UNIVERSITATEA ,,DUNĂREA DE JOS,, GALAȚI, ROMÂNIA

FACULTATEA TRANSFRONTALIERĂ DE ȘTIINȚE UMANISTICE,

ECONOMICE ȘI INGINEREȘTI
SPECIALITATEA: EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

REFERAT
Bazele teoretico-metodice ale fotbalului
Lucru individual elaborat de Lupașcu ( Calancea ) Iuliana

Coordonator: Aurelian DRGĂGAN

Chișinău 2021
 Cuprins:
1. Introducere
2. Obiectul teoriei și metodicii fotbalului
3. Caracteristicile tehnicii jocului de fotbal
4. Tactica jocului de fotbal
5. Legile jocului de fotbal
6. Bibliografie
 Introducere

   Fotbalul este un sport de echipă ce se dispută între două echipe alcătuite din 11 jucători
fiecare. La începutul secolului al XXI-lea era jucat de peste 250 de milioane de jucători în
peste 200 de țări, ceea ce îl face cel mai popular sport din lume.
Se joacă cu o minge sferică pe un teren dreptunghiular, acoperit cu iarbă, cu câte o poartă la
fiecare capăt. Scopul jocului este de a înscrie goluri introducând mingea în poarta
adversarului. În afara portarului, ceilalți jucători nu se pot folosi de mâini pentru a manevra
mingea. Câștigătorul meciului este echipa care a înscris mai multe goluri la încheierea
partidei.
Originile fotbalului se află undeva în urmă cu peste 2000 de ani. În 2004, forul ce guvernează
acest sport la nivel mondial FIFA (Fédération Internationale de Football Association) a
recunoscut China ca fiind locul de naștere al fotbalului. În jurul anului 200 î.e.n. chinezii
jucau un sport asemănător numit cuju. Regulile au evoluat cu timpul, astfel ajungându-se la
sportul practicat astăzi.
În primăvara anului 2001, FIFA informa că peste 240 de milioane de oameni joacă regulat
fotbal, în peste 200 de țări de pe întreg globul. Regulile sale simple și echipamentul redus și
ieftin, necesar practicării fotbalului au contribuit, fără îndoială, la creșterea popularității sale.
În multe zone ale lumii, fotbalul naște pasiuni enorme și joacă un rol foarte important în viața
fanilor, a comunităților locale și chiar a națiunilor; este deseori numit cel mai
popular sport din lume. Este recunoscut în multe țări drept: sportul rege.

Obiectul teoriei și metodicii fotbalului

Teoria și metodica fotbalului rezultă din teoria și metodica educației fizice și a sportului și
ca astfel putem vorbi despre fotbal ca despre o disciplină științifică cu un obiect de studiu
propriu, cu niște căi de cercetare proprii sau preluate de la alte discipline.
Fotbalul reprezintă un domeniu al realității obiective, un domeniu care a fost, este și trebuie
studiat și investigat științific. Teoria jocului descrie istoricul și evoluția fotbalului în
diferite etape de dezvoltare, precum și caracteristicile practicării lui în aceste etape. Teoria
jocului de fotbal studiază conținutul jocului sub aspect fizic, tehnic, tactic, teoretic și
psihologic, lucru necesar pentru fundamentarea științifică și metodică a antrenamentului
sportiv.
Cercetând particularitățile și calitățile jucătorilor, precum și caracteristicile celor mai
avansate concepții de joc, teoria jocului de fotbal formulează și elaborează concepția de joc,
care va fi aplicată pe plan național de toate echipele. De asemenea, teoria jocului de fotbal
studiază bazele teoretice ale tehnicii și tacticii, precum și conexiunea lor cu
pregătirea fizică. Astfel, toate aceste probleme sunt puse la îndemâna specialiștilor și
jucătorilor în vederea cercetării și aprofundării.
Metodica antrenamentului studiază și implică mijloacele, formele și metodele cele mai
eficiente pentru învățarea și perfecționarea jocului, care sunt utilizate în diferite etape de
instruire cu echipele de copii, juniori, seniori, fotbal de performanță. De asemenea, teoria
jocului de fotbal analizează legătura cu o serie de științe (fiziologia, psihologia,
pedagogia, etc.), precum și cu alte ramuri sportive, în special cu atletismul,
gimnastica și jocurile sportive. În același timp, teoria jocului de fotbal studiază și
interpretează regulile jocului, precum și organizarea competițiilor.
Cercetarea sferei acestor problematici permite stabilirea unor reguli, principii și metode prin
intermediul cărora jocul de fotbal se poate învăța și perfecționa cât mai rapid și în condiții
optime. Baza științifică a fotbalului este formată dintr-un complex de discipline
științifice. În primul rând, fotbalului îi sunt comune legile teoriei și metodicii educației
fizice. În afară de acestea, teoria și metodica jocului de fotbal se îmbogățește
permanent cu ultimele cuceriri ale pedagogiei, psihologiei,
biologiei, medicinei și altor științe.
Cunoașterea temeinică a legilor și datelor pe care le formulează această știință permite
antrenorilor și profesorilor să fundamenteze practica jocului de fotbal pe baze științifice.
Pe de altă parte, cunoașterea legilor și datelor pe care le oferă unele discipline științifice și
aplicarea lor în pregătirea jucătorilor, exclude întâmplarea. Ignorarea acestor legi
se poate repercuta negativ asupra performanțelor și sănătății fotbaliștilor, cu urmări
iremediabile, concretizate în stagnarea creșterii valorii echipei și jucătorului luat
individual, apariția stărilor de supraantrenament, scăderea rezultatelor sportive.
Prin studii și cercetări științifice se ajunge la stabilirea de principii, metode, forme și
mijloace, referitoare la fotbal ca mijloc al educației fizice și sportive, precum și ca sport de
performanță.
Cele mai utilizate metode de cercetare sunt: documentarea, observarea pedagogică,
experimentul pedagogic, prelucrarea statistică, analiza rezultatelor, metoda
antropometrică, metoda sociometrică, metoda testelor, convorbirea și ancheta. Trecerea în
revistă a conținutului jocului, a activităților practico-organizatorice necesare desfășurării
jocului competițional și a metodologiei aferente acestor activități, a antrenamentului și în
general a pregătirii jucătorilor și echipelor, a funcțiilor socio-pedagogice ale
fotbalului și a altor aspecte, constituie subiecte abordate în cercetările realizate de cadre
didactice, medici, psihologi, pedagogi, etc., care și-au adus astfel contribuția la dezvoltarea
teoriei și practicii fotbalului.

Caracteristicile tehnicii jocului de fotbal

Tehnica nu trebuie privită ca ceva de sine stătător, ci legată de procesul de joc – în
interdependență cu tactica, pregătirea fizică, psihologică și teoretică.
Tehnica este științifică, pentru că se perfecționează permanent pe baza interpretării datelor
furnizate de științele biologice. În perfecționarea tehnicii trebuie să se țină seama de
elementele noi din domeniul fiziologiei și în special de legile activității nervoase
superioare, precum și de legitățile anatomiei, biomecanicii și altor științe conexe educației
fizice și sportului.
Tehnica este evolutivă, deoarece orice element sau procedeu se perfecționează prin găsirea
unor rezolvări mai bune, mai utile.
Primul element tehnic care a apărut în fotbal a fost lovirea mingii cu piciorul (cu vârful
labei piciorului), executat într-un fel simplu, cât mai aproape de mișcarea naturală de mers sau
de alergare. Mai târziu, când jocul s-a mai dezvoltat, a apărut lovirea mingii cu șiretul, cu
latul, cu exteriorul labei piciorului, cu călcâiul, etc.
Alături de lovirea mingii cu piciorul, un element tehnic important a fost driblingul
(conducerea mingii plus mișcări înșelătoare) necesar depășirii adversarului. Treptat,
pe măsura dezvoltării jocului și a regulamentului de joc, au apărut și celelalte elemente
ale tehnicii. Tehnica este îngreuiată în desfășurarea jocului, deoarece procedeele se
realizează din mișcare, pe spații restrânse, jenat de adversar, deci în permanentă criză de timp
și spațiu.
Tehnica este perceptibilă. Insuficiențele în pregătirea fizică, unele lipsuri tactice, trec
neobservate de spectatori, dar nu și pentru specialiști. În schimb, execuțiile tehnice pot fi
apreciate de oricine. Transmiterea corectă a mingii, preluarea corectă, precizia execuțiilor,
sunt criterii de apreciere a tehnicii jucătorilor. Valoarea tehnică a jucătorilor nu se
apreciază numai după execuțiile lor tehnice, ci și după cum știe să le aplice în mod creator în
favoarea echipei.
Pregătirea tehnică poate fi caracterizată prin:
- precizia în execuția procedeelor tehnice de bază și a celor specifice posturilor. Precizia
permite jucătorilor echipei să practice un joc colectiv-constructiv, să aibă inițiativa în joc,
mărind eficacitatea acțiunilor de joc de atac și apărare;
- viteza în execuţia procedeelor tehnice, obţinută prin rapiditatea mişcării în sine, prin
simplificarea execuţiei. Viteza de execuţie se mai obţine şi prin folosirea celui
mai simplu şi potrivit procedeu pentru situaţia creată şi pentru scopul urmărit;
- uşurinţa în execuţie, fără concentrări în joc, chiar în situaţiile cele mai dificile.
Manevrarea mingii şi mişcările relaxate în vederea acestor manevrări, se bazează pe
siguranţa ce o dă însuşirea perfectă a diferitelor procedee tehnice;
- varietatea accentuată în execuţie, ceea ce presupune ca jucătorii să dispună pentru
acelaşi element tehnic de cât mai multe procedee tehnice, indiferent dacă este vorba de
preluare, conducere sau fentă. Jucătorul posedând o varitate de procedee, nu este
legat în rezolvarea diferitelor faze de joc, de un anumit procedu tehnic, ci
foloseşte pe cel mai potrivit pentr rezolvarea fazei respective;
- utilitatea este o altă caracteristică a tehnicii moderne. Jucătorii de elită mondială, cu
toate virtuozităţile lor, nu caută să se afirme personal, ci valorifică măiestria lor în
mod creator, pentru soluţionarea eficientă a diferitelor faze de joc. Virtuozitatea nu
înseamnă numai execuţia unui anumit procedeu tehnic, ci conţine şi o soluţie
tactică deosebită.

Tactica jocului de fotbal

Tactica reprezintă totalitatea acţiunilor individuale şi colective organizate, coordonate
unitar şi raţional, atât în apărare cât şi în atac, în limitele regulamentului de joc şi ale
corectitudinii, în vederea obţinerii victoriei, valorificând calităţile jucătorilor proprii,
precum şi lipsurile adversarului, cu alte cuvinte, succesiunea şi dinamica în acţiunile
jucătorilor impuse de jocul în sine (totalitatea fazelor şi variantelor de aşezări în teren, cu
ajutorul cărora acţionează fiecare jucător sau echipă, atât în atac, cât şi în apărare).
a) Tactica se prezintă ca un ansamblu de acţiuni individuale şi colective (2 – 3 sau mai mulţi
jucători).
b) Tactica se desfăşoară – ca loc de acţiune:
- în faţa propriei porţi;
- la mijlocul terenului;
- în faţa porţii adverse.
Echipa aflată în atac acţionează tactic prin:
- ieşirea cât mai organizată şi rapidă din faţa porţii proprii;
- la mijloc se încearcă organizarea atacului şi pregătirea fazei de finalizare;
- în faţa porţii adverse se desfăşoară finalizarea şi acţiunile ce preced această
finalizare, în vederea obţinerii golului.
Echipa din apărare acţionează astfel:
- în faţa propriei porţi, cu marcaj strict şi atacuri decisive;
- la mijlocul terenului – supraveghere, intercepţie, tatonare şi dirijarea atacului
advers în zone mai puţin periculoase (laterale);
- în faţa porţii adverse se face pressing în vederea recuperării mingii sau a
incomodării apărătorilor adverşi.
 c) Ca modalitate de exprimare avem tactica de joc:
- în atac – cu posesia mingii, organizarea acţiunilor ofensive şi de finalizare;
- în apărare – tactica de împiedicare a adversarului să finalizeze şi deposedarea
acestuia de minge.
d) Ca aspect, avem:
- tactica generală ce cuprinde toate acţiunile de joc individuale şi colective pentru
atac şi apărare;
- tactica specială ce cuprinde maniera specifică de a acţiona şi rezolva sarcinile de
joc în momente şi condiţii mai deosebite (pe finaluri, când conduce echipa proprie, sau
adversarul, cu jucător eliminat la început de joc sau repriză, etc.).
Conform prof. dr. Adrian Dragnea, tactica se fundamentează pe:
- capacitatea cognitivă (cât mai multe cunoştinţe);
- abilitatea tehnică;
- pregătirea fizică;
- capacitatea de a discerne şi a decide.
Tactica este condiţionată de:
- principiile tacticii;
- ideile tactice;
- normele tactice;
- regulamente ale acestuia.
Toate acestea au ca rezultat un comportament foarte bun în jocurile amicale şi oficiale şi în
final, câştigarea lor.

Legile jocului de fotbal

LEGEA 1 – Terenul de joc
Dimensiuni
Terenul de joc trebuie să fie de formă dreptunghiulară. Lungimea liniilor de margine
trebuie să fie, în toate cazurile, mai mare decât lungimea liniilor de poartă.
Lungimea: minim 90 m., maxim 120 m.
Lăţimea: minim 45 m., maxim 90 m.
Jocuri internaţionale
Lungimea: 105 m.
Lăţimea: 68 m.
Marcajul terenului
Terenul de joc trebuie să fie marcat cu linii. Aceste linii fac parte integrantă din suprafeţele
pe care le delimitează. Liniile de demarcaţie cele mai lungi, în număr de două, sunt numite
linii de margine. Cele două linii mai scurte sunt numite linii de poartă. Toate liniile au o
lăţime maximă de 12 cm.
Terenul de joc este împărţit în două jumătăţi egale prin linia mediană.
Punctul de la centru este marcat în mijlocul liniei mediane. În jurul acestui punct se trasează
un cerc cu raza de 9,15 m.
Suprafaţa de poartă
La fiecare extremitate a terenului de joc este delimitată o suprafaţă de poartă cu următoarele
caracteristici: două linii sunt trase perpendicular pe linia de poartă, la 5,50 m. de la partea
interioară a fiecărui stâlp al porţi. Aceste două linii se întind în terenul de joc pe o distanţă de
5,50 m şi sunt unite printr-o linie trasată paralel cu linia de poartă. Spaţiul
delimitat de aceste linii şi linia de poartă se numeşte suprafaţă de poartă.
Suprafaţa de pedeapsă
 La fiecare extremitate a terenului de joc se delimitează o suprafaţă de pedeapsă cu
următoarele caracteristici: două linii sunt trasate perpendicular pe fiecare linie de poartă
la 16,50 m. de la partea interioară a fiecărui stâlp al porţilor. Aceste linii se întind în teren pe o
distanţă de 16,50 m. şi sunt unite printr-o linie paralelă cu linia de poartă. Spaţiul
delimitat de aceste linii şi linia de poartă se numeşte suprafaţa de
pedeapsă. În interiorul fiecărei suprafeţe de pedeapsă marchează un punct, de
unde se execută loviturile de pedeapsă, la 11 m. de mijlocul liniei care uneşte cei doi stâlpi
ai porţii şi la distanţă egală de aceşti stâlpi. În exteriorul fiecărei suprafeţe de
pedeapsă se trasează un arc de cerc cu raza de 9,15 m. care are ca centru punctul de la 11 m.

Steaguri
La fiecare colţ al terenului de joc trebuie fixat câte un steag al cărui suport, neascuţit, are o
înălţime minimă de 1,50 m. de la pământ.
Câte un steag similar poate fi de asemenea plasat la fiecare extremitate a liniei mediane, la
cel puţin 1 m. de la linia de margine, în exteriorul terenului de joc.
Arcul de cerc de la colţul terenului
La fiecare colţ, în interiorul terenului de joc se trasează câte un arc de cerc cu raza de 1 m.
şi având ca centru steagul de la colţ.
Porţile
Porţile sunt fixate în centrul fiecărei linii de poartă. Ele sunt alcătuite din doi stâlpi
verticali care se înalţă la distanţă egală de steagurile de la colţul terenului şi care sunt
uniţi deasupra printr-o bară transversală.
Distanţa interioară dintre cei doi stâlpi este de 7,32 m., iar partea inferioară a barei
transversale se află la 2,44 m. de la pământ.
Cei doi stâlpi trebuie să aibă aceeaşi lăţime şi grosime care nu trebuie să depăşească 12
cm. Linia de poartă va fi trasată cu aceeaşi lăţime ca şi grosimea stâlpilor barei transversale.
Se pot monta plase la porţi, acestea fiind fixate şi de pământ în spatele porţilor cu condiţia,
totuşi, ca ele să fie bine prinse pentru a nu jena portarul. Stâlpii şi bara transversală trebuie să
fie de culoare albă.
Măsuri de securitate
Porţile trebuie să fie bine fixate în pământ. Porţile mobile nu pot fi folosite decât dacă
răspund acestor cerinţe mai sus menţionate.
LEGEA 2 - Mingea
Caracteristici şi dimensiuni
- este o formă sferică;
- este confecţionată din piele sau din alt material corespunzător;
- are o circumferinţă de cel mult 70 cm. şi cel puţin 68 cm.;
- are o greutate de maxim 450 g. şi minim 410 g. la începutul jocului
- are o presiune între 0,6 şi 1,1 atmosfere (600-110g/cm 2).
Dacă mingea se sparge sau se deteriorează în timpul jocului:
- jocul trebuie oprit;
- jocul se va relua cu o minge nouă, printr-o minge de arbitru de pe locul în care se
găsea prima minge în momentul în care s-a deteriorat. Dacă mingea se sparge sau se
deteriorează atunci când nu este în joc, înainte de executarea loviturii de începere, a loviturii
de la poartă, a unei lovituri de la colţ, a unei lovituri libere, a unei lovituri de pedeapsă sau a
unei aruncări de la margine:
- jocul se va relua în mod corespunzător.
Mingea nu poate fi înlocuită în timpul jocului decât cu permisiunea arbitrului.
LEGEA 3 – Numărul jucătorilor
Jucători
 Orice joc se dispută între două echipe formate din maxim 11 jucători, din care unul va
fi portar. Nici un joc nu se poate desfăşura dacă una din echipe are mai puţin de şapte jucători
în terenul de joc.
La jocurile de juniori, numărul minim de jucători admis pe parcursul unui joc este de 8.
Competiţii oficiale
În orice joc disputat în cadrul competiţiilor oficiale ale F.I.F.A. sau în competiţiile
continentale şi Asociaţiile naţionale, este permis să se recurgă la cel mult 3 înlocuitori de
jucători.
Regulamentul competiţiei trebuie să precizeze numărul jucătorilor de rezervă – între
minim trei şi maxim şapte – care pot fi desemnaţi ca atare.
Alte jocuri.
La orice alt joc se poate recurge la maxim cinci înlocuiri de jucători cu condiţia ca:
- cele două echipe să cadă de acord asupra numărului maxim de înlocuiri permise;
- arbitrul să fie informat asupra acordului înainte de începerea jocului.
Dacă arbitrul nu a fost informat sau dacă nu intervine un acord înainte de începerea
jocului, nu se vor putea face mai mult de trei înlocuiri.
În toate jocurile
La fiecare joc este obligatoriu să se comunice arbitrului numele jucătorilor de rezervă
înainte de începerea jocului. Jucătorul de rezervă care nu a fost desemnat ca atare, nu va putea
participa la joc.
Procedura înlocuirii jucătorilor
- arbitrul trebuie să fie informat în prealabil de fiecare înlocuire
avută în vedere;
- jucătorul de rezervă intră pe terenul de joc numai după ce
jucătorul care urmează să fie înlocuit părăseşte terenul de joc şi după ce a
primit un semn de încuviinţare din partea arbitrului;
- jucătorul de rezervă nu va intra pe terenul de joc decât la nivelul
liniei mediane şi atunci jocul este oprit;
- înlocuirea se termină în momentul în care jucătorul de rezervă
intră pe terenul de joc;
- jucătorul de rezervă devine astfel jucător, iar cel înlocuit
încetează de a mai fi jucător;
- un jucător care a fost înlocuit nu mai poate participa la joc;
- orice jucător de rezervă se supune autorităţii şi deciziilor
arbitrului, indiferent dacă este sau nu chemat să joace.
Înlocuirea portarului
Oricare din jucătorii de câmp poate înlocui portarul cu condiţia ca:
- arbitrul să fie informat în prealabil de înlocuire;
- înlocuirea să se facă în timpul întreruperii jocului.
Abateri și sancțiuni:
Dacă un jucător de rezervă intră pe teren fără permisiunea
arbitrului:
- jocul va fi oprit;
- jucătorul de rezervă respectiv va fi avertizat (i se va arăta
cartonaş galben) şi va trebui să părăsească terenul de joc;
- jocul se va relua cu o minge de arbitru de pe locul unde se afla
mingea în momentul întreruperii jocului.
Dacă un jucător înlocuieşte portarul fără ca arbitrul să fi fost
în prealabil înştiinţat:
- jocul va continua;
- jucătorii vinovaţi vor fi avertizaţi (li se va arăta cartonaşul
galben) când mingea nu mai este în joc;
Pentru orice altă abatere de la această lege:
- jucătorul respectiv va fi avertizat (i se va arăta cartonaşul
galben). Modul de reluare a jocului
Dacă jocul a fost întrerupt de către arbitru pentru a da un
avertisment:
- jocul se va relua printr-o lovitură liberă indirectă executată de un
jucător al echipei adverse, de pe locul unde se afla mingea în momentul
întreruperii jocului.
Eliminarea jucătorilor sau a jucătorilor de rezervă

- Un jucător care a fost eliminat înainte de lovitura de începere a

jocului, nu poate fi înlocuit decât de unul din jucătorii de rezervă
nominalizaţi.
- Un jucător nominalizat ca jucător de rezervă, care a fost eliminat,
fie înainte, fie după lovitura de începere a jocului, nu poate fi înlocuit.

LEGEA 4 – Echipamentul jucătorilor

Măsuri de securitate
Echipamentul sau ţinuta jucătorului nu trebuie în nici un caz să prezinte un pericol pentru el
însuşi sau pentru ceilalţi jucători. Această măsură se aplică şi bijuteriilor de orice fel
Echipamentul de bază
Echipamentul de bază al fiecărui jucător se compune din:
- tricou;
- şort, dacă jucătorul poartă chiloţi termici; aceştia trebuie să fie de aceeaşi culoare cu
cea dominantă a şortului;
- jambiere;
- apărători pentru tibie;
- ghete.
Apărătorile pentru tibie
- trebuie să fie în întregime acoperite de jambiere;
- trebuie să fie confecţionate dintr-un material corespunzător
(cauciuc, plastic sau materiale similare);
- trebuie să asigure un grad de protecţie corespunzător.

Portarii
- Portarul trebuie să poarte un echipament de culoare diferită faţă de ceilalţi jucători,
arbitri şi arbitri asistenţi.
LEGEA 5 - Arbitrul
Autoritatea arbitrului
Fiecare joc se dispută sub controlul unui arbitru, care dispune de toată autoritatea
necesară pentru a veghea la aplicarea Legilor jocului în cadrul partidei pe care este chemat să
o conducă.
Competenţa şi obligaţii
- să asigure aplicarea Legilor jocului;
- să controleze jocul în colaborare cu arbitrii asistenţi şi dacă este cazul, cu al patrulea oficial;
- să verifice ca mingea să corespundă cerinţelor Legii 2;
 - să verifice ca echipamentul jucătorilor să corespundă cerinţelor Legii 4.
- să asigure funcţia de cronometror şi să întocmească un raport detaliat după joc;
- să oprească jocul temporar, să-l întrerupă sau să-l oprească definitiv, atunci când
după părerea lui se încalcă Legile jocului;
- să oprească jocul temporar, să-l întrerupă sau să-l oprească definitiv, atunci când
intervin cauze neprevăzute, indiferent de natura lor;
- să oprească jocul dacă, după părerea sa, un jucător este accidentat grav şi să
dispună transportarea acestuia în afara terenului de joc;
- să lase jocul să continue până când mingea nu va mai fi în joc, dacă după părerea
sa, un jucător este uşor accidentat.
- să ia măsuri ca orice jucător care are o plagă sângerândă să părăsească terenul de
joc. Jucătorul nu va putea reveni pe teren decât cu permisiunea arbitrului, după ce acesta a
constatat că sângerarea a fost oprită.
- să lase jocul să continue atunci când echipa, împotriva căreia s-a comis o abatere,
poate profita de un avantaj şi să sancţioneze abaterea comisă iniţial dacă avantajul presupus
nu s-a realizat;
- să sancţioneze abaterea cea mai gravă atunci când un jucător comite simultan mai
multe greşeli;
- să ia măsuri disciplinare împotriva oricărui jucător care a comis o abatere
sancţionabilă, cu avertisment sau eliminare. Arbitrul nu este obligat să intervină imediat, dar
trebuie să o facă la prima întrerupere a jocului;
- să ia măsuri împotriva oficialilor echipei care nu au un comportament responsabil, şi
în mod discreţionar să-i elimine din teren sau din imediata apropiere a acestuia;
- să intervină la semnalizarea arbitrilor asistenţi în privinţa incidentelor pe care nu le-a
putu constata personal;
- să ia măsuri ca nici o persoană neautorizată să nu pătrundă pe terenul de joc;
- să dea semnalul de reluare a jocului după o întrerupere a acestuia;
- să remită autorităţilor competente un raport cuprinzând informaţiile privind orice
măsură disciplinară luată împotriva jucătorilor şi/sau a oficialilor, precum şi descrierea
oricărui incident petrecut înainte în timpul sau după joc.
LEGEA 6 – Arbitrii asistenţi
Îndatoriri
Vor fi delegaţi doi arbitri asistenţi. Sub rezerva deciziei arbitrului, aceştia au obligaţia
să semnalizeze:
- dacă mingea a ieşit în întregime din terenul de joc;
- cărei echipe îi revine aruncarea de la margine, lovitura de la colţ sau lovitura de la
poartă;
- atunci când un jucător trebuie să fie sancţionat pentru că se afla în poziţie afară din
joc;
- atunci când o echipă solicită o schimbare de jucători;
- în cazul unui comportament nesportiv sau orice alt incident în afara câmpului vizual
al arbitrului.
LEGEA 7- Durata partidei
Reprizele de joc
- Partida va avea două reprize egale a câte 45 de minute fiecare, cu condiţia să nu se
fi convenit asupra unei alte durate de comun acord între arbitru şi cele două echipe
participante.
- Orice acord privind o modificare a duratei unui joc (de exemplu, reducerea fiecărei
reprize la 40 de minute din cauza luminii insuficiente) trebuie în mod imperativ să intervină
înainte de lovitura de începere şi să fie în conformitate cu regulamentul competiţiei
respective.
Pauza
- Jucătorii au dreptul la o pauză între cele două reprize.
- Pauza dintre reprize nu trebuie să depăşească 15 minute.
- Regulamentul fiecărei competiţii trebuie să precizeze clar durata pauzei dintre cele
două reprize.
- Durata pauzei dintre cele două reprize nu poate fi modificată decât cu
consimţământul arbitrului.
Adăugarea timpului pierdut când jocul a fost întrerupt
- Fiecare repriză trebuie prelungită cu scopul adăugării timpului pierdut pentru:
- schimbări de jucători;
- examinarea jucătorilor accidentaţi;
- transportul jucătorilor accidentaţi în afara terenului de joc;
- orice altă cauză;
- Durata pentru adăugarea timpului pierdut cu întreruperile de joc, este la latitudinea
arbitrului
Lovitura de pedeapsă
Durata fiecărei reprize va fi prelungită pentru a permite executarea sau reexecutarea
unei lovituri de pedeapsă.
Oprirea definitivă a jocului
Un joc oprit definitiv înainte de expirarea timpului regulamentar,
va fi rejucat în întregime, cu excepţia situaţiilor în care regulamentul competiţiei respective
prevede dispoziţii contrare.
LEGEA 8 – Lovitura de începere şi reluare a jocului
Preambul
- Alegerea terenului se face prin tragere la sorţi efectuată cu ajutorul unei monede.
- Echipa favorizata de sorţi alege poarta din direcţia căreia va ataca în prima repriză.
- Cealaltă echipă va avea lovitura de începere a jocului.
- Echipa care şi-a ales terenul va avea lovitura de începere a celei de a doua reprize.
- La începutul celei de a doua reprize a jocului, echipele schimbă terenul şi atacă în
direcţia porţii opuse, faţă de prima repriză.
Lovitura de începere
- Lovitura de începere este modalitatea de începere a partidei sau a reluării jocului:
- la începutul partidei;
- după înscrierea unui gol;
- la începutul celei de-a doua reprize a jocului;
- la începutul fiecărei reprize de prelungiri, dacă este cazul.
- Se poate înscrie un gol direct dintr-o lovitură de începere.
Procedura
- toţi jucătorii trebuie să se găsească în propria lor jumătate de teren;
- jucătorii echipei care nu beneficiază de lovitura de începere, trebuie să stea la
minim 9,15 m. de minge înainte ca aceasta să fie în joc;
- mingea trebuie aşezată pe pământ în punctul de la centru;
- arbitrul va da semnalul de începere a jocului;
- mingea va fi în joc imediat ce este lovită cu piciorul şi se mişcă spre înainte;
- executantul loviturii de începere nu poate juca mingea a doua
oară, înainte ca aceasta să fi fost atinsă de alt jucător;
- când o echipă a înscris un gol, echipa împotriva căreia s-a marcat golul are lovitura
de reluare a jocului.
Abateri / Sancţiuni
- Dacă executantul loviturii de începere a jocului joacă mingea a doua oară, fără ca
aceasta să fi fost atinsă sau jucată de un alt jucător:
- se va acorda o lovitură liberă indirectă echipei adverse, de pe locul unde s-a comis
abaterea;
- Pentru orice altă abatere la executarea loviturii de începere:
- lovitura de începere se va repeta.
Mingea de arbitru
După o întrerupere temporară a jocului provocată de o cauză neprevăzută în Legile
jocului, jocul va fi reluat printr-o minge de arbitru.
LEGEA 9 – Mingea în joc şi în afară din joc
Mingea afară din joc
Mingea este afară din joc, atunci când:
- a depăşit în întregime o linie de poartă sau o linie de margine, fie pe pământ, fie în
aer;
- jocul a fost oprit de către arbitru.
Mingea în joc
Mingea este în joc în orice alt moment, inclusiv atunci când:
- revine în terenul de joc dintr-un stâlp al porţii, bara transversală sau un steag de colţ;
- revine în terenul de joc după ce a lovit arbitrul sau un arbitru asistent, atunci când
aceştia se află în terenul de joc.
LEGEA 10 – Înscrierea unui gol
Înscrierea unui gol
Un gol va fi înscris regulamentar atunci când mingea va depăşi în întregime linia de
poartă între stâlpii porţii şi pe sub bara transversală, cu condiţia, ca în prealabil, echipa care a
înscris să nu fi comis nici o abatere de la Legile jocului.
Echipa învingătoare
Echipa care va înscrie cel mai mare număr de goluri în timpul jocului, va câştiga
partida. Când cele două echipe înscriu acelaşi număr de goluri sau nu înscriu nici un gol, jocul
va fi declarat egal
LEGEA 11 – Afară din joc (offside)
Poziţia afară din joc
- A fi în poziţie afară din joc, nu constituie o greşeală în sine.
- Un jucător se găseşte în poziţie afară din joc, atunci când:
- se află mai aproape de linia porţii adverse decât mingea, cât şi de penultimul
adversar.
- Un jucător nu se găseşte în afară din joc, atunci când:
- se află în propria jumătate de teren;
sau
- se află pe aceeaşi linie cu penultimul adversar;
sau
- se află pe aceeaşi linie cu ultimii doi adversari.
LEGEA 12 – Greşeli şi comportări nesportive
Greşelile şi comportările nesportive, trebuie sancţionate după cum urmează:
Lovitura liberă directă
- Se va acorda o lovitură liberă directă echipei adverse, jucătorului care, după
părerea arbitrului, comite din neglijenţă, imprudenţă sau cu o forţă disproporţionată, una
din următoarele şase greşeli:
- loveşte sau încearcă să lovească cu piciorul un adversar;
- pune sau încearcă să pună piedică unui adversar;
 - sare asupra unui adversar;
- loveşte sau încearcă să lovească un adversar;
- împinge un adversar;
- Se va acorda, de asemenea, lovitură liberă directă echipei adverse atunci când un
jucător comite una din următoarele patru greşeli:
- atacă prin alunecare un adversar pentru a intra în posesia mingii şi îl atinge înainte
de a juca mingea;
- ţine un adversar;
- scuipă un adversar;
- joacă în mod voit mingea cu mâinile (cu excepţia portarului în propria sa suprafaţă
de pedeapsă).
- Orice lovitură liberă directă va fi executată de pe locul unde s-a comis greşeala.
Lovitura de pedeapsă (penalty)
Se va acorda o lovitură de pedeapsă atunci când, un jucător comite în propria suprafaţă
de pedeapsă una din aceste zece greşeli, indiferent de locul unde se afla mingea în acel
moment, cu condiţia să fi fost în joc.
LEGEA 13 – Loviturile libere
Categorii de lovituri libere
- Loviturile libere pot fi directe sau indirecte.
- Pentru lovitura liberă directă, ca şi pentru lovitura liberă indirectă, mingea trebuie
să fie oprită în momentul executării loviturii, iar executantul nu trebuie să atingă
mingea şi a doua oară înainte ca aceasta să fi fost atinsă de un alt jucător.
LEGEA 14 – Lovitura de pedeapsă (penalty)
- Se va acorda o lovitură de pedeapsă împotriva echipei care comite, în propria suprafaţă de
pedeapsă, mingea fiind în joc, una din cele zece greşeli pentru care trebuie acordată lovitura
liberă directă.
- Se poate marca gol direct dintr-o lovitură de pedeapsă. Timpul de joc se va prelungi pentru
orice lovitură de pedeapsă, care trebuie să fie executată la sfârşitul primei reprize sau a jocului
sau la sfârşitul fiecăreia din cele două reprize de prelungiri.
LEGEA 15 – Aruncarea de la margine
- Aruncarea de la margine este un mod de reluare a jocului.
- Nu se poate marca gol direct dintr-o aruncare de la margine.
LEGEA 16 – Lovitura de la poartă
Se execută când mingea, după ce a fost atinsă ultima dată de un jucător al echipei în atac, a
depăşit în întregime linia de poartă pe sol sau în aer, în afara porţiunii cuprinse între stâlpii
porţii. Mingea va fi aşezată într-un punct oarecare al suprafeţei de poartă, cel mai apropiat de
locul pe unde mingea a depăşit linia de fund şi va fi trimisă cu piciorul direct în
joc, dincolo de suprafaţa de pedeapsă, de către portar, ori de un alt jucător din apărare.

Bibliografie:

1. Ghid Bazele teoretico-metodice ale fotbalului, autor: Aurelian Drăgan