1

1.FOTBALUL – DISCIPLINĂ ŞTIINŢIFICĂ

Dacă ne-am raporta strict la condiţiile teoretice ale unui domeniu de a îndeplini condiţiile
unei ştiinţe, cred că putem considera jocul de fotbal, în ansamblul lui şi privit în acelaşi
timp din mai multe perspective, un domeniu ştiinţific veritabil.

 terminologie ştiinţifică proprie, ce cuprinde un sistem de termeni şi noţiuni cu

care se operează în teoria şi practica acestuia
 metodologie proprie reprezentată de un ansamblu de metode şi tehnici de
cercetare, prelucrare şi interpretare a datelor
 metodele de cercetare utilizate în fotbal sunt specifice ştiinţei educaţiei fizice şi
sportului, precum şi a celorlalte ştiinţe conexe

2. FOTBALUL – MIJLOC AL EDUCAȚIEI FIZICE ȘI SPORTIVE

 Caracterul formativ al fotbalului ca şi joc sportiv se datorează cumulării efectelor

sanotrofice cu influenţele şi efectele educative ale practicării acestuia
 Condiţiile de joc, complexitatea mişcărilor şi caracterul specific al acţiunilor
jucătorilor contribuie la însuşirea unor deprinderi motrice de bază şi specifice, a unor
cunoştinţe speciale de tehnică şi tactică sportivă
 Fiind un joc dinamic acesta solicită subiecţilor practicanţi un efort fizic intens şi un
mare angajament psihic şi mintal
 Practicarea jocului influenţează funcţiile diferitelor sisteme şi organe care
favorizează mecanismul de adaptare la efort a întregului organism prin ridicarea
capacităţii funcţionale acestuia
 Practicat în mod sistematic şi metodic contribuie, prin efectele efortului fizic şi psihic,
la întărirea sănătăţii, la dezvoltarea capacităţilor fizice şi intelectuale, morale şi
volitive ale practicanţilor

3. FOTBALUL – DISCIPLINĂ SPORTIVĂ

Principalele aspecte specifice jocului de fotbal care îi justifică abordarea ca şi disciplină
sportivă ar fi următoarele:
 prezenţa trăsăturii fundamentale a sportului şi anume competiţia într-un sistem propriu la
nivel naţional şi internaţional;
 desfăşurarea pe baza unui regulament adoptat de FIFA;
 prezenţa celor patru subsisteme clasice ale sportului în cadrul fotbalului
 organizarea activităţii fotbalistice în cadrul asociaţiilor şi cluburilor sportive, la diferite nivele
competiţionale, pe sexe şi categorii de vârstă diferite;
 posibilitatea unei selecţii permanente la toate nivelurile;
 prezenţa unei concepţii unitare a conţinutului jocului şi a antrenamentului;
 contribuie la dezvoltarea corporală/fizică a practicanţilor(numai dacă fenomenul este dirijat
ştiinţific);
 contribuie la dezvoltarea „gustului pentru mişcare” atât al practicanților, cât și al
spectatorilor;
 2

 asigură integrarea socială a practicanţilor şi chiar a spectatorilor

4. FOTBALUL – SPORT COMPLEMENTAR

 Calitatea de sport complementar este atribuită fotbalului ca o consecinţă a influenţelor
acestuia asupra calităţilor motrice,psihice şi a valorii lui educative multilaterale.
 Prin mijloacele sale specifice şi efectul pozitiv al acestora asupra diferitelor discipline
sportive, jocul de fotbal este prezent în diferite perioade
(precompetiţionale,competiţionale şi de tranziţie) în procesul de pregătire al sportivilor
practicanţi ai altor ramuri şi discipline sportive.
 Fotbalul este utilizat ca sport complementar, atât în cadrul altor jocuri sportive (baschet,
handbal, rugby, volei, polo), cât şi a unor ramuri sportive (atletism, lupte, canotaj, schi
fond şi alpin).

5. ORGANIZAREA FOTBALULUI PE PLAN INTERNAŢIONAL ŞI NAŢIONAL

 Pe plan internaţional fotbalul, ca disciplina sportivă cu cea mai răspândită arie de
practicare, este condusă de o instituţie care se numeşte Federaţia Internaţională de
Fotbal Asociaţie (FIFA).
 Pe plan naţional organismul de specialitate, care are drept scop conducerea, organizarea,
îndrumarea şi dezvoltarea activităţii fotbalistice din ţara noastră, este Federaţia Română
de Fotbal (FRF), fondată în anul 1909, şi care este o entitate constituită juridic, în
condiţiile legii, având un caracter public.

6. DESCRIEREA JOCULUI DE FOTBAL

Fotbalul este unul dintre cele mai răspândite şi atractive jocuri sportive şi implicit
spectacole sportive. Datorită acestui aspect apare necesitatea ca lupta sportivă, prestaţia
echipelor în teren, să aibă caracteristicile unui spectacol, dominat de principiul fair-play-
ului.
Scopul jocului îl constituie înscrierea, marcarea în condiţii regulamentare a cât mai multe
goluri, prin trimiterea mingii în poarta adversă, împiedicând totodată pe adversari să
realizeze acelaşi lucru. Jocul va fi câştigat de echipa care va introduce de cele mai
multe ori mingea în poarta adversă. Fotbalul este un joc sportiv colectiv, care se
desfăşoară pe un teren special amenajat, cu dimensiuni limitate (lungimea între 90-120
m si lăţimea între 45-90 m) având la cele două capete 2 porţi de dimensiuni şi forma
specifică, prevăzute în regulamentul de joc. Durata unei partide de seniori este de 90 de
minute (juniori 80 minute şi copii 60 sau 40 minute), împărţită în două reprize egale
de către 45 (respectiv 40, 30 şi 20) de minute fiecare, cu o pauză de 15 (10 sau 5) minute
între acestea. Terenul trebuie să fie de formă dreptunghiulară şi este marcat cu linii.
Aceste linii fac parte integrantă din suprafeţele pe care le delimitează. Cele două linii de
demarcaţie mai lungi se numesc linii de margine, iar cele două linii
3

mai scurte se numesc linii de poartă. Lungimea liniilor de margine

trebuie să fie mai mare decât lungimea liniilor de poartă. Toate
liniile au o lăţime de cel mult 12 cm. Când mingea părăseşte spaţiul delimitat de liniile de
margine este aut şi se repune mingea în joc prin aruncarea mingii de la margine de către
adversari, iar când părăseşte spaţiul delimitat de liniile de poartă se execută corner sau
autul de poartă (în funcţie de cine este dată mingea în afara terenului). Terenul de joc va
fi împărţit în două jumătăţi prin linia mediană. Punctul de la centrul terenului va fi marcat
la mijlocul liniei mediane. În jurul acestui punct se va trasa un cerc cu raza de 9,15 m
realizându-se cercul de la centrul terenului, de unde se execută lovitura de începere şi de
reluare a jocului. La fiecare colţ al terenului de joc trebuie fixat un

steag al cărui suport, neascuţit, va avea o înălţime de cel puţin 1,50 m de la pământ. De la
fiecare steag de la colţ se va trasa un arc de cerc cu raza de 1 m în interiorul terenului de joc.
La fiecare capăt al liniei mediane poate fi fixat un steag asemănător, la cel puţin 1m de la
linia de margine, în exteriorul terenului de joc. Porţile trebuie fixate în centrul fiecărei linii de
poartă. Ele sunt alcătuite din doi stâlpi verticali care se vor monta la o distanţa egală de
steagurile de la colţ şi vor fi unite la vârf printr-o bara transversală. Distanţa dintre cei 2
stâlpi va fi de 7,32 m, iar partea inferioară a barei transversale se va afla la 2,44 m de la
pământ. Cei doi stâlpi şi bara transversală au aceeaşi grosime şi lăţime, care nu trebuie să
depăşească 12 cm. Linia de poartă are aceeaşi lăţime ca şi stâlpii porţii şi bara transversală.
Pot fi montate plase fixate de porţi şi la pământ în spatele porţilor, cu condiţia ca ele să fie
bine prinse pentru a nu jena portarul. Stâlpii porţii şi bara transversală trebuie să fie de
culoare albă, din materiale ca lemnul, metalul sau alt material aprobat, iar forma poate fi
pătrată, dreptunghiulară, rotundă sau eliptică. La fiecare capăt al terenului de joc se vor
trasa două linii perpendiculare pe linia de poartă, la 5,50 m de la partea interioară a fiecărui
stâlp al porţii. Aceste linii se vor întinde în terenul de joc pe o distanţă de 5,50 m şi vor fi
unite printr-o linie trasată paralel cu linia de poartă. Spaţiul delimitat de aceste linii şi linia de
poartă se numeşte suprafaţă de poartă (careul mic).Tot la capătul terenului de joc se vor
trasa două linii perpendiculare pe linia de poartă, la 16,50 m de la partea interioară a fiecărui
stâlp al porţii. Aceste linii se vor întinde în terenul de joc pe o distanţă de 16,50 m şi vor fi
unite printr-o linie trasată paralel cu linia de poartă. Spaţiul delimitat de aceste linii şi linia de
poartă se numeşte suprafaţă de pedeapsă (careul mare).În interiorul fiecărei suprafeţe de
pedeapsă va fi marcat punctul loviturii de pedeapsă la 11 m de la mijlocul liniei care uneşte
stâlpii porţii şi la egală distanţă de aceşti stâlpi. În exteriorul fiecarei suprafeţe de pedeapsă
se va trasa un arc de cerc cu raza de 9,15 m care are ca centru punctul loviturii de pedeapsă.
Mingea are formă sferică şi este confecţionată din piele sau din alt material corespunzător,
cu o circumferinţă de cel mult 70 cm şi cel puţin 68 cm, o greutate de cel mult 450 g şi cel
puţin 410 g la începutul meciului şi cu o presiune între 0,6 şi 1,1 atmosfere (600-1100g/cm2).
Dacă mingea se sparge sau se deteriorează în timpul desfăşurării jocului acesta va fi oprit şi
se va relua, cu o minge nouă, printr-o minge de arbitru de pe locul în care se afla prima
minge în momentul când s-a deteriorat. Mingea nu poate fi înlocuită în timpul jocului decât
cu permisiunea arbitrului. La jocurile disputate în cadrul competiţiilor organizate de FIFA sau
4

în competiţiile organizate de Confederaţii, se vor folosi numai mingile marcate cu una din
însemnările: „FIFA APPROVED”, „FIFA INSPECTED”, „INTERNATIONAL MATCHBALL
STANDARD”. Orice joc se dispută între două echipe formate fiecare din cel mult 11 jucători,
din care unul va fi portar. Nici un joc nu se poate desfăşura dacă una dintre echipe are mai
puţin de 7 jucători. În orice joc disputat în cadrul competiţiilor oficiale organizate de FIFA
este permis să se efectueze cel mult 3 înlocuiri de jucători. Regulamentul competiţiilor
trebuie să precizeze numărul jucătorilor de rezervă dintre care se pot desemna înlocuitorii,
între cel puţin 3 şi cel mult 7jucători. Echipamentul de bază al fiecărui jucător se compune
din: cămaşă sau tricou, şort, dacă jucătorul poartă chiloţi termici, aceştia trebuie să fie de
aceeaşi culoare ca aceea dominantă a şortului, jambiere, apărători pentru tibie şi ghete.
Portarul are ca accesorii în plus mănuşile speciale, iar în loc de şort are dreptul prin
regulement să poarte pantaloni. Echipamentul sau ţinuta jucătorilor nu trebuie în nici un caz
să prezinte vreun pericol pentru ei înşişi sau pentru ceilalţi jucători. Fiecare portar trebuie să
poarte un echipament de culoare diferită faţă de a celorlalţi jucători, a arbitrului şi a
arbitrilor asistenţi. În vederea realizării scopului jocului, componenţii celor două echipe
utilizează în limitele prevederilor regulamentului, o serie întreagă de acţiuni de joc specifice,
individuale şi colective. Acţiunile de joc se desfăşoară în condiţii de colaborare cu coechipierii
şi de adversitate cu jucătorii echipei adverse. Acţiunea motrice specifice reprezintă un
complex de procedee tehnice - tactice, folosite raţional şi conştient în scopul realizării unei
sarcini parţiale ale jocului. Pentru a asigura eficienţa acţiunilor proprii, precum şi pentru
prevenirea şi evitarea succesului acţiunilor adversarului, componenţii fiecărei echipe îşi
organizează şi coordonează reciproc acţiunile, în funcţie de cele 3 faze fundamentale ale
jocului: atacul, apărarea şi translaţia. Acţiunile de joc se efectuează în condiţiile unei mari
varietăţi de mişcări, care fac ca solicitările să se caracterizeze prin lipsă de uniformitate, în
decursul jocului, jucătorii depun un anumit efort, care este complex şi diversificat.

7. CARACTERISTICILE JOCULUI DE FOTBAL

Jocul de fotbal solicită organismul uman din toate punctele de vedere, atât fizic cât şi psihic,
la nivelul majorităţii sistemelor care îi asigură supravieţuirea în spaţiul lui de habitat.
Condiţiile de joc, caracterizate printr-o complexitate de mişcări, solicită sistemul nervos,
muscular, circulator, respirator, locomotor, dar şi anumite stări psihice ale jucătorilor cum ar
fi percepţia, atenţia, gândirea, emotivitatea. Unul din atributele principale ale jocului îl
constituie dinamismul. Specific jocurilor sportive, această caracteristică devine mai evidentă
în fotbal, ca urmare a bogăţiei de acţiuni motrice, diverse şi neprevăzute, unele cu aspecte
de unicat, care se derulează în timpul jocului. Jocul de fotbal solicită în mare măsură
manifestarea factorului fizic prin alternanţa variată şi spontană a eforturilor maximale,
submaximale şi medii, în regim de calităţi motrice, cu momente de întrerupere - refacere
inegale şi frecvent incomplete. Practicarea sistematică şi dirijată ştiinţific prin antrenament a
jocului de fotbal, determină o restructurare şi o readaptare a funcţiilor diferitelor organe şi
sisteme ale corpului uman prin intermediul Sistemului Nervos Central (SNC). Ca urmare, se
formează şi se perfecţionează legăturile reflexe condiţionate între scoarţa cerebrală,
5

aparatul locomotor şi organele interne, se îmbunătăţeşte treptat motricitatea specifică, fină,

iar posibilităţile funcţionale ale organismului se extind. În fotbal calităţile motrice de bază şi
specifice acţionează la fiecare mişcare într-o ordine pe care o putem stabili cu mai puţină
exactitate. În ceea ce priveşte calităţile motrice, se evidenţiază o predominanţă a rezistenţei,
corelată cu celelalte calităţi motrice. Eforturile ridicate, solicitate de pregătire şi joc au efecte
cumulative globale din punct de vedere motric şi morfofuncţional. Caracteristicile principale
ale jocului de fotbal derivă din cele generale ale jocurilor sportive şi sunt axate pe
următoarele argumente: existenţa unui obiect de joc (mingea de fotbal);competiţia şi
adversitatea complexă dintre două echipe; regulament de joc unitar şi obligatoriu (Legile
Jocului); prezenţa neutrului asigurată prin arbitraj; delimitarea duratei jocului (2 reprize);
standardizarea inventarului de joc (mingi,echipament) şi a dimensiunilor terenului; existenţa
unei tehnici şi tactici specifice jocului; caracterul organizat al competiţiilor (sisteme
competiţionale) structuri organizatorice ale activităţii pe plan naţional si internaţional;
existenţa unei teorii şi metodici a antrenamentului; existenţa spectacolului sportiv.Evoluţia
jocului de fotbal a determinat apariţia unor caracteristici noi, care să răspundă la cerinţele,
standardele şi nevoile impuse de spectatori prin creşterea dinamismului şi a spectaculozităţii
jocului.Ca urmare o altă caracteristică ar consta în pregătirea polivalentă a jucătorilor, care în
orice moment, în funcţie de situaţia derulării fazelor jocului, trebuie să fie capabil să
suplinească şi să înlocuiască temporar orice jucător din linia, compartimentul şi postul
apropiat. Tendinţa de acoperire a mai multor zone ale terenului şi permanentele schimbări
de locuri şi sarcini, solicită din partea tuturor jucătorilor o foarte bună dezvoltare morfo-
funcţională şi un echilibru neuro-muscular şi neuro-psihic optim.

8. FOTBALUL – FENOMEN SOCIAL

 Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES), condus de sociologul Vasile Dîncu, a
realizat un sondaj şi studiu extrem de interesant intitulat „Fotbalul şi societatea”, în anul
2009. Concluziile acestui studiu se referă la faptul că „există cel puţin două atitudini faţă
de fotbal în societatea contemporană, atitudini care argumentează contradictoriu
importanţa şi funcţionalitatea acestui fenomen, şi o atitudine dată de viziunea
sociologilor şi a psihologilor, esenţialmente pozitivă, care privesc fenomenul fotbalistic ca
obiect de studiu şi practică socială afirmativă. O serie de monografii ştiinţifice, în care s-a
relevat rolul său major ca suport fie al identificărilor politice locale(Murray, 1988; Karady
şi Hadas, 1994; Breuer şi Lindner,1994), fie al unui naţionalism deghizat (Gebauer, 1994).
 În Franţa, Pascal Boniface susţine că “fotbalul nu conduce desigur lumea, dar e totuşi un
element important în strălucirea şi prestigiul statelor”. Francezul explicând că,
departe de a fi “continuarea razboiulului cu alte mijloace”, meciurile de fotbal sunt mai
curând o expresie a tensiunilor sociale dintre naţiuni şi din interiorul acestora.
6

 Ca fenomen social putem asemăna acest sport cu luptele de gladiatori din Roma antică,
atât doar că nu sunt implicate animale şi nu este prezent sângele, însă în schimb sunt
consumaţi tot mulţi nervi şi tot felul de păreri contradictorii.
 O altă asemănare esenţială ar fi publicul, care prin intermediul acestui fenomen este
supus uneori intenţionat diversiunii şi distragerii atenţiei.
În antichitate luptele de gladiatori erau folosite pentru a manipula pleava cu scopul de a-i
face să uite de problemele cotidiene, dar mai ales pentru scopuri electorale şi pentru a
câstiga masa de oameni de partea unor diverşi nobili.

Fotbalul poate genera violenţă sau corupţie în mediile sociale unde aceste practici există, dar
el poate promova valori importante dacă este o practică socială organizată, poate contribui
la integrarea socială, la întărirea legăturilor sociale, respectul regulilor şi promovarea unor
valori colective. Cercetarea sociologică a fotbalului nu ignoră domeniul spectatorilor ca mase
de indivizi, realizând clasificări facile (pasivi/activi, docili/violenţi). Un aspect des analizat în
ultimul timp este cel al grupurilor de suporteri, mai mult sau mai puţin auto-organizate.
Relaţia imaginară între jucători şi suporteri trebuie avută în vedere pentru a înţelege formele
de suporterism extrem, cu divizarea grupurilor în “hooligans” şi “ultras”. Ele dau naştere la
mari “pasiuni partizane” care, pentru unii membri ai lor, ţin loc chiar de familie. În ultimul
timp unii tineri percep succesul realizării sociale prin raportarea la un model de succes din
fotbal, care uneori oferă exemple false. Şansele ca un tânăr să ajungă celebru şi bogat prin
intermediul acestuia sunt minime, una la câteva sute de mii. Fotbalul este pentru mulţi un
surogat de realitate. Viaţa majorităţii oamenilor este grea şi dorinţa lor de a o schimba prin
forţe proprii, insuficient de puternică. Astfel, se refugiază în false universuri paralele, în care
trăiesc prin nişte idoli virtuali. Vedetele sportive sunt accesibile tuturor, având un grad de
educaţie precar, origine comună şi excelând într-un domeniu extrem de uşor de înţeles.
Fotbalul este similar în această privinţă cu telenovelele, emisiunile de tip “big brother”,
vedetele mondene şi personajele din filme. Aceştia includ naşterea sportului modern în
schema “procesului de civilizare”, care asociază naşterea statului modern cu transformarea
moravurilor barbare în atitudini de participare conştientă, prin autocontrolul impulsurilor, în
activităţile fizice cu o largă masă de participare. Se contrazice astfel ideea că sportul ar fi o
relicvă a barbariei. Sportul în forma sa modernă exprimă o eliberare controlată a
impulsurilor, fotbalul fiind rezultatul şi suportul unui proces de socializare. Fotbalul poate fi
considerat un nou „opiu al popoarelor”, spectaculos şi acaparator al spaţiului public actual
de pretutindeni, destinat a asigura hegemonia totalitară a capitalismului contemporan.

9.VALOAREA FORMATIVĂ A JOCULUI DE FOTBAL

 activitate motrică complexă, desfăşurarea şi executarea acestora pe fondul unei

competitivităţi sub egida unui fair-play permanent.
 are un pronunţat caracter formativ, cumulând efectele de prevenire şi menţinere a stării
de sănătate ale sportului în general cu influenţele educative ale jocului.
7

 Foarte importantă este şi influenţa jocului de fotbal asupra motricităţii, a dezvoltării

calităţilor motrice sub aspecul lor general şi specific.
 Jocul de fotbal contribuie la realizarea sarcinilor educaţiei fizice, dezvoltarea indicilor
morfologici şi funcţionali ai organismului, dezvoltarea psihomotricităţii generale, fiind
accesibil elevilor din ciclul primar, gimnazial şi liceal.
 Fotbalul determină o dezvoltare morfologică şi funcţională optimă şi o transformă într-o
resursă biologică de mare însemnătate pentru obţinerea unui randament superior,
condiţie impusă de practicarea fotbalului competițional.
 Din punct de vedere al pregătirii psihologice generale, fotbalul contribuie la formarea şi
dezvoltarea personalităţii acţionând asupra pregătirii intelectuale, afective, volitive şi a
educării trăsăturilor pozitive de caracter.
 Pregătirea intelectuală are în vedere educarea atenţiei, a spiritului de observaţie, a
capacităţii de înţelegere şi gândire şi pe acumularea unor cunoştinţe generale şi specifice
de practicare a fotbalului competiţional.

10. FOTBALUL, MIJLOC DE MENŢINERE A SĂNĂTĂŢII

Motto: „Sportul dă zile vieţii şi viaţă zilelor”.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii promovează, prin programul „Viaţă activă” (1998),
importanţa practicării sistematice a activităţilor fizice pentru sănătate, cu prioritate la
copii şi tineri. Cercetările au arătat că exerciţiul fizic, practicat pe termen lung,
îmbunătăţeşte sănătatea fizică şi mentală, având o contribuţie pozitivă la procesul de
învăţare şi dezvoltare a personalităţii, la reducerea riscului apariţiei afecţiunilor fizice şi
psihice asociate stilului de viaţă modern.
Se recomandă practicarea a cel puţin 30 de minute, zilnic, de activitate fizică, ce necesită
efort moderat pentru adulţi, şi 60 de minute pentru copii. Lipsa de activitate fizică
conduce la excesul de greutate, favorizează apariţia obezităţii şi a unor afecţiuni cronice,
precum bolile cardiovasculare şi diabetul, care afectează calitatea vieţii, pun în pericol
viaţa persoanelor şi creează probleme economiei şi bugetului alocat sănătăţii.
Un rol extrem de important îl vor avea, în acest sens, şi viitorii specialişti ai domeniului,
respectiv profesorii, cărora le revine responsabilitatea de a resimboliza statutul
practicării exerciţiului fizic în percepţia societăţii. Toate formele de mişcare trebuie
abordate recreativ la toate vârstele, sub formă de joacă şi joc, pentru a avea ca finalităţi
rezultate profilactice. Jocul de fotbal prin conţinutul şi caracteristicile sale poate fi o
alternativă de educaţie pentru sănătate.

13. JOCUL CU MINGEA ÎN PERIOADA MODERNĂ

8

După revoluţia burgheză din Anglia de la începutul secolului al XVII-lea, care l-a avut în frunte
pe Oliver Cromwell, mare amator de jocuri cu mingea, acestea iau amploare, secolul al XVIII-
lea găsindu-le într-o evoluţie continuă pe tot teritoriul Angliei.

Practicanţii cei mai entuziaşti erau elevii şi studenţii renumitelor colegii engleze, care
preferau prima variantă “Hurling at Goales”, deoarece putea fi practicată oricând pe terenuri
special delimitate şi apropiate de şcoală. Astfel în oraşul Rugby din districtul Warwickshire al
Angliei, elevii dispuneau de un teren excelent gazonat pe care jucau “Hurling at Goales”
respectându-i regulile iniţiale. o a doua formă şi denumire a jocului: “Dribbling games”.
Aceste două jocuri au început să-şi croiască drumuri distincte “Hurling at Goales”, practicat
în oraşul Rugby a dus la rugby-ul de astăzi, iar cel numit “Dribbling games” a evoluat spre
fotbalul de astăzi.

Referitor la evoluţia regulamentului se elaborează o primă formă cu 13 articole care fixează:

numărul de jucători la 10 şi un portar (care nu avea voie să folosească mâinile), 1 jucător
plasat în faţa portarului pentru a-l ajuta la apărare, restul de jucători (9) erau aşezaţi la
centru pentru susţinerea atacului. După marcarea golului se schimbau porţile (asemănătoare
celor de rugby) golul fiind valabil când mingea trecea pe deasupra barei transversale.
Numărul redus al apărătorilor: 2 contra 9 atacanţi, se datora regulii deosebit de severe a
ofsaidului care prevedea ca “ orice coechiper aflat înaintea jucătorului cu mingea se
considera afară din joc”.

14. EVOLUŢIA FOTBALULUI ÎN ROMÂNIA.

Date privind evolutia fotbalului în România 1888 – documente vechi, consemnează faptul ca
grupuri de tineri jucau fotbal pe terenuri virane, din împrejurimile oraşului Arad. 1890 – tot
la Arad, pe terenurile sportive din faţa actualului liceu “Moise Nicoară”, au avut loc
demonstraţii practice ţinute de medicul stomatolog Iuliu Weiner, care a dus de la Londra
prima minge de fotbal în ţara noastră, precum si regulile jocului. 1893 – se consemnează
faptul ca echipe formate din elevi de liceu, jucau fotbal pe terenuri virane din jurul podului
Mogosoaia din Bucuresti. 1895 – prof. Dimitrie Ionescu de la liceul “Gheorghe Lazar” din
Bucuresti a publicat pentru prima dată în România un regulament de fotbal. De consemnat
că regulamentul noului joc a fost editat înainte ca fotbalul să fie cunoscut îndeaproape.
1897-1898 – la Timisoara, au avut loc încercări de popularizare a fotbalului, cu ajutorul
studenţilor ce învăţau in străinatate, mai ales la Budapesta şi Viena. Ca urmare a răspândirii
lui, presa din Arad a publicat regulamentul jocului. 1899 – date ale vremii susţin ca la 25
iunie, a avut loc la Timişoara, un joc oficial de fotbal, organizatorul acestui eveniment fiind
profesorul de gimnastica Carol Muller. Data de 15 august 1899 reprezinta un punct de
referinţă în istoria fotbalului pe teritoriul ţării noastre. În acea zi, la orele 17 miercurea a avut
loc primul meci oficial, desfasurat pe un teren marcat regulamentar, cu arbitri si public, cu o
durată de doua reprize a 45 minute, cu 22 de jucatori între două echipe aparţinând
“Societăţii fotbalistilor din Arad”. La intrarea pe actualul stadion Astra-CFR din Arad, există o
placă aplicată, prin care se atesta ca pe acel teren s-a desfăşurat primul joc oficial de fotbal
9

pe teritoriul Romaniei. La 2 noiembrie la Arad a avut loc primul joc inter orase,între “Clubul
Atletic Arad” şi Politehnica Budapesta.

15. NOŢIUNI GENERALE DESPRE TEHNICA JOCULUI DE FOTBAL

Tehnica cuprinde suma actelor motrice, care prin conţinutul şi forma lor specifică oferă
posibilitatea practicării cu eficienţă maximă a jocului, în conformitate cu prevederile
regulamentare. De fapt, tehnica reprezintă raportul jucătorului cu obiectul de joc, abilitatea
de a te servi de acesta în condiţiile reale ale jocului. Tehnica este formată din structuri şi
acţiuni de mişcare, precis stabilite, care alcătuiesc conţinutul tehnic al jocului. Acesta
cuprinde : elementele tehnice, procedeele tehnice, acţiunile tehnice, acţiunile tehnico -
tactice.

ELEMENTELE TEHNICE

Fotbalului îi sunt proprii forme generale ale mişcărilor, necesare manevrării obiectului de joc,
în raport cu sarcinile şi regulile jocului. Aceste forme sunt cunoscute sub denumirea de
elemente tehnice. Elementele tehnice sunt actele motrice fundamentale, caracteristice
jocului, cu un caracter general, abstract, valabil ca structură generală a mişcării. Elementul
tehnic reprezintă forma generală, stereotipă a tuturor actelor motrice specifice, utilizabile în
situaţii identice. În structura elementelor tehnice se integrează :- caracteristicile morfologice
ale executantului - calităţile motrice interesate - procesele psiho– volitive

Clasificarea elementelor tehnice

Elemente tehnice legate de deplasările jucătorului în vederea manevrării mingii:

- alergările specifice
- Săriturile
- schimbările de direcţie - căderile, etc.

Elemente tehnice legate direct de manevrarea mingii:

- Transmiterea mingii (lovirea mingii (cu piciorul, cu capul); aruncarea de la margine)

- Intrare in posesia mingii (Preluarea, Deposedarea);
- Păstrarea posesiei mingii (conducerea mingii, mişcările înşelătoare, protejarea
mingii).

Elemente tehnice specifice jocului portarului:

- fără minge (poziţia de bază, fundamentală; plasamentul; deplasările specifice

postului, ieşirea din poartă)
- cu minge: legate de intervenţia la minge (prinderea, plonjonul, devierea, boxarea,
respingerea - cu mâna, cu piciorul); legate de transmiterea mingii (aruncarea mingii
cu mâna, degajarea: cu piciorul (din mână sau de jos); degajarea (pasa) cu piciorul la
mingi transmise de către coechipieri)
10

PROCEDEELE TEHNICE

Procedeele tehnice reprezintă concretizarea şi adaptarea elementelor de bază ale tehnicii, la

situaţiile concrete ale jocului. Ele au un caracter concret, de execuţie. Vorbind despre lovirea
mingii cu piciorul ca element tehnic, procedeele concrete de lovire vor fi : - cu şiretul plin, cu
latul piciorului, etc. Procedeele tehnice sunt de fapt modalităţi de derulare a elementelor
tehnice în condiţiile concrete şi variate ale jocului. „Procedeele tehnice reprezintă un
complex de acte motrice, stereotipe, structurate raţional şi utilizabile în situaţii de joc
asemănătoare." Procedeele tehnice se împart în : simple şi complexe.

Procedeele tehnice simple, au un caracter relativ invariabil, fiind executate pe baza unui
stereotip dinamic, în condiţii aproape identice sub raportul poziţiei iniţiale, execuţiei propriu-
zise, şi a poziţiei finale. În majoritatea cazurilor, procedeele tehnice simple se folosesc izolat
de joc, cu excepţia unor execuţii individuale în cadrul jocului (degajare, aruncare de la
margine, momente fixe ale jocului).

Procedeele tehnice complexe apar în majoritatea cazurilor în joc, ele constau din grupaje,
înlănţuiri, combinaţii de procedee tehnice simple, care însă fără să-şi piardă structura
generală, se execută în condiţiile concrete ale jocului. Datorită apariţiei în joc a variaţiilor de
ritm, intensitate, amplitudine, poziţii iniţiale, finale, întreruperi în execuţie, procedeele
tehnice pot să-şi piardă caracterul invariabil.

ACŢIUNILE TEHNICE

Numărul elementelor tehnice componente ale unei acţiuni, îi conferă acesteia gradul de
complexitate. Ca exemplu, o legare de tip - preluare, lovire, reprezintă o acţiune accesibilă,
simplă, pe când una de tip - preluare, conducere, lovire, preluare, reprezintă o acţiune cu un
grad de complexitate mare.

16. SISTEMATIZAREA TEHNICII ÎN JOCUL DE FOTBAL

În urma analizei literaturii de specialitate se poate distinge un concept care delimitează o
tehnică „fundamentală" sau de bază, indispensabilă executării corecte a tuturor elementelor
ce alcătuiesc structura jocului. Acesta reprezintă fondul tehnic, format din elementele
tehnice care compun jocul. Tehnica de bază cuprinde totalitatea elementelor tehnice, care
se exprimă prin procedeele tehnice.

Tehnica de bază o mai numim tehnică individuală. Tehnica de bază este dependentă de
formarea şi perfecţionarea stereotipului motric propriu fiecarui element si procedeu tehnic.
Însuşirea tehnicii de bază constituie o condiţie obligatorie pentru practicarea jocului. Nu se
poate ajunge la un nivel superior de măiestrie fără stăpânirea deplină a tuturor elementelor
şi procedeelor tehnice.
11

Perfecţionarea execuţiilor tehnice este orientată permanent pentru a corespunde cerinţelor

solicitate de joc. Ca urmare se delimitează un nou concept sub denumirea de tehnică de joc.

Fotbalul cuprinde situaţii complexe de interacţiune :

• de colaborare, cooperare, corelaţie, asociere

• de adversitate, rivalitate, conflict, de opoziţie.

Tehnica de joc implică modelarea actelor tehnice la cerinţele desfăşurării jocului, în

confruntarea directă, concretă, cu adversarul, prin colaborarea cât mai eficientă cu
partenerii. Derularea elementelor şi procedeelor tehnice în joc este înfluenţată,
condiţionată, de foarte mulţi factori. Indicele cel mai fidel al tehnicii de joc îl constituie
abilitatea de a stăpâni mingea în viteză maximă, suportând atacul adversarului transmiţând-
o cât mai util şi mai precis unui coechipier. Ea se apreciează numai în cadrul unei situaţii
date, a unui complex de împrejurări care o condiţionează, a cărei realizare este urmărită.
Tehnica de joc prevede întotdeauna executarea unei acţiuni determinate şi condiţionate
spaţio-temporal.

Tehnica de joc este dependentă de formarea capacităţii de aplicare a bagajului tehnic la

specificul jocului.

Tehnica de joc este de fapt tehnica colectivă. Ea se exprimă prin combinări, legări, înlănţuiri
de elemente, acţiuni tehnice şi acţiuni tehnico-tactice, subordonate cerinţelor implicate de
desfăşurarea jocului.

17. PREZENTAREA ELEMENTELOR ȘI PROCEDEELOR TEHNICE FĂRĂ MINGE

Elementele tehnice fără minge sunt reprezentate de acţiuni motrice din categoria, atât a
deprinderilor motrice de bază, cât şi alte mişcări pe care le execută jucătorii în teren, cum ar
fi:

- diferite tipuri de alergări variate pe distanţe scurte, medii şi lungi;

- alergări variate cu schimbări de direcţii multiple spre înainte, înapoi şi lateral;

- variante de alergare cu tempouri diferite (alergare uşoară, lansată, accelerată, combinaţii

ale acestora);

- opriri şi porniri din diferite poziţii;

- schimbări de ritm şi direcţie;

- diferite fente pentru derutarea adversarului;

- căderi, rostogoliri şi ridicări din diferite poziţii;

- echilibrări şi reechilibrări statice şi dinamice ale corpului în aer şi pe sol;

12

Deplasările jucătorilor în teren în timpul jocului se efectuează prin variante multiple de mers
sau alergări. Alergările în fotbal au un caracter specific dat de particularităţile de desfăşurare
a acestui joc în anumite momente. Faţă de alergările din atletism sau gimnastică, care
prezintă un ridicat grad de corectitudine biomecanică, în fotbal ele se adaptează
necesităţilor de joc. Prezenţa adversarilor, protejarea mingii, schimbările de direcţie,
pornirile şi opririle bruşte, urmărirea continuă a jocului, determină jucătorii să alerge cu
genunchii uşor flexaţi (poziţie din care se pot efectua porniri), cu braţele flexate şi depărtate
uşor de trunchi, cu o frecvenţă aritmică a acestora.

Săriturile, efectuate în scopul jucării mingii cu capul, au şi ele particularităţi specifice, care
rezidă din dinamica jocului de fotbal. Astfel, ele se efectuează de cele mai multe ori în luptă
aeriană cu adversarul, fără şi cu elan, cu întoarceri şi răsuciri în zbor, cu porniri bruşte după
aterizare etc. Bătaia, pentru săritură, poate fi executată, fie pe un picior, obţinându-se, în
acest caz o săritură mai înaltă, fie pe două picioare simultan, caz în care, săritura trebuie să
asigure echilibru executantului. Este necesar ca rostogolirile şi căderile variate din situaţiile
diverse impuse de joc să asigure execuţii în aşa fel încât să nu pericliteze integritatea
corporală a jucătorilor, care trebuie să fie înzestraţi cu o mobilitate bună la nivelul tuturor
articulaţiilor corpului.

Elementele tehnice fără minge au şi o importanţă tactică deosebită, deoarece ele stau la
bază eficienţei realizării mai multor elemente tactice cum ar fi: demarcajul, marcajul,
dublajul.

18. PREZENTAREA ELEMENTULUI ȘI A PROCEDEELOR TEHNICE DE LOVIRE A MINGII CU

PICIORUL
DEFINIŢIE: elementul tehnic de transmitere a mingii cel mai des utilizat

Procedeele :

= lovirea mingii cu latul

= lovirea mingii cu şiretul
- plin
- interior
- exterior
= alte procedee de lovire (cu vârful, cu călcâiul)

19. PREZENTAREA ELEMENTULUI ȘI A PROCEDEELOR TEHNICE DE LOVIRE A

MINGII CU CAPUL
Lovirea mingii cu capul este la fel de importantă ca şi celelalte elemente tehnice ale jocului,
fiind prezentă în toate momentele acestuia, atât în atac cât şi în apărare.
13

Una dintre caracteristicile şi tendinţele în practica de performanţă a fotbalului este creşterea

importanţei şi folosirea tot mai frecventă a jocului aerian, determinate atât de specificul
jocului, cât si de creşterea gabaritului şi a detentei jucătorilor.

Procedee :

-lovirea mingii cu fruntea

-lovirea cu părţile laterale (temporale)
-lovirea cu creştetul.

20. PREZENTAREA ELEMENTULUI ȘI A PROCEDEELOR TEHNICE DE ARUNCARE

A MINGII DE LA MARGINE (AUT)
Aruncarea de la margine este elementul tehnic prin intermediul căruia se repune mingea în
joc, din afară liniilor laterale ale terenului, în condiţiile impuse de regulamentul de joc.
Aruncarea de la margine se execută cu mâinile, fapt ce deosebeşte acest element tehnic de
celelalte

Procedee : = aruncare de la margine de pe loc

- cu picioarele apropiate
- cu picioarele depărtate
- cu un picior în faţă
= aruncare cu elan
- din mers
- din alergare
- cu cădere în faţă.

21. PREZENTAREA ELEMENTULUI ȘI A PROCEDEELOR TEHNICE DE PRELUARE A

MINGII
Prin conţinutul lor, preluările asigură intrarea în posesia mingii. Preluarea este un element
tehnic de legătură, necesar, dar nu obligatoriu, apărut ca o consecinţă firească între două
transmiteri ale mingii.

În condiţiile jocului actual, preluarea a înlocuit aproape în totalitate oprirea mingii. Dacă
oprirea mingii a constituit elementul static, de aşteptare a contactului cu mingea, preluarea
este urmarea dinamizării jocului, a preocupării pentru folosirea cât mai rapidă a mingii.

Procedee : -preluarea cu piciorul - cu latul

- cu şiretul - plin
14

- interior
- exterior
- cu coapsa
- preluarea cu pieptul
- preluarea cu capul

Procedeele de mai sus sunt cele mai frecvent folosite, ele însă nu epuizează posibilităţile de
intrare în posesia mingii, care se mai pot efectua cu talpa, cu vârful labei piciorului, cu
abdomenul.

22. PREZENTAREA ELEMENTULUI ȘI A PROCEDEELOR TEHNICE DE

DEPOSEDARE A ADVERSARULUI DE MINGE
Elementul cel mai important în relaţia de adversitatea este deposedarea. Deposedarea
reprezintă ansamblul de mişcări efectuate de jucătorul în defensivă, aflat în raport de
adversitate cu purtătorul (posesorul) temporar al mingii, cu scopul de a-l priva pe acesta de
controlul ulterior al mingii.

Datorită apărărilor agresive şi avansate, specifice fotbalului actual, a marcajului şi a

presingului folosit de apărători, numărul acţiunilor de deposedare este în continuă creştere
în toate zonele terenului. Frecvenţa acestui element este mai mare în zona din faţa propriei
porţi şi la mijlocul terenului, scăzând numeric în zona din faţa porţii adverse.

Deposedarea ocupă un loc important în bagajul tehnic al majorităţii jucătorilor. Jucătorii,

indiferent de postul ocupat în echipă, trebuie să cunoască şi să folosească cu eficienţă acest
element tehnic.

Procedee :

Deposedarea cu piciorul:

= din faţă - cu latul piciorului de acţionare

- cu exteriorul piciorului

- prin alunecare - cu un picior

- cu ambele picioare

= din lateral

- cu piciorul de acţionare alăturat adversarului

- cu piciorul de acţionare depărtat de adversar

15

- prin alunecare

- cu un picior

- cu ambele picioare.

23. PREZENTAREA ELEMENTULUI ȘI A PROCEDEELOR TEHNICE DE CONDUCERE

A MINGII
Conducerea mingii este elementul tehnic prin care obiectul de joc este controlat şi manevrat
în scopul realizării unei acţiuni sau relaţie tactică, impusă sau spontană, solicitată în
desfăşurarea jocului.

Manevrele de conducere a mingii sunt indispensabile jocului, având drept scop controlul
dirijat al mingii sau câştigarea de teren, de timp, pentru derularea unei acţiuni individuale
sau unui demers tactic colectiv.

Conducerea mingii este un element tehnic cu mare pondere în joc. Ân activitatea jucătorului
în teren, diferitele forme de conducere a mingii ocupă un loc important.

Procedee :

conducere cu latul piciorului

conducere cu şiretul interior
conducere cu şiretul exterior
conducere cu şiretul plin
conducere prin rulare cu talpa

24. PREZENTAREA ELEMENTULUI ȘI A PROCEDEELOR TEHNICE DE FENTA SAU

MIȘCARE ÎNȘELĂTOARE
Mişcările înşelătoare reprezintă cele mai complexe execuţii tehnice, cu forme din cele mai
diversificate, cu particularităţi biomecanice proprii.

Mişcarea înşelătoare este elementul tehnic prin intermediul căruia executantul, cu sau fără
minge, caută prin dezechilibrarea sau depăşirea unuia sau a mai multor adversari să creeze
superioritate tactică temporară.

Terminologia fotbalistică cunoaşte mai multe noţiuni ce se doresc echivalente cu mişcarea

înşelătoare. Acestea sunt fenta, driblingul, depăşirea individuală. Fiecare dintre acestea au
totuşi o nuanţă specifică.
16

Procedee : Mişcările înşelătoare poartă amprenta particularităţilor individuale ale

executantului. Nici un alt element tehnic al jocului nu are caracter atât de individualizat, de
personal, ca şi mişcarea înşelătoare. Cu certitudine, mişcările înşelătoare au la bază o serie
întreagă de aptitudini înnăscute, care prin antrenament, joc şi practică competiţională, devin
deprinderi cu un pronunţat caracter individual, cu structură biomecanica particularizată. La
jucătorii cu astfel de dispoziţii, mişcările înşelătoare au un caracter spontan, natural, au un
înalt grad de eficacitate. Procedeele prin care se pot efectua mişcări înşelătoare sunt practic
nelimitate, ca urmare a capacităţii jucătorilor de a improviza, de a crea, de a lega spontan,
uneori chiar involuntar mişcări înşelătoare.
Procedeele folosite diferă în funcţie de suprafaţa de teren, de zona în care se efectuează.
Ponderea şi varietatea lor sunt mai mari în zona de mijloc a terenului şi în faţa porţii adverse,
în fazele de prefinalizare şi finalizare.

25. PREZENTAREA ELEMENTELOR ȘI PROCEDEELOR TEHNICE SPECIFICE

PORTARULUI ÎN JOCUL DE FOTBAL
Tehnica de joc a portarului are caracteristici diferite faţă de cea a jucătorului de câmp,
datorită posibilităţilor pe care i le acordă regulamentul, de a folosi braţele şi mâinile în
timpul jocului în procedee tehnice de apărare:

- fără minge:

 poziţia fundamentală sau de bază

 plasamentul

 deplasările specifice postului

- cu minge:

 prinderea mingii

 respingerea mingii

 boxarea mingii

 devierea mingii

 plonjonul

 ieşirea din poartă şi blocarea mingii

 procedee tehnice de atac:

degajarea mingii cu piciorul (de pe sol şi din mână cu traiectorii

diferite)
17

degajarea – pasa

26. NOŢIUNI GENERALE DESPRE TACTICA JOCULUI DE FOTBAL

Tactica reprezintă totalitatea acţiunilor individuale şi colective ale jucătorilor unei echipe,
organizate şi coordonate unitar şi raţional, în limitele regulamentului de joc şi ale atitudinii
sportive, cu scopul realizării succesului, prin valorificarea particularităţilor echipei proprii,
precum şi a caracteristicilor echipei adverse.
Tactica include un sistem de elemente teoretice şi practice strâns legate între ele, care
urmăresc valorificarea optimă a acţiunilor întreprinse de jucători pe parcursul derulării
jocului. Tactica este unul din mijloacele prin care jucătorii la nivel individual şi echipa la nivel
colectiv îşi valorifică potenţialul acumulat în timpul pregătirii de la antrenamente.
Conceptul de tactică presupune:
 valorificarea potenţialului somatic, funcţional, motric şi tehnic al jucătorilor, în
condiţiile reale ale jocului
 elaborarea stategiei didactice ce stă la baza organizării, pregătirii şi evoluţiei
jucătorilor, în funcţie de particularităţile adversarilor
 pregătirea mentală a jucătorilor pentru înţelegerea modelului tactic şi a metodelor
de realizare a acestuia
Tactica prezintă câteva caracteristici, determinate de necesitatea eficienţei sale, a
activităţilor jucătorilor şi a dezvoltării sale istorice:
 accesibilitatea
 elasticitatea
 creativitatea - evoluţia.
Elementele constitutive ale factorului tactic sunt:
 concepţia de joc
 sistemul de joc
 planul tactic
 acţiunile tactice.
27. SISTEMATIZAREA TACTICII ÎN JOCUL DE FOTBAL
Elemente tactice de colaborare în atac:

 Pasa
 Circulația tactică
 Combinațiile tactice
 Schema tactică la fazele fixe

Elemente tactice de colaborare în apărare:

 Dublajul
 Sprijinul
 Suplinirea
 Acțiuni de organizare la faze fixe

Elemente tactice de adversitate în atac:

 Demarcajul
 Depășirea
18

 Interferența posturilor, zonelor și liniilor

Elemente tactice de adversitate în apărare:

 Marcajul
 Aglomerarea
 Replierea
 Pressingul

28. ELEMENTE TACTICE DE COLABORARE ÎN ATAC

Pasa - este cea mai simplă acţiune tactică colectivă de colaborare în atac prin care are loc
transmiterea mingii între minim doi coechipieri, în scopul derulării unei secvenţe de joc.
Pasa reprezintă corespondentul tactic al elementelor şi procedeelor tehnice de lovire a
mingii cu piciorul şi cu capul, constituind mijlocul principal de organizare şi desfăşurare a
acţiunilor de atac.
Pasele se pot sistematiza după o serie întreagă de criterii:
 distantă: scurte, medii, lungi (variante degajări, deschideri, lansări – angajări,
centrări, diagonale-schimbări ale direcţiei de atac)
 direcţie: înainte, oblice, laterale, înapoi
 traiectorie: joase (pe jos drepte sau cu efect), medii, înalte
 forţa de lovire: puternice (şutate), medii, uşoare (moi)
 adresă: pe poziţie de moment, pe poziţie viitoare, autopase
 caracterul tactic: neutre, de construcţie, finale (de finalizare)
 gradul de dificultate: de bază (simple), speciale (lobate, liftate, deviate, mascate, cu
efect etc.)
 dinamica acţiunii: de pe loc, din deplasare
Circulaţia tactică - cuprinde o succesiune de mai multe pase, fiind reprezentată de totalitatea
deplasărilor, cu minge şi fără minge, efectuate de jucătorii unei echipe, pe baza unei idei
comune desprinse din concepţia de joc, din momentul intrării în posesia mingii şi până la
pierderea acesteia. Circulaţia tactică cuprinde atât o circulaţie a mingii, cât si o circulaţie a
jucătorilor, însă între cele două trebuie să existe o relaţie de condiţionare reciprocă.
Circulaţia tactică se realizează pe 3 direcţii-sensuri, astfel: în adâncime (pe direcţia porţii
adverse), lateral-oblic şi în compensaţie (pentru păstrarea posesiei mingii, a dispozitivului de
atac şi asigurarea echilibrului defensiv).
Combinaţiile tactice - reprezintă acţiunea comună a doi sau mai mulţi jucători în atac,
realizată în vederea soluţionării unei situaţii de joc cu scopul depăşirii unui apărător sau a
unui grup de apărători. Combinaţiile tactice reprezintă o succesiune de mai multe circulaţii
tactice de minge şi jucători, care au ca principal scop obţinerea unui avantaj poziţional spre
poarta adversă, determinat de menţinerea posesiei mingii şi de iniţiativa permanentă de a
ataca.
Combinaţiile tactice pot avea formă fixă, invariabilă sau spontană. În combinaţiile fixe,
atacanţii au de îndeplinit constant aceleaşi manevre tehnico-tactice (exemple: deplasarea în
spaţiul dintre liniile adverse pentru a primi mingea, poziţionarea între cei doi fundaşi
centrali) şi mod de deplasare.
19

Cele mai frecvente tipuri de combinaţii tactice întâlnite în joc sunt: încrucişarea, schimbul de
locuri, „dă şi du-te", un-doi-ul, undoi-ul cu al treilea, învăluirile în zonele laterale şi centrale,
eliberările de spaţii, etc.
Schema tactică la fazele fixe - Combinaţiile tactice executate la momentele fixe ale jocului se
numesc scheme tactice. Ele reprezintă o succesiune organizată de mişcări invariabile a
jucătorilor, ce se concentrează într-un punct fix de referinţă, mişcările fiind însuşite şi
automatizate anterior.
Avantajele schemelor tactice decurg din imposibilitatea adversarului de a interveni în
primele ei momente, deoarece nu are reacţie şi este blocat parţial şi temporar de mişcările
celorlalţi jucători. Aceste scheme tactice pot fi utilizate la cornere, la loviturile libere directe
sau indirecte din preajma suprafeţei de pedeapsă din zone centrale sau laterale sau chiar la
loviturile libere indirecte din interiorul suprafeţei de pedeapsă
29. ELEMENTE TACTICE DE COLABORARE ÎN APĂRARE
Dublajul - constituie cea mai simplă formă a tacticii de colaborare în apărare, care se
realizează în scopul asigurării unor intervenţii succesive asupra adversarului cu minge.
Dublajul se aplică acelui jucător al echipei în apărare care este implicat într-o acţiune de
deposedare a adversarului de minge.
În cadrul cuplului de apărători, unul intervine asupra posesorului mingii, cel de al doilea,
apropiat la o distanţă corespunzătoare, îl secondează, dublează, gata pentru o nouă
tentativă de deposedare. Pentru a dubla în mod eficient, este necesară sesizarea
momentului de dificultate al coechipierului-apărător şi anticiparea depăşirii acestuia de către
adversarul-atacant.
Sprijinul - este o acţiune tactică de colaborare în apărare şi constă într-o grupare în jurul unui
coechipier-apărător care este în dispută directă cu un atacant aflat în posesia mingii. Această
acţiune este necesar să se deruleze spontan şi rapid, în orice zonă a terenului unde este
prezentă mingea şi se desfăşoară acţiuni de atac.
Prin sprijin se creează o aşezare defensivă a jucătorilor care permite o posibilă succesiune de
intervenţii asupra mingii. Sprijinul contribuie la organizarea rapidă şi eficientă a apărării pe
direcţia principală a atacului advers. La baza realizării acestei acţiuni tactice se află principiul
aglomerării în apărare în zona mingii, care are ca principal scop recuperarea acesteia în
timpul cel mai scurt. În caz de recuperare a mingii, reţeaua defensivă asigură imediat
posibilitatea reluării atacului.
Suplinirea - este elementul tactic de colaborare în defensivă prin intermediul căreia un
jucător preia temporar sarcinile defensive ale postului eliberat de partenerul său, care în acel
moment se găseşte sau eventual acţionează într-o altă zonă apropiată.
De exemplu când fundaşul dreapta este depăşit de către extrema stângă adversă şi rămâne
în urma acestuia, apare situaţia în care fundaşul central dreapta, părăsindu-şi zona, atacă, în
zona fundaşului dreapta, pe extrema stângă adversă, timp în care fundaşul dreapta depăşit
în viteză, se îndreaptă spre zona fundaşului central dreapta, realizându-se astfel între ei o
suplinire temporară.
Acțiuni de organizare la fazele fixe - Aceste acţiuni sunt realizate pentru a contracara
schemele tactice propuse de adversari la fazele fixe din atac şi au ca principal scop dejucarea
planurilor acestora în aceste secvenţe de joc.
Totalitatea acţiunilor de organizare la fazele fixe trebuie să respecte principiul poziţionării în
aşa fel încât spaţiul vizual al fiecărui aparător să asigure o privire permanentă asupra mingii
şi a deplasării jucătorilor adverşi. Modul de organizare diferă în funcţie de distanţa de
execuţie faţă de poarta proprie. Un exemplu de acţiune de organizare des utilizat, în cazul
20

loviturilor libere din preajma propriei suprafeţe de pedeapsă, este menţinerea jucătorilor
aparători în linie şi ieşirea în bloc la ofsaid.
30. ELEMENTE TACTICE INDIVIDUALE ÎN ATAC
Demarcajul - reprezintă elementul tactic individual de adversitate în atac prin intermediul
căruia un jucător ocupă o nouă poziţie pe teren favorabilă desfăşurării jocului, pentru a
putea intra în posesia mingii şi pentru a declanşa acţiuni de atac. Demarcarea are două
aspecte tactice principale: obţinerea unei noi poziţii de atac şi „atragerea” adversarului, sau
a atenţiei acestuia, spre partea opusă locului unde se va continua atacul.
Eficacitatea demarcajului depinde de alegerea momentului declanşării lui şi de calitatea
acţiunii de realizare (hotărâtă, energică, fără ezitări). Tehnica realizării demarcajului constă
din desprinderi şi plecări bruşte de lângă adversarul direct, ruperi de ritm, schimbări rapide
de direcţie, toate orientate spre o zonă liberă, în adâncime de obicei şi poate fi declanşată
individual sau simultan de un grup de jucători.
Demarcajul efectuat cu scopul de a primi mingea, se efectuează în raport cu direcţia pasei şi
poziţia apărătorului, în adâncime, lateral şi spre înapoi.
Depăşirea - este elementul tactic individual de adversitate în atac prin care purtătorul
temporar al mingii elimină temporar şi se eliberează de apărătorul direct, în scopul realizării
unei acţiuni ofensive.
În executarea unei depăşiri, aceasta prezintă mai multe faze şi anume: analizarea şi
perceperea situaţiei de joc, declanşarea şi efectuarea propriu-zisă a depăşirii şi analiza
situaţiei de joc nou create.
Depăşirea individuală are ca principal scop menţinerea posesiei mingii, pentru a se
reorganiza coechipierii şi oferi soluţii purtătorului de minge, şi pentru a facilita finalizarea în
faţa porţii adverse
Interferența posturilor, zonelor și liniilor - Interferenţa reprezintă o acţiune tactică a
jucătorului în afara zonei de bază, stabilită de sistemul de joc şi forma de organizare a
echipei, zonă derivată unde prezenţa îi este justificată tactic, prin participarea sau
posibilitatea de a participa activ la desfăşurarea unei faze de atac. Interferenţa are un
caracter organizat, trebuie să asigure ocuparea raţională şi echilibrată a terenului, prin
intermediul unei grupări eficiente în jurul mingii şi a unei dinamici permanente în acţiunile
de atac.
31. ELEMENTE TACTICE INDIVIDUALE ÎN APĂRARE
Marcajul - constituie o acţiune tactică de apărare prin care un jucător încearcă să-şi
împiedice adversarul direct să primească sau să manevreze mingea, prin intermediul
procedeelor tehnice de deposedare a adversarului de minge. Acesta se realizează ţinând
seama de următoarele repere:
 Poziția adversarului
 Poziția mingii
 Poziția proprie
 Poziția coechipierilor
În literatura de specialitate sunt precizate mai multe tipuri de variante de marcaj:
 Marcajul strict sau „om la om”
 Marcajul la intercepție
 Marcajul de supraveghere
Replierea - reprezintă acţiunea tactică specifică momentului fundamental al jocului de fotbal
reprezentat de translaţie, adică momentul scurt de trecere din atac în apărare şi invers.
21

Replierea implică o trecere rapidă a unor efective de jucători din atac în apărare, în timp util,
pentru reorganizarea în primul rând a dispozitivului de bază din apărare. Replierea se
realizează prin retragerea pentru apărare a tuturor sau a cât mai mulţi jucători pe linia sau
sub linia mingii.
Presingul - este o acţiune tactică de apărare eficientă şi complexă, care se realizează în mod
individual, dar simultan şi sincronizat asupra mai multor adversari concomitent. Practicarea
eficientă a presingului generează situaţii multiple de recuperare şi intrare în posesia mingii,
relansând un număr crescut de acţiuni în atac.
Scopul presingului este acela de a limita soluţiile constructive ale atacului advers, de a bloca
atacul advers în zone depărtate de propria poartă, de a recupera mingea, de a da posibilităţi
de organizare a apărării şi de a comprima jocul la o distanţă cât mai mare de poarta proprie.
Aglomerarea – aglomerarea, ca şi element tactic, decurge din necesitatea jocului de a obţine
faţă de adversari, o superioritate numerică, într-o fază de joc defensivă, care de obicei are
loc în faţa porţii şi nu numai. Ea se realizează printr-o retragere a jucătorilor din liniile
intermediare de atac în apărare pe linia sau sub nivelul liniei mingii, cu scopul de a acţiona în
faza de joc şi de a asigura întâmpinarea şi marcajul advesarilor.
Jucătorii care formează aglomerarea blocului de apărare, trebuie să realizeze reciproc
dublajul multiplu în scară, să fie repartizaţi echilibrat şi raţional în spaţiul de apărare.
Jocul aglomerat în apărare constituie o fază necesară temporară, însă ea, în acelaşi timp,
trebuie să asigure premizele trecerii în viteză, cu raport supranumeric, în atac.

32.MOMENTELE FUNDAMENTALE ALE JOCULUI DE FOTBAL (PREZENTARE

GENERALĂ)
Organizarea jocului este o noţiune vastă, ce cuprinde principii, reguli şi măsuri care stabilesc
conţinutul activităţii depuse de jucători şi de echipă în terenul de joc.

Fotbalul actual inaugurează o noua dimensiune, de profunzime a jocului, ce coordonează şi

însumează interacţiunile simultane ale jucătorilor, în toate momentele jocului.

Problema organizării cuprinde componentele fundamentale care vizează echipa, linia,

compartimentul şi se încheie cu cele legate de subdivziunile colectivului - grupul, cuplul,
individul.

Schimbările survenite în evoluţia jocului îşi pun amprenta pe caracteristicile şi dinamica

desfăşurării momentelor fundamentale ale jocului:

-atacul

-apărarea

-tranziţia

33.PREZENTAREA FAZELOR ATACULUI

În organizarea atacului se disting 3 faze :

= construcţia – iniţierea acţiunii

22

- dezvoltarea acţiunii: # progresia mingii, # progresia jucătorilor

= prefinalizarea

= finalizarea

34. PREZENTAREA TIPURILOR DE ATAC

Atacul poziţional

Atacul poziţional este socotit a fi de bază, deoarece majoritatea acţiunilor de finalizare se

efectuează din acest tip de atac. În cadrul atacului poziţional întâlnim toate fazele atacului,
de intrarea în posesia mingii, construcţia atacului, prefinalizarea şi finalizarea, concomitent
cu organizarea echilibrului defensiv.

Atacul rapid

Atacul rapid este o formă de atac în care echipa ce a intrat în posesia mingii, încearcă o
apropiere rapidă de poarta adversă, pentru a prinde apărarea adversă dezorganizată.
Caracteristic atacului rapid este că se desfăşoară pe fondul unui echilibru numeric,
dar cu un avantaj poziţional pentru atacanţi. în cazul în care acest avantaj poziţional nu
există, se încearcă realizarea acestuia prin acţiuni individuale şi colective, derulate în viteză
cu atacarea energică a porţii adverse.

35. PREZENTAREA PRINCIPIILOR ÎN ATAC

Principiile atacului sunt:

- verticalizarea jocului spre poarta adversă

- conservarea mingii

- adaptarea atacului la specificul apărării adverse

- echilibrul defensiv.

36. PREZENTAREA FAZELOR APĂRĂRII

Fazele apărării sunt:

-echilibrul defensiv

-pierderea posesiei mingii

-acţiuni imediate pentru recuperarea mingii = recuperare

= pressing
23

= oprirea contraatacului

-replierea/retragerea

-ocuparea şi organizarea dispozitivului de apărare.

37. PREZENTAREA FORMELOR DE ORGANIZARE A APĂRĂRII

Formele de organizare ale apărării constau din diferite sisteme în care se structurează
apărarea. Aceste sisteme de apărare reprezintă organizarea jucătorilor în cadrul unor
dispozitive mai fixe sau mai elastice.

Formele de organizare ale apărării sunt:

-apărarea în zonă

-apărarea om la om

-apărarea combinată.

38. PREZENTAREA PRINCIPIILOR APĂRĂRII

Principiile apărării reprezintă un ansamblu de reguli generale privind comportamentul şi
coordonarea acţiunilor de apărare în vederea realizării obiectivelor specifice.

Principiile apărării sunt:

-apărarea porţii proprii

-intrarea în posesia mingii

-adaptarea apărării la specificul atacului advers

-întrajutorarea.

39. TRANZIȚIA – MOMENT FUNDAMENTAL AL JOCULUI DE FOTBAL

Tranziţia solicită intervenţii mai rapide decât ale adversarului pentru recâştigarea mingii şi
relansarea atacului.Tranziţia s-a constituit ca moment separat al jocului, alături de atac şi
apărare.

Tranziţia are un pronunţat caracter combativ şi activ. Acest moment al jocului utilizează
mijloace specifice de intervenţie, cu scopul declarat de a recâştiga mingea şi a relua în cel
mai scurt timp acţiunea ofensivă. Mijloacele specifice recuperării (marcajul, presingul) apar
24

începând cu zona III, din faţa porţii adverse, ponderea lor crescând în zona mediană a
terenului.

Calităţile solicitate de acest moment al jocului:

-pregătire fizică multilaterală;

-deprinderi defensive pentru toţi componenţii echipei, cu precădere la cei din primele
linii;

-universalism tactic;

-puternică motivaţie.

40. PREZENTAȚI 3 EXERCIȚII SPECIFICE STADIULUI DE ÎNVĂȚARE A

PROCEDEULUI TEHNIC DE LOVIRE A MINGII CU LATUL
A) Subiectul are mingea in posesie si paseaza mingea unui coechipier cu latul .

B) Subiectul primeste o pasa de la un coechipier fara preluare si pasand la randul lui cu latul
piciorului drept.

C) Subiectul primeste o pasa de la un coechipier preluand mingea pe piciorul stang si pasand

la randul lui cu latul piciorului drept.

41. PREZENTAȚI 3 EXERCIȚII SPECIFICE STADIULUI DE CONSOLIDARE A

PROCEDEULUI TEHNIC DE LOVIRE A MINGII CU LATUL
A) Subictul are mingea in posesie, efectueaza o fenta si paseaza mingea unui coechipier cu
latul piciorului drept.

B) Subiectul primestea mingea de la un coechipier, efectueaza 2 fente si apoi paseaza cu

latul piciorului drept.

C) Subiectul primeste mingea de la un coechipier, trece prin 5 jaloane cu mingea la picior,

efectueaza 2 fente si finalizeaza sutand mingea la poarta cu latul piciorului drept.

42. PREZENTAȚI 3 EXERCIȚII SPECIFICE STADIULUI DE ÎNVĂȚARE A

PROCEDEULUI TEHNIC DE LOVIRE A MINGII CU EXTERIORUL LABEI PICIORULUI
A) De pe loc, subiectul suteaza la poarta cu exteriorul labei piciorului.

B) Din alergare, subiectul suteaza la poarta cu exteriorul labei piciorului.

C) Din alrgare, subiectul efectueaza o fenta apoi suteaza la poarta cu exteriorul labei
piciorului.
25

43. PREZENTAȚI 3 EXERCIȚII SPECIFICE STADIULUI DE CONSOLIDARE A

PROCEDEULUI TEHNIC DE LOVIRE A MINGII CU EXTERIORUL LABEI PICIORULUI
A) Din alergare, subiectul efectueaza o fenta apoi paseaza mingea unui coechipier cu
exteriorul labei piciorului.

B) Din alergare, subiectul efectueaza 2 fente apoi suteaza la poarta cu exteriorul labei
piciorului.

C) Din alergare, subiectul trece prin 5 jaloane, efectuaza 2 fente, paseaza mingea unui
coechipier, o primeste inapoi de la coechipierul respectiv si suteaza la poarta direct cu
exteriorul labei piciorului.

44. PREZENTAȚI 3 EXERCIȚII SPECIFICE STADIULUI DE ÎNVĂȚARE A

PROCEDEULUI TEHNIC DE LOVIRE A MINGII CU ȘIRETUL
A) lovirea mingii cu șiretul la un zid aflat la 10 – 15 metri distanță
B) același exercițiu dar executat cu elan
C) așeazarea mingilor pe linia ce delimitează autul de poartă și încercarea de a
introduce mingea în poartă prin lovirea acesteia cu șiretul

45. PREZENTAȚI 3 EXERCIȚII SPECIFICE STADIULUI DE CONSOLIDARE A

PROCEDEULUI TEHNIC DE LOVIRE A MINGII CU ȘIRETUL
A) lovirea mingii cu șiretul , cu elan și transmiterea ei spre un punct fix aflat la 20 – 25
de metri distanță
B) același exercițiu dar transmiterea se face spre un coechipier aflat în mișcare
C) pase între doi coechipieri aflați la 20 – 25 metri distanță

46. PREZENTAȚI 3 EXERCIȚII SPECIFICE STADIULUI DE ÎNVĂȚARE A

PROCEDEULUI TEHNIC DE PRELUARE A MINGII

A) lovirea mingii la un perete și oprirea ei din rostogolire înapoi

B) aruncarea mingii în sus și preluarea ei
C) pas cu zidul cu preluare
47. PREZENTAȚI 3 EXERCIȚII SPECIFICE STADIULUI DE CONSOLIDARE A
PROCEDEULUI TEHNIC DE PRELUARE A MINGII
A) preluarea mingii din pasa coechilierului
B) preluarea mingii oferite cu mâna de coechipier
C) pase și preluări în 3, cu jucătorii dispuși în triunghi
48. PREZENTAȚI 3 EXERCIȚII SPECIFICE STADIULUI DE ÎNVĂȚARE A
PROCEDEULUI TEHNIC DE DEPOSEDARE A ADVERSARULUI DE MINGE DIN
FAȚĂ
A) Minge statică între doi jucători care simulează lovirea mingii cu latul ducând uşor
trunchiul cu umărul înainte pe celălalt partener;
B) Doi jucători faţă în faţă, unul conduce mingea în mers celălalt se deplasează spre el
executând deposedarea;
C) Doi jucători faţă în faţă se deplasează, unul conduce mingea celălalt se retrage cu
spatele, iar la semnal cel fără minge se deplasează rapid la cel cu mingea executând
deposedarea;
26

49. PREZENTAȚI 3 EXERCIȚII SPECIFICE STADIULUI DE ÎNVĂȚARE A

PROCEDEULUI TEHNIC DE DEPOSEDARE A ADVERSARULUI DE MINGE DIN
LATERAL
A) Jucătorii aşezaţi pe două şiruri umăr la umăr se deplasează în mers pe o distanţă de
5-10m opunând rezistenţă unul altuia. Acelaşi exerciţiu din alergare;
B) Jucătorii la distanţa de 1,5-2 m între ei se deplasează spre înainte, la semnal cei din
stânga (dreapta) se apropie de cei cu minge, iau contact cu aceştia şi îi depărtează de
minge;
C) Doi jucători aflaţi la distanţă de 2-3 m pasează mingea între ei în deplasare, la un
moment dat cel care a pasat mingea se deplasează rapid la cel care a primit mingea şi
execută deposedarea.

50. PREZENTAȚI 3 EXERCIȚII SPECIFICE STADIULUI DE ÎNVĂȚARE A

PROCEDEULUI TEHNIC DE LOVIRE A MINGII CU CAPUL DE PE LOC
A) jucătorul are mingea în mâini, își dă autopas iar apoi lovește mingea cu capul și o
prinde din nou
B) jucătorul își dă autopas și lovește mingea cu capul spre un coechipier
C) jucătorul exersează lovirea mingii cu capul la o minge atârnată
D) menținerea mingii în aer cu capul

51. PREZENTAȚI 3 EXERCIȚII SPECIFICE STADIULUI DE CONSOLIDARE A

PROCEDEULUI TEHNIC DE LOVIRE A MINGII CU CAPUL DE PE LOC
A) un jucător oferă minge din mână unui coechipier care o retransmite prin lovitură cu
capul (de pe loc)
B) menținerea mingii în aer între doi jucători, prin lovituri cu capul
C) 4,5 jucători formează un cerc cu diametrul de 5 metri; menținerea mingii în aer prin
pase succesive

52. PREZENTAȚI 3 EXERCIȚII SPECIFICE STADIULUI DE ÎNVĂȚARE A

PROCEDEULUI TEHNIC DE LOVIRE A MINGII CU CAPUL DIN ALERGARE
A) jucătorul are mingea în mâini, își dă autopas iar apoi lovește mingea cu capul și o
prinde din nou, efectuându-se din alergare
B) un jucător își aruncă mingea în sus și în față, alergă spre ea și o lovește cu capul
C) pase în doi cu capul din alergare

53. PREZENTAȚI 3 EXERCIȚII SPECIFICE STADIULUI DE CONSOLIDARE A

PROCEDEULUI TEHNIC DE LOVIRE A MINGII CU CAPUL DIN ALERGARE
A) pase în doi cu capul din alergare
B) concurs între două echipe de menținere a mingii în aer din deplasare
C) un jucător oferă mingea unui coechipier care se află în deplasare cu spatele

54. PREZENTAȚI 3 EXERCIȚII SPECIFICE STADIULUI DE ÎNVĂȚARE A

27

PROCEDEULUI TEHNIC DE LOVIRE A MINGII CU CAPUL DIN SĂRITURĂ

A) jucătorul exersează lovirea mingii cu capul la o minge atârnată din săritură
B) jucătorul are mingea în mâini, își dă autopas iar apoi lovește mingea cu capul din
săritură și o prinde din nou
C) jucătorul își dă autopas și lovește mingea cu capul din săritură spre un coechipier
55. PREZENTAȚI 3 EXERCIȚII SPECIFICE STADIULUI DE CONSOLIDARE A
PROCEDEULUI TEHNIC DE LOVIRE A MINGII CU CAPUL DIN SĂRITURĂ
A) joc pe teren redus având ca temă înscrierea golului cu capul din saritura
B) un jucător oferă mingea unui coechipier care se află în deplasare cu spatele, iar
mingea este lovita din săritură
C) un jucător își aruncă mingea în sus și în față, alergă spre ea și o lovește din săritură
D) un jucător centrează iar 3,4 jucători sar în același timp spre minge pentru a finaliza

56. PREZENTAȚI 3 EXERCIȚII SPECIFICE STADIULUI DE ÎNVĂȚARE A

PROCEDEULUI TEHNIC DE ARUNCARE A MINGII DE LA MARGINE (AUT) DE PE
LOC
A) Exerciţii de imitare a aruncării mingii de pe loc,
B) aruncarea de la margine de pe loc, între doi jucători
C) aruncarea propriuzisă de pe loc

57. PREZENTAȚI 3 EXERCIȚII SPECIFICE STADIULUI DE ÎNVĂȚARE A

PROCEDEULUI TEHNIC DE ARUNCARE A MINGII DE LA MARGINE (AUT) CU ELAN

A) imitarea aruncării de la margine, cu elan

B) aruncarea de la margine cu elan, între doi jucători
C) aruncarea propriuzisă din elan

58. PREZENTAȚI 3 EXERCIȚII SPECIFICE STADIULUI DE ÎNVĂȚARE A

PROCEDEULUI TEHNIC DE CONDUCERE A MINGII
A) Conducerea mingii în ritm lent cu piciorul îndemânatic pe o distanţă de 20-25 m;
B) Controlul mingii executat cu interiorul labelor picioarelor de pe loc, deplasare uşoară
C) Conducerea mingii cu şiretul plin şi exterior în ritm lent cu piciorul îndemânatic pe o
distanţă de 20-25 m;

59. PREZENTAȚI 3 EXERCIȚII SPECIFICE STADIULUI DE CONSOLIDARE A

PROCEDEULUI TEHNIC DE CONDUCERE A MINGII
A) Conducerea mingii cu piciorul drept, întoarcere rapidă cu ocolirea jalonului şi pasă
directă partenerului următor;
B) Conducerea mingii până la jalon, călcarea ei cu piciorul, întoarcere rapidă urmată de
pasă directă la următorul partener;
C) Conducerea mingii până în dreptul jalonului, fără a-l ocoli însă. Piciorul de conducere
a mingii va fi trecut peste aceasta, mingea va fi preluată cu piciorul celălalt,
revenindu-se pe acelaşi traseu la linia de plecare, unde va fi pasată partenerului
următor.

60. PREZENTAȚI 3 EXERCIȚII SPECIFICE STADIULUI DE ÎNVĂȚARE A

PROCEDEULUI TEHNIC DE FENTĂ SAU MIȘCARE ÎNȘELĂTOARE
28

A) Conducerea mingii cu şiretul interior, şiretul exterior, cu latul, apoi aceasta se loveşte
cu călcâiul şi se schimbă direcţia de conducere.
B) Jucătorii conduc mingea printre jaloane, iar la fiecare jalon execută fenta indicată de
profesor
C) Pe perechi atacant-apărător, atacantul îndreptându-se spre apărător îl depăşeşte pe
acesta executând o fentă

61. PREZENTAȚI 3 EXERCIȚII SPECIFICE STADIULUI DE CONSOLIDARE A

PROCEDEULUI TEHNIC DE FENTĂ SAU MIȘCARE ÎNȘELĂTOARE
A) Atacantul cu mingea la picior aleargă umăr la umăr cu apărătorul, simulează oprirea
mingii urmată de o accelerare rapidă spre înainte;
B) Atacantul cu mingea la picior aleargă umăr la umăr cu apărătorul, măreşte viteza de
deplasare şi la un moment dat calcă mingea plecând spre stânga sau spre dreapta;
C) Atacantul conduce mingea, simulează lovirea mingii cu şiretul interior spre lateral,
trece piciorul peste minge şi cu exteriorul o trimite în partea opusă;

62. PREZENTAȚI 3 EXERCIȚII SPECIFICE STADIULUI DE ÎNVĂȚARE A

PROCEDEELOR TEHNICE SPECIFICE PORTARULUI – DE INTERVENȚIE LA MINGE
A) Din poziţia şezând, bătaia mingii în pământ cu putere, ridicare rapidă şi prinderea ei
în aer
B) Aruncarea mingii în sus de către un partener, desprindere de la sol cu bătaie pe un
picior şi prinderea acesteia în poziţia ei cât mai înaltă
C) Între doi parteneri, bătaia mingii pe sol şi prinderea ei înainte de înălţare cu plonjon
spre înainte şi în lateral

63. PREZENTAȚI 3 EXERCIȚII SPECIFICE STADIULUI DE CONSOLIDARE A

PROCEDEELOR TEHNICE SPECIFICE PORTARULUI – DE INTERVENȚIE LA MINGE
A) Bătaia mingii pe sol de către un partener şi prinderea ei în poziţie cât mai înaltă,
urmată de plonjon înainte
B) Pe perechi, un partener şutează mingea la nivelul solului, celălalt partener (portar)
aflat în picioare prinde mingea prin plonjon înainte
C) Pe perechi, portarul se află în aşezat, celălalt partener va şuta mingea la înălţime.
Portarul se va ridica rapid, prinzând mingea la piept, cu ambele braţe.
D) Portarul se află în aşezat, mingea fiind trimisă cât mai înalt de către coechiper. Acesta
se va ridica cât mai rapid şi va prinde mingea deasupra capului celuilat partener aflat
într-o poziţie statică.

64. PREZENTAȚI 3 EXERCIȚII SPECIFICE STADIULUI DE ÎNVĂȚARE A

PROCEDEELOR TEHNICE DE OPRIRE/STOPARE A MINGII
A) Perechi de câte doi jucători se aşează într-un spaţiu marcat, lat de 2-3m. Ei vor
încerca să se scoată reciproc împingându-se şi trăgându-se.
B) Împingeri şi îmbrânciri cu umărul, dintr-o parte, din stând pe piciorul drept, pe cel
stâng; (lupta cocoşilor)
29

C) De pe loc – se aşează piciorul pe minge trăgându-l cu talpa înapoi concomitent cu

răsucirea trunchiului şi ridicarea uşoară a braţelor de la cot. Poziţia este jumătate
întors, privirea urmăreşte atât mingea cât şi mişcările adversarului. Picioarele sunt
puţin depărtate pentru mărirea bazei de susţinere şi asigurarea unei bune stabilităţi.
Corpul este încordat, pregătit de atacul adversarului, după care urmează executarea
unei fente sau transmiterea mingii unui coechiper.

65. PREZENTAȚI 3 EXERCIȚII SPECIFICE STADIULUI DE CONSOLIDARE A

PROCEDEELOR TEHNICE DE OPRIRE/STOPARE A MINGII

A) Protejarea mingii din mişcare – jucătorul cu mingea este cu partea laterală a corpului
spre adversar, ţine braţul dinspre acesta puţin ridicat, celălalt braţ se mişcă normal
pe lângă corp.
B) Protejarea mingii pe loc de un adversar semiactiv –fentă cu răsucirea corpului în
partea opusă şi transmiterea mingii la un coechipier
C)