enisul de masă 

este un sport în care doi sau patru jucători lovesc o minge ușoară de la unii la alții
cu ajutorul unor palete. Jocul are loc pe o masă separată în două de un fileu. Un jucător trebuie să
lase mingea jucată spre el să cadă o singură dată pe partea sa de masă și trebuie să o trimită înapoi
pe partea de masă a adversarului. Jocul se desfășoară cu viteză mare și necesită reflexe rapide. Un
jucător bun poate imprima efect mingii, ceea ce face ca ricoșajul din masă sau paleta adversarului
să fie imprevizibil. Este de mentionat faptul că ”recordul” în domeniul ”jocului pasiv” îl dețin românul
Paneth Farkas și polonezul A. Ehrhich, care au jucat timp de 2 ore și 12 minute pentru a face un
singur punct.[1] Tenisul de masă este foarte popular, în special în Asia de Est.[2] Este printre cele mai
populare sporturi din lume ca număr de jucători,[3] și unul din cele mai noi sporturi majore.[4]
Acest sport cunoaște câteva denumiri alternative:

 乒乓球 (Pīng Pāng Qiú) este numele oficial al sportului în China, Hong Kong, Taiwan și Macau;
 卓球 (Takkyu) este numele oficial al sportului în Japonia;
 탁구 (Tak-gu) este numele oficial din Coreea.
Tenisul de masă este la nivel de organizație mondială condusă de Federația Internaționala de Tenis
de Masă (ITTF), fondată în Berlin, Germania, 1926. În prezent, Federația include 226 de asociații
membre. [5] Regulile oficiale ale tenisului de masă sunt specificate în manualul Federației. Tenisul de
masă a devenit un sport olimpic din 1988 cu mai multe categorii de probe. Din 1988 până în 2004,
acestea erau individual masculin, individual femenin, dublu masculin, dublu femenin, dublu mixt

Cuprins

 1Istoric
 2Echipament
o 2.1Minge
o 2.2Masa
o 2.3Paleta
 3Modul de joc
o 3.1Începutul jocului
o 3.2Serviciu și returnare
o 3.3Punctaj
o 3.4Alternarea serviciilor
 4Competiții
 5Jucători notabili
 6Naturalizarea în tenisul de masă
 7Tenisul de masă în România
 8Tenis de masă în Republica Moldova
 9Note
 10Referințe
 11Legături externe

Istoric[modificare | modificare sursă]
Partidă de tenis de masă în 1901.

Cutia jocului original de ping-pong al fraților Parker

Sportul a luat naștere în Anglia victoriană, unde a fost jucat de clasa superioară ca un joc de sală
după cină.[6][7] S-a sugerat că versiunile improvizate ale jocului au fost dezvoltate de ofițerii militari
britanici în India în jurul anilor 1860 sau 1870, care l-au adus înapoi cu ei.[8] Un șir de cărți se ridica
de-a lungul centrului mesei sub formă de fileu, încă două cărți serveau drept palete și erau folosite
pentru a lovi continuu o minge de golf.[9][10]
În iulie 1890, industriașul din Yorkshire David Forster, a brevetat un joc de masă pentru sufragerie,
care consta doar dintr-o masă înconjurată de un fel de gard pentru a menține mingea în limite. Nu
există dovezi ale comercializării sale.[11][12][13] Popularitatea tot mai mare a jocului îi determină pe
producătorii de jocuri să vândă echipamente. În 1891, John Jaques, un producător de articole
sportive, a brevetat un joc numit Gossima, care nu a fost acceptat.[14] În același an, Charles Barter,
din Gloucestershire, a înregistrat un brevet cu bile de plută și, la o dată apropiată, James Gibb, atlet
celebru și fondator al Asociației Atletice de Amatori, a improvizat un material care consta dintr-un
fileu fixat pe două posturi și pe o suprafață de lemn ridicată de la sol, inventând un joc de 21 de
puncte și cu bile de cauciuc. Numele „ping-pong” a fost utilizat pe scară largă înainte ca producătorul
britanic J. Jaques & Son Ltd să-l înregistreze în 1901.
Următoarea inovație majoră a fost făcută de Gibb, care a descoperit bile de celuloid într-o călătorie
în SUA în 1901 și le-a găsit ideale pentru joc. A urmat EC Goode care, în 1901, a inventat versiunea
modernă a paletei prin fixarea unei foi de cauciuc pe lama de lemn. S-au scris cărți despre acest
subiect [9] și s-a organizat un campionat mondial neoficial în 1902. În acele timpuri, sistemul de
punctaj era același ca în tenisul de câmp.[15]
În 1922 noul sport era deja cunoscut în mare parte din Europa și India, fiind reglementat în mai
multe țări. Deși exista atât o "Asociație a tenisului de masă" și o "Asociație de ping-pong" în 1910,
[15]
 o nouă asociație de tenis de masă a fost fondată în 1921 și redenumită în Asociația engleză de
tenis de masă în 1926.[16] A urmat Federația Internațională de Tenis de Masă (ITTF) în 1926.[6]
[17]
 Londra a găzduit primul Campionat Mondial oficial în 1926. Primele campionate mondiale au
înregistrat triumful total al reprezentanților Ungariei, care au câștigat toate titlurile.[13]
În anii 1930, Edgar Snow a comentat în Red Star Over China că forțele comuniste chineze au avut o
„pasiune pentru jocul englezesc de tenis de masă” pe care îl considerau „bizar”.[18] Pe de altă parte,
popularitatea sportului a scăzut în Uniunea Sovietică din anii 1930, parțial din cauza promovării
sporturilor de echipă și militare, și parțial din cauza teoriei că jocul avea efecte negative asupra
sănătății.[19] Prima țară asiatică care a oprit dominația europeană a fost Japonia, care a dominat
Cupele Mondiale între 1952 și 1957. Supremația Chinei a început în anii 1960 și rămâne până în
prezent.
În deplină dominanță chineză a acestui sport, puține țări au putut concura cu gigantul asiatic, cu
excepția așa-numitei „școli suedeze” care, prin metode inovatoare de antrenament, a reușit să
câștige campionatul mondial pe echipe în 1989, 1991, 1993 și 2000.[20][21]
În anii 1950, paletele care foloseau o foaie de cauciuc combinată cu un strat de burete subiacent au
schimbat jocul dramatic, [6] introducând o rotire și o viteză mai mari.[22] Tenisul de masă a fost
introdus ca sport olimpic la Jocurile Olimpice din 1988.[23