mare regret nu ei conduc cu masele de oameni în Situaţiile Excepţionale, dar
conducătorii comisiilor Situaţiilor Excepţionale, care nu din vina lor, nu
cunosc aceste probleme, mai ales CSE de obiect, pentru ei aceste întrebări sînt
complect necunoscute şi pînă ce altfel nici nu poate fi, deoarece aceste
probleme nu sînt organizate la nivel de Stat.
Cauza principală este lipsa specialiştilor psihologi, de aici şi rezultatul, o mare
parte din populaţie în SE şi-a pierdut viaţa, care putea fi păstrată prin acţiuni mai
eficiente şi raţionale.
Un rol important în acest sens revine şi pregătirii elevilor în şcoli, gimnazii,
liceie, chiar şi instituţiilor superioare.
Un alt aspect al stării psihologice în SE revine faptului sau cazurilor de pierdere
a rudelor şi apropiaţilor, care evident acţionează cu mult mai accentuat. Această
stare poate fi diferită după timp şi depinde de convingerea persoanei în moartea
rudelor sau apropiaţilor, să-i spunem mai simplu persoana a văzut cadavrul sau
cadavrele rudelor sau dispun numai de informaţie despre dispariţia lor.
În caz cînd cadavrele distruse, sugrumate sînt recunoscute de rudele apropiate
apar stări de şoc, isterii, şi asta este natural, fiindcă nu fiecare poate suporta astfel
de stituaţii. Deacea persoanele de vîrstă înaintată deseori nu permit la cei mai
19
tineri să participe la recunoaşterea cadavrelor deoarece, psihica lor încă n-a avut
aşa încercări.
În situaţia mai gravă se află persoanele care au pierdut mai multe rude, cum
foarte des se întîmplă în caz de cutremur sau alte catastrofe cu caracter tehnogen,
aceste persoane simt nu numai lipsa celor decedaţi, ci şi a apropiaţilor care pot
participa la nevoia lui, susţinerea din partea lor, deoarece rămîn singuri în faţa
nevoilor.
Aceşti oameni se includ în categotia de grup de risc cu dezvoltarea bolilor
psiihice cronice.
În primul grup de risc se includ mamele care au pierdut copiii;
Al doilea grup îl constituie taţii;
În grupul trei (cu risc mediu) îl constituie persoanele care au pierdut soţii;
În grupul patru – bărbaţii care îşi pierd soţiile.

În multe cazuri schimbările psihologice se prelungesc mai mult timp şi la

pacienţi apar schimbări, care se transformă în maladii cronice cu dereglări de
diferit gen (insomnie, visuri grele, dereglări neorotice, vegetative şi din partea
altor organe şi sisteme), de aici apar diferite boli, tensiune arterială ridicată,
diabetul zaharat, ulcer gastric, duodenal, astma bronşică.
Ca regulă se stabileşte diagnoza: depresie reactivă, care nacesită un tratament
specializat şi îndelungat.
Din cele expuse rezultă, că lupta cu urmările SE poate fi cît de cît efectivă
atunci, cînd fiecare om şi grupuri de oameni sînt instruiţi la nivelul
automatismului pentru a opri forţa de acţiune a SE şi a acorda ajutorul respectiv
sinistraţilor în focarele apărute.
Viaţa ne demonstrează, că atunci cînd apar SE omul rămîne mult timp
neputincios pentru a se încadra activ în lupta cu catastrofele şi urmările lor.

Deci, cîteva recomandări pentru o stabilitate psihologică

 De a păstra calmul şi cumpătul în situaţii extremale;

 De a acţiona calm, ferm, convins;
 De ales varianta cea mai optimă de comportament şi acţiune;
 Capacitatea de a influenţa cu calm asupra celor din jur, a le însufla
încredere în puterile proprii;
 De a avea convingerea că situaţiile excepţionale sînt posibile, dar nu toate
au un sfîrşit fatal.

Care elemente fac parte din pregătirea psihologică şi care sînt căile de
atingere a unei pregătiri morale şi psihologice stabile:
1. Sentimentul de datorie;
2. Mobilizarea forţelor morale – sistematic de mobilizat toate cunoştinţele,
toate forţele la îndeplinirea scopului;
3. Imaginarea activităţii într-o Situaţie Excepţională. Aceasta e necesar ca
persoana din timp să se orienteze în diferite probleme care pot apărea la
20
 moment, să ştie la ce să atragă atenţia, cum să acţioneze, să fie pregătit
moral, să aibă o închipuire mai reală despre ce se poate întîmpla, modelul,
scenariul după care se poate petrece;
4. Deprinderi profesionale necesare pentru îndeplinirea sarcinilor – ce
include cunoştinţe în petrecerea salvării persoanei, acordarea ajutorului
medical, deprinderi de lucru cu aparate tehnice;
5. Persoana trebuie să conştientizeze faptul că într-o situaţie extremală ea
trebuie să acţioneze întru binele tuturor, este datoare să încerce să salveze
vieţi omeneşti în situaţii extremale;
6. Încredere în puterile proprii;
7. Programarea

Contactul permanent al conducătorilor puterii locale de orice rang cu masele

localităţii, regiunii unde a avut loc o SE – este un moment pozitiv şi important în
liniştirea maselor.
Convorbirile cu oamenii, explicaţia situaţiilor, dispoziţiile corecte, întreţinerea
ordinii şi în sfîrşit exemple personale de curaj în SE au de obicei o influenţă
hotărîtoare asupra comportamentului oamenilor, a activismului lor şi rezistenţei în
aceste situaţii.

Principalele cauze ale dereglării sănătăţii ar putea fi:

 Lipsa de armonie dintre ritmul evoluţiei omului şi viteza de modificare a

mediului, a societăţii;
 Reducerea potenţialului adaptiv;
 Atitudinea stihinică a societăţii faţă de sănătate.

Concluzii

Pentru un rezultat pozitiv a te pregăti moral înseamnă a putea suprapune tuturor

situaţiilor puterea proprie, calmul, profesionalismul, umorul, cunoştinţele,
încrederea în puterea proprie.

21
 Structura activităţii cotidiene şi vitale a omului cuprinde în sine şi structura
pregătirii psihologice în situaţii extremale. Ea include o serie de elemente
fiziologice, emoţionale şi altele, printre care menţionăm:
 Capacitatea de a rezista psihologic în cazul factorilor puternici stresanţi;
 Capacitatea de a acţiona calm în situaţii dificile;
 Capacitatea de a alege o modalitate optimală de purtare şi acţiune;
 Capacitatea de a acţiona calm asupra persoanelor din jur;
 Capacitatea de a te prognoza din timp asupra ideii că SE sînt posibile, dar nu
toate au sfîrşit letal.
Cercetări în acest domeniu se fac şi în prezent, fiind emise o serie de teorii,
ipoteze destul de importante şi benefice.
La Chişinău există Institutul de Fiziologie şi Sanocreatologie (ştiinţa despre
crearea sănătăţii), care de rînd cu alte probleme se ocupă şi cu studiul problemei
stresului şi a consecinţelor lui. Cercetătorii au ajuns la concluzia – diminuarea
funcţiilor şi degradarea precoce a organilor vitale ale omului se datorează în
mare parte stresului.
Specialiştii afirmă că în societatea contemporană nivelul de răspîndire a
maladiilor psihice e de 2000 de cazuri la 10000 de persoane. La vîrsta de 43 de
ani practic fiecare om are 2-3 boli provocate de condiţiile stresante.

Conducerea în situaţii de criză. Rolul conducătorului în dirijarea

colectivului în SE.

Vorbind de conducere, amintim că termenul cunoaşte foarte multe definiţii.

Potrivit uneia dintre acestea – pe care o vom admite în continuare – conducerea este
arta influenţării altora în vedere îndeplinirii sarcinilor cu performanţe maxime.
Situaţiile de criză pot avea un impact major asupra populaţiei, cu consecinţe grave,
ca de exemplu:
Pierderea de vieţi omeneşti şi de bunuri materiale;
Prelungirea păguboasă a disfuncţionalizării principalelor servicii ale societăţii;
Pierderea încrederii populaţiei în instituţiile de stat;
Pierderea reputaţiei profesionale;
Posibilitatea apariţiei unor litigii civile;
Stresul, stările psihotraumatizante, depresie şi alte efecte nedorite, care afectează
psihicul, dominante fiind emoţia, panica şi efortul disperat de salvare.
În asemenea împrejurări, sînt necesare măsuri eficiente de conducere optimă şi
decizii rapide, întru cît timpul dintre viaţă şi moarte este adesea foarte presant.
Procesul decizional în situaţii de criză, de regulă parcurge mai multe faze în care se
rezolvă numeroase chestiuni:
22
 a) Se apreciază nivelul de la care trebuie luată decizia şi se stabileşte timpul
limită în care pot fi realizate activităţile ce reese din această decizie;
b) Sînt consultaţi cei ce pot da sfaturile adecvate celor afectaţi de decizia
respectivă;
c) Se listează acţiunile aflate în curs de desfăşurare, se apreciază avantajele şi
dezavantejele opţiunilor, se stabilesc cele mai bune soluţii cu alte cuvinte, se
optimizează varianta decizională;
d) Se comunică decizia, se oferă posibilitatea ca oamenii să pună întrebări şi se
verifică înţelegerea sarcinii asumate;
e) Este evaluat planul care, uneori, este posibil să nu corespundă cu situaţia
creată în realitate.
Există, din nefericire, împrejurări, fapte şi situaţii care nu pot fi controlate şi faţă
de care conducătorul trebuie să ia act şi să-şi modeleze demersul. Cel care
decide are în vedere mai multe elemente, cum sînt cele prezentate mai jos:
 Felul şi momentul avertizării (prevenirii): alarmarea poate fi declanşată pe
neaşteptate şi în momente inoportune cînd, de exemplu: există foarte puţine
cadre disponibile (noaptea, în perioada de concediu sau de cursuri, etc).
 Gradul de ameninţare a vieţii şi distanţa pînă la locul pericolului: există
posibilitatea ca forţile aflate la dispoziţie să fie aproape de locul dezastrului sau
la distanţă foarte mare. În ambele situaţii este creat un centru de control.
 Presiunea timpului poate fi şi ea o problemă: deciziile luate sub presiunea
timpului sînt sărace calitativ, în comparaţie cu cele concepute după o studiere
amănunţită a datelor disponibile.
 Nesiguranţa: nu poţi fi sigur în privinţa momentului producerii unui dezastru,
chiar în condiţiile în care ai fost prevenit. Iar dacă acesta s-a produs deja, nu
poţi şti imediat cît de grav este şi ce victime sau ravajii a provocat.
 Cantitatea de informaţii: există cazuri cînd beneficiezi de un volum mare de
informaţii sau, dimpotrivă, sistemele de comunicare au fost distruse, iar
informaţiile sînt prea puţine. În acest sens trebuie făcută precizarea că pentru
cel ce ia deciziile stratejice nu sînt necesare informaţii de detaliu, ce doar cele
care conturează o viziune globală, generală asupra situaţiei.
 Echipamentele aflate la dispoziţie: se pune problema dacă există tot ceia ce
este necesar pentru situaţia creată. Deaceia are mare importanţă verificarea
zilnică a funcţionării maşinilor şi utilajelor de intervenţie.
 Posibilitatea repetării: în cazul seismului există riscul unor replici în orile
următoare.
 Complecsitatea situaţiei: pot fi cazuri cînd evenimentul include factori de
vulnerabilitate - principali şi complimentari, cu arial extins de manifestare sau
cînd un anumit eveniment se produce pentru prima dată în zona respectivă (de
exemplu: scurgerea unui gaz toxic, apariţia unui nor chimic, care pot fi şi mai
periculoase în cazul schimbării bruşte a direcţiei vîntului).
 Constrîngere pe linie ierarhică: există presiuni dinspre vîrful ierarhiei privind
cererea de informaţii (de la minister sau guvern).
 Constrîngerea pe linia inferioară: subordonaţii celui ce are sarcina rezolvării
unei asemenea situaţii urmăresc cu interes şi curiozitate cum reacţionează
23
 acesta. În aceste condiţii se poate vorbi că circumstanţele personale care pot
permite celui încredinţat de a lua decizii să stăpînească situaţia, să ţină lucrurile
sub control. În acest caz vor fi necesare competenţa, operativitatea, stilul
pozitiv personal, toleranţa la stres şi alte calităţi psihice. Toate aceste elemente
şi multe altele, unele deosebit de complexe şi contradictorii, pot duce la decizii
corecte sau – ceia ce este foarte grav, la decizii eronate. Este neapărat necesar
să ştim că deciziile eronate apar atunci cînd:
a) Se acţionează la întîmplare, „după ureche”, adică sub influenţa unei atitudini
de manieră:”dacă o fi să se întîmple, vom găsi noi ceva”. Această atitudine este
adesea rezultatul incopetenţei şi al lipsei de informaţii, întrucît comandanţii nu-
şi dau seama că ei însuşi pot fi victimele dezastrului;
b) Există ceia ce specialiştii numesc „viziunea de tunel”, adică unii responsabili
au tendinţa de a căuta informaţii care să le justifice prezenţa, ignorînd pe cele
care nu le convin;
c) Se manifestă rigiditate în rezolvarea problemilor, cu alte cuvinte suspeciunea
unor lideri privind formularea unor soluţii alternative, avînd tendinţa de aşi
impune propria soluţie pe motivul că aceasta a dat rezultate bune cu alte ocazii;
d) Se recurge la soluţii care rezolvă situaţii temporare de scurtă durată, neglijînd
perspectiva. Aceste soluţii sînt contraproductive pentru perioade lungi. În acest
caz se poate vorbi de punerea accentului pe detalii neînsemnate, ignorîndu-se
chestiuni importante.
e) Se tărăgănează luarea deciziei; şovăiala în luarea rapidă a unei decizii
inportante duce de regulă la acutizarea situaţiei; această şovăială poate fi
cauzată şi de paralizia mentală temporară; tradusă prin incapacitatea de scurtă
durată de a folosi informaţiile disponibile;
f) Există o stare psihică precară în momentul apariţiei crizei, cauzată fie de
întoarcerea dintr-o vacanţă (plictisit şi obosit), fie de imposibilitatea de a pleca
în concediu (ceea ce are ca efect discomfortul starea de agitaţie), fie de o boală
proprie sau a unei fiinţe apropiate.
Pentru a evita deciziile eronate, cunoştinţele, experienţa şi pregătirea în legătură
cu dezastrul respectiv au o mare importanţă.
Pe timpul intervenţiei iniţiale, pot surveni:
1. insuccese determinate de inexistenţa resurselor necesare;
2. confuzii legate de identificarea vinovaţilor;
3. lipsa sistemelor de comunicaţii ori funcţionarea defectuoasă a acestora;
4. blocarea căilor de conducere;
5. lipsa controlului perimetrilor principale împotriva invaziei curioşilor şi a
hoţilor;
6. absenţa speranţei de ajutorare.

Mai există, din păcate, problema telefoanelor şi computerilor, în deosebi rezolvarea

presiunilor legate de acestea. Simplificînd lucrurile, se poate afirma că, în situaţia de
criză, rolul persoanei de conducere este de a primi, analiza şi transmite informaţia ca
răspuns efectiv la criza în cauză. Această persoană responsabilă poate transmite
informaţia prin telefon, prin intermediul calculatorului, etc, poate intra în posesia
24
datelor care vizează relatarea accidentului sau dezastrului respectiv, fie resursele
umane şi tehnice şi altele. În luarea deciziei, au importanţa lor şi informaţiile
referitoare la:
 vreme;
 semnale de alarmă;
 oferte de asistenţă;
 strategii pentru confruntarea cu un dezastru major;
 directivele guvernului;
 ordinile persoanelor competente, referitoare la modul de organizare;
 experienţa proprie şi cunoştinţe de specialitate.
Depăşirea cu succes a crizelor presupune mai multe cerinţe pe care să le
îndeplinească persoanele care au responsabilităţi pentru situaţiile de criză:
o pregătire solidă, adecvată a acestori scopuri;
o menţinerea unor relaţii de subordonare ferme;
o comunicare clară eficace cu cei din jur.
Şansa ca aceste persoane să aibă succes în situaţii de criză include:
1) stăpînire de sine în condiţii de solicitări simultane, de stres, confuzie şi
incertitudine;
2) discernămînt în evaluarea cît mai exactă a naturii şi proporţiei dezastrilor;
3) inteligenţa pentru cunoaşterea şi rezolvarea în timp scurt a sarcinilor în ordinea
importanţei lor, a priorităţilor ;
4) abilitate în luarea unor decizii cu un înalt grad de risc.

Recomandăm liderului următorul algoritm de acţiuni în vederea depăşirii

situaţiilor de criză:

a) informeazăte rapid şi corect asupra situaţiei;

b) verifică gradul de aplicabilitate a planurilor întocmite din timp;
c) conceperea şi finalizarea planului managerial pentru a face faţă crizelor;
d) fii pregătit pentru ceea ce este mai rău;
e) ia iniţiativa;
f) stabileşte o listă de priorităţi;
g) nu intra în panică;
h) ia măsuri adecvate, fără întîrziere, pentru prevenirea escaladării situaţiilor de
criză;
i) evoluiază situaţia din mai multe direcţii;
j) indentifică şi informează potenţialii susţinători ai poziţiei tale;
k) ocupăte numai de criză pe timpul desfăşurării acesteia;
l) acţionează pentru reducerea crizei pînă la momentul revenirii la activitatea
zilnică obişnuită;
m) asigură cu orice preţ funcţionarea sistemului de comunicaţii;
n) fă analize după încheerea crizei şi întrodu în plan modificările necesare pentru
viitor;
25
 o) economiseşte timpul prin numirea unui purtător de cuvînt, cu experienţă în
relaţiile cu mas-media, mesajele trebuie să fie clare, accesibile şi scurte;
p) să ai grijă ca personalul să fie mereu informat, nesiguranţa crează stres, chiar
informaţia că nu există informaţii în plus este o informaţie importantă;
q) să contribui la prevenirea reacţiilor depresive prin depistarea şi tratarea lor în
faza uşoară;
r) să verifici regulat starea personalului (Ce mai faci? Cum te descurci? Există
situaţii cînd se răspunde că sînt bine, deşi persoana respectivă are simptoma de
stres);
s) să antrenezi personalul operativ între sarcinile cu stres mic şi cele cu stres mare;
t) pauzele necesare trebuie să le respecţi – altfel eficienţa scade; dacă este necesar
trebuie să dai ordin în acest sens – altfel puterea de funcţionare se diminuiază,
cînd de fapt este nevoie de întreaga capacitate de muncă;
u) verifică dacă există locuri amenajate pentru satisfacerea necesităţilor fiziologice,
spălare, odihnă, hrănire, etc;
v) după acţiune trebuie să-i recunoşti personalului participant eforturile şi să
remarci pe cine trebuie;
w) pe cei cu simptome de stres îndrumăi la consultaţie medicală.

Pregătirea salvatorilor

Pegătirea salvatorilor este strict necesară, întru cît viaţa victimelor dezastrului
depinde şi de instruirea lor.
În misiunile îndeplinite de ei, există două tipuri de riscuri: unul general (care se
referă la probabilitatea succesului, la misiunea ca atare) şi unul cu caracter personal
(care vizează fiecare perticipant la acţiune, cu referire la probabilitatea de a suferi
accidente, de a fi rănit sau de a-şi pierde viaţa). De aici este necesitatea ca pregătirea
salvatorilor pentru situaţii de risc să înceapă încă de la selecţionarea lor şi să se
aprofundeze pe parcursul desfăşurării procesului de instruire. Selecţionarea
corespunzătoare a comandanţilor şi şefilor din unităţile şi formaţiunile de protecţie
civilă locală contribuie la prevenirea stărilor psihice grave. Dacă un şef nu este la
înălţimea sarcinilor pe care le are şi nu dă dovadă de calm, de perseverenţă şi
luciditate, dacă nu manifestă prezenţa de spirit şi abnegaţie, în momentele critice ale
intervenţiei în focar, atunci este posibil ca echipa pe care o conduce să se
dezorganizeze şi să nu-şi mai poată îndeplini misiunea.
Revenind la capitolul pregătire, insistăm asupra necesităţii ca personalul din
protecţia civilă să i se asigure pregătirea multilaterală (în pirotehnie, apărare
bacteriologică şi chimică, deblocare-salvare şi transmisiuni, pregătire fizică şi de
specialitate), precum şi pregătire psihologică corespunzătoare, necesare îndeplinirii
misiunilor de intervenţie încredinţată. Venind în contact cu diverse categorii de
26
sinistraţi, majoritatea populaţiei este afectată de factori generatori ai
psihotraumatismelor. Pentru a evita aceasta, salvatorii trebuie să cunoască atmosfera
din spitale, din sălile de urgenţe chirurgicale, de la morga spitalului. În procesul de
instruire este bine să se prezinte populaţiei machete, mulaje, filme chirurgicale care
reflectă implicaţiile psihologice ale efectelor armelor de nimicire în masă sau ale
dezastrelor (o filmotecă în acest sens ar fi foarte necesară). Totodată este util ca
salvatorii să participe la cît mai diverse acţiuni de salvare a sinistraţilor în accidente
de muncă, în catastrofe de cale ferată, incendii, cutremure de pămînt, inundaţii etc.
Situaţiiele de urgenţă impun, aşa dar, şi populaţiei şi componentelor din sistemul
protecţiei civile prezenţa specializată, inclusiv a personalului care asigură asistenţa
psihosocială.
Dezastrele de orice tip au un impact psihologic puternic asupra populaţiei şi
salvatorilor. Pregătirea lor psihică, în toată lumea se face de către specialiştii
psihologi sau psihosociologi. Aceasta devine o strategie aparte, vizînd:
 întărirea coeziunii între echipele de salvatori şi autosuprimarea emoţiilor pentru
ţinerea sub control a situaţiei;
 degajarea lor de cruzimea realităţii pentru a nu fi paralizaţi de şocul
dezastrului;
 detaşarea emoţională, considerînd că acţiunea se petrece într-un scenariu cu
păpuşi sau manechine;
 concentrarea asupra a ceea ce trebuie întreprins cu eficienţă şi respectarea
perioadelor de odihnă;
 crearea stărilor de destindere psihică, folosirea umorului pentru evitarea
emoţiilor sau eliberarea de acestea, mai ales cînd sînt implicaţi copiii.
Pregătirea multilaterală a salvatorilor, cere cu strigenţă şi asigurarea bazei
materiale pentru instruirea şi pentru acţiuni de intervenţie.
Eficienţa instruirii sporeşte cînd participanţii sunt preocupaţi de:
1. înţelegerea rolului individual în operaţiuni specifice situaţiilor de urgenţă;
2. componenţa în acordarea primului ajutor;
3. diminuarea stresului.
Important este să fie înţeleasă ideea că accidentele şi dezastrele sunt haotice
(singurul lucru care poate fi prevăzut cu certitudine este că nimic nu poate fi
prevăzut).
Permanent, celor implicaţi în situaţii de urgenţă li se inculcă ideia că în locurile
de intervenţie este stringent necesară cooperarea la toate nivelurile.
Performanţe deosebite obţin salvatorii pe timpul intervenţiilor dacă:
 au un sistem propriu de control, coordonat cu al cîtorva colegi, pentru evitarea
oboselei şi stresului;
 se ajută unul pe celălalt, se încurajează reciproc, evită criticile fără rost;
 gustările sunt dese, în proporţii mici;
 recurg la umor ( acesta înlătură starea de încordare, atenţie însă la calitatea
glumei!).
După intervenţie, se recomandă salvatorilor următoarele:
☼ să se debaraseze treptat de presiunea acumulată (sunt indicate îmbăierea,
consumarea unui ceai fierbinte);
27
☼ să nu se aducă critici pentru sentimentele trăite (să se facă destăinuiri reciproce
referitoare la modul cum s-a procedat);
☼ sa-şi asigure relaxare, odihnă suficientă, hrană adecvată;
☼ să se reintegreze rapid în rutina zilnică şi în viaţa de familie.

executat: Lector al Catedrei „Organizarea şi conducerea Protecţiei populaţiei

şi teritoriului în Situaţii Excepţionale” al CRI, căpitan al serviciului de salvare,
Varvara Dohotaru

28