Sunteți pe pagina 1din 9

Stefan Alexandru-Bogdan

Mielita

Mielita este o boală care se caracterizează prin inflamaţia măduvei spinării. Boala
perturbă transmiterea semnalelor nervoase, ceea ce poate provoca dureri sau
alte probleme senzoriale, precum slăbiciunea sau paralizia muşchilor, a vezicii
urinare sau disfuncţii intestinale.

Mai mulţi factori pot duce la dezvoltarea mielitei, inclusiv anumite infecţii care nu
afectează în mod direct coloana vertebrală, tulburări ale sistemului imunitar sau
scleroza multiplă. Mielita poate apărea la orice vârstă şi pare să nu aibă nicio
legătură cu factorii genetici.

Cauzele care duc la aparitia mielitei


Motivele exacte care duc la apariţia mielitei transverse nu sunt cunoscute, cu
toate acestea, există o serie de condiţii care pot declanşa tulburarea. Acestea
includ:

• Infecţii virale ale tractului respirator sau ale tractului gastrointestinal

• Scleroza multiplă. Este o afecţiune autoimună, în care sistemul imunitar distruge


mielina din jurul nervilor măduvei spinării şi de la nivelul creierului. Mielita
transversă poate fi un prim semn al sclerozei multiple.

• Boala lui Devic. Este o afecţiune care provoacă pierderea de mielină din jurul
măduvei spinării şi a nervul optic.
• Bolile autoimune. Aceste afecţiuni includ lupusul, care poate afecta mai multe
sisteme ale corpului şi sindromul Sjogren, care determină uscarea severă a gurii şi
a ochilor, precum şi alte simptome.

• Vaccinările pentru boli infecţioase, inclusiv cele pentru hepatita B, rujeolă-


oreion-rubeolă, şi vaccinul diftero-tetanic au fost identificate ca fiind potenţiali
declanşatori ai mielitei transverse.

Simptomele mielitei
Simptomele mielitei transverse se dezvoltă rapid şi se agravează pe parcursul a
câteva zile. Cel mai adesea, pacientul dezvoltă simptome care includ:

• Durerea lombară asociată cu mielita transversă începe brusc de la nivelul


gâtului şi apoi poate iradia în jos, spre picioare, braţe sau în jurul abdomenului.

• Senzaţii anormale precum amorţeală, furnicături, sau senzaţia de arsură la


nivelul pielii.

• Slăbiciune în braţe sau picioare

• Probleme intestinale şi probleme ale vezicii urinare. Aceste probleme pot


include simptome precum incontinenţa urinară, dificultăţi de urinare şi
constipaţie.

• Spasme musculare

• Tulburări respiratorii

Obiective
Cresterea fortei musculare in zonele afectate si mentinerea fortei musculare in
zonele neafectate.
Cresterea fortei musculaturii paralizate: exercitii analitice pentru muschii afectati;
intinderi rapide, aplicarea de tehnici FNP - IR, CR, SI si elemente de facilitare -
atingerea usoara cu gheata, vibratia; exercitii contralaterale pe musculatura MS
neafectat; schemele de facilitare Kabat: diagonalele DI de flexie si DII de extensie;
exercitii in lant kinetic deschis de tripla flexie, iar cand este posibil ex. cu
rezistenta si izometrice.

Reeducarea abilitatii: exercitii si activitati de terapie ocupationala.

Reeducarea sensibilitatii: Reeducarea se realizeaza dupa urmatoarea succesiune:


sensibilitatea la presiune si durere, proprioceptie, kinestezie, sensibilitatea
termica (rece si apoi cald), discriminarea a doua puncte, stereognozia.

Cresterea mobilitatii articulare in zonele afectate.

Anamneza
Nume: Popescu George

Varsta: 48

Greutate: 105

Inaltime: 1.82

Loc de munca: Muncitor pe santier

Istoric afectiuni: Viroza respiratorie


Program kinetic de recuperare

Stadiul 1- Reeducarea la pat

A. Prevenirea escarelor de decubit

Escarele de decubit pot fi prevenite prin schimbarea frecventa a pozitiilor


pacientului in pat, evitandu-se totodata pozitiile vicioase ale segmentelor.

1.In decubit dorsal

- Pacientului trebuie sa i se plaseze sub lombe o perna pentru a mentine


lordoza lombara fiziologica, care astfel tinde sa se stearga lordoza de care
paraplegicul are absoluta nevoie in executarea exercitiilor de echilibru in vederea
reeducarii mersului.

2. In decubit ventral

- Se aseaza o perna sub regiunea distala a tibiilor pentru evitarea


hiperextensiei genunchiilor.

3. Masajul trofic

- Pentru asigurarea unei circulatii periferice mai bune este necesar sa se aplice
zilnic cu rol trofic mai ales pe zonele unde de obicei se instaleaza escarele.
Acestea sunt : pe sacrum, pe trohantere, pe calcaie, pe ischioane, pe crestele
iliace.

B. Gimnastica respiratorie
Exercitiile de gimnastica respiratorie se indica tuturor paraplegicilor. De remarcat
este faptul ca respiratia diafragmatica este totdeauna intacta pentru paraplegic,
inertia ei fiind la nivelul C3-4-5.

In cazul tetraplegiilor, muschii marele dorsal si marele pectoral pot juca un rol
important ca muschi respiratori.

De la caz la caz gimnastica respiratorie urmareste :

a. posibilitatea de respiratie numai diafragmatica

b. posibilitatea de respiratie numai diafragmatica si intercostala

c. posibilitatea de respiratie numai abductieominala deficienta dar nu complet


abolita

Mobilizarea autopasiva la pat

Folosirea unor instalatii speciale cu scripeti la patul bolnavului.

Aceste instalatii asigura bolnavului atat posibilitatea unui lucru cu caracter auto-
pasiv cat si exersarea unor miscari, acolo unde exista posibilitatea, cu caracter
activ prin facilitarea.

Aceasta instalatie se compune dintr-un cadru dreptunghiular fixat pe marginile


patului, aproximativ la 1/3 din lungime, inaltimea cadrului 90 cm, latimea=latimea
patului. Pe canalul acestor scripeti sunt trecute niste snururi care au la unul din
capete un maner pentru mana, iar la celalalt capat un sistem de bareta care
sustine M.I. de sub genunchi.

C. Terapia excitomotorie

Stimularile electrice ale muschilor sunt indicate in toate felurile de leziuni, dar mai
ales a celor predominant radiculare. Cu ajutorul lor se poate mentine musculatura
paralizata intr-un stadiu trofic optim si totodata se poate preveni o atrofie
marcata si fibroza musculara.
Terapia excitomotorie aplicata pe punctele motorii, se practica pana la aparitia
semnelor de revenire a musculatorii sau a unei leziuni definitive.

Stadiul 2- Independenta la pat

Dupa 6-10 saptamani leziunile traumatice in general se stabilizeaza. Pentru o


buna parte din cazuri se instaleaza o spasticitate progresiva care de cele mai
multe ori aduce suplimentar dificultati in cursul reeducarii functionale a acestor
pacienti. La inceputul celui de-al doilea stadiu este pregatit pentru o activitate
cotidiana independenta la pat. Reeducarea neuromotorie in acest stadiu se poate
desfasura nu numai la pat, ci in aceeasi masura in sala de gimnastica.

Mobilizarile

Mobilizarile pasive ale membrelor inferioare continua sa fie executate zilnic. Dar
spre deosebire de primul stadiu, paraplegicul este capabil sa-si efectueze singur o
parte din aceste manevre. La inceput le poate executa sprijinit intre perne, apoi
devine capabil sa-si mentina echilibrul in pozitia sezand.

Miscarile pasive ale degetelor, piciorului, genunchiului si soldului trebuie sa faca


parte din activitatea cotidiana a paraplegicului.

Exercitii cu caracter activ

Exercitiile cu caracter activ a musculaturii neparalizate sau paretice trebuiesc


intensificate, prin largirea gamei de posibilitati printr-o dozare si individualizare
corespunzatoare.

Programul de miscari active trebuie sa vizeze tonificarea globala a acestei


musculaturi, cat si a celorlalte grupe musculare care prezinta o importanta
particulara in reeducarea ulterioara a mersului paraplegicului. Aceste grupe
musculare trebuiesc in mod special antrenate.
Se va incepe si reeducarea functionala propriu-zisa a activitatilor utilitare
cotidiene, care asigura o independenta a pacientului la pat: se spala singur,
mananca singur, se barbiereste singur.

Exercitii recomandate a fi efectuate la pat

Exercitiul 1 – intoarcerea din decubit dorsal in decubit ventral

Exercitiul 2 – deplasarea laterala in pat

Exercitiul 3 – ridicarea din sezand pe pat

Exercitiul 4 – asezarea la marginea patului

Exercitiul 5 – echilibru la marginea patului

Stadiul 3 - Independenta in fotoliul rulant

In decursul acestui stadiu preocuparea principala a C.F.M. este aceea


de a asigura paraplegicului o independenta reala cu ajutorul caruciorului
rulant, pentru activitatile sale cotidiene si pentru deplasare. Pentru o parte
dintre bolnavi paraplegici acest stadiu reprezinta ultima posibilitate de
readaptare functionala, reluarea mersului cu ajutorul aparatelor speciale
fiind foarte dificila, limitata si neutila.

Pentru cealalta parte a paraplegicilor, independenta in carucior rulant


este de o mare importanta, ea fiind trecerea spre reluarea mersului in carje
si aparate de ortezare.

Programe de exercitii

- Mobilizari pasive

- Exercitii in caruciorul rulant

- O sedinta de gimnastica in grup timp de o ora in sala de


gimnastica
- O sedinta de ergoterapie reeducativa

- Activitati recreative in exterior

Stadiul 4 - Reeducarea mersului

Acest stadiu de reeducare a mersului este totdeauna privit cu


impacientare de catre paraplegic. Principalele lor exercitii din stadiul
precedent, care i-a asigurat o independenta relativa de autonomie pentru
perimetre limitate, li se adauga acum o serie de exercitii noi, care trebuie
invatate corect inca de la inceput.

Se mentine in general mijloacele Culturii Fizice Medicale care cuprind


exercitiile cu caracter activ, reeducarea mersului, in paralel cu ergoterapia,
la care se mai adauga o serie de activitati cu caracter sportiv.

Pe parcursul acestui stadiu de reeducare a mersului, paraplegicul ia


treptat contact cu o serie de aparate ajutatoare, proteze Hessing, carje
subaxilare, carje canadiene etc.

Pentru stadiul cuprins intre perioada de reeducare a mersului, intre


bare paralele si cel de folosire a carjelor, se poate utiliza in egala masura un
dispozitiv numit cadru de mers. Acest dispozitiv imita barele paralele, iar in
plus fiind asezat pe rotile mobile in toate axele permit deplasarea pe spatii
plane. Pentru asigurarea impotriva caderii, prin dezechilibru acest cadru este
prevazut cu un sistem de centura suspendata de partea superioara a
cadrului. Pentru stabnilitate in timp cat bolnavul nu se deplaseaza este
prevazut si cu un sistem de franare.

Luand in discutie reeducarea propriu-zisa a mersului paraplegicului,


trebuie amintita necesitatea introducerii insistente a exercitiilor de echilibru.

Aceste exercitii trebuie sa obisnuiasca pe paraplegic cu controlul


permanent al pozitiei paralele ale picioarelor, sa-l deprinda sa priveasca
inaintea lui si nu la picioare.

Tipuri de mers pentru paraplegici:

1. mersul alternativ

- in patru timpi

- in doi timpi
2. mersul pendulat

- cu departarea liniei carjelor

- pe linia sprjinului carjelor

Exercitii de reeducare functionala utilitara cu aparate de mers

1. echiparea si utilizarea aparatului Hessing

2. ridicarea de pe pat si asezarea pe pat

3. toaleta zilnica

4. asezarea in fotoliul rulant, asezarea pe un scaun

5. mersul la toaleta

In cursul desfasurarii exercitiilor, profesorul supravegheaza si il


indruma pe pacient, avand in vedere faptul ca pe parcurs forta se
diminueaza si prehensiunea barelor devine greoaie. Aceasta trebuie luata in
seama deoarece exista riscul caderilor si astfel un mare pericol poate
ameninta pe paraplegic.

Exercitii de mers cu ajutorul cadrului mobil de mers

Cand paraplegicii reusesc sa mearga intre barele paralele, se poate


trece la exersarea pasilor cu ajutorul cadrului de mers. Exercitiile de mers
constituie o faza intermediara interesanta intre barele paralele si carjele
bastoane.