Titular disciplină: Lector univ. dr.

kinetoterapeut Anca Jianu

An 3 KMS
Kinetoterapia in afectiuni neurologice

Curs 3. Evaluarea clinica a pacientului neurologic

1. Atitudinile particulare
Atitudinea, ca noţiune semiologică, semnifică absenţa sau modificarea posibilităţii de
mişcare, deplasare sau de efectuare a gesturilor de igienă personală, de alimentaţie etc. De
asemenea, atitudinea reflectă şi poziţia pe care bolnavul tinde să o adopte în anumite suferinţe.
1. Atitudinea activă – reprezintă posibilitatea pacientului de a se deplasa, de a se alimenta, de
a-şi efectua igiena personală.
2. Atitudinea pasivă – diminuarea sau imposibilitatea de efectuare a acestor activităţi.
3. Atitudinile sau poziţiile forţate (impuse) – reprezintă diferite poziţii impuse de anumite
suferinţe pe care le adoptă bolnavul în vederea reducerii durerii sau efectuării unor funcţii:
a) Atitudine antalgică – reprezintă poziţii forţate de diverse dureri în evoluţia unor boli
b) Atitudini forţate de contracturi musculare patologice:
- în hernia de disc lombar – poziţia corpului este deviată lateral datorită scoliozei, prin
contractura musculaturii paravertebrale unilateral (“atitudinea de baionetă”)
- "trismusul" defineşte o atitudine cu gura încleştată prin contractură musculară.
Alte exemple:
- in boala Parkinson, pacientul aflat în ortostatism are aspectul unui semn de întrebare cu
corpul uşor anteflectat şi facies inexpresiv;
-în hemiplegia spastică, pacientul ţine membrul superior cu braţul uşor addus, antebraţul
flectat pe braţ în uşoară pronaţie, iar degetele sunt flectate peste police, policele fiind addus
în palmă. Membrul inferior este în extensie cu piciorul în flexie plantară şi rotaţie internă, cu
degetele flectate, în afară de haluce care poate fi în extensie spontană;

2. Ortostatismul
- se urmăreşte atitudinea pacientului în pat, eventualele atitudini particulare, ulterior se
apreciaza ortostatismul
 - Se cere pacientului să stea în picioare, cu picioarele apropiate cu ochii deschişi, apoi cu
ochii închişi, notându-se eventualele deviaţii.
- Se cere pacientului să stea într-un picior, pe călcâie, pe vârfuri, cu un picior în faţa
celuilalt.
- I se dă pacientului un impuls uşor pentru a se dezechilibra şi pentru a vedea dacă are
tendinţa să cadă fie într-o parte (şi în care parte), înainte sau înapoi.
Variante ale semnului Romberg (de mentinere a ortostatismului):
1. Varianta vestibulară – semnul apare lent după închiderea ochilor, căderea este de partea
leziunii (de partea urechii afectate)
2. Varianta cerebeloasă – în acest caz închiderea ochilor nu accentuează tulburările de
echilibru.
3. Varianta tabetică – Apare imediat după închiderea ochilor

3.Examinarea mersului implică nu numai coordonarea mişcărilor, dar şi echilibrarea

acestora.
Mersul se testează cu ochii deschişi, apoi cu ochii închişi si i se cere pacientului:
- să mergă înainte / înapoi;
- să mergă în jurul unui scaun;
- să mergă pe vârfuri şi pe călcâie;
- să mergă de-a lungul unei linii trasate pe podea,
- să mergă în tandem (mersul tip modeling, cu un picior în faţa celuilalt, picioarele păşind
pe aceeaşi linie);
- să mergă înainte şi să se întoarcă repede (la comandă);
- să mergă 6-8 paşi înainte sau înapoi cu ochii închişi;
- să urce şi să coboare scările.
Mersul are unele caractere care precizează adesea diagnosticul unei afecţiuni neurologice.
- Mersul cerebelos ("ebrios") apare în leziuni cerebeloase;
- Mersul cosit apare în sindromul piramidal în fază spastică (sechelară);
- Mersul legănat ("de rață") apare în distrofii musculare progresive;
- Mersul pendulant apare în sindroame bipiramidale (leziuni pe ambele emisfere);
- Mersul stepat apare în paralizia nervului sciatic politeu extern;
- Mersul talonat apare în stări cu tulburări mari de sensibilitate profundă; pacientul ridică
dezordonat picioarele azvârlindu-le înainte, calcă pe călcâi.