Sunteți pe pagina 1din 13

METODICA PREDĂRII

ALERGĂRII DE
ŞTAFETĂ
► Aspecte tehnice:

► - multe din elementele tehnice ale alergării de ştafetă sunt


cunoscute de la alergarea pe plat. Elementul nou, care trebuie
învăţat şi perfecţionat, este predarea şi primirea băţului de schimb
în condiţi speciale date.

► Predarea şi primirea băţului de ştafetă

► Succesiunea metodică:

► a) Transmiterea băţului de schimb de pe loc la semnalul dat de


aducător: băţul de ştafetă aste transmis cu mâna stângă în cea
dreaptă a primitorului, care-l va trace în cea stângă. Executanţii
dispuşi în linie pe două rânduri, ("în scară") cei din spate deplasaţi
spre dreapta cu o jumătate de pas, ţin în mâna stângă băţul de
ştafetă.
► Ambele rânduri mişcă braţele ca-n alergare. La un semnal dat de
profesor, cei din spate întind braţul stâng spre înainte, iar cei din faţă
braţul drept înapoi cu palma deschisă în jos, preluând ştafeta, după
care imediat trec ştafeta din mâna dreaptă în mâna stângă a din mâna
dreaptă în mâna stângă

► - acelaşi exerciţiu, comanda care marchează momentul transmiterii


băţului de ştafetă, fiind dată de elevul care predă.

► - exerciţiile de mai sus se pot efectua prin întoarcere 180°, ştafeta


pornind de la celălalt capăt
Transmiterea băţului de stafetă de pe loc
► b) Transmiterea băţului de schimb din mers: exerciţiul se desfăşoară ca
cel de mai sus, dar perechile ori şirul se deplasează înainte.Braţele imită
mişcările din alergările de viteză. Predarea se face la semnalul dat de
profesor apoi la semnalul dat de aducător.

► c) Transmiterea băţului de schimb din alergare, la început în tempo


moderat şi apoi cu viteză din ce în ce mai mare:

exerciţiul se va executa pe perechi, partenerii alergând cu aceeaşi viteză la


un interval de aproximativ 1 m.
► d) Transmiterea băţului de schimb din alegare prin apropierea
aducătorului de primitor: distanţa dintre cei doi parteneri va fi de 8-10 m.
Primitorul menţine un tempo moderat şi constant, iar aducătorul va accelera
şi va ajunge din urmă pe primitor, şi la semnalul convenit se va executa
predarea ştafetei;

- exerciţiul se va efectua în linie dreaptă .


► e) Transmiterea băţului de schimb, din alergare, în zona de schimb:
exerciţiul se desfăşoară pe perechi la început în linie dreaptă, apoi în
turnantă, într-o zonă de schimb regulamentară. La început se va face
abstracţie de linia care delimitează ieşirea din zonă, pentru a uşura
predarea-primirea fără ezitări şi până la găsirea momentului în care vitezele
celor doi se egalează, cât mai aproape de ieşirea din zonă.

Pentru început, înapoia liniei de intrare în zona de schimb se va marca o


linie de control la o distanţă de 18-22 lungimi de talpă. Primitorul va pleca în
momentul în care aducătorul ajunge la această linie.

Mărimea distanţei poate fi modificată în aşa fel încât, în cele din urmă,
schimbul în viteză să se efectueze corect în momentul în care primitorul mai are
de parcurs 2-4 m până la ieşirea din zona de schimb;
► - după efectuarea exerciţiului în zona de schimb marcată în turnantă se va
trece la schimburi sub formă de ştafetă, trasându-se zona de schimb la
intervale de 40-50 m.

► - exerciţiul se poate executa şi sub formă de ştafetă "fără sfârşit", în care


aducătorul după predarea băţului se întoarce la intrarea în zona de schimb şi
aşteaptă acolo până îi va veni rândul să primească băţul de schimb, după ce
acesta a fost purtat pe întregul tur al pistei.
► Exerciţii suplimentare pentru învăţarea tehnicii alergării de ştafetă

► - alergare cu băţul de ştafetă în mâna stângă şi trecerea lui repetată dintr-o


mână în cealaltă;

► - start de jos cu băţul de ştafetă în mâna stângă, în linie dreaptă şi apoi în


turnantă;

► - alergare cu băţul de ştafetă în mâna stângă, la semnal, executanţii întind


braţul simulând predarea, rămân în această poziţie 2-3 paşi după care reia
accelerarea;

► - alergare obişnuită în tempo 3/4 şi 4/4, la semnal, executanţii întind braţul


drept înapoi, simulând primirea băţului şi după 2-3 paşi, reiau alergarea
normală.

►  
► Exerciţii de perfecţionare a tehnicii alergării de ştafetă

► În această etapă exerciţiile se desfăşoară, aproape în exclusivitate, pe baza


exerciţiilor de transmitere în zona de schimb. Se va trece treptat la schimbul
alternat, la alte moduri de predare - primire a băţului, precum şi la stabilirea
ordinii componenţilor în cadrul ştafetei.

► Perfecţionarea tehnicii alergării de ştafetă se face în vederea participării la


activitatea competiţională, în acest sens trebuie ca exerciţiile să se execute pe
pista de atletism în condiţiile prevăzute de regulament.Acestea urmăresc să
asigure sincronizarea acţiunilor componenţilor ştafetei în condiţiile unei viteze
maxime de alergare.
Indicaţii metodice:

► Se recomandă ca în pregătirea începătorilor să se înveţe schimbul "de


aceeaşi parte", în care aducătorul predă ştafeta cu mâna stângă, iar
primitorul o primeşte în mâna dreaptă (mâna mai îndemânatică), după care
se va trece din mâna dreaptă în mâna stângă în vederea predării,
transmiterea făcându-se "de jos în sus" şi "dinapoi-înainte".

► Schimbul alternativ (după schema "dreapta-stânga- dreapta-stânga") se va


preda mai târziu după învăţrea primului procedeu.

► Se recomandă o perioadă de obişnuire cu băţul de ştafetă folosindu-se


exerciţii sub formă de jocuri şi ştafete. Învăţarea tehnicii schimbului are loc
în trei etape: de pe loc, din mers, din alergare, cu viteze reduse la început,
apoi din ce în ce mai rapide. Se va avea în vedere ca fiecare alergător sa fie,
pe rând primitor şi aducător.
► Se recomandă, de asemenea efectuarea unor ştafete integrale, cu intensitate
maximă, pentru sincronizarea acţiunilor tuturor componenţilor echipei, în
condiţiile în care, aducătorii se găsesc la sosire (intrarea în schimb, în stare
de oboseală accentuată, ceea ce conduce la scăderea vitezei şi capacităţii de
coordonare a mişcărilor).

S-ar putea să vă placă și