Universitatea ”Valahia” din Târgoviște

Facultatea de Științe Umaniste

Specializarea Kinetoterapie și Motricitate Specială

Fundamentele Științifice ale Jocurilor

Sportive și Aplicații în Kinetoterapie:
HANDBAL

ASPECTE ALE EVOLUŢIEI

HANDBALULUI

Profesor Coordonator:
Prof. univ. dr. Aurel IANCU

Student:
Ene Georgiana-Eliza

Anul II

1
Cuprins:

1. Motivarea alegerii temei

2. Conținut

3. Propuneri și concluzii

4. Bibliografie

2
1. Motivarea alegerii temei

Handbalul a apărut în Europa la sfârşitul secolului al XlX-

lea şi începutul secolului al XX-lea prin transformarea unor
jocuri cu caracter popular şi sub influenţa altor jocuri sportive,
în special al fotbalului din a cărui idee fundamentală de joc s-a
inspirat cel mai mult.
Handbalul este un joc colectiv care se desfășoară în
alergare, uneori în cea mai mare viteză, ceea ce imprimă jocului
un caracter dinamic. El poate fi considerat ca o sinteza fericită a
deprinderilor motrice de bază ale omului, ca alergarea, săritura,
prinderea și aruncarea, ceea ce conferă handbalului, pe lângă
atributele sale sportive de joc de echipă practicat în competiții, și
atributele de mijloc al educației fizice și de sport complementar
cu influențe pozitive asupra pregătirii fizice a sportivilor din alte
ramuri.
În prezenta lucrare voi prezenta aspecte ale evoluției
jocului de handbal, obiectul teoriei și metodicii handbalului și
selecția în handbal.
Am ales aceste subiecte deoarece sunt de actualitate și de
interes pentru cei care activăm într-un fel sau altul în acest
domeniu.

3
2. Conținut

ASPECTE ALE EVOLUŢIEI HANDBALULUI MODERN

Jocul de handbal se află într-o continuă schimbare şi evoluţie. în

toate domeniile şi aspectele jocului, cât şi în desfăşurarea
antrenamentului, apar multe elemente de progres, de perfecţionare, unele
fiind noutăţi, iar altele reactualizări şi adaptări la parametrii superiori.
Datorită competiţiei acerbe, se caută mereu şi se cercetează metode şi
mijloace de perfecţionare a jocului şi a procesului de antrenament.
Pornind de la analiza jocului echipelor participante la cele mai
mari competiţii europene şi mondiale, se pot sintetiza principalele
aspecte ale handbalului modern.

ASPECTE POZITIVE
Viteza, din ce în ce mai mare de deplasare şi exprimare tchnico-
tactică este deja o tendinţă dominantă în toate acţiunile individuale ale
jucătorilor, ceea ce determină o creştere vizibilă a ritmului de joc.
Contraatacul şi faza a II-a sunt pentru toate echipele valoroase o
preocupare constantă, o armă rapidă şi eficientă de finalizare,
încercându-se permanent şi insistent surprinderea apărării neorganizate
şi vulnerabilă. Creşterea măiestriei tehnico-tactice a jucătorilor este
evidentă şi în deplină concordanţă cu viteza crescută a jocului. Au apărut
o serie de procedee noi, unele readaptate jocului în viteză, eficacitatea
execuţiei avînd o pondere din ce în ce mai mare, nu însă în detrimentul
jocului. Pentru fiecare post din echipă s-a dezvoltat şi perfecţionat un
bagaj tehnico-tactic considerabil, conturându-se un model al jucătorului
pe post. În acelaşi timp jucătorul trebuie să acţioneze eficient şi pe alte
două-trei posturi, fără a diminua cu ceva specializarea pe un anumit
post. Stăpânirea perfectă a mecanismelor de aşezare în teren şi de
acţionare a jucătorilor, o adaptabilitate la condiţiile concrete de joc, se
materializează printr-o mare varietate a folosirii sistemelor de joc în
apărare şi atac. Antrenamentele sau unele părţi ale acestora cu accent pe
pregătirea fizică, se utilizează astăzi frecvent la majoritatea echipelor de

4
elită, indiferent de metoda de pregătire. O excelentă condiţie fizică,
condiţionată de o motricitate deosebită prelucrată la cote maxime este
astăzi o condiţie absolută şi indispensabilă în practică. În procesul de
pregătire se pune accent acum pe rezistenţă în regim de acţionare de
viteză şi forţă.

ASPECTE NEGATIVE
Sunt şi unele elemente (cei drept mai puţine la număr) care trebuie
cunoscute şi analizate, care frânează dezvoltarea jocului de handbal şi
diminuează din spectaculozitatea lui. Dintre acestea cele mai numeroase
sunt cele care aparţin jocului apărătorului, şi anume: faulturile
intenţionate, blocarea neregulamentară a adversarului, îmbrăţişările,
împingerile, ţinerile, îmbrâncirile, jocul brutal prin care se urmăreşte
periclitarea integrităţii corporale a adversarului prin lovire, rănire sau
intimidare.
Sunt şi unele elemente ce ţin de jocul în atac cum ar fi: ţinerea
apărătorului la semicerc de către pivotul echipei în atac, împingerea sau
îmbrâncirea apărătorului în semicerc, blocarea neregulamentară a
apărătorului, intrarea forţată în ,sau printre apărători, lovirea apărătorului
după aruncare, jocul pasiv şi întârzierea reluării jocului.

OBIECTUL TEORIEI ŞI METODICII HANDBALULUI

Handbalul este studiat de către teoria şi metodica jocului din mai

multe puncte de vedere:
• Handbalul ca mijloc al educaţiei fizice;
• Handbalul ca disciplină sportivă;
• Handbalul ca disciplină ştiinţifică. Handbalul ca mijloc al
educaţiei fizice.
Jocul de handbal corespunde unor îmbinări armonioase între
mişcările naturale (alergare, aruncare, săritură) precum şi deprinderile
motrice simple, accesibile tuturor vârstelor şi sexelor. Jocul se
desfăşoară pe un fond de solicitări psihice, care au un pronunţat caracter
educativ şi formativ. Toate aceste aspecte fac ca jocul de handbal să fie

5
un foarte important mijloc al educaţiei fizice, care poate contribui la
dezvoltarea unor calităţi motrice, psihice, precum şi la însuşirea unor
deprinderi motrice.
Urmare a acestor calităţi deosebite ale jocului de handbal,
educative şi formative, el este cuprins în programele şcolare.

Handbalul ca disciplină sportivă.

Ca disciplină sportivă pe parcursul anilor a cunoscut o evoluţie şi

dezvoltare deosebită, astăzi organizându-se competiţii sportive la toate
categoriile de copii şi până la cea mai înaltă performanţă. Nivelul
calitativ şi spectacular a crescut deosebit, fiecare competiţie de nivel
naţional şi internaţional vine şi aduce îmbunătăţiri deosebite, ceea ce
presupune că mai există resurse pentru perfecţionare. Concepţia de joc
elaborată corespunzător exigenţelor mondiale în etapa respectivă trebuie
mereu actualizată, ţinând pasul cu evoluţia pe plan internaţional. Acelaşi
lucru se presupune şi în elaborarea unor noi programe de pregătire.
Handbalul se practică pe baza unui regulament, cu reguli precise,
în spiritul eticii sportive, spectatorii trăind din plin fazele spectaculoase
ale jocului, desfăşurate în cel mai înalt grad de fair-play.

Handbalul ca disciplină ştiinţifică.

Jocul de handbal este studiat din punct de vedere tehnic, fizic,

teoretic şi psihologic, generalizând activitatea celor mai bune echipe.
Studiază apariţia, istoria şi evoluţia jocului, făcând legătura între
celelalte jocuri sportive de la care împrumută metode şi mijloace de
pregătire, procedee tehnice şi tactice, adaptate specificului. Jocul de
handbal face legătura şi cu alte discipline, ca: igiena sportivă, fiziologia,
anatomia şi biomecanica, biochimia, pedagogia şi psihologia sportivă.
Totodată se studiază pregătirea, instruirea metodică în handbal,
regulamentul şi aplicarea lui. Şcoala românească de handbal a efectuat şi
continuă cercetarea ştiinţifică de îmbunătăţire şi perfecţionare a
metodicii de pregătire sportivă. Există cercetări care dovedesc că jocul
de handbal poate începe la o vârstă timpurie, stabilindu-se programe

6
pentru toate vârstele. Este stabilit modelul jucătorului de performanţă,
specializat pe un anumit post, precum şi modelul echipei participante la
competiții mondiale, la nivel de echipe şcolare, divizionare etc. Sunt
stabilite criteriile de selecţie a copiilor şi juniorilor pentru handbalul de
înaltă performanţă.

SELECŢIA ÎN HANDBAL

Selecţia este un proces organizat şi repetat de depistare timpurie a

posibilităţilor înnăscute a copilului, juniorului, cu ajutorul unui sistem
complex de criterii medicale, biologice, psihosociologice şi motrice,
pentru practicarea şi specializarea lui ulterioară într-o disciplină sau
probă sportivă. Selecţia nu este o operaţie unică, făcută odată pentru
totdeauna, ci un proces evolutiv, strâns legat de creşterea şi dezvoltarea
somato-funcţională şi motrică a copilului şi adolescentului.
Având în vedere tendinţele de dezvoltare a handbalului pe plan
mondial, precum şi stadiul actual de progres al handbalului românesc,
printre măsurile ce se impun este şi aceea a efectuării cu atenţie sporită a
selecţiei şi pregătirii copiilor şi juniorilor.
O selecţie bună trebuie să aibă un caracter obiectiv şi o bază
ştiinţifică. Pentru a asigura aceste deziderate sunt necesare respectarea şi
aplicarea câtorva cerinţe de bază ale selecţiei şi anume:
• investigarea unui număr cât mai mare de copii cuprinşi între
vârsta de 8-10 ani (vârstă când pot începe handbalul);
• asigurarea concordanţei dintre modelul selectiv şi modelele care
determină obţinerea performanţelor la diferite nivele de pregătire şi
categorii de vârstă;
• îmbunătăţirea raportului dintre numărul celor selecţionaţi şi
ponderea elementelor de valoare formate în succesiunea nivelurilor de
pregătire pe parcursul activităţii compctiţionale.

CONŢINUTUL SELECŢIEI

Selecţia este o activitate complexă care vizează toate laturile

personalităţii sportivului şi se realizează după următoarele criterii:

7
 • Criterii medico-biologice - Acestea trebuie să stabilească starea
de sănătate, dezvoltarea somato-funcţională a viitorului sportiv şi se
realizează prin examen clinic complex, pe aparate. Rezultatele acestor
examinări sunt date de examenul antropometric, somatoscopic, precum
şi prin determinarea stării funcţionale endocrino-metabolică,
neuromusculară, neuropsihică, hepato-renală, cardio-respiratorie etc, cu
precizarea că dintre toate organele şi sistemele, aparatul cardio-vascular
şi cel respirator sunt cele mai adaptabile la efortul fizic. Controlul
medico-sportiv în toate etapele de selecţie, este absolut necesar datorită
intensităţii crescânde dar şi variabile a efortului fizic.
• Criterii somatice Aceste criterii stabilesc parametrii care
favorizează obţinerea performanţelor în handbal precum şi nivelul de
dezvoltare fizică generală.
Pentru toate acestea se vor urmări în special:

a. Talia (înălţimea corpului) - se va compara cu valorile medii pe

ţară pentru a se putea preciza dacă viitorul handbalist se încadrează în
normal pentru vârsta sa. în acest scop se foloseşte relaţia procentuală
existentă între media pe ţară a înălţimii la 18 ani şi media pe ţară a
fiecărei vârste cuprinsă între 8 şi 88 de ani.

b. Greutatea - este de mare importanţă şi ea poate fi comparată cu

mediile pe ţară, dar se va raporta la talie pentru aprecierea stării de
nutriţie.
c. Bustul - reprezintă înălţimea cuprinsă între creştetul capului şi
suprafaţa scaunului, măsurată în poziţia aşezat.
d. Lungimea membrelor inferioare- rezultă din diferenţa dintre talie şi
bust.
e. Anvergura, alonja sau deschiderea braţelor la orizontală - reprezintă
lungimea ambelor braţe plus lăţimea toracelui la nivelul umerilor.
Anvergura este la 6 ani mai mică decât talia, pe care o depăşeşte însă
după această vârstă. Ea reprezintă 92,4% din talie la naştere, 101% la 7
ani şi 103% la 16 ani. La maturitate ea reprezintă 106% din talie.
f. Perimetrul toracic - se măsoară elasticitatea, care rezultă din datele
măsurătorilor acestuia în respiraţie profundă şi expiraţie forţată.

8
g. Diametrul biacromial si bitrolianterial - indică măsura dezvoltării
centurii scapulare şi a centurii pclviene.

• Criterii motrice
Determină nivelul de dezvoltare al calităţilor motrice precum şi volumul
şi calitatea deprinderilor motrice de bază şi specifice.

a. Viteza - este determinată de mobilitatea proceselor nervoase de la

nivelul scoarţei şi se materializează în jurul vârstei de 16 ani la băieţi şi
14 ani la fete.

b. îndemânarea - este determinată de aria motrică a scoarţei cerebrale şi

analizatorii kinestezici. Ea se manifestă de timpuriu şi la vârsta de 14 ani
se apropie de valorile adultului.

c. Forţa - arc ca substrat morfofuncţional sistemul neuromuscular,

ajungând la valoarea maximă la 30 de ani.

d. Rezistenţa - ajunge la rezultate maximale la 19 ani. La vârsta de 16

ani volumul inimii şi al consumului de oxigen reprezintă 80% din
valorile pe care Ic arc adultul, deci după această vârstă eforturile
specifice jocului de handbal pot fi prestate de sportivi.

e. Detenta - prezintă o calitate combinată între viteză şi forţă. La 15-16

ani se manifestă cel mai puternic, dezvoltarea la această vârstă având un
caracter exploziv.

• Criterii psihologice

Câteva dintre calităţile psihice care au importanţă pentru jocul de

handbal ar fi cele din sfera afectivului sub concretizarea emotivităţii,
curajului etc.
a. Afectivitatea - se apreciază la copii după fondul vesel, blând sau
închis şi agresiv. Comportamentul la şcoală, în colectiv, poate indica
datele necesare pentru conturarea afectivităţii.

9
b. Voinţa - duce la perseverenţă în pregătire, iar absenţa ei duce la
oboseală prematură la orice efort şi chiar la abandonarea activităţii.
c. Memoria şi imaginaţia - trebuie să fie bogată, vie, capabile să rezolve
situaţiile în diferite momente ale jocului.

• Sistemul de probe de control

Sunt de regulă fixate de federaţia de specialitate, dintre care vom
enumera:
•săritura în lungime de pe loc;
• 50 m plat;
• 5x30 m plat;
• dribling printre jaloane;
• alergarea de rezistenţă (test Cooper);
• aruncarea mingii de oină;
• aruncarea mingii de handbal;
• tracţiuni cu braţele;
• deplasarea în triunghi;
• forţa muşchilor abdominali;
• mobilitatea coxo-femurală în plan anterior etc.

10
 3. Concluzii și Propuneri

Jocul de handbal se înscrie printre cele mai importante mijloace ale

educaţiei fizice şcolare. Prin conţinutul său complex, în care sunt
prezente numeroase forme de alergare, de aruncare şi de sărituri,
executate în situaţii mereu schimbătoare, handbalul aduce o contribuţie
însemnată la realizarea sarcinilor educaţiei fizice şcolare, cum ar fi:
• întărirea sănătăţii;
• formarea unu fond de cunoştinţe, deprinderi şi priceperi motrice
care să poată fi aplicat în condiţii cât mai variate;
• creşterea indicilor de valoare a calităţilor motrice, de bază şi
specifice;
• dezvoltarea proceselor de cunoaştere: analiza, viteza de decizie,
imaginaţie creatoare;
• dezvoltarea calităţilor morale şi de voinţă: spirit de echipă,
responsabilitate pentru activitatea individuală subordonată celei de
echipă, combativitate, dăruire etc;
• formarea obişnuinţei de practicare independentă a sportului în
scop recreativ.
Efectele pozitive ale practicării jocului de handbal asupra
organismului şi a personalităţii elevilor depind în foarte mare măsură de
metodica predării acestui joc sportiv. În stabilirea metodicii de predare a
handbalului în şcoală, trebuie să se pornească de la ideea potrivit căreia,
la rezolvarea sarcinilor educaţiei fizice contribuie eficient atât jocul
bilateral şi fazele acestuia, cât şi exersarea analitică, izolată de condiţiile
jocului, a procedeelor tehnice cuprinse în conţinutul acesteia. Aplicarea
alternativă a celor două căi trebuie să aibă o motivare logică din punct de
vedere metodic. Dacă în timpul exersării jocului sau a fazelor de joc se
constată că un anumit procedeu tehnic este însuşit greşit de către elevi, şi
prin aceasta se frânează desfăşurarea corespunzătoare a jocului sau a
fazei respective, se va trece la exersarea analitică a acestuia. Exersarea
analitică trebuie făcută prin mijloace bine selecţionate, după criteriul
eficienţei, pentru ca procedeul respectiv să fie însuşit cât mai repede şi
integrat în global.

11
4. Bibliografie

1. Gheorghe Zamfir, Leon Gomboș, Handbal - Teorie și Metodică, Cluj-

Napoca, 2007
2. Petronela Paraschiv, Curs de Handbal,

12