Pânda metafizică sau ieșirea din societatea de criză

The Metaphysical Watch or Getting Out of the Crisis Society

Asist. univ. dr. Constantin Ghioancă

Institutul Teologic Baptist din București
costelghioanca@yahoo.com

Abstract
This article focuses on a very contemporary and sensitive issue, namely, the challenge of
getting out of the crisis society. As we argue that political and economic efforts are not enough,
we suggest that we can overcome our multiple crisis by what we call a „metaphysical watch”.
Specifically, we underscore that people are spiritual beings endowed with a metaphysical
vocation, culminating with God himself, which frees us from the constrains of a deterministic
and materialistic world. However, as people live in a physical world, they need to capture the
metaphysic of immanence by watching out for its (un)expected manifestations. Only as people
capture these metaphysical realities will they be able to actualize the driving force that is able to
get them out of the crisis society!

Key words: metaphysics, metaphysical watch, metaphysics of immanence, crisis,

spiritual beings, persons, society.

Introducere
Recent, a fost publicat un articol din care aflăm că panourile solare sunt problematice
pentru mediu fiindcă, după ce își epuizează viața, sunt foarte greu și scump de reciclat. 1 Faptul
că, iată, ameliorarea crizei energetice duce la o criză a mediului, nu a făcut decât să ne confirme
ceea ce observăm – și experimentăm – cei mai mulți dintre noi: trăim într-o lume a crizelor!
Dincolo de criza energetică, începutul mileniului nostru este brăzdat de nenumărate crize:
axiologice, economice, sanitare, politice, demografice, ecologice etc. Pe bună dreptate, societatea

1
https://ziare.com/panouri-solare/panouri-solare-toxice-greu-recilabile-costuri-1755101?
fbclid=IwAR19FRJXA2SHJpAvmXjKHvfMJ0-6Y6nhNVqz47-rdrYbIlcYn2m9-lXpcjA, accesat pe 25.08.2022.

1
contemporană este, în cuvintele lui Bogdan Ghiu, „o societate a crizei, o societate de criză, care
se hrănește din propriile crize”.2
Sigur, crizele au însoțit umanitatea încă din zorii existenței ei. În viziune creștină, ele au
început în Grădina Eden (vezi Geneza 3) și nu se vor sfârși decât o dată cu lumea. În tot acest
timp, omenirea a învățat să coabiteze – folosim un termen devenit celebru în timpul pandemiei
SARS- CoV-2 – cu diversele crize și, mai mult, a căutat mereu o cale de a merge mai departe, de
a se reinventa și progresa.

1. Calea metafizicii
Cum au reușit oamenii să depășească diferitele provocări prin care au trecut de-a lungul
istoriei? Ce cale au urmat? Sigur, la o primă vedere, crizele au fost rezolvate 3 prin decizii
politice, măsuri economice, invenții medicale, dezvoltări tehnologice, tratate de pace și altele.
Totuși, la un nivel mai profund, arheologic, credem că societatea a reușit să iasă din feluritele ei
crize, ancorându-se metafizic în realitățile suprasensibile, apogeul fiind Creatorul însuși. Cu alte
cuvinte, oamenii au operat pe baza unor idealuri ce depășesc proximitatea crizelor și au pus în
operă întregul potențial uman, material și spiritual. Să detaliem.
În primul rând, pentru a depăși crizele este nevoie de dorința de a ieși din criză. Crizele
au un mod ciudat de a ne îngusta orizontul vieții, sunt agasante, gălăgioase și, aidoma unui țânc
răsfățat, vor să li se acorde toată atenția. Nu ne putem mulțumi cu „societatea de criză”, despre
care amintea Bogdan Ghiu, nu ne permitem să facem din criză un modus vivendi. Am trăi
subuman, fiind robii propriei ignoranțe a metafizicii! Or, metafizica este ghimpele care nu ne
lasă să dormim liniștiți pe patul societății de criză. Ne ajută să ne imaginăm o altă lume și ne
motivează să navigăm spre ea, oferind vieții mundane speranță și un sens care, altminteri, ar fi
estompat de loviturile aspre ale calamităților.
În al doilea rând, metafizica ne amintește că omul, în calitate de ființă duală – trup și
spirit – dispune de soluții anti-criză, insesizabile în orizontul materialismului determinist.
Gândirea metafizică ne învață că viața nu se rezumă la procese fizice și bio-chimice, iar
societatea umană înseamnă mai mult decât un contract social, interese economice, mijloace de
producție, lupte de clasă și altele din registrul ideologiei materialiste.

2
https://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/bogdan-ghiu-societatea-contemporana-este-o-societate-a-crizei-care-se-
hraneste-din-propriile-crize-de-stelian-turlea-8418290, accesat pe 29 iulie 2022.
3
Vezi Niall Ferguson, Apocalipsa. Mari dezastre din trecut și câteva lecții pentru viitor, Iași: Editura Polirom, 2021.

2
 Diverși cercetători4 au susținut, pe bună dreptate, că dezastrele naturale și alte tragedii în
masă produc o solidaritate interumană esențială în depășirea crizelor. Totuși, solidaritatea aceasta
nu poate fi explicată pe baze de tip evoluționist. Fără valori metafizice oamenii s-ar limita la
instinctul de supraviețuire și ar confunda tragediile cu statisticile 5. Dimpotrivă, metafizica ne
amintește că omul speră, voiește, planifică, visează, vede dincolo, este motivat de cauze finale /
teleologice, scrutează viața de după moarte, se poate proiecta în alt timp decât cel „crizat”,
trăiește relațional și simbiotic, prețuiește tezaurul virtuților umane ce culminează cu dragostea de
Dumnezeu și semeni. Fără astfel de considerații spiritual-metafizice, crizele devin găuri negre
care ne prind, progresiv, în imensa lor forța gravitațională. Dacă nu sunt rezolvate, la apogeul lor,
crizele obnubilează chiar și lumina vieții, sau dorința de a trăi.
Mai mult, vocația noastră metafizică ne îndreaptă spre Dumnezeu, Persoană și Spirit
desăvârșit, Singurul capabil să rezolve, definitiv, crizele umanității. Nu la întâmplare, Dumnezeu
ne învață în Vechiul Testament: „Dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu, se va
smeri, se va ruga și va căuta Fața Mea, și se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri,
îi voi ierta păcatul și-i voi tămădui țara.” (2 Cronici 7:14). Tămăduirea – ieșirea din criză – vine,
deci, ca rezultat al unui demers de tip metafizic, adică găsirea Feței lui Dumnezeu.
Deși „Fața lui Dumnezeu” nu se lasă găsită, pe deplin, decât în lumea cea nouă, fără
crize, (Apocalipsa 21:3), căutarea prezenței divine este, fără îndoială, o necesitate hic et nunc.
Misiune grea și, aproape, imposibilă, întrucât Ființa divină îi spune lui Moise: „Fața nu vei putea
să Mi-o vezi, căci nu poate omul să Mă vadă și să trăiască.” (Exodul 33:20). Rămâne, totuși, ca
soluție, statul la pândă! Dumnezeu adaugă: „Iată un loc lângă Mine; vei sta pe stâncă. Și când va
trece slava Mea, te voi pune în crăpătura stâncii și te voi acoperi cu mâna Mea până voi trece. Iar
când Îmi voi trage mâna la o parte de la tine, Mă vei vedea pe dinapoi; dar Fața Mea nu se poate
vedea.” (Exodul 33:21-23). Inaccesibilul se face abordat printr-o paradoxală „metafizică de
dincoace”.

2. Metafizica de dincoace

4
Stephen Sweet, „The Effect of a Natural Disaster on Social Cohesion: A Longitudinal Study”, în International
Journal of Mass Emergencies and Disasters, 16(3), 1998:32 1-31; Gerald Turkel, „Sudden Solidarity and the Rush
to Normalization: Toward an Alternative Approach”, în Sociological Focus 35(l), 2002:73-79.
5
Ferguson, Apocalipsa, 121, 122.

3
 Am văzut că, pentru a ieși din criză, oamenii trebuie să aibă o mentalitate de tip
metafizic, fiindcă blocajul în gândirea materialistă nu rezolvă problema – este el însuși o criză!
Dar, metafizica la care ne referim nu are atât de mult de-a face cu gândirea strict speculativă și
cu problema Ființei ca ființă – deși nu le exclude –, cât este, mai degrabă, un tip de metafizică a
imanenței, una de partea aceasta a istoriei, una de dincoace.
Pentru a defini „metafizica de dincoace”, indicându-i rolul în depășirea crizelor societale,
facem apel la o observație interesantă a profesorului Gheorghe Vlăduțescu. În notița introductivă
pe care i-o scrie Metafizicii lui Aristotel, profesorul Vlăduțescu notează că „Meta înseamnă și
„după” (în succesiune, temporal, chiar valoric) dar și „printre”, „în mijlocul” [...] Indică și
transcendența (prin asumarea ontologiei), dar și imanența [...]” 6 Or, tocmai această dimensiune
imanentă a metafizicii trebuie (re)descoperită dacă vrem să ieșim din societatea de criză. Ce
altceva poate fi mai bun într-o lume postmodernă care, să recunoaștem, este tot mai alergică la
metafizică?
Cea mai clară exprimare a acestei „metafizici orizontale” este însăși persoana umană, iar
crizele se depășesc, după cum știm, în virtutea umanității și a personalității noastre, nu în baza
statisticilor! Vocația eternă a sufletului uman este singura capabilă să învingă forța centripetă a
crizelor contemporane fiindcă omul, ca ființă metafizică, părăsește orbitele fizicalismului, a
raționalismului sau a empirismului. Prin urmare, ca să ieșim din societatea de criză avem
responsabilitatea să-i privim și să-i tratăm pe oameni ca oameni. Ei nu sunt doar numere
statistice, clienți, consumatori, mase, pacienți, indivizi etc. Sunt oameni.

3. Pânda metafizică
În momentele de respiro, când trăim o, relativă, viață normală, trebuie să ne pregătim, ca
persoane și comunități de oameni, pentru următorul șoc apocaliptic. Dezastrele vor veni, după
cum ne confirmă și Eclesiastul7 și diverse teorii cliodinamice8, iar pentru a nu fi luați prin
surprindere este nevoie de pânda metafizică despre care am amintit mai sus. Cum stăm la pândă?
Înainte de toate, să cultivăm relațiile interpersonale. Până nu vom reuși să ne întâlnim,
din nou, unii cu alții ca oameni, într-o întâlnire de tipul Eu-Tu (Ich-Du), ca să amintim celebrele

6
Aristotel, Metafizica, ediția a II-a revizuită, Traducere, notiță introductivă și note de Gh. Vlăduțescu, București:
Editura Paideia, 2019, 10.
7
Vezi Eclesiastul 1:9-11.
8
Ferguson, Apocalipsa, 60-82.

4
observații ale lui Martin Buber9, nu vom reuși să fim pregătiți pentru criză și nici să ieșim din ea.
Aceste „întâlniri” presupun un efort și o abordare intențională din partea noastră. Este adevărat
că întâlnirile sunt facilitate de grație (die Gnade), dar ea „ne privește în măsura în care mergem
spre ea și așteptăm prezența ei.”10 Cu alte cuvinte, grația se arată acolo unde este interes, li se
descoperă celor dispuși să stea, ca Moise, în crăpătura stâncii, fiind gata să plătească prețul
așteptării, al răbdării și al pândei.
Din acest punct de vedere, o mare provocare o constituie rețelele de socializare și lumea
virtuală, fiindcă ambele ne îndepărtează de pânda metafizică, funcționând ca un simulacru.
Rețelele de socializare simulează relațiile interpersonale, însă în relațiile autentice se intră „cu
toată ființa”, așa încât omul să trăiască în spirit. 11 Redescoperirea jocului, a poveștilor, a artei, a
rugăciunii, a mersului în picioarele goale, a dormitului sub cerul liber, a mirosului de iarbă
proaspăt cosită, a ținutului de mână ajută la pânda metafizică așa cum Facebook, Twitter & Co.
nu o vor putea face niciodată. La rândul ei, lumea virtuală simulează evadarea din materialism,
deși nu poți evada, cu adevărat, din materie într-o astfel de lume. Ea rămâne un simplu spațiu al
potențialităților. Singura lume unde ne putem retrage metafizic este cea a spiritului.
O altă provocare – un alt simulacru metafizic – este spiritualitatea de tip panteist,
specifică vremurilor noastre. Acest tip de spiritualitate spinozistă întărește societatea de criză
prin impersonalismul ei și prin omogenitatea ontologică pe care o propune. Prin contrast,
adevărata spiritualitate este personală și ne îndeamnă să-l căutăm pe Dumnezeu, ca Persoană.
Speranța de a ieși din criză vine de la persoane, nu de la forțe oarbe astfel că, în calamitate,
oamenii nu se țin de mână cântând kumbaya, ci se roagă lui Dumnezeu.
Mai departe, „stăm la pândă” atunci când îi educăm pe oameni ca ființe spirituale. Avem
nevoie de științe exacte, „tari”, dar nu le putem neglija nici pe cele socio-umane. Ieșirile din
crize nu se fac doar prin calcule matematice și experiențe de laborator. Fără ferment metafizic,
omul va rămâne prizonierul societății de criză. Problema este că, așa cum semnalează Mikhail
Epstein, profesor la Emory University (SUA), științele umane au intrat și ele în propria criză:
„Cred că actuala criză a științelor umane este cauzată în bună măsură de un anumit autism
intelectual. Științele umane și-au pierdut capacitatea și dorința de a comunica cu oamenii ca

9
Martin Buber, Eu și Tu, București: Editura Humanitas, 2022.
10
Buber, Eu și Tu, 131.
11
Ibidem, 84.

5
ființe spirituale”.12 Profesorul deplânge pierderea interesului pentru metafizică, biografii și
psihologie – pe scurt, interesul pentru oameni ca oameni – în favoarea unor obositoare discuții
despre structură, opoziție binară, logocentrism, deconstrucție13 etc.
Ca urmare, pentru a depăși crizele este necesară revenirea la vitalitatea și forța motrice a
științelor socio-umane. Dacă-i lipsim pe oameni de această echipare spirituală va fi foarte dificil,
dacă nu imposibil, să facem față crizelor viitoare. Credem că, în momentele grele, ne ajută să-l
citim mai mult pe Dostoievski decât pe Derrida.

Concluzii
Ieșirea din societatea de criză presupune mai mult decât diverse acțiuni socio-politice sau
economice. La un nivel mai profund, ieșirea din marasmul crizelor are la bază resorturi de tip
metafizic. Dorința de a ieși din criză – refuzul de a trăi à la longue într-o societate de criză –,
solidaritatea inter-umană și îndreptarea oamenilor spre Dumnezeu indică rolul esențial pe care
metafizica îl are în lupta cu dezastrele și crizele majore ale vieții.
În consecință, este vital să pledăm pentru metafizică, într-o societate tributară
(neo)materialismului și consumismului contemporan. Pentru a ne face sarcina mai ușoară, am
sugerat că putem vorbi despre o „metafizică de dincoace”, una orizontală, a cărei exprimare se
vede cel mai bine în misterul ființei umane. Prin constituția ei, persoana umană trăiește imanent-
metafizic, ieșind din lumea îngustă a crizelor.
Totuși, metafizica de dincoace „se pândește”, fiindcă societatea actuală, tot mai
tehnologizată și amalgamată spiritual, nu îi este favorabilă. Această pândă este intențională și
presupune cultivarea relațiilor inter-umane, în direcția unor întâlniri de tipul Eu-Tu, Dumnezeu
însuși fiind un „Tu” care poate fi găsit (Ieremia 29:13).
Pânda metafizică presupune și o educație amplă, care să îmbine științele exacte cu cele
socio-umane, cu condiția ca cele din urmă să țină cont de dimensiunea spirituală și personalistă a
omului. Pe scurt, pânda metafizică este o căutare a relațiilor interpersonale, cu Dumnezeu și
semenii. La urma urmei, doar relațiile ne scot din criză!
Bibliografie

12
Mikhail Epstein, „The Solution to the Humanities Crisis Must Come From Within”, în
https://theconversation.com/the-solution-to-the-humanities-crisis-must-come-from-within-24137, accesat pe
01.09.2022.
13
Ibidem.

6
 Cărți și articole

Aristotel, Metafizica, ediția a II-a revizuită, Traducere, notiță introductivă și note de Gh.
Vlăduțescu, București: Editura Paideia, 2019.
Buber, Martin, Eu și Tu, București: Editura Humanitas, 2022.
Epstein, Mikhail, „The Solution to the Humanities Crisis Must Come From Within”, în
https://theconversation.com/the-solution-to-the-humanities-crisis-must-come-from-
within-24137, accesat pe 01.09.2022.
Ferguson, Niall, Apocalipsa. Mari dezastre din trecut și câteva lecții pentru viitor, Iași: Editura
Polirom, 2021.
Sweet, Stephen, „The Effect of a Natural Disaster on Social Cohesion: A Longitudinal Study”, în
International Journal of Mass Emergencies and Disasters, 16(3), 1998:32 1-31.
Turkel, Gerald, „Sudden Solidarity and the Rush to Normalization: Toward an Alternative
Approach”, în Sociological Focus 35(l), 2002:73-79.

Surse web:
https://ziare.com/panouri-solare/panouri-solare-toxice-greu-recilabile-costuri-1755101?
fbclid=IwAR19FRJXA2SHJpAvmXjKHvfMJ0-6Y6nhNVqz47-rdrYbIlcYn2m9-lXpcjA,
accesat pe 25.08.2022.
https://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/bogdan-ghiu-societatea-contemporana-este-o-societate-a-
crizei-care-se-hraneste-din-propriile-crize-de-stelian-turlea-8418290, accesat pe 29 iulie
2022.