Sintagma „spațiul intelectual laic” din codul de etică al Universității din București

Aspecte introductive
În această lucrare reflectăm asupra sintagmei „spațiul intelectual laic” din codul de
etică al Universității din București. Pentru a înțelege întregul context în care apare această
sintagmă redăm mai jos Art. 2 punctul d. din codul de etică: „În spaţiul intelectual laic, care
este Universitatea din Bucureşti, nimeni nu are dreptul să impună altora, sub nici o formă,
credinţe religioase, ataşamente politice sau alte categorii de convingeri, care pot constitui
doar probleme private ale fiecăruia dintre membrii instituţiei.”1
Considerăm că prezenta formulare din codul de etică este defectuoasă, lăsând deschisă
posibilitatea unor abuzuri din partea celor care doresc să vitregească discursul academic de
idei provenite din sfera teologiei, a diverselor puncte de vedere politice etc. Vom justifica
această opinie făcând mai întâi apel la o serie de considerații privitoare la relația dintre
societate, ca întreg, și mediul intelectual al unei instituții de învățământ superior. Apoi, vom
indica în ce mod sintagma amintită mai sus poate fi folosită în mod abuziv și neproductiv în
spațiul universitar și, în sfârșit, vom prezenta o posibilă reformulare a acestui articol din codul
de etică. Ne exprimăm speranța ca noua formulare propusă să fie utilă și poate să fie analizată
în cadrul viitoarelor revizuiri ale codului de etică.

Societatea laică: realitate sau utopie?

Ideea unui „spațiu intelectual laic” este o proiecție la scară mai mică a înțelegerii,
greșite în opinia noastră, că ar exista un „stat laic”. Statul laic se dorește a fi unul în afara
religiei, un stat secular. Pentru ca un astfel de ”stat” să existe ar fi necesar ca toți cetățenii
acelui stat, în proporție de sută la sută, să fie separați totalmente de religie, fie ea creștină sau
de altă natură. Or, un astfel de ”stat” este unul iluzoriu, fiindcă oricât de mulți atei sau
agnostici ar exista, tot există și un anumit număr de oameni cu o serie de convingeri
religioase. Chiar și în triburile cele mai izolate din lume există un soi de convingeri religioase,
de încercare a omului de a se raporta la ceva din afara lui, la transcendent.
”Statul laic” nu a funcționat și nu are succes nici măcar sub cele mai feroce regimuri
totalitare. Istoria recentă a României ne demonstrează că mulți cetățeni au fost gata să
plătească prețul de a fi persecutați, mai degrabă decât să renunțe la convingerile lor religioase.

1
http://www.unibuc.ro/n/despre/Codul_de_etica_al_Universitatii_din_Bucuresti.php, accesat pe 21.11.2017.

2
În zilele noastre, în țări precum China și Coreea de Nord există mulți credincioși care își
practică viața de credință, în mod clandestin, în așa-numitele „biserici subterane”.
Deci, ideea unui ”stat laic” este iluzorie. Statul este format din cetățenii săi, iar
cetățenii cu atașamente religioase alcătuiesc etosul unui stat, la fel de mult cum o fac cei fără
convingeri religioase. Cetățenii credincioși nu sunt un fel de ”cetățeni de gradul doi”, lăsați în
afara statului. În paranteză fie spus, tot la fel de utopică este și sintagma ”stat
creștin/musulman etc.” Nu există un stat totalmente creștin, sau musulman, sau de altă natură.
În acel stat există și atei cu același ”grad de cetățenie” la fel ca cei credincioși.
În concluzie, un stat este format din oameni cu preocupări și convingeri complexe:
credincioși, atei, agnostici, liberi cugetători etc. Aceasta înseamnă că statul nu este nici laic și
nici religios – statul este cumulul cetățenilor săi, iar un stat modern și democratic se cuvine să
își păstreze această diversitate, fără a se numi laic în detrimentul celor credincioși, și fără a se
numi religios în detrimentul celor laici. Statul divers trebuie să le ofere libertate de
manifestare, tuturor, în egală măsură, respectând libertatea și demnitatea umană.

Relația dintre societate și mediul academic

După reflecțiile anterioare, ne întrebăm ce fel de relație există între societate și lumea
academică din cadrul ei? Desigur, societatea, ca întreg, și lumea academică nu se confundă
reciproc. De fapt, cea mai mare parte din cetățenii unui stat se află în afara preocupărilor
academice, fiind implicați în diverse domenii de activitate/muncă. Pe de altă parte, lumea
academică nu este total separată de societate ca întreg. A crede așa ceva ar însemna să
scoatem mediul academic în afara statului, ceea ce din nou este o utopie. (După cum nu poți
exclude un anumit număr de cetățeni din societate, pe baza preocupărilor religioase ale
acestora, tot astfel nu-i poți exclude nici din pricina intereselor academice ale lor).
Rezultă, deci, că lumea academică este o parte a societății, ca întreg. Rostul
instituțiilor academice, a școlii în general, este acela de a-i instrui pe cetățenii unui stat, astfel
încât aceștia să fie cât mai performanți în domeniile lor de activitate. De asemenea, mediul
academic are și mandatul de a se ocupa de cercetare și inovare, ajutând societatea să se
dezvolte, să progreseze în toate manifestările și preocupările ei.
Din aceste mandate ale lumii academice derivă criteriul reprezentativității. Instituțiile
academice trebuie să fie reprezentative pentru societate, ca întreg. Întregul climat academic
(cursuri, dezbateri, lucrări scrise, proiecte de cercetare etc.), pentru a fi reprezentativ, se cere
să țină seama de toate nevoile societății, fie că ele aparțin de lumea fizică, de dorința de

3
progres și o viață mai bună, sau de lumea spiritului uman. Un mediul academic solid și
sustenabil ia în calcul toate realitățile concrete și speculative ale societății.
Cu alte cuvinte, mediul academic nu va produce doar ingineri constructori, medici, IT-
iști, ingineri agricoli, silvicultori, asistenți medicali, juriști etc. Același mediu academic
trebuie să producă și muzicieni, filosofi, critici de artă, filologi, artiști, teologi, psihologi etc.
Criteriul reprezentativității cere ca toate nevoile și preocupările societății să fie proiectate în
țesătura ideologică și organizatorică a lumii academice. Această observație ne conduce la o
particularizare relevantă pentru studiul nostru:

Religia și spațiul academic: amploare sau amputare?

După ce am creionat cadrul general al discuției (reflectând asupra ideii de stat, în sine,
iar apoi asupra relației dintre stat și mediul academic), ne vom focaliza acum asupra sintagmei
„spațiul intelectual laic” și, de fapt, asupra întregului art. 2 (d) din codul de etică al
Universității din București. Vom analiza, pe rând, diferitele concepte prezente în articolul
amintit:
 „spațiul intelectual laic” – de la bun început, spațiul intelectual al Universității din
București se califică prin această expresie a fi unul „laic”. Situația aceasta ridică o serie de
întrebări importante: Cum reușește Universitatea din București să fie un mediu reprezentativ
pentru societatea românească, dacă ea se definește a fi un „spațiu intelectual laic”? Ce facem
cu majoritatea covârșitoare a cetățenilor români care declară faptul că au convingeri și
preocupări religioase? În ce mod se simt ei reprezentați într-un „spațiu intelectual laic”?
Mai mult, în cadrul Universității din București există facultăți de teologie (Teologie
Baptistă, Teologie Romano-catolică, Teologie Ortodoxă). Cum se pot raporta aceste facultăți
la instituția mai largă din care ele fac parte și care este denumită „spațiul intelectual laic”?
Obiectul lor îl constituie însuși discursul religios și, atunci, fie facultățile de teologie nu au
voie (ceea ce știm că nu e cazul) să participe la formarea „spațiului intelectual” al Universității
din București”, fie adjectivul „laic” este unul nefericit în modul în care apare în codul de
etică.
Discursul religios, politic sau de altă natură, trebuie să fie parte din climatul intelectual
al UB, contribuind la amploarea și fertilitatea dezbaterii academice. Or, adjectivul „laic”
propune o amputare a religiei (și politicului etc.) din discursul academic, ceea ce duce,
desigur, la un organism academic schilod și limitat în eficiența sa.
 Cineva ar putea obiecta că sintagma „spațiul intelectual laic” trebuie să fie înțeleasă în
contextul ei și anume în sensul că „nimeni nu are dreptul să impună altora, sub nici o
4
formă, credinţe religioase, ataşamente politice sau alte categorii de convingeri…”
Suntem total de acord cu faptul că orie persoană are dreptul la libertate de conștiință și de
credință. Sub nicio formă nu susținem ideea că în mediul universitar ar fi tolerabil să se
impună asupra altor persoane anumite convingeri religioase, politice sau de altă natură.
Totuși, același context al articolului studiat ne arată că interpretarea noastră este una
corectă. Sintagma „spațiul intelectual laic” nu are doar rolul de a evita „impunerea unor
credințe religioase și atașamente politice”. Dimpotrivă, articolul continuă și ne informează că
opiniile „religioase, ataşamentele politice sau alte categorii de convingeri” „pot constitui
doar probleme private ale fiecăruia dintre membrii instituţiei.” Prin urmare, este clar că
opiniile religioase, plus celelalte, nu sunt valorificate pentru a da amploare discursului
academic, ele sunt amputate și trimise în viața „privată a fiecăruia dintre membrii instituției.”
Consecințele formulării defectuoase (o formulare neintenționată, credem noi) a art. 2 (d)
din codul de etică al Universității din București pot fi următoarele:

(i). Ruperea Universității din București de unele preocupări ale societății românești
(lipsa de reprezentativitate);
(ii). Discriminarea unor persoane care vor să contribuie constructiv la mediul intelectual
din UB (în special a Facultăților de Teologie);
(iii). Abuzuri asupra celor care doresc să exprime opinii religioase, politice etc. în
spațiul intelectual al UB. Vom oferi un exemplu ilustrativ: Să presupunem că în mediul
academic al UB au loc dezbateri privitoare la apariția omului pe pământ. Se prezintă de către
un anumit profesor teoria evoluționistă, iar apoi au loc discuții pe acest subiect. La un moment
dat, un student dorește să aducă în dezbatere și punctul de vedere creaționist, nu pentru a-l
impune altora, ci pentru a îmbogăți discuția referitoare la apariția omului. Profesorul poate
abuza și îi poate spune studentului să tacă din pricină că teoria creaționistă ține de religie, iar
conform codului de etică al UB astfel de opinii constituie „probleme private ale fiecăruia
dintre membrii instituţiei.”
În urma acestor reflecții considerăm că este necesară o revizuire a acestui aspect
semnalat în codul de etică al UB, astfel încât să fie evitate posibile consecințe precum cele
prezentate mai sus.

5
 O posibilă reformulare a art. 2 (d) din codul de etică al UB
Propunem, așadar, o posibilă reformulare a articolului discutat în această lucrare, astfel:

Articolul 2, punctul d, în forma actuală Articolul 2, punctul d, în formă revizuită

„În spaţiul intelectual laic, care este „În spaţiul intelectual divers, care este
Universitatea din Bucureşti, nimeni nu are Universitatea din Bucureşti, toate opiniile
dreptul să impună altora, sub nici o formă, sunt prețuite și valorificate (excepție făcând
credinţe religioase, ataşamente politice sau cele aflate sub incidența codului penal), fără
alte categorii de convingeri, care pot ca cineva să aibă dreptul să impună altora,
constitui doar probleme private ale fiecăruia în vreun anumit fel, credinţe religioase,
dintre membrii instituţiei.” ataşamente politice sau alte categorii de
convingeri. Ele pot fi puse în dezbatere,
respectându-se libertatea de conștiință a
fiecăruia dintre membrii instituţiei.”